ICCJ. Decizia nr. 210/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Sentinţa nr. 210/2012
Dosar nr. 7134/1/2012
Şedinţa publică din 20 februarie 2012
Asupra plângerii de faţă;
În baza actelor din dosar constată următoarele:
La 22 decembrie 2011, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism plângerea formulată de numiţii G.L.C. şi M.I.R. prin care s-a solicitat efectuarea de cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 259, art. 266, art. 288 şi art. 289 C. pen. faţă de: B.G., P.L. şi B.D., procurori în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi M.D., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, precum şi faţă de S.A.I. şi P.N., lucrători în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, fapte săvârşite cu ocazia instrumentării şi soluţionării Dosarului penal nr. 12/P/2008 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dosar în care cei doi petenţi au fost trimişi în judecată şi condamnaţi, în fond, pentru comiterea unor infracţiuni de corupţie.
Prin Ordonanţa nr. 37/D/P/2012 din 27 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. d), precum şi în baza art. 45 alin. (1) şi art. 29 pct. 1 lit. e) C. proc. pen.:
- neînceperea urmăriri penale faţă de intimaţii B.G., P.L., B.D., M.D., S.A.I. şi P.N., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 C. pen.;
- declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în vederea efectuării de cercetări faţă de numiţii B.G., P.L., B.D., M.D., S.A.I. şi P.N., sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 259, art. 266, art. 2671, art. 268, art. 288 şi art. 289 C. pen.
Primind plângerea numiţilor G.L.C. şi M.I.R., urmare a declinării competenţei, la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a format Dosarul nr. 708/P/2012.
În plângerea lor petenţii au arătat că intimaţii fac parte dintr-un grup specializat în săvârşirea de infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei şi infracţiuni de fals.
Cu privire la numitul S.A.I., petenţii au reclamat că acesta a „fabricat” un dosar penal, şi anume dosarul nr. 12/P/2008, întocmind în fals trei procese verbale de transcriere a unor interceptări telefonice, care poartă dată fictivă, respectiv, 30 martie 2009, procese-verbale ce ar fi fost emise de sus-numitul în mod nelegal, nefiind delegat de procuror în acest sens întrucât transcrierea înregistrărilor intra în competenţa Serviciului tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Tot numitul S.A.I. ar fi „ticluit” 12 procese-verbale prin care se atesta încercarea de contractare a denunţătorului A.K., precum şi procesul - verbal datat 02 aprilie 2008, privind recunoaşterea de pe planşa foto, de către traducătorul G.F., a numitului G.L.C., şi procesul verbal în care era redat conţinutul unui SMS.
Cu privire la magistraţii B.G. şi P.L., petenţii au reclamat că „au continuat activitatea de ticluire de probe mincinoase”, în dosar existând trei declaraţii false, ce ar fi fost date de martorii C.B., S.S. şi S.Ş. la Instambul, la 06 martie 2010.S-a susţinut, de asemenea, că procurorul B.G., cu acordul magistratului P.L., a dispus reţinerea şi trimiterea în judecată a persoanelor cercetate în cauză, sustrăgând sau falsificând acte din dosarul de urmărire penală.
Referitor la judecătorul M.D., din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, petenţii au reclamat că acesta, cu prilejul judecării cauzei, a împiedicat exercitarea de către inculpaţi a drepturilor procesuale, respingând cererile formulate şi excepţiile invocate de aceştia şi falsificând declaraţiile martorilor audiaţi, fie prin omisiunea de a consemna anumite aspecte, fie consemnând altceva decât cele declarate, iar motivarea hotărârii pronunţată de magistrat este în contradicţie cu probele administrate.
Procurorul de şedinţă B.D. a exercitat presiuni asupra martorilor audiaţi în cauză pentru a-i determina să denatureze adevărul şi a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului cu prilejul redactării motivelor de recurs.
Prin Rezoluţia nr. 708/P/2012 din 12 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) .raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de B.G., P.L. şi B.D. procurori în cadrul Directei Naţionale Anticorupţie, M.D., Judecător la Curte de Apel Bucureşti, S.A.I. şi P.N. lucrători în cadrul Directei Generale Anticorupţie, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 259, art. 266, art. 268, art. 288 şi art. 289 C. pen.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut că din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat indicii prind existenţa vreunui act de conduită contrar atribuţiilor de serviciu, săvârşit de magistraţii procurori şi judecători ori de lucrătorii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, reţinându-se că, obiecţiunile persoanelor vătămate se referă la legalitatea şi temeinicia soluţiilor pronunţate, iar simplul fapt că aceste critici sunt formulate prin intermediul unei plângeri penale nu este de natură a schimba atribuţiile organului de urmărire penală, transformându-l într-un organ de control.
Împotriva sus - arătatei rezoluţii, petentul G.L.C. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.
Prin Rezoluţia nr. 3515/11-2/2012 a procurorului şef al Secţiei de Urmărire penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost respinsă, ca neîntemeiată, a plângerea formulată împotriva Rezoluţiei nr. 708/P/2012 din 12 septembrie 2012, reţinându-se că soluţia de neurmărire penală dispusă faţă de persoanele arătate în plângere este legală şi temeinică, neexistând indicii care să confirme aspectele sesizate de numitul G.L.C.
în rezoluţia de respingere a plângerii s-a motivat că legalitatea rechizitoriului, emis de procuror B.G. şi confirmat, conform dispoziţiilor legale, de procuror şef secţie P.L., şi, implicit, a actelor de urmărire penală a fost supusă verificării instanţei de judecată şi că hotărârea pronunţată de magistrat poate fi cenzurată în căile de atac reglementate prin prevederile Codului de procedură penală.
Referitor la procuror de şedinţă B.D., s-a reţinut că motivele de recurs redactate reprezintă punctul de vedere exprimat de magistrat, conform convingerii sale şi a dispoziţiilor legale incidente, punct de vedere care a fost supus spre analiză instanţei de control judiciar, singura în măsură a dispune cu privire la aspectele ce au fost invocate.
Cu privire la competenţa Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a arătat că aceasta a fost determinată de incidenţa prevederilor art. 29 pct. 1 lit. e) C. proc. pen.
Împotriva aceleiaşi prime rezoluţii - nr. 708/P/ 2012 din 12 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică - petentul G.L.C. a formulat, întemeindu-şi-o pe prevederile art. 2781 C. proc. pen., plângerea de faţă, care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la 9 noiembrie 2012 sub nr. 7134/1/2012.
În motivarea scrisă a plângerii sale (filei 2-4), petentul G.L.C. a criticat soluţiile pronunţate ca fiind nelegale şi netemeinice, solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reclamate. S-a arătat, în esenţă, că procurorul de caz nu s-a pronunţat cu privire la toate infracţiuni reclamate care au fost indicate în denunţ, că au fost încălcate dispoziţiile art. 1-4, art. 202, art. 210, art. 224 şi art. 228 C. proc. pen., întrucât procurorul de caz nu a efectuat verificări pe motiv că nu are atribuţii de control asupra soluţiilor pronunţate de magistraţi. în cuprinsul plângerii sale, petentul a făcut referiri la modul de lucru al procurorului de caz H.M., precum şi a procurorului şef al Secţiei de Urmărire penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – I.M., magistraţi care, în opinia petentului,nu au verificat atent dosarul şi au pronunţat soluţii nelegale şi netemeinice.
La termenul de judecată din 20 februarie 2013, petentul G.L.C. a lipsit de la judecarea cauzei, iar instanţa, în lipsa altor cereri, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Examinând plângerea formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Este exact că, potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., „După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă”.
Aşa cum a arătat şi procurorul care a efectuat actele premergătoare, în cauză, în cadrul unei cercetări penale având ca obiect cercetarea unui magistrat sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu serviciul, nu se poate analiza legalitatea şi temeinicia măsurilor dispuse sau a soluţiei date de acesta.
Organul de urmărire penală nu are atribuţii de control al soluţiilor pronunţate de magistraţi, iar sesizarea sa cu o plângere penală îndreptată împotriva magistratului nu este de natură a-l investi cu astfel de atribuţii, pentru că scopul unei cercetări penale nu este analiza legalităţii şi temeiniciei unei soluţii, aceasta revenind în exclusivitate organelor de control competente, prevăzute de lege.
Or, din actele dosarului nu a rezultat existenţa nici uneia din infracţiunile mai sus arătate, imputate de petiţionar intimaţilor.
În raport cu cele expuse Înalta Curte constată că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de intimaţi este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia că aceştia ar fi săvârşit faptele reclamate.
Împrejurarea că petiţionarul a fost nemulţumit de măsurile dispuse nu poate conduce la concluzia existenţei infracţiunilor pe care acesta Ie-a indicat în plângerea sa.
Măsurile luate sau actele efectuate în timpul urmăririi penale, fie de procuror, fie de organul de cercetare penală delegat să efectueze acele acte, precum şi soluţia adoptată sunt supuse controlului ierarhic superior. Soluţiile dispuse de procurori pot fi nelegale sau netemeinice însă, pentru reformarea lor, sunt prevăzute căi de atac specifice.
Cu alte cuvinte, legiuitorul a prevăzut că părţile au dreptul să exercite căile de atac, tocmai pentru ca, în cazul unor greşeli, acestea să poată fi îndreptate, ceea ce exclude, de plano, posibilitatea ca adoptarea unei soluţii să poată fi considerată, prin ea însăşi, o infracţiune.
Dacă s-ar admite ca împotriva magistraţilor care au adoptat o soluţie sau au dat o hotărâre judecătorească să se poată face plângeri penale ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
Instrumentând cauza - Dosar nr. 12/P/2008 - şi dispunând, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpaţilor G.L.C., (petent în cauza de faţă ) M.I.R., B.B. şi G.D.I., iar apoi (judecătorul M.D.) pronunţând o sentinţă care l-a nemulţumit pe petent rezultă că intimaţii nu au făcut altceva decât să îndeplinească activităţi şi acte date în competenţa lor prin lege, să dispună o soluţie potrivit convingerii lor obiective şi nepărtinitoare, apreciind complet şi just probele administrate în cauză, motiv pentru care în sarcina acestora nu se poate reţine săvârşirea vreunei fapte penale.
În consecinţă, în temeiul art. art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. , Înalta Curte va respinge plângerea formulată de petiţionarul G.L.C. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, rezoluţie care va fi menţinută.
Totodată, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. .petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 200 lei, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul G.L.C. împotriva Rezoluţiei nr. 708/P/2012 din 12 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1970/2012. Penal. îndreptare eroare... | ICCJ. Decizia nr. 1903/2012. Penal → |
|---|
