ICCJ. Decizia nr. 104/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 104/2012
Dosar nr.10307/121/2010
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 114 din 03 februarie 2011 pronunţată în dosarul nr. 10307/121/2010, Tribunalul Galaţi, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., în referire la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul M.V. la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la viol.
În conformitate cu dispoziţiile art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. pe durata executării pedepsei principale a închisorii.
În baza dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului M.V. şi a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 septembrie 2010 la zi.
A constatat că partea vătămată H.A.M. nu a formulat pretenţii civile.
A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 769/P/2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului M.V. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de viol prevăzută de dispoziţiile art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
S-a reţinut, în esenţă, prin actul de sesizare a instanţei că la data de 20 septembrie 2010, inculpatul M.V. a încercat să întreţină relaţii sexuale normale cu partea vătămată H.A.M., în vârstă de 8 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa, activitatea infracţională a inculpatului fiind întreruptă de intervenţia martorilor R.I.M., Ţ.G.R. şi A.D.F.
Anterior începerii cercetării judecătoreşti, inculpatul asistat de apărătorul ales, a declarat că recunoaşte în totalitate săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei înţelegând să recurgă la procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. În acest sens, inculpatul M.V. a fost audiat, judecata urmând a avea loc în baza probelor administrate în faza urmăririi penale şi a înscrisurilor în circumstanţiere anexate dosarului.
Astfel, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa a reţinut situaţia faptică potrivit căreia inculpatul în cauză, în vârstă de 67 ani, în timp ce se afla în zona căminelor de nefamilişti, s-a întâlnit cu partea vătămată minoră H.A.M., în vârstă de 8 ani, pe care o cunoştea din vedere întrucât locuia în acelaşi cartier cu aceasta.
Inculpatul s-a apropiat de partea vătămată, a întrebat-o cum se numeşte, după care a început să o mângâie pe cap şi corp. La un moment dat, inculpatul i-a cerut părţii vătămate să-l însoţească promiţându-i că-i va da bani pentru a-şi cumpăra dulciuri. Partea vătămată a fost de acord, astfel că cei doi s-audeplasat către drumul de centură, autraversat strada în dreptul staţiei de carburanţi şi s-au oprit într-o lizieră situată vis-a-vis de blocurile A.N.L. În urmărirea celor doi au pornit martorii R.I.M., Ţ.G.R. şi A.D.F. care au văzut când inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată şi a început să o mângâie. Temându-se ca inculpatul să nu o agreseze pe partea vătămată, martorii s-au hotărât să pornească în urmărirea celor doi.
Ajunşi în pădure, inculpatul a continuat să o mângâie pe partea vătămată pe corp, a dezbrăcat-o de pantaloni, după care a aşezat-o pe sol. La rândul său, inculpatul s-a dezbrăcat de pantaloni şi chiloţi şi s-a aşezat în genunchi deasupra părţii vătămate cu intenţia de a întreţine cu aceasta relaţii sexuale normale. Activitatea infracţională a inculpatului a fost întreruptă de intervenţia martorilor mai sus-menţionaţi care l-au imobilizat pe inculpat şi au sesizat organele de poliţie.
Pe parcursul cercetărilor, partea vătămată a fost examinată medico-legal constatându-se că este virgină.
Situaţia faptică mai sus prezentată a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul verbal de constatare, declaraţiile părţii vătămate minore luate în prezenţa psihologului şi a asistentului maternal, copia certificatului de naştere al acesteia, raportul de constatare medico-legală din 20 septembrie 2010 întocmit de Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi, procesul verbal de conducere în teren, declaraţiile martorilor R.I.M., Ţ.G.R. şi A.D.F., toate acestea coroborate cu declaraţia inculpatului de asumare a faptei penale deduse judecăţii dată în cursul cercetării judecătoreşti.
Prin Dispoziţia nr. 2944 din 22 septembrie 2010 emisă de Consiliul Judeţului Galaţi, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi, s-a dispus în regim de urgenţă instituirea măsurii de plasament a părţii vătămate minore H.A.M. la asistentul maternal profesionist Ş.S. reţinându-se situaţia de risc în care se află minora (mama acesteia a plecat să lucreze în străinătate lăsând-o în grija concubinului său).
S-a apreciat de către instanţa de fond că fapta inculpatului M.V. întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de viol prevăzută de dispoziţiile art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
La momentul dezbaterilor pe fondul cauzei s-a solicitat de către reprezentantul Parchetului schimbarea încadrării juridice a faptei penale reţinute în sarcina inculpatului, în sensul înlăturării alin. (3) din conţinutul infracţiunii de viol în forma tentativei deduse judecăţii, cerere pusă în discuţia părţilor şi a participanţilor procesuali în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. la termenul de judecată din 2 februarie 2011 şi apreciată de instanţă ca fiind nefondată cu motivarea că ansamblul probator administrat în prima fază a procesului penal prefigurează forma agravată a infracţiunii de viol în forma tentativei, formă dată de calitatea subiectului pasiv al infracţiunii.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului au fost avute în vedere, gradul de pericol social deosebit al infracţiunii (reliefat de natura relaţiilor sociale cărora li s-a adus atingere, legate de libertatea fizică şi morală a unei persoane minore), corelativ cu elementele ce caracterizează persoana inculpatului, care se află la primul conflict cu legea penală, dar şi la o vârstă la care ar fi fost de dorit să facă dovada acumulării unor principii în privinţa evoluţiei moravurilor, dându-se eficienţă şi dispoziţiilor procedurale ale art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., dispunându-se condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii într-un cuantum situat sub limita legală prevăzută de textul incriminator, cu executare efectivă.
Împotriva sentinţei au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpatul M.V.
Parchetul a criticat sentinţa pentru nelegalitate, sub aspectul încadrării juridice dată faptei şi a lipsei de rol activ a instanţei de judecată care nu a acordat daune morale părţii vătămate minore, şi pentru netemeinicie în ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate inculpatului.
Inculpatul a criticat sentinţa pentru netemeinicie, solicitând reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Prin Decizia penală nr. 210/A din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a admis apelul declarat de parchet, a desfiinţat în parte sentinţa şi, în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. şi, în baza acestor din urmă texte de lege, reţinând şi art. 3201 alin. (7) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.V. la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru tentativă la săvârşirea infracţiunii de viol.
În baza dispoziţiilor art. 17 alin. (3) C. proc. pen., instanţa de apel l-a obligat pe inculpat la 20.000 lei către partea vătămată H.A.M. (prin asistentul maternal B.G.M.L.) cu titlu de daune morale.
Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate, starea de arest a inculpatului, iar din pedeapsa aplicată acestuia s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 septembrie 2010 la zi, respectiv 26 septembrie 2011.
Analizând hotărârea apelată, pe baza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, a susţinerilor apelanţilor, precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar a constatat că tribunalul a reţinut o corectă situaţie de fapt, dar că în dispozitivul sentinţei nu s-a pronunţat asupra cererii reprezentantului Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice dată faptei săvârşite de inculpatul M.V. din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen.
Întrucât victima infracţiunii de tentativă de viol, respectiv minora H.A.M. avea vârsta de 8 ani la data săvârşirii faptei, în opinia instanţei de apel, încadrarea juridică a faptei este în dispoziţiile art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., pedepsită de lege cu închisoarea de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
A mai reţinut instanţa de prim control judiciar că în mod greşit tribunalul a respins cererea de acordare a daunelor morale părţii vătămate în raport de dispoziţiile art. 18 C. proc. pen. potrivit cărora, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, procurorul este obligat să susţină interesele civile ale acesteia chiar dacă nu este constituită parte civilă.
În cauză, deşi partea vătămată H.A.M. nu s-a constituit parte civilă, potrivit art. 18 C. proc. pen. mai sus invocat şi art. 17 C. proc. pen., instanţa de fond era obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei şi a daunelor morale, instanţa de apel apreciind că suma de 20.000 lei cu titlu de daune morale acordată părţii vătămate reprezintă o justă reparare a prejudiciului suferit de aceasta.
Referitor la individualizarea pedepsei, instanţa de prim control judiciar a reţinut că aceasta s-a făcut cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) referitoare la împrejurările în care a fost săvârşită fapta şi la persoana inculpatului care prin atitudinea sa infracţională a pus în pericol grav viaţa sexuală a părţii vătămate în vârstă de numai 8 ani, cu implicaţii psihice nebănuite şi cu zdruncinarea încrederii pe care aceasta ar trebui să o aibă în persoanele adulte.
S-a apreciat că solicitarea inculpatului de a se reduce pedeapsa nu poate fi primită, deoarece aceasta reflectă în mod just atât periculozitatea infractorului, cât şi împrejurările în care a săvârşit fapta şi vârsta părţii vătămate.
De asemenea, s-a apreciat că nu este întemeiată nici cererea inculpatului de a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, întrucât prin dispunerea acestei măsuri s-ar ignora pericolul deosebit al infractorului şi al faptei comise de acesta.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul M.V. care prin apărătorul desemnat din oficiu, dar şi în ultimul cuvânt, a solicitat înlăturarea obligării sale la plata daunelor morale către partea vătămată, apreciind că prin modul în care s-a soluţionat latura civilă a cauzei s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivului invocat de inculpat, care în drept se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., cât şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Instanţa de apel în mod corect a dispus obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale către partea vătămată H.A.M. (prin asistentul maternal B.G.M.L.), faţă de dispoziţiile art. 17 alin. (3) C. proc. pen. care prevăd că „instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu, asupra reparării pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă, atunci când acesta este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă."
Cererea reprezentantului parchetului de a se dispune obligarea inculpatului la plata daunelor morale către partea vătămată H.A.M. în vârstă de 8 ani, formulată chiar la instanţa de fond, în mod întemeiat a fost apreciată de instanţa de apel ca fiind justificată în raport de prevederile art. 18 alin. (2) C. proc. pen. în conformitate cu care „când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, procurorul, când participă la judecată, este obligat să susţină interesele civile ale acesteia, chiar dacă nu este constituită parte civilă."
În ce priveşte cuantumul sumei de 20.000 lei la plata căreia a fost obligat recurentul inculpat M.V. cu titlu de daune morale, Înalta Curte constată că este justificat în raport de trauma psihică la care a fost supusă partea vătămată urmare activităţii infracţionale a inculpatului care, profitând de vârsta fragedă a minorei, 8 ani, de imposibilitatea ei de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, a încercat să întreţină raporturi sexuale cu aceasta, faptă care a rămas în faza de tentativă numai datorită intervenţiei martorilor care surprinzând pe inculpat şi pe partea vătămată dezbrăcaţi l-au imobilizat pe acesta şi au anunţat organele de poliţie.
În consecinţă, reţinând că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este legală şi temeinică, recursul declarat de inculpatul M.V. se priveşte ca nefondat şi se va respinge ca atare în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., din durata pedepsei închisorii aplicată recurentului inculpat se va deduce reţinerea şi arestarea preventivă de la 20 septembrie 2010, la 18 ianuarie 2010.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat onorariul de avocat din oficiu în sumă de 300 lei urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 210/A din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 septembrie 2010, la 18 ianuarie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1040/2012. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 1023/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
