ICCJ. Decizia nr. 1596/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 1596/2012

Dosar nr.4419/1/2012

Şedinţa publică din 4 decembrie 2012

Asupra plângerii de faţă,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin rezoluţia nr. 1238/P/2011 din 12 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, în conformitate cu dispoziţiile art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul A.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

În argumentarea soluţiei procurorul a arătat că activitatea magistratului s-a circumscris în atribuţiile de serviciu cu privire la soluţionarea cauzei cu care a fost învestit, acesta nedepăşind cadrul legal de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural.

Plângerea formulată împotriva Rezoluţiei nr. 1238/P/2011 a fost respinsă prin Rezoluţia nr. 1257/II-2/2012 din 24 aprilie 2012 a procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică prin care s-a apreciat ca lipsite de suport probator afirmaţiile petenţilor.

Nemulţumiţi de soluţia adoptată, petenţii au formulat plângere în condiţiile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen. instanţei de judecată competente, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, plângerea fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 14 iunie 2012.

La termenul de judecată din data de 4 decembrie 2012 reprezentantul Ministerului Public a solicitat trimiterea cauzei spre competenta soluţionare Curţii de Apel Piteşti, având în vedere, pe de o parte, faptul ca intimatul este procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, iar pe de altă parte, gradul profesional al acestuia de procuror de parchet de pe lângă Curte de Apel.

Analizând actele dosarului Înalta Curte constată că, la data de 11 noiembrie 2011 petenţii au formulat plângere, solicitând să fie efectuate cercetări penale pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faţă de magistratul procuror A.M.

De asemenea se constată că din actele dosarului rezultă faptul că intimatul este procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 281 pct. 1 lit. b2) C. proc. pen. Curtea de Apel este competentă să judece, în primă instanţa, infracţiunile săvârşite de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe.

Având în vedere calitatea intimatului de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, prin raportare la dispoziţiile art. 281 pct. 1 lit. b2) C. proc. pen., Înalta Curte va trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Piteşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Trimite cauza privind pe petenţii R.E.M. şi R.G.C. prin mandatar R.M. spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Piteşti.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 04 decembrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1596/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond