ICCJ. Decizia nr. 1270/2012. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Încheierea nr. 1270/2012

Dosar nr. 3117/2/2012

Şedinţa publică din 23 aprilie 2012

Deliberând asupra recursurilor de faţă pe baza lucrărilor şi materialelor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin încheierea din şedinţa Camerei de Consiliu din data de 13 aprilie 2012, a dispus în baza art. 1491 alin. (9) C. proc. pen. respingerea propunerii Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie de arestare preventivă a inculpaţilor G.A. şi M.N.

În baza art. 1491 alin. (12) C. proc. pen., art. 146 alin. (2)1 C. proc. pen. şi art. 1451 alin. (1) C. proc. pen. a dispus luarea faţă de fiecare dintre inculpaţii G.A. şi M.N. a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, fără încuviinţarea organului care a dispus această măsură, pe o perioada de 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie 2012 şi până la data de 12 mai 2012, inclusiv.

În baza art. 1451 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 145 alin. (1)1 şi alin. (1)2 C. proc. pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara a dispus obligarea fiecăruia dintre inculpaţii G.A. şi M.N. la respectarea următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală şi instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să se prezinte la organul de poliţie, respectiv Poliţia Sectorului 1 Bucureşti în cazul inculpatului G.A. şi Poliţia localităţii Sânandrei, judeţul Timiş în cazul inculpatului M.N., conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;

d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme ;

e) să nu se apropie de martorul denunţător, celălalt coinculpat şi de eventualii martori ce vor fi audiaţi în cauză şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect;

f) în baza art. 1451 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 145 alin. (1)2 lit. f) C. proc. pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara a dispus obligarea inculpatului G.A. să nu exercite profesia de avocat în exercitarea căreia a săvârşit fapta.

În baza art. 1451 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 145 alin. (2)2 C. proc. pen., a atras atenţia fiecăruia dintre inculpaţii G.A. şi M.N. că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive.

în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. a dispus ca cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, judecătorul fondului a reţinut:

Prin referatul întocmit la data de 12 aprilie 2012 în Dosarul nr. 136/P/2012 şi înregistrat la data de 13 aprilie 2012 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sub numărul 3117/2/2012, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii G.A., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 C. pen. şi M.N., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000.

În motivarea acestei propuneri s-au arătat următoarele:

Prin rezoluţia din data de 11 aprilie 2012, a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei s-a început urmărirea penală faţă de G.A. - pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în calitate de avocat în cadrul Baroului Bucureşti, a pretins în data de 04 aprilie 2012, prin intermediul lui T.L.C., suma de 100.000 euro de la M.N., pentru a interveni pe lângă magistraţii investiţi cu soluţionarea Dosarelor nr. 911/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi 14219/62/2011 al Tribunalului Braşov, magistraţi faţă de care a lăsat să se creadă că are influenţă, în vederea adoptării unei soluţii favorabile lui M.N.

Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus începerea urmăririi penale şi faţă de M.N. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000.

Prin procesele-verbale din data de 12 aprilie 2012 li s-au adus la cunoştinţă numiţilor G.A. şi M.N., învinuirea.

Tot în data de 12 aprilie 2012, orele 15,50 şi orele 21,45 prin ordonanţele nr. 136/P/2012 ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei, a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de învinuitul G.A. şi învinuitul M.N., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cumpărare de influenţă, prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000.

Prin ordonanţele nr. 10 şi 11 din data de 12 aprilie 2012, în Dosarul nr. 136/P/2012 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei, s-a luat faţă de inculpaţi măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, de la data de 12 aprilie 2012, ora 16,15 până la data de 13 aprilie 2012, ora 16,15 şi respectiv de la data de 12 aprilie 2012, ora 22,00 până la data de 13 aprilie 2012, ora 22,00.

S-a arătat că din probele administrate în cauză rezultă următoarea stare de fapt:

Prin ordonanţa cu nr. 61/D/P/2012 din data de 03 aprilie 2012, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Timişoara, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe M.N. şi T.L.C. (avocat în cadrul Baroului Bucureşti), cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 254-257 C. pen rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 61 din Legea nr. 78/2000, în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. în fapt, s-a reţinut că în cursul zilei de 02 aprilie 2012, la ora 15,13 T.L.C. a discutat la telefon cu M.N. despre rezolvarea unei „teme” până a doua zi, la orele 14,00 şi au stabilit că pentru reuşita operaţiunii este bine să se întâlnească, sens în care, în cursul serii, în jurul orelor 22,50, s-au văzut la restaurantul L., situat în apropierea localităţii Vinţu de Jos. Cu această ocazie au discutat despre remiterea sumei de 200.000 euro unei persoane neidentificate, probabil în legătură cu soluţionarea Dosarului nr. 12286/62/2011, aflat pe rolul Tribunalului Braşov. Urmare a dialogului celor doi, de la restaurantul L., în data de 03 aprilie 2012, Turcu Liviu Constantin a avut o conversaţie telefonică, la ora 15,58, cu G.A. (avocat în Baroul Bucureşti), prilej cu care au convenit să se întâlnească în dimineaţa zilei de 04 aprilie 2012, la Aeroportul Otopeni cu M.N., care urma să sosească cu avionul.

În scopul obţinerii de probe în legătură cu activitatea infracţională a lui M.N., T.L.C. şi G.A., s-a emis de către Direcţia Naţională Anticorupţie, în data de data de 04 aprilie 2012, autorizaţia nr. 10/2012, pentru interceptarea şi înregistrarea cu titlu provizoriu a convorbirilor telefonice purtate de către persoanele antemenţionate, înregistrarea convorbirilor purtate în mediul ambiental de către acestea, localizarea şi urmărirea prin GPS şi înregistrarea de imagini.

Autorizaţia provizorie nr. 10/2012 a fost confirmată de către Curtea de Apel Bucureşti, care a prelungit măsurile mai sus indicate cu încă 28 zile, prin încheierea nr. 59 din 05 aprilie 2012 şi autorizaţia 56 din 05 aprilie 2012.

Din exploatarea autorizaţiilor emise de către Direcţia Naţională Anticorupţie şi de către instanţă şi din declaraţia-denunţ aparţinând martorului T.L.C. au rezultat următoarele:

La sfârşitul lunii martie 2012, învinuitul M.N. 1-a informat pe avocatul T.L.C. că Banca Transilvania a cerut strămutarea Dosarului nr. 4/30/2010 al Tribunalului Timiş şi că termenul de judecată fixat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în 05 aprilie 2012. De asemenea, i-a spus că a fost aranjat procesul de Banca Transilvania şi vor muta dosarul la Tribunalul Braşov, aşa încât totul se va termina în favoarea adversarilor, Aton Transilvania. M.N. i-a solicitat lui T.L.C. să găsească o soluţie, referindu-se la o relaţie care să îi ajute în dosarul de strămutare.

Martorul T.L.C. La contactat pe inculpatul G.A., ştiind că acesta cunoaşte persoanele potrivite pentru a rezolva ca strămutarea Dosarului nr. 4/30/2010 să se facă la o instanţă agreată de M.N. G.A. s-a angajat să facă verificări, propunând ca soluţie strămutarea la Ploieşti, pentru că acolo poate să controleze situaţia.

Urmare a discuţiilor dintre inc. G.A. şi T.L.C., acesta din urmă s-a întâlnit cu M.N. la restaurantul L., situat în apropierea localităţii Vinţu de Jos şi i-a comunicat că a vorbit cu un avocat de la Bucureşti, care i-a spus că poate obţine strămutarea la Ploieşti, pentru că are relaţii şi poate rezolva problemele din justiţie. Inc. M.N. a precizat că e important ca dosarul să nu se judece la Cluj sau Braşov.

La cererea inculpatului G.A., a avut loc în data de 04 aprilie 2012 o întâlnire în incinta Aeroportului Otopeni, între acesta, T.L.C. şi înv. M.N., ocazie cu care au discutat despre strămutarea Dosarului nr. 4/30/2010 al Tribunalului Timiş şi despre celelalte cauze ale învinuitului M.N. aflate pe rolul instanţelor. La un moment dat, conform declaraţiei-denunţ al numitului T.L.C., a fost luat deoparte de către G.A., care l-a întrebat dacă poate să-i ceară 100.000 euro lui M.N. T.L.C. a răspuns că este în regulă.

Ulterior, inc. G.A. a evitat să-i ceară lui M.N. cei 100.000 euro pentru rezolvarea dosarului de strămutare, lăsându-l pe T.L.C. să facă acest lucru. Astfel, inc. G.A. a plecat de la aeroport, lăsându-l pe T.L.C., împreună cu M.N. în acest context, T.L.C. a scris pe un şerveţel „100.000”, arătându-i-l lui M.N. şi precizându-i că aceasta este suma pe care trebuie să o achite lui G.A. pentru obţinerea unei soluţii favorabile în dosarul de strămutare şi pentru rezolvarea dosarului de la Braşov, cu termen în 09 aprilie 2012. înv. M.N. a fost de acord, dar a menţionat că va plăti după ce vede soluţia de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La finalul dialogului, cei doi au stabilit că vor lua legătura după ce T.L.C. primeşte confirmarea de la G.A.

Urmare a întâlnirii antemenţionate, în baza mandatelor de aducere emise pe numele lui T.L.C. şi M.N., aceştia au fost conduşi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde s-a procedat la percheziţionarea corporală a acestora. Cu această ocazie asupra martorului denunţător T.L.C. au fost găsite cinci fragmente de şerveţel igienic, două dintre acestea conţinând menţiuni olografe efectuate cu un pix cu mină de culoare închisă, după cum urmează: pe unul dintre fragmente era notat „1000”, iar pe celălalt „00”. Martorul a declarat că scriptura de pe şerveţel îi aparţine şi că reprezintă suma pe care trebuia să o încaseze, cu titlu de onorariu, G.A., de la M.N. De asemenea, a arătat că menţiunile olografe de pe şerveţel le-a făcut în data de 04 aprilie 2012, la întâlnirea pe care a avut-o în incinta Aeroportului Henri Coandă cu înv. M.N. şi G.A. şi că el a fost cel care a rupt şerveţelul.

După efectuarea percheziţiei corporale, T.L.C. a dat o declaraţie în care a adus la cunoştinţa organelor de anchetă faptul că la rugămintea clientului său, M.N., i-a intermediat acestuia o întâlnire cu avocatul G.A. despre care ştia că are relaţii în lumea justiţiei în scopul de a-l ajuta pe cel dintâi să obţină o soluţie favorabilă în Dosarul nr. 911/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi în Dosarul nr. 14219/62/2011 aflat pe rolul Tribunalului Braşov. în cadrul discuţiilor purtate de către martor, inc. G.A. a afirmat că poate să-l ajute pe M.N., dar fără bani nu o să reuşească.

Tot în data de 04 aprilie 2012, T.L.C. s-a întâlnit cu G.A. la biroul acestuia din urmă, prilej cu care învinuitul G. i-a confirmat lui T.L.C. că este sigur pentru strămutare şi pentru procesul care urma să aibă termen în data de 09 aprilie 2012 la Tribunalul Braşov şi a cerut măcar o parte din bani, respectiv 50.000 euro.

În data de 06 aprilie 2012, după ce s-a pronunţat o soluţie în Dosarul nr. 911/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că s-a admis cererea formulată de către Banca Transilvania şi s-a hotărât strămutarea Dosarului nr. 4/30/2010 la Tribunalul Constanţa, G.A. i-a precizat lui T.L.C., în cadrul unei întrevederi ce a avut loc în zona P.R. din Bucureşti, că a evitat Tribunalul Cluj, despre care se crede că era în zona de influenţă a adversarilor lui M.N. şi că a preferat să nu mai aleagă soluţia Ploieşti, deoarece, urmare a arestării judecătoarei D., magistraţii de acolo sunt foarte prudenţi. Totodată a spus că la Constanţa „taie şi spânzură doi oameni”, N.S. şi G.P., care probabil vor cere sume mari având în vedere numele implicate în dosar. Tot G.A. a solicitat un buget, pentru intervenţiile următoare la magistraţi, pentru că nu poate de fiecare dată să spună „Dă-mi ca să dau”, propunând încheierea unui contract de garanţie prin care să îi fie puşi la dispoziţie cei 100.000 euro, contract ce nu va fi înregistrat în contabilitate decât dacă vor fi atinse obiectivele, în caz contrar, suma restituindu-se.

În 09 aprilie 2012, T.L.C. a avut o întâlnire cu M.N. şi au discutat despre modalitatea de încheiere a contractului pentru cei 100.000 euro, urmând ca în momentul în care ia la cunoştinţă despre clauze, M.N. să aibă o nouă discuţie cu T.L.C. De asemenea, M.N. şi-a manifestat nemulţumirea pentru faptul că procesul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost strămutat la Constanţa.

Urmare a faptului că T.L.C. a denunţat faptele mai sus descrise şi a fost de acord să colaboreze cu Direcţia Naţională Anticorupţie în vederea strângerii probelor necesare dovedirii faptelor de corupţie ale inculpaţilor M.N. şi G.A. în data de 12 aprilie 2012, conform procesului-verbal nr. l36/P/2012 din 12 aprilie 2012, s-a procedat la consemnarea seriilor a 100 bancnote în cupiură de 500 euro, care compun suma de 50.000 euro provenită din fondul special pentru constatarea infracţiunilor de corupţie, aflat la dispoziţia procurorului şef al D.N.A şi apoi la înmânarea către T.L.C., în condiţiile în care inc. G. a solicitat aceşti bani în data de 04 aprilie 2012.

După efectuarea acestor activităţi, T.L.C., în jurul orelor 9:30, s-a întâlnit cu G.A. la localul Dana, situat în Bucureşti, pe B-dul Unirii, nr. 2, sector 4.

În cursul întâlnirii, G.A. a acceptat să primească cei 50.000 euro, deşi a manifestat reticenţe în contextul lipsei contractului de asistenţă juridică pe care i 1-a transmis lui M.N., deoarece, aşa cum reiese din materialul probator administrat în cauză nu dorea să încaseze banii decât în cadru legal, chiar dacă acest cadru se referea la acoperirea infracţiunii de trafic de influenţă prin preconstituirea unor probe în apărare.

După finalizarea întâlnirii celor doi, inculpatul G.A. a fost descoperit având asupra sa suma de 50.000 euro, ocazie cu care s-a încheiat procesul verbal de prindere în flagrant. Cu această ocazie, inculpatul a declarat că: suma reprezintă jumătate din preţul contractului de asistenţă juridică încheiat între Cabinet Avocat A.G. şi M.N. Obiectul contractului consta în asistenţa juridică în dosarele, în număr de opt dintre care şase sunt de insolvenţă, aflate pe rolul instanţelor din Braşov cât şi pentru un dosar aflat pe rolul instanţelor din Constanţa. Contractul de asistenţă juridică a fost înregistrat la cabinetul inculpatului în data de 10 aprilie 2012 şi a fost semnat de acesta şi, ulterior, trimis în format electronic pe adresa de mail a avocatului Turcu şi a unei doamne Otilia din cadrul SC E. SRL. Deşi a precizat că prefera ca plata să se facă aşa cum este firesc prin transfer bancar, a acceptat să primească un avans din onorariu în ideea că ştia că are un contract de asistenţă juridică valid şi că urma să-i remită clientului factura pe întreaga sumă, 100.000 euro, inclusiv TVA.

S-a arătat că săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 de către inculpatul G.A. rezultă din declaraţia-denunţ şi declaraţiile martorului T.L.C., din procesele-verbale de redare a convorbirilor ambientale purtate de către T.L.C. cu G.A. şi M.N. şi suporţii optici cu imaginile ce conţin înregistrări ambientale audio - video, proces - verbal de consemnare a seriilor bancnotelor ce au compus suma de 50.000 euro, procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante.

Din depoziţia martorului T.L.C. coroborată cu dialogurile purtate în mediul ambiental la datele de 04 aprilie 2012, 06 aprilie 2012 şi 09 aprilie 2012, a rezultat înţelegerea dintre inculpaţi şi cu privire la obţinerea unor soluţii favorabile lui M.N. în Dosarele nr. 911/1/2012 şi 14219/62/2011, în altă modalitate decât cea legală.

Astfel, s-a apreciat că din cuprinsul tuturor dialogurilor pe care inc. G.A. le-a avut cu T.L.C. rezultă fără niciun dubiu faptul că acesta nu intenţiona să aibă o colaborare profesională cu M.N., în vederea atingerii pe cale licită a intereselor acestuia, iar în ceea ce priveşte contractul de asistenţă juridică sau depozit, acestea erau menite doar să asigure o aparenţă de legalitate demersurilor inculpatului G.A.

S-a arătat că argumentele pe care se fundamentează această concluzie sunt următoarele:

- obligaţia de diligentă pe care se bazează exercitarea profesiunii de avocat nu presupune ca pentru realizarea intereselor clientului, avocatul ales să îl asigure pe acesta, anterior termenelor de judecată şi a pronunţării unei soluţii într-un dosar, că „pentru mâine am fost” şi „este OK” şi nici că are „confirmarea pentru termenu" de nouă” şi că este „sută la sută pe ăsta şi pe celălalt, atât”;

- nu există nicio explicaţie rezonabilă pentru care inc. G.A. este foarte reticent cu privire la modul în care va cere şi primi de la inc. M.N. „onorariu”, în condiţiile în care este firesc ca orice prestaţie profesională a acestuia, bazată pe un contract de asistenţă juridică, să fie remunerată;

- grija manifestată de către inc. G.A. pentru a-i garanta „clientului său” suma pe care o încasează nu este explicabilă având în vedere acelaşi principiu de diligentă în exercitarea profesiei;

În ceea ce priveşte indicaţia pe care inc. G.A. i-a dat-o martorului T.L.C. referitor la faptul că nu poate să intre în detalii în discuţia cu inc. M.N. cu privire la modul în care cheltuieşte banii primiţi, pentru că nu poate să se justifice spunându-i presupusului client „Dă-mi ca să dau”, nu se poate trage decât concluzia că se vorbeşte despre sumele necesare pentru intervenţiile la magistraţi, în scopul obţinerii unor soluţii favorabile. Pe aceeaşi linie se înscriu şi afirmaţiile lui G.A. „pe săru" mâna şi pe te rog frumos, nu merge. Eu mi-am permis să deschid o uşă pentru că aia e, am un statut şi ştiu nişte lucruri”

- contractul de depozit adus în dezbatere de către inc. G.A., pentru suma care la nivel afirmativ are destinaţie de onorariu este o soluţie cel puţin discutabilă în situaţia unui veritabil angajament juridic avocaţial, întrucât chiar dacă suma ce urma a fi înscrisă în convenţie ar avea titlu de cheltuieli ocazionate de proces, ar putea să facă parte din clauzele unui contract de asistenţă juridică, existând o rubrică specială în formularele uzitate de către avocaţi;

- este evident că înţelegerea dintre G.A. şi M.N. are caracter ocult, luând în considerare că cel dintâi a afirmat cu prilejul dialogului telefonic pe care l-a avut cu T.L.C. că nu poate să mai treacă în contractul de asistenţă juridică strămutarea deoarece nu a participat la judecata dosarului, neavând un contract de asistenţă juridică, dar a precizat că aceasta intră în cei 100.000 euro.

S-a mai arătat că, referitor la inculpatul M.N., comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă rezultă din următoarele:

- declaraţiile martorului T.L.C., care a relatat că a fost abordat de către M.N., care i-a cerut să găsească o relaţie prin care să controleze soluţia de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sens în care s-au întâlnit la restaurantul L.;

- din faptul că a fost de acord să se întâlnească cu G.A. şi să discute despre strămutarea dosarului de la Tribunalul Timiş cu o zi înainte de termenul fixat pentru judecata cauzei, fără să încheie un contract de asistenţă juridică cu acesta;

- din redarea dialogului ambiental purtat în data de 09 aprilie 2012 între T.L.C. şi M.N., când acesta din urmă a afirmat „Păi da numai să mergem înainte, că cu Marius, v-am spus, n-a mers, cu Dan, n-a mers, cu ăsta. Oare cu ăsta mergem?”, conversaţie din care reiese, pe de o parte că inculpatul a încercat să influenţeze soluţia din dosare şi cu alte persoane, iar pe de altă parte, că M.N. aşteaptă o rezolvare de la G.A.;

- din afirmaţia lui M.N. făcută în acelaşi context de mai sus, „Pe mine m-a surprins foarte tare Constanţa, pentru că eu nu vă cred că dumneavoastră în Constanţa veţi rezolva lucrurile”, care relevă faptul că între G.A., T.L. şi M.N. a existat o înţelegere cu privire la rezolvarea în condiţii ilicite a strămutării. Pe aceeaşi filiaţie de idei, vine şi replica lui M.N.: „Cum eu la Braşov spun că nu avem şanse, chiar dacă băiatul este convins că el o rezolvă. Dacă o rezolvă, bravi lui!”, replică care dovedeşte că discuţiile dintre G.A., T.L. şi M.N. au avut ca obiect găsirea unei maniere care să eludeze legea pentru satisfacerea cerinţelor inculpatului Marin de a i se soluţiona favorabil cauza 911/1/2012 şi 14219/62/2011;

- din întrebarea adresată de către M.N. lui T.L. dacă G. se ocupă de „problemă”, „cât poate”, în contextul în care a susţinut că nu l-a angajat pe G.A. şi nici nu a intenţionat acest lucru, ci doar s-a întâlnit cu el la cererea lui T.L.C.;

- din aceea că a afirmat că a stabilit cu G. să încheie contractul „la sfârşit”, ceea ce însemnă că l-a însărcinat pe acesta să-i rezolve o problemă;

- nu în ultimul rând din faptul că este absurd a se accepta că toate demersurile lui G.A. şi T.L. au fost făcute din iniţiativa lor, fără nicio cerere sau interes al beneficiarului final al acestora, M.N. şi fără ştiinţa şi acceptul său.

Din probele administrate a rezultat că inculpaţii se află în situaţia prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât aceştia au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

S-a considerat că modalitatea de săvârşire a infracţiunilor, rezultând din caracterul conspirativ al întâlnirilor inculpaţilor şi din modul în care se exprimă, din care reiese că au convingerea că pot să controleze după bunul plac justiţia, sunt aspecte care imprimă faptelor comise un caracter grav întrucât acţiunile infracţionale derulate sunt de natură să creeze imaginea unei justiţii în care siguranţa obţinerii unui beneficiu se fundamentează pe posibilitatea de cumpărare a obiectivităţii şi a influenţei unui magistrat.

Prin faptele inculpaţilor a fost lezat prestigiul, autoritatea şi credibilitatea de care trebuie să se bucure magistraţii şi avocaţii, fiind totodată prejudiciate şi interesele legitime ale persoanelor.

Astfel, pe lângă faptul că infracţiunile trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă sunt sancţionate sever de către legiuitor, s-a considerat că lăsarea în libertate a inculpaţilor G.A. şi M.N. prezintă pericol concret pentru ordinea publică. La aprecierea în concret a gradului de pericol social pe care îl prezintă pentru ordinea publică faptele şi persoanele inculpaţilor, s-a avut în vedere natura infracţiunilor săvârşite de aceştia, respectiv infracţiuni de pericol, traficul de influenţă şi cumpărarea de influenţă constituind grave şi periculoase fapte de corupţie, deoarece prin săvârşirea acestora se aduce atingere relaţiilor sociale care impun comportarea cinstită, corectă a oricărei persoane în raporturile cu justiţia.

Aşa fiind, s-a considerat că în acest caz se impune luarea unor măsuri adecvate de prevenire, combatere şi sancţionare a tot ceea ce se circumscrie noţiunii de corupţie.

Având în vedere cele mai sus expuse, s-a apreciat că se impune luarea măsurii preventive a arestării faţă de inculpaţii G.A. şi M.N., situaţie în care, în temeiul art. 146 - 1491 C. proc. pen., s-a solicitat instanţei admiterea cererii şi arestarea inculpaţilor G.A. şi M.N. pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 13 aprilie 2012, până la data de 11 mai 2012.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat următoarele:

Prin rezoluţia nr. 136/P/2012 din data de 11 aprilie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpatul G.A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi faţă de inculpatul M.N. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 61 Legea nr. 78/2000.

Prin ordonanţele nr. 136 /P/2012 din data de 12 aprilie 2012 ale Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul G.A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi faţă de inculpatul M.N. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 61 Legea nr. 78/2000.

S-a reţinut că inculpatul G.A., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, a pretins în data de 04 aprilie 2012, prin intermediul lui T.L.C., suma de 100.000 euro de la inculpatul M.N., pentru a interveni pe lângă magistraţii investiţi cu soluţionarea Dosarelor nr. 911/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nr. 14219/62/2012 al Tribunalului Braşov, magistraţi faţă de care a lăsat să se creadă că are influenţă, în vederea adoptării unor soluţii favorabile lui M.N. şi că inculpatul M.N. i-a promis suma de 100.000 euro avocatului G.A., prin intermediul lui T.L.C., pentru a interveni pe lângă magistraţii investiţi cu soluţionarea Dosarelor nr. 911/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nr. 14219/62/2011 al Tribunalului Braşov.

Prin ordonanţa de reţinere nr. 10 din data de 12 aprilie 2012 s-a dispus reţinerea inculpatului G.A. pe timp de 24 de ore, începând cu data de 12 aprilie 2012 ora 16:15, până la data de 13 aprilie 2012, ora 16:15, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi pedepsită cu pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani.

Prin ordonanţa de reţinere nr. ll din data de 12 aprilie 2012 s-a dispus reţinerea inculpatului M.N. pe timp de 24 de ore, începând cu data de 12 aprilie 2012, ora 22:00, până la data de 13 aprilie 2012, ora 22:00, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 61 Legea nr. 78/2000 şi pedepsită cu pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie de arestare preventivă a inculpaţilor G.A. şi M.N. este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 148 C. proc. pen. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există unul dintre cazurile prevăzute la lit. a)-f) din acest text de lege.

Conform art. 143 alin. (1) C. proc. pen., măsura reţinerii poate fi luată de procuror ori de organul de cercetare penală faţă de învinuit sau inculpat, numai după ascultarea acestuia în prezenţa apărătorului, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.

În prezenta cauză, deşi din actele dosarului a rezultat că în discuţiile purtate de inculpaţii G. Andrei şi M.N. cu martorul T.L.C. se face vorbire de suma de 100 000 euro şi de dosarele în care inculpatul M.N. este parte, inclusiv Dosarele nr. 911/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nr. 14219/62/2011 al Tribunalului Braşov şi că inculpatul G.A. a primit de la martorul T.L.C. suma de 50 000 euro, în opinia Curţii, acestea nu au relevat indicii temeinice, în accepţiunea art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi a art. 681 C. proc. pen., din care să rezulte presupunerea rezonabilă că, prin intermediul martorului T.L.C., inculpatul G.A., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, a pretins, iar inculpatul M.N. a promis această suma de 100.000 euro, pentru a se interveni pe lângă magistraţii investiţi cu soluţionarea Dosarelor nr. 911/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nr. 14219/62/2012 al Tribunalului Braşov, magistraţi faţă de care inculpatul G.A. a lăsat să se creadă că are influenţă, în vederea adoptării unor soluţii favorabile lui M.N.

Astfel, singurul care a confirmat comiterea de către inculpaţii G.A. şi M.N. a faptelor pentru care a fost formulată această propunere de arestare preventivă, în modalitatea reţinută şi descrisă este intermediarul T.L.C., la rândul său avocat în cadrul Baroului Bucureşti.

S-a apreciat însă că poziţia sa procesuală ca şi calitatea de martor conferită de procuror, sunt mai mult decât discutabile şi ridică numeroase semne de întrebare, în condiţiile în care iniţial procesul verbal de sesizare din oficiu al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara, datat 03 aprilie 2012, îl viza în mod direct pe T.L.C., sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 254 - 257 C. pen., în raport de întâlnirea din data de 04 aprilie 2012, ca şi ordonanţa din aceeaşi dată 03 aprilie 2012 a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara de declinare a competenţei către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală, iar după întâlnirea din 04 aprilie 2012 dintre Turcu Liviu Constantin şi inculpaţii G.A. şi M.N., martorul T.L.C. a fost oprit de lucrătorii de poliţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei şi condus la sediul acestei direcţii, întreaga sa atitudine ulterioară fiind în sensul colaborării cu Direcţia Naţională Anticorupţie.

De asemenea, s-a arătat că inculpaţii G.A. şi M.N. nu au recunoscut săvârşirea faptelor de care sunt învinuiţi, iar din procesul - verbal de redare a convorbirilor purtate la data de 04 aprilie 2012 de cei doi inculpaţi în incinta aeroportului Otopeni, discuţii la care a participat şi martorul T.L.C., nu rezultă că inculpatul G.A. a pretins, iar inculpatul M.N. a promis acestuia, fie direct, fie prin intermediul martorului T.L.C., vreo sumă de bani pentru a interveni pe lângă magistraţii investiţi cu soluţionarea Dosarelor nr. 911/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nr. 14219/62/2012 al Tribunalului Braşov, pe lângă care inculpatul G.A. ar fi lăsat să se creadă că are influenţă, în vederea obţinerii unor soluţii favorabile lui M.N., împrejurare confirmată de altfel şi de martorul T.L.C. care a arătat că nu s-a discutat cu această ocazie de vreo sumă de bani.

De altfel, după întâlnirea din aeroportul Otopeni şi inculpatul M.N. a fost oprit de lucrătorii de poliţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei şi condus la sediul acestei direcţii şi audiat la aceeaşi dată, 04 aprilie 2012, acesta nerelevând implicarea sa sau a inculpatului G.A. în vreo activitate infracţională.

Suma de 100.000 euro apare de abia în discuţia dintre inculpatul G.A. şi martorul T.L.C. tot în data de 04 aprilie 2012, însă după ce martorul fusese condus la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, martorul fiind cel care îi comunica inculpatului G.A. că el este cel care i-a zis inculpatului M.N. de această sumă, precizând că inculpatul M.N. „mă presează, vrea să ştie cum facem, că el vrea să împrumute banii”.

Însă, din niciuna din convorbirile telefonice sau în mediul ambiental purtate între inculpatul M.N. şi martorul T.L.C. sau între cei doi inculpaţi (de altfel o singură convorbire şi aceea cea din data de 04 aprilie 2012 din incinta aeroportului Otopeni) redate în procesele verbale existente la acest moment la dosarul cauzei nu a rezultat nici cel mai mic indiciu că inculpatul M.N. ar fi promis vreo sumă de bani inculpatului G.A., prin intermediul martorului T.L.C., pentru a interveni pe lângă magistraţii investiţi cu soluţionarea dosarelor în care era parte în vederea obţinerii unor soluţii favorabile sau că îl presează în vreun fel în acest sens pe martorul T.L.C. sau că intenţionează să se împrumute de banii care se presupune că ar fi trebuit să fie obiectul infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv al infracţiunii de cumpărare de influenţă, declaraţiile martorului T.L.C. fiind singulare în acest sens.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.A., s-a reţinut faptul că din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental purtate între acesta şi martorul T.L.C., rezultă că aceste discuţii se referă la dosarele în care inculpatul M.N. este parte, inclusiv la Dosarele nr. 911/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nr. 14219/62/2012 al Tribunalului Braşov, la sumele de 100.000 euro şi 50.000 euro şi generic la anumite aspecte care ar conduce la ideea existenţei unor practici în instanţele româneşti care s-ar putea circumscrie infracţiunilor de corupţie. S-a mai reţinut însă că tot în aceste convorbiri se face referire şi la încheierea unui contract de asistenţă juridică cu inculpatul M.N., la plata onorariului, la eliberarea de factură pentru suma pe care inculpatul M.N. urma să o plătească sub forma de onorariu, inclusiv în convorbirea din data de 12 aprilie 2012 cu ocazia remiterii sumei de 50 000 euro, din toate aceste convorbiri nerezultând, în opinia Curţii, indicii temeinice, în accepţiunea art. 681 C. proc. pen. şi a art. 143 alin. (1) C. proc. pen., că suma de 100.000 euro a fost pretinsă şi promisă în această cauză pentru a se interveni pe lângă magistraţii investiţi cu soluţionarea Dosarelor nr. 911/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nr. 14219/62/2012 al Tribunalului Braşov, în vederea obţinerii unor soluţii favorabile inculpatului M.N., ci numai anumite suspiciuni că modalitatea de lucru a inculpatului G.A. nu ar putea fi întotdeauna conformă cu legea, suspiciuni la modul general şi nu concret cu privire la cele două cauze în legătură cu care s-a reţinut în sarcina celor doi inculpaţi săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă şi care, în opinia Curţii nu erau în măsură, la acel moment, să justifice arestarea preventivă a inculpatului G.A.

De altfel, astfel cum s-a mai menţionat cei doi inculpaţi nu au recunoscut săvârşirea faptelor în legătură cu care sunt cercetaţi, inculpatul G.A. arătând că suma de 100.000 euro reprezintă onorariul de succes pe care trebuie să-l primească de la inculpatul M.N. pentru reprezentare şi asistenţă juridică nu numai în Dosarele nr. 911/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nr. 14219/62/2012 al Tribunalului Braşov, ci în toate cauzele în care inculpatul M.N. este parte.

Chiar şi martorul T.L.C., iniţial la data de 04 aprilie 2012, cu ocazia percheziţiei corporale efectuate asupra sa de lucrătorii de politie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind găsită o bucată de hârtie pe care scria 100.000, a declarat că scrisul îi aparţine şi că reprezintă suma ce trebuia să o primească drept onorariu numitul G.A. de la numitul M.N.

Totodată, s-a reţinut că la dosarul cauzei se regăseşte contractul de asistenţă juridică nr. 331920 din data de 10 aprilie 2012 încheiat între cabinetul individual de avocatură A.G. şi M.N., având ca obiect oferirea de servicii juridice, constând în consultanţă juridică, asistenţă şi reprezentare într-un număr de 8 dosare, printre care şi Dosarul nr. 14219/62/2011 al Tribunalului Braşov şi Dosarul nr. 4/30/2010 al Tribunalului Constanţa, dosar strămutat, strămutare ce a format obiectul Dosarului nr. 911/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi în care este prevăzut un onorariu de succes în cuantum de 100.000 euro şi care se regăsea înregistrat în registrul de evidenţă a contractelor de asistenţă juridică aferente anului 2012.

De altfel, s-a reţinut că despre încheierea unui contract se face referire şi în discuţiile dintre inculpatul M.N. şi martorul T.L.C., inculpatul M.N. spunând „îmi trimiteţi contractul şi mă uit peste el, vedem care este treaba şi discutăm”, neputându-se aprecia că aceasta este atitudinea unei persoane care promite şi care este dispusă să ofere bani pentru a i se rezolva favorabil anumite dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată.

De asemenea, în opinia Curţii, un alt aspect care a ridicat serioase semne de întrebare în prezenta cauză este împrejurarea că, deşi, s-a reţinut că inculpatul M.N. a promis suma de 100.000 euro pentru a i se soluţiona favorabil cele două dosare, deci avem un cumpărător de influenţă, acţiunea de prindere în flagrant a inculpatului G.A. s-a realizat cu suma de 50.000 euro proveniţi din fondurile Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sumă pusă la dispoziţie martorului T.L.C. de această direcţie.

În contextul celor arătate, Curtea a considerat că datele şi informaţiile furnizate la acest moment de actele dosarului nu sunt în măsură să justifice luarea în prezenta cauză a celei mai restrictive măsuri preventive, a măsurii arestării preventive, care este o măsură excepţională, prin care se îngrădeşte total libertatea unei persoane, motiv pentru care legiuitorul a prevăzut existenţa unor indicii temeinice că o persoană a comis o faptă prevăzută de legea penală.

Curtea a apreciat că pentru considerentele expuse, nu este oportună luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii G.A. şi M.N., însă având în vedere gravitatea infracţiunii reţinute în sarcina fiecăruia dintre cei doi inculpaţi, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele şi pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal, se impune luarea unei alte măsuri preventive, neprivative de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile, obligaţiile prevăzute de art. 145 alin. (1)1 şi alin. (1)2 C. proc. pen. oferind suficiente garanţii în acest sens.

Împotriva încheierii evocate au formulat recursuri în termen legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii G.A. şi M.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Procurorul a apreciat că materialul probator administrat în cauză a relevat conturarea cu suficienţă a unor indicii temeinice, probe că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi se află în situaţia prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., săvârşind infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În atare împrejurare, încheierea prin care s-a respins propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie privind arestarea preventivă a inculpaţilor G.A. şi M.N. este nelegală şi netemeinică, modalitatea de săvârşire a infracţiunilor reflectată în caracterul conspirativ al întâlnirilor dintre inculpaţi, caracterul grav al faptelor comise, de natură a crea imaginea unei justiţii în care siguranţa obţinerii unui beneficiu se fundamentează pe posibilitatea de cumpărare a obiectivităţii şi a influenţei unui magistrat, în opinia procurorului, ar fi impus arestarea preventivă a inculpaţilor.

În acest sens, s-a arătat că urmare a exploatării autorizaţiilor emise de Direcţia Naţională Anticorupţie şi de către instanţă, din declaraţiile martorului denunţător T.L.C., de asemenea avocat în Baroul Bucureşti, a reieşit că inculpatul G.A., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, fiind contactat de martorul denunţător, a solicitat omului de afaceri, inculpatul M.N., prin intermediul aceluiaşi denunţător, suma de 100 000 euro pentru a-i facilita obţinerea unei soluţii favorabile într-o cauză de strămutare aflată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi pentru rezolvarea unui dosar de pe rolul Tribunalului Braşov.

Au fost invocate ca relevante conţinuturile discuţiilor telefonice interceptate dintre G.A., T.L.C., precum şi dintre T.L.C. şi M.N., iar în ceea ce priveşte pretinsa colaborare profesională a avocatului G.A. cu M.N., anume contractul de asistenţă juridică sau depozit, procurorul a apreciat că acestea erau menite numai să asigure o aparenţă de legalitate a demersurilor inculpatului G.A., acesta dorind să încaseze banii ceruţi în cadrul legii, chiar dacă acest cadru se dorea un mod de a acoperi infracţiunea de trafic de influenţă prin preconstituire de probe în apărare.

Caracterul ocult al înţelegerii dintre G.A. şi M.N. se bazează, în viziunea procurorului, pe conduita manifestată de inculpatul G.A., anterior termenului de judecată şi pronunţării unei soluţii în respectiva cauză, conduită total nepotrivită în raport cu obligaţia de diligentă, astfel cum transpare din interceptarea convorbirilor telefonice, lipsa unor explicaţii rezonabile din partea inculpatului G.A. cu privire la maniera în care va cere şi primi suma reprezentând „onorariu”, dar şi indicaţia pe care acelaşi inculpat o face martorului denunţător T.L.C. referitor la faptul că nu poate intra în detalii în discuţia cu M.N. cu privire la modul în care va cheltui banii primiţi, devenind evident că, în concret, era vorba de sume necesare pentru intervenţia la unii magistraţi în scopul obţinerii de soluţii favorabile.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.N., comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă rezultă, în opinia procurorului, din declaraţiile martorului denunţător T.L.C., dar şi din redarea dialogului ambiental purtat la 9 aprilie 2012 între T.L.C. şi acest inculpat, fiind evident că demersurile inculpatului G.A. şi ale martorului T.L.C. s-au derulat din interesul şi cu ştiinţa beneficiarului final, M.N.

În fine, se mai pretinde de către procuror că, prin faptele lor, inculpaţii au lezat prestigiul, autoritatea şi credibilitatea de care trebuie să se bucure magistraţii şi avocaţii, fiind totodată prejudiciate şi interesele legitime ale persoanelor, traficul de influenţă şi cumpărarea de influenţă constituind fapte grave, periculoase de corupţie, ce impun luarea unor măsuri adecvate de prevenire, combatere.

Recurentul intimat inculpat G.A. a criticat încheierea din şedinţa Camerei de Consiliu din 13 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, arătând că în contextul în care la dosar nu există indicii temeinice sau probe care să formeze presupunerea verosimilă că inculpatul G.A. ar fi săvârşit fapta de trafic de influenţă, respingând propunerea de arestare preventivă şi constatând inexistenţa condiţiilor impuse de art. 143-146 C. proc. pen., nu s-ar mai fi impus a dispune o altă măsură preventivă.

Sub aspectul cerinţei prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., apărarea consideră că nu există date din care să reiasă că, lăsat în libertate, inculpatul G.A. prezintă pericol pentru ordinea publică.

În aprecierea temeiniciei indiciilor, probelor, instanţa este datoare să verifice modul obţinerii lor, sens în care apărarea susţine că „martorului” T.L.C. i s-a acordat în mod nelegal această calitate de către organele de urmărire penală, în condiţiile în care sesizarea se produsese din oficiu înainte de data de 4 aprilie 2012, iar în împrejurarea în care T.L.C. ar fi fost audiat în calitate de persoană cercetată pentru infracţiuni de corupţie, cum ar fi fost normal, cu siguranţă relatările sale ar fi prezentat altă configuraţie. în acest sens, se invocă constatările făcute de însuşi judecătorul fondului în cuprinsul considerentelor încheierii recurate, potrivit cărora poziţia procesuală şi calitatea de martor conferită numitului T.L.C. de către procuror sunt mai mult decât discutabile, ridicând serioase semne de întrebare.

În accepţiunea apărării, din maniera în care a procedat, T.L.C. a acţionat ca un veritabil agent provocator, sub îndrumarea directă a procurorului, însă prin depăşirea limitelor atribuţiilor conferite de lege, sens în care a fost invocată jurisprudenţa Curţii Europene, anume cauzele Teixeira de Castro contra Portugaliei din 9 iunie 1968 şi Ramanauskas contra Lituaniei din 5 februarie 2008.

În concret, se înfăţişează aspectul că martorul denunţător T.L.C. s-a manifestat în aşa fel încât să nu permită celor doi inculpaţi să comunice direct între ei şi a preconstituit probe pentru acuzare, constând în scrierea pe un şerveţel a cifrei „100.000”, pe care l-a arătat inculpatului Manii Nikolaus la Otopeni, după plecarea coinculpatului G.A., deşi discuţiile nu aveau caracter ocult, purtându-se cu privire la onorariu.

Mai mult decât atât, depăşirea atribuţiilor conferite de lege de către denunţătorul T.L.C. rezultă, în opinia apărării, şi din inducerea în eroare a inculpatului G.A. că celălalt inculpat ar fi semnat deja contractul de asistenţă juridică, în forma iniţial propusă, dar şi din furnizarea unor informaţii false, conform cărora inculpatul M.N. i-a remis suma de 50.000 euro pentru a o da cu titlu de onorariu inculpatului G.A.

Un aspect deosebit îl reprezintă împrejurarea că suma de 50.000 euro nu aparţinea coinculpatului M.N., ci a fost pusă la dispoziţie de Direcţia Naţională Anticorupţie în vederea realizării flagrantului, ceea ce dovedeşte o dată în plus, neverosimilitatea acuzaţiei.

De asemenea, o chestiune nelămurită în planul caracterului fondat al acuzaţiilor aduse inculpatului G.A. o constituie faptul că, deşi s-a reţinut că inculpatul M.N. a promis suma de 100.000 euro pentru soluţionarea favorabilă a două dosare, existând deci un cumpărător de influenţă, acţiunea de prindere în flagrant a inculpatului G.A. s-a realizat cu suma de 50.000 euro, din fondul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar cu ocazia unicei întâlniri dintre inculpaţi, nu s-a discutat despre vreo sumă de bani. De altfel, aceste aspecte sunt reţinute şi de judecătorul fondului în motivarea încheierii recurate.

Lipsa de temei a acuzaţiilor formulate de procuror rezidă, în apărarea construită de către recurentul inculpat G.A., şi din existenţa contractului de asistenţă juridică nr. 331920 din 10 aprilie 2012 în care se consemnează şi cuantumul onorariului – 100.000 euro, în proiectul de contract nesemnat, în adevăr, de inculpatul M.N., stabilindu-se un onorariu de succes de 100.000 euro, clauză conformă cu prevederile art. 127, art. 129 din Statutul profesiei de avocat.

În consecinţă, se arată că, în mod întemeiat, instanţa de fond a concluzionat că datele şi informaţiile furnizate la acest moment de actele dosarului nu sunt în măsură să justifice luarea celei mai restrictive măsuri preventive, care are un caracter excepţional, însă într-o asemenea împrejurare, a inexistenţei indiciilor temeinice ori a probelor care să fundamenteze presupunerea rezonabilă că inculpatul G.A. ar fi săvârşit fapta de trafic de influenţă, nu se impunea dispunerea niciunei măsuri preventive.

S-a mai susţinut de către apărare că din perspectiva jurisprudenţei europene, în prezenta cauză nu există cele patru riscuri care impun arestarea preventivă a unei persoane, aşa cum sunt ele reţinute de C.E.D.O., şi anume „pericolul ca acuzatul să fugă” (Stogmuller împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969, seria A, nr. 9, § 15), riscul ca acuzatul odată repus în libertate să împiedice administrarea justiţiei (Wemhoff împotriva Germaniei, Hotărârea din 27 iunie 1968, seria A), să comită noi infracţiuni (Matzenetter împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969) sau să tulbure ordinea publică (Letellier împotriva Franţei, Hotărârea din 26 iunie 1991).

Pericolul de împiedicare a bunei desfăşurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorităţi, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice, de natură să demonstreze că punerea în libertate a deţinutului ar tulbura într-adevăr ordinea publică - susţine apărarea, sens în care invocă, de asemenea în planul jurisprudenţei europene cauzele Becciev împotriva Moldovei, nr. 9.190/03 - octombrie 2005, dar şi Letellier, precizată.

În fine, un ultim argument invocat îl constituie necesitatea ca pericolul pentru ordinea publică la care se face referire să fie dovedit, el neputând fi prezumat, îndeosebi când este vorba de riscul ca inculpatul o nouă infracţiune sau de reacţia publică declanşată de faptele comise.

Or, din datele cauzei rezultă, contrar susţinerii acuzării cu privire la persoana inculpatului G.A., din perspectiva pericolului concret pe care lăsarea sa în libertate l-ar genera, că este cunoscut fără antecedente penale, fiind foarte bine integrat social şi profesional, este cadru universitar la Facultatea de Drept, cu titlul de doctor în ştiinţe juridice, avocat, prezintă stabilitate materială ce garantează improbabilitatea săvârşirii în viitor a vreunei fapte penale, nu s-a sustras de la urmărirea penală.

Recurentul intimat inculpat M.N. a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., casarea parţială a încheierii penale recurate şi, în rejudecare, revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, menţinându-se celelalte dispoziţii, respectiv, respingerea propunerii de arestare preventivă.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanţa fondului a apreciat în mod corect că în cauză nu este oportună luarea măsurii arestării preventive, dispunând, totuşi, în mod greşit luarea împotriva inculpatului M.N. a măsurii preventive de a nu părăsi ţara pe timp de 30 zile, măsură motivată în exclusivitate pe faptul că infracţiunea în legătură cu care s-a făcut sesizarea din partea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, este gravă.

În viziunea apărării, gravitatea în sine a unei infracţiuni, în abstract, nu poate fi de natură să determine în mod exclusiv restricţionarea unui drept constituţional, cât timp respectiva infracţiune nu are absolut niciun corespondent în starea reală de fapt, la dosarul cauzei neexistând niciun indiciu care să ducă măcar la bănuiala că inculpatul M.N. a şi comis acea faptă.

Existenţa unor indicii temeinice ar fi însemnat, conform dispoziţiilor art. 681 C. proc. pen., că din datele existente rezultă presupunerea verosimilă că M.N. a săvârşit fapta de cumpărare de influenţă, or datele existente relevă mai degrabă inexistenţa faptei, ceea ce atestă nelegalitatea şi netemeinicia punerii în mişcare a acţiunii penale, a emiterii ordonanţei de reţinere şi a formulării propunerii de arestare preventivă.

Apărarea susţine că din nicio interceptare telefonică şi din nicio transcriere a discuţiilor ambientale nu reiese că s-ar fi promis, oferit ori dat de către inculpatul M.N. vreo sumă de bani în scopul prevăzut de art. 61 din Legea nr. 78/2000.

În acest context al lipsei oricăror indicii temeinice care să susţină acuzarea, declaraţia martorului T.L.C. este în opinia apărării, nesusţinută de probe, acesta acţionând ca un agent provocator.

În concret, se susţine că discuţiile purtate între M.N. şi T.L.C. pe de o parte şi între M.N., T.L.C. şi G.A. (o singură discuţie, de altfel) nu relevă decât aspecte referitoare la încheierea unui contract de asistenţă juridică în trei, între omul de afaceri M.N. şi cei doi avocaţi - T.L.C. şi inculpatul G.A., având ca obiect dosare aflate pe rolul Tribunalului Braşov, în număr de 7, şi dosarul în care se solicitase strămutarea.

Se pretinde că oricât s-ar încerca distorsionarea semnificaţiei discuţiilor purtate, din prisma folosirii anumitor termeni, sintagme, nu se poate re ţinte existenţa, conturarea unei intenţii, conduite infracţionale, neputându-se argumenta săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă de către inculpatul G.A., respectiv cumpărarea de influenţă de către inculpatul M.N.

De asemenea, se mai arată de către apărare că din conţinutul interceptărilor convorbirilor purtate între M.N. şi T.L.C. nu rezultă referire la vreo sumă de bani, ci doar aspecte cu privire la onorariul de succes.

Măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pe timp de 30 zile, luată de prima instanţă, este ne temeinică şi nelegală, iar recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, prin care se solicită luarea măsurii arestării preventive faţă de M.N. este pe deplin nefondat potrivit susţinerilor apărării, în împrejurarea în care nu există nicio probă împotriva acestui inculpat care să susţină acuzaţia de cumpărare de influenţă.

Recurentul intimat inculpat M.N., prin apărătorul său, reia criticile avansate de către inculpatul G.A. privind comportamentul neadecvat al martorului denunţător T.L.C., în fapt agent provocator, care s-a străduit să preconstituie probe în favoarea acuzării.

Sintetizând probele existente până la acest moment procesual la dosarul de urmărire penală, apărarea arată că în cauză se poate susţine că inculpatul M.N. nu a promis, oferit, dat bani, bunuri, alte foloase nici lui T.L.C., nici lui G.A., nu a discutat cu G.A. despre influenţarea vreunei persoane în dosarul de strămutare ori alt dosar, a discutat cu T.L.C. încheierea unui contract de asistenţă juridică cu referire la acele dosare, dorindu-se de către T.L.C. încheierea contractului în trei – M., avocat T., avocat G.; a discutat cuprinderea în acel contract a unui onorariu de succes dacă se vor fi câştigat procesele.

Se mai invocă aspectul că inculpatul M.N. nu a fost de acord să semneze contractul, nefiind întocmit conform înţelegerii, având mari semne de întrebare cu privire la avocatul T., care ar fi acţionat, în raporturile cu avocatul G.A., contrar mandatului primit.

Deşi T.L.C. nu a fost mandatat să discute cu inculpatul G.A. despre altceva decât încheierea unui contract de asistenţă juridică şi reprezentare în cauzele pendinte - Tribunalul Braşov şi eventual, în funcţie de soluţia din strămutare, şi în alte cauze - acesta a jucat rolul agentului provocator, încercând să determine săvârşirea de infracţiuni de către cei doi inculpaţi, prin transmiterea unor mesaje din partea lui M.N. către G.A., fără ştiinţa celor doi şi contrar voinţei acestora, insistând să se întâlnească cu M.N. şi să încheie acel contract în trei.

Deşi în accepţiunea apărării nu s-a pus niciodată problema ca M.N. să dea vreo sumă de bani cu titlu de onorariu de avocat sau cu orice titlu lui T.L.C. sau lui G.A., discutându-se numai de încheierea unui contract de asistenţă juridică şi reprezentare având prevăzut un onorariu de succes, Direcţia Naţională Anticorupţie, prin intermediul agentului provocator T.L.C., a folosit această stratagemă, de a determina primirea de bani de către G.A. de la T.L.C., bani care ar fi provenit de la inculpatul M.N.

În fine, apărarea conchide arătând că nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., nu se poate lua faţă de inculpatul M.N. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, iar în lipsa îndeplinirii condiţiilor art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi inexistenţa vreunuia din cazurile prevăzute în art. 148 C. proc. pen. nu se poate lua faţă de acesta măsura arestării preventive.

Se invocă art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţia Europeană, potrivit căruia o persoană poate fi privată de libertate în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente atunci când există presupunerea rezonabilă că a săvârşit o infracţiune, ori în cauza de faţă datele, informaţiile existente nu pot conduce la concluzia unei suspiciuni rezonabile în acest sens.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, a criticilor avansate, dar şi sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:

Măsura arestării preventive este o măsură cu caracter excepţional care poate fi dispusă în situaţia în care sunt probe sau indicii temeinice că persoana faţă de care s-au efectuat acte de urmărire penală a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

Judecătorul fondului, analizând lucrările şi materialul din dosarul cauzei, nu a reţinut ca fiind îndeplinite cerinţele legale necesare pentru ca măsura arestării preventive să fie dispusă şi apreciind că o asemenea măsură nu este oportună în raport cu gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina fiecăruia dintre cei doi inculpaţi, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele şi pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, a apreciat că se impune luarea unei alte măsuri preventive, neprivative de libertate, respectiv, măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile, stabilind obligaţii conform art. 145 alin. (1)1 şi (1)2 C. proc. pen.

Efectuând propriul demers analitic cu privire la probele strânse în prezenta cauză până la momentul procesual al formulării propunerii de arestare preventivă a inculpaţilor G.A. şi M.N., de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi în raport cu constatările judecătorului fondului, astfel cum au fost înfăţişate în cuprinsul considerentelor încheierii recurate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

În cauză, în baza rezoluţiei din data de 11 aprilie 2012, Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus începerea urmăririi penale faţă de G.A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, acuzaţia constând în aceea că în calitate de avocat în cadrul Baroului Bucureşti, a pretins la data de 4 aprilie, prin intermediul lui Turcu Li viu Constantin, suma de 100 000 euro de la M.N., pentru a interveni pe lângă magistraţii investiţi cu soluţionarea Dosarului nr. 911/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi,respectiv, Dosarul nr. 14219/62/2011 al Tribunalului Braşov, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra acestora, în scopul adoptării unor soluţii favorabile lui M.N., acuzat şi el de cumpărare de influenţă, infracţiune prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000.

Împotriva celor doi inculpaţi s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale la data de 12 aprilie 2012 prin ordonanţa nr. 136/P/2012 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei pentru infracţiunile amintite în precedent, aceştia fiind reţinuţi pe o durată de 24 ore şi prezentaţi judecătorului fondului cu propunere de arestare preventivă.

În fundamentarea propunerii de arestare preventivă a inculpaţilor, procurorul a considerat că probele administrate în cauză relevă în plan faptic activitatea infracţională a celor doi inculpaţi, activitate constând în aceea că, fiind contactat de T.L.C., avocat de asemenea în Baroul Bucureşti, la sfârşitul lunii martie şi la propunerea acestuia, inculpatul G.A. s-a angajat să facă verificări privind strămutarea Dosarului nr. 4/30/2010 al Tribunalului Timiş în favoarea inculpatului M.N. şi, de asemenea, în rezolvarea favorabilă şi a altor cauze ale inculpatului M.N. Pentru aceste prestaţii inculpatul G.A. ar fi cerut, prin intermediul lui T.L.C. de la inculpatul M.N., suma de 100 000 euro.

În scopul obţinerii de probe în legătură cu acţiunile ilicite derulate, Direcţia Naţională Anticorupţie a emis în data de 4 aprilie 2012 autorizaţia nr. 10/2012 pentru interceptarea şi înregistrarea provizorie a convorbirilor telefonice purtate de cele trei persoane, înregistrarea convorbirilor purtate de acestea în mediul ambiental, localizarea şi urmărirea prin G.P.S. şi înregistrarea de imagini, autorizaţia fiind confirmată conform prevederilor legale de Curtea de Apel Bucureşti, care a şi dispus prelungirea măsurii cu 28 de zile, în baza încheierii nr. 59 din 5 aprilie 2012. în cauză, T.L.C. a denunţat faptele ce constituie obiectul acuzaţiilor aduse inculpaţilor G.A. şi M.N., manifestându-şi disponibilitatea de a colabora cu Direcţia Naţională Anticorupţie pentru strângerea probelor necesare dovedirii acestor acuzaţii.

Chemat să analizeze existenţa indiciilor temeinice, a probelor cu privire la săvârşirea de către cei doi inculpaţi a faptelor reţinute în sarcina lor de către organele de urmărire penală, în raport cu actele şi lucrările dosarului, în contextul procesual al luării măsurii arestării preventive, judecătorul fondului a apreciat pe deplin întemeiat că datele şi informaţiile nu sunt în măsură să justifice o asemenea măsură, precum cea privativă de libertate.

În baza propriului examen cu privire la acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:

În adevăr, între inculpaţii G.A. şi T.L.C. s-au purtat discuţii în legătură cu dosarele în care coinculpatul M.N. avea interese, fiind parte - Dosarul nr. 911/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect strămutare, Dosarul nr. 14219/62/2011 al Tribunalului Braşov - aducându-se în discuţie şi suma de 100.000 euro, iar inculpatul G.A. a primit de la martorul denunţător T.L.C. suma de 50.000 euro, însă, faptele astfel cum au fost prezentate de către organele de urmărire penală nu se reflectă în probele strânse, iar în cauză nu s-au conturat cu evidenţă şi suficienţă indicii temeinice, probe în accepţiunea dispoziţiilor art. 143 alin. (1) C. proc. pen., care să susţină acuzaţiile formulate şi care să motiveze luarea măsurii arestării preventive împotriva celor doi inculpaţi.

În mod corect a subliniat judecătorul fondului în motivarea soluţiei că poziţia procesuală, ca şi calitatea de martor conferită de organele de urmărire penală numitului T.L.C. ridică îndoieli, cu atât mai mult cu cât iniţial, procesul-verbal de sesizare din oficiu al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara din 3 aprilie 2012 îl viza nemijlocit pe T.L.C. sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 254-257 C. pen., în raport cu întâlnirea din 4 aprilie 2012, iar după consumarea evenimentului din 4 aprilie 2012, calitatea acestuia s-a schimbat.

În concret, se poate observa că martorul denunţător T.L.C. este cel care a avut iniţiativa întâlnirilor organizate (4, 6 aprilie şi cele ulterioare), a intermediat legătura dintre cei doi inculpaţi, el fiind cel care a şi remis suma de 50.000 euro (din fondul Direcţiei Naţionale Anticorupţie) inculpatului G.A.

Un alt aspect ce nu poate fi omis îl reprezintă faptul că T.L.C. i-a prezentat inculpatului G.A. o situaţie neconformă realităţii cu privire la acceptarea de către coinculpatul M.N. a contractului de asistenţă juridică în forma iniţială, iar lecturarea dialogului purtat între martorul denunţător şi inculpatul G.A., premergător flagrantului organizat, oferă posibilitatea constatării că inculpatul invocă aspecte de ordin profesional (roagă martorul să se prezinte a doua zi la cabinet pentru a ridica factura însoţită de o copie după contractul de asistenţă juridică).

Asemenea constatări ar conduce mai degrabă la concluzia că în cauză nu s-a pus problema remiterii vreunei sume de bani cu titlu ocult, atâta timp cât susţinerile martorului denunţător nu se reflectă în probele cauzei.

În fine, Înalta Curte nu identifică vreo raţiune pentru care declaraţiile martorului denunţător prin care se confirmă comiterea de către cei doi inculpaţi a faptelor ce fac obiectul acuzării pot constitui, prin ele însele, suport al dispunerii măsurii arestării preventive, în contextul în care modalitatea reţinută şi descrisă privind pretinsele acţiuni ilicite derulate nu are corespondent în probatoriul cauzei.

În ceea ce priveşte discuţiile, întâlnirile pe care le-ar fi avut cei doi inculpaţi, se constată că a existat o singură convorbire, cea din data de 4 aprilie 2012 în aeroportul Otopeni, iar redarea acesteia în procesele-verbale existente la dosarul cauzei nu relevă vreun indiciu că inculpatul M.N. ar fi promis în mod legitim, evaluând susţinerile acuzării, pe de o parte, şi probele existente, judecătorul fondului a constatat o serie de aspecte discutabile, dar şi semne de întrebare asupra modului în care pretinsa activitate infracţională a inculpaţilor G.A. şi M.N. s-ar fi realizat.

În efectuarea aceluiaşi exerciţiu, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că la momentul în care s-ar fi consumat de fapt infracţiunea de trafic de influenţă, în varianta pretinderii de către inculpatul G.A., prin intermediul lui T.L.C., a sumei de 100.000 euro de la coinculpatul M.N., lăsând să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor, făcând astfel posibilă obţinerea unor verdicte favorabile în cauzele în care parte era M.N. - respectiv în 4 aprilie 2012, în incinta aeroportului Otopeni - niciuna din probele cauzei nu relevă modalitatea în care s-a produs pretinderea.

În acest sens, se constată că din procesul-verbal de redare a convorbirilor purtate la acea dată (4 aprilie 2012) de cei doi inculpaţi în incinta aeroportului Otopeni, discuţie la care a luat parte şi T.L.C., nu rezultă că inculpatul ar fi pretins, direct ori prin intermediul lui T.L.C., vreo sumă de bani de la coinculpat, în scopul evocat în precedent, iar aspectul potrivit căruia martorul denunţător T.L.C. - cu ocazia acelei întâlniri între cei trei în aeroport, la cererea inculpatului G.A. - ar fi fost luat deoparte de către acesta din urmă şi întrebat dacă poate să ceară 100 000 euro de la coinculpatul M.N. - nu este susţinut probatoriu în cauză. Sub acest aspect, se constată că o probă esenţială în susţinerea acuzaţiei era cea privind conţinutul discuţiei dintre inculpatul G.A. şi intermediarul T.L.C. care ar fi avut loc după momentul retragerii acestora din compania coinculpatului M.N. şi în care se susţine că s-ar fi consumat actul pretinderii sumei de bani. Ori, o asemenea probă nu a fost adusă în cauză, deşi în aceeaşi împrejurare, se procedase la înregistrarea ambientală a convorbirilor dintre cei doi inculpaţi şi intermediar.

De remarcat că după această întâlnire din aeroportul Otopeni, martorul T.L.C. a fost oprit de lucrătorii de poliţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi condus la sediul acestei direcţii, iar atitudinea sa ulterioară s-a concretizat într-o evidentă colaborare cu Direcţia Naţională Anticorupţie, în sensul contribuţiei sale la obţinerea de probe sustenabile acuzaţiilor formulate.

Prin urmare, din datele, informaţiile furnizate de organele de urmărire penală până la momentul procesual al punerii în dezbatere a propunerii de arestare preventivă a celor doi inculpaţi nu s-au conturat cu claritate şi într-o măsură consistentă indicii potrivit cărora inculpatul M.N. ar fi promis, oferit ori dat direct sau prin intermediar coinculpatului G.A. vreo sumă de bani în scopul prevăzut de art. 61 din Legea nr. 78/2000.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră ca juste aprecierile făcute de judecătorul fondului în cuprinsul considerentelor încheierii recurate cu referire la îndoielile ridicate de faptul că, deşi, în cauză se pretinde existenţa unui cumpărător de influenţă, acţiunea de prindere în flagrant a inculpatului G.A. s-a realizat cu suma de 50 000 euro din fondurile Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în declaraţia dată iniţial de către T.L.C., la 4 aprilie 2012 când a fost percheziţionat corporal de lucrătorii de poliţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, acesta afirmând că menţiunea făcută pe bucata de hârtie găsită asupra sa, 100.000, scris ce-i aparţinea, reprezenta suma de bani pe care inculpatul G.A. urma să o primească de la celălalt coinculpat cu titlu de onorariu avocat.

În viziunea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, toate aceste elemente se constituie în tot atâtea argumente care susţin ideea că în prezenta cauză nu s-au conturat indicii temeinice, probe în sensul săvârşirii de către inculpaţii G.A. şi M.N. a faptelor de care sunt acuzaţi, iar luarea unei asemenea măsuri precum cea de arestare preventivă, impune existenţa unor asemenea indicii.

Este ştiut că orice element în sarcină, care fără să fie de natură a demonstra dincolo de orice bănuială rezonabilă responsabilitatea penală a persoanei acuzate, se impune a permite totodată a se presupune că o astfel de responsabilitate s-ar putea stabili ulterior, ceea ce ar crea, în actualul stadiu al instrumentării cauzei - acela al propunerii de arestare preventivă, o probabilitate de vinovăţie sporită.

În urma analizei detaliate a relatărilor martorului denunţător, în raport cu susţinerile inculpaţilor în apărarea lor, precum şi cu datele ce rezultă din probele strânse de organele de urmărire penală - procesele-verbale care redau interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de către cele trei persoane, înregistrarea convorbirilor purtate în mediul ambiental - s-a concluzionat, în mod legitim, că materialul probator administrat nu justifică cu caracter suficient vreo sumă de bani coinculpatului G.A., direct ori prin intermediul martorului denunţător T.L.C. Convorbirile telefonice purtate de inculpatul G.A. cu T.L.C., precum şi cele în mediul ambiental evidenţiază aspecte referitoare la anumite dosare în care coinculpatul M.N. era parte şi dezvăluie totodată maniera în care inculpatul G.A., avocat, înţelege să se exprime cu privire la activitatea instanţelor judecătoreşti.

În adevăr, opiniile exprimate de către inculpatul G.A., în cadrul contactelor directe ori telefonice avute cu T.L.C., limbajul folosit sunt de natură a crea o percepţie deformată asupra imaginii justiţiei, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că, deşi un asemenea element nu poate fi omis în evaluarea întrunirii condiţiilor cerute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., în mod singular, nu sunt suficiente pentru a contura indicii temeinice cu referire la cumpărarea obiectivităţii şi a influenţei vreunui magistrat.

În aceeaşi măsură, se impune a se constata că aceleaşi convorbiri relevă încheierea unui contract de asistenţă juridică, aspect confirmat inclusiv la data de 12 aprilie 2012, cu ocazia remiterii către inculpatul G.A. a sumei de 50.000 euro.

De altfel, în mod întemeiat, judecătorul fondului a considerat că modalitatea de lucru a avocatului inculpat G.A., aşa cum transpare ea din interceptarea convorbirilor purtate de acesta, acceptând că ridică suspiciuni în raport cu exigenţele ce ţin de statutul avocatului, de normele profesiei, suspiciuni, însă, cu caracter general şi nu concret în datele cauzei, nu poate constitui temei al arestării preventive.

Referitor la încheierea unui contract de asistenţă juridică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că la dosarul cauzei se regăseşte contractul din 10 aprilie 2012, întocmit între cabinetul individual de avocatură G.A. şi M.N., având ca obiect oferirea de servicii juridice - consultanţă juridică, asistenţă şi reprezentare într-un număr de 8 dosare - şi care prevede un onorariu de succes în cuantum de 100 000 euro, contract înregistrat în registrul de evidenţă a contractelor pe anul 2012, ceea ce ridică serioase îndoieli cu privire la titlul cu care inculpatul G.A. a pretins şi primit suma de 100.000 euro, respectiv 50 000 euro, în lipsa altor probe care să susţină declaraţiile martorului denunţător T.L.C. şi a nerecunoaşterii de către inculpat a acuzaţiilor formulate.

Măsurile preventive constituie în adevăr garanţii ale înfăptuirii actului de justiţie; cu toate acestea, particularizând conceptul strict asupra arestării preventive, se constată că aplicarea sa trebuie să asigure desfăşurarea cu succes a procesului penal, în acelaşi timp, utilizarea sa fiind limitată de respectarea art. 5 şi 6 din Convenţie.

Este de necontestat că acest mijloc procesual nu are în niciun caz caracter obligatoriu, comportând mai curând valenţele unei măsuri excepţionale, a cărei aplicare trebuie să îmbine scopul de prevenţie şi de descoperire a adevărului cu respectarea drepturilor subiective şi a prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură acuzatul până la condamnarea sa printr-o hotărâre definitivă.

Dintr-o asemenea perspectivă, contextul cauzei de faţă nu justifică luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii G.A. şi M.N., în împrejurarea în care nu s-au conturat indicii temeinice, probe care demonstrează o bănuială legitimă, verosimilă potrivit căreia inculpaţii ar fi săvârşit faptele reţinute în sarcina lor.

Conform jurisprudenţei CEDO, pentru ca o privare de libertate să corespundă exigenţelor Convenţiei, se impune ca aceasta să fie dispusă cu respectarea dispoziţiilor substanţiale şi procedurale din dreptul intern şi să fie conformă cu scopul art. 5 de a proteja orice persoană împotriva arbitrariului.

O garanţie împotriva arbitrariului o constituie necesitatea sau proporţionalitatea măsurii luate în raport cu circumstanţele cauzei.

în jurisprudenţa CEDO, necesitatea a fost apreciată ca un criteriu care justifică măsurile privative ori restrictive de libertate, dacă acestea sunt oportune, rezonabile, absolut necesare şi strict cerute de împrejurările situaţiei (ilustrativă este hotărârea Curţii în cauza Witold Litwa contra Poloniei din 4 aprilie 2000).

În prezenta cauză, este neîndoielnic că măsura arestării preventive privind pe cei doi inculpaţi nu se justifică în raport cu constatarea că cerinţele art. 143 alin. (1) cu referire la art. 681 C. proc. pen. nu sunt îndeplinite.

Pe de altă parte, se impune precizarea că ancheta penală se află în desfăşurare, activitatea de strângere a probelor în derulare, astfel încât buna realizare a procedurilor judiciare, lămurirea cauzei sub toate aspectele determină concluzia luării unei măsuri preventive restrictive de libertate.

Rolul măsurilor preventive este acela de a preîntâmpina sau de a înlătura situaţii de pericol pentru procesul penal, care presupunerea rezonabilă, verosimilă a săvârşirii faptelor imputate celor doi inculpaţi.

în cazul insuficienţei probelor sau indiciilor temeinice care justifică luarea măsurii arestării preventive, a contrarietăţii acestora sau în ipoteza lipsei lor de temeinicie, măsura arestării preventive nu poate fi dispusă.

În lumina dispoziţiilor art. 23 din Constituţie, măsura arestării preventive reprezintă o excepţie de la exercitarea drepturilor omului şi a libertăţilor sale fundamentale, astfel încât, în lipsa unei presupuneri rezonabile, în lipsa percepţiilor ce semnalizează în mod serios, cu solidă corespondenţă în realitatea obiectivă, reprezentate în actele de urmărire penală, că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetat, este necesar a se evita orice abuz de natură a încălca drepturile şi libertăţile fundamentale ale individului în afara limitelor expres prevăzute de lege şi de CEDO.

În ceea ce priveşte aprecierea asupra probelor strânse până la momentul sesizării instanţei competente cu soluţionarea propunerii de arestare preventivă privind pe cei doi inculpaţi, judecătorul fondului a constatat în mod corespunzător că, deşi actele dosarului evidenţiază existenţa unor discuţii purtate de inculpaţi cu martorul denunţător T.L.C. asupra sumei de 100 000 euro, precum şi cu referire la cauze aflate pe rolul instanţelor - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tribunalul Braşov, şi în care parte era M.N., dar şi vizând primirea de către inculpatul G.A. a sumei de 50.000 euro de la T.L.C. - toate acestea nu pot constitui, în sensul prevederilor art. 143 alin. (1) - respectiv art. 681 C. proc. pen., indicii temeinice care să contureze, cu suficienţă şi claritate, presupunerea legitimă şi rezonabilă, conform căreia prin intermediul martorului denunţător T.L.C., inculpatul G.A. - avocat în Baroul Bucureşti - a pretins, iar inculpatul M.N. a promis suma de 100.000 euro în scopul ilicit de a se interveni pe lângă magistraţii investiţi cu soluţionarea acelor cauze pentru pronunţarea unor soluţii favorabile lui M.N.

Raţiunea instituţiei măsurii arestării preventive - atunci când legea permite şi când situaţia de fapt o cere - este confirmată şi de jurisprudenţa CEDO, care conferă ea însăşi acestei instituţii interpretări juridice, cu respectarea prevederilor art. 5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. tind să împiedice aflarea adevărului şi justa soluţionare a unei cauze penale.

În viziunea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, măsura obligării de a nu părăsi ţara dispusă de judecătorul fondului faţă de inculpaţii G.A. şi M.N. este oportună, de natură şi în măsură a asigura o derulare corespunzătoare a procedurilor penale, având în vedere îndeosebi faza în care se află cauza şi contribuind la aflarea adevărului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă însă că printre alte raţiuni ce au determinat judecătorul fondului să dispună măsura preventivă reglementată în art. 1451 C. proc. pen. a fost invocată şi aceea a gravităţii infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor.

Referitor la acest aspect, se impune sublinierea că un asemenea criteriu nu poate fi avut în vedere, prioritar în alegerea acestei măsuri procesuale fiind dezideratul unei bune desfăşurări a procesului penal, în contextul în care indiciile cauzei nu pot fundamenta luarea măsurii preventive privative de libertate împotriva celor doi inculpaţi.

De altfel, obligaţiile stabilite de judecătorul fondului în conformitate cu art. 1451 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (1)1 şi alin. (1)2 C. proc. pen., obligaţii ce urmează a fi respectate de inculpaţii G.A. şi M.N. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, prin conţinutul lor, creează premisele unei corespunzătoare desfăşurări a anchetei, a strângerii ulterioare de probe şi, prin aceasta, a lămuririi cauzei sub toate aspectele pentru a se vedea dacă sunt întrunite cerinţele răspunderii penale.

În virtutea considerentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii G.A. şi M.N. împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 13 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 3117/2/2012 (1217/2012).

Va obliga recurenţii intimaţi inculpaţi la plata sumei de câte 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii G.A. şi M.N. împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 13 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 3117/2/2012 (1217/2012).

Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi la plata sumei de câte 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 aprilie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 146/2012. Penal. Prelungirea duratei...  ICCJ. Decizia nr. 1211/2012. Penal. Conflict de competenţă... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1270/2012. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs