ICCJ. Decizia nr. 626/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 626/2012
Dosar nr. 25017/3/2008
Şedinţa publică din 29 februarie 2012
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 401 din 10 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriul parchetului, astfel :
A fost înlăturată aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. pentru inculpaţii S.M.A. şi S.D.K. pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina lor şi pentru inculpatul S.S.M. numai în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.
A fost schimbată încadrarea juridică pentru inculpaţii S.M.A. şi S.D.K. din art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi pentru inculpatul S.S.M. din art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. în art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.M. la o pedeapsă de 15 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 aprilie 2005 la 17 mai 2005.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul S.M.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite cele două pedepse, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 16 din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul S.S.M. la o pedeapsă de 6 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 61 C. pen. s-a revocat liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 695 din 20 decembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti şi a fost contopit restul rămas neexecutat de 2 ani 11 luni şi 11 zile închisoare cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare.
În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 16 din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen. s-a revocat liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 695 din 20 decembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti şi contopeşte restul rămas neexecutat de 2 ani 11 luni şi 11 zile închisoare cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani 11 luni şi 11 zile închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele astfel cum au fost stabilite, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 aprilie 2005 la 02 februarie 2008.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul S.D.K. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 15 din Legea nr. 143/2000 a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 25 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 în art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din Legea 682/2002 a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele astfel cum au fost stabilite, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea cantităţilor de 56,73 grame opiu, 1819,5 grame opiu, 9,46 grame opium, 493,1 grame heroină, 485,6 grame heroină şi 970,4 grame heroină rămase după efectuarea analizelor de laborator şi predate organelor de cercetare penală.
S-a constatat că bunurile ridicate de la inculpaţii S.S.M. şi M.M. au fost deja restituite acestora, cu excepţia armelor şi muniţiilor aparţinând inculpatului M.M. care rămân în custodia organelor de poliţie în vederea aplicării dispoziţiilor art. 30 lit. a) din Legea nr. 295/2004, la rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la câte 1400 RON cheltuieli judiciare către stat, iar restul cheltuielilor judiciare determinate de judecarea infracţiunilor pentru care s-a dispus achitarea rămân în sarcina statului, conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
Tribunalul a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 905 din 4 august 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor după cum urmează:
- pentru inculpaţii S.M.A. şi S.D.K. prin înlăturarea art. 75 lit. a) C. pen. pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina lor;
- pentru inculpatul S.S.M. prin înlăturarea art. 75 lit. a) C. pen., numai cu privire la infracţiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul S.D.K. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, întrucât fapta nu există.
În temeiul art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul S.M.A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, întrucât fapta nu a fost săvârşită de acesta.
În temeiul art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. a), a condamnat pe inculpatul S.D.K. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în baza art. 65 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 20 raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, a condamnat pe inculpatul S.D.K. la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în baza art. 65 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în baza art. 65 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele şi a aplicat inculpatului S.D.K. (fiul lui H. şi T., născut în Iran, cetăţean iranian, studii superioare, căsătorit, administrator al SC A.E. SRL Bucureşti, domiciliat în Iran, Tabriz, str. K., cu reşedinţa în România, comuna 1 Decembrie, str. P., judeţul Ilfov, fără antecedente penale, pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare sporită cu 1 an, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) în baza art. 35 alin. (3) C. pen.
S-au aplicat prevederile art. 71 - 64 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.M.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul S.M.A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele şi a aplicat inculpatului S.M.A. (fiul lui H.R., născut în Teheran - Iran, cetăţean român, studii medii, administrator la SC A.E. SRL Bucureşti, fără antecedente penale, domiciliat în Bucureşti. B-dul D., sector 3 şi fără forme legale în Bucureşti, Calea V., sector 1), pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare. S-au aplicat prevederile art. 71 - 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) şi 37 lit. a) C. pen. şi art. 16 din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul S.S.M. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele şi a aplicat inculpatului S.S.M. (fiul lui E. şi M., născut în Teheran - Iran, cetăţean iranian, căsătorit, având un copil minor, fără ocupaţie, recidivist, cu reşedinţa în Bucureşti, Şos. O., sector 4) pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
S-au aplicat prevederile art. 71 - 64 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicată inculpatului S.S.M. perioada reţinerii şi a arestării preventive de la 28 aprilie 2005 la zi.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.M. (fiul lui A. şi F., născut în Teheran - Iran, cetăţean iranian, studii 8 clase, administrator la SC K. SRL Bucureşti, căsătorit, având un copil minor, cu reşedinţa în Bucureşti, Calea C., sector 3, fără antecedente penale) la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicată inculpatului perioada reţinerii şi a arestării preventive de la 29 aprilie 2005 la 17 mai 2005.
În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantităţilor de 1.977,8 gr. heroină, 1827,8 gr.opium, 57,11 gr. opium şi 9,71 gr. opium, care au făcut obiectul infracţiunilor.
În baza art. 18 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus distrugerea acestor droguri, cu obligaţia păstrării de contraprobe.
S-a constatat că bunurile ridicate de la inculpaţii S.S.M. şi M.M. în vederea confiscării speciale au fost deja restituite acestora, cu excepţia armelor şi muniţiei aparţinând inculpatului M.M. care rămân în custodia organelor de poliţie în vederea aplicării art. 30 lit. a) din Legea nr. 295/2004, la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Toţi inculpaţii au fost obligaţi la plata sumei de câte 1200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Prin Decizia penală nr. 191/A din 18 mai 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile declarate Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de toţi inculpaţii împotriva sentinţei penale menţionate, pe care a desfiinţat-o, în parte, şi rejudecând în fond, a dispus:
1. - pentru inculpatul S.D.K.:
- înlăturarea dispoziţiilor art. 33 - 34 C. pen., descontopirea pedepselor şi repunerea pedepselor componente în individualitatea lor.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 4 din Legea nr. 143/2000, în art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 13 C. pen.
În baza art. 20 raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.D.K. la 7 ani închisoare.
În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. c) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 - 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului S.D.K., dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.
Au fost înlăturate dispoziţiile art. 71 - 64 lit. a) şi b) şi pedeapsa complementară prevăzută de art. 65 - 64 lit. a) şi b) C. pen.
2. - pentru inculpatul S.M.A.:
Au fost înlăturate dispoziţiile art. 33 - 34 din C. pen. şi s-au descontopit pedepsele şi au fost repuse în individualitatea lor.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 4 din Legea nr. 143/2000, în art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 13 C. pen., texte în baza cărora s-a dispus condamnarea inculpatului S.M.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 33, art. 34 şi art. 35 C. pen. au fost contopite pedepsea aplicate inculpatului S.M.A., dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 - 64 lit. a) şi b) C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
3. - pentru inculpatul S.S.M.:
Au fost înlăturate dispoziţiile art. 33 - 34 C. pen., s-au descontopit pedepsele şi au fost repuse în individualitatea lor.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 4 din Legea nr. 143/2000, în art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 13 C. pen.
În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea 41 alin. (2), art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. şi art. 16 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus condamnarea inculpatului S.S.M. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 61 C. pen., a fost revocat restul de pedeapsă de 2 ani, 11 luni şi 11 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 695/1999 a Tribunalului Bucureşti, rest care a fost contopit în fiecare dintre pedepsele aplicate în cauză, în final având de executat pedeapsa de 6 ani închisoare, conform art. 33 şi 34 C. pen.
Au fost înlăturate dispoziţiile art. 71 - 64 lit. a) şi b) C. pen. şi pedeapsa complementară prevăzută de art. 65 - 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 381 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă prevenţia de la 28 aprilie 2005 la zi, menţinându-se starea de arest a inculpatului.
4. - pentru inculpatul M.M.:
Au fost înlăturate dispoziţiile art. 71 - 64 lit. a) şi b) C. pen. şi pedeapsa complementară prevăzută de art. 65 - 64 lit. a) şi b) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi toţi inculpaţii.
Parchetul a considerat că ambele hotărâri sunt nelegale şi netemeinice, cu privire la soluţia de achitare a inculpaţilor S.D.K. şi S.M.A. pentru infracţiunea de trafic ilicit de droguri săvârşită în perioada iunie - septembrie 2004, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Recurentul inculpat S.D.K. a invocat cazurile de care prevăzute de art. 3859 pct. 15 şi pct. 14 C. proc. pen.
A susţinut că nu trebuia condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la introducerea în ţară a drogurilor de mare risc, prevăzută de art. 25 raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, deoarece nu numai că nu a săvârşit fapta, dar el a fost acela care l-a denunţat organelor de poliţie pe autorul faptei A.R.P., care au şi găsit drogurile în locul indicat de inculpat.
A susţinut că organele de poliţie nu s-au sesizat din oficiu, ci au acţionat în urma denunţării sale. Această situaţie trebuia să ducă la exonerarea de răspundere penală, iar nu la condamnarea inculpatului la pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare. În acest sens a arătat că a şi făcut dovada susţinerilor sale.
Totodată a considerat că beneficiază de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, întrucât a denunţat şi a contribuit la prinderea în flagrant a inculpatului S.S.M., arestat în cauză.
Recurentul inculpat A.S.M. a solicitat achitarea pentru ambele infracţiuni prevăzute de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 5 din aceeaşi lege, întrucât nu a săvârşit aceste fapte.
Referitor la drogurile găsite ascunse în locuinţa sa a învederat că organele de poliţie au refuzat să verifice amprentele de pe pachetele cu droguri, probă esenţială în stabilirea persoanei vinovate. A mai susţinut că inculpaţii S. şi S.A. au avut acces în locuinţa sa primul deţinând cheile iar al doilea fiind văzut în momentul în care intra în locuinţă, în lipsa unui membru ai familiei sale.
Nu s-a verificat de asemenea, susţinerea inculpatului privind consumarea drogurilor în locuinţa sa, în lipsa inculpatului A.S.M. A mai susţinut că hotărârile instanţelor nu sunt suficient motivate şi nu răspund argumentelor apărării, motive pentru care, în principal, s-a solicitat casarea ambelor hotărâri, cu trimitere spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de fond.
Recurentul inculpat S.S.M. a susţinut că nu s-a avut în vedere colaborarea sa cu organele de poliţie pentru trimiterea în judecată a altor infractori.
Recurentul inculpat M.M. a solicitat casarea cu trimitere a hotărârilor şi rejudecarea cauzei, susţinând că nu a săvârşit nici o faptă penală, ci, dimpotrivă, a colaborat cu organele de poliţie, el neavând nici un contact direct cu drogurile.
Examinând motivele de casare invocate de toţi recurenţii în raport cu probele dosarului şi cu hotărârile pronunţate, Înalta Curte a constatat, că recursurile declarate sunt fondate, pentru următoarele argumente:
Instanţele de judecată nu au stabilit o situaţie de fapt clară, comiţând grave erori care au avut drept consecinţă pronunţarea unor hotărâri greşite.
Astfel nu s-a motivat convingător participarea inculpaţilor la săvârşirea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată şi nici nu s-a argumentat cu probe nevinovăţia lor în raport cu infracţiunile pentru care s-a dispus achitarea inculpaţilor, reţinându-se situaţii de fapt contradictorii.
