ICCJ. Decizia nr. 519/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 519/2012
Dosar nr. 342/2/2012
Şedinţa publică din 22 februarie 2012
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin încheierea din 24 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 342/2/2012, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G.C. (fiul lui R. şi al J.).
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că inculpatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea infractorului prevăzută şi pedepsită de art. 264 C. pen., că urmărirea penală se află în curs, că finalizarea anchetei necesită menţinerea în stare de arest a inculpatului şi că, astfel, nu se justifică liberarea provizorie sub control judiciar.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul G.C., solicitând admiterea acestuia astfel cum s-a reţinut în practicaua prezentei decizii.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit art. 23 alin. (10) din Constituţie şi art. 5 alin. (5) C. proc. pen., liberarea provizorie reprezintă o formă de garantare a libertăţii persoanei pe tot parcursul desfăşurării activităţii judiciare de natură penală.
Potrivit art. 1601 C. proc. pen., în tot cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1602 C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani şi nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea unor mijloace de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizare a infractorului prevăzută şi pedepsită de art. 264 C. pen., fiind arestat preventiv la data de 1 noiembrie 2011, pentru o perioadă de 29 de zile (M.A.P. nr. 158/UP/01 noiembrie 2011, emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, Dosar nr. 9370/2/2011).
În fapt, s-a reţinut că, la sfârşitul lunii mai 2011, la instigarea numitului C.C., zis „S.”, inculpatul a intermediat predarea către lucrătorii de poliţie judiciară din subordinea sa a genţii cu acte sustrase din autoturismul numitului P.V.M., ascunzând identitatea persoanei de la care o obţinuse în baza unei înţelegeri prealabile şi zădărnicind, în acest fel, posibilitatea de a identifica autorul furtului.
Înalta Curte constată că cererea de liberare provizorie sub control judiciar a fost în mod justificat respinsă de prima instanţă întrucât, deşi este admisibilă în principiu, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., nu este îndeplinită, însă, condiţia prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. în sensul că există riscul ca inculpatul să săvârşească şi alte infracţiuni, liberarea sa sub control judiciar nefiind justificată.
Temeiurile de fapt care susţin motivele verosimile de a bănui că inculpatul a comis infracţiunea de care este învinuit se menţin, iar în raport de probele aflate în dosar măsura arestării preventive apare, în continuare, justificată; în acest sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 17/2011, care arată, expres că judecătorul investit cu o astfel de cerere trebuie să analizeze dacă, fiind pus în libertate, există riscul ca inculpatul să pună în pericol buna desfăşurare a procesului penal.
Pe de altă parte, analizarea pe fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciar trebuie făcută prin prisma oportunităţii acesteia şi a echilibrului care trebuie să existe între interesul personal al inculpatului (de a fi liber) şi interesul general al societăţii (de a nu se produce o tulburare prin eliberarea inculpatului).
Or, în acest context, este adevărat că infracţiunea pentru care inculpatul a fost arestat, în raport de limitele de pedeapsă, nu este foarte gravă, însă gravitatea rezultă din faptul că inculpatul, ofiţer de poliţie judiciară, a încercat să favorizeze infractorul intervenind în desfăşurarea anchetei penale.
Prin urmare, Înalta Curte achiesează la concluziile primei instanţe în sensul că, la acest moment procesual, nu se impune admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că circumstanţele personale invocate de inculpat nu pot avea prioritate şi nu se impune lăsarea în libertate a acestuia.
De asemenea, liberarea provizorie sub control judiciar este o vocaţie pentru inculpat, instanţa fiind cea care apreciază dacă se impune sau nu cercetarea acestuia în stare de libertate, în raport de temeiurile de fapt şi de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
În consecinţă, criticile formulate prin recursul declarat şi solicitarea de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu sunt întemeiate.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva încheierii din 24 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 342/2/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 987/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Încheierea nr. 310/2012. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
