ICCJ. Decizia nr. 791/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 791/2012
Dosar nr. 1602/122/2011
Şedinţa publică din 19 martie 2012
Asupra recursului penal de faţă constată:
Prin sentinţa penală nr. 459/F din 19 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, în Dosarul nr. 1602/122/2011, s-a dispus:
În baza art. 192 alin. (2) C. pen. condamnarea inculpatului I.G. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu (parte vătămată A.I.).
În temeiul art. 174 alin. (1) comb. cu art. 176 lit. d) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi la 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav (victimă A.I.).
În temeiul art. 192 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.G. şi la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu (parte vătămată L.I.V.).
În baza art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la viol (parte vătămată L.I.V.).
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele susmenţionate, stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani.
În temeiul art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestului preventiv de la 09 iulie 2010 la zi.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În temeiul art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 998 - 999 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă P.V. şi obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de despăgubiri materiale.
În temeiul art. 17 alin. (3) C. proc. pen. cu referire la art. 998 - 999 C. civ., a fost obligat inculpatul către partea vătămată L.I.V. la plate sumei de 5.000 RON, daune morale.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii în baza de date a Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, urmând a fi aduse la cunoştinţa acestuia prevederile art. 5 alin. (5) din aceeaşi lege.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 RON, cheltuieli judiciare statului.
Hotărârea în cauză a fost pronunţată de instanţa Tribunalului Giurgiu ca instanţă de rejudecare, învestită în acest sens prin decizia nr. 149/A din 12 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti.
Iniţial, procesul penal privind pe inculpatul I.G. a fost soluţionat în primă instanţă prin sentinţa penală nr. 52/F din 9 februarie 2011 a Tribunalului Giurgiu. În apel, a fost pronunţată decizia nr. 149/A din 12 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, constatându-se că prima instanţă nu se pronunţase cu privire la toate faptele descrise în actul de sesizare, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 317 C. proc. pen.
În rejudecare, instanţa Tribunalului Giurgiu a pronunţat sentinţa penală nr. 459/F din 19 octombrie 2011, ce formează obiectul examinării de faţă.
Ca situaţie da fapt, instanţa de rejudecare a reţinut următoarele:
I. La data de 8 iulie 2010, inculpatul a consumat băuturi alcoolice în mai multe localuri din, judeţul Giurgiu, până în jurul orei 1 : 45, când a părăsit barul SC S. SRL situat în apropierea locuinţei victimei A.I.
Victima locuia singură în imobil şi era vizitată săptămânal de nepoata sa, P.V., şi familia acesteia.
Inculpatul o cunoştea pe victimă, obişnuind să o ajute la efectuarea lucrărilor în gospodărie, având astfel cunoştinţă despre topografia locuinţei cât şi despre faptul că aceasta beneficia de pensie.
În ziua incidentului, bănuind că victima îşi încasase drepturile de pensie, inculpatul a hotărât să pătrundă în locuinţa acesteia pentru a o deposeda de respectiva sumă de bani, sens în care a escaladat gardul curţii şi mai apoi, prin forţarea ferestrei, a pătruns în imobil.
După ce a căutat în camerele imobilului fără a găsi însă suma de bani, inculpatul a escaladat aceeaşi fereastră spre exterior, îndreptându-se spre camera pe care victima o folosea în mod obişnuit. După ce s-a înarmat cu o coadă de sapă de aproximativ 1,50 metri lungime, găsită la intrarea în imobilul folosit de victimă, inculpatul a forţat uşa cu acest obiect, a pătruns în holul casei, apoi în bucătărie, după care a intrat în dormitor, observând că victima dormea.
Din cauza zgomotului produs de deşurubarea becului din cameră, victima s-a trezit din somn, moment în care inculpatul a prins-o de gât cu ambele mâini, cerându-i să îi dea banii. Întrucât victima a refuzat, inculpatul a lovit-o de mai multe ori în zona capului cu coada sapei cu care era înarmat, după care a strâns-o de gât, cerându-i din nou să îi dea banii. După ce a constatat că victima nu mai mişca, inculpatul a căutat banii în mobilierul din cameră, inclusiv în soba din încăpere, găsind doar suma de 2 RON pe care nu şi-a însuşit-o însă.
Indignat că nu găsise banii pe care presupunea că victima îi avea, inculpatul a spart un geam al ferestrei cu aceeaşi coadă de lemn, după care a părăsit locul faptei.
Ulterior, inculpatul s-a deplasat în cartierul S. şi a încercat să înlăture urmele care îl incriminau ca autor al faptei, spălându-se pe mâini de sânge şi decupând porţiunea pătată de sânge din pantalonii pe care îi purtase, material textil pe care împreună cu coada de sapă le-a aruncat în WC-ul din curtea locuinţei, unde au fost găsite de organele de urmărire penală.
Prin raportul medico-legal de autopsie, s-a constatat că victima prezenta multiple leziuni de violenţă: un hematom epicranian şi facial difuz cu hematoame masive periorbito-orbitale bilaterale, cu plăgi primite medio-frontală, frontală dreaptă, parietal stânga, occipital stânga; sânge la nas şi gură, iar la nivelul gâtului o fractură vitală a osului hioid, cu infiltrate sanguine adiacente.
S-a concluzionat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute, consecutivă unei fracturi de hioid, determinată de o sugrumare produsă în cadrul unui politraumatism, leziunile de violenţă fiind produse prin comprimare cu corpuri dure, între leziunile cauzate şi decesul victimei existând o legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată.
II. În aceeaşi noapte, inculpatul a luat rezoluţia infracţională de a întreţine relaţii intime cu partea vătămată L.I.V., scop în care, pentru a preîntâmpina o eventuală ripostă din partea tatălui minorei, s-a înarmat cu o bâtă din lemn, plecând spre locuinţa victimei.
Inculpatul avea cunoştinţă că victima locuia în imobil numai cu tatăl acesteia, consumând cu el băuturi alcoolice în seara precedentă.
Inculpatul a ajuns la locuinţa victimei în jurul orelor 3:00 şi a pătruns în imobil pe uşa neasigurată, îndreptându-se spre camera unde dormea minora.
Partea vătămată a fost trezită din somn de către inculpat care i-a obstrucţionat căile respiratorii cu palmele, cerându-i să întreţină cu el raporturi sexuale.
Victima a refuzat solicitarea inculpatului şi reuşind să scape din mâinile acestuia, a cerut ajutor tatălui său.
Realizând că tatăl minorei se va trezi din somn, inculpatul a părăsit imobilul.
Alarmat de strigătul fiicei sale, martorul L.M.M. - tatăl victimei, s-a trezit din somn şi a observat o persoană care părăsea în grabă imobilul, fără a reuşi însă să o prindă sau să o identifice din cauza întunericului. Inculpatul a fost însă recunoscut de partea vătămată, aceasta observându-l în momentul în care a fost imobilizată.
În drept, faptele inculpatului I.G. au fost încadrate în dispoziţiile art. 174 - 176 lit. d) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen. - 2 fapte şi art. 20 C. pen. rap. la art. 197 alin. (1), (3) C. pen.
Hotărârea pronunţată în cauză a fost atacată cu apel de către inculpat, solicitându-se reducerea pedepsei.
Prin decizia penală nr. 360/A din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost admis apelul inculpatului şi desfiinţată în parte sentinţa primei instanţe numai în ceea ce priveşte greşita stabilire a pedepselor pentru unele dintre faptele concurente.
Ca urmare, în rejudecare, s-a dispus descontopirea pedepsei rezultante a detenţiunii pe viaţă şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în pedepsele componente, repuse în individualitatea lor.
În temeiul art. 174 - 176 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.G. la pedeapsa de 25 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav (victimă A.I.).
În temeiul art. 192 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat şi la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu (parte vătămată L.I.V.).
În temeiul art. 33 lit. a) art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite pedepsele susmenţionate cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. (victimă A.I.) şi cu pedeapsa de 7 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. stabilită pentru infracţiunea de tentativă la viol prevăzută de art. 20 rap. la art. 197 alin. l, 3 C. pen. (parte vătămată L.I.V.), urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 25 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Ca pedeapsă accesorie, a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei. A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi dedusă prevenţia la zi. Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost bine stabilite de prima instanţă, hotărârea pronunţată în cauză fiind nelegală în ceea ce priveşte greşita caracterizare juridică a activităţii infracţionale desfăşurate în dauna victimei A.I. şi a cuantumului pedepselor aplicate pentru infracţiunea de omor deosebit de grav şi cele două infracţiuni de violare de domiciliu săvârşite în dauna victimei şi a părţii vătămate L.I.V.
Având în vedere că învestirea instanţei de apel s-a făcut exclusiv prin apelul inculpatului, s-a arătat că nelegalitatea decurgând din omisiunea încadrării faptei şi ca infracţiune de tâlhărie nu mai putea fi remediată de instanţa de control judiciar, având în vedere principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac.
În schimb, instanţa de prim control judiciar a procedat la reindividualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru infracţiunea de omor deosebit de grav şi violare de domiciliu - două fapte, constatând că instanţa de rejudecare aplicase pedepse mai severe decât cele stabilite în primul ciclu procesual, agravând situaţia inculpatului în propria cale de atac.
Ca urmare, instanţa de prim control judiciar, procedând la o nouă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, a înlocuit pedeapsa detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa de 20 ani închisoare şi a redus pedepsele de câte 5 ani închisoare aplicate pentru infracţiunile prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen. cu pedeapsa de câte 3 ani închisoare.
Şi împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.G., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
S-a susţinut că pedepsele aplicate inculpatului sunt prea aspre faţă de circumstanţele personale favorabile ale inculpatului şi buna conduită adoptată în timpul procesului penal.
Examinând cauza în raport de critica formulată şi cazul de casare invocat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul inculpatului este nefondat: Materialul probatoriu administrat în cauză confirmă acuzaţiile reţinute în actul de sesizare a instanţei, inculpatul făcându-se vinovat de săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav - constând în aceea că, în noaptea de 8 iulie 2010, a pătruns în locuinţa victimei A.I., cu scopul sustragerii unei sume de bani, aplicându-i multiple lovituri cu o coadă de sapă până când aceasta a decedat, - violare de domiciliu şi tentativă de viol, constând în aceea că, în aceeaşi noapte, pătrunzând în locuinţa părţii vătămate L.I.V., inculpatul a încercat să întreţină cu aceasta raporturi sexuale, activitatea materială rămânând în faza tentativei.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, Înalta Curte constată că acestea au fost judicios stabilite în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama atât de gravitatea faptelor, determinată prin raportare la modul şi mijloacele de săvârşire, importanţa valorilor sociale ocrotite prin norma de incriminare, rezultatul produs sau care s-ar fi putut produce, precum şi de relaţiile preexistente între inculpat şi victime, mobilul activităţii infracţionale şi datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Contextul de săvârşire a faptelor şi modalitatea în care inculpatul a acţionat demonstrează o determinare neobişnuită în executarea hotărârii infracţionale de a ucide şi justifică pe deplin pedeapsa de 25 ani închisoare aplicată de instanţa de apel, împrejurările invocate în favoare fiind deja valorificate prin limitele de pedeapsă stabilite în cauză.
Probele administrate în cauză au demonstrat că inculpatul a pătruns în locuinţa victimei A.I., în vârstă de 78 de ani, încercând, fără scrupule, să-şi însuşească banii din pensia acesteia. A profitat de faptul că victima era în vârstă, locuia singură şi chiar dacă nu a găsit decât 2 RON nu a avut nicio ezitare în a-i suprima viaţa în propria casă.
Nemulţumit că nu a găsit bani la prima victimă, în aceeaşi noapte, inculpatul a pătruns în locuinţa părţii vătămate L.I.V., minoră în vârstă de 14 ani, obligând-o să întreţină raporturi sexuale. Intenţia nu a fost materializată din cauze independente de voinţa inculpatului, minora reuşind să scape din mâinile inculpatului şi să strige după ajutor.
Raportat la modalitatea şi împrejurările comiterii infracţiunilor nu există niciun motiv care să justifice reducerea pedepselor aplicate în apel, instanţa de prim control judiciar dând eficienţă atitudinii procesuale a inculpatului, orientând pedepsele spre minimul special. De asemenea, s-a ţinut seama de comportamentul inculpatului anterior comiterii faptelor, de împrejurarea că are în întreţinere trei copii minori, dar şi atitudinea sa procesuală.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.G. împotriva deciziei penale nr. 360/A din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., art. 383 alin. (2), art. 381 C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 iulie 2010 la 19 martie 2012.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.G. împotriva deciziei penale nr. 360/A din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I p enală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 iulie 2010 la 19 martie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 793/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 634/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
