ICCJ. Decizia nr. 678/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 678/2012

Dosar nr. 5293/99/2010

Şedinţa publică din 12 martie 2012

Asupra recursului penal de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 74 din 11 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 5293/99/2010 s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului Ş.D., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- insultă, prev. de art. 205 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., parte vătămată fiind F.G.;

- insultă, prev. de art. 205 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., parte vătămată fiind F.O.

A fost condamnat inculpatul Ş.D., cetăţenie română, studii superioare, agent şef de penitenciare, necăsătorit, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- ameninţare, prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, parte vătămată fiind F.G.;

- ameninţare, prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, parte vătămată fiind F.O.;

- distrugere, prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare, parte vătămată fiind F.A.;

- ultraj, prev. de art. 239 alin. (1), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, parte vătămată fiind F.G.;

- ultraj, prev. de art. 239 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, parte vătămată fiind F.O.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul a fost obligat să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 81 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei rezultante de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni prev. de art. 82 C. pen. şi a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 83 şi următoarele C. pen.

Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

A fost obligat inculpatul să plătească părţilor civile:

- F.G., suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale;

- F.O., suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale;

- F.A., suma de 500 RON despăgubiri materiale şi 2.000 RON reprezentând daune morale.

Conform art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a telefonului mobil marca S.S. şi cartelele telefonice O. cu seriile: X1, X2 şi X3, aflate într-un plic pe care este aplicat sigiliul MAI şi sigiliul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

S-a făcut aplicarea disp. art. 913 alin. (7) C. proc. pen., la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, cu privire la CD-urile ce conţin imagini video şi înregistrări audio.

A fost obligat pe inculpatul Ş.D. să plătească statului suma de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 552 RON este din faza de urmărire penală, 200 RON onorariu avocat oficiu pentru acesta din timpul cercetării judecătoreşti s-a virat din fondurile M.J. în contul Baroului Suceava iar suma de 150 RON c/valoarea transportului la instanţă pentru termenul de judecată din 6 aprilie 2011 pe ruta Iaşi - Suceava şi retur efectuat de martora M.R.G., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei, special alocat în sensul respectiv.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:

Inculpatul Ş.D. are vârsta de 39 ani şi şi-a exercitat atribuţiile de serviciu în cadrul P.M.S. Iaşi, unde a îndeplinit funcţia de agent pază principal III.

În perioada 17 octombrie 2006 - 16 octombrie 2007, magistratul judecător F.G. de la Judecătoria Iaşi a fost delegată la P.M.S. Iaşi, cunoscându-l pe inculpat în virtutea relaţiilor de serviciu.

În primăvara anului 2007, partea vătămată F.G. a început o relaţie de prietenie cu F.O., agent în cadrul aceluiaşi penitenciar, iar în luna mai 2008 s-au căsătorit.

Din luna iulie 2007, după ce părţile vătămate F.O. şi F.G. au devenit prieteni - fiind obligaţi, în virtutea atribuţiilor de serviciu să comunice numerele de telefon la Dispeceratul Penitenciarului - au început să primească pe telefoanele mobile multiple apeluri dar şi SMS-uri cu conţinut obscen, insultător, ameninţător. Mesajele erau expediate, în acelaşi timp, ambelor părţi vătămate.

Părţile vătămate au încercat să identifice identitatea posesorului numerelor de telefon de la care primeau apelurile şi SMS-urile dar nu au reuşit, stabilindu-se ulterior, după formularea plângerilor penale şi declanşarea investigaţiilor, că acestea aparţineau inculpatului, fiind ridicate de la domiciliul său cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare.

S-a stabilit că toate cartelele SIM de pe care au fost expediate mesajele au fost folosite două terminale mobile, pe care a fost uzitată şi cartela SIM cu numărul personal de mobil al inculpatului Ş.D.

Astfel, în mod repetat, în perioada iulie 2007 - martie 2009, magistratul judecător F.G., a primit pe telefonul mobil personal, de la inculpatul Ş.D., mesaje cu un conţinut obscen, în care îi erau adresate injurii, fiind insultată.

În aceeaşi perioadă, inculpatul Ş.D. i-a expediat şi părţii vătămate F.O., pe telefonul mobil personal, în mod repetat, mesaje cu acelaşi conţinut obscen, insultător şi de ameninţare.

Parte din mesajele primite de părţile vătămate au fost descărcate de pe telefonul lor mobil, fotografiate şi transmise, datele fiind consemnate în procesul-verbal de transcriere a mesajelor recepţionate.

Mesajele erau transmise de inculpat zilnic, la fiecare oră, ziua şi noaptea, iar în zilele în care inculpatul era de serviciu, postul telefonic era localizat în apropierea penitenciarului, inculpatul având dreptul a părăsi penitenciarul cu telefonul mobil asupra sa.

În acelaşi interval de timp, inculpatul a trimis mesaje similare şi altor colegi din cadrul penitenciarului, fără ca aceştia să cunoască identitatea autorului.

Pentru a pune capăt acestei situaţii, părţile vătămate şi-au schimbat numerele de telefon dar întrucât trebuiau să fie comunicate penitenciarului, primeau din nou mesaje cu acelaşi conţinut obscen şi insultător.

Începând cu vara anului 2007, după ce părţile vătămate s-au împrietenit, inculpatul Ş.D. a mers la locuinţa proprietatea părinţilor părţii vătămate F.O., în mod repetat, pe timp de noapte, murdărind uşa apartamentului şi pereţii scării cu materii fecale, după care a aruncat de două ori cu materii fecale în balconul aceleiaşi locuinţe.

În aceeaşi perioadă, inculpatul a spart, cu pietre, geamurile imobilului aparţinând părinţilor părţii vătămate F.O., respectiv, F.A. şi F.C.

În data de 21 octombrie 2007, în jurul orelor 21,00, inculpatul Ş.D. a aruncat cu o cărămidă şi a spart geamurile de la dormitorul şi sufrageria apartamentului, iar a doua zi, în jurul orelor 21,30, a trimis mesaje părţii vătămate F.O. cu referire la acţiunile de distrugere din seara precedentă.

În data de 3 decembrie 2007, în jurul orelor 22,25, inculpatul Ş.D. s-a deplasat din nou la locuinţa părţilor vătămate F.A. şi F.C., spărgând geamurile de la sufragerie şi dormitor dar, întrucât în aceeaşi seară, în apartament se aflau martorii F.M., P.C. şi F.C., aceştia au ieşit din casă pentru a-l prinde pe inculpat. Martorul F.C. l-a urmărit aproximativ 200 - 300 m, observându-i semnalmentele dar nu a reuşit să-l prindă.

În aceeaşi perioadă, inculpatul a trimis, celor două părţi vătămate, în mod repetat, mesaje de ameninţare, ceea ce au alarmat părţile vătămate în condiţiile în care geamurile locuinţei părinţilor părţii vătămate F.O. au fost distruse de mai multe ori.

Partea vătămată F.G. era speriată nu numai de conţinutul ameninţător al mesajelor dar şi de posibilitatea ca acestea să fie transmise de o persoană labilă, cu un comportament obsesiv care, atunci când a aflat că este însărcinată, a primit mesaje de ameninţare şi pentru copilul său.

În data de 25 ianuarie 2008 respectiv, 7 martie 2008, în timp ce părţile vătămate se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost ameninţate de inculpat, primind mesaje de natură a insufla acestora o stare de teamă.

În drept, faptele inculpatului Ş.D. au fost încadrate în infracţiunile de ameninţare prev. de art. 193 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 fapte); distrugere prev. de art. 217 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (parte vătămată F.A.); ultraj, prev. de art. 239 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 fapte).

În raport de probele administrate, instanţa de fond a apreciat că vinovăţia inculpatului a fost dovedită.

În ceea ce priveşte infracţiunile de insultă, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., faptele nefiind prevăzute de legea penală.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond au declarat apel părţile civile F.O. şi F.A., respectiv, inculpatul Ş.D.

Părţile civile au criticat hotărârea atât sub aspectul laturii penale cât şi sub aspectul laturii civile solicitând desfiinţarea acesteia, majorarea pedepsei şi executarea acesteia în regim de detenţie. Sub aspectul laturii civile au solicitat majorarea cuantumului daunelor morale.

Inculpatul Ş.D. a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că probele au fost administrate cu încălcarea legii, astfel încât nu pot fundamenta o hotărâre de condamnare.

A solicitat achitarea sa pentru toate infracţiunile.

Prin Decizia penală nr. 76 din 20 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus respingerea apelurilor ca fiind nefondate.

În esenţă, instanţa de apel a reţinut că starea de fapt expusă în actul de sesizare şi confirmată de instanţă, precum şi încadrarea juridică dată faptelor sunt corecte.

În faţa instanţei de apel inculpatul Ş.D. a cerut expertizarea telefoanelor mobile ale părţilor vătămate F.O. şi F.G., contestând autenticitatea conţinutului proceselor-verbale de transcriere a mesajelor de tip SMS recepţionate pe telefoanele mobile puse la dispoziţia organelor de urmărire penală de părţile vătămate.

Pentru verificarea apărărilor inculpatului Ş.D., instanţa de apel a solicitat părţilor vătămate F.G. şi F.O. să prezinte telefoanele mobile marca N.N., L.G., N., Z. şi N.1., de pe care au fost preluate şi transcrise mesajele de tip SMS recepţionate, părţile vătămate informând instanţa că în prezent nu mai deţin aceste telefoane mobile.

Analizând actele de urmărire penală referitoare la identificarea telefoanelor mobile ce au aparţinut părţilor vătămate, cât şi conţinutul proceselor-verbale de transcriere a mesajelor de tip SMS recepţionate prin intermediul telefoanelor mobile de părţile vătămate, Curtea a constatat că acestea respectă dispoziţiile legale în materie, neexistând suspiciuni asupra autenticităţii acestora.

Conţinutul a parte din mesajele ce au fost recepţionate pe telefoanele mobile ale părţilor vătămate, cât şi numărul telefonic expeditor al acestor mesaje au fost consemnate cu ocazia identificării acestora, fiind prezentate fotografic în adresa de la d.u.p., întocmită de I.P.J. Iaşi - Serviciul Criminalistic.

Conţinutul proceselor-verbale de transcriere a mesajelor recepţionate de părţile vătămate F.G. şi F.O., criticate de inculpat în apel, se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, îndeosebi cu rezultatele percheziţiilor informatice efectuate asupra inculpatului Ş.D., cât şi cu declaraţiile părţilor vătămate, motiv pentru care instanţa urmează să respingă aceste apărări ca fiind nefondate şi făcute doar în scopul înlăturării răspunderii sale penale.

Prin Adresa cu nr. 091/FD/SEC/11854/DNA din 03 martie 2009, O. România a comunicat că pe terminalul telefonic cu seria Y1, identificat cu ocazia interceptărilor convorbirilor şi comunicărilor telefonice autorizate de instanţa de judecată, au fost folosite în perioada 1 septembrie 20008 - 1 martie 2009 cartelele SIM cu numerele telefonice Z1, Z2, Z3, Z4 şi Z5.

Din listingurile telefonice efectuate pe numerele de telefon Z3, Z4 şi Z5 rezultă că acestea erau folosite numai pentru expedierea SMS-urilor în special către părţile vătămate F.G. şi F.O.

Cu ocazia efectuării percheziţiei sistemelor informatice ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare de la locuinţa inculpatului Ş.D. a fost identificat telefonul mobil marca S.S., cu seria Y10, având în interior cartela cu seria X4, având numărul de telefon Z4, numărul de pe care au fost expediate mesajele incriminante părţilor vătămate, cartela telefonică cu seria X5, cu numărul de telefon Z3, număr de pe care, de asemenea, au fost expediate părţilor vătămate mesajele incriminante, în agenda telefonică a acestui număr fiind identificate numerele de telefon ale părţilor vătămate.

Cu ocazia percheziţionării sistemului informatic al telefonului mobil S.S., cu seria Y2, ridicat de la inculpat, s-a găsit în memoria telefonului, la mesaje expediate, un număr de 230 de SMS-uri expediate numerelor de telefon Z6, Z7, Z8, care aparţin părţilor vătămate F.O. şi F.G.

Probatoriul administrat în cauză a infirmat apărările inculpatului Ş.D., prezentate atât în faţa primei instanţe, cât şi a instanţei de apel, prin care a arătat că accesul în penitenciar al personalului angajat este interzis cu telefoanele mobile, că unitatea de penitenciar nu are baza de aprovizionare prezentată în actul de sesizare sau că în perioada februarie - martie 2009 nu a efectuat deplasări în interes de serviciu în localităţile Mamaia sau Bucureşti.

