CSJ. Decizia nr. 78/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎN AI TA CURTE DE CASA ŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENATĂ
Decizia nr. 78/2012
Dosar nr. 715/108/2011
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2012
Asupra recursului penal de faţă:
Prin sentinţa penală 246 din 12 mai 2011 a Tribunalului Arad, în baza art. 5221 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost respinsă cererea de rejudecare, formulată de condamnatul N.G.T., aflat în executarea pedepsei, deţinut în Penitenciarul Arad, împotriva sentinţei penale nr. 146 din 19 iulie 2001 pronunţată în dosarul nr. 256/1999 al Tribunalului Arad, menţinând dispoziţiile acesteia.
În baza art. 192 C. proc. pen., condamnatul a fost obligat să plătească statului suma de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotăra astfel, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad, la data de 02 februarie 2011, condamnatul N.G.T. a solicitat instanţei rejudecarea dosarului nr. 256/1999 al Tribunalului Arad, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 146 din 19 iulie 2001. În motivare, N.G.T. a arătat că, solicită rejudecarea cauzei, în calitate de persoană condamnată în dosarul nr. 256/1999 al Tribunalului Arad, în lipsă, şi fără a avea cunoştinţă de proces, deoarece a fost extrădat pentru executarea pedepsei de 15 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 146 din 19 iulie 2001 pronunţată în acest dosar, susţinând că nu se face vinovat de săvârşirea faptei pentru care a primit această pedeapsă.
În vederea soluţionării cauzei, au fost ataşate: dosarul nr. 256/1999 al Tribunalului Arad, la care se află anexă dosarul de urmărire penală nr. 68/P/1996 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad şi dosarele din căile de atac: nr. 5585/2001 al Curţii de Apel Timişoara şi nr. 4357/2001 al Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Analizând cererea condamnatului N.G.T., precum şi actele şi lucrările dosarelor ataşate, instanţa a reţinut, în fapt, că prin sentinţa penală nr. 146 din 16 iulie 2001, pronunţată de Tribunalul Arad, în dosar nr. 256/1999, în baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost condamnat inculpatul:
N.G.T., la:
- 15 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b), pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei.
În baza art. 174 alin. (1) cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), s-a dispus condamnarea inculpatului:
T.R., la:
- 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b), C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei.
Pe perioada şi în condiţiile art. 71 C. pen., s-au interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 şi următorul C. civ., s-a admis acţiunea civilă exercitată de partea vătămată T.P. şi au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, să-i plătească acestuia suma de 14.000.000 lei (ROL), cu titlu de daune materiale şi 20.000.000 lei (ROL), cu titlu de daune morale.
În baza art. 191 şi următorul C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat, să plătească statului câte 2.000.000 lei (ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare.
S-a dispus plata din fondul Ministerului Justiţiei a sumei de 200.000 lei (ROI) către Baroul Arad, reprezentând onorariu avocat din oficiu. Pentru a hotărî astfel, s-au reţinut următoarele:
Victima T.P., împreună cu martorii audiaţi în cauză, care i-au fost consăteni, după o prealabilă înţelegere, au plecat din localitatea Borşa-Maramureş, intenţionând să ajungă în Italia pentru a munci.
Pentru că nu au avut viză pentru Italia, la 25 ianuarie 1996, au fost reţinuţi de autorităţile maghiare la punctul de frontieră dintre Ungaria şi Slovenia după care au fost depuşi într-un lagăr din localitatea maghiară Naghkanizsa.
În lagăr au întâlnit, pe lângă alţi cetăţeni străini, şi pe inculpaţii N.G.T. şi T.R. cu care, de altfel, s-au împrietenit.
În dimineaţa zilei de 29 ianuarie 1996, victima, martorii, inculpaţii, dar şi alţi cetăţeni români au fost transportaţi cu un autocar de către autorităţile maghiare, la punctul de frontieră Nădlac şi predaţi autorităţilor române. De aici, victima, martorii şi inculpaţii, pe cont propriu şi cu mijloace de transport de ocazie au venit în Arad, victima şi consătenii săi intenţionând iniţial să se reîntâlnească acasă, iar inculpaţii să părăsească totuşi ţara, dar prin alte puncte de frontieră.
În Arad, în zona gării, toţi au consumat băuturi alcoolice şi au mâncat, dar, la un moment dat, victima s-a hotărât ca, împreună cu inculpaţii să plece în străinătate, astfel că i-a abandonat pe concetăţenii săi, şi împreună cu inculpaţii, fiind în stare de ebrietate şi având asupra lor o sticlă de votcă, au plecat în oraş, intenţionând să găsească un loc de cazare, până a doua zi.