De asemenea, nu au fost verificate apărările inculpaţilor referitoare la eventuala aplicare a art. 15 din Legea nr. 143/2000, neadministrându-se probe în acest sens.
Prin Decizia penală nr. 1130 din 27 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au admis toate recursurile declarate, s-a casat decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 905 din 04 august 2006 a Tribunalului Bucureşti şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În fond, rejudecând, tribunalul a administrat proba cu înscrisuri solicitată de inculpaţi, fiind depuse la dosar adresa din 11 martie 2005 a IGP - Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate, Direcţia Antidrog şi Adresa nr. 827529/DA/S2/LA/l 4 februarie 2008 de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, depusă de IGP la registratura acestei instanţe.
Au fost ascultaţi inculpaţii prezenţi, mai puţin inculpatul S.M.A. care nu s-a prezentat la judecată, declaraţiile acestora fiind ataşate la dosar.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, tribunalul a constatat - referitor la inculpaţii M.M. şi S.S.M. - că situaţia de fapt din rechizitoriul parchetului a fost corect reţinută, iar vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată a fost pe deplin şi indubitabil dovedită.
Astfel, în mod constant, în toate fazele procesuale, inculpatul S.S.M. a recunoscut comiterea infracţiunilor - de trafic şi deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu - precum şi participarea coinculpatului M.M. la comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc; a relatat amănunţit împrejurările în care l-a cunoscut pe coinculpatul M.M., propunerile formulate de acesta din urmă pentru a câştiga bani din vânzarea unei cantităţi de heroină, acceptul său urmat de întâlnirile avute cu investigatorul acoperit "P.I." în vederea realizării tranzacţiei.
Inculpatul S.S.M. a recunoscut că a consumat opium în mai multe rânduri în cursul anului 2004, îndeosebi în locuinţele coinculpaţilor S.M.A. şi S.D.K., iar în ce priveşte infracţiunea de trafic de droguri, recunoaşterea acestuia se coroborează cu procesul-verbal de prindere în flagrant, depoziţiile martorilor, procesul-verbal de constatare tehnico-ştiinţifică a urmelor papilare prezente pe ambalajul drogurilor.
De altfel, în faţa tribunalului - în fond după casare - inculpatul şi-a menţinut toate declaraţiile date până la acest moment, solicitând doar a se avea în vedere la individualizarea pedepselor circumstanţele sale personale.
Referitor la participarea inculpatului M.M. la comiterea infracţiunii, tribunalul a reţinut că declaraţiile coinculpatului S.S.M. se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză (I.F., M.M., B.M.S., L.C. şi S.D.), cu listingul convorbirilor telefonice purtate în acea zi de cei doi inculpaţi, cu interceptarea convorbirii în mediu ambiental.
Martorul M.Y., ospătar al restaurantului, a relatat cu obiectivitate că inculpatul S. a intrat în restaurant şi s-a aşezat la masa inculpatului M. (poreclit "Ş" - vulturul), masa cu numărul 1, inculpatul M. stând cu spatele la intrare. În momentul apariţiei în restaurant a cetăţeanului turc, care s-a aşezat la masa 2 tot cu spatele la intrare şi a pus pe scaunul de lângă fereastră o pungă de culoare neagră, inculpatul M. i-a cerut martorului să cheme un taximetru, după care s-a uitat impacientat pe fereastră în aşteptarea acestuia. După sosirea taximetrului martorul a observat că inculpatul S., deşi nu apucase să mănânce decât două linguri din ciorbă, s-a ridicat de la masă, a luat punga aflată pe scaunul de la masa cetăţeanului turc fără a purta vreun dialog, după care s-a urcat în taximetru. Conform martorului, după plecarea inculpatului S., inculpatul M. s-a ridicat de la masă şi s-a aşezat la masa 2, fără a-i fi adresată o invitaţie în acest sens, fapt remarcat de martor întrucât obiceiurile orientale nu permit acest lucru decât celor foarte apropiaţi. Este de remarcat că deşi se cunoşteau de mult timp (5 ani după spusele inculpatului M.), cei doi nu s-au salutat la momentul intrării în restaurant, deşi restaurantul fiind gol era practic imposibil să nu se observe unul pe celălalt, iar inculpatul M. să nu vadă acea pungă neagră.
Martorul şi-a dat seama că inculpatul S. a acţionat la îndemnul inculpatului M., împărtăşindu-i această bănuială şi relatându-i cele întâmplate colegului său B.M.S., iar apoi şi patronului. De altfel, martorul a relatat şi cearta de a doua zi dintre inculpatul M. şi un alt cetăţean de origine turcă (de bună seamă că acelaşi din ziua precedentă care a ascuns cel de-al doilea kilogram de heroină după ţevile de la toaleta restaurantului), ceartă care privea o sumă de bani pe care M. trebuia să o dea turcului referitor la punga din ziua precedentă. A mai relatat martorul că cearta a fost stinsă în urma intervenţiei cetăţeanului turc care adusese punga cu o zi înainte, ceea ce demonstrează fără echivoc legătura dintre cele trei persoane şi rolul pe care l-a avut inculpatul M., de organizator al traficului de droguri.
Martora I.F. a relatat că inculpatul M. a fost cel care a comandat taximetrul, aspect recunoscut de acesta, că inculpatul S. a stat la masă cu haina pe el, fapt neobişnuit în opinia martorei, că a plecat fără a termina consumaţia. Martora a asistat şi la disensiunile din ziua următoare dintre inculpat şi cetăţeanul turc, precum şi la împăcarea survenită în urma intervenţiei turcului din ziua precedentă.
Martorul B.M.S. a arătat că a aflat de la colegul său despre o tranzacţie cu o pungă, însă fără a-i fi precizate persoanele între care s-a realizat. Este greu de crezut că martorului nu i s-au descris şi aceste persoane, atâta vreme cât M.Y. i-a relatat faptul că a văzut ceva suspect în timpul turei lui şi în condiţiile în care era vorba de un client fidel al localului.
Martorul L.C. a văzut punga de culoare neagră pe care o deţinea inculpatul S. şi a arătat că finalul cursei a avut ca punct rondul de la Bucur Obor, dinspre Calea Moşilor.
Această depoziţie a fost coroborată cu cea a inculpatului S., precum şi cu a inculpatului S.D. care arată ca i-a arătat drogurile înfăşurate într-un ambalaj de "F.", i-a povestit anterior că inculpatul M. încearcă să-l atragă în reţeaua de trafic de droguri, iar el i-a răspuns că Ş e un om foarte periculos. Acelaşi inculpat a relatat că atunci când intra în biroul inculpatului M., acesta schimba vorba şi discuta cu inculpatul S. despre o maşină, însă ulterior a aflat de la S. că discutau despre heroină. De asemenea, martorul a remarcat că inculpatul S. avea un telefon nou şi întrucât soţia lui i-a spus că a sesizat nişte convorbiri ciudate purtate de inculpat, a apelat în lipsa inculpatului S. telefonul soţiei, pentru a vedea numărul.
Deşi inculpatul M. a negat în mod constant contribuţia sa la săvârşirea faptei, acreditând ideea că inculpatul S. îl incriminează doar pentru a obţine reducerea pedepsei, apărarea sa este contrazisă de întreg probatoriul menţionat şi chiar de propria atitudine avută în perioada săvârşirii faptei. Nesinceritatea acestuia rezultă chiar din propriile declaraţii, în care încearcă să prezinte o altfel de realitate.
Deşi iniţial a susţinut că acel cetăţean turc, pe nume F., a intrat în restaurant înainte de plecarea inculpatului S., revine ulterior şi afirmă că acesta a intrat ulterior plecării lui S., pentru a încerca să înlăture orice legătură între aceste persoane. Invocă faptul că nu a vorbit la telefoanele mobile în incinta restaurantului, deşi verificarea ulterioară a acestora confirmă convorbiri nenumărate purtate într-un interval scurt de timp. Apoi, susţine că întâlnirea din seara zilei de 26 aprilie 2005 din apropierea locuinţei sale a avut ca obiect discuţia despre înmatricularea maşinii, ocazie cu care i-a arătat inculpatului S. ce trebuie să facă cu fiecare act în parte, actele maşinii fiind ţinute în mână, deşi din procesul-verbal de redare în formă scrisă a înregistrărilor video şi din fotografiile efectuate cu acea ocazie rezultă că cei doi inculpaţi nu aveau nimic în mâini, pe durata convorbirii. Mai mult, în cuprinsul aceluiaşi proces-verbal lucrătorii de poliţie remarcă faptul că discuţia a fost agitată, iar inculpatul S. arată că doar tangenţial au discutat despre maşină.
De altminteri cumpărarea acestei maşini de către inculpatul S. a fost doar un pretext al acelor întâlniri, în condiţiile în care acesta nu avea nevoie stringentă de un autoturism şi nu avea mijloacele financiare de a-l achita, dovadă în acest sens fiind faptul că plata era garantată de inculpatul S.D.
Atitudinea inculpatului M. din timpul săvârşirii infracţiunii este grăitoare în sensul dovedirii participării acestuia. Inculpatul comandă taximetrul pentru "cărăuşul" S., deşi acesta nu i-a cerut să o facă; inculpatul S. pleacă fără să-şi termine ciorba, aspect care nu i se pare ciudat inculpatului M.; mai mult, pleacă cu un taximetru, deşi maşina era parcată în faţa restaurantului (apărarea inculpatului M. în sensul că nu avea asigurare de răspundere civilă este puerilă, având în vedere că S. vine şi pleacă de la restaurant cu aceiaşi maşină); inculpatul M. este cel care plăteşte atât consumaţia lui S., cât şi pe cea a turcului, fiind evidentă poziţia lui de "şef al operaţiunii. Este de remarcat că inculpatul M. deşi afirmă că îl cunoaşte de mult timp pe acest turc, fapt dovedit şi prin atitudinea familiară de a se aşeza la masa acestuia neinvitat, nu face nici un demers pentru a-i dezvălui identitatea aşa cum ar fi procedat o persoană care doreşte să-şi dovedească nevinovăţia. Inculpatul nici nu ar fi avut un astfel de interes, având în vedere că în ipoteza depistării acesteia ar fi putut fi strânse mai multe dovezi împotriva sa, inclusiv convorbirile telefonice purtate cu acesta. Similară este situaţia şi în privinţa celui de-al doilea cetăţean turc care a adus şi depozitat al doilea kilogram de heroină în spatele ţevilor de la baie, persoană care nu a fost văzută de ospătari în prima zi, probabil datorită faptului că se aflau la fumat aşa cum explică M.Y., însă descrierea acestuia făcută de inculpatul S. corespunde celor constatate în ziua următoare de martorii M.Y. şi I.F.
Inculpatul M. nu poate justifica în nici un fel relaţia cu inculpatul S., în condiţiile în care ştia de trecutul infracţional al acestuia, nu aveau legături de prietenie ori de afaceri, singura legătură dintre aceştia fiind cetăţenia identică.
Chiar dacă convorbirea purtată între cei doi pe holul parchetului nu conţine elemente directe care să-l incrimineze pe inculpatul M., acesta având prezenţa de spirit de a nu face afirmaţii care l-ar fi putut compromite, totuşi Tribunalul apreciază că poate constitui o probă indirectă a vinovăţiei acestuia, având în vedere că nu îi reproşează nici un moment inculpatului S. faptul că l-ar fi acuzat pe nedrept, atitudine care ar fi fost firească în situaţia unei persoane complet străine de cele petrecute în ziua de 24 aprilie 2005.
Este neîndoielnic, din cele prezentate anterior, că preluarea heroinei de la cetăţeanul turc de către inculpatul S., s-a făcut la îndemnul şi sub atenta coordonare a inculpatului M., care a organizat întâlnirea în localul pe care îl cunoştea foarte bine şi cu al cărui patron se afla în relaţii de prietenie, împrumutându-i frecvent sume consistente de bani, după cum afirmă celălalt asociat, S.A.
În drept, faptele inculpatului S.S.M. constând în aceea că a deţinut în repetate rânduri opium în vederea consumului propriu şi a dobândit la data de 24 aprilie 2005 cantitatea de 1977,8 grame heroină în vederea vânzării acesteia, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 4 alin. (1) şi (2) şi art. 16 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 16 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 37 lit. a) C. pen.
Prin urmare, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice pentru acest inculpat din art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. în art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, având în vedere că alin. (1) prevede elementele specifice atât laturii obiective, cât şi laturii subiective a infracţiunii, iar alin. (2) incriminează doar forma agravată a infracţiunii, fără a conţine dispoziţii referitoare la conţinutul constitutiv al infracţiunii.
Înlăturarea art. 75 lit. a) C. pen. s-a datorat împrejurării că infracţiunea de deţinere de droguri în vederea consumului propriu nu se poate săvârşi de mai multe persoane împreună.
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) pe o perioadă determinată după executarea pedepsei principale.
În baza art. 61 C. pen. a fost revocată liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 695 din 20 decembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti şi a contopit restul rămas neexecutat de 2 ani 11 luni şi 11 zile închisoare cu fiecare dintre cele două pedepse aplicate în cauză, inculpatul urmând să execute pe cele mai grele.
Astfel stabilite, cele două pedepse rezultante se vor contopi în baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea şi pedeapsa complementară cea mai grea.
Pe durata executării pedepsei s-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 aprilie 2005 la 02 februarie 2008.
În drept, fapta inculpatului M.M. constând în aceea că i-a livrat la data de 24 aprilie 2005 inculpatului S.S.M., prin intermediul unor persoane rămase neidentificate, cantitatea de 1977,8 grame heroină în scopul vânzării acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. (în acest caz, circumstanţa agravantă a săvârşirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună îşi găseşte deplină aplicabilitate).
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, datele personale ale inculpatului (necunoscut cu antecedente penale, cu atitudine nesinceră şi necooperantă în procesul penal, perseverent în activitatea legată de operaţiuni ilicite cu droguri) şi toate celelalte criterii generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), tribunalul a apreciat că scopul preventiv şi educativ al pedepsei poate fi atins prin executarea unui cuantum peste minimul special prevăzut de lege, în regim de detenţie.
În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) pe o perioadă determinată după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 aprilie 2005 la 17 mai 2005.
Referitor la faptele comise de inculpatul S.M.A., tribunalul a constatat dovedită vinovăţia acestuia, fără dubiu, doar în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 din aceeaşi lege cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., texte de lege în baza cărora urmează a fi condamnat.
Pentru considerente deja expuse, tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice în sensul reţinerii ambelor aliniate ale art. 4 din Legea nr. 143/2000 şi înlăturării aplicării circumstanţei agravante prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen.
Împrejurarea că inculpatul a deţinut droguri în vederea consumului propriu şi şi-a pus la dispoziţie locuinţa tolerând consumul ilicit de droguri se probează cu declaraţiile de recunoaştere ale acestuia coroborate cu declaraţiile coinculpaţilor S.S.M. şi S.D.K.
La individualizarea pedepselor, tribunalul a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite, datele personale ale inculpatului (necunoscut cu antecedente penale, cu atitudine indiferentă faţă de proces - lipsind de la judecată), natura şi cantitatea drogurilor şi toate celelalte criterii generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), tribunalul apreciind că scopul preventiv şi educativ al pedepsei poate fi atins doar prin executarea în regim de detenţie.
Pe lângă condamnarea pentru infracţiunea prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000 i s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă determinată după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, pe durata executării făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen.
În ceea ce priveşte acuzaţia de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, adusă inculpatului prin rechizitoriul parchetului, tribunalul a constatat că aceasta nu este dovedită indubitabil, neexistând nici o dovadă certă că drogurile (cantitatea de 57,11 grame opium şi respectiv 1827,8 grame opium) găsite în locuinţa inculpatului (chiar într-un lăcaş special amenajat) erau destinate vânzării şi aparţineau acestuia.
Astfel, sesizarea "din oficiu" a parchetului a constituit în fapt o delaţiune provenită dintr-o sursă rămasă necunoscută, cel mai probabil de la unul din inculpaţii S. ori S.A., având în vedere că este imposibil ca un organ de cercetare să se sesizeze din oficiu cu privire la o faptă concretă, respectiv al existenţei unor cantităţi de droguri în locaşuri anume determinate dintr-o locuinţă; percheziţiile domiciliare s-au limitat la locurile menţionate în sesizare, fără a avea în vedere toate încăperile locuinţei; este de neexplicat refuzul organelor de cercetare de a preleva amprente de pe ambalajele în care s-au găsit drogurile, probă care ar fi fost esenţială la stabilirea autorului faptei - acest refuz este evidenţiat în declaraţia inculpatului şi confirmat de martorul ocular M.D.N.; respectiva fereastră de vizitare nu constituia un locaş construit special pentru a disimula droguri, aşa cum relevă martorul anterior, iar faptul că inculpatul a anunţat pe administratorul blocului de acea reparaţie denotă împrejurarea că nu avea de ce să ascundă acest aspect; inculpatul afirmă în cursul urmăririi penale că nu a efectuat personal reparaţia ci a aflat de aceasta prin intermediul soţiei, susţinere care chiar dacă nu este confirmată de nicio altă probă, nici nu este contestată de acuzare; inculpaţii S. şi S.D. au avut acces în locuinţă şi în lipsa inculpatului A., primul având cheile locuinţei iar cel de-al doilea, chiar dacă nu s-a făcut dovada faptului că deţinea cheile, a fost văzut pătrunzând în locuinţă în lipsa oricărui membru al familiei inculpatului-a se vedea depoziţiile martorilor M. şi D.; împrejurarea că data expirării produsului ambalajului în care s-au găsit drogurile era foarte apropiată datei la care inculpatul A. s-a întors din Iran, ceea ce chiar dacă nu exclude posibilitatea cumpărării produsului în intervalul 14 - 17 noiembrie 2004, nici nu exclude cu desăvârşire ca acesta să fie cumpărat în perioada 11 - 13 noiembrie 2004 când inculpatul s-a aflat în Iran; nu în ultimul rând este de remarcat faptul că locuinţa era ocupată de mai multe persoane, aspect dovedit prin aceea că în afara copiilor inculpatului, la percheziţie a fost găsită şi o persoană de sex feminin care se pare că a locuit o perioadă mai lungă în casa inculpatului.
Toate aceste aspecte arată că inculpatul nu era singura persoană care putea şti de existenţa acelui locaş şi că acesta ar fi posesorul ambelor cantităţi de droguri găsite în apartamentul său. Evident că principalul suspect a fost proprietarul locuinţei, cu atât mai mult cu cât a recunoscut că a consumat opium în locuinţa sa, fapt întărit şi prin depoziţiile coinculpaţilor.
Nu s-a putut observa, pe de altă parte, că urmărirea penală se dispune împotriva inculpatului fără să existe nici un indiciu concret, ci doar o sesizare "din oficiu". Deşi este depistat în două zile consecutiv cu cantităţi importante de droguri în locuinţă, inculpatul nu este reţinut, nu se formulează propunere de arestare preventivă a acestuia (măsură întâlnită în toate situaţiile similare) şi mai mult, acţiunea penală este pusă în mişcare împotriva sa la şapte luni după descoperirea faptei, ceea ce denotă că şi procurorul a avut incertitudini până la momentul sesizării instanţei cu privire la vinovăţia acestuia.
În sprijinul apărării inculpatului este şi atitudinea acestuia ulterioară primei percheziţii, în sensul că în aceeaşi seară îi acuză pe inculpaţii S. şi S.A. de plasarea drogurilor, fapt confirmat în declaraţiile inculpaţilor M. şi S. Susţinerea faptului că îl întreabă pe inculpatul S. de posibilitatea repetării percheziţiei este puţin credibilă, având în vedere suspiciunile pe care i le trezea persoana acestuia, cea mai îndreptăţită persoană căreia ar fi putut să-i adreseze o astfel de întrebare fiind inculpatul M., având în vedere că era cunoscut ca având legături cu organele de poliţie, însă acesta neagă că A. i-ar fi cerut părerea în această privinţă.
Toate aceste aspecte se constituie în tot atâtea incertitudini cu privire la posesorul drogurilor depistate în apartamentul inculpatului A. Faptul că nu s-au ridicat amprente, spre deosebire de captura găsită asupra inculpatului S. când prelevarea amprentelor a dus la rezultatul scontat, coroborat cu împrejurarea că aşa cum am arătat şi alte persoane puteau introduce opiumul în locuinţă, creează un dubiu puternic asupra identităţii autorului faptei, dubiu care îi profită fără îndoială acuzatului.
Prin urmare, tribunalul a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Analizând acuzaţiile aduse inculpatului S.D.K., tribunalul a constatat dovedită vinovăţia inculpatului doar în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 20 raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, texte de lege în baza cărora urmează a fi condamnat.
Pentru considerentele deja expuse, tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice în sensul reţinerii ambelor aliniate ale art. 4 din Legea nr. 143/2000 şi înlăturării aplicării circumstanţei agravante prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen.
Inculpatul a recunoscut doar comiterea infracţiunii de deţinere de droguri în vederea consumului propriu, iar pentru infracţiunea de tentativă la scoaterea din ţară a drogurilor de mare risc - recunoscută ca şi faptă - a solicitat schimbarea încadrării juridice în art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000, tribunalul a constatat că aceasta se dovedeşte cu declaraţiile iniţiale ale inculpatului şi ale coinculpaţilor S.S.M. şi S.M.A. coroborate şi cu declaraţia martorului A.R.P.; împrejurarea că opiumul s-a consumat înainte de a fi depistat în locuinţa inculpatului nu demontează probatoriul din care rezultă că în locuinţa inculpatului s-au consumat droguri de mai multe persoane împreună, inculpatul tolerând acest fapt.
Referitor la apărarea inculpaţilor acuzaţi de punere la dispoziţie a locuinţei pentru consumul ilicit de droguri, în sensul ca acestea nu ar fi accesibile publicului, tribunalul a înlăturat-o reţinând că locuinţa devine accesibilă publicului când se reunesc mai multe persoane care datorita naturii relaţiilor dintre ele fac ca aceasta reuniune să nu aibă caracter de familie.
În plus, rezultatul săvârşirii infracţiunii s-a produs faţă de două sau mai multe persoane, astfel că locul ce în sine nu era accesibil publicului să întrunească cerinţele textului incriminator devenind deschis publicului.
În încadrările juridice menţionate s-a reţinut şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, inculpatul cooperând şi ajutând la prinderea, identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000.
În ceea ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat şi menţionată mai sus, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, reţinând că fapta inculpatului care la data de 07 noiembrie 2004 a încercat să scoată din ţară cantitatea de 9,71 grame heroină - cantitate cu care a fost depistat în incinta aeroportului Henri Coandă - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi nu ale art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege.
În primul rând, deţinerea de droguri în vederea consumului propriu este ilegală pe teritoriul României aşa încât nu poate fi acceptată ideea apărării că trecerea peste frontieră a drogurilor destinate consumului propriu este absorbită în conţinutul acestei infracţiuni.
Mai mult, textul de lege care incriminează introducerea sau scoaterea din ţară a drogurilor nu face nici o distincţie dacă acestea sunt destinate vânzării, consumului propriu sau oricărei alte operaţiuni cu droguri, prevăzând imperativ şi clar că în oricare dintre aceste situaţii este interzisă "introducerea sau scoaterea din ţară, fără drept".
Această faptă a fost recunoscută de inculpat, declaraţiile sale coroborându-se cu procesul-verbal de prindere în flagrant şi cu declaraţia martorului asistent T.D.
Pe lângă pedepsele aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 5 şi art. 20 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, tribunalul a aplicat şi pedepse complementare cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe perioade determinate după executarea pedepselor principale.
La individualizarea pedepselor, tribunalul a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite, datele personale ale inculpatului (necunoscut cu antecedente penale, cu atitudine cooperantă pe parcursul procesului penal), natura şi cantitatea drogurilor şi toate celelalte criterii generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), tribunalul apreciind că scopul preventiv şi educativ al pedepsei poate fi atins doar prin executarea în regim de detenţie.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul a executat pedeapsa cea mai grea, inclusiv pedeapsa complementară cea mai grea.
Pe durata executării pedepsei s-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen.
În ceea ce priveşte acuzaţia de trafic de droguri de mare risc, respectiv dobândirea de către acesta a cantităţii de 700 grame opium în vara anului 2004 de la martorul A.R.P., tribunalul a constatat că nu există probe certe care să conducă la concluzia neechivocă a existenţei faptei, aşa încât se va dispune achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Astfel, singura probă directă o constituie depoziţia martorului menţionat, care ar fi transportat respectiva cantitate de droguri din Iran şi pe care i-ar fi înmânat-o inculpatului în parcarea V. de lângă autostrada Bucureşti - Piteşti. Această faptă, negată de inculpat, nu s-a coroborat decât cu probe indirecte şi neconcludente, respectiv declaraţiile inculpaţilor S.M.A. şi S.S.M. care arată că ştiu despre această tranzacţie, la care inculpatul S.D. ar fi fost înşelat cu 300 grame opium. Or aceste declaraţii nu pot fi concludente atâta vreme cât nu au văzut obiectul tranzacţiei, infracţiunea nu a fost flagrantă, drogurile nu au fost descoperite spre a fi analizate şi a constata materia primă a acestora. În atare condiţii, s-a apreciat că doar declaraţia martorului A.R.P. nu este suficientă pentru dovedirea infracţiunii, nemaivorbind de faptul că depoziţia martorei S.D., soţia inculpatului, dată în cursul urmăririi penale, urmează a fi înlăturată având în vedere că nu există dovada faptului că acesteia i s-au adus la cunoştinţă dispoziţiile art. 80 alin. (1) C. proc. pen.
Conform prevederilor art. 80 alin. (2) C. proc. pen. organele judiciare au îndatorirea să aducă la cunoştinţă, persoanelor care nu sunt obligate să depună ca martori, acest drept, ori simpla semnătură a martorei ulterioară formulei jurământului nu certifică că acesteia i-au fost aduse efectiv la cunoştinţă dispoziţiile menţionate, chiar dacă sunt inserate în tipizatul declaraţiei de martor.
În aceste condiţii nu poate fi pronunţată o soluţie de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, doar pe declaraţiile unor persoane care susţin că la un moment dat cineva a dobândit un anume drog, în lipsa găsirii drogului şi a determinării naturii acestuia pe baza analizelor de laborator. Insuficienţa probatorie a acestei fapte este cu atât mai pregnantă în cazul celorlalte două acuzaţii referitoare la traficul de droguri, respectiv la cumpărarea a câte 2 kg de opium de la numitul M.S. în perioada iunie - iulie 2004 şi respectiv 23 august - 23 septembrie 2004, cu excepţia declaraţiei martorului A.R.P. nemaifiind administrată nicio probă care să susţină existenţa acestor infracţiuni.
În fine, în ce priveşte acuzaţia adusă inculpatului de instigare la introducerea în ţară de droguri de mare risc, tribunalul a pronunţat achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. i1) C. proc. pen. rap. la art. 15 din Legea nr. 143/2000.
Inculpatul beneficiază de dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 143/2000, apărarea lui în sensul că el a anunţat organele de poliţie despre transportul de opium (3,8 kg) în ziua de 27 decembrie 2004, că tot el a arătat poliţiştilor bidonul de ulei în care a fost descoperit opiumul - cum a declarat şi în faţa tribunalului, în fond după casare - coroborându-se cu conţinutul înscrisurilor depuse la dosar (din adresa IGP depusă la dosar, cu caracter nesecret, rezultă că inculpatul a sesizat telefonic poliţiştii despre camionul TIR care transporta o cantitate importantă de opium, la data de 28 decembrie 2004 şi i-a ajutat pe aceştia să descopere locul unde erau ascunse drogurile).
A fost dispusă confiscarea cantităţilor de opium şi heroină rămase după efectuarea analizelor de laborator; armele şi muniţiile confiscate de la inculpatul M.M. vor rămâne în custodia organelor de poliţie în vederea aplicării dispoziţiilor art. 30 lit. a) din Legea nr. 295/2004, la rămânerea definitivă a hotărârii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea parţială a hotărârii apelate şi, pe fond, pronunţarea unei soluţii legale şi temeinicie şi inculpaţii S.M.A. care a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi achitarea, S.D.K., M.M. şi S.S.M.
În motivele de apel, Ministerul Public a arătat următoarele:
1. Greşita soluţie de achitare a inculpatului S.M.A., pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.), constând în aceea că în cauză există probe care dovedesc vinovăţia inculpatului, că nu există nicio dovadă că drogurile găsite în locuinţa sa erau pentru vânzare şi aparţineau acestuia. În cauză există probe care dovedesc vinovăţia inculpatului, probe care au fost înlăturate de instanţa de fond fără nici o motivare întemeiată, nu s-a ţinut cont de declaraţiile coinculpaţilor S.D.K. şi S.S.M. care s-au coroborat cu declaraţiile martorului A.R.P., şi anume că inculpatul S. oferea celorlalţi coinculpaţi opium pentru consum propriu. Inculpatul nu a recunoscut fapta de trafic de droguri constând în deţinerea unei cantităţi mari de opiu în locuinţa proprie pentru comercializare, nu au fost prelevate urme papilare.
2. Greşita soluţie de achitare a inculpatului S.D.K., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (art. 10 lit. a) C. proc. pen.), instanţa de fond a dispus achitarea şi pentru acest inculpat, apreciind, în mod netemeinic, că nu există infracţiunea de trafic de droguri de mare risc. Inculpatul procura drogurile prin intermediul şoferilor de tir iranieni care tranzitau România, în special A.R.P., care în perioada mai - septembrie 2004 i-a livrat mai multe cantităţi de droguri de mare risc; din acelaşi material probator a mai rezultat că o parte din drogurile procurate le consuma, iar o altă parte le oferea spre consum altor persoane, inclusiv coinculpaţilor.
Pentru aceste considerente, instanţa de fond trebuia să constate existenţa infracţiunii de procurare şi oferire de droguri de mare risc şi să dispună condamnarea acestuia şi pentru această faptă.
3. Greşita soluţie de achitare a inculpatului S.D.K., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în raport de temeiul de drept invocat - dispoziţiile art. 10 lit. i1) C. proc. pen., instanţa putând a pronunţa doar o soluţie de încetare a procesului penal. Instanţa de fond a apreciat în ceea ce priveşte infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul sunt îndeplinite cerinţele art. 15 din Legea nr. 143/2000; inculpatul a anunţat organele de poliţie despre transportul de opium, a arătat acestora bidonul de ulei în care a fost descoperit opiumul, considerând că instanţa de fond a dispus în mod greşit achitarea.
Inculpatul S.D.K. a solicitat admiterea apelului aşa cum a fost formulat şi desfiinţarea sentinţei apelate arătând că:
1. În mod greşit instanţa de fond nu a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei de tentativă de scoatere din ţară de droguri de mare risc prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea de consum de droguri prev. de art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege, declarând că drogul îl deţinea pentru consum propriu; că nu există nicio probă din care să reiasă că acesta ar fi deţinut aceste substanţe în alt scop decât cel de consum.
2. În mod greşit instanţa de fond a reţinut cauza de înjumătăţire a limitelor pedepselor prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002 numai la anumite infracţiuni, în loc să o reţinută la toate infracţiunile.
3. Instanţa de fond în mod greşit nu a aplicat circumstanţele atenuante personale reţinute în favoarea inculpatul şi nu a stabilit o pedeapsă sub minimul special pentru fiecare infracţiune reţinută, conform art. 76 C. pen., limita înjumătăţită fiind deja prin aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002. Acesta, prin apărător, a arătat că a fost prezent la toate şedinţele de judecată, iar faptul că lipsa de la anumite şedinţe a fost motivată de natura meseriei - şofer într-o firmă de transporturi internaţionale - instanţa de fond a făcut referire la circumstanţele atenuante legale, totuşi în dispozitivul sentinţei atacate instanţa de fond nu a reţinut nicio circumstanţă atenuantă legală în individualizarea pedepselor pentru infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat.
4. În mod greşit instanţa a respins cererea de achitare a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în punerea la dispoziţie a locuinţei proprii pentru consumul ilicit de droguri. În reţinerea acestei infracţiuni, singura probă este declaraţia lui A.R.P., declaraţie ce nu a putut fi reţinută de instanţă deoarece nu prezintă credibilitate şi nu este coroborată cu alte mijloace de probă, declarând că a fost o singură dată în locuinţa lui J.
Inculpatul S.S.M., a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei penale apelate şi să se dispună redozarea pedepsei aplicate acestuia în sensul micşorării, avându-se în vedere circumstanţele reale ale comiterii faptei şi de cele personale.
Inculpatul A.S.M. a solicitat, prin apărător, achitarea pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa; a mai precizat că soluţia instanţei de fond nu este susţinută de probe şi are la bază doar declaraţia unui inculpat care a recunoscut fapta, este consumator; a mai susţinut că instanţa a fost sesizată prin rechizitoriu, privind găsirea unei anumite cantităţi de droguri în domiciliu, de unde a fost trasă concluzia că ar fi deţinător şi traficant de droguri. A recunoscut că este consumator şi că acesta nu ar fi un motiv pentru a fi condamnat şi pentru deţinere cu privire la cantitatea de droguri descoperită.
Inculpatul M.M., prin apărător, în motivele de apel scrise depuse la dosar, a invocat caracterul devolutiv al instituţiei apelului, ca o cale de control judiciar.
S-a arătat în motivele de apel că în fond, după casare, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, l-a condamnat la 15 ani închisoare şi la o pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, soluţie la care a formulat apel solicitând achitarea în sensul că fapta reţinută în sarcina inculpatului, nu există. S-a mai arătat, de asemenea, faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, că existenţa faptei nu a fost constatată şi nici dovedită.
Prin Decizia penală nr. 177 din 30 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-au admis apelurile declarate de procuror şi de inculpaţii S.D.K., S.S.M. şi M.M.
S-a desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 401 din 10 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală şi, rejudecând:
S-au înlăturat dispoziţiile privitoare la interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară conform art. 65 C. pen., aplicată inculpatului M.M.
S-au înlăturat dispoziţiile privitoare la interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară conform art. 65 C. pen., precum şi cele privitoare la interzicerea aceloraşi drepturi, ca pedeapsă accesorie conform art. 71 C. pen., aplicate inculpatului S.S.M.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i) C. proc. pen. cu aplicarea art. 15 din Legea nr. 143/2000, s-a încetat procesul penal sub aspectul săvârşirii de către inculpatul S.D.K. a infracţiunii de instigare la trafic internaţional de droguri de mare risc, prev. de art. 25 raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
În temeiul art. 20 C. pen., raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 19 din Legea nr. 682/2002 a fost condamnat inculpatul S.D.K. la o pedeapsă de 3 ani şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la trafic internaţional de droguri de mare risc.
În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 3 ani şi 9 luni închisoare, 2 ani închisoare (aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002) şi 2 ani închisoare (aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002) dând spre executare pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 9 luni închisoare.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
S-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.M.A.
Referitor la inculpatul S.S.M., Curtea a constatat că vinovăţia sa în săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv de deţinere de droguri de mare risc prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (încadrare juridică reţinută în mod corect de către prima instanţă) a fost dovedită fără niciun dubiu.
Relevante sub acest aspect sunt declaraţiile date de către inculpatul S.S.M. pe parcursul întregului proces penal, în care a recunoscut constant comiterea infracţiunilor - de trafic şi deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu. De asemenea, acesta a descris contribuţia coinculpatului M.M. la comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, arătând în mod amănunţit împrejurările în care l-a cunoscut pe coinculpatul M.M., propunerile formulate de acesta din urmă pentru a câştiga bani din vânzarea unei cantităţi de heroină, precum şi toate operaţiunile realizate în vederea efectuării tranzacţiei.
Declaraţiile inculpatului S.S.M., se coroborează în totalitate cu celelalte mijloace de probă administrate, respectiv procesul-verbal de prindere în flagrant, depoziţiile martorilor M.M., I.F., B.M.S. şi L.C.
Inculpatul S.S.M. a recunoscut că a consumat opium în mai multe rânduri în cursul anului 2004, îndeosebi în locuinţele coinculpaţilor S.M.A. şi S.D.K., inculpatul menţinându-şi toate declaraţiile date până la acest moment.
Astfel că, situaţia de fapt în ceea ce-l priveşte pe acesta a fost corect reţinută în urma efectuării cercetării judecătoreşti de către prima instanţă atât în primul ciclu procesul, cât şi ocazia rejudecării în fond după casare.
Sub aspectul încadrării juridice a faptelor, Curtea a reţinut că în mod temeinic şi legal prima instanţă a constatat că fapta inculpatului de a deţine în repetate rânduri opium în vederea consumului propriu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu reţinerea şi a dispoziţiilor privitoare la recidiva postcondamnatorie prev. de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., faţă de condamnarea suferită anterior prin Sentinţa penală nr. 695 din 20 decembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu un rest neexecutat de 2 ani 11 luni şi 11 zile.
Totodată, în mod corect a reţinut că nu se poate considera că infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu s-ar putea săvârşii de către mai multe persoane împreună, aceasta fiind o infracţiune ce se comite în persoană proprie, înlăturând dispoziţiile art. 75 lit. a) C. pen.
Referitor la infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, reţinută în sarcina sa, Curtea, aşa cum s-a reţinut mai sus, a constatat că este dovedit faptul că la data de 24 aprilie 2005 inculpatul S.S.M. a dobândit cantitatea de 1977,8 gr. de heroină de la inculpatul M.M. şi alte persoane rămase neidentificate. Această faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., cu reţinerea dispoziţiilor privitoare la stare de recidivă postcondamnatorie reglementată de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpatului S.S.M., Curtea a constatat că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în Legea nr. 143/2000, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, apreciat ca fiind ridicat, în special cea de trafic de droguri, având în vedere şi cantitatea mare de droguri (aproximativ 2 Kg) de persoana inculpatului - recidivist, fiind condamnat anterior pentru săvârşirea unor infracţiuni de acelaşi gen - de atitudinea sa de colaborare cu organele judiciare - facilitând identificarea şi trimiterea în judecată a coinculpatului M.M. - fapt ce a atras reţinerea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă la jumătate, precum şi de situaţia sa familială.
Astfel că aplicarea unor pedepse într-un cuantum puţin peste limita minimă (astfel cum a fost redusă) este de natură să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor privitoare la neagravarea situaţiei în propria cale de atac, cu referire strictă la aplicarea pedepselor accesorii şi complementare prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Astfel, se observă că prin Decizia penală nr. 191/A din 18 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au fost înlăturate dispoziţiile art. 71 - 64 lit. a) şi b) C. pen. şi art. 65 - 64 lit. a) şi b) C. pen. privind pedepsele accesorii şi complementare.
Prin Decizia nr. 1130 din 27 martie 2008 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au admis recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi ale inculpaţilor M.M., S.S.M., S.D.K. şi S.M.A., s-a casat decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 905 din 04 august 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, trimiţându-se cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Însă recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nu îi privea pe inculpaţii S.S.M. şi M.M. Astfel că, rejudecarea cauzei cu privire la aceşti s-a făcut numai ca urmare a admiterii recursurilor proprii, nefiind admisibil să li se agraveze situaţia ca urmare a admiterii propriilor căi de atac.
Faţă de acestea au fost înlăturate dispoziţiile referitoare la aplicarea pedepselor accesorii şi complementare faţă de inculpatul S.S.M.
Referitor la inculpatului M.M., Curtea a constatat că instanţa de fond, de asemenea, a reţinut corect implicarea sa în săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, pentru care a fost trimis în judecată, constând în aceea că la data de 24 aprilie 2005 i-a livrat inculpatului S.S.M., prin intermediul unor persoane rămase neidentificate, cantitatea de 1977,8 grame heroină în scopul vânzării acesteia. Situaţia de fapt rezultă din declaraţiile coinculpatului S.S.M. care se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză (I.F., M.M., B.M.S., L.C. şi S.D.), cu listingul convorbirilor telefonice purtate în acea zi de cei doi inculpaţi, cu interceptarea convorbirii în mediu ambiental.
Relevante sub acest aspect sunt declaraţiile martorului M.Y., ospătar al restaurantului G.K., care a arătat că inculpatul S.S.M. a intrat în restaurant şi s-a aşezat la masa inculpatului M.M., cunoscut cub porecla "S.", iar în momentul în care a apărut în restaurant cetăţeanul turc, care s-a aşezat la masa 2 cu spatele la intrare şi a pus pe scaunul de lângă fereastră o pungă de culoare neagră, inculpatul M. i-a cerut martorului (M.Y.) să cheme un taxi. După sosirea taxiului martorul a observat că inculpatul S.S.M., deşi nu apucase să mănânce decât două linguri din ciorbă, s-a ridicat de la masă, a luat punga aflată pe scaunul de la masa cetăţeanului turc fără a purta vreun dialog, după care s-a urcat în taximetru. Conform martorului, după plecarea inculpatului S.S.M., inculpatul M. s-a ridicat de la masă şi s-a aşezat la masa 2, fără a-i fi adresată o invitaţie în acest sens, fapt remarcat de martor întrucât obiceiurile orientale nu permit acest lucru decât celor foarte apropiaţi.
Martorul (M.Y.) şi-a dat seama că inculpatul S.S.M. a acţionat la îndemnul inculpatului M.M., împărtăşindu-i această bănuială şi relatându-i cele întâmplate colegului său B.M.S., iar apoi şi patronului. De altfel, martorul a relatat şi cearta de a doua zi dintre inculpatul M. şi un alt cetăţean de origine turcă (de bună seamă că acelaşi din ziua precedentă care a ascuns cel de-al doilea kilogram de heroină după ţevile de la toaleta restaurantului), ceartă care privea o sumă de bani pe care M. trebuia să o dea turcului referitor la punga din ziua precedentă. A mai relatat martorul că cearta a fost stinsă în urma intervenţiei cetăţeanului turc care adusese punga cu o zi înainte, ceea ce demonstrează fără echivoc legătura dintre cele trei persoane şi rolul pe care l-a avut inculpatul M., de organizator al traficului de droguri.
Martorii I.F. şi B.M.S. (ospătari la acel restaurant) au confirmat în totalitate cele relatate de către martorul M.Y.
De asemenea, acestea se coroborează cu declaraţiile inculpatului S.D. care a arătat că drogurile erau înfăşurate într-un ambalaj de "F.", şi i-a povestit anterior că inculpatul M. încearcă să-l atragă în reţeaua de trafic de droguri, iar el i-a răspuns că Ş. e un om foarte periculos.
Deşi inculpatul M.M. a negat în mod constant participarea sa la săvârşirea faptei, susţinerea acestuia este contrazisă de întreg probatoriul administrat, astfel că în mod corect prima instanţă a înlăturat ca nesincere declaraţiile acestuia.
Fapta reţinută întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului M.M., Curtea a constatat că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în Legea nr. 143/2000, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, apreciat ca fiind ridicat, având în vedere şi cantitatea mare de droguri (aproximativ 2 Kg) de persoana inculpatului, de atitudinea sa de necolaborare cu organele judiciare. Astfel că, aplicarea unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum mediu, între limitele minimă şi maximă prevăzute de lege, este de natură să conducă la realizarea scopului prevăzut în art. 52 C. pen.
Referitor la pedeapsa complementară aplicată acestuia, constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani, Curtea a constatat că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor privitoare la neagravarea situaţiei în propria cale de atac, cu referire strictă la aplicarea pedepselor complementare prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., considerentele reţinute mai sus pentru inculpatul S.S.M. sub acest aspect fiind pe deplin aplicabile şi în cazul său.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul S.D.K., Curtea a reţinut următoarele:
Prima instanţă a reţinut în mod corect că infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu nu există, neexistând dovezi în acest sens.
Astfel, în ceea ce priveşte dobândirea de către acesta a cantităţii de 700 grame opium în vara anului 2004 de la martorul A.R.P., tribunalul a constatat în mod temeinic că nu există probe certe care să conducă la concluzia neechivocă a existenţei faptei, singura probă directă fiind declaraţia martorului menţionat. Această faptă, însă nu a fost recunoscută de către inculpat, acuzaţia întemeindu-se numai pe probe indirecte şi imprecise (aproximative), respectiv declaraţiile inculpaţilor S.M.A. şi S.S.M. care arată că ştiu despre această tranzacţie. Or, este unanim acceptat că în cazul infracţiunilor privitoare la operaţiunile cu droguri, este necesar să se determine exact cantitatea şi natura drogului, nefiind suficiente aprecierile generice, de genul celor făcute în cauză.
Referitor la celelalte acte materiale reţinute în sarcina sa, privitoare la traficul de droguri, respectiv la cumpărarea a câte 2 kg de opium de la numitul M.S. în perioada iunie - iulie 2004 şi respectiv 23 august - 23 septembrie 2004, nu a fost administrată nicio probă care să susţină existenţa acestora în afara declaraţiei martorului A.R.P. Or, nu se poate pe baza acestor probe dispune condamnarea inculpatului, cu atât mai mult cu cât principalul martor în această cauză este o persoană care a fost, de asemenea, implicat în operaţiuni cu droguri.
În ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la trafic internaţional de droguri, reţinută în sarcina inculpatului S.D.K., Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut corect că acesta i-a solicitat martorului A.R.P. să introducă în ţară cantitatea de 3,8 Kg. Fapta reiese din depoziţia inculpatului din faza de urmărire penală, declaraţiile martorului A.R.P., procesul-verbal de constatare tehnico-ştiinţifică din care rezultă natura şi compoziţia drogului. De asemenea, există probe că inculpatul a denunţat fapta organelor de anchetă, fiind aplicabile dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 143/2000, modificată, care prevăd că nu se pedepseşte persoana care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunţă autorităţilor competente participarea sa la o asociaţie sau înţelegere în vederea comiterii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 - 10, permiţând astfel identificarea şi tragerea la răspundere penală a celorlalţi participanţi.
Aşa fiind, constatările primei instanţe în legătură cu această infracţiune sunt corecte, însă soluţia pronunţată nu are temei legal. Într-adevăr, potrivit art. 10 alin. (1) lit. i1) C. proc. pen., acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă nu mai poate fi exercitată, când există o cauză de nepedepsire prevăzută de legea. Însă, potrivit art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., soluţia pe care o poate pronunţa instanţa este încetarea procesului penal şi nu achitarea, cum în mod greşit a procedat prima instanţă.
Instanţa de fond în mod corect a reţinut că inculpatul S.D.K. la data de 07 noiembrie 2004 a fost depistat cu cantitatea de 9,71 grame de opium în incinta aeroportului Henri Coandă, încercând să o scoată din ţară, faptă recunoscută de către inculpat, dar şi constatată de organele de cercetare care au încheiat actele de constatare a infracţiunii flagrante.
Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la trafic internaţional de droguri, aşa cum în mod legal au considerat şi instanţele de fond. Susţinerea inculpatului în sensul că acea cantitate de droguri era destinată consumului propriu, faptă ce se încadrează în dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 143/2000, nu poate fi reţinută, întrucât inculpatul a fost prins în timp ce încerca să părăsească teritoriul României având asupra sa cantitatea de droguri de mare risc menţionată. Or, legiuitorul a prevăzut ca infracţiune distinctă de cele prev. în art. 2 şi art. 4 din aceeaşi lege, introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, prevăzând şi că dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Aşa după cum se poate observa fapta, săvârşită de către inculpat se înscrie întocmai în acţiunea incriminată (bineînţeles rămasă în formă de tentativă), legiuitorul nefăcând nicio distincţie în funcţie de destinaţia ce urmează să o aibă drogul. Astfel că, în mod corect a fost respinsă cererea de schimbarea a încadrării juridice formulată de acest inculpat.
Referitor la deţinerea repetată de droguri de mare risc în vedere consumului propriu, dar şi de punerea la dispoziţie a locuinţei în mod repetat pentru consumul ilicit de droguri, fapte prev. ca infracţiuni de art. 4, respectiv de art. 5 din Legea nr. 143/2000, rezultă săvârşirea acestora din declaraţiile iniţiale date de către inculpaţii S.S.M. şi S.M.A., care se coroborează cu declaraţiile martorului A.R.P.
Faţă de toate acestea, Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut în mod temeinic şi legal că sunt întrunite elementele constitutive, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul S.D.K., precum şi condiţiile pentru tragerea sa la răspundere penală, pentru infracţiunile prev. de 20 rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.
Însă, Curtea a considerat că în mod nejustificat, instanţa de fond a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, numai pentru infracţiunile prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., excluzându-le în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Instanţa a apreciat că trebuiau reţinute dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi în privinţa acesteia din urmă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 19 persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. Or, potrivit art. 2 lit. h) din aceeaşi lege, infracţiunea gravă este infracţiunea care face parte din una dintre următoarele categorii: (...) infracţiunile privind traficul de droguri (...); Aşa fiind, dacă s-a reţinut, pe bună dreptate că inculpatul îndeplinea condiţiile pentru aplicarea art. 19 din lege în ceea ce priveşte primele două infracţiunii, nu avea nicio raţiune pentru a nu le reţine şi cu privire la infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Sub acest aspect, Curtea a apreciat că susţinerea procurorului în sensul că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 pentru niciuna din cele trei infracţiuni, acestea aplicându-se strict infracţiunilor de trafic de droguri, sunt nefondate, întrucât, aşa cum s-a arătat legiuitorul se referă la anumite categorii de infracţiunii, unele prevăzute în legi speciale, determinându-le (în acest caz), după numele legii (ex. infracţiunile privind traficul de droguri şi traficul de persoane, spălarea banilor, falsificarea de monede sau de alte valori, infracţiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, infracţiunile privitoare la regimul materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, infracţiunile de corupţie).
Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea a constatat că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în Legea nr. 143/2000, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, apreciat ca fiind ridicat, de persoana inculpatului necunoscut cu antecedente penale, de atitudinea sa de colaborare cu organele judiciare - facilitând identificarea şi trimiterea în judecată a altor persoane - fapt ce a atras reţinerea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă la jumătate, precum şi de situaţia sa familială.
Referitor la inculpatul S.M.A. s-a constatat că prima instanţă a reţinut în mod întemeiat, că nu sunt suficiente probe pentru a reţine că acesta ar fi săvârşit infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., privind cantităţile de 57,11 gr. opium, respectiv 1827,8 gr. opium găsite în locuinţa acestuia.
Curtea, în acord cu prima instanţă, a considerat că nu s-a făcut dovada că drogurile găsite îi aparţineau acestuia, toată acuzarea sprijinindu-se pe faptul găsirii acelor droguri în locuinţa sa. Concluzia că acestea îi aparţineau inculpatului este trasă numai pe baza unor supoziţii ale organului de anchetă. Mai mult, mergându-se pe aceeaşi linie, s-a considerat fără niciun dubiu că drogurile găsite la domiciliul acestuia erau destinate vânzării, fără să existe vreun element care să ne conducă la această apreciere. Este adevărat că, aşa cum s-a întâmplat şi în cauza de faţă, în situaţia în care s-a găsit o cantitate de droguri în casa unei persoane, prima persoană suspectă este cel care locuieşte în aceasta. Însă acestea reprezintă doar nişte indicii, fiind necesară completarea probatoriului pentru a demonstra dincolo de orice dubiu rezonabil că drogurile aparţineau celui care locuia în acel apartament, respectiv inculpatului. În speţă, însă nu s-au mai administrat astfel de probe, indiciile iniţiale au fost coroborate tot cu unele probe indirecte (prezumţii şi declaraţii aproximative). Or, în condiţiile acestea şi având în vedere că în locuinţa în care au fost găsite drogurile aveau acces şi alte persoane (S.D.K. şi S.S.M.), peroane ce aveau legătură cu activităţi de acest gen, fiind dintre aceia cu care chiar au consumat droguri în domiciliul său, nu se poate reţine că inculpatul S.M.A. este autorul faptei.
De asemenea, modalitatea particulară în care s-a desfăşurat ancheta, dată de modalitatea sesizării, faptul că după găsirea primei cantităţi de droguri nu s-a dispus luarea vreunei măsuri preventive cu privire la inculpat, precum şi punerea sub acuzare a inculpatului (prin punerea în mişcare a acţiunii penale) după un timp foarte îndelungat, denota cel puţin faptul că şi organul de urmărire a avut serioase dubii cu privire la săvârşirea de către inculpatul S.M.A. a infracţiunii respective.
De altfel, nici ulterior, după trimiterea cauzei spre rejudecare, dar nici în judecarea actualului apel, Parchetul nu a putut aduce alte argumente pentru susţinerea acuzării.
Faţă de cele de mai sus, Curtea a reţinut soluţia de achitare a inculpatului S.M.A. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunile de prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., şi de art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., Curtea a reţinut că inculpatul a deţinut în mod repetat droguri de mare risc în vederea consumului propriu, dar a şi pus la dispoziţie locuinţa în mod repetat pentru consumul ilicit de droguri, astfel cum rezultă din declaraţiile iniţiale date de către inculpaţii S.S.M. şi S.M.A., care se coroborează cu declaraţiile martorului A.R.P.
Aşa încât în mod corect instanţa de fond l-a condamnat pe inculpat pentru cele două infracţiuni.
Curtea nu a putut reţine apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi întrunite elementele constitutive al infracţiunii prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000 întrucât acest ar fi consumat numai cu persoane apropiate şi nu cu persoane care ar fi trebuit să aibă acces restricţionat (pe baza unei parole), deoarece legea nu face astfel de distincţii, iar pe de altă parte legea incriminează inclusiv tolerarea consumului ilicit de droguri în locurile arătate de lege (unui local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat).
Curtea a constatat că, la individualizarea pedepselor, tribunalul a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite, datele personale ale inculpatului (necunoscut cu antecedente penale, cu atitudine indiferentă faţă de proces - lipsind de la judecată), natura şi cantitatea drogurilor şi toate celelalte criterii generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aplicând în mod corect pedepse într-un cuantum moderat, cu executare în regim penitenciar, considerând temeinic că numai astfel se va realiza scopul pedepsei, astfel cum este definit în art. 52 C. pen.
Împotriva Deciziei penale nr. 177 din 30 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii M.M., S.M.A., S.S.M. şi S.D.K.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti critică hotărârile recurate pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
1. Greşita reţinere în favoarea inculpatului S.D.K. a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 pentru infracţiunile prevăzute de art. 4 şi art. 5 din Legea nr. 143/2000, întrucât din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate şi a dispoziţiilor art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002 rezultă că aceste infracţiuni nu se încadrează în categoria infracţiunilor grave.
2. Greşita achitare a inculpaţilor S.D.K. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi S.M.A. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. întrucât probele administrate demonstrează comiterea acestor infracţiuni de către inculpaţi, respectiv declaraţiile inculpaţilor S.M.A., S.S.M., ale martorilor A.R.P., S.D.
Inculpatul M.M. critică hotărârile recurate pentru netemeinicie sub aspectul condamnării sale pentru infracţiunea ce i s-a reţinut în sarcină şi, în subsidiar, sub aspectul individualizării pedepsei.
În motivarea recursului, inculpatul arată că probele administrate nu dovedesc săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat, iar la stabilirea pedepsei în mod greşit instanţele au reţinut circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., nefiind identificate persoanele participante şi rolul acestora.
Inculpatul M.M. solicită achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau 10 lit. c) C. proc. pen.
Inculpaţii S.M.A. şi S.S.M. au criticat hotărârile atacate pentru netemeinicie sub aspectul condamnării pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată întrucât nu erau traficanţi de droguri, ci doar consumatori, iar în subsidiar pentru netemeinicie în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor pe care le consideră prea aspre.
Inculpatul S.D.K. a criticat hotărârile pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
1. Greşita încadrare juridică a faptei în tentativă la scoaterea din ţară de droguri de mare risc prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de consum de droguri prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, inculpatul deţinând cantitatea de 9,8 grame de opiu pentru consumul propriu.
2. Netemeinicia soluţiei de condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 4 şi 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. întrucât din probele administrate nu rezultă existenţa acestor fapte, motiv pentru care inculpatul solicită achitarea sa pentru cele două infracţiuni în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
3. În mod greşit instanţele nu au reţinut în favoarea sa circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi nu a redus pedeapsa sub minimul special pentru fiecare infracţiune reţinută, conform art. 76 C. pen., inculpatul având o bună conduită anterior comiterii faptelor, nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o comportare sinceră pe parcursul procesului penal.
Faţă de aceste aspecte, inculpatul solicită reducerea pedepsei şi suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a executării acesteia.
În drept, recursurile se întemeiază pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14, 17, 172 şi 18 C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine că numai recursul declarat de procuror este întemeiat în parte pentru considerentele ce se vor arăta :
Referitor la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte constată că numai critica întemeiată pe dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. este fondată.
Inculpatul S.D.K. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. reţinându-se dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Potrivit acestor dispoziţii legale "persoana care are calitatea de martor în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2 şi care a comis o infracţiune gravă, iar înainte sau în timpul urmăririi penale sau al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepselor prevăzute de lege".
Art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002, enumeră infracţiunile care sunt "grave", printre acestea situându-se şi cele privind "traficul de droguri".
Din examinarea dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 rezultă că infracţiunile prevăzute de art. 2 - 5 din lege sunt cuprinse în capitolul II intitulat "sancţionarea traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional" de unde rezultă voinţa legiuitorului de a împărţi aceste infracţiuni în două categorii ce vizează traficul şi, respectiv, consumul ilicit de droguri.
Pe de altă parte, nici limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru infracţiunile prevăzute de art. 4 şi art. 5 din Legea nr. 143/2000 nu conduc la ideea că aceste infracţiuni sunt considerate "grave" în accepţiunea art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002, cu atât mai mult cu cât aceste dispoziţii legale prevăd, pe lângă infracţiunile menţionate, şi cele pentru care minimul special al pedepsei închisoare de 10 ani sau mai mare.
În consecinţă, în mod nelegal instanţele au reţinut dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 în favoarea inculpatului S.D.K. pentru infracţiunile respective, hotărârile recurate fiind supuse casării sub acest aspect, în temeiul art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Cea de a doua critică formulată de parchet este nefondată, dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. nefiind incidente în speţă.
Inculpatul S.D.K. a fost trimis în judecată, între altele, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi (2) C. pen., reţinându-se în fapt că în perioadele iunie - iulie 2004, 23 august - 23 septembrie 2004, inculpatul ar fi cumpărat de la un cetăţean iranian M.S. câte 2 kg opium cu suma de 2000 - 2500 dolari SUA/kg, iar în luna mai 2004 a cumpărat de la martorul A.R.P. 700 grame opium cu suma de aproximativ 2000 dolari SUA.
Cu privire la actele materiale pretins a fi desfăşurate în perioadele iunie - iulie 2004 şi, respectiv, 23 august - 23 septembrie 2004, Înalta Curte constată că faptele nu au fost probate, singurele declaraţii în acest sens fiind cele ale martorului A.R.P., care însă nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă.
Referitor la fapta din luna mai 2004, în mod corect s-a reţinut de către instanţe că nu există probe certe care să conducă fără dubiu la existenţa faptei şi săvârşirea ei de către inculpat.
Şi în acest caz, declaraţia martorului A.R.P. nu se coroborează cu alte mijloace de probă.
Este real că soţia inculpatului, martora S.D. a declarat în cursul urmăririi penale că în vara anului 2004 a fost împreună cu soţul său în parcarea "V." din localitatea Domneşti, unde acesta a primit de la A.R.P. un pachet, însă martora nu a putut oferi alte detalii despre ce conţinea pachetul respectiv sau despre o eventuală tranzacţie dintre inculpat şi martor.
Ulterior, în cursul cercetării judecătoreşti, martora a înţeles să se prevaleze de dispoziţiile art. 80 C. proc. pen. şi nu a mai făcut declaraţii în cauză.
De asemenea, prin niciun alt mijloc de probă nu s-a stabilit dacă pachetul respectiv conţinea opium şi în ce cantitate, aşa cum susţine martorul A.R.P.
Inculpatul S.M.A. a arătat că ştie că acesta avea opium de la A.R.P. însă nu a putut oferi alte detalii despre procurarea drogurilor de către inculpat, iar inculpatul S.D.K. a negat comiterea acestei fapte.
Cum în cauză nu au fost administrate probe din care să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă săvârşirea acestei fapte de către inculpat, în mod întemeiat s-a dispus achitarea acestuia.
Critica vizând netemeinicia soluţiei de achitare a inculpatului S.M.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. este, de asemenea, nefondată.
Probele administrate au dovedit că, în urma percheziţiilor domiciliare efectuate la datele de 5 ianuarie 2005 şi 6 ianuarie 2005, la locuinţa inculpatului S.M.A. din Bucureşti, B-dul D., sector 3 au fost găsite cantităţile de 57,11 grame opium şi, respectiv, 1827,8 grame opium.
Cu toate acestea nu s-a demonstrat că inculpatul este autorul faptei, din moment ce în locuinţa inculpatului au avut acces şi inculpaţii S.D.K. şi S.S.M., amândoi implicaţi în activităţi ilicite legate de droguri.
Martorul D.N. arată că în perioada septembrie - decembrie 2004 a fost paznic la blocul în care locuia inculpatul S.M.A., calitate în care legitima toate persoanele pe care le vedea pentru prima dată intrând în bloc şi le nota datele într-un registru.
În perioada în care inculpatul S. era plecat în Iran, inculpatul S.S.M. venea de multe ori pentru a avea grijă de copii, uneori acesta era însoţit de S.A., dar S.A. venea şi singur, întâmplându-se ca acesta să rămână şi peste noapte.
Martorul M.D.N., vecin cu inculpatul S.M.A. relatează că i-a văzut pe cei doi coinculpaţi venind la domiciliu în lipsa inculpatului S. împreună sau separat şi a constatat că aveau cheile de la locuinţă întrucât deschideau singuri uşa.
Inculpatul S.S.M. a arătat în cursul cercetării judecătoreşti că inculpatul S.A. i-ar fi relatat că el ar fi pus drogurile în casa lui S.M.A.
Prezenţa certă în locuinţa inculpatului şi a altor persoane implicate în activităţi ilicite legate de droguri, respectiv a coinculpaţilor S.D.K. şi S.S.M., chiar în absenţa inculpatului, creează un puternic dubiu cu privire la săvârşirea faptei de către inculpat, dubiu care nu poate decât să-i profite acestuia, astfel că în mod întemeiat instanţa de fond a dispus achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate.
1. Referitor la recursul declarat de inculpatul M.M., ambele instanţe au reţinut corect săvârşirea de către acesta a infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că la data de 24 aprilie 2005 i-a livrat inculpatului S.S.M., prin intermediul altor persoane care au rămas neidentificate, o cantitate de 1977,8 grame heroină în scopul vânzării acesteia.
Mijloacele de probă administrate în cauză dovedesc fără dubiu săvârşirea faptei de către acest inculpat, respectiv declaraţiile inculpaţilor S.S.M. şi S.D.K., procesul-verbal de confruntare între inculpaţii S.S.M. şi M.M., procesul-verbal de prindere în flagrant a inculpatului S.S.M. din data de 28 aprilie 2005, declaraţiile martorilor T.M.O., M.Y., B.M.S., I.F., L.F., procesele-verbale întocmite de investigatorii acoperiţi "M.F." şi "P.I.", declaraţiile martorilor cu identitate protejată "C.V.", "U.V." şi "G.G.", procesele-verbale conţinând rezultatele activităţii de supraveghere operativă aflate în vol. I dosar urm. pen., procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate între inculpaţii S.S.M. şi M.M., între inculpatul S.S.M. şi investigatorul acoperit "P.I.".
Astfel, inculpatul S.S.M. a arătat că la data de 24 aprilie 2005 a mers împreună cu inculpatul M.M. la un restaurant turcesc, respectiv "G.K.".
Pe la ora 13:30, M.M. i-a cerut unui angajat al restaurantului - martorul M.Y. să cheme un taxi, iar după sosirea acestuia inculpatul i-a cerut să ia de la o altă masă la care se afla un cetăţean brunet, cu mustaţă, o pungă de culoare închisă pe care erau menţionate literele STN şi în care se aflau o cămaşă de culoare roşie precum şi două pachete ambalate într-o pungă de plastic, în cele două pachete fiind heroină.
Inculpatul M.M. i-a cerut să testeze dacă heroina este bună.
Cele două pachete de heroină ce cântăreau împreună 1 kg au fost îngropate de inculpat într-un loc viran, lângă o ghenă de gunoi.
În aceeaşi zi, inculpatul M.M. i-a cerut acestuia să se întoarcă la restaurant, să meargă la WC şi să caute la pervazul de la fereastra de aerisire a WC-ului pentru că va găsi un pachet cu heroină. Pentru că inculpatul nu a găsit heroina, M.M. a căutat în spatele centralei termice de la WC bărbaţi şi a găsit un pachet ce conţinea aproximativ 1 kg heroină, ce a fost luată de M. şi depozitată în acelaşi loc unde ascunsese şi celelalte două pachete.
Acelaşi inculpat a mai declarat în cursul urmăririi penale că inculpatul M.M. i-a cerut să-şi schimbe declaraţiile, promiţându-i în schimb suma de 50.000 RON, precum şi faptul că, dacă scapă de arest, va avea grijă de familia sa.
