ICCJ. Decizia nr. 960/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 960 /2012
Dosar nr. 3302/90/2011/a4
Şedinţa publică din 30 martie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin încheierea din 15 martie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 3302/90/2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, investită cu judecarea cauzei în calea de atac a apelului, în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor P.D., S.A., F.M.C. şi L.I.D.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, existând în continuare probe că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi şi pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
De la data când s-a verificat ultima dată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive nu au intervenit elemente noi, care să conducă la concluzia că s-ar fi schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpaţii P.D., F.M.C. şi L.I.D., solicitând punerea lor în stare de libertate întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.
Analizând actele şi lucrările dosarului, se constată că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor P.D., F.M.C. şi L.I.D. se menţin, fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Sub aspectul dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen. raportat la art. 681 C. proc. pen., se constată că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpaţii au comis infracţiunile pentru care au fost arestaţi şi ulterior trimişi în judecată.
Referitor la dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., se constată că şi acestea sunt întrunite, în sensul că infracţiunile de săvârşirea cărora sunt acuzaţi recurenţii inculpaţi (art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., art. 20 raportat la art. 208, 209 alin. (1) lit. a), c), e), g) şi i) C. pen., art. 279 alin. (1) C. pen.) sunt sancţionate cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.
În acest context, se impune sublinierea că în jurisprudenţa C.E.D.O., în special cu referire la unele cauze împotriva Franţei (Letellier v. France) s-a admis că prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o tulburare a societăţii de natură să justifice o detenţie preventivă.
Timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpaţilor în stare de libertate, pentru infracţiuni de o asemenea gravitate existând riscul săvârşirii unor noi astfel de fapte.
Pe de altă parte, acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil faţă de particularităţile cauzei şi de diligenţele sporite cu care au acţionat organele judiciare, în prezent cauza aflându-se în faţa instanţei de apel.
La acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, menţionat prin sentinţa penală din 30 ianuarie 2012, de condamnare, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O. care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente şi suficiente a o justifica.
Pertinenţa şi suficienţa acestor motive se apreciază de instanţă în ansamblul circumstanţelor particulare ale cauzei şi prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpaţilor fiind necesară şi pentru buna desfăşurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanţiile procesuale de care aceasta se bucură conform legislaţiei în vigoare.
Pe cale de consecinţă, constată că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale şi că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive, în acord cu art. 139 alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpaţii P.D., F.M.C. şi L.I.D.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.D., F.M.C. şi L.I.D. împotriva încheierii din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 3302/90/2011/a4.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 961/2012. Penal. înlocuirea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 959/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
