ICCJ. Decizia nr. 1226/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1226/2012
Dosar nr. 9983/1/2011
Şedinţa publică din 10 septembrie 2012
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 2299/II/2/2011 din 7 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a plângerii formulate de către denunţătorul R.L. împotriva Rezoluţiei nr. 276/P/2007 din 29 octombrie 2008, dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi infirmarea, din oficiu, ca nelegală, a Rezoluţiei nr. 1479/II/2/2009 din 8 ianuarie 2010, dispusă de prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.
Pentru a pronunţa această soluţie s-au reţinut următoarele:
1. La data de 31 mai 2005, R.L., membru al Consiliului local al municipiului Paşcani, a formulat plângere, în cuprinsul căreia a solicitat să fie efectuate cercetări penale faţă de făptuitorii C.C., C.V., M.G., O.V., O.E., O.J., P.M., care ar fi sustras mai multe tuburi din beton, bunuri care, în perioada aprilie - iunie 2004, au fost aşezate de-a lungul străzii Dragoş Vodă din municipiul Paşcani, în vederea efectuării unei lucrări de canalizare, a cărei execuţie nu a mai fost demarată, astfel că făptuitorii menţionaţi, dar şi alte persoane, şi-au însuşit pe nedrept tuburile din beton.
Plângerea a făcut obiectul Dosarului nr. 1772/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani.
Prin Rezoluţia nr. 1772/P/2005 din 25 august 2005 s-a dispus, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de O.J., M.G., O.V., O.E., C.V., C.C. şi P.M., dar şi faţă de alţi făptuitori (D.M., E.M., N.G. şi M.V., sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e) C. pen., reţinându-se că proprietarul tuburilor din beton este Direcţia Apă Canalizare a municipiului Paşcani, iar consiliul local municipal a aprobat şi distribuit, asigurând transportul, mai multor cetăţeni astfel de bunuri, deoarece tuburile prezentau un grad de uzură ce nu permitea folosirea lor pentru executarea lucrărilor privind alimentarea cu apă a municipiului Paşcani.
Împotriva Rezoluţiei nr. 1772/P/2005 din 25 august 2005 a formulat plângere R.L., plângerea fiind admisă de către prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, prin Rezoluţia nr. 953/II/2/2005 din 21 noiembrie 2005, în expozitivul căreia a constatat că cercetările nu au clarificat pe deplin situaţia de fapt a cauzei.
Dosarul a fost soluţionat la 8 mai 2006, prin Rezoluţia nr. 1772/P/2005, prin care, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 208 - art. 209 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., faţă de O.J., M.G., O.V., O.E., C.V., D.M., E.M., N.G., M.V., C.C. şi P.M. În motivarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale a fost invocată Adresa nr. 15578 din 16 martie 2006 a Primăriei Paşcani, în conţinutul căreia s-a arătat că, în urma inundaţiilor din perioada 18 - 20 august 2005, a fost afectat sistemul de alimentare cu apă al oraşului, astfel că a fost aprobat un program de modernizare a acestuia, împrejurare în care au fost înlocuite unele tuburi din beton, iar tuburile vechi au fost repartizate unor locuitori ai municipiului Paşcani, cu titlu de ajutor, pentru refacerea unor poduri şi fântâni.
În continuare, R.L. a formulat plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, dispusă la 8 mai 2006.
Plângerea a fost soluţionată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, care, prin Rezoluţia nr. 535/11/2/2006 din 3 august 2006, a admis plângerea şi a dispus infirmarea Rezoluţiei nr. 1772/P/2005, arătând că actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate sunt I.plete, deoarece nu s-a clarificat câte tuburi se aflau în gestiunea Direcţiei Apă Canalizare şi câte au fost dezafectate şi amplasate pe strada Dragoş Vodă şi nu s-a stabilit dacă existau aprobări pentru un număr de 10 tuburi, care au fost distribuite unor locuitori din suburbia Broşteni, ori dacă existau astfel de aprobări şi pentru alte persoane.
2. În Dosarul nr. 1081/P/2006, urmare a unei sesizări formulate de către R.L., Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani a efectuat cercetări faţă de P.I., pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen., deoarece, începând cu anul 2003, în perioada în care a îndeplinit funcţia de director al Direcţiei Apă Canalizare Paşcani, s-a procedat înstrăinarea, în condiţii nelegale, a unor tuburi din beton.
Prin Rezoluţia nr. 1081 din 6 iulie 2006 s-a dispus, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de P.I., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen., reţinându-se că, în anul 1995, s-a întocmit un proiect de executare a unei conducte de aducţiune a apei, pentru care urmau să fie folosite tuburi din beton, însă proiectul a rămas nerealizat, datorită lipsei de fonduri, astfel că tuburile s-au deteriorat, fiind folosite la alte lucrări.
Denunţătorul R.L., membru al Consiliului local Paşcani, a formulat plângere împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Prin Ordonanţa nr. 671/II/2/2006 din 11 septembrie 2006, prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani a admis plângerea şi a constatat că se impune reunirea Dosarului nr. 1772/P/2005 cu Dosarul nr. 1081/P/2006, cauzele având acelaşi obiect; în această situaţie, s-a menţionat că se impune infirmarea Rezoluţiei nr. 1081/P/2006 din 6 iulie 2006; astfel, prin ordonanţa mai sus arătată, s-a dispus conexarea Dosarului nr. 1081/P/2006 la Dosarul nr. 1772/P/2005, fără a se dispune însă şi infirmarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 1081/P/2006 din 6 iulie 2006; cum în expozitivul Ordonanţei nr. 671/II/2/2006 din 11 septembrie 2006 s-a făcut vorbire despre necesitatea infirmării rezoluţiei mai sus arătate, este evident că este vorba despre o eroare materială, care nu a fost îndreptată în condiţiile art. 195 C. pen.
3. La data de 14 mai 2007, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani a întocmit Referatul nr. 1772/P/2005, în cuprinsul căruia, invocând calitatea "persoanei vătămate" R.L. de consilier în cadrul Consiliului local Paşcani, a propus Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi să procedeze la preluarea cauzei, în condiţiile art. 209 alin. (41) C. proc. pen.
Referatul poartă menţiunea olografă "21 mai 2007/preluare u.p.", precum şi ştampila de înregistrare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, la numărul 276/P/2007.
Dosarul cu acest număr a fost soluţionat la 29 octombrie 2008, prin Rezoluţia nr. 276/P/2007 prin care, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen., faţă de primarul municipiului Paşcani, R.N. şi faţă de directorul Direcţiei Apă Canalizare Paşcani, P.I. Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus şi "neînceperea urmăririi penale faţă de persoanele care, prin cumpărare sau formă de ajutorare, au intrat în posesia tuburilor de beton, întrucât nu a avut loc un act de sustragere.
4. Rezoluţia nr. 276/P/2007 din 29 octombrie 2008 a fost comunicată lui R.L. la 4 noiembrie 2008.
În continuare, la data de 24 noiembrie 2008, R.L. a adresat Tribunalului Iaşi plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, pe care a criticat-o pentru nelegalitate, arătând că procurorul nu a analizat situaţia de fapt a cauzei şi nu a interpretat corect dovezile.
Prin Sentinţa penală nr. 75 din 29 ianuarie 2009, Tribunalul Iaşi a hotărât declinarea competenţei de soluţionare a plângerii în favoarea Judecătoriei Iaşi.
La rândul său, prin Sentinţa penală nr. 1646 din 30 aprilie 2009, Judecătoria Iaşi a hotărât declinarea competenţei de soluţionare a plângerii împotriva soluţiei în favoarea Judecătoriei Paşcani.
Această din urmă instanţa, prin Sentinţa penală nr. 236 din 6 iulie 2009, a respins plângerea ca inadmisibilă, cu motivarea că petiţionarul nu a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, conform dispoziţiilor art. 278 alin. (2) C. proc. pen.
Recursul declarat de către R.L. împotriva Sentinţei penale nr. 236 din 6 iulie 2009 a fost admis de Tribunalul Iaşi, care, prin Decizia nr. 723 din 13 octombrie 2009, a scos cauza de pe rol şi a trimis dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, pentru soluţionarea plângerii de către prim-procurorul parchetului, conform art. 278 alin. (3) C. proc. pen.
5. În consecinţă, plângerea formulată de către denunţătorul R.L. la 24 noiembrie 2008 a fost soluţionată de către prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, care, prin Rezoluţia nr. 1479/II/2/2009 din 8 ianuarie 2010, a respins sesizarea ca neîntemeiată.
