ICCJ. Decizia nr. 1354/2012. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1354/2012
Dosar nr.5354/1/2012
Şedinţa publică din 09 octombrie 2012
Asupra cererii de strămutare de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 12 august 2012, petenţii P.G.D., T.F. şi C.C. au solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 525/104/2012 al Curţii de Apel Craiova, apreciind că există motive de bănuială legitimă şi că obiectivitatea şi imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită din cauza împrejurărilor, calităţii părţilor şi duşmăniilor locale.
În argumentare, petenţii au evidenţiat că judecătorul care a soluţionat fondul cauzei a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpaţi, din tentativă de omor în vătămare corporală, motivând că victima a decedat. De asemenea, judecătorul fondului ar fi avut un comportament necorespunzător faţă de inculpaţi, respectiv de a-i îndepărta din sala de judecată, motiv pentru care aceştia apreciază că judecătorul fondului ar putea influenţa în mod negativ şi instanţa care soluţionează apelurile declarate în cauză.
Potrivit art. 57 C. proc. pen. au fost solicitate informaţii de la Ministerul Justiţiei - Direcţia Elaborare Acte Normative, Studii şi Documentare.
Din informarea transmisă de Ministerul Justiţiei - Direcţia Elaborare Acte Normative de Stadii, Dosarul nr. 525/104/2012 al Curţii de Apel Craiova în care se judecă apelurile declarate de inculpaţi şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt împotriva sentinţei penale nr. 12 din 26 iunie 2012 a Tribunalului Olt.
Referitor la motivele invocate de petenţi s-a reţinut că, potrivit actelor dosarului, judecătorul fondului a dispus condamnarea inculpaţilor pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, respingând cererea formulată de aceştia prin care solicitau schimbarea încadrării juridice în vătămare corporală gravă, nu pentru argumentele prezentate de petenţi - respectiv faptul că partea vătămată ar fi decedat, ci ţinând seama de poziţia subiectivă a inculpaţilor faţă de faptă şi de urmările acesteia, apreciată de instanţă ca fiind intenţia directă prin raportare la numărul mare de lovituri aplicate şi intensitatea ridicată a acestora, ele fiind apte să producă nu doar traumatisme ce includ facturi costale, ci şi să pună în primejdie viaţa victimei.
În raport de aspectele constatate, în concluziile informării s-a opinat că la Curtea de Apel Craiova sunt asigurate condiţiile necesare pentru o normală şi corectă soluţionare a apelurilor declarate de inculpaţi şi de parchet, neexistând motive de strămutare a cauzei la o altă instanţă egală în grad.
Cererea de strămutare urmează a fi respinsă ca nefondată.
Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părţi are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.
În cauză, niciuna dintre cerinţele art. 55 alin. (1) nu sunt întrunite, aspectele invocate de petenţi necircumscriindu-se situaţiilor care, potrivit textului de lege invocat, justifică strămutarea cauzei.
În acest sens, se constată că bănuielile petenţilor în sensul că imparţialitatea şi obiectivitatea magistraţilor Curţii de Apel Craiova ar putea fi afectate printr-o influenţă exercitată de judecătorul fondului care a dat o soluţie nemulţumitoare ( în opinia petenţilor) acţiunii penale, respectiv a avut un comportament pretins neadecvat, care însă nu a fost dovedit, nu sunt susţinute de probe, neputând constitui motive de suspiciune cu privire la posibila nepărtinire a instanţei învestită soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţi şi de parchet.
În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea instanţei trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparţial, dar şi din perspectiva celui interesat. La acest control, instanţa investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuţie imparţialitatea judecătorului interesat.
Curtea Europeană a hotărât că, în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenţa instanţei europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.
În cazul de faţă, Înalta Curte, în raport de prevederile art.55 alin. (2) C. proc. pen. şi de datele expuse, apreciază că temerile petenţilor nu sunt justificate, membrii instanţei fiind magistraţi de profesie, prezumaţi a fi lipsiţi de orice prejudecată sau de parţialitate.
Ca atare, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă.
Văzând şi dispoziţiile art.192 alin.2 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca. nefondată, cererea formulată de petenţii P.G.D., T.F. şi C.C. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 525/104/2012 al Curţii de Apel Craiova.
Obligă petenţii la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 09 octombrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 1226/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1357/2012. Penal. Strămutare (art. 55 şi... → |
---|