ICCJ. Decizia nr. 798/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 798/2012
Dosar nr. 1594/3/2008
Şedinţa publică din 19 martie 2012
Asupra recursului penal de faţă constată;
Prin sentinţa penală nr. 1079/F din 30 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 1594/3/2008 s-a dispus:
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., condamnarea inculpatului A.S. la o pedeapsă de 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 14 şi 346 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 998 şi urm. C. civ., a fost obligat inculpatul către partea civilă S.M., la plata sumei de 2.500 dolari SUA, în echivalent RON la data plăţii, reprezentând daune morale.
Au fost respinse restul pretenţiilor părţii civile, ca neîntemeiate. A fost obligat inculpatul la 1600 RON, cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În seara zilei de 23 mai 1999, inculpatul A.A., tatăl acestuia, A.A., şi partea vătămată S.M. s-au întâlnit la barul “C2.”, situat în Budapesta - Republica Ungară. Toţi erau cetăţeni români şi se cunoşteau de mai multă vreme. În acelaşi bar se aflau şi alţi cetăţeni români, cunoscuţi ai părţilor, printre care şi M.N., respectiv, L.A.
Pe fondul unui conflict preexistent, în jurul orelor 22 : 00, la ieşirea din bar, inculpatul A.S. a scos un cuţit de mari dimensiuni, pe care îl avea asupra sa, şi a lovit partea vătămată S.M. în zona stângă a abdomenului, cauzându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie.
După consumarea faptei, inculpatul şi martorii A.A. şi G.D. au fugit de la locul faptei, iar partea vătămată a fost transportată la Spitalul P. unde, constatându-se că plaga abdominală înjunghiată a ajuns la nivelul colonului, a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.
Prin raportul medico-legal întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală “Prof. Dr. M.M.” s-a stabilit că partea vătămată S.M. prezenta o leziune traumatică produsă prin lovire cu un corp ascuţit, posibil cuţit, care i-a pus viaţa în primejdie, fiind necesare 25-30 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
Ulterior, în aceeaşi seară, atât inculpatul, cât şi martorii A.A. şi G.D. au fost identificaţi de autorităţile ungare, stabilindu-se că aceştia foloseau paşapoarte falsificate pe numele S.G.B., respectiv C.S.
Înainte de a fi imobilizat de autorităţi, inculpatul a alergat, apropiindu-se de o clădire situată pe Strada D., aruncând cuţitul corp delict la demisolul clădirii.
Inculpatul A.S. a fost reţinut de autorităţile ungare până la data de 25 mai 1999, revenind în România la 26 mai 1999.
În drept, fapta inculpatului A.S. a fost încadrată în dispoziţiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.
Instanţa de fond a reţinut că probele administrate în cauză îl indică pe inculpat ca fiind autorul faptei.
Hotărârea pronunţată în cauză a fost atacată cu apel de către inculpat, solicitându-se achitarea, pe motiv că inculpatul nu era autorul faptei.
Prin decizia penală nr. 59 din 1 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I p enală, a fost respins apelul inculpatului ca nefondat.
S-a reţinut în esenţă că probatoriile administrate în cauză demonstrează prezenţa inculpatului în faţa barului “C2.” din Budapesta şi faptul că acesta era cel care aplicase lovitura de cuţit părţii vătămate, după care a fugit de la locul faptei.
Şi împotriva acestei decizii şi în esenţă pentru aceleaşi motive, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.S., invocând cazurile de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
În motivarea recursului, s-a făcut referire la declaraţiile martorului M.N. care nu îl observase pe inculpat lovind partea vătămată, declaraţie concordantă cu cea a martorului G.I. din cursul judecăţii în apel.
S-a contestat şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 329 C. proc. pen., nefiind depuse - în opinia apărării - diligente suficiente, de către autorităţi, pentru audierea martorului M.I.
Ca atare, s-a solicitat achitarea inculpatului pe temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului.
Examinând cauza în raport de criticile formulate şi cazurile de casare invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul inculpatului este fondat, în limita considerentelor ce urmează:
Condamnarea inculpatului A.S. s-a dispus pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 rap. la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., constând în aceea că, la data de 23 mai 1999, aflându-se la barul “C2.” din Budapesta - Ungaria, a lovit partea vătămată S.M. cu un cuţit în zona abdominală, cauzându-i o plagă înjunghiată care i-a pus viaţa în primejdie.
Materialul probator administrat în cauză susţine în întregime acuzaţia formulată împotriva inculpatului, ambele instanţe reţinând corect vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică şi circumstanţele de săvârşire a faptelor.
Astfel, din declaraţiile părţii vătămate S.M. rezultă că era însoţit de martorii M.N. şi L.A., întâlnindu-se cu inculpatul în faţa barului. Acesta a făcut scandal - fiind însoţit, la rândul său, de alte persoane - aplicându-i o singură lovitură de cuţit, după care inculpatul şi celelalte persoane care îl însoţeau au fugit, iar victima a fost transportată la spital.
Prin declaraţia formulată în cursul cercetării judecătoreşti, partea vătămată a menţionat aceeaşi stare de fapt cu cea prezentată şi în faza de urmărire penală.
Declaraţiile părţii vătămate se coroborează cu declaraţiile martorului ocular M.N., persoană care a arătat că victima a fost „înjunghiată de inculpat, fără să observe exact momentul agresiunii". Acelaşi martor a fost cel care a anunţat familia victimei despre faptul că partea vătămată fusese „ înjunghiată de inculpatul A.S.".
Relevantă, sub aspectul vinovăţiei inculpatului, este şi declaraţia dată de martorul M.I. în faza de urmărire penală, aceasta afirmând că l-a văzut pe inculpat aplecat asupra părţii vătămate, a scos un cuţit cu lama lungă de aproximativ 15 cm pe care „l-a înfipt în regiunea ombilicală a lui S.M.".
Instanţa de fond a valorificat această declaraţie prin prisma dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. pen., martorul neputând fi audiat în cursul judecăţii.
Coroborarea tuturor probelor testimoniale cu actele medicale existente la dosarul cauzei, cu celelalte probe administrate - proces-verbal de recunoaştere din grup, proces-verbal privind locul şi împrejurările comiterii infracţiunii, verificările efectuate la Serviciul de Evidenţă a Paşapoartelor -confirmă concluzia că inculpatul este autorul faptei.
În contextul celor arătate, Înalta Curte constată că instanţele anterioare au reţinut o stare de fapt corectă şi, prin urmare, critica recurentului inculpat privind eroarea gravă de fapt nu este fondată.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, Înalta Curte apreciază că, deşi fapta săvârşită de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social, în cauză pot fi reţinute circumstanţe atenuante care permit o reducere a pedepsei.
Se observă astfel că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, are o familie organizată, este singurul întreţinător al familiei sale, are doi copii minori.
Buna conduită a inculpatului înainte de săvârşirea faptei, dedusă din lipsa antecedentelor penale şi atitudinea corespunzătoare în relaţiile de familie, sunt elemente de natură a caracteriza favorabil persoana inculpatului şi de a indica o periculozitate socială mai redusă a acestuia.
Pe de altă parte, nu trebuie omisă nici perioada de timp scursă de la data săvârşirii faptei şi până în prezent, împrejurare care estompează necesitatea unei reacţii prea severe din partea autorităţii judiciare în scopul reeducării inculpatului.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva deciziei penale nr. 59 din 1 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I p enală.
Va casa decizia atacată şi în parte sentinţa penală nr. 1079 din 30 noiembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I p enală, numai în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei şi, în rejudecare, va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 6 ani închisoare.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În ceea ce priveşte cererea de scutire de plata amenzii formulată de avocat I.M., apărător desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, motivele invocate în apărare nejustificând valabil încălcarea obligaţiei de prezentare în faţa instanţei de recurs.
Cu toate acestea, având în vedere cauza care a determinat absenta din instanţă a apărătorului din oficiu pentru inculpat la termenul de judecată din 12 decembrie 2011, Înalta Curte urmează a reduce amenda judiciară la 300 RON.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva deciziei penale nr. 59 din 1 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I p enală.
Casează decizia atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 1079 din 30 noiembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I p enală, numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei principale.
În baza art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., condamnă inculpatul A.S. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Suma de 50 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Reduce la 300 RON amenda judiciară stabilită în sarcina avocatului V.I., apărător ales al inculpatului A.S.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 948/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 794/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
