ICCJ. Decizia nr. 528/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 528/2012
Dosar nr. 584/33/2011
Şedinţa publică din 22 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 141 din 29 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud în Dosarul nr. 1668/112/2008, în temeiul dispoziţiilor art. 345 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnată inculpata Z.A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) la pedeapsa de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) - c) C. pen. pentru o perioadă de 4 ani; pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
Potrivit art. 33 lit. a) C. pen., s-a constatat că infracţiunile comise de inculpată sunt în concurs real şi în temeiul dispoziţiile art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate sus menţionate, în consecinţă, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) - c) C. pen. pentru o perioadă de 4 ani.
S-a făcut aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a) - c) C. pen., referitoare la pedepsele accesorii.
În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. şi art. 122 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) C. pen., s-a încetat procesul penal cu privire la infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), săvârşite de inculpata Z.A. în dauna SC B.P. SA Sucursala B. şi SC W.B. SA (fostă, actualmente Banca Comercială I.S.R. SA (2 fapte), deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal cu privire la infracţiunea de complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., ambele cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen., săvârşite de inculpata M.O.A., deoarece a intervenit decesul inculpatei în cursul judecăţii (la 14 august 2010).
În temeiul disp. art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea actelor false.
În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., a fost obligată în solidar, inculpata Z.A. şi M.C.D. (moştenitoarea inculpatei M.O.A.) la plata prejudiciului în sumă de 147.268 RON în favoarea părţii vătămate SC B.P. SA Bistriţa şi la plata sumei de 21.395,71 RON în favoarea părţii vătămate Banca Comercială I.S.R. SA Arad - Sucursala B. (fosta SC W.B. SA).
Conform art. 7 şi 21 din Legea nr. 26/1990 s-a dispus comunicarea hotărârii de condamnare, la rămânerea ei definitivă, la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud.
A fost obligată inculpata Z.A. la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în cuantum de 2.330 RON, cheltuieli ce includ şi onorarul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 RON.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, în perioada 1994-2002, inculpata Z.A. a îndeplinit funcţia de administrator al SC L.C. SRL Bistriţa şi în perioada 1993-2002, funcţia de administrator la SC T.L. SRL din Bistriţa. Din anul 1999, inculpata era asociat unic şi administrator la SC T.L. SRL Bistriţa.
În calitate de reprezentantă a SC T.S.F. SRL Bistriţa, la 29 iulie 1998, inculpata Z.A. a încheiat un contract de credit prin cont curent sub nr. CC/1998 cu SC B.P. SA Bistriţa, prin care împrumuta suma de 98.000.000 ROL, creditul urmând a fi folosit pentru achiziţionare marfă.
Prin încheierea în perioada 1998-2002 a 43 de acte adiţionale anexate la acest contract de împrumut, la cererea inculpatei, s-a mărit linia de credit la suma de 1 miliard ROL.
Pentru obţinerea suplimentării liniei de credit inculpata a prezentat funcţionarilor băncii SC B.P. SA Bistriţa, date necorespunzătoare privitoare la situaţia financiară a societăţii, în timp ce bilanţul contabil, contul de profit şi pierdere depuse la Administraţia Finanţelor Publice reflectau situaţia reală a societăţii SC T.S.C. SRL Bistriţa şi anume că aceasta avea pierderi şi înregistra datorii. Astfel, la solicitarea băncii, inculpata a depus în fals bilanţul şi contul de profit şi pierderi încheiat la 31 decembrie 2001, cu privire la SC T.S.C. SRL Bistriţa, potrivit căruia această societate ar fi înregistrat la sfârşitul anului un profit de 511.253.000 ROL, deşi din exemplarul depus la Administraţia Finanţelor Publice rezulta că societatea înregistra o pierdere de 282.760.000 ROL.
În aceeaşi modalitate, inculpata a depus în fals actele de raportare contabilă pentru 30 iunie 2001, din care reieşea că societatea înregistra un profit net de 596.401.000 ROL, cu toate că documentele prezentate organelor de control fiscal pentru aceeaşi perioadă evidenţiau pierderi de 153.599.000 ROL.
Documentele contabile pe care inculpata Z.A. Ie-a prezentat în fals au fost falsificate efectiv de inculpata M.O.A. (contabila societăţii), la solicitarea inculpatei Z.A., aceasta din urmă semnând actele false.
Inculpata M.O.A. a falsificat şi balanţele de verificare conduse pe calculator şi a imprimat extrase din balanţe care conţineau date false, pentru a nu exista neconcordanţe între bilanţ, cont de profit şi pierdere şi restul documentelor contabile.
Garantarea acestor credite s-a făcut şi prin garanţii imobiliare asupra unor imobile aparţinând unor persoane, care au fost de acord să gireze aceste datorii la solicitarea inculpatei Z.A. Actul adiţional încheiat la 20 iunie 2002 (ultimul din cele 43) a fost garantat de către T.G.V., T.D., M.M., G.O. şi G.M.D., B.M. şi B.l.
Contractul de credit la care s-a făcut referire mai sus a fost garantat iniţial prin instituirea unei ipoteci de gr. l, de soţul inculpatei, numitul Z.Ar., asupra unui apartament, pentru suma de 80.000.000 ROL (contract de garanţie imobiliară din 29 iulie 1998) şi instituirea unei ipoteci de gr. l de către M.M. asupra apartamentului proprietatea acesteia, pentru suma de 66.000.000 ROL (contract de garanţie imobiliară din 28 iulie 1998).
Potrivit actului adiţional din 5 august 1998, s-a suplimentat plafonul de creditare cu 20.000.000 ROL şi s-a stabilit un termen de rambursare final la 29 octombrie 1998. Garantarea suplimentării creditului s-a făcut cu autoturismul aparţinând societăţii împrumutate.
Potrivit actului adiţional din 28 octombrie 1998 s-a acordat un credit suplimentar de 30.000.000 ROL şi s-a stabilit un termen de rambursare la 28 ianuarie 1999, garantarea suplimentării creditului s-a făcut de către M.O.A.
Potrivit actului adiţional din 27 ianuarie 1999 s-a păstrat plafonul liniei de credit până la 29 aprilie 1999 şi prin actul adiţional din 29 aprilie 1999 s-a prelungit termenul de acordare a creditului până la 28 iulie 1999. S-a menţinut ca şi girantă M.O.A. iar giranta M M. a fost înlocuită cu giranţii B.l. şi B.M.
Prin actul adiţional din 11 mai 1999 s-a majorat plafonul de creditare la 200.000.000 ROL, s-a menţinut termenul de rambursare şi s-a adus o garanţie imobiliară suplimentară.
Prin actul adiţional din 14 mai 1999 s-a majorat plafonul de creditare la 200.000.000 ROL, s-a menţinut termenul de rambursare, ca giranţi figurând Z.Ar. şi M.O.A.
Potrivit actului adiţional din 28 iulie 1999, s-a prelungit termenul de rambursare a creditului până la 29 octombrie 1999.
Acest act adiţional nu a fost semnat de giranţi. Potrivit actului adiţional din 2 august 1999 s-a procedat la suplimentarea plafonului de creditare la 245.000.000 ROL, acesta fiind semnat de giranţii Z.Ar., M.O.A., M.M., B.l. şi B.M. Actul adiţional nr. a din februarie 1999 este identic în ce priveşte suma împrumutată, termenul de rambursare şi numărul de giranţi.
Potrivit actelor adiţionale nr. a-k s-a majorat succesiv plafonul de creditare până la 650.000.000 ROL şi s-au prelungit termenele de rambursare până la 28 iulie 2000.
Prin actul adiţional din 19 mai 2000 s-au modificat garanţiile imobiliare, scoţându-se de sub ipotecă apartamentul proprietatea soţilor Z.
Prin actul adiţional din 28 iulie 2000 s-a prelungit termenul de rambursare al creditului şi s-a adus ca şi garanţie imobiliară apartamentul soţilor T.D. şi T.G. (c. de garanţie imobiliară nr. DD din 16 mai 2000).
Prin actul adiţional din 27 septembrie 2000 s-a redus plafonul de credit până la 400.000.000 ROL şi s-au redus garanţiile la valoarea de 584.000.000 ROL.
Prin actele adiţionale nr. a-g s-a majorat plafonul de creditare până la 700.000.000 ROL şi s-a prelungit termenul de rambursare la 8 mai 2001. Prin actul adiţional nr. g s-a ridicat ipoteca de pe apartamentul proprietatea girantei M.O.A.
Prin actele adiţionale nr. g-n s-a majorat plafonul de creditare la 1 miliard ROL şi au fost introduşi ca şi giranţi G.O. şi G.D.M., iar ulterior s-a prelungit termenul de rambursare până la 20 iulie 2002.
Pentru acoperirea creditului rămas nerambursat s-a procedat la executarea garanţiilor imobiliare - apartamentul soţilor T. a fost vândut la licitaţie în 2003 pentru suma de 110.000.000 ROL iar şi apartamentul familiei G. a fost vândut la licitaţie în acelaşi an cu suma de 655.000.000 ROL. Giranta M.M. a achitat în mai multe tranşe, suma de 300.000.000 ROL, obţinând radierea ipotecii instituite asupra imobilului cu care a garantat creditul.
Inculpata Z.A., în calitate de reprezentant al SC T.L. SRL Bistriţa, a încheiat un contract de credit prin cont curent de încasări şi plăţi la 14 iunie 2001 pentru suma de 240.000.000 ROL cu SC B.P. SA Bistriţa. În perioada 2001-2002, termenul de rambursare a creditului (stabilit pentru 14 septembrie 2001) s-a prelungit prin 4 acte adiţionale. Acest credit a fost garantat cu contractul de ipotecă nr. MM din 13 iunie 2001, constituit asupra apartamentului proprietatea numiţilor M.C.l. şi M.M.
Deoarece acest credit nu a fost restituit, pentru a preîntâmpina executarea silită, numita M.M. a achitat suma de 288.750.000 ROL şi a reuşit radierea ipotecii instituite asupra apartamentului adus ca şi garanţie.
Pentru obţinerea acestui credit, inculpata Z.A. a prezentat reprezentanţilor băncii rezultate financiar-contabile falsificate, potrivit cărora, rezultă că la 30 iunie 2001, societatea a realizat un profit de 54.187.000 ROL şi bilanţul falsificat al societăţii la 31 decembrie 2001, potrivit căruia profitul societăţii era de 534.194.000 ROL.
Contrar acestor documente, potrivit documentelor depuse de SC T.L. SRL la Administraţia Finanţelor Publice rezultă că la 30 iunie 2001 această societate înregistra un profit de 4.187.000 ROL, iar la 31 decembrie 2001 societatea nu înregistra profit, ci avea o pierdere de 202.589.000 ROL.
Documentele falsificate au fost întocmite de către inculpata M.O.A., la solicitarea inculpatei Z.A.
La data de 22 octombrie 1997, inculpata Z.A. a contractat un credit prin cont curent (linie de credit) sub nr. BB/1997, pentru SC L.C. SRL de la SC B.P. SA în valoare de 50.000.000 ROL, pentru achiziţionare marfă, credit cu privire la care au fost încheiate un număr de 37 de acte adiţionale în perioada 1997-2002, prin care s-a prelungit termenul de rambursare, s-a majorat plafonul de creditare şi s-au înlocuit unii giranţi, potrivit ultimului act adiţional din 22 iunie 2002, fiind convenit un plafon de creditare de 700.000.000 ROL, cu termen de rambursare la 22 august 2002. Pentru garantarea acestui credit au fost aduse garanţii imobiliare şi mobiliare de către Ş. (B.) N., M. (D.) F., D.A. şi inculpata Z.A., potrivit contractului de garanţie imobiliară din 15 februarie 2002 cu privire la apartamentul aparţinând lui D.A. (în valoare de 267.000.000 ROL), contractului de garanţie imobiliară din 22 septembrie 1999 cu privire la apartamentul aparţinând lui M. (D.) F. (în valoare de 130.000.000 ROL), contractului de garanţie imobiliară din 27 iulie 2001 cu privire la imobilul casă şi dependinţe aparţinând lui Ş. (B.) N. (val. de 480.000.000 ROL) şi contractului de garanţie imobiliară din 14 februarie 2002 cu privire la autoturismul D. aparţinând lui Z.A. (evaluat la 95.000.000 ROL). Toate certificatele de garanţie şi actele adiţionale au fost semnate de către giranţi.
La fel ca şi în situaţia anterioară, inculpata a reuşit să obţină majorarea plafonului de credit şi amânarea scadenţei acestuia prin prezentarea de documente contabile din care reieşea o altă situaţie privind pierderile şi profiturile societăţii decât cea reală, cu ajutorul nemijlocit al inculpatei M.O.A., contabila societăţii.
Astfel, deşi din formularele de raportare contabilă depuse de Administraţia Finanţelor Publice la 30 iunie 2001 rezultă că societatea creditată a înregistrat o pierdere de 109.934.000 ROL, potrivit documentelor depuse la bancă pentru obţinerea majorării plafonului de creditare rezultă un profit de 65.148.000 ROL. Totodată, potrivit documentelor depuse la Administraţia Finanţelor Publice la 31 decembrie 2001 rezultă o pierdere înregistrată de SC L.C. SRL de 393.202.000 ROL, câtă vreme, din documentele falsificate depuse în bancă, rezultă un profit de 398.477.000 ROL.
Şi în această situaţie, documentele depuse în bancă au fost falsificate de inculpata M.O.A. la solicitarea inculpatei Z.A.
La 22 şi 23 aprilie 2003, numitul D.A. a restituit suma de 300.000.000 ROL şi a obţinut radierea ipotecii instituite cu privire la apartamentul proprietatea acestuia.
De asemenea, numita Ş. (fostă B., actualmente I.) N. a achitat în perioada februarie 2004 – aprilie 2004 suma de 384.000.000 ROL şi a obţinut radierea ipotecii instituite cu privire la imobilul casă proprietatea acesteia.
Totodată, numita M. (D.) F. a plătit în perioada noiembrie 2002 - iunie 2003 suma de 310.500.000 ROL şi a obţinut radierea ipotecii instituite cu privire la apartamentul ce-i aparţine.
La 22 mai 2002, inculpata Z.A. a încheiat în numele SC T.S.C. SRL contractul de credit pentru facilitare de cont sub nr. AA pentru suma de 700.000.000 ROL, cu scadenţă la 21 iunie 2002. Garantarea acestuia s-a făcut cu biletul la ordin din 22 mai 2002 emis pentru suma de 912.000.000 ROL şi cu contractul de cesiune de creanţă din 22 mai 2002, prin care se cedau creanţele aferente facturilor fiscale neîncasate din seria X nr. Y din 1 mai 2002 (beneficiar SC F. SRL Rodna) nr. Z din 1 mai 2002 (beneficiar SC E.G. SRL Piteşti), din 3 mai 2002 (beneficiar SC C. Piatra Neamţ), din 6 mai 2002 (beneficiar SC S.I. SRL Slatina), din 8 mai 2002 (beneficiar SC T.T. SRL Bucureşti) din 10 mai 2002 (beneficiar SC A.C. SRL Craiova), din 15 mai 2002 (beneficiar SC R. SA Timişoara), din 16 mai 2002 (beneficiar SC Z.S. SRL Bucureşti).
Facturile sus menţionate nu au fost încasate niciodată, fiind false.
Potrivit verificărilor efectuate de organele de urmărire penală rezultă că SC F. SRL Rodna, SC E.G. SA Piteşti, SC C. SRL Piatra Neamţ, SC S.I. SRL Slatina, SC A.C. SRL Craiova nu există, SC T.T. SRL Bucureşti nu avea activitate la data invocată, (8 mai 2002), iar SC R. SA Timişoara şi SC Z.S. SRL Bucureşti, deşi sunt firme care există, reprezentanţii acestora au arătat că nu au avut niciodată relaţii comerciale cu SC T.S.C. SRL Bistriţa.
La 7 mai 2002, inculpata Z.A., în calitate de reprezentantă a SC T.L. SRL, a obţinut prin contractul din 7 mai 2002 o facilitate de cont în sumă de 900.000.000 ROL, cu termen de rambursare la 6 iunie 2002 de la SC B.P.
Garantarea rambursării creditului s-a făcut cu biletul la ordin din 7 mai 2002 emis pentru suma de 1.165.500.000 ROL şi prin contractul de cesiune de creanţă din 7 mai 2002 cu privire la facturile fiscale neîncasate seria X din 12 aprilie 2002 (beneficiar SC T. SRL Tecuci), din 15 aprilie 2002 (beneficiar SC G.V. SRL Târgu-Mureş), din 16 aprilie 2002 (beneficiar SC P. SRL Caransebeş), din 19 aprilie 2002 (beneficiar SC E. SRL Bistriţa), din 22 aprilie 2002 (beneficiar SC R.I. SRL Mediaş), din 24 aprilie 2002 (beneficiar SC A. SA Bârlad); din 26 aprilie 2002 (beneficiar SC R.G. SRL Hargita), din 8 aprilie 2002 (beneficiar SC I.A. SRL Dej), din 10 aprilie 2002 (beneficiar SC A.I. SRL) şi nr. W din 12 aprilie 2002 (beneficiar SC T.S.C. SRL).
Aceste facturi nu au fost încasate niciodată pentru că sunt false.
Potrivit verificărilor efectuate de organele de urmărire penală, rezultă că SC G.V. SRL Târgu-Mureş, SC P. SRL Caransebeş, SC E. SRL Bistriţa, SC I.A. SRL Dej, SC A.I. SRL, nu există, iar SC T. SRL Tecuci, SC A. SA Bârlad, SC R.G. SRL Harghita, deşi există, nu au avut relaţii comerciale cu SC T.L. SRL Bistriţa şi au un alt Cod fiscal decât cel trecut în facturi.
În ceea ce priveşte relaţia SC T.L. SRL Bistriţa cu SC T.S.C. SRL (administrată tot de inculpata Z.A.), s-a constatat că marfa obiect al facturilor nu a fost livrată acestei societăţi şi plata nu a fost efectuată, fiind vorba despre o operaţiune comercială fictivă.
În calitate de administrator al SC L.C. SRL Bistriţa, inculpata Z.A. a încheiat la 25 aprilie 2002 contractul de credit pentru facilitate de cont nr. RR pentru suma de 800.000.000 ROL, cu termen de rambursare la 27 mai 2002.
Garantarea acestui credit s-a făcut cu biletul la ordin din 25 aprilie 2002 pentru suma de 1.043.500.000 ROL şi prin încheierea contractului de cesiune din 25 aprilie 2002, conform căruia SC L.C. SRL Bistriţa ceda creanţele aferente facturilor fiscale neîncasate din seria X, în sumă de 1.135.811.178 ROL.
Facturile fiscale sus-menţionate sunt false deoarece presupuşii debitori înscrişi în acestea, Primăria cetate şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, nu au avut relaţii comerciale cu SC L.C. SRL Bistrita, iar societăţile SC G.I. SRL, SC R. SRL, SC C.l. SRL, SC A.C. SRL, SC I.I. SRL, SC M. SRL şi SC A.D. SRL nu există în realitate.
Inculpata Z.A. a obţinut în anul 2001 un credit în valoare de 500 dolari S.U.A. pentru persoană fizică, în baza contractului de credit din 26 aprilie 2001, pentru obţinerea acestuia semnând în fals în locul girantelor B.M., M.M. şi Ş.N. care erau angajate ale societăţii pe care o administra, profitând de faptul că deţine copii de pe actele de identitate ale acestora (a se vedea raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 3 decembrie 2003, potrivit căruia semnăturile giranţilor nu provin de la aceste persoane).
La plecarea inculpatei Z.A. din ţară, din creditul acordat mai era de restituit suma de 96 dolari S.U.A.
Contractul de credit a fost investit cu formulă executorie, iar în noiembrie 2002 inculpata M.O.A. a achitat băncii suma restantă.
Toate actele materiale sus-menţionate au cauzat părţii vătămate-parte civilă SC B.P. Bistriţa un prejudiciu total de 4.330.872.090 ROL, prin neachitarea ratelor scadente şi a dobânzilor aferente.
La data de 30 august 2001, inculpata Z.A., în calitate de administrator al SC T.L. SRL Bistriţa, a contractat în baza contractului nr. K de la acea dată, un credit cu un plafon maxim de 150.000.000 ROL, cu termen de rambursare la 30 de zile de la acordare cu SC W.B. SA. Garantarea restituirii acestuia s-a făcut cu instituirea de gaj asupra fondului de comerţ în valoare de 2.050.337.190 ROL şi prin emiterea biletului la ordin în sumă de 300.000.000 ROL avalizat de inculpata M.O.A. (contract de gaj din 30 august 2001).
Prin actele adiţionale încheiate ulterior, plafonul de credit a fost ridicat la suma de 300.000.000 ROL şi s-a prelungit termenul de restituire în mai multe rânduri, prin ultimul act adiţional solicitându-se un termen de rambursare la 31 august 2002.
