ICCJ. Decizia nr. 889/2012. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Deciziapenală nr. 889/2012
Dosar nr. 3291/2/2011
Şedinţa publică din 22 martie 2012
Asupra recursului de faţă în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 2239 din 7 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul N.A. împotriva deciziei penale nr. 764/ R din 04 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Din perspectiva normelor de procedură penală, orice nelămurire referitoare la executarea unei hotărâri penale poate fi examinată în procedura contestaţiei la executare, astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 460 şi urm. C. proc. pen. Analiza coroborată a acestor prevederi legale relevă însă faptul că admisibilitatea contestaţiei este condiţionată, pe de o parte, de preexistenta unei hotărâri susceptibile de a fi puse în executare în vreuna dintre formele reglementate de art. 420-446 C. proc. pen.
Pe de altă parte, admisibilitatea contestaţiei implică existenţa unuia dintre cele patru cazuri limitativ prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., de natură a o împiedica sau a afecta legalitatea executării hotărârii penale.
În speţă, niciuna dintre cele două condiţii nu este îndeplinită, deoarece hotărârea instanţei de recurs contestate de către petentul N.A. nu este susceptibilă de a fi pusă în executare în modalitatea reţinută, iar pretinsa nelămurire invocată nu se subsumează situaţiilor prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Astfel, ceea ce petentul contestă este hotărârea instanţei de recurs de a respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, ca urmare a constatării neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din aceeaşi lege. Limitându-se însă la examinarea formală a unor condiţii de admisibilitate, hotărârea instanţei de recurs tranşează exclusiv problema conformităţii excepţiei de neconstituţionalitate cu exigenţele legale ce disciplinează invocarea ei, o atare dispoziţie nefiind susceptibilă de a fi pusă în executare în sensul dispoziţiilor art. 420 şi urm. C. proc. pen.
Pe de altă parte, „posibilitatea atacării cu recurs" a hotărârii instanţei de recurs nu constituie nici măcar formal un aspect de legalitate a punerii în executare a unei hotărâri, ci reprezintă în mod esenţial o chestiune de interpretare a normelor legale aplicabile în materia căilor de atac. Or, posibilitatea petentului de a recura o anumită hotărâre judecătorească decurge exclusiv din legea relevantă incidenţă în materie, nefiind o chestiune a cărei lămurire să rămână la latitudinea instanţei care a pronunţat hotărârea atacabilă.
De altfel, în dispozitivul deciziei nr. 764/ R din 04 aprilie 2011, s-a menţionat în mod expres atât dreptul petentului de a recura soluţia de respingere a cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional, cât şi termenul în care poate exercita această cale de atac.
Contestatorul N.A. însuşi a exercitat calea de atac a recursului, apreciat admisibil, însă nefondat, şi respins ca atare prin Decizia din data de 28 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Din perspectiva acestor considerente, s-a apreciat că prezenta cerere tinde doar formal la „lămurirea" hotărârii instanţei de recurs, ignorându-se în mod vădit împrejurările obiective ale cauzei, care a parcurs deja două grade de jurisdicţie, şi invocându-se dispoziţiile art. 461 C. proc. pen. într-un scop contrar finalităţii lor legale.
Împotriva deciziei sus-menţionate, contestatorul a declarat recurs.
Recursul declarat de contestator împotriva sentinţei este inadmisibil, pentru următoarele considerente :
Potrivit art. 3851 pct. 1 lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs, printre altele, deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de curţi de apel şi Curtea Militară de Apel.
Din economia textului de lege sus-menţionat, rezultă că pot fi supuse recursului deciziile pronunţate de curţile de apel, cu ocazia soluţionării căii de atac a apelului.
Or, în cauză, Decizia recurată de petiţionar nu a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în faza procesuală a apelului, ci cu ocazia soluţionării contestaţiei la executare formulate de acesta împotriva unei hotărâri definitive pronunţate în cauza care a avut ca obiect cererea petentului de sesizare a instanţei de contencios constituţional.
Drept urmare, recursul este inadmisibil, întrucât hotărârea atacată este definitivă, nefiind susceptibilă de a mai fi supusă unei căi ordinare de atac.
În raport de considerentele expuse, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul contestator N.A. împotriva deciziei penale nr. 2239 din 7 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul contestator N.A. împotriva deciziei penale nr. 2239 din 7 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 890/2012. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 771/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