În motivarea soluţiei, s-a arătat că persoanele împotriva cărora a fost formulată plângerea penală, pentru sustragerea tuburilor din beton, au intrat în posesia bunurilor cu acordul Consiliului local Paşcani, care a aprobat referatul în acest sens, la 30 septembrie 2003; totodată, s-a arătat că, în ceea ce îi priveşte pe P.I. şi R.N., proiectul referitor la constituirea conductelor de apă nu a fost finalizat, nu din culpa acestora, ci din alte motive, neimputabile lor.
6. Împotriva Rezoluţiei nr. 1479/11/2/2009 din data 8 ianuarie 2010 a formulat plângere R.L., pe care a adresat-o Judecătoriei Paşcani, care, prin Sentinţa penală nr. 61 din 1 martie 2010 a hotărât declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocându-se criteriile de competenţă după calitatea persoanei, determinat de faptul că R.N. a fost ales deputat în Parlamentul României, în anul 2008.
În acelaşi timp, R.L. a mai formulat o plângere împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale adoptată în Dosarul nr. 276/P/2007, în cuprinsul căreia a criticat Rezoluţiile nr. 276/P/2007 din 29 octombrie 2008 şi nr. 1479/11/2/2009 din 8 ianuarie 2010 dispuse de procurori, plângerea fiind adresată Tribunalului Iaşi.
Instanţa, prin Sentinţa penală nr. 203 din 14 aprilie 2010, a hotărât declinarea competenţei de soluţionare a plângerii în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a incidenţei prevederilor art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., referitor la R.N.
Astfel, cele două plângeri formulate, conform art. 2781 C. proc. pen., de către R.L., au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi au făcut obiectul Dosarelor nr. 574/866/2010 şi nr. 888/99/2010.
Cel dintâi dosar a fost soluţionat prin Sentinţa penală nr. 1018 din 11 iunie 2010, prin care a fost respinsă ca nefondată plângerea petiţionarului R.L.
Cel de-al doilea dosar a fost soluţionat prin Sentinţa penală nr. 1686 din 4 noiembrie 2010, prin care plângerea împotriva soluţiei a fost respinsă ca inadmisibilă, dat fiind că petiţionarul uzase deja de calea de atac prevăzută de art. 2781C. proc. pen.
Împotriva fiecăreia dintre cele două sentinţe penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi R.L., recursurile fiind judecate de completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, prin Decizia nr. 239 din 28 martie 2011 au fost admise recursurile declarate, au fost casate sentinţele atacate şi, rejudecând, s-a dispus trimiterea plângerii petiţionarului procurorului-şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare.
Pentru a pronunţa această decizie, completul de 9 judecători a arătat că, în mod greşit prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a reţinut cauza spre soluţionare, dispunând, la 8 ianuarie 2010, prin Rezoluţia nr. 1479/11/2/2009, respingerea plângerii petiţionarului R.L., formulată de acesta la 24 noiembrie 2008 împotriva Rezoluţiei nr. 276/P/2007 din 29 octombrie 2008, întrucât, la data rezolvării plângerii, R.N. avea calitatea de deputat. Instanţa a mai arătat că, nepronunţându-se prin rezoluţie procurorul ierarhic superior competent, prima instanţă trebuia ca, în baza dispoziţiilor art. 2781alin. (13) C. proc. pen., să trimită plângerea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pentru a se pronunţa în cauză procurorul-şef de secţie.
În esenţă, s-a reţinut că plângerea formulată în baza art. 278 C. proc. pen. de către R.L. este inadmisibilă, întrucât la dosar nu există dovezi în legătură cu vătămarea vreunui interes legitim al acestuia. Având în vedere faptul că, în expozitivul Deciziei nr. 239 din 28 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că plângerea formulată de către R.L. împotriva Rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 276/P/2007 din 29 octombrie 2008 a fost soluţionată în mod nelegal, prin Rezoluţia nr. 1479/11/2/2009 din 8 ianuarie 2010, dispusă de prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, care nu a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., urmează ca cea din urmă rezoluţie, din 8 ianuarie 2010, să fie infirmată ca nelegală, conform dispoziţiilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.
S-a mai constatat că, în anul 1994, Guvernul a aprobat, prin Hotărârea nr. 205, investiţia având ca obiect extinderea alimentării cu apă a municipiului Paşcani, lucrările fiind demarate în baza Contractului nr. X/1995 încheiat între societatea comercială I. şi Regia Autonomă Judeţeană de Apă Canal Iaşi; lucrările au fost sistate în anul 1998, din lipsă de fonduri, fără a se proceda la recepţia tronsonului de canalizare deja executat; în anul 2000, Primăria Paşcani a preluat investiţia în patrimoniul său, fără ca Direcţia Apă Canalizare din cadrul acesteia să o finalizeze, datorită lipsei fondurilor; în cuprinsul expertizei contabile efectuate în cauză, s-a arătat că direcţia menţionată a folosit tuburile aparţinând investiţiei de extindere a alimentării cu apă a municipiului Paşcani, fără a exista avize, proiecte, devize şi fără aprobarea consiliului local pentru rezolvarea unor situaţii speciale, tuburile fiind atribuite unor persoane din mai multe localităţi, pe traseul Paşcani - Moţca.
În aceste împrejurări, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi furt, deoarece, sub aspectul laturii subiective lipseşte intenţia, ca formă a vinovăţiei cu care se comit aceste infracţiuni, referitor la neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, cu consecinţa vătămării intereselor legale patrimoniale ale Primăriei Paşcani şi referitor la însuşirea pe nedrept a unor bunuri de către persoanele cărora le-au fost atribuite tuburi din beton de către autorităţile administrative locale.
Împotriva acestei soluţii a formulat plângere în temeiul art. 275 - 278 C. proc. pen. petiţionarul R.L. care a solicitat tragerea la răspundere penală a intimaţilor R.N. şi P.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 208, 246 C. pen.
Plângerea este inadmisibilă.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se reţine că sesizările adresate de către R.L. organelor judiciare, în anul 2005 şi în anul 2006, au natura juridică a unor denunţuri, conform art. 223 C. proc. pen. De asemenea, în cuprinsul denunţurilor autorul acestora nu a precizat care au fost interesele sale legitime vătămate şi în ce a constat vătămarea, lezarea acestora, ci a formulat doar critici, cu privire la modul de administrare a probelor în cauză. Petiţionarul, deşi a precizat că este membru al Consiliului local Paşcani, nu a făcut dovada existenţei vreunui mandat special, care să îi confere dreptul de a reprezenta această instituţie în justiţie.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 275 şi urm. C. proc. pen., persoana care formulează plângere, în virtutea drepturilor procesuale garantate, trebuie să arate ce vătămare i s-a cauzat şi ce interes legitim i-a fost încălcat, deoarece nu orice persoană poate să formuleze o astfel de plângere, legea stabilind clar categoria titularilor acestui drept doar la persoanele care justifică un interes legitim. În acest sens fiind şi R.I.L. nr. 13/2011 publicat în M. Of. nr. 794/9.11.2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la calitatea denunţătorului de a formula plângere penală în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
Acest punct de vedere a fost exprimat şi de literatura judiciară în tratatul Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală, avându-i ca autori pe Vintilă Dongoroz şi colaboratorii, unde se arată că una din condiţiile privind procedura plângerii formulate în baza art. 275 şi urm. C. proc. pen. este că "prin măsura sau actul de urmărire penală trebuie să se fi adus o vătămare a intereselor legitime ale persoanei care face plângerea. Persoana care face plângerea trebuie deci să arate în plângere ce vătămare i s-a adus şi ce interes legitim loveşte acea vătămare. Prin vătămarea adusă intereselor legitime ale persoanei care face plângere, se înţelege atingerea în mod injust a situaţiei sale personale sau materiale prin încălcarea dispoziţiilor legale".
Acest punct de vedere se coroborează cu art. 21 din Constituţie (unde se prevede că "orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime" şi că " nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept"), cu art. 6 pct. 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (conform cu care "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege care va hotărî, fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa", după cum "orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale") şi cu art. 2 lit. o) şi p) din Legea nr. 554/2006 a contenciosului administrativ (conform cu care interesul legitim privat reprezintă posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat, iar interesul legitim public reprezintă posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept fundamental care se exercită în colectiv ori, după caz, în considerarea apărării unui interes public).
Aşa fiind, Înalta Curte urmează să respingă plângerea formulată de petiţionarul R.L. ca inadmisibilă, întrucât la dosar nu există dovezi în legătură cu vătămarea vreunui interes legitim al acestuia, rezoluţia atacată fiind menţinută.
Văzând dispoziţiile art. 38515 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul R.L. împotriva Rezoluţiei nr. 2299/II/2/2011 din 7 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 septembrie 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 3578/2012. Penal. Prelungirea duratei... | ICCJ. Decizia nr. 1354/2012. Penal. Strămutare (art. 55 şi... → |
|---|
