ICCJ. Decizia nr. 90/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 90/2012
Dosar nr. 478/35/2008
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2012
Deliberând asupra recursului declarat de H.A., M.I., C.M. împotriva deciziei penale nr. 38/ A din 02iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 478/35/2008, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 51 din 04 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în baza art. 406 alin. (1) C. proc. pen. a fost admisă în fond cererea de revizuire formulată de revizuenţii C.M. G., M.I. şi în baza art. 406 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 373 C. proc. pen., prin extindere cu privire la inculpaţii M.G., R.A., H.A., împotriva sentinţei penale nr. 111/1997 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 40/1997, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1681/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, ce a fost anulată. Rejudecând Tribunalul, în baza art. 11 punct 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat inculpatul C.M.G., fiul lui G. şi M., născut la 26 martie 1971 de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), e) C. pen.
În baza art. 11 punct 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M.I., fiul lui G. şi A., născut la 13 iulie 1970 de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a), e) C. pen. .
În baza art. 11 punct 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) şi g) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul M.M., fiul lui G. şi A., născut la 01 noiembrie 1967, de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a), e) C. pen., constatând că a intervenit decesul.
În baza art. 11 punct 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul H.A., fiul lui Andrei şi Ileana, născut la 21 septembrie 1975, de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), e C. pen. .
În baza art. 11 punct 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul R.A., fiul lui A. şi G., născut la 22 mai 1973, de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a), e C. pen. în baza art. 406 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus restituirea cheltuielilor judiciare la care inculpaţii au fost obligaţi, câte 100.000 lei vechi fiecare.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a revizuenţilor M.I. şi H.A., dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Satu Mare a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a dispus în şedinţa publică din 16 ianuarie 2007, în baza art. 403 alin. (3) raportat la art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii formulate de către revizuentul C.M. G., dispunând în baza art. 404 alin. (1) C. proc. pen. suspendarea în parte a executării hotărârii a cărei revizuire se cere, până la soluţionarea pe fond a cererii de revizuire.
În vederea soluţionării cauzei, a fost ataşat Dosarul nr. 40/1997 al Tribunalului Satu Mare, în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită, precum şi Decizia penală nr. 1681/2001 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin care hotărârea a rămas definitivă.
Prin această sentinţă, inculpatul C.M. (revizuentul de astăzi) a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la şantaj.
Sentinţa fost desfiinţată ca urmare a admiterii unui recurs în anulare, promovat de către Procurorul general, aplicându-i-se inculpatului, ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptelor, în temeiul art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea de complicitate la şantaj prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la 194 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în complicitate la infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la 211 alin. (2) lit. a)-e) C. pen., la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare.
Prin aceeaşi decizie, în baza art. 83 C. pen. s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării unei pedepse de 2 ani închisoare, astfel că inculpatul C.M., urma să execute în total o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare.
În Dosarul nr. 1182/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare (ataşat la prezentul dosar) prin rezoluţia din 27 noiembrie 2006, a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitorul B.I. pentru comiterea infracţiunii de denunţare calomnioasă (acesta a avut calitate de parte vătămată în Dosarul nr. 40/1997 a Tribunalului Satu Mare, fiind cel care a sesizat organele de cercetare penală) şi făptuitorii OG şi D.D. pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, reţinându-se că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. g) C. proc. pen. privind prescripţia, raportat la data săvârşirii infracţiunilor, anul 1997.
Acestea au fost considerentele pentru care cererea de revizuire formulată de către revizuentul C.M. a fost admisă în principiu.
În cursul soluţionării cererii de revizuire la dosarul cauzei la fila 130 dosar de fond s-a depus o cerere de suspendare a executării pedepsei întemeiate pe dispoziţiile art. 404 alin. (1) C. proc. pen. formulată de către un coinculpat în cauză, H.A., deţinut în Penitenciarul Satu Mare în executarea pedepsei aplicate de Curtea Supremă de Justiţie, singurul de altfel dintre inculpaţi care se mai află în stare de detenţie.
La dosarul de fond la fila 154 s-a depus o cerere de revizuire a revizuentului M.I., coinculpat în cauză cu revizuentul Condor, invocând revizuirea aceleiaşi sentinţe penale, invocând acelaşi temei al revizuirii, art. 394 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen. precizând că raportat la cererea sa de revizuire actele de cercetare pentru aceste motive de revizuire au fost efectuate în dosarul înregistrat pe rolul parchetului sub nr. 27/VIII/1/2006 la iniţiativa numitului C.M.G., considerând astfel câştigate cauzei toate acele cercetări.
Faţă de revizuentul H.A. instanţa a respins cererea sa de suspendare ca inadmisibilă, apreciind că aceasta a fost formulată în faţa instanţei cu încălcarea dispoziţiilor art. 399 alin. (5) C. proc. pen. care prevede procedura prealabilă a cercetărilor efectuate de către parchet, reţinând aceleaşi considerente şi pentru cererea de revizuire formulată de revizuentul M.I.
Prin sentinţa penală nr. 200/2007 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, a fost respinsă pe fond cererea de revizuire, în baza art. 406 alin. ultim C. proc. pen., reţinându-se că autodenunţul pe care l-a depus la parchet martora D.D. i-a fost sugerat acesteia de către fratele revizuentului, dar cele relatate în autodenunţ nu sunt adevărate.
Instanţa de fond a analizat şi depoziţia martorului OG pe care a dat-o în cursul urmăririi penale, obiect al Dosarului nr. 1182/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, din care a reţinut că în 1997 cu ocazia audierii lui nu a fost influenţat de nimeni, concluzionând că nu se poate reţine că cei doi martori ar fi săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, raportat şi la rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare de neîncepere a urmăririi penale faţă de aceşti doi martori, intervenind prescripţia.
Această sentinţă, prin care a fost respinsă în fond cererea de revizuire, a fost atacată de către revizuenţii H.A., M.l. şi C.M., iar prin Decizia penală nr. 81/A/2007 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul revizuent M.l., s-a luat act de retragerea apelului penal declarat de revizuentul H.A., s-a admis apelul declarat de revizuentul C.M., cu consecinţa desfiinţării în tot a sentinţei penale nr. 200/2007 şi s-a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Satu Mare, urmând ca acesta să ţină seama de considerentele deciziei pronunţate.
Instanţa de control judiciar a reţinut că prima instanţă nu a administrat nici o probă pentru a verifica veridicitatea declaraţiei martorilor şi a părţii vătămate şi de a stabili dacă aceştia au depus mincinos sau nu, cu îndrumarea ca aceştia să fie audiaţi nemijlocit de către instanţă pentru respectarea dispoziţiile articolelor 287, 289 C. proc. pen.
Avându-se în vedere procedura rejudecării ca urmare a desfiinţării sentinţei şi trimiterii sale spre rejudecare, instanţa de fond, sesizată cu rejudecarea pe fond a cererii de revizuire formulată, a dispus citarea şi aducerea în faţa instanţei a numitului B.I., parte vătămată în dosarul care a determinat pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se cere, precum şi a martorilor V.M.l., L.G. (fost S.K.G.), OG şi D.D.
Din declaraţiile acestora, instanţa a reţinut că partea vătămată (cetăţean maghiar) a locuit în cursul anului 1997 în România, pe raza localităţii Terebeşti, unde a avut o relaţie de concubinaj cu numita D.D. Ca urmare a unor datorii pe care le-a avut către cumnatul său, R.A., în legătură cu care au existat unele discuţii, la un moment dat acesta însoţit de numitul H.A. a venit în localitatea Terebeşti şi pentru că, partea vătămată nu a putut să-i restituie datoria, i-a oferit un autoturism L. pe care îl poseda la aceea dată, în contul acelei datorii. Precizează partea vătămată în declaraţia pe care o dă, că autoturismul l-a dat de bună voie predând cheia şi talonul maşinii, nu s-au exercitat asupra sa acte de ameninţare sau de violenţă.
Partea vătămată a declarat că la momentul respectiv, din cauza faptului că nu cunoştea foarte bine limba română, plângerea iniţială la poliţie a făcut-o concubina sa, plângere de care iniţial nici nu a ştiut. A arătat că împreună cu cumnatul său R.A. şi cu H.A. „s-au mai prezentat două persoane pe care eu nu le cunoşteam şi nu au vorbit deloc”, discutând cu cetăţenii din sat strânşi acolo.
Această stare de fapt este dovedită în continuare cu declaraţia martorului V.M. care la momentul respectiv, fiind barman în localitate, l-a văzut pe partea vătămată că stă şi povesteşte cu 3-4 persoane, la o distanţă de aproximativ 50 metri. Din cauza acestei distanţe nu a auzit ce s-a discutat, dar a văzut la un moment dat că aceştia îşi dau mâinile şi pleacă.
A arătat în continuare martorul că partea vătămată a intrat în bar, unde a comandat ceva de băut, la un moment dat apărând concubina acestuia, întrebându-l unde este maşina. A auzit martorul când partea vătămată i-a spus că i-a dat-o cumnatului său „şi atunci aceasta a început să strige şi a fugit la poliţie”,
Martorul OG, pe autodenunţul căruia s-a invocat ca temei a revizuirii art. 394 lit. b) C. proc. pen., a declarat în faţa instanţei „aflându-mă în incinta barului din Terebeşti, am observat un grup de oameni strânşi afară. Am ieşit şi eu să văd ce se întâmplă şi l-am observat pe partea vătămată care purta nişte discuţii cu 3 sau 4 persoane, dar precizez că nu am văzut pe nici una din ele lovindu-l. Am observat la un moment dat că şi-au dat mâinile şi acele 3 sau 4 persoane au urcat în maşinile cu care veniseră şi au plecat”.
D.D., audiată de către instanţă în 21 ianuarie 2008, martoră care şi ea a depus autodenunţ pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, a declarat că „la momentul respectiv partea vătămată mi-a spus că avea nişte datorii către cumnatul său şi în contul acelor datorii şi-a dat maşina, care de altfel era proprietatea lui, dar nu mi-a povestit că a fost ameninţat sau lovit pentru a da aceea maşină”.
Raportat la starea de fapt astfel cum a fost ea expusă şi dovedită prin declaraţiile părţii vătămate şi a martorilor audiaţi de către instanţă, precum şi ca urmare a examinării textelor de incriminare, instanţa a constatat aplicabilitatea în cauză a art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi anume fapta nu există.
Potrivit textului art. 211 C. pen., tâlhăria constă în „furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea”.
În conţinutul complex al tâlhăriei, furtul constituie activitatea principală, iar folosirea violenţei sau ameninţării, ori a celorlalte mijloace indicate de lege, constituie o activitate secundară, prin care activitatea principală se particularizează, dobândind o periculozitate distinctă şi sporită în raport cu cea a furtului.
În alcătuirea laturii obiective a infracţiunii de tâlhărie intră, reţine instanţa de fond, două activităţi strâns legate între ele, iar în cauza de faţă, apreciază instanţa, nu s-a dovedit nici una dintre ele. Furtul ca activitate principală de scoatere a unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, nu este recunoscută şi reclamată nici chiar de partea vătămată, nici într-o fază iniţială a demarării procedurii judiciare, în cursul anului 1997 nu partea vătămată a fost cea care a depus plângerea penală iniţială la poliţie. Partea vătămată a recunoscut existenţa unei datorii pe care a înţeles să şi-o stingă prin remiterea unui bun, autoturismul L. Instanţa reţine o particularitate în cazul tâlhăriei care constă în aceea că, din cauza folosirii de către făptuitor a mijloacelor specifice tâlhăriei, luarea bunului se prezintă în forma remiterii silite a bunului efectuată de către însuşi posesorul sau detentorul acelui bun (a se vedea R.R.D. nr. 10/1975, notă de D. Clocotici la o decizie pronunţată de Tribunalul Constanţa).
Existenţa infracţiunii de tâlhărie este condiţionată de existenţa concomitentă a ambelor activităţi, atât cea principală cât şi cea secundară, în prezenta speţă nici activitatea secundară nu a fost realizată prin vreuna din modalităţile prevăzute de textul de lege, bunul fiind remis de către partea vătămată de bună voie. Chiar şi în eventualitatea în care coinculpaţii ar fi întrebuinţat ameninţări la adresa părţii vătămate, raportat la locul săvârşirii infracţiunii, loc public, într-o comunitate mică, în faţa barului din localitate, partea vătămată nu putea reacţiona dând mâna cu aceştia şi salutându-i la sfârşitul întrevederii.
Faţă de aceste considerente, instanţa de fond a apreciat ca întemeiată cererea de revizuire formulată, astfel că în baza art. 406 alin. (1) C. proc. pen. a admis-o şi a anulat hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat.