Martorii B.M.S., I.F., Y.M., angajaţi ai restaurantului SC A. Bucureşti au confirmat prezenţa în restaurant a celor doi inculpaţi, precum şi a unui cetăţean turc, cu mustaţă, care s-a aşezat la a doua masă din stânga, cu faţa spre salon.
Martorul Y.M. a fost rugat de către "Ş." (inculpatul M.M.) să cheme un taxi, iar după sosirea acestuia, inculpatul M., la solicitarea lui "Ş.", s-a ridicat de la masă, deşi nu terminase de mâncat, s-a îndreptat către masa unde era cetăţeanul turc şi de pe scaunul de lângă fereastră a luat o pungă din plastic de culoare neagră, pungă cu care cetăţeanul turc intrase în restaurant.
După plecarea lui M., "Ş." s-a ridicat de la masă şi s-a aşezat la masa unde era cetăţeanul turc, vorbind cu acesta în limba turcă.
Fiindu-i prezentată fotografia unei pungi din plastic de culoare neagră, martorul Y.M. a recunoscut că este punga care la data de 24 aprilie 2005 a făcut obiectul tranzacţiei în restaurantul A. - G.K. din Bucureşti.
Inculpatul S.D.K. a relatat că în anul 2004, în ziua de Florii, după-amiază, M. a venit la el acasă şi i-a spus că a luat heroina de la "Ş", arătându-i o pungă neagră din plastic în care erau două sau trei pachete, înfăşurate în hârtie de ambalaj F. şi lipite cu scoci.
Acelaşi inculpat a declarat că l-a văzut pe M. când a ascuns pungile de heroină în maşină, o D., înapoia banchetei din spate.
Din procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire "P.I." aflate la dosar urm. pen. rezultă că inculpatul S.S.M. i-a promis acestuia că poate să-i procure o cantitate de cca 2 kg heroină, iar la data de 27 aprilie 2005 a fost contactat de către acesta spunându-i că a făcut rost de cele două kilograme şi că urmează să încheie o tranzacţie cu investigatorul în următoarele zile.
Martora C.V. a arătat că inculpatul M.M. se ocupa cu aprovizionarea de heroină pe care o aducea din Turcia cu suma de 9.000 euro/kg, aceasta fiind revândută în România cu preţul de 15.000 euro/kg. S. "boteza" heroina, în sensul că după ce o primea la o puritate destul de mare de la "Ş." o amesteca cu alte substanţe şi să câştige mai mulţi bani.
După eliberarea din penitenciar S.S.M. a intrat în contact cu "Ş.", acesta procurând heroina, iar S. ocupându-se cu vânzarea ei.
Martorul T.M.O. a arătat la efectuarea percheziţiei asupra autoturismului D., unde s-a găsit o pungă de culoare neagră în portbagaj ce conţinea trei pungi din plastic de culoare albă. Unul dintre pachete a fost desfăcut de către poliţişti şi a observat în interior un praf de culoare maro asemănător cafelei.
Despre implicarea inculpatului M.M. în activitatea de trafic de heroină au relatat şi martorii cu identitate protejată G.G. şi U.V.
Declaraţiile inculpaţilor S.S.M. şi S.D.K. se coroborează cu declaraţiile martorilor la care s-a făcut referire anterior, precum şi cu procesele-verbale în care sunt redate convorbirile telefonice purtate de M. cu inculpatul M.M. şi investigatorul acoperit "P.I.", precum şi cu procesele-verbale conţinând rezultatele activităţii de supraveghere operativă.
Circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. a fost corect reţinută, din probele administrate rezultând că la comiterea faptei a participat şi o altă persoană, respectiv cea care a adus heroina la restaurantul "G.K.", chiar dacă aceasta a rămas neidentificată pe parcursul cercetărilor.
Pedeapsa aplicată inculpatului M.M. a fost just individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei comise, natura şi cantitatea drogului traficat - aproximativ două kg de heroină, săvârşirea faptei împreună cu alte persoane, atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, acesta negând fapta comisă şi încercând să-l determine pe inculpatul S.S.M. să-şi schimbe declaraţiile cu scopul evident de a se sustrage răspunderii penale pentru fapta săvârşită, lipsa antecedentelor penale.
2. Recursul declarat de inculpatul S.S.M. este, de asemenea, nefondat, din probele administrate şi care au fost expuse în analiza recursului inculpatului M.M. rezultând fără dubiu că acesta a comis infracţiunile pentru care a fost condamnat, respectiv cele prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. şi, respectiv, art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen.
Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, inculpatul a recunoscut că a deţinut în vederea consumului propriu opium în mai multe rânduri în perioada august - decembrie 2004, declaraţia sa coroborându-se cu declaraţiile coinculpaţilor S.M.A. şi S.D.K.
De altfel, inculpatul a recunoscut faptele pe parcursul procesului penal, a beneficiat de aplicarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 întrucât a denunţat şi facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a inculpatului M.M.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), acesta săvârşind fapte cu un grad ridicat de pericol social, a traficat o cantitate mare de droguri - aproximativ 2 kg de heroină, este recidivist postcondamnatoriu, comiţând faptele în timpul liberării condiţionate din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 695 din 20 decembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti tot pentru infracţiuni de acelaşi gen, aspect ce dovedeşte că pedeapsa anterioară nu şi-a atins scopul, iar inculpatul perseverează în activitatea infracţională.
3. În ceea ce priveşte recursul declarat de inculpatul S.M.A., Înalta Curte reţine că este nefondat, cazurile de casare invocate de acesta, respectiv dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., nefiind incidente în speţă.
Instanţele au reţinut corect în sarcina acestui inculpat săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 din aceeaşi lege cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În fapt, inculpatul în perioada august 2004 - 5 ianuarie 2005 a deţinut opium în vederea consumului propriu şi a pus la dispoziţie locuinţa pentru consumul ilicit de droguri de către inculpaţii S.D.K. şi S.S.M., aceştia consumând opium la un dispozitiv special destinat acestui scop denumit "V.A.", precum şi la un dispozitiv improvizat.
Inculpatul S.M.A. a recunoscut aceste aspecte, declaraţia sa coroborându-se cu cea a inculpaţilor S.S.M. şi S.D.K., precum şi cu cea a martorului A.R.P.
Pedeapsa aplicată inculpatului pentru cele două infracţiuni a fost just individualizată în raport cu gradul de pericol social concret al faptelor comise, forma continuată a infracţiunilor, persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut infracţiunile pentru care a fost condamnat.
Pedeapsa rezultantă aplicată - prin cuantumul său şi modalitatea de executare - este în măsură să corespundă scopului educativ şi preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu se impune reducerea acesteia sau schimbarea modalităţii de executare.
De altfel, pedepsele aplicate sunt orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile comise.
4. Recursul declarat de inculpatul S.D.K. este, de asemenea, nefondat.
Referitor la prima critică formulată, întemeiată pe dispoziţiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că fapta inculpatului de a încerca să scoată din ţară, la data de 7 noiembrie 2004, cantitatea de 9,71 grame opium, fiind depistat având asupra sa această cantitate în incinta aeroportului Henri Coandă, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi nu ale infracţiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Cea de a doua critică ce vizează netemeinicia soluţiei de condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 din aceeaşi lege cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. este, de asemenea, nefondată.
Infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul subzistă chiar dacă respectivul drog era destinat consumului propriu.
Potrivit declaraţiilor inculpatului, cantitatea respectivă de opium era destinată consumului propriu, acesta urmând să se deplaseze în Iran la nunta fiicei sale.
Elementul material al infracţiunii prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 se realizează prin introducerea sau scoaterea de droguri din ţară sau prin importul sau exportul de droguri, fără drept, dispoziţiile legale invocate nefăcând nicio distincţie după cum aceste droguri sunt destinate consumului propriu, vânzării, oferirii etc.
Săvârşirea acestor două infracţiuni rezultă din declaraţiile inculpatului S.D.K., din procesul-verbal de confruntare între acesta şi inculpatul S.M.A. şi din care reiese că A. nu fuma opium la el acasă pentru că se ferea de soţia lui şi, în aceste condiţii, venea să fumeze la locuinţa inculpatului S.D.K.
Declaraţiile acestui inculpat se coroborează cu declaraţiile inculpatului S.S.M., precum şi cu declaraţiile martorului A.R.P. din care rezultă că inculpatul S.D.K. era un consumator înrăit de opium, martorul însuşi consumând opium împreună cu inculpatul A. la locuinţa acestuia.
Pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 a fost just individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
La aplicarea pedepselor pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 din aceeaşi lege cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a înlăturării dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 aşa cum s-a arătat în analiza recursului parchetului, Înalta Curte va avea în vedere forma continuată a infracţiunilor, gradul de pericol social concret al acestora, persoana inculpatului care a recunoscut numai comiterea consumului de droguri, persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit şi are în întreţinere un copil minor, este încadrat în muncă, beneficiind de o caracterizare pozitivă de la societatea unde lucrează, a colaborat cu organele de urmărire penală, ajutând la identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de traficul de droguri, în favoarea acestuia fiind reţinute deja dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Pentru considerentele expuse, pedepsele ce se vor aplica inculpatului pentru infracţiunile prevăzute de art. 4 şi 5 din Legea nr. 143/2000 vor fi orientate spre minimul special prevăzut de lege, urmând ca pedeapsa rezultantă să fie executată în regim de detenţie, scopul pedepsei neputând fi atins decât prin privare de libertate.
Înalta Curte nu poate reţine în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante şi coborî pedepsele sub minimul special prevăzut de lege faţă de împrejurarea că acesta a comis trei infracţiuni legate de traficul şi consumul ilicit de droguri, dintre care două în formă continuată, infracţiuni care, prin gravitatea lor şi modalitatea de săvârşire, nu justifică coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de procuror, va casa în parte decizia penală şi sentinţa penală şi, rejudecând:
Va descontopi pedeapsa principală de 3 ani şi 9 luni închisoare aplicată inculpatului S.D.K. şi va repune pedepsele în individualitatea lor.
Va înlătura aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 pentru infracţiunile prevăzute de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. va condamna pe inculpatul S.D.K. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. va contopi pedepsele aplicate prin prezenta decizie cu pedeapsa aplicată pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 9 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen.
Va face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
În baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 177/A din 30 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în parte decizia penală recurată şi Sentinţa penală nr. 401 din 10 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală şi rejudecând :
Descontopeşte pedeapsa principală de 3 ani şi 9 luni închisoare aplicată inculpatului S.D.K. şi repune pedepsele în individualitatea lor.
Înlătură aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 pentru infracţiunile prevăzute de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. condamnă pe inculpatul S.D.K. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta decizie cu pedeapsa aplicată pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 9 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen.
Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.M., S.M.A., S.S.M. şi S.D.K. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă recurenţii inculpaţi S.M.A. şi S.S.M. la plata sumei de câte 900 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat M.M. la plata sumei de 750 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat S.D.K. la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul interpretului de limbă persană se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2346/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 590/2012. Penal → |
|---|
