ICCJ. Decizia nr. 891/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Deciziapenală nr. 891/2012
Dosar nr. 6695/233/2010
Şedinţa publică din 22 martie 2012
Asupra recursului de faţă în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1625/ R din 14 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta B.E. împotriva deciziei penale nr. 49 din 31 ianuarie 2011 a Tribunalului Galaţi (sentinţă fond nr. 1559 din 28 septembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Galaţi în Dosar nr. 6695/233/2010).
S-a reţinut, în esenţă, că petenta B.E. a uzat deja de dreptul la recurs conferit de textul de lege mai sus menţionat, astfel că un nou recurs, promovat împotriva deciziei penale pronunţate de tribunal în calea de atac a recursului (recurs la recurs) este o cale de atac neprevăzută de lege şi deci inadmisibilă.
Împotriva deciziei sus-menţionate, petenta B.E. a declarat recurs.
Recursul declarat de petentă împotriva deciziei sus-menţionate este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3851 pct. 1 C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs, printre altele, deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de curţi de apel şi Curtea Militară de Apel.
Din economia textului de lege sus-menţionat, rezultă că pot fi supuse recursului deciziile pronunţate de curţile de apel, cu ocazia soluţionării căii de atac a apelului.
Or, în cauză, Decizia recurată de petentă nu a fost pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în faza procesuală a apelului, ci cu ocazia soluţionării recursului declarat de aceasta împotriva unei hotărâri definitive.
Aşa fiind, hotărârea atacată cu recurs de către petiţionară este una definitivă, nefiind supusă nici unei căi de atac, conform dispoziţiilor procesual penale.
În raport de considerentele expuse, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta B.E. împotriva deciziei penale nr. 1625/ R din 14 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta petentă B.E. împotriva deciziei penale nr. 1625/ R din 14 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 martie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 892/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 890/2012. Penal. Contestaţie la executare... → |
---|