ICCJ. Decizia nr. 599/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 599/2012

 Dosar nr. 439/32/2011

Şedinţa publică din 24 februarie 2012

Asupra recursului de faţă ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin sentinţa penală nr. 94 din 12 septembrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul B.C. împotriva rezoluţiei din data de 25 mai 2011 dispusă în Dosarul nr. 47/P/2001 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - serviciul teritorial Bacău.

În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul B.C..

Recursul declarat de petiţionar este inadmisibil urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor, între acestea regăsindu-se şi suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunţate în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen.

În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

În speţă, se constată că sentinţa penală atacată cu recurs, a fost pronunţată la data de 12 septembrie 2011, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, fiind o hotărâre definitivă.

Ca urmare a faptului că petiţionarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibil, recursul.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul B.C. împotriva sentinţei penale nr. 94 din 12 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.

Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 februarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 599/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs