ICCJ. Decizia nr. 1589/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr.1589/2012
Dosar nr.5827/1/2012
Şedinţa publică din 3 decembrie 2012
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 484/P/2012 din 29 iunie 2012 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de V.D., magistrat procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), omisiunea sesizării organelor judiciare, prev. de art. 263 C. pen., înşelăciune, prev. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen., întrucât faptele reclamate nu există în materialitatea lor.
Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut, în esenţă că, la data de 25 aprilie 2012, petiţionarul T.T.G.L., a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, plângere penală împotriva magistratului procuror V.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, solicitând efectuarea de cercetări penale faţă de acesta, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului şi omisiunea sesizării organelor judiciare, constând în aceea că în mod abuziv a adoptat rezoluţia ele neînceperea urmăririi penale în Dosarul nr. 325/P/2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, faţă de magistratul judecător R.A.M. din cadrul Judecătoriei Târgu Jiu, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215, 246 şi 264 C. pen.
Prin ordonanţa nr.472/P/2012 din 29.05.2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, dat fiind gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie deţinut de către magistratul procuror V.D.
S-a constatat, că în sarcina magistratului procuror nu se pot reţine încălcări ale legii sau ale atribuţiilor de serviciu întrucât soluţia adoptată în Dosarul penal nr. 325/P/2012 este rezultatul analizei temeinice a datelor şi indiciilor aflate la dosarul cauzei şi a textelor de lege aplicabile materiei supuse investigării penale, magistratul procuror nu au făcut altceva decât să-şi exercite atribuţiile cu care legea l-a investit, dispunând efectuarea actelor premergătoare potrivit convingerii obiective şi nepărtinitoare, în acord cu principiile care guvernează desfăşurarea procesului penal, prin aprecierea completă şi justă a indiciilor, datelor sau probelor existente în dosar, neexistând nicio premisă de natură a conduce la presupunerea rezonabilă a cauzării vreunei vătămări intereselor legale aparţinând persoanei vătămate.
Împotriva soluţiei susmenţionate a formulat plângere petiţionarul conform art. 278 alin. (3) C. proc. pen., plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Rezoluţia nr. 2749/II/2/2012 din data de 08 august 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
S-a reţinut, în esenţă că, nu există indicii în sensul săvârşirii de către magistratul menţionat anterior a infracţiunilor sesizate, acesta îndeplinindu-şi în mod corect atribuţiile de serviciu, fără a cauza o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.
De asemenea s-a reţinut că, simpla împrejurare că petentul este nemulţumit de soluţia adoptată într-o cauză sau alta nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraţilor care au emis-o atât timp cât, din actele premergătoare urmăririi penale efectuate nu rezultă că aceştia ar fi săvârşit o infracţiune în legătură cu îndeplinirea activităţii de jurisdicţie sau că şi-ar fi îndeplinit, în mod defectuos, atribuţiile de serviciu.
Împotriva Rezoluţiei nr. 484/P/2012 din 29 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, petiţionarul T.T.G.L., prin mandatar T.T.M., a formulat plângere solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatului V.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, 263, 215 şi 264 C. pen..
Plângerea este neîntemeiată.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
Plângerea adresată instanţei de judecată competente de către persoana nemulţumită de modul în care a fost soluţionată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. are, între altele, natura juridică a unei căi de atac şi vizează controlul judecătoresc al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.
Această plângere, astfel cum a fost reglementată prin art. 2781 C. proc. pen., de natură a da eficienţă dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României şi art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale învesteşte instanţa, sub un prim aspect, cu examinarea legalităţii şi temeiniciei rezoluţiei sau, după caz, a ordonanţei atacate.
Cum soluţionarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac şi, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală.
Rezultă, aşadar, că, sesizată cu plângerea menţionată, instanţa de judecată nu este investită cu atribuţii de urmărire penală, aşa încât controlul judecătoresc priveşte exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispoziţiilor legii procesuale.
În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanţa de judecată competentă pronunţă una din soluţiile prevăzute de art. 2781 alin. (8) C. proc. pen.
În prezenta cauză se constată că, soluţia adoptată de parchet faţă de intimatul V.D. este legală şi temeinică, având în vedere intervenţia art.10 lit. a) C. proc. pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunţarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de magistratul procuror anterior menţionat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută şi pedepsită de art. 263 C. pen., înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi favorizarea infractorului, prevăzută şi pedepsită de art. 264 C. pen. întrucât faptele reclamate nu există în materialitatea lor.
Într-adevăr, nu se poate reţine săvârşirea vreunei infracţiuni de către magistratul procuror, împrejurarea că petiţionarul este nemulţumit de soluţiile dispuse nefiind de natură a conduce la concluzia că acesta şi-a încălcat atribuţiile de serviciu şi, în plus, verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei dispuse de către acesta se realizează prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, iar nu prin repunerea lor în discuţie în cadrul unui proces penal îndreptat împotriva lui.
Analizarea modului în care s-a derulat cercetare penală în cauză, observarea măsurilor dispuse de procuror, conduc la concluzia că toate actele efectuate sunt subscrise cadrului procesual legal, astfel încât criticile formulate de petiţionar se privesc ca fiind neîntemeiate.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimatul şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul T.T.G.L., prin mandatar T.T.M., împotriva Rezoluţiei nr. 484/P/2012 din 29 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art.246 C. pen., omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută şi pedepsită de art. 263 C. pen., înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi favorizarea infractorului, prevăzută şi pedepsită de art. 264 C. pen., rezoluţie care va fi menţinută.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul T.T.G.L., prin mandatar T.T.M., împotriva Rezoluţiei nr.484/P/2012 din 29 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2380/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1596/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
