ICCJ. Decizia nr. 1597/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr.1597/2012

Dosar nr. 5339/1/2012

Şedinţa publică din 4 decembrie 2012

Asupra plângerii de faţă,

În baza lucrărilor dosarului, constata următoarele:

Prin sesizarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 9 august 2012, petentul A.I. a formulat plângere împotriva lucrării nr. 1175/465/VIII/1/2012 din 20 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, arătând că nu i-au fost respectate mai multe drepturi prevăzute de Codul de procedură penală.

Analizând actele şi lucrările din dosar, înalta Curte constată că plângerea formulată de petentul A.I. este inadmisibilă, întrucât plângerea formulată de acesta nu vizează o rezoluţie dată în condiţiile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen.

Înalta Curte constata ca, în cauză, nu se atacă o soluţie de netrimitere în judecată dispusă de procuror şi, în consecinţă, nu s-a declanşat procedura specială reglementată în condiţiile art. 275-2781 C. proc. pen. Nu au aplicabilitate nici dispoziţiile art. 222 alin. (7) C. proc. pen. sau ale art. 2781 alin. 13 din acelaşi cod, în raport de lipsa unor elemente ce ar putea caracteriza juridic plângerea, fie ca mod de sesizare a organului de urmărire penală sau ca plângere împotriva soluţiei dispusă de procuror.

Conform dispoziţiilor art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau, după caz, a celorlalte soluţii de clasare sau netrimitere în judecată, persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de judecată. Astfel, în prezenta cauză, nu există o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, care să poată constitui obiectul analizei instanţei de judecată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei.

De asemenea, prin decizia 57 din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, s-a stabilit că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., este inadmisibilă.

Astfel, dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. instituie limitativ controlul judiciar numai asupra temeiniciei soluţiilor de netrimitere în judecata în raport cu cercetările efectuate în cazul actelor premergătoare sau al urmăririi penale, fiind evident că în cazul celorlalte măsuri sau acte ale procurorului, sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta, un asemenea control din partea judecătorului nu poate avea loc. S-a stabilit ca în măsura în care nu sunt vizate prevederile art. 2781 C. proc. pen., orice alte măsuri sau acte ale procurorului ori efectuate în baza dispoziţiei sale nu sunt supuse plângerii, ce se poate adresa judecătorului în temeiul acestui text de lege.

În consecinţă, în raport de actele dosarului şi faţă de prevederile legale plângerea este inadmisibilă, atâta timp cât nu are o reglementare legală, urmând a fi respinsă, ca atare.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă RĂ Ş T E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I.

Obligă petentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 04 decembrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1597/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond