ICCJ. Decizia nr. 13/2012. Penal. Prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 şi următoarele C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 13/2012
Dosar nr. 11011/2/2011
Şedinţa publică din 5 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 29 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis propunerea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei şi în baza disp. art. 155 şi urm. C. proc. pen., a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatei T.A. cu 30 de zile, începând cu data de 7 ianuarie 2012 şi până la data de 5 februarie 2012 inclusiv.
Prin aceeaşi încheiere, s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o alta mai puţin restrictivă de libertate, respectiv obligarea de a nu părăsi ţara sau localitatea.
Pentru a pronunţa încheierea, instanţa a reţinut că propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a fost motivată pe subzistenţa, în cauză a temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpatei, sunt întrunite condiţiile prev. de art. 143 şi ale art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen., urmărirea penală este în desfăşurare, de la momentul arestării preventive (9 decembrie 2011) s-au efectuat acte şi măsuri specifice, iar având în vedere complexitatea situaţiei de fapt, multitudinea aspectelor ce se cer a fi elucidate, categoriile de documente care au conţinut nereal sau viciat, de aici decurgând şi o posibilă schimbare a încadrării juridice a unor fapte, posibila extindere a cercetărilor şi pentru alte fapte şi în contra altor persoane, se impune prelungirea măsurii arestării preventive.
Instanţa, în analizarea propunerii, a reţinut că inculpata este urmărită penală în Dosarul nr. 245/P/2011, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi trafic de influenţă, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, art. 7 alin. (1) din aceeaşi lege, comise în condiţiile concursului real prev. de art. 33 lit. a) C. pen.
În cauza respectivului dosar, sunt învinuiţi şi L.A., fratele inculpatei, T.M., avocat în Baroul Vrancea, soţul inculpatei, Ş.A., fin al inculpatei, Ş.Ad., T.V., aceştia trei din urmă pentru infracţiunea de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000.
În fapt, organul de urmărire penală, la 18 noiembrie 2011, a fost sesizat de I.C., acesta denunţând că T.A., judecător la Judecătoria Focşani, având spre soluţionare dosarul civil nr. 11258/231/2008, cauza fiind tergiversată nejustificat, pentru a-i da câştig de cauză lui T.M.S., persoană de la care cumpărase drepturile litigioase interesând revendicarea a 13 ha teren, prin intermediul fratelui ei, L.A., funcţionar la Consiliul Judeţean Vrancea, a cerut 20.000 euro, iar pentru recurs, alţi 20.000 euro şi cu acelaşi prilej i-a pus în vedere să-şi achite datoria de 20.000 euro faţă de avocatul I.N., toate acestea cunoscându-se direct, în sensul că magistratul judecător i le-a comunicat personal încă din luna mai 2010.
Pentru că nu dispunea de sumele pretinse, I.C. a apelat la Ş.A., cunoscut sub numele de S.Ş., despre care ulterior a aflat că este finul judecătoarei T.A., de la el împrumutând 40.000 euro pentru 6 luni, actul autentic încheiat înscriind însă 64.000 euro, deci diferenţa de 24.000 euro o reprezenta dobânda.
Ca atare, după ce a făcut rost de bani, I.C. i-a dat lui L.A. 80.000 RON, după puţin timp încă 17.000 euro pentru avocatul I.N., astfel cum ceruse judecătoarea, dar ulterior, acelaşi L.A. i-a mai cerut 700 euro reprezentând o diferenţă de curs valutar pentru T.A.
După acest moment, I.C., care îl determinase pe T.C. să asiste în sala de judecată pentru a constata mersul cauzei ce-l interesa, a sesizat că s-a încuviinţat o expertiză şi la 5 octombrie 2010, T.A. a pronunţat sentinţa civilă, prin aceasta admiţându-se acţiunea lui T.M.S. (fiind însă vorba de I.C., care cumpărase dreptul litigios pe numele tatălui lui, I.P.), şi dispunându-se obligarea Comisiei Locale de aplicare a legii fondului funciar de pe lângă Primăria Focşani de a elibera procesul-verbal de punere în posesie şi a Comisiei judeţene de pe lângă Prefectura Vrancea, de a elibera titlul de proprietate.
Ştiind de la judecătoarea T.A., că hotărârea va fi atacată cu recurs, şi pentru a obţine o decizie favorabilă şi în calea de atac, i se mai ceruseră 20.000 euro, I.C. fusese înştiinţat că trebuie să declare şi el recurs. Ca atare, I.C. a fost căutat de L.A., acesta precizându-i că sora sa i-a transmis să fie depusă cererea de recurs „într-o anumită zi a săptămânii”, dar, între timp, în ce priveşte suma, au intervenit unele modificări în sensul că judecătoarea, prin intermediul fratelui ei, s-a gândit că în contul celor 20.000 euro, I.C. să-i achite unele operaţiuni de amenajare a casei ei de vacanţă din comuna T., judeţul Vrancea.
Acceptând, I.C., însoţit fiind de către L.A., acesta şi pentru a se asigura că într-adevăr cererea va fi onorată, a contactat firma administrată de D.M. şi pe D.V., aceştia realizând gratii metalice pentru ferestre, porţi metalice, o balustradă şi 7 ferestre tip termopan. L.A. îi ceruse lui I.C. şi schimbarea acoperişului casei, dar i-a pretins doar banii, 3.800 euro, sub pretextul că aflase el despre o firmă care putea realiza lucrarea cu tablă tip „L.”. Suma a fost primită de L.A. pentru şi în numele judecătoarei, în biroul lui I.C.
Revenind la cauza civilă, I.C. a depus recursul în ziua indicată de T.A., efectiv cererea fiind înregistrată de către L.A., comunicându-i-se că dosarul de recurs nu a fost repartizat magistratului R.S., prietenă cu T.A., ci unui complet prezidat de judecătoarea D.M., I.C. a fost sfătuit să-l angajeze ca avocat pe acelaşi I.N. căruia îi indica să păstreze contractul de împrumut. Totodată, I.C. l-a rugat pe T.C. să asiste în sala de judecată.
La 3 martie 2011, I.C. a fost căutat de către L.A., acesta spunându-i că magistratul din recurs nu poate fi corupt, motiv pentru care se impunea a fi contactat judecătorul S.F., de la Judecătoria Panciu, căruia să-i fie daţi 5.000 euro, acesta, la rândul lui urmând să intervină la magistratul judecător D.M.
La 8 martie 2011, I.C. a aflat că prin decizia civilă nr. 284 pronunţată în Dosarul nr. 11258/231/2008, s-au admis recursurile Comisiilor de fond funciar, calea de atac exercitată de el fiind respinsă.
După această dată, I.C. şi-a procurat un reportofon şi a înregistrat convorbirile avute cu L.A. cu judecătoarea T.A., cu soţul acesteia, T.M. şi cu Ş.A., suporţii rezultaţi fiind puşi la dispoziţia organului judiciar odată cu denunţul.
Din stocările convorbirilor, prima discuţie apare a fi avut loc la 8 martie 2011 în biroul lui aici fiind convocat L.A. şi făcându-se referire la bani, servicii, bunuri date judecătoarei şi la faptul că pierduse procesul civil. O altă discuţie a avut loc la 11 martie 2011, interlocutor este acelaşi L.A., spaţiul de desfăşurare este un bar, L.A. spunându-i lui I.C. să aibă răbdare. Auzind acestea, I.C. i-a arătat reportofonul, i-a comunicat că are înregistrările tuturor discuţiilor purtate şi i-a pus în vedere să rezolve problemele.
În aceeaşi zi, L.A. a adus-o pe judecătoarea T.A. care ceruse să discute personal cu I.C. Întâlnirea a avut loc în autoturismul marca V.G. proprietatea lui L.A., aici judecătoarea recunoscând, implicit şi explicit primirea sumelor, a serviciilor efectuate la casa ei de vacanţă, a celorlalte foloase şi s-a angajat că va restitui sumele primite, dar nu şi dobânda datorată finului ei, Ş.A.
La 13 martie 2011, I.C. a fost convocat telefonic, de către Ş.A. la locuinţa acestuia din urmă. Acolo, se afla şi judecătoarea T.A. După ce a fost controlat corporal pentru a i se depista eventuale tehnici de interceptare, Ş.A. i-a reproşat îndrăzneala de a înregistra şi l-a ameninţat că nu se va „mulţumi doar cu locuinţa tatălui lui pusă gaj” pentru că până la 15 martie 2011 el se angajase că va restitui dobânda.
Neavând la dispoziţie banii necesari, I.C. a avut mai multe discuţii cu judecătoarea T.A., o parte dintre ele fiind intermediate tot de L.A.
Cu aceste prilejuri, lui I.C. i s-a indicat să încerce să revândă dreptul litigios, dar să nu afle acest lucru Ş.A.
În convorbirea din 13 martie 2011, judecătoarea T.A. s-a angajat că va rezolva problema, iar dacă vor trebui alţi bani, îi va trimite prin intermediul lui Ş.A. Ca atare, în 14 martie 2011 ea i-a trimis lui I.C. 12.300 de euro prin fratele ei, acesta cerându-i lui I.C. să declare în scris că banii sunt contravaloarea amenajărilor de la casa lui. Suma a ajuns la Ş.A. în contul datoriei. În împrejurările descrise, T.A. i-a comunicat lui I.C. un model de contestaţie în anulare şi i-a indicat să apeleze tot la avocatul I.N. pentru a o promova.
S-a mai reţinut că la cererea judecătoarei T.A. şi a lui Ş.A., I.C. i-a promis celui din urmă 1 ha din terenul pe care îl urmărea, dar pentru că în cauza contestaţiei în anulare se acordau termene şi astfel Ş.A. încă nu-şi primise nici banii, nici terenul, s-a hotărât ca însoţit fiind de I.C., să discute cu soţul judecătoarei, avocatul T.M. Întâlnirea lor s-a desfăşurat în localitatea U., la restaurantul „B.”, cu acest prilej T.M. arătându-se surprins de cele ce-i povestise I.C., motiv pentru care i-a cerut dovezi. Ca atare, acesta i-a oferit un suport optic, evenimentul desfăşurându-se în cabinetul avocatului.
Luând cunoştinţă de cele înregistrate, avocatul T.M. a decis să se implice pentru a rezolva situaţia creată de soţia lui, pentru aceasta chemându-l pe avocatul P.A., considerat a fi „om de casă” al familiei lui şi i-a cerut să se deplaseze la Arhivele Naţionale din Bucureşti pentru a clarifica situaţia terenului revendicat de I.C.
La 27 iunie 2011, la notar, I.C. a încheiat o promisiune de vânzare pentru 1 ha de teren în favoarea finului lui Ş.A., cu acest prilej primind 15.000 euro. Suma a fost pretinsă şi primită de T.M., acesta susţinând că o va da ca mită judecătorilor ce urmau a se pronunţa în dosarul contestaţiei în anulare.
Pentru că respectivul dosar nu se soluţiona, I.C. neavând de unde să restituie 27.300 euro lui Ş.A., el s-a mai întâlnit cu avocatul T.M., acesta însă neintervenind în nici un fel pe lângă finul lui. Disperat de cele expuse, I.C. a încercat să se sinucidă, tatăl lui, I.P., discutând cu familia T. în perioada spitalizării.
S-a mai reţinut că în disputele lui I.C. cu familia T. şi ceilalţi, a fost atras şi T.V., persoană de presiune, existând indicii că în ce-l priveşte judecătoarea T.A. avea spre soluţionare un dosar în care el era interesat.
La urmărirea penală, s-a mai reţinut că I.C. a achitat lucrările de la casa de vacanţă a judecătoarei, iar lui D.M., căruia judecătoarea îi soluţionase favorabil o plângere împotriva unui proces-verbal de sancţionare contravenţională pentru un incident rutier, ea i-a cerut să-i dea documente justificative: chitanţă, factură fiscală.
Constatând în analiza propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive că sunt întrunite condiţiile legale prev. de art. 155 alin. (1) C. proc. pen., instanţa a motivat existenţa probelor şi a indiciilor temeinice în sensul cerut de art. 143, art. 681 acelaşi Cod, parag. 1 lit. c) al art. 5 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, dar şi a art. 136 C. proc. pen., şi ca atare, a apreciat că există presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârşit faptele, subzistă temeiurile arestării preventive, iar atitudinea inculpatei, de negare, constituie indiciu că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, datele cauzei, comportamentul său, demersurile întreprinse pentru a şterge urmele faptelor infracţionale reprezentând indiciu că ar putea influenţa procesul penal dacă s-ar afla în stare de libertate.
De asemenea, s-a mai reţinut că inculpata, datorită calităţii profesionale avute la data presupuselor infracţiuni, probatoriul necesitând audierea personalului instanţei, ar putea denatura rezultatele urmăririi penale, în cauză procurorul menţionând şi iminenţa audiere a altor magistraţi din cadrul instanţelor de pe raza judeţului Vrancea.
În ce priveşte pericolul concret pentru ordinea publică, această condiţie, în accepţiunea instanţei, este îndeplinită în cauză, el decurgând din gravitatea presupuselor infracţiuni, din împrejurările complexe în care ele s-au derulat, de persoana inculpatei, profesia şi funcţia ei presupunând probitate, integritate morală, respect al legii, aplicare întocmai a acesteia. Or, acţionând astfel cum s-a detaliat, inculpata a prejudiciat grav imaginea justiţiei, percepţia în rândul opiniei publice.
Împotriva încheierii, inculpata, în termenul legal, a declarat recurs, motivele invocate fiind detaliate în prezenta.
Recursul nu este fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta.
Potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. proc. pen., arestarea inculpatului dispusă de instanţă, poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Alin. (1) al art. 156 C. proc. pen. prevede că prelungirea duratei arestării preventive prevăzute în art. 155, se dispune pe baza propunerii motivate a procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
Alin. (6) al art. 159 acelaşi Cod prevede că în cazul în care judecătorul acordă prelungirea, aceasta nu va putea depăşi 30 de zile.
Totodată, parag. 1 lit. c) al art. 5 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale înscrie că lipsirea de libertate se poate dispune dacă persoana a fost arestată în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a împiedica săvârşirea unei infracţiuni sau să fugă după săvârşirea acesteia.
Din verificarea lucrărilor dosarului, se reţine că încheierea este legală şi temeinică, temeiurile arestării iniţiale subzistând şi impunând privarea de libertate în continuare, sens în care motivarea hotărârii este convingătoare şi are corespondent în actele de la urmărirea penală, iar prelungirea acesteia se justifică şi pentru ca cercetarea să realizeze obiectivele propuse: ataşarea dosarului în care judecătoarea T.A. a admis acţiunea civilă care-l interesa pe I.C., a dosarului de recurs, efectuarea de rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică şi valorificarea probatoriului rezultat, redarea în scris, a înregistrărilor audio-video de la percheziţia informatică, compararea lor cu materialele audio-video depuse de I.C., reaudierea inculpatei şi a învinuiţilor pe aspectele interpretării rezultatelor percheziţiei informatice, reaudierea şi confruntarea martorilor, audierea şi a altor persoane de la nivelul Judecătoriei Focşani sau cele legate de faptul lucrărilor de la casa de vacanţă a judecătoarei T.A., unele aspecte ce vizează posibila extindere şi/sau schimbare a încadrării juridice.
Referitor temeiurilor arestării preventive, respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen., din actele cauzei rezultă că inculpata, astfel cum sunt indicii, a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin preconstituirea unor înscrisuri (chitanţa, factura fiscală cerută lui D.M.), pedeapsa prevăzută de textele incriminatoare pentru presupusele infracţiuni este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatei, la acest moment al urmăririi penale, prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol motivat şi pe considerentul că din modalitatea împrejurărilor de fapt, rezultă că ea s-a întâlnit direct cu I.C., iar în cauză este prezentă o rezonanţă socială negativă ce decurge din calitatea avută de inculpată, magistratul trebuind să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu numai în baza legii şi a propriei convingeri, nu însă urmărind propriul interes concretizat în venituri şi foloase ilicite.
Totodată, inculpata a fost arestată preventiv la 9 decembrie 2011, deci timpul scurs în stare de arest nu depăşeşte o perioadă nerezonabilă.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat nefiind fondat, urmează a fi respins.
Potrivit art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., inculpata recurentă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata T.A. împotriva încheierii din 29 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 11011/2/2011.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 225 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 966/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 18/2012. Penal. Prelungirea duratei arestării... → |
|---|
