ICCJ. Decizia nr. 530/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 530/2012
Dosar nr.11698/2/2010
Şedinţa publică din 22 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 212 din 23 mai 2011 pronunţată în Dosarul nr. 11698/2/2010 (3184/2010), Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatei P.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Cheltuielile judiciare s-a dispus a rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200 lei s-a dispus a fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., a fost trimisă în judecată inculpata P.A. în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, procurorul reţinând următoarea situaţie de fapt:
La data de 15 mai 2005, numitul V.D. a fost implicat în producerea unui accident de circulaţie, cercetările efectuate dovedind şi faptul că acesta condusese un autoturism pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice. Astfel, potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie din 15 mai 2005 întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici", V.D. a avut o alcoolemie de 1,70%o, respectiv de 1,40%o (f. 277).
În aceste circumstanţe, lucrătorii de poliţie au întocmit procesul-verbal din data de 15 mai 2005 (f. 273 - 274), înregistrat la Brigada de Poliţie Rutieră sub nr. 327262 din 17 mai 2005, iar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti, sub nr. 5109/P/2005.
Întrucât la data săvârşirii faptei V.D. avea calitatea de jandarm angajat pe bază de contract în cadrul U.M. 0829, iar existenţa unui dosar penal în care era cercetat era de natură să pericliteze păstrarea acestui post, V.D. a luat legătura cu martorul N.D.S., un coleg de serviciu, căruia i-a expus problema cu care se confrunta.
Martorul N.D.S. l-a pus în legătură pe V.D. cu martorul E.N., despre care i-a relatat că are cunoştinţe în rândul persoanelor cu funcţii de conducere din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi că este în măsură să îl ajute să obţină un calcul retroactiv al alcoolemiei, astfel încât valoarea acesteia să fie inferioară limitei de 0,80%o, evitând, în acest mod, tragerea la răspundere penală.
V.D. l-a întâlnit pe E.N. în data de 17 mai 2005, în casa martorei Ţ.F., sora lui N.D.S. Cu prilejul acestei întâlniri, E.N. i-a prezentat lui V.D. relaţiile sale, astfel încât i-a creat convingerea că are influenţă asupra unor lucrători de poliţie, procurori şi medici legişti şi că îi poate determina să întocmească actele necesare în dosarul în care V.D. era cercetat, de aşa natură încât să fie înlăturată tragerea la răspundere penală a acestuia. Tot atunci, E.N. i-a spus lui V.D. că va trebui să-i dea o sumă de bani, fără a preciza cuantumul acesteia.
La câtva timp de la această întâlnire, V.D. a plecat la Bumbeşti-Jiu, unde a urmat un curs de pregătire profesională în perioada iunie - august 2005. În acest interval de timp, V.D. a primit o citaţie pentru a se prezenta la Brigada de Poliţie Rutieră şi a fost contactat telefonic şi de către N.D.S. şi E.N., care i-au spus că, după ce va reveni la Bucureşti, va trebui să meargă la Brigada de Poliţie Rutieră pentru a fi audiat.
În data de 01 septembrie 2005, după discuţii telefonice prealabile, V.D. s-a întâlnit cu E.N. şi s-a deplasat cu acesta la sediul Brigăzii de Poliţie Rutieră. Împreună, au intrat în biroul ofiţerului de poliţie I.L., la acea dată inspector principal, căreia îi fusese repartizat dosarul în care era cercetat V.D., iar acesta din urmă a fost audiat. Prezenţa lui E.N. în biroul ofiţerului de poliţie în momentul audierii, faptul că acesta i-a dat indicaţii lui V.D. cu privire la conţinutul declaraţiei care trebuia dată, atitudinea adoptată în timpul audierii, au fost de natură să-i întărească lui V.D. încrederea în influenţa pe care E.N. o avea asupra organelor de urmărire penală şi în posibilitatea acestuia de a-l ajuta să nu fie tras la răspundere penală pentru infracţiunea comisă.
În luna octombrie 2005, E.N. l-a contactat telefonic pe V.D. şi i-a cerut suma de 1.400 euro, cu scopul de a interveni pe lângă poliţiştii şi medicii legişti asupra cărora a pretins că are influenţă pentru a obţine un calcul retroactiv al alcoolemiei favorabil şi, pe cale de consecinţă, o soluţie de netrimitere în judecată faţă de V.D. Cu acelaşi prilej, E.N. a pretins că are influenţă şi asupra procurorului care urma să soluţioneze dosarul penal în care era cercetat V.D., afirmând totodată că din suma respectivă va da o parte şi procurorului care va dispune soluţia de netrimitere în judecată.
Ulterior acestei convorbiri telefonice, E.N. a reiterat solicitarea de a-i fi remisă suma de 1.400 euro atât personal, cât şi prin intermediul lui N.D.S.
La scurt timp, V.D. s-a întâlnit din nou cu E.N. în casa lui Ţ.F., ocazie cu care E.N. a cerut din nou suma de 1.400 euro pentru a „rezolva" problema juridică a lui V.D. şi, în plus, i-a promis acestuia că îl va ajuta să obţină un transfer în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sălaj, dictându-i în acest scop un raport de solicitare a transferului.
Toate aceste aspecte au fost reţinute pe baza probelor administrate în cauză, rezultând din coroborarea declaraţiilor lui V.D. cu declaraţiile martorilor I.L., G.A., G.N., C.D., cu unele aspecte din declaraţiile lui N.D.S., E.N. şi Ţ.F. şi cu convorbirile telefonice şi cele purtate în mediu ambiental.
Întrucât E.N. şi N.D.S. au făcut presiuni asupra lui V.D. pentru ca acesta să dea suma de 1.400 euro în schimbul intervenţiei pe care E.N. trebuia să o facă pe lângă organele de urmărire penală, profitând de influenţa pe care susţinea că o are, V.D. a sesizat Direcţia Generală Anticorupţie, iar denunţul formulat a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În cauză s-a procedat la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice şi a celor purtate în mediu ambiental, în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Bucureşti la data de 15 noiembrie 2005 (f. 198 - 206).
Potrivit declaraţiilor lui V.D., şi după formularea denunţului, presiunile au continuat, astfel că acesta a decis să îi spună lui E.N. că îi da suma pretinsă. Totuşi, E.N. a refuzat în acel moment primirea banilor, V.D. arătând în acest sens „când i-am spus că am banii şi că îi pot da, E. nu a mai vrut să se întâlnească cu mine. E. mi-a spus că trebuia să îi dau banii când i-a solicitat el şi că acum este prea târziu pentru acest lucru." (f. 59).
Pentru faptele reţinute în sarcina numiţilor E.N. şi N.D.S. s-a dispus trimiterea în judecată a acestora prin rechizitoriul nr. 4809/P/2005 din data de 11 februarie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (f. 8 - 21).
Prin sentinţa penală nr. 708 din 27 septembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală, s-a dispus condamnarea lui E.N. la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia pe durata unui termen de încercare de 7 ani şi a lui N.D.S. la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia pe durata unui termen de încercare de 6 ani (f. 149 - 157).
În ciuda atitudinii sale anterioare de refuz, la scurt timp, E.N. a acceptat să îl ajute pe V.D. în continuare, însă i-a oferit altă soluţie. În acest sens, E.N. i-a făcut legătura lui V.D. cu inculpata P.A., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, sfătuindu-l să se întâlnească cu aceasta pentru că este în măsură să-l ajute.
Martorul E.N. confirmă faptul că i-a recomandat-o pe inculpata P.A. lui V.D., însă susţine că nu s-a pus problema ca inculpata să intervină pe lângă procuror pentru a obţine o soluţie favorabilă pentru V.D. şi că „i-am spus doamnei avocat să-l rezolve înţelegând prin aceasta să se ducă de câte ori are nevoie de ea şi să-şi îndeplinească obligaţiile să nu vină V. la mine să spună că nu s-a prezentat" (f. 121 - 122). Într-o altă declaraţie, E.N. pretinde că „Am rugat-o pe avocată să îl ajute pentru că are probleme la unitate, ajutorul la care mă refeream fiind acela de a nu amâna mult procesul" (f. 123 - 125).
Declaraţia lui E.N. nu este însă, corespunzătoare realităţii, el însuşi, în convorbirile telefonice purtate cu inculpata P.A. şi cu V.D., explicând necesitatea intervenţiei inculpatei şi scopul acestei intervenţii.
Astfel, în data de 12 decembrie 2005, la ora 11:09, inculpata P.A. l-a apelat pe E.N., ocazie cu care acesta îi spune că are un client pentru ea şi o întreabă dacă poate să-l ajute, astfel încât acesta să nu fie sancţionat penal pentru că altfel va fi concediat:
„E.N.: Îţi dau un jandarm.
P.A.: Aşa.
E.N.: L-a găsit băut la maşina lui proprietate personală, nu era în timpul serviciului.
P.A.: Aşa.
E.N.: I-a găsit o alcoolemie mai măricică, până în doi.
P.A.: Până în doi, da.
E.N.: Până-n doi. I-a găsit 1,92.
P.A.: Îhî
E.N.: La recalculare, deci. Până în doi.
P.A.: Aşa.
E.N.: A, el luptă să fie amendă administrativă.
P.A.: Da, da, da.
E.N.: Să nu fie penală că-l dă afara de la serviciu.
P.A.: Păi, îţi dai seama.
E.N.: A., te bani la treaba asta?
P.A.: Măi, mă bag."(f. 235).
Pusă la curent cu situaţia de fapt, inculpata P.A. acceptă „să se bage" pentru a-l ajuta pe V.D. să-şi rezolve problema, iar ajutorul nu este unul dezinteresat, ci acordat în schimbul sumei de 1.500 euro, aşa cum rezultă din discuţia telefonică. De asemenea, încă de la această primă discuţie rezultă clar că acest „ajutor" depăşeşte limitele legale, E.N. avertizând-o că este neapărat nevoie „să rezolve" problema, iar inculpata P.A. şi E.N. au mai lucrat şi anterior împreună cu acelaşi scop:
„E.N.: Ai înţeles cum e treaba?
P.A.: Bine.
E.N.: Da? Dar A., vezi, te bagi să rezolvi.
P.A.: Bineînţeles, păi da.
E.N.: Bine.
P.A.: Îţi dai seama că nu am încotro, măi. Tu îţi dai seama.
E.N.: Bine, bine.
P.A.: Eu vreau din nou să lucrăm să fie o chestie cum (neinteligibil)" (f. 236).
Potrivit declaraţiei lui V.D., E.N. i-a relatat că inculpata P.A. „este o persoană puternică, cu multă influenţă şi mă poate ajuta să scap de dosar. Totodată, E.N. mi-a spus că această avocată i-a ajutat pe mulţi, aspect confirmat ulterior şi de către avocată" (f. 26).
Declaraţia lui V.D. este susţinută de conţinutul convorbirii telefonice din data de 12 decembrie 2005, ora 11:53, când E.N., pentru a-i forma acestuia convingerea că de cazul său se va ocupa o persoană competentă, care poate să-l ajute să obţină o soluţie favorabilă, îi spune: „…deci, avocata asta a fost şefa Parchetului sectorului 1. Deci, nu e oricine." (f. 237).
La scurt timp după această convorbire, E.N. a apelat-o pe P.A., pentru a verifica dacă V.D. a luat legătura cu ea. Discuţia dintre cei doi este centrată în jurul sumei ce urma să fie pretinsă de către inculpata P.A. de la V.D., dar şi în jurul a ceea ce inculpata trebuia să facă:
„E.N.: Bine. Deci, îi iei banii. îi spui, îmi dai înainte 1.000, 1.000 îi ceva de euro.
P.A.: Exact.
E.N.: 1.000 şi ceva de euro, şi eu mă ocup.
P.A.: Exact.
E.N.: De dosar. Fiind sub 2%o.
P.A.: Î?
E.N.: Îl poţi scoate.
P.A.: Da bineînţeles.
E.N.: E, mai intervenim încolo, mai facem încolo. Îţi iei 1.000 şi ceva." (f. 238 - 239).
Discuţia dintre cei doi este un model foarte bun pentru a dovedi că inculpata P.A. ştia, încă din momentul în care a fost contactată de către E.N. care i-a expus situaţia lui V.D., ce trebuie să facă, dată fiind colaborarea anterioară dintre aceştia. Inculpata, în schimbul sumei de 1.500 euro, urma să îi comunice lui V.D. modalitatea în care urma să-l ajute pentru a obţine soluţia de netrimitere în judecată în dosarul penal în care era cercetat şi îi garantează lui E.N. că este în măsură să obţină o rezolvare favorabilă a cazului, între inculpată şi E.N. existând, aşa cum se desprinde din conţinutul convorbirilor telefonice, o înţelegere tacită cu privire la natura demersurilor ce urma să le întreprindă.
Având numărul de telefon al inculpatei P.A. de la E.N., V.D. a sunat-o pe aceasta în data de 12 decembrie 2005, la ora 13:24:55 (o zi de luni), i-a comunicat că sună din partea lui E.N. şi a încercat să îi prezinte problema cu care se confrunta, însă inculpata P.A., deja pusă la curent cu toate aspectele de către E.N., i-a explicat lui V.D. că ar fi mai bine să se întâlnească să discute.
Întâlnirea a fost stabilită pentru miercuri, 14 decembrie 2005, urmând ca marţi să vorbească din nou la telefon pentru a stabili locul întâlnirii.
V.D. a vrut totuşi să se asigure că inculpata cunoaşte exact despre ce este vorba, aşa cum stabilise anterior cu E.N., care-i garantase obţinerea unei soluţii favorabile în dosarul penal în care era cercetat:
„V.D.: Şi, ce vroiam să zic, cu treaba aia, ştiţi despre ce e vorba, nu?
P.A.: Ştiu, ştiu, ştiu.
V.D.: Se rezolvă?
P.A.: Bine-nţeles, dar o să fie de muncă, adică să nu vă imaginaţi că astea sunt lucruri simple.
V.D.: Da, da, da.
P.A.: Deşi aparent sunt foarte simple, dar nu sunt foarte simple.
V.D.: Nici o problemă (neinteligibil)" (f. 176).
Modul în care inculpata răspunde, conduce la ideea că este foarte sigură pe ea, că ştie exact ce are de făcut, că nu există niciun dubiu că situaţia va fi „rezolvată", chiar dacă va fi dificil. Reacţia promptă şi fermă a inculpatei îi creează lui V.D. convingerea că obţinerea unei soluţii favorabile este certă şi că inculpata se va ocupa de acest lucru prin relaţiile pe care le are, apelând la influenţa sa asupra persoanelor competente să dispună o soluţie în cauză.
După ce a fost contactată de către V.D., inculpata P.A. l-a anunţat imediat pe E.N. că a stabilit să se întâlnească cu V.D. peste două zile. E.N. îi atrage atenţia inculpatei asupra faptului că este necesar „să rezolve" printr-o intervenţie la parchet, dar şi asupra faptului că nu trebuie să vorbească la telefon despre acest lucru:
„E.N.: Eu i-am spus „Domne a fost procuroare, a fost cutare, e o avocată bună (…) vrei să nu ştiu, nu interesează cât îţi cere, eu ţi-am făcut (…) cu cineva care se poate rezolva".
P.A.: Bineînţeles, şi m-a întrebat, zice „Da, da ştiţi (…) da se rezolvă?", zic „Domne" zic „Bineînţeles că se rezolvă", zic, „dar aceste lucruri nu sunt aşa simple precum par."
E.N.: Da.
P.A.: Adică, să nu creadă (neinteligibil).
E.N.: Şi nu mai vorbi prin telefon, personal.
P.A.: î?
E.N.: Nu mai vorbi prin telefon mult, ia-i banii şi cu asta am terminat.
P.A.: Păi, bineînţeles că nu mai vorbesc prin telefon, dar i-am zis aşa (neeligibil).
E.N.: Că pe urmă la Parchet la sectorul 4 (...).
P.A.: Aşa.
E.N.: (…) discutăm noi cu cineva.
P.A.: Bine, mă." (f. 239).
Această convorbire scoate în evidenţă faptul că inculpata i-a fost prezentată lui V.D. în aşa fel încât acesta să fie convins că ea are influenţă asupra procurorului, datorită faptului că anterior a avut această profesie. De asemenea, înţelegerea este clară că ulterior primirii banilor pretinşi de la V.D., inculpata va interveni pe lângă procuror pentru obţinerea unei soluţii favorabile lui V.D.
E.N. este insistent „iei banii şi pe urmă ocupă-te de dosar, şi pe urmă vezi să-l rezolvi dracului, să nu (…)." (f. 240).
În data de 13 decembrie 2005, ora 18:03, V.D. a apelat-o pe inculpata P.A., pentru a stabili detaliile întâlnirii care urma să aibă loc a doua zi. Inculpata P.A. i-a cerut lui V.D. să vină pe Şoseaua Vergului, la sediul I.I. SRL.
Discuţia purtată cu acest prilej este relevantă pentru întărirea convingerii lui V.D. asupra influenţei pe care inculpata P.A. pretindea că o are, V. primind încă o dată asigurări că situaţia se va rezolva:
„V.D.: Din câte am înţeles, dumneavoastră sunteţi avocată, nu?
P.A.: Bineînţeles.
V.D.: A. şi (…).
P.A.: P.
V.D.: P., aşa.
P.A.: Da, da, da. Bineînţeles.
V.D.: Da. Şi ziceţi că problema se rezolvă.
P.A.: Bineînţeles, se va rezolva.
V.D.: Da (neinteligibil).
P.A.: Se va rezolva.
V.D.: Da, da, da. Bine.
P.A.: Deci, aveţi toată încrederea că eu sunt un om foarte corect si nu nu fac nişte lucruri, nişte promisiuni aiurea.
V.D.: Păi, bănuiesc că aţi mai avut cazuri.
P.A.: Păi, vă dati seama, şi în procuratură cât am fost câţi poliţişti am supravegheat, nu mai vreau să-mi aduc aminte.
V.D.: A, aţi fost, aţi lucrat în procuratură?
P.A.: Da.
V.D.: A! Parcă mi-a zis ceva domnu E., da nu eram atent, că ştiţi cum e, cu necazurile pe cap.
P.A.: Da, am lucrat în procuratură, după aceea, mă rog, am fost la nişte studii în străinătate. In fine" (f. 240 - 241).
Stabilind să se întâlnească, în data de 14 noiembrie 2005 V.D. s-a deplasat la adresa indicată de către inculpata P.A., unde se afla sediul I.I. SRL. Înainte de a ajunge, V.D. a sunat-o pe inculpată, căreia i-a comunicat că luni a fost la Brigada de Poliţie Rutieră, unde i s-a adus la cunoştinţă rezultatul recalculării alcoolemiei, aceasta fiind de 1,90%o. În ciuda acestei valori ridicate a alcoolemiei, inculpata P.A. i-a confirmat lui V.D. că aceasta nu este o problemă şi ştie ce are de făcut, fiind foarte precaută în a-i da detalii la telefon:
„V.D.: (…) am uitat să vă zic că mi-a venit recalcularea de la I.M.L.
P.A.: Aşa.
V.D.: Şi eu, e de 1…, 1,9.
P.A.: Aha! Am înţeles.
V.D.: Ce putem face acolo?
P.A.: Ă, nu pot să vorbesc acum prin telefon să vă spun ce fac eu acolo, dar staţi fără nicio grijă.
V.D.: Da, da, da.
P.A.: Nu e problemă, chiar dacă v-a venit 1,9, nu e problemă.
V.D.: Da, da, da.
P.A.: Da?
V.D.: Da.
P.A.: Deci, nu pot să vă spun acum cum îmi fac eu meseria şi ce am de gând să fac.
V.D.: Da, da.
P.A.: înţelegeţi? Că nu se poate" (f. 241).
Având în vedere declaraţiile inculpatei potrivit cărora tot ce urma să facă se încadra în limitele legii, ea urmând doar să asigure o apărare eficientă lui V.D., s-a apreciat că este inexplicabilă această precauţie a lui P.A. în a spune foarte clar ce demersuri urma să întreprindă, singura explicaţie pertinentă, în contextul întregii acţiuni, fiind aceea că activitatea sa nu trebuia să fie una legală, iar obţinerea soluţiei favorabile pentru V.D. urma să fie rezultatul intervenţiei pe care urma să o facă pe lângă procurorul competent, asupra căruia a lăsat să se înţeleagă că are influenţă.
La sediul I.I. SRL, V.D. a fost aşteptat de către inculpata P.A., cu care a purtat mai întâi o scurtă discuţie despre I.I. SRL, apoi au abordat problema pentru care s-au întâlnit. V.D. i-a spus inculpatei care au fost rezultatele la analiza celor două probe de sânge, respectiv 1,60%o şi 1,40%o, iar inculpata P.A., după ce a confirmat că a aflat aceste date şi de la E.N., i-a spus: „Mă, el mi-a spus, dar eu n-am vrut să vorbesc prea multe prin telefon cu el, tu ai înţeles?" (f. 178).
Se observă, aşadar, discreţia exagerată a inculpatei, care a evitat să discute la telefon cu E.N. „prea multe", deşi E.N. era un vechi amic al său, care îi recomandase un client, aşa cum procedase şi anterior. Dacă ceea ce urma să facă inculpata P.A. reprezenta doar o activitate de apărare obişnuită şi corectă a unui avocat, această măsură de precauţie era inutilă. Faptul că inculpata admite că a evitat să vorbească „prea multe la telefon" nu este de natură să susţină apărarea pe care aceasta a încercat să şi-o creeze.
Imediat după această remarcă, inculpata P.A. a făcut o legătură între infracţiunea pentru care V.D. era cercetat şi postul ocupat de acesta, concluzia fiind că o sancţiune de natură penală sau o sancţiune cu caracter administrativ reprezintă un inconvenient major pentru V.D. în păstrarea locului de muncă, singura soluţie convenabilă fiind una de neîncepere a urmăririi penale, soluţie în obţinerea căreia inculpata putea să-l ajute:
„P.A.: Bineînţeles că pot să te ajut. Tu ce eşti acolo, eşti jandarm, nu?
V.D.: Da.
P.A.: Ce eşti acolo tu?
V.D.: Subofiţer.
P.A.: Subofiţer? Nu mai ştiu acum dacă sunt subofiţeri sau nu.
V.D.: Asta e, chestia e să nu rămân cu (…). Ştiţi, că dacă e (…).
P.A.: Ştiu.
V.D.: (…) şi amendă penală.
P.A.: Da, dar o amendă administrativă sau o soluţie din asta în penal nu ţi-ar dăuna, da? Deci asta e toată problema?
V.D. : (neinteligibil) să nu fie penal.
P.A. : Să nu fie penal. Bun!". (f. 178 - 179)
Totodată, inculpata P.A. a aflat de la V.D. că dosarul este încă la Brigada de Poliţie Rutieră, dar pentru că cercetările păreau finalizate, inculpata a considerat că dosarul urmează să ajungă la parchet şi i-a prezentat lui V.D. soluţiile pe care le are la îndemână:
„P.A.: „Deci, orice soluţie dată de cercetările penale trebuie să fie verificată de procuror. Deci, în clipa de faţă am avea două posibilităţi: fie să se ducă direct cu amendă administrativă acolo sau cu sancţiune contravenţională - vom vedea, ai înţeles?"
V.D.: Da.
P.A.: Sau să se ducă acolo cu propunere că ai fi vinovat şi acolo să obţinem un (…), o amendă, dar nu penală, ai înţeles?" (f. 183).
Înţelegând despre ce este vorba, chiar dacă fără prea multe vorbe în acest sens, V.D. a întrebat-o pe inculpată cu cine trebuie să vorbească pentru rezolvarea situaţiei, însă inculpata P.A., enigmatică, dar sigură pe ea, i-a explicat că aceasta este exclusiv problema ei şi că până când dosarul va ajunge la parchet nu va trebui să vorbească cu altcineva, rezultând, implicit, că problema lui V.D. îşi va găsi rezolvarea la parchet:
„V.D.: Păi şi nu trebuie să (…).
P.A.: Deci (…)
V.D.: (…) vorbim cu cineva, deci banii (…).
P.A.: (…) până atunci, nu, nu, nu, nu mă, nu te băga la chestia asta, e ce fac eu cu dosarul, e treaba mea. Câtă vreme eu sunt stăpână pe dosarul meu, n-am niciun fel de treabă, da?!
V.D.: Da, da, da.
P.A.: Deci stai liniştit, nu-ti face probleme că nu.
V.D.: Nu, să iasă bine.
P.A.: Păi. pentru asta ai venit la mine, nu?
V.D.: Da.
P.A.: Nu ca să iasă prost?
V.D.: Da.
P.A.: Ca să iasă prost, puteai să stai şi singur.
V.D.: Da, aşa e.
P.A.: Fără avocat." (f. 183).
După ce inculpata P.A. i-a dat aceste detalii lui V.D., discuţia ajunge inevitabil şi la suma pe care V. trebuie să o plătească inculpatei pentru serviciul ce urma să-l presteze. Inculpata i-a cerut suma de 1.500 euro şi, pentru că V.D. i-a mărturisit că dispune doar de 1.400 euro, inculpata a acceptat să primească şi această sumă, explicându-i pentru ce îi va folosi.
„P.A.: Deci, aceşti bani sunt valabili până la Dumnezeu şi înapoi, indiferent că o să avem şi judecată. Eu nu vreau să avem.
V.D.: Tocmai asta e.
P.A.: Eu nu vreau să avem. Eu vreau acum, de-aici şi la parchet să se termine toată această măgărie.
V.D.: Păi, la parchet acolo.
V.D.: Deci, mi-aţi zis c-o să ajungă dosarul la parchet.
P.A.: Dacă o să ajungă, stai că încă nu se (…) eu ţi-am spus nişte posibilităţi, tu ai înţeles ? Că poate de aici.
V.D.: Păi, de la poliţie nu, nu.
P.A.: De la poliţie ajunge la parchet, da, fie că e vorba de o soluţie de neurmărire, de scoatere, de nu ştiu ce, înţelegi? Deci, oricum dosarul va merge la parchet, care va spune „da, domne e contravenţie, nu e contravenţie, da domne, e asta nu e ailaltă".
V.D.: Păi, şi cine spune asta?
P.A.: Procurorul care supraveghează pe poliţistul respectiv.
V.D.: Aha.
P.A.: Înţelegi? Aşa e legea, asta e legea! Deci, orice dosar trebuie supravegheat de un procuror, care e un magistrat - aşa se zice aici - independent.
V.D.: Aha.
P.A.: Deci este ca mine, ca judecătorul, da?
V.D.: Şi aveţi idee cu ce procuror lucrăm, ca să (…)?
P.A.: Nu ştiu deocamdată, dar nu asta e problema.
V.D.: Aha.
P.A.: Deci nu asta este problema, problema e lucrarea dosarului cum trebuie.
V.D.: Da, da.
P.A.: Asta-i marea problemă, adică lucrarea profesionistă a dosarului pentru că nu e tot, pentru că nu e tot ce s-a întâmplat acolo în dosar, asta nu e tot ce trebuie făcut.
V.D.: Păi, mai trebuie făcut ceva.
P.A.: Păi treaba mea, eu ştiu, e treaba mea de profesionist
V.D.: Păi să ştiu şi eu să stau liniştit, doamnă, că ştiţi cum e." (f. 187 - 188).
De această dată, inculpata P.A. individualizează persoana pe lângă care va face intervenţia, aceasta fiind procurorul care supraveghează urmărirea penală în Dosarul nr. 5109/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 3 Bucureşti.
Faptul că inculpata nu cunoaşte numele procurorului care va dispune soluţia în cauză nu reprezintă un impediment pentru ea, deoarece este o chestiune minoră, care se rezolvă şi, aşa cum rezultă şi din dialogul următor, oricine ar fi procurorul, situaţia va fi rezolvată:
„V.D.: Problema e să aprobe procurorul să (neinteligibil).
P.A.: Stai liniştit. Stai liniştit, pentru că eu ştiu de ce. Ai înţeles? Deci, stai liniştit.
V.D.: Trebuie să fie cunoştinţă ca să (…).
P.A.: Nu e vorba numai de cunoştinţe aici. Stai liniştit că eu trebuie să revăd tot dosarul tău şi trebuie să-l lucrez aşa cum trebuie lucrat. Tu ai înţeles? Asta în primul rând" (f. 190).
Inculpata P.A. consolidează, în acest fel, încrederea lui V.D. că e stăpână pe situaţie şi totul se va rezolva. Inculpata merge mai departe şi îi explică lui V.D. că „a ajutat" şi alte persoane, poliţişti, cercetaţi pentru fapte mult mai grave decât cea săvârşită de el, pentru a scoate în evidenţă posibilitatea reală pe care ea o are pentru ca V.D. să fie exonerat de răspundere penală. De asemenea, inculpata P.A. îi confirmă lui V.D., ca urmare a întrebărilor acestuia, că îl cunoaşte de mai multă vreme pe E.N. şi a mai „colaborat" cu acesta, deoarece a rugat-o „să ajute tot felul de persoane care aveau într-adevăr nevoie" (f. 192, 194).
Totodată, inculpata P.A. îl asigură pe V.D. de rezultat:
„V.D.: Nu ştiu, nu ştiu, dar trebuie să scap neapărat.
P.A.: O să scapi, stai liniştit. O să scapi.
V.D.: Viitorul meu, viaţa mea.
P.A.: Bineînţeles.
V.D.: Am muncit atâta şi (…) n-are sens (...)
V.D.: Nu ştiu, mi-e frică, mi-e frică să nu (…) sănii.
P.A.: Stai liniştit, că nu se întâmplă nimic, nu ţi se-ntâmplă nimic."(f. 193, 194).
Discuţia purtată de către inculpata P.A. cu V.D. evidenţiază foarte clar faptul că inculpata i-a promis lui V.D. că va interveni pe lângă procurorul competent, care urmează să soluţioneze dosarul în care V.D. era cercetat, lăsându-l pe acesta să creadă că are influenţă asupra procurorului. Serviciul oferit de către inculpată nu a fost însă unul gratuit, deoarece P.A. i-a pretins lui V.D. suma de 1.500 euro pentru „rezolvarea" situaţiei.
Modul în care V.D. prezintă concluziile întâlnirii şi ale discuţiilor telefonice cu inculpata P.A. conturează o imagine de ansamblu asupra felului în care V.D. a perceput mesajul transmis de către inculpată, asupra convingerii şi încrederii acestuia că inculpata este în măsură să-i ofere ajutorul potrivit pentru a nu răspunde penal pentru fapta pentru care era cercetat, uzând de influenţa ei asupra persoanei cu putere de decizie în cauză, şi anume procurorul.
Declaraţia lui V.D. prezintă oferta făcută de către inculpată şi scoate în evidenţă faptul că aceasta a prezentat lucrurile cu foarte multă siguranţă, convingându-l că ştie foarte bine ce are de făcut, demersul pe care urma să-l întreprindă nefiind singular, astfel că se baza pe o experienţă bogată cu asemenea cazuri: „P.A. mi-a spus că a ajutat multe persoane aflate în cazuri similare şi că mă costă 1.500 de euro ca să mă scape de dosar, adică să nu fiu trimis în judecată. P.A. a precizat că în cazul dosarelor de circulaţie e foarte uşor şi că ea cunoaşte exact ce are de făcut. Aceasta a subliniat că ea cunoaşte foarte multă lume şi că are mare influenţă, garantându-mi că nu voi fi trimis în judecată, dacă voi da suma cerută. (…) Menţionez că, din discuţia purtată cu doamna avocat P.A., a rezultat foarte clar că aceasta are cunoştinţe în rândul procurorilor şi a creat convingerea că poate interveni pe lângă aceştia pentru a putea „rezolva dosare, inclusiv al meu." (f. 27). V.D. a mai precizat că „în concret, P.A. nu mi-a spus cum va rezolva să obţin soluţia de neîncepere a urmăririi penale, deşi eu am întrebat în mod expres acest lucru, ea comunicându-mi că nu este treaba mea, că ea ştie ce trebuie să facă." şi că „P.A. mi-a creat convingerea că ar cunoaşte persoanele care se ocupă de soluţionarea dosarului meu prin faptul că mi-a spus că a mai ajutat şi alte persoane şi părea foarte sigură pe ea." (f. 40).
Fiind audiată, inculpata P.A. a negat săvârşirea faptei, arătând că, deşi a vorbit cu V.D. şi s-a obligat să îl ajute, ajutorul pe care urma să i-l acorde era unul legal.
Inculpata a confirmat faptul că în decembrie 2005, E.N. i-a recomandat un client, al cărui nume nu şi-l aminteşte, dar în legătură cu care a putut preciza că era jandarm, că acesta a fost implicat într-un accident de circulaţie şi a avut şi alcoolemie în momentul producerii accidentului.
În ceea ce priveşte suma de bani cerută de la V.D., inculpata P.A. a arătat că, din cauză că fusese suspendată din profesie de aproximativ 1 an de zile, nu mai cunoştea nivelul onorariilor ce puteau fi percepute, aşa că s-a sfătuit cu E.N., care i-a spus că V.D. dispunea de 1.000 sau 1.200 euro. Inculpata a menţionat, în acest context, că s-a gândit să îi solicite lui V.D., cu titlu de onorariu, suma de 1.500 euro, astfel ca, în cazul unor negocieri să poată obţine suma de 1.000 de euro, cât a aflat că deţine viitorul său client.
De asemenea, inculpata a menţionat că avea nevoie de suma de 1.000 de euro pentru a achita taxele la Barou, însă, aşa cum rezultă din documentele puse la dispoziţie, inculpata trebuia să achite pentru anul 2005 o taxă la Barou în cuantum de 210 lei (35 lei x 6 luni, pentru perioada iulie - decembrie 2005) şi o taxă la U.N.B.R. în cuantum de 72 lei (12 lei x 6 luni, pentru perioada iulie - decembrie 2005), în total 282 lei (f. 168 - 171). Taxele datorate de către inculpată sunt semnificativ mai mici decât echivalentul în lei al sumei de 1.500 euro, respectiv, 5.488,35 lei la un curs mediu de schimb pentru luna decembrie 2005 de 3,6589 lei pentru un euro sau al sumei de 1.000 euro, respectiv 3.658,9 lei la acelaşi curs mediu de schimb pentru luna decembrie 2005.
În consecinţă, afirmaţiile inculpatei P.A. potrivit cărora suma cerută de la V.D. era destinată în întregime plăţii acestor taxe este lipsită de suport real, de vreme ce suma datorată către Barou era modică şi reprezenta mai puţin de a zecea parte din suma pretinsă.
Referitor la activitatea pe care urma să o desfăşoare, inculpata a subliniat că aceasta era una legală şi că atunci când a afirmat că „poate să-l scoată" pe V.D., date fiind circumstanţele săvârşirii faptei pentru care acesta era cercetat şi circumstanţele sale personale, a apreciat că, în urma apărării pe care trebuia să i-o facă, V.D. putea fi sancţionat cu o amendă administrativă sau, cel mult, cu o pedeapsă neprivativă de libertate.
Apărarea făcută de inculpată nu este însă veridică şi nici nu se circumscrie în cadrul unei înlănţuiri logice a derulării evenimentelor. Discuţiile iniţiale purtate la telefon cu E.N., în care acesta îi explică inculpatei situaţia, solicitând-i ajutorul pentru V.D., care avea nevoie de o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, modul în care E.N. o prezintă pe inculpată lui V.D., oferindu-i o imagine a unei persoane capabile să obţină o soluţie cât se poate de favorabilă în dosarul penal nr. 5109/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti, legătura permanentă între E.N. şi inculpata P.A. pe parcursul discuţiilor dintre aceasta şi V.D., atitudinea inculpatei, care l-a lăsat pe V.D. să înţeleagă că ştie bine ce are de făcut, că aceasta este exclusiv treaba ei şi că în final totul va fi cum trebuie, contribuie la accentuarea faptului că „ajutorul" furnizat de inculpată nu era unul care să se înscrie în tiparul activităţii normale şi legale desfăşurate de către un avocat şi că inculpata i-a promis lui V.D. că, în urma intervenţiei sale pe lângă procurorul competent, va beneficia de o soluţie de neîncepere a urmăririi penale. La această concluzie, contribuie şi conţinutul convorbirilor telefonice şi al celor în mediu ambiental, detaliate anterior, precum şi faptul că potrivit unei jurisprudenţe constante, în cazul în care o persoană este cercetată pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice şi, aşa cum este situaţia în speţă, alcoolemia este circa 1,90%o, soluţia nu este una de scoatere de sub urmărire penală şi de aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ, cu atât mai puţin o soluţie de neîncepere a urmăririi penale. Aşa cum rezultă din actele efectuate în cauză, în Dosarul nr. 5109/P/2005 s-a dispus şi efectuarea unui calcul retroactiv al alcoolemiei, expertiza medico-legală întocmită oferind o valoare de circa 1,90 grame la %o a concentraţiei de alcool în sânge (f. 278). De altfel, prin rechizitoriul nr. 5109/P/2005 din 12 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti a dispus trimiterea în judecată a lui V.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 89 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, iar prin sentinţa penală nr. 162 din 15 martie 2010 a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, definitivă prin neapelare, s-a dispus condamnarea lui V.D. la pedeapsa de 5 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării acesteia (f. 159-162). Chiar inculpata a declarat, în acest sens, că are cunoştinţă că în asemenea cazuri „practica nu se rezumă la aplicarea unor sancţiuni cu caracter administrativ", ci „se îndreaptă spre pedepse cu suspendarea executării acestora".
Inculpata a contestat faptul că s-a întâlnit cu V.D., susţinând cu tărie că nu l-a văzut pe acesta niciodată şi, deşi au stabilit o întâlnire, întâlnirea nu a mai avut loc. Convorbirea în mediu ambiental din data de 14 decembrie 2005, interceptată şi înregistrată în baza autorizaţiei emise de către instanţă contrazice însă această susţinere, mai ales că din cuprinsul ei rezultă în mod clar cine sunt persoanele între care a avut loc întâlnirea şi scopul întâlnirii. Convorbirile telefonice anterioare acestei întâlniri purtate de către inculpata P.A. cu E.N. şi cu V.D. atestă şi ele faptul că între inculpată şi V.D. a fost stabilită o întâlnire, în locul ales de inculpată, respectiv sediul I.I. SRL. Mai mult, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpata P.A. a ascultat această discuţie şi a precizat că vocea feminină care se aude în această înregistrare pare că îi aparţine, identificând totodată locul întâlnirii.
Din analiza probelor administrate în cauză rezultă, aşadar, în mod cert, că inculpata P.A. i-a pretins lui V.D. suma de 1.500 euro şi, lăsându-l să înţeleagă că are influenţă asupra procurorului competent, i-a promis că va interveni pe lângă acesta în schimbul sumei de bani pretinse, pentru a obţine o soluţie de netrimitere în judecată în dosarul în care V.D. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 89 alin. (1) din OUG nr. 195/2002.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a mai dispus neînceperea urmăririi penale faţă de V.D. sub aspectul infracţiunii prevăzută la art. 61 din Legea nr. 78/2000 şi art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 78/2000, neînceperea urmăririi penale faţă de I.L. pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, precum şi disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti pentru efectuarea de cercetări faţă de E.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută la art. 260 alin. (1) C. pen.
În faţa instanţei au fost audiaţi inculpata P.A., martorii din lucrări E.N., G.A., C.D., V.D., G.N. şi martorii în circumstanţiere G.E. şi D.D.
S-au depus la dosar înscrisuri, respectiv adeverinţă de la Baroul Bucureşti, adeverinţă de la Arhiepiscopia Romano - Catolică Bucureşti în circumstanţiere, precum şi adeverinţă de la Asociaţia de Proprietari, tot în circumstanţiere.
Verificând actele şi lucrările dosarului, probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a concluzionat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă pentru săvârşirea căreia inculpata P.A. a fost trimisă în judecată sub aspectul laturii subiective şi, în consecinţă, a dispus achitarea acesteia în conformitate cu dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei achitări a inculpatei P.A. pe considerentul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, respectiv, cea de trafic de influenţă, sub aspectul laturii subiective, şi anume că lipseşte intenţia inculpatei de a-şi trafica influenţa.
În dezvoltarea motivului de recurs s-a susţinut că din probele administrate în cauză rezultă că inculpata a lăsat să se creadă că are influenţă asupra procurorului care avea în instrumentare Dosarul penal nr. 5109/P/2005 în care martorul denunţător V.D. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, solicitându-i acestuia suma de 1.500 euro pentru a-i obţine o soluţie de scoatere de sub urmărire penală şi aplicare a unei amenzi administrative.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor invocate de parchet, cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept aşa cum cer dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. (sentinţa fiind supusă numai căii de atac a recursului), Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen. constă în acţiunea de traficare a influenţei, care se poate realiza prin primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori prin acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, în vederea determinării unui funcţionar să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii susmenţionată este necesară întrunirea următoarelor cerinţe esenţiale.
O primă cerinţă esenţială este aceea ca făptuitorul să aibă influenţă sau să lasă să creadă că are influenţă asupra funcţionarului public sau funcţionarului.
A doua cerinţă esenţială este ca făptuitorul să promită intervenţia sa pe lângă un funcţionar spre a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, fiind lipsit de relevanţă dacă intervenţia promisă s-a realizat ori nu şi nici dacă prin intervenţie s-a urmărit îndeplinirea de către funcţionar a unui act legal sau ilegal ori dacă actul a fost ori nu efectuat.
A treia cerinţă esenţială constă în aceea ca acţiunea ce constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii să fie realizată mai înainte ca funcţionarul pe lângă care s-a promis că se va interveni să fi îndeplinit actul ce constituie obiectul intervenţiei sau, cel mai târziu, în timpul îndeplinirii acestuia.
Sub aspectul laturii subiective, forma de vinovăţie cu care se comite infracţiunea de trafic de influenţă este intenţia directă, adică făptuitorul îşi dă seama că se prevalează de influenţa sa asupra unui funcţionar pentru a pretinde şi primi bani sau alte foloase şi urmăreşte realizarea în acest mod a faptei, implicit, crearea unei stări de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii de serviciu.
Din probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti rezultă că în ziua de 12 decembrie 2005, ora 11:09, intimata inculpată este sunată de martorul E.N., ocazie cu care acesta îi expune, pe scurt situaţia martorului denunţător V.D. în sensul că a fost depistat „băut" conducând autoturismul, că i s-a întocmit dosar penal şi că acesta doreşte o amendă administrativă, întrebând-o pe inculpată dacă „se bagă".
După ce primeşte acordul inculpatei, martorul E.N. continuă discuţia telefonică cu aceasta cu referire la suma de bani pe care trebuie să o ceară martorului denunţător, inculpata spunându-i lui E.N. că pentru a-l apăra pe V.D. trebuie să revină în barou (anterior fiind suspendată) şi că trebuie să plătească taxele care se ridică la „aproximativ 20 - 30 milioane lei vechi, respectiv 600 - 700 euro". În continuare, martorul E.N. îi spune inculpatei că poate să-i ceară martorului denunţător suma de 1.200 euro din care să oprească pentru ea 800 euro, iar diferenţa de 400 euro să i-o dea lui.
Înalta Curte, în acord cu concluzia la care a ajuns instanţa de fond şi contrar celor susţinute de parchet reţine din conversaţia susmenţionată că prin expresia „mă bag", inculpata a vrut să spună că va încheia contract de asistenţă juridică, iar sumei de bani pe care urma să o ceară martorului denunţător şi al cărei cuantum i-a fost sugerat de către martorul E.N., inculpata i-a dat o destinaţie precisă, anume aceea de a-şi achita taxele pentru a putea reveni în barou.
În continuare, la data de 12 decembrie 2005, orele 11:51 şi 11:53, au loc două convorbiri între martorul E.N. şi martorul denunţător V.D. în care primul îi comunică celui de-al doilea numărul de telefon al inculpatei, faptul că trebuie să o sune pentru a-şi rezolva problemele, că avocata P.A. nu este oricine, a fost şefa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, asigurându-l că este o avocată bine pregătită profesional.
La aceeaşi dată, ora 12:30 are loc o nouă convorbire telefonică între inculpată şi martorul E.N., ocazie cu care martorul îi spune că a vorbit cu V.D. şi urmează ca acesta să o sune. Totodată, martorul îi spune din nou inculpatei ce sumă de bani să îi ceară martorului denunţător, să-i aducă partea de bani aşa cum au stabilit, îi atrage atenţia acesteia să nu se implice în altfel de relaţii cu V.D. şi, din acest motiv, acesta să nu-i mai dea nici un ban, de unde rezultă că suma de 1.200 euro nu era destinată mituirii altei persoane.
În aceeaşi zi la ora 13:24, inculpata este apelată de martorul denunţător V.D. şi împreună stabilesc o întâlnire pentru data de 14 decembrie 2010.
Apoi, la ora 13:26, inculpata îl sună pe martorul E.N., îi confirmă că a luat legătura cu martorul denunţător, ocazie cu care martorul E. îi reaminteşte că trebuie să ia banii şi „să-i dea şi lui puţin acolo" şi abia apoi să se ocupe de dosar.
Solicitarea de a cere banii de la martorul denunţător o face E.N. inculpatei şi în ziua de 13 decembrie 2005, ora 11:09, când acesta o sună pe inculpată pentru a o întreba dacă s-a întâlnit cu denunţătorul.
La data de 13 decembrie 2005, ora 18:03, martorul denunţător V.D. ia legătura telefonic cu inculpata şi stabilesc să se întâlnească a doua zi la biroul inculpatei. Imediat, la ora 18:09, inculpata îl apelează pe martorul E. şi îi comunică faptul că a luat legătura cu V.D. şi că urmează să se întâlnească a doua zi, ocazie cu care martorul îi spune inculpatei să-i ceară banii, stabilind o nouă sumă în cuantum de 1.500 euro.