Garantarea restituirii acestui credit s-a făcut cu un bilet la ordin emis de inculpată la 23 octombrie 2001 pentru suma de 200.000.000 ROL, avalizat de inculpata M.O.A.
Creditul a fost garantat şi prin instituirea unei ipoteci asupra apartamentului proprietatea numiţilor L.M. şi L.P. (potrivit contractului de garanţie reală imobiliară din 23 octombrie 2001).
Ultimul act adiţional încheiat cu privire la acest contract nu a fost semnat de giranţii L.
Ulterior, pentru restituirea împrumutului, s-a inventariat şi valorificat fondul de comerţ fără a se acoperi în această modalitate întreaga datorie. La 17 decembrie 2003, L.M.A. a achitat suma de 336.235.000 ROL cu titlu de credit restant şi dobânzi.
La data de 27 iunie 2002 s-a încheiat între SC L.C. SRL Bistriţa şi SC W.B. SA, contractul de credit prin cont curent de încasări nr. FF pentru acordarea unei linii de credit de 450.000.000 ROL pentru cumpărare marfă şi desfăşurarea de activităţi de prestări servicii, cu termen de rambursare la 27 februarie 2002.
Garantarea rambursării acestui credit s-a făcut prin contractul din 27 iunie 2002, constând în gajarea fondului de comerţ în valoare de 2.250.629.890 ROL şi prin biletul la ordin în valoare de 900.000.000 ROL, avalizat de Z.A. şi Z.Ar.
Biletele la ordin emise pentru garantarea creditelor acordate de SC W.B. SA, SC T.L. SRL şi SC L.C. SRL nu au avut acoperire, acestea au fost folosite pentru inducerea în eroare a băncii creditoare în acordarea împrumuturilor.
Prejudiciul cauzat SC W.B. SA era în cuantum total de 594.248.717 ROL la 28 iulie 2002.
La 26 septembrie 2007 era recuperat integral creditul acordat de SC W.B. SA către SC T.L. SRL, iar din creditul acordat de către aceeaşi unitate bancară SC L.C. SRL nu era recuperată suma de 21.395,71 RON.
Potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul B.T. s-a concluzionat că băncile creditoare au respectat normele de creditare în ce priveşte creditele acordate societăţilor a căror administrare aparţinea inculpatei.
S-a stabilit totodată că situaţia financiară reală a celor trei societăţi comerciale reflectată de documentele contabile depuse la Administraţia Finanţelor Publice diferă substanţial de cea care rezultă din documentele contabile depuse pentru acordarea creditelor la unităţile bancare respective (balanţe şi bilanţuri contabile). Situaţia financiară prezentată băncilor pentru crearea unei aparenţe de prosperitate economico-financiară a societăţilor prezenta indicatori îmbunătăţiţi cu privire la veniturile obţinute (prin majorarea fictivă a acestora), la cheltuielile efectuate (prin reducerea fictivă a acestora), înregistrarea unor profituri fictive, diminuarea obligaţiilor fiscale restante, înregistrări fictive de stocuri de marfă, înregistrări fictive de clienţi şi de restanţe privind plăţile efectuate de unii clienţi.
Destinaţia creditelor obţinute de inculpaţi, în modalitatea evidenţiată nu a fost respectată în marea majoritate a cazurilor. Sumele obţinute au fost utilizate, potrivit expertizei contabile, pentru: ridicări de numerar înregistrate în contabilitate, ridicări de numerar neînregistrate în contabilitate, viramente în conturi personale urmate de ridicări de numerar, plăţi către furnizori, plăţi de rate credit, de dobânzi şi comisioane bancare, plăţi către firmele debitoare, viramente către furnizori, urmate de anularea facturilor şi recuperarea sumelor virate.
Expertiza contabilă efectuată a mai stabilit şi că suma acordată prin contractul de credit nr. RR/2002 a fost virată către SC V.C. SRL în baza facturii din 18 aprilie 2002, emisă de această societate către beneficiara SC L.C. SRL. La cererea inculpatei Z.A., la 26 aprilie 2002 această societate a restituit suma în contul SC T.S.C. SRL (şi nu al SC L.C. SRL) SC V.C. SRL a stornat factura fiscală, administratorul acestei firme declarând că inculpata a solicitat, imediat efectuării plăţii, restituirea sumei.
În mod identic a procedat inculpata şi cu privire la creditul de facilitate de cont nr. AA din 22 mai 2002, în ce priveşte factura emisă de SC M.P. SRL.
La data de 26 aprilie 2002, SC T.S. SRL a virat către SC L.C. SRL suma de 700.000.000 ROL, iar aceasta a virat-o în contul personal al numitului Z.Ar. (soţul inculpatei), deschis la SC W.B. SA, cu specificaţia restituirii unui împrumut acordat societăţii de către acesta. La data de 29 aprilie 2002, SC T.S. SRL a virat suma de 300.000.000 ROL în contul aceleiaşi persoane, Z.Ar. Acesta a ridicat sumele la 26 şi 29 aprilie 2002.
La data de 3 iunie 2002, SC T.S. SRL a virat în contul SC T.L. SRL suma de 500.000.000 ROL, sumă care a fost ridicată apoi de către inculpata Z.A.
Inculpata M.O.A. a fost cea care a condus evidenţele contabile ale celor trei societăţi comerciale administrate de către inculpata Z.A. şi la solicitarea acesteia, a întocmit în fals bilanţurile şi balanţele de verificare, ultima dată cu ocazia încheierii contractului de credit din 27 iunie 2002.
Potrivit declaraţiei date de inculpata M.O.A. la urmărirea penală, la 19 iunie 2007, aceasta a întocmit documentele pentru anul 2002 după plecarea din ţară a lui Z.A., în august 2002, la solicitarea funcţionarilor SC B.P. SA, deoarece se încheiaseră acte adiţionale fără anexarea documentelor contabile aferente.
Toate documentele contabile încheiate de inculpata M.O.A. au fost contrasemnate de către inculpata Z.A.
După data de 1 aprilie 2002, la SC T.S.C. SRL a devenit administrator şi asociat unic numitul D.A., iar la SC L.C. SRL a devenit administrator şi asociat unic numitul Z.Ar., după această dată documentele acestor societăţi fiind semnate de către noii administratori (inclusiv documentele false).
Potrivit declaraţiei date de către D.A., acesta a semnat actele societăţii fără a avea cunoştinţă că sunt acte false, la solicitarea inculpatei Z.A.
Până la plecarea din ţară a inculpatei Z.A., aceasta a coordonat activitatea celor trei societăţi şi după ce, aparent, administratorii a două dintre acestea (menţionate mai sus) au devenit persoanele arătate anterior.
Cu toate că, astfel cum a şi recunoscut, numita B.M. a întocmit facturi false cu privire la creditele pentru facilităţi de cont ce au fost acordate, la data întocmirii documentelor aceasta nu a ştiut că datele completate după dictarea efectuată de inculpata Z.A. nu corespund realităţii, având reprezentarea că operaţiunile comerciale consemnate sunt reale.
Reprezentanţii ambelor bănci, părţi civile, au precizat că, în lipsa documentelor contabile false, prezentate de inculpată cu ocazia încheierii contractelor de creditare şi a actelor adiţionale, potrivit cărora, situaţia economico-financiară a societăţilor administrate de inculpata Z.A. era una bună (prosperă), nu ar fi acordat împrumuturile solicitate.
Nu poate fi primită susţinerea giranţilor cu privire la folosirea unor manopere dolosive de către Z.A. de natură a-i determina să încheie (semneze) contractele de garanţie pentru creditele acordate, deoarece aceştia au fost de acord ca să-şi asume riscul restituirii creditelor acordate în cazul în care împrumutatul devenea insolvabil.
Din analiza actelor aflate la dosar rezultă că aceştia au semnat contractele de garanţie imobiliară, împrejurările invocate de giranţi cum că nu au cunoscut conţinutul actelor semnate, le-au semnat în alb, nu le-au citit, etc, fiind irelevante.
De asemenea, a fost apreciată ca irelevantă din punct de vedere al garantării creditelor, împrejurarea că, la 1 aprilie 2002, s-au schimbat administratorii a două dintre cele trei firme, deoarece giranţii au garantat restituirea unor credite acordate societăţilor şi nu administratorilor ca persoane fizice.
Potrivit rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică grafologică întocmite în cauză s-a stabilit că actele adiţionale ale contractelor de credit din 14 septembrie 2001 şi 14 decembrie 2001) au fost semnate de M.M. pentru M.C.l., că semnăturile de pe contractul de garanţie imobiliară din 23 octombrie 2001 şi actele adiţionale la contractul nr. K din 30 august 2001 provin de la numiţii L.P.V. şi L.M.A., că semnăturile de pe actele adiţionale ale contractului de credit nr. PP/1998 au fost probabil executate de G.O. şi că semnătura de pe biletul la ordin eliberat de SC T.L. SRL la 30 august 2001 aparţine inculpatei M.O.A.
Faptele inculpatei Z.A. care, în calitate de reprezentant legal al celor trei societăţi comerciale sus-menţionate (sau după 1 aprilie 2002 administrator de fapt), în perioada 2001-2002, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, prin prezentarea unor documente semnate de ea care conţineau date false referitoare la rezultatele economico-financiar-contabile ale celor trei societăţi comerciale, a unor facturi false, a unor bilete la ordin fără acoperire la achiziţionarea unor credite şi în timpul derulării contractelor de creditare, a indus în eroare pe reprezentanţii SC B.P. SA Bistriţa, cu scopul de a obţine un folos material injust, iar apoi a părăsit ţara pentru a se sustrage de la restituirea împrumuturilor, cauzând un prejudiciu de 4.330.872.090 ROL, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. şi ped. de art. 290 C. pen., ambele cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Faptele aceleiaşi inculpate care, în calitate de reprezentant legal al societăţilor SC T.S.C. SRL Bistriţa, SC T.L. SRL Bistriţa şi SC L.C. SRL Bistriţa (sau după 1 aprilie 2002 administrator de fapt), în perioada 2001-2002, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, prin prezentarea unor documente semnate de ea, care conţineau date false referitoare la rezultatele economico-financiar-contabile ale celor trei societăţi comerciale, a unor facturi false şi a unor bilete la ordin fără acoperire la achiziţionarea unor credite şi în timpul derulării contractelor de credite, a indus în eroare reprezentanţii SC W.B. SA - Sucursala B., cu scopul de a obţine un folos material injust, iar apoi a părăsit ţara pentru a se sustrage de la restituirea împrumuturilor, cauzând un prejudiciu de 594.248.712 ROL, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. şi ped. de art. 290 C. pen. ambele cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Din punct de vedere al laturii subiective, inculpata Z.A. a săvârşit faptele sus-menţionate cu intenţie directă, aspect care rezultă cu certitudine din modalitatea şi împrejurările în care a comis faptele, folosindu-se de activitatea desfăşurată în cadrul celor trei societăţi, de inculpata M.O.A., contabila acesteia, pe care a determinat-o cu bună-ştiinţă să întocmească documente false cu privire la activitatea financiar-economică a societăţilor, în scopul inducerii în eroare, în mod repetat, a reprezentanţilor băncilor creditoare şi al acordării unor credite (împrumuturi), nerestituite ulterior, inculpata părăsind ţara în scopul de a se sustrage de la plata împrumuturilor.
Din coroborarea întregii probaţiuni administrate, a reieşit că inculpata nu a manifestat sinceritate în relaţiile cu părţile vătămate-părţi civile, ascunzându-le cu ştiinţă situaţia financiară reală a societăţilor pe care le administra, cu toate că a realizat că, procedând în acest fel, nu vor putea recupera împrumuturile acordate (credite şi dobânzi).
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatei s-au avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) cu referire la limitele speciale ale pedepselor, pericolul social concret al faptelor săvârşite, împrejurarea că acestea au fost săvârşite în formă continuată, în dauna a două părţi vătămate, prejudiciul cauzat (în cuantum de 4.330.872.090 ROL în dauna SC B.P. SA - Sucursala B. şi de 594.248.712 ROL în dauna SC W.B. SA - actuala Bancă Comercială I.S.R. SA Arad - Sucursala B.), precum şi persoana inculpatei care, deşi nu are antecedente penale, s-a sustras de la urmărirea penală, părăsind ţara după comiterea ultimelor acte materiale şi după ce a scos din conturile celor 3 societăţi comerciale toate lichidităţile pe care acestea le aveau, astfel că recuperarea, în parte, a prejudiciilor cauzate unităţilor bancare s-a făcut din garanţiile aduse cu ocazia acordării creditelor.
În ceea ce priveşte infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), săvârşite de inculpata Z.A. în dauna celor două unităţi bancare, cu toate că probaţiunea administrată în cauză a făcut cu prisosinţă dovada săvârşirii acestora, raportat la data săvârşirii infracţiunilor (ultimul act material de executare - 27 iunie 2002), la prevederile art. 122 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) C. pen. şi data soluţionării cauzei, s-a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale, astfel că, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal cu privire la aceste infracţiuni.
Faptele reţinute în sarcina inculpatei M.O.A. care, în calitate de contabilă a societăţilor comerciale administrate de inculpata Z.A., în perioada 2000-2001, la solicitarea acestei inculpate, a falsificat în mod repetat documentele contabile ale societăţilor cu privire la rezultatele financiar-economice ale acestora, prin inserarea de date necorespunzătoare adevărului şi semnarea acestora, în scopul inducerii în eroare a reprezentanţilor celor două unităţi bancare cu ocazia achiziţionării unor credite, fapte ce au condus la un prejudiciu de 4.330.872.090 ROL în dauna SC B.P. SA şi 594.248.717 ROL în dauna SC W.B. SA întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. şi ped. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., ambele cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen.
Probaţiunea administrată în cauză a făcut dovada săvârşirii acestor infracţiuni de către inculpata M.O.A., ea acţionând sub aspectul laturii subiective, cel puţin cu intenţie indirectă şi recunoscându-şi de altfel, constant vinovăţia, prin declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei.
Deoarece în cursul cercetării judecătoreşti, la 14 august 2010, a intervenit decesul acestei inculpate (potrivit certificatului de deces depus la dosarul de fond), în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracţiunile ce i s-au reţinut în sarcină, sus-menţionate.
În temeiul dispoziţiilor art. 348 C. proc. pen., instanţa a dispus anularea actelor false, folosite de inculpată în comiterea infracţiunilor ce i s-au reţinut în sarcină, aflate în dosarul de urmărire penală, formulare de bilanţuri contabile, balanţe de verificare, contul de profit şi pierdere, situaţii financiare anuale simplificate, formulare de raportare contabilă ale SC T.S. SRL la 31 decembrie 2001, la 30 iunie 2001 şi la 31 decembrie 2000, facturile false emise de inculpată, seria X nr. Y din 1 mai 2002; Z din 1 mai 2002; din 3 mai 2002; din 8 mai 2002; din 10 mai 2002; din 15 mai 2002; din 16 mai 2002; în dosarul de urmărire penală: balanţe şi bilanţuri contabile depuse la SC B.P. de SC T.L. SRL la 31 decembrie 2001, rezultate financiare falsificate ale SC T.L. SRL din 30 iunie 2001, facturile fiscale seria X din 12 aprilie 2002; din 15 aprilie 2002; din 16 aprilie 2002; din 19 aprilie 2002; din 22 aprilie 2002; din 24 aprilie 2002; din 26 aprilie 2002; din 8 aprilie 2002; din 10 aprilie 2002; din 12 aprilie 2002; în dosarul de urmărire penală, facturile false emise de inculpată seria X din 4 aprilie 2002; din 6 aprilie 2002, din 7 aprilie 2002; din 11 aprilie 2002; din 13 aprilie 2002; din 14 aprilie 2002; nr. A din 16 aprilie 2002; nr. B. din 16 aprilie 2002; din 17 aprilie 2002; din 19 aprilie 2002; din 22 aprilie 2002; din 23 aprilie 2002, rezultatele financiare falsificate ale SC L C. SRL la 30 iunie 2001, bilanţul falsificat al SC L.C. SRL la 31 decembrie 2001; bilanţul falsificat al SC L.C. SRL la data de 31 decembrie 2000; bilanţul falsificat al SC L.C. SRL la data de 30 iunie 2000; cont de profit al SC L.C. SRL la 31 decembrie 1998; rezultat financiar falsificat al SC L.C. SRL la 30 iunie 1998.
În latura civilă a cauzei, partea vătămată SC B.P. SA Bistriţa s-a constituit parte civilă cu suma de 147.268 RON, restul prejudiciului fiind recuperat în cursul urmăririi penale, în modalitatea deja arătată anterior.
Totodată, partea civilă SC W.B. SA - actuala SC I.S.R. România s-a constituit parte civilă cu suma de 21.395,71 RON, restul prejudiciului fiind recuperat în modalitatea arătată mai sus.
În proces a fost citată, în baza actelor depuse la dosar şi în temeiul art. 21 C. proc. pen., moştenitoarea inculpatei M.O.A., numita M.C.D., persoană ce a acceptat moştenirea după defuncta sa mamă, sub beneficiu de inventar.
În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 C. civ. s-a dispus obligarea, în solidar, a inculpatei Z.A. şi a moştenitoarei inculpatei M.O.A., la plata prejudiciului rămas neacoperit în cuantum de 147.268 RON în favoarea părţii vătămate SC B.P. SA Bistriţa şi la plata sumei de 21.395,71 RON în favoarea părţii vătămate SC I.S.R. SA Arad - Sucursala B. (fosta SC W.B. SA).
În temeiul dispoziţiilor art. 7 şi 21 din Legea nr. 26/1990 s-a dispus comunicarea hotărârii de condamnare, la rămânerea ei definitivă, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatei Z.A. la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în cuantum de 2.330 RON.
B. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpata prin care a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se aplice o pedeapsă orientată spre minimul special, cu reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea sa.
Totodată, inculpata a formulat şi o cerere de repunere în termenul de apel potrivit art. 364 C. proc. pen., cu motivarea că a aflat de existenţa hotărârii pronunţate de instanţa de fond doar la data de 19 aprilie 2011, că din cauza multiplelor ameninţări a fost nevoită să plece din ţară în cursul anului 2002, ţinând legătura sporadic cu câţiva prieteni şi rude, care au aflat, la data de 19 aprilie 2011, că inculpata a fost condamnată la instanţa de fond.
Cererea formulată de inculpată, prin apărătorul ales al acesteia, de repunere în termenul de apel, a fost respinsă pentru următoarele motive:
Sentinţa penală pronunţată de instanţa de fond a fost comunicată inculpatei la data de 30 decembrie 2010 la domiciliul acesteia din Bistriţa strada N.T., jud. Bistriţa-Năsăud şi prin afişare la Consiliul Local Bistriţa, întrucât nu se cunoştea o eventuală adresă a inculpatei din străinătate, aceasta fiind dată în urmărire internaţională prin Interpol.
Inculpata a înregistrat apelul la data de 29 aprilie 2011, cu mult peste termenul de 10 zile, prev. de art. 363 alin. (1) C. proc. pen. respectiv de la comunicarea hotărârii instanţei de fond.
Potrivit art. 364 alin. (1) C. proc. pen. apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanţa de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedecare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.
Având în vedere că inculpata nu a făcut dovada că a fost împiedicată să depună cererea de apel în termenul prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen., cererea de repunere în termenul de apel a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Apelul formulat de inculpată a fost însă judecat în baza dispoziţiilor art. 365 C. proc. pen., ca fiind apel peste termen.
Potrivit art. 365 alin. (1) C. proc. pen. partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată cât şi la pronunţare poate declara apel şi peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la data după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispoziţiilor privind despăgubirile civile.
Inculpata Z.A. a lipsit la toate termenele de judecată la instanţa de fond şi la pronunţarea sentinţei, fiind plecată din ţară, sustrăgându-se urmăririi penale şi judecăţii, iar până în prezent nu a fost reţinută în vederea executării pedepsei şi nu a început nici executarea obligaţiilor civile.
Având în vedere că inculpata nu a participat la nici un termen de judecată şi nici la pronunţarea sentinţei penale de către instanţa de fond, aceasta nu a început executarea pedepsei sau a despăgubirilor civile, cererea inculpatei a fost analizată ca fiind un apel peste termen în condiţiile prev. de art. 365 alin. (1) C. proc. pen.
Inculpata a solicitat în principal admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, iar în subsidiar admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate ca fiind pronunţată cu încălcarea dreptului la apărare, admiterea apelului cu privire la modalitatea de individualizare a pedepselor cu consecinţa pronunţării unei hotărâri prin care să se aplice o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege, prin schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul înlăturării alin. (5) din art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
În motivele de apel s-a arătat că potrivit art. 209 alin. (4) C. proc. pen. competenţa exercitării supravegherii şi a urmăririi penale revine procurorului de la Parchetul de pe lângă instanţa care este competentă să judece cauza în fond.
Preluarea cauzei în vederea efectuării urmăririi penale de către procuror de la un Parchet ierarhic superior se poate face însă numai cu îndeplinirea condiţiilor legale şi cu respectarea normelor în vigoare la acea dată.
Aşa cum rezultă din înscrisul aflat la dosar, la data de 17 aprilie 2003 a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpata Z.A. prin ordonanţa semnată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud.
La fila aceluiaşi dosar de urmărire penală se regăseşte datat 14 decembrie 2004 un referat cu propunere de declinare a competenţei în favoarea Parchetului Naţional Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj, deşi acest referat pare a fi redactat de un comisar de poliţie, documentul nu este semnat.
În continuare, dosarul a ajuns la Parchetul Naţional Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj, iar procurorul a dispus, printre altele, disjungerea cauzei şi declinarea competenţei efectuării urmăririi penale în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud.
Ulterior declinării, la data de 15 februarie 2005, urmărirea penală a fost efectuată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, fără să se cunoască cum a fost atribuită competenţa materială a efectuării urmăririi penale.
Cu privire la motivarea petitului subsidiar referitor la schimbarea încadrării juridice, în sensul înlăturării alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) s-a arătat că potrivit rechizitoriului părţile civile B.P. şi S.P.B. se constituie părţi civile cu suma de 147.268 RON respectiv 21.395,71 RON, sumă care este sub cuantumul de 200.000 RON.
O altă particularitate o constituie faptul că deşi prejudiciul iniţial era peste 200.000 RON, recuperarea acestuia s-a făcut în parte din activele inculpatei şi o altă parte din valorificarea unor bunuri aparţinând persoanelor care au garantat creditele obţinute de inculpată, asumându-şi astfel şi potenţialele riscuri.
Inculpata, într-un alt petit al apelului, a solicitat desfiinţarea sentinţei penale pronunţate de instanţa de fond pe motivul încălcării dreptului la apărare.
În motivarea acestui petit s-a arătat că apărătorul desemnat din oficiu pe seama inculpatei a făcut exclusiv act de prezenţă până la cuvântul în fond, fără a fi în linii generale pliată pe particularităţile cauzei.
Este relevant în sensul caracterului formal al apărării faptul că apărătorul din oficiu nu a remarcat că procesul verbal prin care s-a dispus începerea urmăririi penale la data de 16 aprilie 2003 nu a fost confirmat de procurorul care exercita supravegherea urmăririi penale, ceea ce l-ar fi îndreptăţit să invoce nulitatea relativă în condiţiile art. 197 C. proc. pen.
Inculpata, într-un alt petit subsidiar, a solicitat desfiinţarea hotărârii sub aspectul individualizării pedepselor şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se aplice acesteia o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege.
Sub aspectul individualizării pedepsei, inculpata a arătat că instanţa de fond a pronunţat o pedeapsă disproporţionat de mare, raportat la circumstanţele cauzei şi ale inculpatei.
Instanţa de fond a motivat cuantumul pedepsei aplicate inculpatei, în sensul că aceasta, deşi nu are antecedente penale, s-a sustras urmăririi penale, părăsind ţara în scopul de a se sustrage de la restituirea împrumuturilor.
Inculpata a arătat că nu s-a sustras urmăririi penale, părăsind ţara cu o destinaţie necunoscută la data de 28 iulie 2002, anterior începerii urmăririi penale, astfel încât nu se poate susţine că s-a sustras urmăririi penale.
Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă că inculpata a ajuns într-o situaţie financiară dificilă datorită faptului că afacerile cu librării nu mai erau sustenabile în noile condiţii economice ale ţării, precum şi pentru faptul că eforturile acesteia de a salva situaţia financiară a celor trei societăţi comerciale au dus, probabil şi din cauza nepriceperii ei, la adâncirea crizei în care deja se afla.
Pentru a-şi salva problemele financiare, inculpata a recurs la împrumuturi, inclusiv la cămătari, în condiţii deosebit de dezavantajoase şi întrucât nu a reuşit să restituie împrumuturile, fiind ameninţată cu moartea, aceasta a fost nevoită să părăsească ţara.
Prin decizia penală nr. 25/A din 14 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins cererea de repunere în termenul de apel a inculpatei Z.A., respingându-se totodată, ca nefondat, apelul peste termen declarat de inculpata Z.A. împotriva sentinţei penale nr. 141/F din 29 decembrie 2010 a Tribunalului Bistriţa Năsăud.
C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpata, criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, inculpata a susţinut că nu i s-a asigurat un avocat din oficiu la urmărirea penală iar apărarea în faţa instanţei de fond a fost formală (cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 6 C. proc. pen.); că instanţa de apel nu a motivat suficient sau pertinent o serie de nulităţi invocate în motivele de apel (cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.); că pedeapsa aplicată este exagerată în raport de prejudiciul efectiv produs şi jurisprudenţa în materie, mai ales că nu s-a dovedit că inculpata s-a sustras urmăririi penale (cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.); că încadrarea juridică este greşită, prin reţinerea în mod nejustificat a alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), deşi persoanele vătămate s-au constituit părţi civile cu sume inferioare pragului legal de 200.000 RON (cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.); că în mod greşit s-a apreciat că nu se poate invoca în apel nulitatea absolută ce sancţionează încălcarea normelor referitoare la competenţa materială a organului de urmărire penală, cu consecinţa aplicării art. 332 alin. (1) Teza a lI-a C. proc. pen. (cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.).
Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul inculpatei este neîntemeiat.
1. În ceea ce priveşte critica privind încălcarea dreptului la apărare al inculpatei, în faza de urmărire penală, Curtea constată că potrivit dispoziţiilor art. 171 alin. (2) C. proc. pen., asistenţa juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi text de lege, când asistenţa juridică este obligatorie, dacă învinuitul sau inculpatul nu şi-a ales un apărător, se iau măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu.
În speţă, inculpata nu se afla în niciuna dintre ipotezele prevăzute la alin. (2), astfel că nu se poate imputa organului de urmărire penală că nu i-a desemnat un apărător din oficiu. Susţinerea inculpatei că, nefiind în ţară, nu-şi putea formula apărări, nu poate fi de asemenea imputată organului de urmărire penală care a făcut toate demersurilor procedurale pentru a cita inculpata; faptul că inculpata a ales să plece din ţară, în condiţiile în care cunoştea despre derularea procedurilor judiciare împotriva sa (aşa cum rezultă din chiar apărarea pe care şi-a făcut-o în apel), nu este de natură a atrage sancţiuni procedurale organului de urmărire penale ca urmare a faptului că nu a interpretat în sensul dorit de inculpată dispoziţiile legale mai sus invocate - referitoare la situaţia când se apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea. Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, asistenţa juridică din oficiu se asigură inculpatului prezent, astfel că inculpata - care a ales să plece din ţară pentru a se sustrage consecinţelor faptelor sale - nu poate invoca în favoarea sa propria încălcare a obligaţiei de a se prezenta în faţa organelor judiciare.
Referitor la critica vizând asistarea formală în faţa instanţei de fond de către un apărător din oficiu, care nu a observat deficienţele de la urmărirea penală, Curtea constată, în consens cu instanţa de apel, că prima instanţă s-a conformat acestor obligaţii, desemnând inculpatei un apărător din oficiu, care şi-a îndeplinit obligaţiile profesionale în condiţii rezonabile în raport de actele dosarului şi lipsa comunicării cu clientul, fără a se putea susţine că a asigurat o apărare pur formală.
2. Referitor la critica privind aprecierea greşită a instanţei de apel în sensul că nu se poate invoca în căile de atac nulitatea absolută ce sancţionează încălcarea normelor referitoare la competenţa materială a organului de urmărire penală, cu consecinţa aplicării art. 332 alin. (1) Teza a II-a C. proc. pen. (cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.), Curtea constată că, pe lângă faptul că această critică a fost respinsă motivat în apel (răspunzând astfel punctual unei critici privind nemotivarea deciziei ce va fi tratată subsecvent), ea este neîntemeiată. Astfel, prevederile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. - potrivit cărora dispoziţiile relative la competenţa după materie sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, care nu poate fi înlăturată în nici un mod, putând fi invocată în orice stadiu al procesului şi chiar luându-se în considerare din oficiu, au fost corelate în mod corect cu dispoziţiile art. 332 alin. (1) Teza a II-a C. proc. pen. ce prevăd că nu se restituie cauza la procuror pentru refacerea urmăririi penale atunci când constatarea privind efectuarea cercetării penale de către un organ necompetent are loc după începerea dezbaterilor.
Aşadar, sancţiunea prevăzută de legiuitor pentru încălcarea normelor referitoare la competenţa materială, este nuanţată în funcţie de momentul invocării - înainte de terminarea cercetării judecătoreşti sau după începere dezbaterilor în faţa primei instanţe, iar criticarea acestei încălcări în căile de atac este permisă şi poate atrage consecinţa restituirii cauzei la procuror doar în condiţiile în care a fost invocată la prima instanţă înainte de terminarea cercetării judecătoreşti.
Cum în cauză excepţia necompetenţei materiale a organului de urmărire penală a fost invocată pentru prima oară la 6 octombrie 2011 - cu ocazia dezbaterilor din apel, Curtea constată că în mod corect a fost respinsă cererea de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
Sub aspectul criticii privind nemotivarea deciziei pronunţate de instanţa de apel, Curtea constată că hotărârea acestei instanţe corespunde cerinţelor art. 383 alin. (1) raportat la art. 355 C. proc. pen., răspunzând punctual şi detaliat fiecărei critici formulate cu ocazia dezbaterilor. Împrejurarea că rezolvarea dată acestor critici nu este convergentă cu interpretarea dată de inculpată unor dispoziţii legale, nu echivalează cu o nemotivare.
Sub aspectul încadrării juridice dată faptei, Curtea constată că nici această critică, ce vizează înlăturarea alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), nu este întemeiată.
Pe baza materialului probator administrat în cauză s-a reţinut că inculpata, în calitate de reprezentant legal/administrator de fapt a trei societăţi comerciale, în perioada 2001-2002, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, prin prezentarea unor documente semnate de ea care conţineau date false referitoare la rezultatele economico-financiar-contabile ale celor trei societăţi comerciale, a unor facturi false, a unor bilete la ordin fără acoperire la achiziţionarea unor credite şi în timpul derulării contractelor de creditare, a indus în eroare pe reprezentanţii SC B.P. SA Bistriţa, cu scopul de a obţine un folos material injust, cauzând un prejudiciu de 4.330.872.090 ROL.
Împrejurarea că partea vătămată SC B.P. SA Bistriţa s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 147.268 RON, restul prejudiciului fiind recuperat în cursul urmăririi penale, prin executarea garanţiilor, nu poate avea drept consecinţă înlăturarea formei agravate a infracţiunii de înşelăciune, întrucât ceea ce se ia în calcul pentru stabilirea încadrării juridice a faptei este prejudiciul cauzat prin comiterea faptei iar nu valoarea rămasă nerecuperată; or, în cauză, prejudiciul cauzat de inculpată SC B.P. SA Bistriţa a fost de 4.330.872.090 ROL, valoare ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 146 C. pen. privind „consecinţe deosebit de grave"; şi pe cale de consecinţă, a alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
5. Sub un ultim aspect, al individualizării judiciare a pedepsei criticată de inculpată, Înalta Curte apreciază că solicitarea acesteia - de a se reduce pedeapsa aplicată - nu se justifică în condiţiile în care aceasta este în cuantumul minim prevăzut de textul de lege pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (5) C. pen. Singura modalitate ce ar putea atrage reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special de 10 ani prevăzut de lege este reţinerea uneia dintre circumstanţele atenuante prev. de art. 74 C. pen. Or, Înalta Curte apreciază că nu se justifică reţinerea în favoarea inculpatei a vreuneia dintre circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., întrucât lipsa antecedentelor penale nu echivalează cu „conduita bună"; înainte de comiterea infracţiunii - la care face referire art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., inculpata nu a depus stăruinţă pentru a repara paguba pricinuită - situaţie ce ar putea atrage incidenţa art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., ci, dimpotrivă, a ales varianta plecării din ţară, ceea ce, chiar dacă admitem că nu a făcut-o cu intenţia de a se sustrage urmăririi penale, denotă o atitudine de iresponsabilitate atât faţă de partenerii comerciali şi giranţi, cât şi faţă de organele judiciare, despre care a aflat că fuseseră sesizate şi derulează o anchetă ce a fost îngreunată de lipsa sa.
Ca atare, nu este incidenţa niciuna dintre circumstanţele atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (1) C. pen., iar inculpata, în motivele de recurs, nu a relevat existenţa altor împrejurări ce ar putea constitui astfel de circumstanţe, în condiţiile art. 74 alin. (2) C. pen.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, în ansamblul criteriilor indicate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), persoana inculpatei reprezintă doar un reper care nu poate prevala faţă de criteriul gradului de pericol social concret ridicat pe care îl prezintă fapta acesteia, astfel că nu se justifică reducerea pedepsei aplicată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel.
Ca atare, Înalta Curte apreciază că solicitarea de reducere a pedepsei aplicate de instanţa de fond şi menţinută în apel, este nejustificată, faţă de împrejurările şi modalitatea în care au fost comise faptele, de gravitatea deosebită a acestora, de periculozitatea de care a dat dovadă inculpata, criterii în raport de care instanţa de fond a dozat corespunzător atât cuantumul cât şi modalitatea de executare a pedepsei aplicate, inculpata neprezentând garanţiile unei conduite care să permite instanţei să dea dovadă de clemenţă.
Aşadar, apreciind că prin cuantumul şi modalitatea de executare, pedeapsa aplicată inculpatei este aptă să asigure reeducarea acesteia, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii, Înalta Curte va respinge recursul şi sub acest aspect.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpată, ca nefondat, constatând că aceasta a săvârşit cu vinovăţie faptele pentru care au fost condamnată iar pedeapsa aplicată este bine dozată şi nu se justifică reducerea acesteia.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) din acelaşi Cod recurenta - inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata Z.A. împotriva deciziei penale nr. 176/A din 13 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 411/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 534/2012. Penal. Traficul de minori (Legea... → |
|---|
