ICCJ. Decizia nr. 963/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 963/2012
Dosar nr. 10630/2/2011*
Şedinţa publică din 30 martie 2012
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea actelor dosarului rezultă că la dosarul instanţei se află menţiunea recurentului D.C. „declar recurs” cu privire la încheierea din 14 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 10630/2/2011 (4084/2011), prin care s-a menţinut starea de arest a persoanei solicitate.
Având în vedere declaraţia de retragere a recursului împotriva acestei încheieri, formulată de recurent cu ocazia dezbaterilor, cât şi dispoziţiile art. 3854 C. proc. pen. raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de retragerea recursului declarat de persoana solicitată D.C. împotriva încheierii din 14 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Asupra recursului declarat de persoana solicitată D.C. împotriva sentinţei penale nr. 126 din 21 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, se reţin următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 126 din 21 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins solicitarea de punere în executare a celor două mandate europene de arestare emise de Procuratura din Berlin - Republica Federală Germană la data de 15 august 2011 şi 16 august 2011, cu privire la cetăţeanul român D.C.
În temeiul art. 98 alin. (2) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 302/2004:
1. A fost recunoscută hotărârea definitivă pronunţată la data de 22 decembrie 2009 de către Tribunalul de primă instanţă Tiergarten în Dosarul nr. (255 De) 3034 PLs 16061/09 (241/09), de condamnare a numitului D.C. la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendarea executării, suspendare revocată de aceeaşi instanţă prin decizia din 26 ianuarie 2011, dată în Dosarul nr. (255 DS) 3034 PLs 16061/09 (241/09).
2. A fost recunoscută hotărârea definitivă pronunţată la data de 15 octombrie 2010 de către Tribunalul de primă instanţă Tiergarten, în Dosarul nr. (265 De) 1 JU Ja 1682/10 (164/10), de condamnare a numitului D.C. la pedeapsa de 8 luni închisoare.
3. S-a dispus ca numitul D.C. să execute pedepsele aplicate prin hotărârile mai sus menţionate într-un penitenciar din România, având de executat o pedeapsă cumulată de 1 an şi 4 luni închisoare.
S-a dedus perioada deja executată: de 23 de zile - în Dosarul nr. (255 De) 3034 PLs 16061/09 (241/09), respectiv de 19 zile - în Dosarul nr. (265 De) 1 JU Ja 1682/10 (164/10), precum şi durata reţinerii şi arestării din prezenta, de la 13 decembrie 2011 la zi.
S-a menţinut starea de arest a condamnatului D.C.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 14 decembrie 2011 s-a înregistrat pe rolul instanţei solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, formulată în temeiul art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, de punere în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare germane, faţă de persoana solicitată D.C.
Persoana solicitată a fost reţinută prin ordonanţa nr. 97 din 14 decembrie 2011 pentru 24 de ore, în data de 13 decembrie 2011.
La dosarul cauzei s-au depus: procesul-verbal din 14 decembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, documentul prin care autorităţile judiciare române au fost informate cu privire la semnalarea introdusă în sistemul informatic Schengen cu privire la persoana solicitată, procesul-verbal de depistare al acesteia şi alte înscrisuri.
La termenul de judecată de la 11 ianuarie 2012, Curtea a dispus, în baza art. 114 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, conexarea la acest dosar a Dosarului nr. 10843/2/2011, privindu-l pe D.C., faţă de care s-a solicitat punerea în executare a altui mandat european de arestare emis de Tribunalului de primă instanţă Tiergarten.
Curtea a avut în vedere că la data de 20 decembrie 2011, în condiţiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 15 august 2011 de către aceleaşi autorităţi judiciare germane faţă de numitul D.C.
La termenul de judecată din 18 ianuarie 2012, în baza art. 90 alin. (9) corob. cu art. 95 din Legea nr. 302/2004 republicată, Curtea a menţinut starea de arest a persoanei solicitate în vederea predării, dispuse prin mandatul de arestare emis la 20 decembrie 2011 în Dosarul nr. 10843/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, conexat la prezenta cauză.
Totodată, a constatat încetate efectele mandatului de arestare din 16 decembrie 2011 emis de secţia a II-a penală a Curţii pentru o durată de 25 de zile, de la 19 decembrie 2011 până la 12 ianuarie 2012, pentru care nu s-a mai menţinut arestarea preventivă a persoanei solicitate.
La dosarul cauzei s-au depus mandatele europene emise la datele de 15 august şi respectiv 16 august 2011 în limba germană şi în limba română, precum şi hotărârile judecătoreşti ale instanţelor germane.
D.C. nu a fost de acord să fie predat autorităţilor judiciare germane, exprimându-şi dorinţa ca pedeapsa ce ar avea de executat să se facă în România.
Prin sentinţa penală nr. 73 din 16 februarie 2012, instanţa a admis cererile conexate formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la solicitarea autorităţilor judiciare germane şi a dispus punerea în executare a celor două mandate europene de arestare emise pe numele persoanei solicitate D.C. şi predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare germane cu condiţia respectării regulii specialităţii. S-a menţinut starea de arest a persoanei solicitate dispuse prin mandatul de arestare din 20 decembrie 2011 în vederea predării către autorităţile judiciare germane, de la 16 februarie 2012 la 16 martie 2012, inclusiv.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar prin decizia penală nr. 644 din 05 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admis recursul, a fost casată în parte sentinţa recurată, mai puţin în ceea ce priveşte dispoziţia de menţinere a stării de arest a persoanei solicitate şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivarea deciziei se arată că deşi numitul D.C. nu a fost de acord cu punerea în executare a mandatelor, solicitând să execute pedeapsa în România, instanţa de fond nu a analizat acest motiv facultativ de refuz al executării mandatului european.
În vederea rejudecării, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 10630/2/2011*, cu prim-termen de judecată la data de 14 martie 2012.
La acest termen, în conformitate cu dispoziţiile art. 103 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, Curtea a menţinut starea de arest a persoanei solicitate şi a dispus amânarea cauzei pentru a-i da posibilitatea angajării unui apărător ales.
La termenul următor din 21 martie 2012, s-a procedat la audierea persoanei solicitate care a precizat că îşi menţine poziţia în sensul că nu este de acord cu punerea în executare a celor două mandate europene şi solicită să execute pedepsele în România.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a apreciat că nu este oportună punerea în executare a mandatelor europene, scopul pentru care acestea au fost emise putând fi realizat şi prin executarea pedepselor în ţara de origine a condamnatului.
S-a apreciat, de asemenea, că devin aplicabile dispoziţiile art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, constatându-se că în cauză, cu ocazia primei judecăţi, a fost îndeplinită procedura de solicitare de la autoritatea judiciară emitentă a copiilor certificate ale hotărârilor de condamnare.
Prin urmare, în baza art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, a respins solicitarea de punere în executare a celor două mandate europene de arestare şi, în temeiul art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, Curtea a procedat la recunoaşterea pe cale incidentală a celor două hotărâri definitive de condamnare a numitului D.C. şi a dispus ca acesta să execute pedepsele aplicate prin hotărârile sus-menţionate într-un penitenciar din România, având de executat o pedeapsă cumulată de 1 an şi 4 luni închisoare.
De asemenea, a dedus perioada deja executată, precum şi durata reţinerii şi arestării preventive în prezenta cauză şi a menţinut starea de arest a recurentului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs persoana solicitată D.C., care a solicitat admiterea acestuia astfel cum s-a reţinut în practicaua prezentei decizii.
Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Prin hotărârea definitivă pronunţată la data de 22 decembrie 2009 de către Tribunalul de primă instanţă Tiergarten în Dosarul nr. (255 De) 3034 PLs 16061/09 (241/09), numitul D.C. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendarea executării, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la vătămare corporală gravă prevăzută de art. 223, 224, 25 alin. 2 StGB din Codul penal german.
Suspendarea executării pedepsei a fost revocată de aceeaşi instanţă prin decizia din 26 ianuarie 2011, dată în Dosarul nr. (255 DS) 3034 PLs 16061/09 (241/09).
În fapt, s-a reţinut că în data de 30 noiembrie 2009, în jurul orei 00.30, împreună cu numitul G., D.C. a prins victima A.K. pe o stradă din Berlin; G. l-a ţinut de jachetă, iar D.C., cu pumnul în gât şi apoi cu o sticlă spartă, i-a provocat o tăietură la încheietura mâinii drepte.
D.C. a fost arestat o perioadă de 19 zile, începând de la 30 noiembrie 2009, după care a fost pus în libertate.
Pentru punerea în executare a acestei condamnări a fost emis mandatul european de arestare din 16 august 2011.
2. Prin hotărârea definitivă pronunţată la data de 15 octombrie 2010 de către Tribunalul de primă instanţă Tiergarten, în Dosarul nr. (265 De) 1 JU Ja 1682/10 (164/10), numitul D.C. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt deosebit de grav, prev. de art. 242, 243 alin. 1 pct. 1, 25 alin. 2 din Codul penal german.
În fapt, s-a reţinut că în data de 27 septembrie 2010, în jurul orei 14.25, a spart geamul din dreapta spate al unui autoturism parcat pe o stradă din Berlin şi din interior a luat o poşetă de damă şi două pungi cu haine în valoare de cel puţin 150 euro, în scopul însuşirii pe nedrept.
D.C. a fost arestat o perioadă de 23 zile, începând de la 27 septembrie 2010, după care a fost pus în libertate.
Pentru punerea în executare a acestei condamnări a fost emis mandatul european de arestare din 15 august 2011.
Înalta Curte apreciază că instanţa, în mod corect, a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, ce se constituie într-un motiv de refuz facultativ al executării celor două mandate europene emise cu privire la D.C.
În acest sens, Înalta Curte reţine că cele două mandate europene au fost emise în scopul executării pedepselor cu închisoarea aplicate pentru infracţiuni ce au corespondent în legea română, că numitul D.C. este cetăţean român şi refuză să execute pedeapsa în statul emitent.
Instanţa mai are în vedere că recurentul are domiciliul stabil în România, unde are şi reşedinţa şi concubina condamnatului, cu care acesta are un copil minor.
În aceeaşi ordine de idei, Înalta Curte reţine că pedepsele aplicate prin hotărârile pronunţate de instanţele germane au o durată redusă, iar condamnatul a executat deja anumite perioade din acestea, perioada rămasă de executat nefîind îndelungată.
În consecinţă, în raport şi de dispoziţiile art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte constată că este corectă aprecierea instanţei în sensul că nu este oportună punerea în executare a mandatelor europene întrucât scopul pentru care acestea au fost emise poate fi realizat şi prin executarea pedepselor în ţara sa natală, respectiv în România.
Faţă de aceste considerente, constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată D.C. împotriva sentinţei penale nr. 126 din 21 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 10630/2/2011* (758/2012).
Va fi obligată recurenta persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de persoana solicitată D.C. împotriva încheierii 14 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 10630/2/2011* (758/2012).
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată D.C. împotriva sentinţei penale nr. 126 din 21 martie 2012 din a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 10630/2/2011* (758/2012).
Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 950/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 964/2012. Penal → |
|---|