Necunoscând bine oraşul, au ajuns în zona lacului, situat în apropierea Casei de Cultură a Sindicatelor şi au intrat în parc unde au continuat să consume alcool. Pe fondul consumului de alcool şi al stării de ebrietate, între victimă şi inculpaţi, s-a ivit o ceartă care a culminat cu bătaia, inculpaţii şi victima lovindu-se reciproc. Inculpaţii i-au aplicat victimei mai multe lovituri în zona capului, peste faţă şi în abdomen, aceasta căzând la pământ în stare de inconştienţă, fiind abandonată în zăpadă. La scurt timp, victima a decedat.
Pentru a nu fi descoperiţi, inculpaţii au părăsit de îndată Aradul, cu un taxi până la Deva, apoi cu trenul la Bucureşti respectiv Tulcea.
Din conţinutul actelor medicale efectuate cu ocazia autopsierii cadavrului a rezultat că moartea a fost violentă şi s-a datorat asfixierii mecanice prin sânge aspirat cu cauza concuratoare a unui traumatism cranio - cerebral şi facial, cu evoluţie în condiţiile unei intoxicaţii acute etilice şi hipotermie.
Leziunile traumatice au putut fi produse prin loviri multiple şi repetate cu şi de corpuri dure, între leziuni şi mecanismul tanato-generator existând legătură de cauzalitate. Fenomenul de hipotermie s-a instalat ca urmare a abandonării victimei pe stratul de zăpadă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat apel partea civilă T.P. şi inculpatul T.R.
Apelurile au fost respinse, ca nefondate, de către Curtea de Apel Timişoara, prin decizia penală nr. 362/ A din 06 septembrie 2001, pronunţată în dosarul nr. 5585/P/2001, care a apreciat că tribunalul, în baza probelor legal administrate, a reţinut corect starea de fapt, încadrarea juridică, vinovăţia inculpatului T.R. şi a făcut o justă individualizare a pedepsei.
Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs inculpatul T.R.
Hotărârea pronunţată de Tribunalul Arad a fost menţinută şi prin decizia penală nr. 3278 din 26 iunie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 4357/2001.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului N.G.T. de rejudecare a cauzei, în calitate de persoană condamnată, tribunalul a reţinut următoarele:
Cercetarea judecătorească, în dosarul nr. 256/1999 al Tribunalului Arad, s-a desfăşurat începând cu data de 06 ianuarie 1999, pe parcursul a mai multor termene de judecată (circa 40), procedura, faţă de inculpatul N.G.T., fiind îndeplinită prin afişare. Au fost emise mai multe mandate de aducere, iar în procesele verbale de căutare, încheiate de organele de poliţie din municipiul Tulcea, la locul de domiciliu al inculpatului, exista menţiunea că N.G.T. este dat în U.G., prin dispoziţia I.G.P.R. nr. S/90684 din 01 februarie 1996 şi U.I., prin telegrama B.N.I. Nr. 13464/JGV din 31 iulie 2002. La dosar, pe o singură dovadă de îndeplinire a procedurii de citare, există semnătura de primire a mamei inculpatului, doamna N.F.
Urmărirea penală s-a desfăşurat în dosarul nr. 68/P/1996, iar rechizitoriul a fost dat la 16 decembrie 1998.
Prin ordonanţa din 14 februarie 1996, s-a dispus de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, arestarea preventivă a inculpatului N.G.T., emiţându-se mandatul de arestare preventivă nr. 48. Din adresa nr. 74434 din 07 martie 1996 a I.P.J. Arad – S.P.C., rezultă că mandatul nu a putut fi executat, iar inculpatul a fost dat în urmărire generală. La dosar, nu există dovada privind prezentarea materialului de urmărire penală.
În faţa instanţei de judecată, inculpatul N.G.T. a fost reprezentat de un apărător desemnat din oficiu.
Pentru executarea pedepsei astfel stabilite, s-a emis mandatul de executare nr. 194/2001, la data de 08 august 2001, mandat care nu a putut fi pus în executare deoarece inculpatul nu a fost găsit.
La data de 05 martie 2009 a fost emis mandatul european de arestare nr. 1/2009, iar în baza acestui mandat, condamnatul N.G.T. a fost extrădat de autorităţile belgiene, pentru executarea acestei pedepse.
Având în vedere că inculpatul N.G.T. a fost condamnat în lipsă, prin sentinţa penală nr. 146 din 19 iulie 2001, pronunţată în dosarul nr. 256/1999 al Tribunalului Arad şi apoi extrădat pentru executarea pedepsei stabilite prin această sentinţă, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 5221 C. proc. pen. şi, în consecinţă, s-a dispus rejudecarea cauzei, privind infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În rejudecare, raportat la declaraţia inculpatului şi probatoriul administrat în primul ciclu de judecată, probatoriu care de altfel nici nu a fost contestat de către inculpatul N.G.T., coroborat cu declaraţia dată de acesta în faţa instanţei, Tribunalul a constatat că faptele inculpaţilor de a lovi în mod repetat şi cu intensitate victima, cu şi de corpuri dure, urmată de abandonarea acesteia în zăpadă, cu consecinţa morţii victimei, survenită ca urmare a asfixierii mecanice prin sânge aspirat, cu cauza concurentă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial şi a hipotermiei, constituie infracţiune de omor, săvârşită cu intenţie indirectă, prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen.
