ICCJ. Decizia nr. 1009/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1009/2013
Dosar nr. 7257/2/2012
Şedinţa publică din 21 martie 2013
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 409 din 18 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind cererea de transferare a condamnatului A.M., pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
A recunoscut efectele Sentinţei penale din 18 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 602 Hv 2/llv de Tribunalul Komeuburg, rămasă definitivă şi a Deciziei nr. Kos 3 - F -11 din data de 22 aprilie 2011 emisă de Poliţia Komeuburg, definitivă.
A dispus transferul condamnatului A.M. (fost Z.), cetăţean român, în vederea continuării executării pedepsei de 5 ani închisoare, într-un penitenciar din România.
A dedus din pedeapsa aplicată durata executată de la 15 noiembrie 2011 la zi. A dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei de 5 ani închisoare pe numele inculpatului A.M. (fost Z.).
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţa a reţinut, în esenţă, că, la data de 25 septembrie 2012, s-a înregistrat pe rol sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale din data de 18 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Komeuburg, în Dosarul penal nr. 602 Hv 2/llv, rămasă definitivă, ca urmare a cererii înaintate de către autorităţile judiciare austriece, de transferare a condamnatului A.M. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 5 ani închisoare.
S-a mai reţinut că la data de 29 august 2012, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, sub nr. 2572/II-5/2012, Adresa nr. 78191/SM/2012 din data de 22 august 2012 a Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, prin care a transmis acestei unităţi de parchet cererea nr. BMJ-4050495/0001-IV-4/2012 formulată la data de 07 august 2012 de Ministerul Federal al Justiţiei din Republica Austria, prin care se solicită transferarea persoanei condamnate A.M., într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicată faţă de sus-numit de către instanţa de judecată din statul solicitant.
Din examinarea înscrisurilor comunicate de statul de condamnare în aplicarea dispoziţiilor art. 147 alin. (2) lit. a) - c) din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 6 alin. (2) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, s-a constatat că prin Sentinţa penală din 18 aprilie 2011, pronunţată în dosarul penal nr. 602 Hv 2/llv de Tribunalul Korneuburg, rămasă definitivă, numitul A.M. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt grav, prin efracţie, săvârşit ca infracţiune de obicei, prevăzută de art. 127, art. 129 cifra 1 şi art. 130 caz 4 C. pen. austriac, reţinându-se că, la datele de 14 şi 15 noiembrie 2011, sus-numitul, împreună cu o altă persoană, a sustras, prin efracţie, din două locuinţe diverse sume de bani şi bunuri.
Totodată, faţă de numitul A.M. s-a dispus expulzarea şi s-a aplicat prin Decizia nr. KOS3-F-11 din data de 22 aprilie 2011 emisă de Direcţia Poliţei Korneuburg, rămasă definitivă, interdicţia pe o durată de 10 ani de şedere pe teritoriul Republicii Austria.
Potrivit înscrisului privind stadiul executării pedepsei emis de către autorităţile judiciare austriece, executarea pedepsei aplicată faţă de numitul A.M. a început la data de 15 noiembrie 2011 şi încetează la data de 15 noiembrie 2016, sus-numitul fiind în prezent încarcerat în Penitenciarul Garsten.
Cererea formulată de autorităţile austriece a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate (Strasbourg 1983).
S-a mai constatat de prima instanţă că în cauză sunt în mod cumulativ întrunite cerinţele prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată şi de Convenţia de la Strasbourg (1983) pentru admiterea cererii.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs condamnatul persoană transferabilă A.M., solicitând admiterea recursului, arătând că nu doreşte să fie transferat în România şi vrea să-şi execute pedeapsa în Austria.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte constată că acesta nu este de natură a duce la altă soluţie, decât cea pronunţată de instanţa, hotărârea fiind legală şi temeinică.
în această ordine de idei, Înalta Curte constată că instanţa de fond a respectat întocmai procedura prevăzută de lege în această materie.
Se reţine astfel că, în mod corect prima instanţă a constatat că în cauză sunt în mod cumulativ întrunite cerinţele prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind condiţiile transferării şi de Convenţia de la Strasbourg (1983) pentru admiterea cererii, în raport de actele aflate la dosar.
Din verificările efectuate la Ministerul Administraţiei şi Internelor - prin Direcţia Generală de Paşapoarte şi Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor Administrarea Bazelor de Date a rezultat că persoana condamnată este cetăţean român, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzute de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004.
Din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că prin Sentinţa penală din 18 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul penal nr. 602 Hv 2/llv de Tribunalul Korneuburg, rămasă definitivă, numitul A.M. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt grav, prin efracţie, săvârşit ca infracţiune de obicei, prevăzută de art. 127, art. 129 cifra 1 şi art. 130 cazul 4 C. pen. austriac.
Sentinţa de mai sus a rămas definitivă, astfel încât se constată că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004.
Din situaţia executării pedepsei comunicată de autorităţile austriece a rezultat că executarea pedepsei aplicată faţă de numitul A.M. a început la data de 15 noiembrie 2011 şi încetează la data de 15 noiembrie 2016, sus-numitul fiind în prezent încarcerat în Penitenciarul Garsten.
În consecinţă, este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004.
În fapt, s-a reţinut că la datele de 14 şi 15 noiembrie 2011, sus-numitul, împreună cu o altă persoană, a sustras, prin efracţie, din două locuinţe diverse sume de bani şi bunuri.
Examinând materialul cauzei se constată că este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzute de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferări persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, rezultând că fapta care a atras condamnarea numitului A.M. are corespondent în legislaţia penală română, fiind incriminată de dispoziţiile art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) român.
Potrivit procesului-verbal întocmit la data de 06 martie 2012 de autorităţile judiciare austriece, numitul A.M. nu a fost de acord să fie transferat în România în vederea continuării executării pedepsei.
Întrucât, prin decizia administrativă din data de 22 aprilie 2011, rămasă definitivă, faţă de numitul A.M., autorităţile austriece au dispus măsura expulzării şi au aplicat faţă de sus-numit interdicţia pe o durată de 10 ani de şedere pe teritoriul Republicii Austria, s-a constatat că - în cauză - sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997 şi ratificat prin O.G. nr. 92/1999.
Ca atare, constându-se că au fost respectate procedurile prevăzute de lege, fiind cumulativ întrunite cerinţele prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind condiţiile transferării şi de Convenţia de la Strasbourg (1983) şi după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Înalta Curte urmează a-l respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) din C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă A.M. împotriva Sentinţei penale nr. 409 din data de 18 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1011/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1005/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
