ICCJ. Decizia nr. 587/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 587/2012
Dosar nr. 7168/2/2011
Şedinţa publică din 24 februarie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 602/ F din data de 14 iulie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnaţii L.M. (fiul lui T. şi D., născut la 15 decembrie 1976 în Bucureşti, deţinut în penitenciarul Rahova) şi L.F. (fiul lui T. şi D., născut la data de 20 noiembrie 1983 în Bucureşti, deţinut în penitenciarul Rahova).
S-a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 673 din 05 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 37015/3/2007, petenţii au fost condamnaţi după cum urmează:
Inculpatul L.F. a fost condamnat în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la o pedeapsă de 12 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza a II-a) şi lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) (teza a II-a) şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 02 iulie 2007 la 08 mai 2008.
În baza art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 660 lei.
În baza art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a 8 comprimate M.D.M.A.
În baza art. 348 C. proc. pen., raportat la art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a 5 telefoane mobile, respectiv marca N.1; S., S.2, N.2 şi N.3, cu cartelele SIM aferente, precum şi a sumelor de 1.135 lei, 140 dolari SUA şi 90 euro.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Inculpatul L.M. a fost condamnat în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la o pedeapsă de 10 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza a II-a) şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) (teza a II-a) şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 02 iulie 2007 la 29 octombrie 2007.
În baza art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 200 lei.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Sentinţa penală nr. 673 din 05 iunie 2008 a fost modificată de Curtea de Apel Bucureşti, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii L.M. şi L.F. în sensul că a redus pedepsele aplicate la câte 7 ani închisoare prin reţinerea dispoziţiilor art. 74, art. 76 C. pen.
Decizia penală a Curţii de Apel Bucureşti a fost casată în totalitate şi numai în parte sentinţa penală nr. 673 din 05 iunie 2008 a Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 3572 din 03 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, numai cu privire la omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 faţă de inculpaţii G.M., R.F. şi M.M.F., restul dispoziţiilor sentinţei fiind menţinute în sensul că s-a stabilit ca inculpatul L.M. să execute pedeapsa de 10 ani închisoare, iar inculpatul L.F. 12 ani închisoare.
Tribunalul a constatat că petenţii L.M. şi L.F., în cererea de revizuire formulată, au susţinut în esenţă că instanţele de judecată au dispus condamnarea lor pe baza unui material probatoriu incomplet, cu nesocotirea principiilor aflării adevărului şi rolului activ al instanţei, nu au verificat apărările formulate, pronunţând soluţii netemeinice şi nelegale.
Împotriva sentinţei au declarat apel revizuenţii L.M. şi L.F., considerând că sunt date suficiente pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire.
Prin Decizia penală nr. 271/ A din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de revizuenţii L.M. şi L.F., obligând pe fiecare apelant la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că împrejurările invocate în cererea de revizuire au fost cunoscute de instanţa de fond şi de cele de apel şi recurs, în mod corect tribunalul reţinând că cererea revizuenţilor de a fi administrate noi probe nu poate fi admisă, având în vedere că este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obţină prelungirea probaţiunii pentru fapte deja cunoscute de instanţele care au soluţionat cauza, iar pe de altă parte o eventuală greşită apreciere a probelor nu se încadrează în vreuna din situaţiile pe care le are în vedere art. 394 C. proc. pen., aceste aspecte putând fi invocate în căile ordinare de atac.
Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs revizuenţii L.M. şi L.F., reiterând motivele invocate în faţa instanţei de apel.
Recursurile sunt nefondate.
Revizuirea este reglementată ca fiind o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate necunoaşterii de către instanţă a unor împrejurări de care depinde adaptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.
Totodată, revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.
Cazurile de revizuire sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. şi sunt singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate, este exclusă în raport de dispoziţiile procesual penale ce reglementează revizuirea, dar şi cu principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
Împrejurarea că prin cererea de revizuire se solicită completarea şi refacerea probatoriului administrat în cauză nu poate determina admiterea acesteia, întrucât pe calea extraordinară a revizuirii nu se poate obţine o prelungire a probatoriului pentru fapte şi împrejurări cunoscute deja de instanţele care au soluţionat cauza.
Cum în cauză motivele de revizuire invocate de recurenţii revizuenţi nu se înscriu în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., care sunt de strictă interpretare şi aplicare, recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii revizuenţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de revizuenţii L.M. şi L.F. împotriva deciziei penale nr. 271/ A din 21 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurenţii revizuenţi la plata sumei de cate 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de cate 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 598/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 586/2012. Penal → |
|---|