Din probele administrate în cauză, Curtea a reţinut că mare parte din mesaje au fost expediate în zilele în care inculpatul era liber, de exemplu: 7 - 8 februarie 2009 sau 3 - 4 martie 2009, fiind localizate la celula telefonică din apropierea locuinţei acestuia.

În zilele în care inculpatul era la serviciu, aşa cum rezultă din adresele comunicate de Penitenciarul Iaşi, postul telefonic expeditor era localizat în zona penitenciarului unde acesta activează. Aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, chiar dacă inculpatul nu a fost în interes de serviciu în luna februarie - martie 2009 în localităţile Mamaia sau Bucureşti, nu este exclusă această deplasare în zilele libere.

În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de distrugere a geamurilor şi a murdăririi uşii apartamentului şi a pereţilor scării blocului în care se află imobilul părţii vătămate F.A. cu fecale, vinovăţia inculpatului a fost dovedită pe baza probelor administrate la urmărirea penală şi cercetarea judecătorească, respectiv declaraţiile martorilor P.C., P.B.D., A.S.C. şi F.C., declaraţii ce se coroborează cu declaraţiile părţilor vătămate F.A. şi F.O.

Probatoriul testimonial administrat în cauză se coroborează şi cu constatările efectuate în urma percheziţiilor sistemelor informatice, din care a reieşit faptul că, după executarea actelor de distrugere, inculpatul Ş.D. le trimite părţilor vătămate F.G. şi F.O. mesaje de pe terminalul mobil cu seria Y10, cu cartelele SIM cu nr. Z9 şi Z10, cât şi de pe terminalul mobil cu seria Y4, folosind cartelele SIM cu nr. Z3 şi nr. Z10, ce aparţineau acestuia, prin care le prezenta situaţia existentă cât şi cu procesele-verbale încheiate de organele de urmărire penală la data de 23 octombrie 2007 şi 04 decembrie 2007 cu planşele foto aferente, procese-verbale care se bucură de prezumţia de legalitate şi nu a fost făcută dovada înscrierii lor în fals.

Faţă de situaţia de fapt reţinută în mod corect prin actul de sesizare şi de prima instanţă, Curtea a reţinut că faptele inculpatului Ş.D., care, în perioada iulie 2007 - martie 2009, la diferite perioade de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a expediat părţii vătămate F.G., SMS-uri pe telefonul mobil personal al acesteia, prin care o ameninţa în mod repetat cu săvârşirea de infracţiuni (vătămare corporală gravă, distrugere, calomnie), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de ameninţare, prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- în perioada iulie 2007 - martie 2009, la diferite perioade de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a expediat părţii vătămate F.O., SMS-uri pe telefonul mobil personal al acesteia, prin care o ameninţa în mod repetat cu săvârşirea de infracţiuni (lovire, distrugere) faptele întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de ameninţare prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. cu aplic. art 41 alin. (2) C. pen.;

- în perioada octombrie 2007 - decembrie 2007, a distrus în mod repetat, cu pietre, geamurile apartamentului părţii vătămate F.A., creând un prejudiciu de aproximativ 500 de RON, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- la intervale diferite, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada septembrie 2007 - martie 2009, a expediat părţii vătămate F.G., magistrat judecător, care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat aflat în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, prin mijloace de comunicare directă, pe telefonul mobil personal al acesteia, SMS-uri, prin care îi adresa ameninţări cu săvârşirea unor infracţiuni (calomnie, insultă), fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj prev. de art. 239 alin. (1), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- la intervale diferite, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada ianuarie 2008 - martie 2008, a expediat părţii vătămate F.O., agent de penitenciare, funcţionar public cu statut special, care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, prin mijloace de comunicare directă, pe telefonul mobil personal al acesteia, SMS-uri, prin care îi adresa ameninţări cu săvârşirea unor infracţiuni (lovire) sau fapte păgubitoare, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj prev. de art. 239 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Stabilind vinovăţia inculpatului, prima instanţă i-a aplicat acestuia pedepse ce au fost corect individualizate, cu respectarea criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Astfel, la individualizarea pedepselor au fost avute în vedere natura şi gravitatea faptelor, pericolul social al acestora, cât şi persoana inculpatului, care este infractor primar şi a manifestat perseverenţă infracţională în comiterea infracţiunilor. Pedepsele aplicate inculpatului Ş.D. au fost judicios individualizate de prima instanţă, neimpunându-se majorarea sau reducerea cuantumului acestora.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultante aplicată inculpatului, Curtea a apreciat că suspendarea condiţionată a executării pedepsei dispusă de prima instanţă este în măsură a realiza scopul pedepselor, aşa cum este prevăzut în art. 52 C. pen., nefiind necesară privarea sa de libertate.

În ceea ce priveşte infracţiunea de insultă reţinută în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi în sarcina inculpatului Ş.D., Curtea a constatat că soluţia dispusă de prima instanţă respectă Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007 a Curţii Constituţionale şi Decizia nr. 8 din 18 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recursul în interesul legii.

Cu privire la latura civilă a cauzei, Curtea a apreciat că aceasta a fost corect soluţionată, neimpunându-se modificarea sau înlăturarea despăgubirilor fixate de prima instanţă.

Dată fiind natura şi modalitatea de comitere a faptelor, Curtea a apreciat că acestea au cauzat părţilor civile un prejudiciu moral ce a fot judicios cuantificat de prima instanţă, motiv pentru care nu se impune majorarea despăgubirilor morale, aşa cum au solicitat părţile civile în cererea de apel.

Chiar dacă prin activitatea infracţională a inculpatului părţile civile au suferit un prejudiciu psihic, daunele morale acordate pentru compensarea acestui prejudiciu trebuie să reprezinte o justă şi echitabilă reparaţie, fără a constitui o îmbogăţire fără justă cauză a acestora.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul Ş.D. invocând cazurile de casare prev.de art. 3859 pct. 171 şi 172 C. proc. pen.

În motivele scrise de recurs şi în susţinerea orală, recurentul inculpat a invocat nulitatea Rezoluţiei nr. 1324/II/2/2009 din 27 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi prin care a fost infirmată rezoluţia procurorului de caz ce a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de autori necunoscuţi dată în Dosarul nr. 338/P/2008; nulitatea rezoluţiei nr. 2592/II/2/2008 din 22 octombrie 2008 prin care a fost infirmată rezoluţia procurorului de caz care a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Ş.D.; nulitatea percheziţiei domiciliare efectuată la data de 17 martie 2009 dat fiind faptul că nu era începută urmărirea penală împotriva sa; nulitatea percheziţiei sistemelor informatice efectuată la data de 16 aprilie 2009 întrucât de la domiciliul său a fost ridicat un telefon mobil marca "S." fără număr de identificare şi nefuncţional, iar la percheziţia sistemelor informatice se reţine existenţa unui telefon "S.E."; nulitatea percheziţiei sistemelor informatice efectuată la 5 mai 2009, întrucât telefonul la care se face referire nu-i aparţine, dar şi pentru faptul că nu i-a fost înmânată o copie a procesului-verbal de percheziţie.

A solicitat admiterea excepţiilor şi luarea în considerare numai a probelor administrate în mod legal, probe care nu dovedesc vinovăţia sa impunându-se achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) şi c) C. proc. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu cauza, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti dovedesc faptul că în perioada iulie 2007 - martie 2009, inculpatul Ş.D., în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a expediat părţilor vătămate F.G. - magistrat în cadrul Judecătoriei Iaşi - şi F.O., mai multe mesaje, prin care le ameninţa cu săvârşirea de infracţiuni, le adresa injurii, insulte.

Acelaşi inculpat, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2007, a distrus, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, geamurile apartamentului părţii vătămate F.A., cauzându-i un prejudiciu de 500 RON.

În perioada septembrie 2007 - martie 2009, inculpatul Ş.D. a expediat părţii vătămate F.G. - magistrat delegat la Penitenciarul Iaşi - aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, mai multe mesaje ameninţătoare.

În perioada ianuarie 2008 - martie 2008, inculpatul Ş.D. a expediat părţii vătămate F.O. - agent de penitenciar, funcţionar public cu statut special - în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, mai multe mesaje cu un conţinut ameninţător.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că pe terminalul mobil cu seria Y4, în perioada 1 iunie 2007 - 12 iunie 2008 a fost folosită cartela SIM cu nr. Z9, fiind utilizată şi cartela SIM cu numărul de telefon Z10, ce aparţinea inculpatului Ş.D.

De asemenea, s-a stabilit că pe terminalul mobil cu seria Y4, în aceeaşi perioadă a fost folosită cartela SIM cu nr. Z3 dar şi cartela SIM cu numărul personal al inculpatului Ş.D., indicat de către acesta în timpul anchetei, aspect confirmat şi prin înscrisul existent la d.u.p.

Inculpatul Ş.D. trimitea mesaje ameninţătoare şi insultătoare, similare, celor două părţi vătămate dar şi altor colegi de serviciu în care se făceau referiri jignitoare la aceleaşi părţi vătămate, activitatea sa infracţională derulându-se pe o perioadă mare de timp, de aproximativ 2 ani de zile.

Transmiterea mesajelor de pe telefoanele mobile utilizate de inculpat rezultă şi din aceea că, urmare efectuării percheziţiilor domiciliare, - la care inculpatul a fost prezent şi nu a făcut obiecţiuni - au fost ridicate mai multe telefoane mobile, plicul fiind sigilat cu sigiliul M.I.

Percheziţia sistemului informatic din unitatea centrală de calculator marca "T.S." şi a suporturilor de stocare a datelor informatice a fost realizată după ce, în prealabil, a fost emisă autorizaţia de judecător, iar percheziţionarea hard disk-ului şi a cartelelor telefonice s-a realizat după desigilarea bunurilor în prezenţa martorilor asistenţi şi a inculpatului Ş.D., fără ca aceştia să ridice obiecţiuni.

Procedându-se la transcrierea datelor s-a constatat că mesajele au fost transmise de pe telefoanele ridicate de la domiciliul inculpatului Ş.D. având un conţinut ameninţător, insultător, astfel cum sunt redate acestea în hotărârea instanţei de fond.

Ulterior, în baza autorizaţiei Tribunalului Iaşi nr. 118 din 5 mai 2009 s-a efectuat percheziţia sistemului informatic a telefonului mobil marca S.S. cu seria Y10 - ridicat de la domiciliul inculpatului în cadrul percheziţiei domiciliare - constatându-se existenţa în meniul telefonului la "mesaje expediate" un număr de 230 de SMS-uri expediate la numerele de telefoane ce aparţin părţilor vătămate F.O. şi F.G. Aceste mesaje sunt identice cu cele interceptate şi redate în procesele-verbale de redare existente la dosarul cauzei.

De asemenea, au fost identificate - în unitatea centrală de calculator - mai multe fişiere care conţin date de accesare a unor site-uri pentru expedierea gratuită a mesajelor.

Primirea, în perioada de referinţă, a unor mesaje denigratoare la adresa părţilor vătămate, este confirmată şi de martorii audiaţi în cauză, colegi de serviciu ai acestora.

Mesaje denigratoare, ameninţătoare, au primit părţile vătămate şi în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, context în care în mod corect instanţa de fond a reţinut în sarcina inculpatului şi infracţiunea de ultraj.

În ceea ce priveşte infracţiunea de distrugere, din probele administrate rezultă că după ce inculpatul a spart geamurile locuinţei părţii vătămate F.A., a trimis mesaje părţilor vătămate care făceau referire la acest incident, mesajul fiind trimis de pe unul din telefoanele mobile ce aparţineau inculpatului.

În data de 3 decembrie 2007 când inculpatul s-a deplasat din nou la locuinţa părţii vătămate F.A., acesta a fost urmărit de martorul F.C. şi întrucât zona era iluminată a putut observa semnalmentele autorului faptei, descrierea indicându-l pe inculpatul Ş.D.

Raportat astfel la probele administrate în cauză, Înalta Curte constată că instanţele au stabilit o stare de fapt corectă şi o încadrare juridică a faptelor legale.

În ceea ce priveşte chestiunile de procedură invocate de inculpat în motivele scrise şi în susţinerile orale, Înalta Curte constată că acestea nu sunt întemeiate.

În ceea ce priveşte rezoluţiile date în controlul exercitat de procurorul ierarhic superior în procedura specială reglementată de dispoziţiile art. 275 - 2781 C. proc. pen., legea procesual penală permite infirmarea acestora şi reluarea cercetărilor, rezoluţia procurorului de caz neavând autoritate de lucru judecat.

Relativ la percheziţiile domiciliare, percheziţia autoturismului inculpatului, percheziţia de la locul de muncă precum şi percheziţia informatică, Înalta Curte constată că acestea au fost efectuate în baza autorizaţiilor date de judecător, în condiţiile legii, ceea ce exclude incidenţa în cauză a prevederilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen., care face referire, la mijloacele de probă obţinute în mod ilegal.

De fiecare dată, inculpatul a fost prezent la efectuarea percheziţiilor, la ridicarea şi sigilarea bunurilor, atât el cât şi martorii asistenţi au semnat procesele-verbale fără să invoce obiecţiuni.

În cauză a fost încheiat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 224 C. proc. pen., procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, ceea ce constituie mijloc de probă.

De asemenea, se constată că urmărirea penală a fost începută, in rem la data de 24 martie 2009 pentru infracţiunile de ultraj, la data de 12 decembrie 2007 a fost începută urmărirea penală in rem sub aspectul infracţiunii de distrugere, iar la data de 23 martie 2009 a fost începută urmărirea penală, in personam, faţă de învinuitul Ş.D.

Sub acest aspect, se impun a fi reţinute două elemente: primul este acela că legea nu condiţionează efectuarea unei percheziţii domiciliare de începerea urmăririi penale in personam, dispoziţiile art. 100 şi următoarele C. proc. pen. făcând referire doar la "începerea urmăririi penale", condiţie ce se constată ca fiind îndeplinită în cauză; al doilea are în vedere faptul că legea procesual penală permite interceptarea convorbirilor telefonice şi ambientale chiar înainte de începerea urmăririi penale, în faza actelor premergătoare, condiţia fiind aceea de a se încheia procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare în condiţiile art. 2241 C. proc. pen.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 911 alin. (1), interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează, cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, ori interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt sau pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

Alin. (2) al aceluiaşi articol enumera infracţiunile pentru care se poate admite acest mijloc de probă.

Din analiza dispoziţiilor art. 911 C. proc. pen., rezultă că interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice sunt subordonate unor condiţii strict determinate şi anume:

a) să existe date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni.

Deşi legea nu defineşte noţiunea de "date", prin aceasta se înţelege orice informaţii obţinute prin orice mijloace, cu excepţia celor interzise de lege, de către organele de urmărire penală privind pregătirea sau săvârşirea de fapte prevăzute de legea penală. Noţiunea de indicii temeinice are semnificaţia dată de art. 143 C. proc. pen.

b) să privească o infracţiune dintre cele pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu;

c) să fie utilă pentru aflarea adevărului;

d) să existe o autorizaţie din partea judecătorului competent.

Rezultă aşadar, că legalitatea interceptării convorbirilor telefonice nu este condiţionată de începerea urmăririi penale.

Legea nu prevede ca o garanţie distinctă, obligativitatea înştiinţării persoanei interesate despre faptul înregistrării. Această omisiune este firească, având în vedere scopurile pentru care s-a luat o asemenea măsură şi caracterul secret al acesteia. Ulterior însă, învinuitul sau inculpatul are dreptul de a lua la cunoştinţă despre înregistrări, cu posibilitatea contestării acestora, drepturi ce au fost respectate în cauză, instanţa admiţând în cursul cercetării judecătoreşti, efectuarea unei expertize criminalistice.

De altfel, în această materie şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin jurisprudenţa sa, a apreciat că noul cadru legislativ modificat prin Legea nr. 281/2003 şi Legea nr. 356/2006 oferă garanţiile necesare în materie de interceptare şi transcrierea comunicaţiilor (cauza Dumitru Popescu contra României).

Această interpretare este în acord şi cu dispoziţiile cuprinse în art. 4 din Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, potrivit cu care tehnicile speciale de anchetă pot fi utilizate dacă există motive serioase de a crede că o infracţiune gravă a fost săvârşită ori este pregătită sau în curs de pregătire de una sau mai multe persoane anume identificate ori de o persoană sau un grup de persoane care nu a fost încă identificat.

Ca atare, Înalta Curte constată că niciuna din criticile invocate de recurentul inculpat nu sunt fondate, hotărârile pronunţate în cauză fiind legale şi temeinice.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Ş.D. împotriva Deciziei penale nr. 76 din 20 octombrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.D. împotriva Deciziei penale nr. 76 din 20 octombrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 697/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 784/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 678/2012. Penal