În baza art. 406 alin. (2) C. proc. pen., normă de trimitere, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiile art. 373 C. proc. pen., care se aplică în mod corespunzător.
Această situaţie este impusă în cauzele în care sunt mai mulţi inculpaţi care au participat la comiterea aceleiaşi fapte, formând astfel un consortium litis între care există o solidaritate, efect extensiv care impune instanţei, în cazul în care s-a formulat o cerere de revizuire numai de unul din subiecţi, pentru a nu se da o hotărâre contradictorie, să hotărască şi în privinţa părţilor la care nu se referă aceasta.
Pentru toate aceste considerente, ca urmare a admiterii în fond a cererii de revizuire formulată de revizuenţii C.M. G. şi M.I. şi ca urmare a aplicării dispoziţiile art. 373 C. proc. pen. prin extindere cu privire la inculpaţii M.G., R.A. şi H.A., instanţa a dispus anularea sentinţei penale nr. 111/1997 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. 40/ 1997 conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare., considerând-o nelegală şi netemeinică pe considerentele că instanţa de fond nu a analizat starea de recidivă a inculpatului M.M., prevăzută de art. 37 lit. c) C. pen. şi cu privire la incidenţa în cauză a art. 869 din acelaşi cod, texte de lege reţinute în Decizia penală nr. 1681 din 28 martie 2001 a instanţei supreme.
Prin Decizia penală nr. 85/A/2008 din 30 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în baza art. 379 punctul 2 lit. b) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare împotriva sentinţei penale nr. 51 din 4 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, a fost desfiinţată sentinţa şi s-a dispus rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, invocându-se greşita dispunere a rejudecării cauzei de către Tribunalul Satu Mare.
Prin Decizia nr. 4263 din 18 decembrie 2009 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 85/A/2008 din 30 septembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, a fost casată Decizia penală atacată şi s-a trimis cauza la Curtea de Apel Oradea pentru continuarea judecăţii.
Prin Decizia penală nr. 38/ A din 02iunie 2011 Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, împotriva sentinţei penale nr. 51 din 04 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care a desfiinţat-o în totalitate în sensul că:
În baza art. 406 alin. (4) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată revizuenţii C.M.G. şi M.I. şi extinsă şi cu privire la inculpaţii M.G., R.A. şi H.A., împotriva sentinţei penale nr. 111/1997 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1681/2001 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Suma de 500 lei, onorariu pentru avocaţii din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Pentru a pronunţa această decizie,Curtea de Apel a reţinut că în mod corect Tribunalul Satu Mare, prin sentinţa penală nr. 111/1997, a stabilit starea de fapt dedusă judecăţii, aceasta fiind confirmată de probatoriul administrat în cauză.
În cererea de revizuire formulată de revizuenţi s-a arătat că unul dintre martorii audiaţi de instanţă, D.D., a depus mărturii mincinoase, iar prin declaraţia numitului OG s-au descoperit împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la data condamnării.
Verificând materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel reţine că martorul OG nu a fost audiat în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, iar martora D.D. nu a fost prezentă la locul faptei, dând doar informaţii tangenţiale despre faptă.
Potrivit art. 394 lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei. Raportat la aceste dispoziţii legale se constată că nu pot fi necunoscute fapte sau împrejurări care au fost probate şi analizate cu ocazia judecării fondului, probele propuse de revizuent nefiind altceva decât o prelungire nejustificată a celor deja administrate şi în baza cărora s-a pronunţat hotărârea de condamnare a inculpaţilor revizuenţi.
Pe de altă parte, Curtea reţine că martorii OG şi D.D. nu au fost martori oculari, cele declarate de martorul OG nu prezintă fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanţa de fond, aspectele relatate de acesta neaducând nimic nou, de natură să modifice starea de fapt existentă.
Referitor la existenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., Curtea va reţine că pentru admisibilitatea acestui caz se cer a fi îndeplinite, cumulativ, mai multe condiţii şi anume: să se fi săvârşit o infracţiune de mărturie mincinoasă de către un martor, un expert sau interpret, mărturia mincinoasă să fi condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice şi mărturia mincinoasă să se poată dovedi prin anumite mijloace de probaţiune prevăzute de lege.
Analizând declaraţia martorei D.D., Curtea reţine că această martoră nu a fost prezentă la locul săvârşirii faptei, iar aspectele relatate ulterior de această martoră (împrejurarea că i-a fost milă de starea inculpatului C.M. şi soţia acestuia), nu sunt de natură să schimbe starea de fapt stabilită de instanţa care a pronunţat condamnarea.
Împotriva deciziei penale nr. 38/ A din 02 iunie 2011 a Curţii de Apel Oradea, Secţia penală şi pentru cauze cu minori au declarat recurs în termenul legal, la 17 iunie 2011, H.A., la data de 09 iunie 2011 revizuentul M.I. şi la data de 09 iunie 2011, revizuentul C.M.
În motivele de recurs se afirmă că Decizia criticată este nelegală (pentru că au fost încălcate limitele rejudecării astfel cum au fost dispuse prin Decizia penală nr. 81 /A/2007pronunţată de Curtea de Apel Oradea) şi netemeinică solicitându-se instanţei de recurs să menţină soluţia de achitare dată de instanţa de fond. De asemenea se solicită să se constate că a intervenit prescripţia executării pedepsie în ceea ce îl priveşte pe C.M.
În drept se invocă art. 3859 pct. 10 şi pct. 172 C. proc. pen.
Analizând Decizia penală nr. 38/ A din 02 iunie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursurile declarate de H.A., M.I., C.M., ca nefondate, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., din hotărârea instanţei de apel nu rezultă omisiunea esenţială invocată de revizuenţi.
Criticile formulate de recurenţi nu sunt fondate. Admiterea în principiu a unei cereri de revizuire nu obligă o instanţă de judecată să pronunţe o soluţie diametral opusă faţă de cea a cărei revizuire se cere. Această concluzie decurge din condiţiile de admisibilitate în principiu şi anume existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive, interesul celui care formulează cererea de revizuire, decurgând inclusiv din calitatea de parte in proces, indicarea cazului de revizuire pe care se întemeiază cererea şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia.
Admiterea în principiu determină o nouă cercetare judecătorească. Recurenţii au afirmat că nu au fost respectate dispoziţiile Curţii de Apel Oradea date prin Decizia penală nr. 81/A/2007, pentru a se stabili în ce măsură faptele şi împrejurările nou apărute influenţează acuzaţia din rechizitoriu. Afirmaţia este greşită deoarece pe de o parte instanţa de fond la rejudecare a dat curs acestor îndrumări, iar pe de altă parte prin Decizia nr. 4262 din 18 decembrie 2009, dată în Dosarul nr. 478/35/2009 înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat la rândul său îndrumări respectate de instanţa de apel la reluarea judecăţii, astfel cum se va arăta în cele ce urmează.
Analiza probelor strânse în cursul cercetării efectuate de instanţă nu înlătură soluţia de condamnare.
În ceea ce priveşte analiza probelor de către instanţa de fond care au condus la sentinţa penală nr. 51/2008 şi respectiv Decizia penală nr. 85/A/2008, instanţa de recurs constată că deşi în îndrumările date de Curtea de Apel Oradea în Decizia nr. 81/A/2007, s-a cerut administrarea probelor, iar acest lucru a fost respectat nu a fost luat în considerare faptul că aspectele care au fost susţinute de revizuenţi fuseseră verificate de instanţa care a pronunţat prima hotărâre. Astfel a fost audiată partea vătămată B.I. (fila 72 Dosar 1544/83/2006, martorul V.M. (fila 73 Dosar nr. 1544/83/2006), martorul OG (fila 74 Dosar nr. 1544/83/2006), martora D.D. (fila 90 Dosar nr. 1544/83/2006), martorul L.G. (fila 91 Dosar nr. 1544/83/2006) şi au fost administrate probele din dosar.
