ICCJ. Decizia nr. 810/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 810/2012
Dosar nr. 1079/1/2012
Şedinţa publică din 22 mai 2012
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Petentul a reclamat faptul că, pronunţându-se Decizia nr. 4139 din 10 decembrie 2009 – magistratul judecător a inserat în decizie falsuri intelectuale (pct.11 fila 4 din plângere) „ascunzând astfel” în opinia sa „un omor cu premeditare” şi tot astfel a comis şi infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi cea prevăzută de art. 264 C. pen.
La data de 15 iunie 2011 a fost înregistrată la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângerea petentului adresată Consiliului Superior al Magistraturii şi remisă, spre soluţionare, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formulată împotriva magistratului S.P. (judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), cu ocazia soluţionării dosarului nr. 767/35/2009.
În fapt, în dosarul nr. 322/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin rezoluţia din 30 octombrie 2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorul T.A., întrucât din cuprinsul actelor premergătoare începerii urmăririi penale efectuate nu au rezultat indiciile săvârşirii vreunei infracţiuni.
Plângerea petentului formulată împotriva soluţiei susmenţionate a fost respinsă, în baza art. 278 C. proc. pen., de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin rezoluţia nr. 33/II/2/2009 din 11 februarie 2009.
Prin sentinţa penală nr. 90/PI din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petentului formulată, conform art. 2781 C. proc. pen., împotriva celor două rezoluţii menţionate anterior.
În dosarul nr. 767/35/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 4139 din 10 octombrie 2009, completul de judecată format din magistraţii S.P., N.J. şi G.C.A. a respins, ca nefondat, recursul declarat de petent împotriva sentinţei penală nr. 90/PI din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În dosarul nr. 748/P/2011 al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin rezoluţia din 15 noiembrie 2011 s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii S.P., N.J. şi G.C.A. (judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 art. 264 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Prin rezoluţia din 15 noiembrie 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penală faţă de intimaţi, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art.10 lit. a) C. proc. pen.
Împotriva acestei rezoluţii petentul a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, care prin rezoluţia din 29 decembrie 2011 a menţinut soluţia.
Împotriva şi acestei rezoluţii a formulat plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
Plângerea nu este fondată, soluţia de neurmărire penală faţă de magistraţi fiind legală şi temeinică întrucât din actele premergătoare efectuate nu rezultă nici un element care să conducă la concluzia că intimaţii, cu prilejul soluţionării cauzelor cu care au fost investiţi, au fost pronunţate, prin încălcarea legii, în detrimentul petentului.
Pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiţii.
Prima condiţie constă din existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune. Organul de urmărire penală poate deţine informaţiile fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 C. proc. pen. şi constă în existenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b)1. Intervenţia oricărui caz dintre cele prevăzute de art. 10, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, pot determina ca în locul urmăririi penale să funcţioneze instituţia neînceperii urmăririi penale.
În cauză, corect s-a constatat din actele premergătoare efectuate că nu există infracţiunile reclamate de petent.
Împrejurarea că petentul este nemulţumit de soluţiile adoptate în cauzele care au fost soluţionate de intimaţi nu poate conduce la existenţa infracţiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa.
Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie îşi desfăşoară întreaga activitate în temeiul legii, fiind obligate să-şi îndeplinească atribuţiile care le revin pentru rezolvarea problemelor contencioase sau necontencioase, prin pronunţarea unor soluţii pe care le apreciază legale şi temeinice în raport cu probele administrate, soluţii care pot fi verificate si, eventual, desfiinţate prin intermediul căilor legale de atac.
Înalta Curte constată, că practic, petentul încearcă să obţină, pe calea plângerii penale formulate împotriva intimaţilor exercitarea unui nou control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate în cauzele soluţionate irevocabil.
În consecinţă, având în vedere că din actele premergătoare efectuate în cauză nu s-a constatat vreo încălcare a dispoziţiilor legale în activitatea magistraţilor judecători reclamaţi, care, de altfel şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu ar fi comis vreo faptă care să atingă răspunderea penală a acestora, Înalta Curte, conform art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei procurorului de neînceperea urmăririi penale.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul N.L. împotriva rezoluţiei din 15 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, dispusă în dosarul nr. 748/P/2011.
Obligă petentul să plătească suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 818/2012. Penal. Strămutare (art. 55 şi... | ICCJ. Decizia nr. 787/2012. Penal → |
|---|