Este adevărat că inculpatul N.G.T. a afirmat că agresiunile asupra victimei au fost efectuate doar de T.R., însă nu a putut indica nici un mijloc de probă prin care să-şi susţină afirmaţiile.
Instanţa de fond a reţinut că a încercat să-şi demonstreze nevinovăţia solicitând reaudierea coautorului T.R., însă nu a putut furniza elemente suficiente din care să rezulte unde s-ar afla acesta acum, astfel că citarea acestuia s-a considerat a fi imposibilă.
S-a apreciat, totuşi, că declaraţia lui T.R. aflată la dosar, confirmă starea de fapt reţinută cu ocazia condamnării şi, în lipsa altor elemente, din care să rezulte îndoieli cu privire la veridicitatea acesteia, instanţa a apreciat inutilă re administrare a acestei probe.
Faţă de considerentele arătate şi starea de fapt reţinută, instanţa a constatat că hotărârea pronunţată, în primul ciclu procesual, materializată în sentinţa penală nr. 146 din 19 iulie 2001 a Tribunalului Arad, este legală şi temeinică, starea de fapt reţinută fiind apreciată conformă cu realitatea, iar încadrările juridice şi pedepsele aplicate corecte.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel condamnatul N.G.T., iar prin decizia penală 146 din 26 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a fost respins, ca nefundat, apelul promovat de acesta, considerându-se, în esenţă, că vinovăţia celor doi coautori, ca şi împrejurarea că ei au comis actele de agresiune fizică în urma cărora victima a decedat, au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Sub aceste aspecte, s-a arătat că declaraţia coautorului T.R. se coroborează cu cea dată de martorii B.G., G.P., D.D. (dosar urmărire penală; cei trei martori îi cunoşteau pe făptuitori dintr-o deplasare comună în străinătate, au fost însoţitorii victimei în seara incidentului, au văzut-o pe victimă plecând cu inculpaţii şi au găsit-o decedată în aceeaşi seară), T.A. (taximetristul care i-a transportat pe cei doi făptuitori şi căruia aceştia i-au spus că „i-au tras câteva bucăţi” unei persoane), cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto anexă, raportul medico-legal, raportul lucrătorului de poliţie care s-a deplasat la faţa locului după sesizarea privind găsirea cadavrului de către martorii B., G. şi D.
Şi încadrarea juridică dată faptei s-a apreciat ca fiind corespunzătoare, rezultatul letal al acţiunii celor doi făptuitori fiind în legătură de cauzalitate directă cu actele de agresiune exercitate, aceştia prevăzând şi acceptând posibilitatea ca victima să decedeze ca urmare a abandonării, pe timp de noapte, în zăpadă şi în starea de inconştienţă în care au adus-o.
În privinţa sancţiunilor, s-a observat că pedeapsa principală a fost aplicată în cuantum egal cu media dintre minimul şi maximul special prevăzute de lege (15 ani închisoare, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 10 la 20 ani), proporţională cu gravitatea faptei şi a făptuitorului.
Referitor la modalitatea de individualizare a executării pedepsei închisorii, Curtea a constatat că prima instant, în mod corect, a dispus ca pedeapsa de 15 ani închisoare să fie executată în regim privativ de libertate, întrucât cuantumul pedepsei nu permite alt mod de executare decât cel corespunzător naturii sale, respectiv în detenţie.
Instanţa de apel a considerat că şi acţiunea civilă a fost corect soluţionată, fiind întrunite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a condamnatului iar pretenţiile părţii civile fondate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, condamnatul N.G.T. solicitând, în principal, trimiterea cauzei instanţei de fond pentru reaprecierea probelor şi completarea acestora, iar în subsidiar, în temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., să se redozeze pedeapsa în sensul reducerii ei ţinând cont de circumstanţele reale şi personale. De asemenea, a invocat că pretenţiile civile acordate de instanţă părţii civile sunt foarte mari.
Examinând cauza din prisma motivelor de recurs invocate, dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul întemeiat.
Ţinând cont de critici le formulate de recurentul condamnat, Înalta Curte le consideră prioritare pe cele care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii
În conformitate cu art. 6 alin. (2) C. proc. pen., organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi să administreze probele necesare în apărare.
Astfel cum a statuat C.E.D.O., prin jurisprudenţa sa, inculpatul trebuie să aibă posibilitatea să conteste mărturiile care îl incriminează şi să poată să-l interogheze pe autorul lor în momentul depunerii sau la un moment ulterior. In procesul penal, elementele de probă trebuie produse în mod normal în faţa acuzatului, în şedinţă publică, în vederea unei dezbateri contradictorii.
Principiul contradictorialităţii, în special administrarea probelor, se circumscrie noţiunii de proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.A.D.O.L.F.
Din coroborarea dispoziţiilor legale mai sus precizate cu prevederile art. 5221 alin. (2) raportat la art. 405 C. proc. pen. şi art. 371 alin. (2) C. proc. pen. (referitor la efectul devolutiv sub toate aspectele de fapt şi de drept al apelului), Înalta Curte reţine că instanţa de apel şi prima instanţă de fond trebuiau să dea posibilitatea condamnatului, să-şi realizeze apărarea în funcţie de probele care l-au incriminate, în condiţii de contradictorialitate.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, prin încheierea din 3 martie 2011, Tribunalul Arad a apreciat că cererea privind audierea, în calitate de martor, a numitului T.R. (coautor), este utilă, concludentă şi pertinentă, cu motivarea că acesta a fost singura persoană care, în mod direct, a indicat participarea condamnatului la comiterea infracţiunii.
Ulterior, la termenul din 12 mai 2011, instanţa de fond a revenit, respingând cererea privind audierea acestei persoane arătând că a fost prezentă la judecarea cauzei şi a făcut declaraţii referitoare la fapte, iar condamnatul N.G.T. nu i-a putut indica adresa.
Din actele dosarului, Înalta Curte reţine însă că, la termenul de judecată din 12 mai 2011, prin apărător ales, inculpatul a comunicat instanţei adresa penitenciarului din Spania, în care a susţinut că se găseşte persoana solicitată a fi audiată ca martor.
Mai mult, se constată că instanţa de fond a efectuat verificări în ceea ce priveşte domiciliul acestei persoane, în România, iar prin adresa nr. 2332 din 19 aprilie 2001, emisă de Consiliu Judeţean Tulcea – D.P. C.J.E.P. Tulcea, a fost precizat un nou domiciliu al numitului T.R., altul decât cel ce rezulta din actele dosarului.
Astfel, dacă se cunoştea, din lucrările dosarului, că T.R. are domiciliul în Tulcea, str. Ion Luca Caragiale, cu prilejul judecării cauzei în temeiul art. 5221 C. proc. pen., s-a comunicat că acesta figurează cu domiciliul în Tulcea, str. Mircea Vodă.
La acest din urmă domiciliul, martorul nu a fost citat pentru a se cunoaşte cu exactitate dacă se află în ţară sau nu, şi pentru a se lua în funcţie de situaţie, măsurile necesare în vederea audierii acestuia.
Înalta Curte precizează că, în conformitate cu dispoziţiile art. 329 C. proc. pen., instanţa poate dispune ca o probă să nu mai fie administrată, numai dacă apare inutilă ca urmare a cercetării judecătoreşti efectuate, situaţie care nu se regăseşte în speţă, atâta timp cât, după ce s-a încuviinţat audierea martorului T.R., nu a fost administrată nici o altă probă.
Nici instanţa de apel nu a făcut demersuri în vederea audierii martorului T.R., şi nici nu s-a pronunţat asupra utilităţii, concludentei şi pertinenţei audierii celorlalţi martori propuşi prin actul de sesizare a instanţei.
În funcţie de soluţia care se va pronunţa, urmează a se tine seama şi de celelalte critici invocate de condamnat pe calea prezentului recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 38515 alin. ( I) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 407 combinat cu art. 5221 C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de condamnatul N.G.T. împotriva deciziei penale nr. 146/ A din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Va casa decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 246 din 12 mai 2011 a Tribunalului Arad şi va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Arad.
Vor fi menţinute actele efectuate în cauză până la data de 28 aprilie 2011.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul avocatului pentru apărarea din oficiu a recurentului condamnat, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de condamnatul N.G.T. împotriva deciziei penale nr. 146/ A din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Casează decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 246 din 12 mai 2011 a Tribunalului Arad.
Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Arad.
Menţine actele efectuate în cauză până la data de 28 aprilie 2011.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2012.
Părțile dosarului
(conform datelor publicate pe portalul instanțelor)
- Nepotu George Teodor - Recurent (condamnat)
Termenele dosarului
| Dată de ședință | Oră începere ședință | |
|---|---|---|
| 25.10.2011 | 9:00 |
|
| 17.01.2012 | 9:00 |
|
| ← ICCJ. Decizia nr. 77/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 802/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
