ICCJ. Decizia nr. 771/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 771/2012
Dosar nr. 46470/300/2011
Şedinţa publică din 14 mai 2012
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 13/P/2011 din 03 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale în cauză, sub aspectul infracţiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 2481 C. pen.
În argumentarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, procurorul a reţinut că nu există indicii care să ateste comiterea infracţiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 şi art. 2481 C. pen. de către reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Reglementare a Serviciilor de Utilităţi Comunitare, plângerea formulată în cauză necoroborându-se cu alte mijloace de probă.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul P.M. a formulat plângere, conform art. 278 alin. (2) C. proc. pen., iar prin rezoluţia nr. 393/II-2/2003, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie a dispus, în baza art. 275-278 C. proc. pen. rap. la art. 222 din O.U.G 43/2002, respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
Nemulţumit de soluţia adoptată, petiţionarul P.M. s-a adresat cu plângere, în condiţiile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, care prin sentinţa penală nr. 115 din 08 februarie 2012, în temeiul art. 42 şi art. 39 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 2781 C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G nr. 43/2002, cu modificările şi completările ulterioare, sunt de competenţa D.N.A. infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori o perturbare deosebit de gravă a activităţii unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro, iar instanţa competentă să judece aceste cauze este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport de natura infracţiunilor sesizate de către petiţionar, precum şi de cuantumul prejudiciului.
Înalta Curte apreciază că plângerea formulată de petiţionar este greşit îndreptată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcută conform art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăriri penale sau a ordonanţei (...) date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere, în termenul de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în prima instanţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă:
a) infracţiunile săvârşite de senatori, deputaţi şi europarlamentari;
b) infracţiunile săvârşite de membrii Guvernului;
c) infracţiunile săvârşite de judecătorii Curţii Constituţionale;
d) infracţiunile săvârşite de membrii Consiliului Superior al Magistraturii;
e) infracţiunile săvârşite de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
f) infracţiunile săvârşite de mareşali, amirali, generali şi chestori;
g) alte cauze date prin lege în competenţa sa;
Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că natura infracţiunilor sesizate de către petiţionar, precum şi cuantumul prejudiciului, nu atrag competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi, astfel cum în mod greşit a reţinut Judecătoria sectorului 2 Bucureşti în cuprinsul sentinţei penale nr. 115 din 08 februarie 2012, aceasta fiind reglementată în mod expres de dispoziţiile art. 29 C. proc. pen., fiind atrasă de calitatea specială a persoanei.
Ori, în prezenta cauză, se constată că plângerea nu a fost formulată împotriva unor persoane fizice care să deţină vreo calitate specială, de natură să atragă competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea plângerii potrivit procedurii reglementate de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă fiind Judecătoria sectorului 2 Bucureşti.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că nu este învestită legal să judece prezenta cauză, astfel că va trimite plângerea formulată de petiţionarul P.M. la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, spre competentă soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E:
Trimite plângerea formulată de petiţionarul P.M. la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, spre competentă soluţionare. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 889/2012. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 492/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
