ICCJ. Decizia nr. 937/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 937/2012
Dosar nr. 2092/96/2011/a4
Şedinţa publică din 27 martie 2012
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din 16 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 300 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului M.J.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Inculpatul M.J. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la omor calificat, prevăzută de art. 26 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., fapte pentru care inculpatul a fost condamnat de către prima instanţă - Tribunalul Harghita la pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.
Procedând la verificarea legalităţii măsurii arestării preventive şi oportunităţii menţinerii inculpatului în stare de arest preventiv, potrivit dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen., prin prisma materialului probator administrat în cauză, s-a reţinut că măsura privativă de libertate a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, de către autoritatea judiciară competentă, ulterior prelungită şi apoi menţinută până în prezent cu respectarea condiţiilor de fond şi formă impuse de lege.
S-a apreciat că sunt îndeplinite şi cerinţele prevăzute de art. 143 C. proc. pen., respectiv există indicii temeinice că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este cercetat penal şi există o hotărâre judecătorească nedefiniţi vă de condamnare a inculpatului, în care s-au analizat probele care conturează bănuiala legitimă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat.
Instanţa a apreciat că şi la acest moment procesual subzistă temeiurile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. ce au dus la luarea măsurii arestului preventiv, aceste temeiuri nefiind modificate, cerinţele acestui text de lege fiind îndeplinite cumulativ, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestuia este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, dată fiind natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite.
Împotriva acestei hotărîri a declarat recurs inculpatul M.J., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea în stare de libertate, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părpsi localitatea.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul M.J. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la omor calificat, prevăzută de art. 26 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., fapte pentru care inculpatul a fost condamnat de prima instanţă la pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.
Infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul prezintă un grad de pericol social sporit, constând în împrejurările concrete în care se presupune că s-au săvârşit şi în impactul negativ pe care astfel de fapte îl au asupra opiniei publice, aşa încât, instanţa de apel a apreciat în mod corect că faptele presupus săvârşite justifică aprecierea că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate în rândul persoanelor care respectă valorile sociale ocrotite de lege.
Având în vedere că pedeapsa închisorii pentru faptele comise de inculpat este mai mare de 4 ani, iar pericolul concret pentru ordinea publică constă în gravitatea deosebită a faptelor săvârşite, modalitatea şi împrejurările în care au fost comise precum şi impactul unor astfel de fapte asupra siguranţei colective, se constată că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat şi se menţin.
Apreciind că faţă de gravitatea deosebită a infracţiunilor, temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi impun în continuare menţinerea acestei măsuri, Înalta Curte constată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică şi cu respectarea dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi ale Constituţiei României referitoare la libertatea individuală. Măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive temeinice că s-a săvârşit o infracţiune şi din necesitatea de a împiedica să se săvârşească o nouă infracţiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertărţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
În ce priveşte cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, Înalta Curte constată că faţă de stadiul în care se află judecata la acest moment, buna desfăşurare a procesului penal ar fi afectată de înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, existând riscul ca inculpatul să nu se mai prezinte la judecată ori să ia legătura cu martorii ce urmează a fi audiaţi în cauză.
Faţă de cele menţionate, recursul inculpatului este nefondat, iar în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a fi respins.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.J. împotriva încheierii din 16 martie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2092/96/2011/a4.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 27 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 779/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 936/2012. Penal → |
|---|