De asemenea au fost respectate considerentele deciziei nr. 4263/2009 prin care s-a desfiinţat Decizia penală nr. 85/2008 a CA Oradea apreciindu-că starea de fapt reţinută de instanţa de fond la pronunţarea sentinţei penale nr. 111/1999 a Tribunalului Satu Mare a fost confirmată de probatoriul administrat, la urmărirea penală inculpaţii recunoscând faptele, recunoaşterile lor coroborându-se cu declaraţia părţii vătămate şi cu cele susţinute de martorii oculari C.A. şi S.E. (filele 19 şi 23 dosar al Parchetului, recunoaştere M.M.), fila 33 recunoaştere M.I.. în procedura căii extraordinare de atac a revizuirii inculpaţii au revenit asupra declaraţiilor lor de la urmărirea penală, situaţie verificată la fond. Instanţa de recurs a menţionat expres că în procedura căii extraordinare de atac a revizuirii nu pot fi recunoscute fapte sau împrejurări care au fost probate şi analizate cu ocazia judecării fondului, probele propuse de revizuent fiind o prelungire nejustificată a celor deja administrate, apreciate şi în baza cărora cu s-a stabilit situaţia de fapt. Audierea de martori pe situaţia de fapt care a dus la pronunţarea hotărârii de condamnare apare ca nelegală. Instanţa de recurs a casat cu trimitere la instanţa de apel pentru a da posibilitatea să judece apelul pe fondul său.
La rejudecare, finalizată prin Decizia penală nr. nr. 38/A/2011 nu au fost solicitate alte probe de către revizuenţi.
În acord cu instanţa de apel, instanţa de recurs constată că martorul OG, în baza autodenunţului căruia, alături de cel al martorei D.D., s-a invocat temeiul revizuirii (art. 394 lit. b) C. proc. pen.), a declarat în faţa instanţei „aflându-mă în incinta barului din Terebeşti, am observat un grup de oameni strânşi afară. Am ieşit şi eu să văd ce se întâmplă şi l-am observat pe partea vătămată care purta nişte discuţii cu 3 sau 4 persoane, dar precizez că nu am văzut pe nici una din ele lovindu-l. Am observat la un moment dat că şi-au dat mâinile şi acele 3 sau 4 persoane au urcat în maşinile cu care veniseră şi au plecat”.
D.D., audiată de către instanţă în 21 ianuarie 2008, martoră care şi ea a depus autodenunţ pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, a declarat că „la momentul respectiv partea vătămată mi-a spus că avea nişte datorii către cumnatul său şi în contul acelor datorii şi-a dat maşina, care de altfel era proprietatea lui, dar nu mi-a povestit că a fost ameninţat sau lovit pentru a da aceea maşină”.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de ari.3859 pct. 172 C. proc. pen., din hotărârea instanţei de apel nu rezultă contrarietatea cu legea invocată de revizuenţi, dar nemotivată în fapt.
Au fost respectate de către Curtea de Apel atât dispoziţiile referitoare la judecată în materia revizuirii cât şi îndrumările date de instanţa de recurs.
Hotărârile judecătoreşti pot fi supuse revizuirii atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, când un martor expert sau interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală, a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti nu se pot concilia.
Admiterea în principiu a prezentei cereri de revizuire conform art. 403 C. proc. pen., faţă de C.M. la data de 16 ianuarie 2007 a intrat în autoritate de lucru judecat prin Decizia penală nr. 81/A/2007 a Curţii de Apel Oradea, când instanţa a dispus rejudecarea cauzei pe fond, iar nu cu privire la admisibilitatea în principiu.
Cei trei au fost condamnaţi pentru faptele ce fac obiectul prezentei revizuiri prin Decizia penală nr. 1681/2001 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin care hotărârea a rămas definitivă.
În cauză s-au făcut de către cei condamnaţi două cereri de revizuire
I. O primă cerere de revizuire a fost formulată pe considerentul că s-au descoperit împrejurări noi, un înscris nou, necunoscut de instanţa de fond la judecarea cauzei. înscrisul a fost depus la instanţă în revizuire şi consta într-un contract încheiat între B.I. şi R.A. prin care primul predă şi al doilea preia autoturismul L. ca gaj. în acest mod se dovedea faptul că autoturismul victimei fusese predat inculpatului nu în urma exercitării unor violenţe, ci printr-un înscris notarial aspect care nu fusese adus la cunoştinţă instanţei la judecarea cauzei pe fond.
Prin sentinţa penală nr. 87 din 04 martie 2003 a fost respinsă cererea de revizuire formulată de Moiş Mihai, M.I., C.M.G., R.A., H.A. deoarece la data la care se menţiona încheierea actului notarial probele au arătat că cei în cauză nu se aflau pe teritoriul României astfel încât R.A. nu putea semna la acea dată, anterior comiterii faptei, actul în cauză, aşa cum se pretindea de către revizuenţi. Sentinţa a rămas definitivă prin Decizia nr. 2629 din 20 aprilie 2005 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei a fost respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 4989/2005 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală.
II. O a doua cerere de revizuire s-a bazat pe autodenunţurile făcute de doi dintre martori D.D. şi OG, în sensul că au declarat mincinos în cauza în care au fost condamnaţi M.M., M.I., C.M.G., R.A., H.A.
Prin sentinţa penală nr. 200 din 03 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, a fost respinsă pe fond cererea de revizuire, în baza art. 406 alin. ultim C. proc. pen., reţinându-se că autodenunţul pe care l-a depus la parchet martora D.D. i-a fost sugerat acesteia de către fratele revizuentului, dar cele relatate în autodenunţ nu sunt adevărate.
împotriva sentinţei penale nr. 200 din 03 mai 2007 au declarat apel revizuenţii H.A., M.I. şi C.M.
Prin Decizia penală nr. 81/A/2007 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul revizuent M.I. (deoarece solicitarea acestuia de suspendare a executării sentinţei penale este inadmisibilă şi pentru că cererea acestuia de revizuire face obiectul altor dosare penale), s-a luat act de retragerea apelului penal declarat de revizuentul H.A. (care a declarat că nu a formulat apel şi înţelege să îşi retragă apelul declarat de avocat). S-a admis apelul declarat de revizuentul C.M., cu consecinţa desfiinţării în tot a sentinţei penale nr. 200/2007 şi s-a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Satu Mare, urmând ca acesta să ţină seama de considerentele deciziei pronunţate.
Singurul apel admis a fost cel al revizuentului C.M., iar considerentele decizie arată că în ceea ce îi priveşte pe H.A. şi M.I. sentinţa penală nr. 200 din 03 mai 2007 de respingere a cererii de revizuire, pronunţată de Tribunalul Satu Mare are autoritate de lucru judecat, fiind definitivă.
La rejudecarea cauzei, conform deciziei penale nr. 81/A/2007 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa penală nr. 51 din 04 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în baza art. 406 alin. (1) C. proc. pen. a fost admisă în fond cererea de revizuire formulată de revizuenţii C.M.G., M.I. şi în baza art. 406 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 373 C. proc. pen., prin extindere cu privire la inculpaţii M.G., R.A., H.A., împotriva sentinţei penale nr. 111/1997 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 40/1997, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1681/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, ce a fost anulată. Rejudecând Tribunalul, în baza art. 11 punct 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. i-a achitat pe inculpaţii C.M. G., M.I. M.G., R.A., H.A.
Împotriva sentinţei penale nr. 51 din 04 februarie 2008 a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Prin Decizia penală nr. 85/A/2008 din 30 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare împotriva sentinţei penale nr. 51 din 4 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, a fost desfiinţată sentinţa şi s-a dispus rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă, ţinând seama de considerentele prezentei decizii.
Împotriva deciziei penale nr. 85/A/2008 din 30 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Prin Decizia nr. 4263 din 18 decembrie 2009 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 85/A/2008 din 30 septembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, a fost casată Decizia penală atacată şi s-a trimis cauza la Curtea de Apel Oradea pentru continuarea judecăţii.
La reluarea judecăţii cauzei ca urmare a deciziei nr. decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 38/ A din 2 iunie 2011 Curtea de Apel Oradea, secţia penali cauze cu minori, a admis apelul penal declarat de Parchetul Tribunalului Satu Mare, împotriva sentinţei nr. 51 din 04 ianuarie 2008 pronunţaţi de Tribunalul Satu Mare, pe care a desfiinţat-o în totalitarei în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de revizuenţi C.M.G. şi M.I. şi extinsă şi cu privire la inculpaţii M.G., R.A. şi H.A., împotriva sentinţei penale nr. 111/1997 pronunţată de tribunalul Satu Mare, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1681/2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În ceea ce priveşte solicitarea de constatare a prescripţiei executării pedepsei, în calea de atac a revizuirii legea nu permite o asemenea soluţie.
Apreciind recursurile ca nefondate, va obliga revizuenţii la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de revizuenţii H.A., M.I. şi C.M. împotriva deciziei penale nr. 38/ A din 2 iunie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent H.A. la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii revizuenţi M.I. şi C.M. la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 935/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 9/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare... → |
|---|