În ziua de 14 decembrie 2005, ora 13:54, V.D. o apelează pe inculpată şi îi spune că „i-a venit recalcularea alcoolemiei" care este de 1,90 ‰, întrebând-o dacă se poate „face ceva la U.". Inculpata îi spune martorului denunţător că nu vorbeşte prin telefon şi că „nu-i poate spune cum îşi face meseria dar să stea liniştit".
La data de 14 decembrie 2005, inculpata şi martorul denunţător se întâlnesc conform celor stabilite telefonic în ziua de 13 decembrie 2005, ocazie cu care, într-o primă parte a convorbirii purtată în mediu ambiental, inculpata îl întreabă pe martor aspecte legate de starea de fapt, stadiul dosarului, unde se află dosarul, iar martorul îşi manifestă dorinţa de a fi sancţionat cu o amendă administrativă. Inculpata îi spune martorului denunţător că dosarul va ajunge cel puţin la parchet cu o propunere din partea poliţiei, propunere care va fi verificată de procuror, iar martorul îi cere inculpatei să vorbească cu cineva la parchet, amintind şi de bani (fila 183 dosar urm. pen.). Inculpata îi spune martorului denunţător „Nu, mă, nu te băga la chestia asta, ce fac eu cu dosarul meu, e treaba mea", asigurându-l că nu va avea probleme.
Referitor la banii pe care urma să-i primească de la martorul denunţător V.D., inculpata îi spune acestuia „(…) banii pe care eu ţi-i cer sunt bani de taxi. Deci, eu iau un leu din banii ăştia, tu ai înţeles? (…) Deci, onorariul meu, pentru care eu am să dau chitanţă. Dacă ai aceşti bani, deci îmi dai 1.400 euro (…) dacă vrei mergi cu mine în ziua aceea la barou. Ca să pot să-mi iau delegaţie (…) facem contractul de asistenţă foarte frumos. Iar tu eşti obligat să-mi dai mie banii în acest timp. Nu pot să fac nici un fel de (…) absolut nimic până în clipa în care nu am banii, pentru că aşa ne învaţă pe noi statul român" (fila 184 dosar urm. pen.). Martorul îi spune inculpatei: „Păi, mai trebuie făcut ceva", iar aceasta afirmă „Este treaba mea de profesionist, o să reiau încă odată tot materialul şi tot ce s-a făcut o să se mai reia" (fila 189 dosar urm. pen.).
În continuare, martorul denunţător ştiind că este înregistrată convorbirea în mediu ambiental insistă că trebuie vorbit cu procurorul, iar inculpata îi spune că treaba ei este să-şi facă datoria şi să stea liniştit, pentru „că ea ştie de ce".
Martorul continuă discuţia „trebuie să fie cunoştinţă ca să (…)", iar inculpata îi spune: „Nu e vorba numai de cunoştinţe aici. Stai liniştit că eu trebuie să revăd tot dosarul tău şi trebuie să-l lucrez aşa cum trebuie lucrat", după care insistă „Păi, pe partea cealaltă pe la I.M.L. nu s-ar putea face nimic?".
Răspunsul inculpatei este „La I.M.L. eu nu mă bag. Ai înţeles? Pentru că acolo sunt nişte probleme foarte mari, cu I.M.L. - ul, aici sunt nişte şpăgi".
La insistenţele martorului denunţător, „Păi, tocmai aia e, dăm banii şi e mai uşor", inculpata îi răspunde „Măi băiatule, ai răbdare. Da? Ai încredere în mine, că nu sunt avocat de ieri, de alaltăieri", continuând să-i spună că are vechime în profesie, că tatăl său a fost tot avocat.
În cea de-a doua parte a convorbirii, martorul denunţător mai face o ultimă încercare spunându-i inculpatei „Era mai simplu dacă (…)", la care aceasta răspunde „Trebuie să m-apuc să încep să lucrez pe dosar" (fila 194 dosar urm. pen.).
La sfârşitul convorbirii, cei doi stabilesc pentru a doua zi la ora 11:00 o nouă întâlnire, pentru ca martorul denunţător să aducă inculpatei banii, dar această întâlnire nu a mai avut loc.
Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză care confirmă menţiunile din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, coroborate cu declaraţiile martorului denunţător V.D. care a arătat că inculpata i-a cerut suma de 1.500 euro şi că îi va emite chitanţă pentru această sumă, că procurorul de la D.N.A. i-a cerut să poarte discuţii normale cu inculpata că să nu dea de bănuit şi să încerce să întrebe despre suma de bani pe care aceasta urma să o primească, ceea ce a şi făcut, nu rezultă că în cauză ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, concluzie la care în mod corect a ajuns şi instanţa de fond.
Înalta Curte nu poate primi concluzia procurorului de a se dispune condamnarea intimatei inculpate P.A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă pe considerentul că din moment ce suma de 282 lei reprezentând taxele pe care aceasta trebuia să le plătească pentru a reveni în barou este mai mică decât suma de bani pe care trebuia să o primească de la martorul denunţător (1.500 euro), este evident că banii aveau o cu totul altă destinaţie deoarece, aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului, este de notorietate că sumele reprezentând onorariul avocaţilor se negociază, iar în speţa dedusă judecăţii inculpata cunoştea de la martorul E.N. (cel care a contactat-o pentru a-l apăra pe denunţător) câţi bani are V.D. şi cât îi poate oferi acesteia.
Nu s-a demonstrat în cauză, dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că intimata inculpată a lăsat să se creadă că are influenţă asupra procurorului de caz pentru a-l determina pe acesta să facă un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv să-i aplice denunţătorului o sancţiune administrativă în dosarul în care era cercetat.
Dimpotrivă, aşa cum rezultă din procesele - verbale de redare a convorbirilor telefonice rezultă că intimata inculpată l-a lăsat pe martorul denunţător V.D. să înţeleagă că suma de bani cerută este pentru taxe (chiar dacă nu îi precizează cuantumul), că nu are importanţă cine este procurorul, că el „să nu se bage" şi că „este treaba ei de profesionist să lucreze pe dosar".
Atitudinea intimatei inculpate de a-i da asigurări martorului denunţător să stea liniştit, că problema se va rezolva, arătându-i şi variantele ce ar putea exista, nu conturează infracţiunea de trafic de influenţă, ci se circumscrie unui comportament normal al avocatului în îndeplinirea atribuţiilor de a asigura apărarea în cauza în care este angajat.
Prin urmare, reţinând că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., se va respinge ca nefondat în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată P.A. se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., împotriva sentinţei penale nr. 212 din 23 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, privind pe intimata inculpată P.A.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu intimatei inculpate, în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1101/2012. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 348/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
