ICCJ. Decizia nr. 176/2012. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 176/2012
Dosar nr. 111/54/2012
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2012
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată că, prin încheierea de şedinţă nr. 1 din camera de consiliu, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 17 ianuarie 2012, în Dosarul nr. 111/54/2012, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului P.D.M. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 17 ianuarie 2012 până la 14 februarie 2012, inclusiv.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că, în cauză, sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 raportat la art. 681 C. proc. pen., în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârşit faptele sub aspectul cărora este cercetat. De asemenea, s-a apreciat că subzistă şi cerinţele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pericolul concret pentru ordinea publică fiind analizat atât pe baza elementelor de fapt a căror semnificaţie este de nezdruncinat, cât şi din perspectiva calităţii inculpatului, de organ de poliţie, precum şi prin prisma reacţiei publice, dezaprobatoare, manifestată în legătură cu faptele atribuite acestuia, respectiv ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului, fapte care, în general, impun o reacţie corespunzătoare, prin măsuri descurajante, din partea organelor judiciare.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul P.D.M., criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei admiteri de către instanţa de fond a propunerii de arestare preventivă formulată de Ministerul Public.
S-a arătat, în esenţă, în motivarea recursului că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1491 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că nu există probe sau indicii temeinice că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa şi nici probe că, lăsat în libertate, acesta ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Ca urmare, s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de şedinţă recurate şi respingerea propunerii de arestare preventivă, cu consecinţa punerii în libertate a inculpatului.
Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind fondat, însă în limitele ce se vor arăta şi pentru următoarele considerente:
Astfel, din actele dosarului, rezultă că inculpatul P.D.M. este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen., şi de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, constând în aceea că, în data de 13 ianuarie 2012, în jurul orelor 2200, în timp ce conducea autoturismul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare x pe drumul naţional 67/D, pe raza localităţii Apa Neagră a produs un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat decesul victimei P.V., iar, după producerea acestuia, a părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie.
Potrivit art. 1491 alin. (10) C. proc. pen., raportat la art. 1491 alin. (1) C. proc. pen., judecătorul dispune, prin încheiere motivată, arestarea preventivă a inculpatului, în cursul urmăririi penale, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi există vreunul din cazurile reglementate de art. 148 C. proc. pen.
înalta Curte constată, astfel cum în mod corect a apreciat şi instanţa de fond, că, în cauză, este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că există suficiente indicii temeinice, în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 681 C. proc. pen., care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, relevante în aceste sens fiind: procesul verbal de cercetare la faţa locului întocmit de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj la data de 13 ianuarie 2012 (în cuprinsul căruia se menţionează că, în comuna Padeş, satul Apa Neagră, pe partea carosabilă, în sensul de mers Tismana - Baia de Aramă a fost găsit cadavrul numitului P.V., poziţionat cu capul către Baia de Aramă, descoperindu-se, totodată, la faţa locului, urme de ulei şi două urme de frânare, una pe sensul de mers Tismana - Baia de Aramă şi una pe sens opus, în lungime fiecare de 20 de metri); adresa nr. 97 din 15 ianuarie 2012 a Serviciului de Medicină Legală Dolj (prin care se comunică organelor judiciare că leziunile traumatice constatate la numitul P.V. s-au produs în condiţiile unui accident rutier, cel mai probabil prin călcare de către un autoturism, moartea victimei datând din 13 ianuarie 2012); declaraţiile martore P.E.N., care s-a aflat împreună cu inculpatul u autoturism în momentul producerii accidentului şi care a arătat că în timp ce se deplasau spre Baia de Aramă, când au intrat în comun; Padeş, la un moment dat, a observat pe partea carosabilă un obstacol care semăna cu un lemn, inculpatul trecând cu autoturismul peste acel obstacol, după care, la circa 50 de metri, a oprit autoturismul, s a dat jos şi s-a uitat ce avarii are, revenind ulterior şi spunând că î curge ulei şi are o defecţiune la electromotor; depoziţiile martorul D.A. (care a declarat că a observat-o pe victimă întinsă pe marginea carosabilului, cu capul orientat spre direcţia Baia de Aramă, iar, din momentul în care a ieşit din curte şi până a ajuns lângă aceasta, nu a văzut vreun autoturism venind dinspre Baia de Aramă sau Târgu Jiu ori îndepărtându-se în cele două direcţii; de asemenea, a arătat că, în momentul când a ajuns în dreptul victimei, lângă el a oprit un autoturism ce venea dinspre Târgu Jiu spre Baia de Aramă, din care au coborât câţiva bărbaţi, iar în spatele acestora a mai oprit un autoturism, ambele rămânând acolo până la sosirea organelor de poliţie; după câteva minute, a relatat martorul, a apărut un autoturism dinspre Baia de Aramă spre Târgu Jiu, care a oprit, conducătorul auto deschizând portiera şi întrebând ce s-a întâmplat, la afirmaţiile unei persoane prezente în sensul că este un om lovit de maşină acesta spunând să sune la 112; totodată, martorul a mai arătat că cele două autoturisme care au oprit la faţa locului venind dinspre Târgu Jiu au frânat până aproape de victimă, fără să treacă peste aceasta); declaraţiile inculpatului P.D.M. (care a arătat că, deplasându-se cu autoturismul, împreună cu martora P.E.N., din Târgu Jiu spre Baia de Aramă, la intrarea în comuna Padeş, sat Apa Neagră, fiind orbit de farurile unui autovehicul ce venea din sens opus, a apăsat frâna şi a văzut pe carosabil, pe sensul său de mers, o denivelare, pe care a încercat să o ocolească, crezând că este vorba de o bucată de lemn; întrucât pe celălalt sens de mers se apropia un autoturism, inculpatul a menţionat că a trecut peste obstacol, iar, după 300-400 de metri a oprit pe partea dreaptă, constatând avarii la spoilerul stânga faţă; gândindu-se că are defecţiuni la autoturism, s-a întors spre Târgu Jiu şi a văzut că, din această direcţie, venea un alt autoturism ale cărui faruri s-au mişcat în momentul în care a trecut peste ceva, după care a oprit; a mai arătat inculpatul că a oprit şi el, observând că, din respectivul autoturism, au coborât trei persoane, dintre care una a spus „îl lovişi ” , pe partea carosabilă fiind un bărbat întins pe spate, cu faţa în sus şi picioarele orientate în direcţia Târgu Jiu, context în care le-a spus celor trei bărbaţi să sune la 112).
Aşadar, contrar celor susţinute de recurent, înalta Curte constată, ca şi instanţa de fond, că, în cauză, există motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis faptele penale sub aspectul cărora este cercetat, în sensul art. 5 paragr. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, din actele premergătoare şi probele administrate până la acest moment procesual rezultând suficiente fapte şi informaţii apte să convingă un observator obiectiv că inculpatul poate să fi săvârşit infracţiunile de care este acuzat. Astfel cum, în mod constant, a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, art. 5 paragr. 1 lit. c) din Convenţie nu presupune ca autorităţile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzaţii încă din momentul privării de libertate, rolul măsurii preventive fiind tocmai acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor.
Sub aspectul condiţiilor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată, însă, contrar celor reţinute de Curtea de Apel Craiova, că în cauză nu este îndeplinită una dintre cerinţele a cărei respectare este necesară pentru luarea măsurii arestării preventive, şi anume aceea a existenţei la dosar a unor probe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, deşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina lui este închisoarea mai mare de 4 ani.
Cu privire la acest aspect, este de menţionat că, în jurisprudenţa sa constantă (spre exemplu, cauza Calmanovici contra României), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracţiune, şi anume pericolul ca acesta să fugă, riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice administrarea justiţiei, să comită alte infracţiuni sau să tulbure ordinea publică.
Totodată, instanţa de contencios europeană a statuat atât asupra necesităţii detenţiei raportat la infracţiunile comise de acuzat, cât şi cu privire la existenţa unei proporţionalităţi a detenţiei raportat la alte măsuri mai puţin stringente, constatând că arestarea preventivă a unei persoane este o măsură atât de gravă încât poate fi justificată numai în ultimă instanţă, atunci când alte măsuri, mai puţin severe, au fost analizate şi s-a constatat că sunt insuficiente pentru a proteja interesul public (cauza Saadi c. Regatului Unit - hotărârea 1329/03 din 29 ianuarie 2008, Ambruszkiewicz c. Poloniei - hotărârea din 04 mai 2006, Vrencev c. Serbiei - hotărârea 2361/05 din 23 septembrie 2008, Ladent c. Poloniei - hotărârea din 18 martie 2008).
În ceea ce priveşte pericolul de împiedicare a bunei desfăşurări a procesului penal, ca şi pericolul de tulburare a ordinii publice, acestea nu pot fi invocate în mod general şi abstract de către autorităţi, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice, neputând considerate relevante şi suficiente decât dacă se întemeiază pe date d natură să demonstreze că punerea în libertate a acuzatului ar afecta într-adevăr, ordinea de drept, ceea ce presupune existenţa unor indicii concrete care relevă o veritabilă cerinţă de interes public ce prevalează, în ciuda prezumţiei de nevinovăţie, asupra regulii de respectare a libertăţii individuale stabilită de art. 5 din Convenţie pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Aşadar, pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a unu inculpat nu poate fi presupus generic, ci el trebuie să fie de ordinul evidenţei şi nemijlocit dovedit, art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. impunând existenţa la dosarul cauzei a unor probe în sensul că o întreagă colectivitate ar fi pusă în primejdie dacă presupusul infractor este lăsat liber. în acelaşi sens, este de menţionat şi faptul că aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică nu se poate face doar prin raportare, în mod abstract, la gravitatea infracţiunii, ci trebuie constatat prin coroborare şi cu celelalte elemente de apreciere, cum ar fi datele care circumstanţiază persoana făptuitorului, comportamentul său social, timpul scurs de la săvârşirea faptelor cercetate, conduita persoanei bănuite de comiterea acestora pe parcursul investigaţiilor.
În speţă, din actele dosarului, rezultă că inculpatul, până la momentul comiterii presupuselor fapte penale de care este acuzat, a dat dovadă de un comportament ireproşabil în cadrul relaţiilor sociale, nu este cunoscut cu antecedente penale, este absolvent de studii superioare (facultatea de drept), ocupând funcţia de comisar de poliţie în cadrul Biroului Judeţean Anticorupţie Gorj, are o familie organizată, astfel că profilul socio-moral şi profesional al acestuia nu justifică în niciun fel temerea că, lăsat în libertate, ar periclita ordinea de drept sau ar crea disfuncţii în menţinerea acesteia. Totodată, nu poate fi omisă împrejurarea că, în final, inculpatul a fost cel care s-a predat organelor de poliţie, asumându-şi, aşadar, săvârşirea presupuselor fapte ce fac obiectul cercetării penale.
De asemenea, Înalta Curte constată că, la dosarul cauzei, nu există niciun indiciu că inculpatul s-ar sustrage de la cercetări ori ar încerca să influenţeze mersul anchetei sau că ar săvârşi infracţiuni similare sau alte acţiuni antisociale, faptul că a prezentat în faţa organelor judiciare o altă versiune, proprie, a împrejurărilor comiterii faptelor constituind o manifestare a dreptului său la apărare, iar nu o dovadă a încercării de zădărnicire a adevărului.
Pe de altă parte, instanţa de recurs observă că nici gravitatea potenţialelor fapte comise de către inculpatul P.D.M. nu atinge periculozitatea socială de natură să susţină aprecierea necesităţii apărării ordinii de drept prin privarea de libertate a acestuia, fiind vorba de o infracţiune săvârşită din culpă (art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen.) şi de una prevăzută de legea specială, respectiv O.U.G. nr. 195/2002, republicată (art. 89 alin. (1)), ale căror limite de pedeapsă nu reflectă un pericol social generic ridicat, care să impună măsuri procesuale extreme din partea organelor judiciare.
Ca urmare, având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că desfăşurarea în continuare a urmăririi penale cu inculpatul în stare de libertate nu ar putea fi afectată, realizarea scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen. nefiind condiţionată de privarea de libertate a acestuia.
În consecinţă, faţă de faptul că, din datele existente în cauză, nu rezultă pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o greşită apreciere cu privire la îndeplinirea cerinţei prevăzute de art. 148 lit. f) teza a II-a C. proc. pen., nefiind întrunite în speţă condiţiile impuse de art. 1491 alin. (1) C. proc. pen. pentru luarea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive.
Constatând, însă, îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază, prin raportare la criteriile complementare reglementate de art. 136 alin. (8) C. proc. pen. şi având în vedere actele de urmărire penală ce se impun a fi efectuate în continuare în speţă pentru stabilirea situaţiei de fapt şi lămurirea cauzei sub toate aspectele, că, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, se impune luarea faţă de inculpat a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, pe o perioadă de 30 de zile, cu consecinţa respectării de către acesta a obligaţiilor impuse de lege.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul formulat de inculpatul P.D.M., va casa încheierea de şedinţă recurată şi, rejudecând în fond, în temeiul art. 1491 alin. (9) C. proc. pen., va respinge, ca neîntemeiată, propunerea de arestare preventivă a inculpatului formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
În temeiul art. 1491 alin. (1)2 C. proc. pen. raportat la art. 146 alin. (2)1 C. proc. pen., va dispune luarea faţă de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 23 ianuarie 2012 şi până la data de 21 februarie 2012, inclusiv.
În temeiul art. 1451 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (1)1 C. proc. pen., va impune inculpatului să respecte, pe perioada măsurii de prevenţie, următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte, desemnat c supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit d organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; c) să nu îşi schimb locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie d arme;
În temeiul art. 1451 raportat la art. 145 alin. (3) C. proc. pen., se va atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor încălcării, cu rea-credinţă, a obligaţiilor impuse.
Totodată, se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
Faţă de soluţia ce urmează a fi pronunţată, se va dispune, în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite recursul declarat de inculpatul P.D.M.
Împotriva încheierii de şedinţă din Camera de Consiliu nr. 1 din 17 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 111/54/2012.
Casează încheierea de şedinţă recurată şi, rejudecând în fond:
Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova cu privire la inculpatul P.D.M.
În temeiul art. 1491 alin. (1)2 C. proc. pen., cu referire la art. 146 alin. (2)1 C. proc. pen., ia faţă de inculpatul P.D.M. măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 zile, începând din data de 23 ianuarie 2012 până la data de 21 februarie 2012, inclusiv.
În temeiul art. 1451 C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (1)1 C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte, desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
În temeiul art. 1451 raportat la art. 145 alin. (3) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor încălcării, cu rea-credinţă, a obligaţiilor impuse.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului P.D.M. de sub puterea M.A.P. nr. 1 din 17 ianuarie 2012 emis de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, dacă nu este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2425/2012. Penal. Propunere de arestare... | ICCJ. Decizia nr. 146/2012. Penal. Prelungirea duratei... → |
|---|
