ICCJ. Decizia nr. 1060/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1060/2013
Dosar nr. 3826/105/2012
Şedinţa publică din 27 martie 2013
Deliberând asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 294 din data de 14 august 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova a fost condamnat inculpatul D.C., în prezent arestat după cum urmează:
- pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 37 alin. (1) lit. b)C. pen. (faptă din perioada iunie - august 2005) la pedeapsa de 4 ani închisoare.
Conform art. 65 C. pen., i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
- pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. (faptă din perioada iunie - august 2005) la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., urmează ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare.
S-a dispus aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de alege.
Conform art. 65 C. pen., i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza dispoziţiilor art. 14 - 15 raportat la dispoziţiile art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 998, 999, art. 1000 alin. (3) şi art. 1003 C. civ., s-a admis acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice – A.N.A.F. Bucureşti, prin D.G.F.P. Prahova şi a fost obligat inculpatul să plătească acestei părţi civile suma de 684.365,08 Iei despăgubiri civile reprezentând obligaţii către bugetul general consolidat al statului la care se vor adăuga obligaţiile fiscale accesorii potrivit codului de procedură fiscală, calculate de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la plata efectivă a debitului datorat.
În baza aceloraşi dispoziţii legale, s-a admis acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de partea civilă SC F.P. SRL cu sediul în Bucureşti, Calea Rahovei şi a fost obligat inculpatul să plătească acestei părţi civile suma de 2.799,97 lei despăgubiri civile.
În baza dispoziţiilor art. 191 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 1300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 7626/P /2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a fost trimis în judecată inculpatul D., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen., comise în următoarele împrejurări de fapt:
1. La data de 14 iunie 2005 inculpatul D.C. a devenit asociat unic al SC P.O. SRL Ploieşti, asociatul unic B.P.E. cesionându-i părţile sociale, conform actului adiţional autentificat sub nr. 4518/2005 de B.N.P. E. din Ploieşti.
Obiectul principal de activitate al societăţii, înscris în certificatul de înregistrare este „comerţul cu amănuntul al pâinii, produselor de patiserie şi al produselor zaharoase” - cod CAEN 5224.
Inculpatul D.C., asociat unic şi administrator al SC P.O. SRL Ploieşti nu a organizat şi condus corespunzător evidenţa contabilă pentru activitatea desfăşurată, nu a întocmit şi depus declaraţii privind impozitele şi taxele de plată la bugetul statului.
În perioada 26 iulie - 10 august 2005 inculpatul s-a aprovizionat de la SC D.P. SRL Orşova, jud. Mehedinţi, cu cantitatea de 215.490 kg uleiuri minerale, de tipul industrial I 20A, industrial 1 40 A şi lagăr L 46. Livrarea s-a făcut de la SC L.D. SRL Bucureşti, Sucursala Ploieşti, recepţia cantitativă şi calitativă fiind efectuate la rampa de încărcare a celei din urmă societăţi de către delegatul SC D.P. SRL Orşova, iar livrarea s-a făcut, direct din rampă, către beneficiarul SC P.O. SRL Ploieşti. Plata acestor produse petroliere s-a făcut în baza ordinelor de plată emise de SC P.O. SRL Ploieşti, în contul SC L.D. SRL Bucureşti şi la ordinul SC D.P. SRL Orşova.
În zilele de 29, 30 iulie 2005 D.C., administrator al SC P.O. SRL PLOIEŞTI s-a aprovizionat cu cantitatea de 66.750 kg. uleiuri minerale de la SC L.R. SRL Ploieşti. Plata produselor achiziţionate a fost efectuată prin transfer bancar, aşa cum rezultă din extrasele de cont. Produsele petroliere, achiziţionate sunt produse neaccizate, dar pentru care nu au fost emise documente justificative de livrare, iar societatea nu dispunea de spaţii de stocare şi depozitare.
În perioada iunie-august 2005 societatea administrată de inculpat a vândut 248.577 1. motorină euro III către SC P.O. SRL Sibiu, pentru care a emis 9 facturi fiscale în valoare totală de 717.001,97 lei. Contravaloarea acestui produs a fost achitată prin transfer bancar.
În aceeaşi perioadă, SC P.O. SRL a vândut către SC P. SRL Slobozia, 124.170 1. motorină euro III, în sumă de 372.949,07 lei. De asemenea şi în cazul acestor operaţiuni, contravaloarea produsului vândut a fost efectuată tot prin transfer bancar. Plăţile pentru ambele tranzacţii au fost efectuate prin contul de virament al SC P.O. SRL Ploieşti, deschis la B.C.R. Ploieşti.
Potrivit constatărilor Gărzii Financiare Ialomiţa, la data de 01 iunie 2005 de la SC T.R. SRL au fost ridicate facturile fiscale seria PHVFH nr. 06/1660251-01660850 de către B.P.E., reprezentant SC P.O. SRL Ploieşti (care la data de 14 iunie 2005 a cesionat părţile sociale inculpatului D.C.). Atât facturile fiscale emise către SC P. SRL Slobozia cât şi cele emise către SC P.O. SRL Sibiu, fac parte din facturile fiscale ridicate de B.P.E.
Din aceste documente justificative a rezultat că societatea administrată de inculpat a achiziţionat produse petroliere neaccizabile uleiuri minerale şi a facturat către SC P. SRL Slobozia şi SC P.O. SRL Sibiu motorină, fără ca intrările şi ieşirile de produse petroliere să corespundă cantitativ sau valoric.
Pentru operaţiunile comerciale privind vânzarea motorinei euro III, inculpatul, ca asociat unic şi administrator al SC P.O. SRL Ploieşti, nu a înregistrat operaţiunile efectuate în contabilitatea societăţii, nu a depus declaraţii privind obligaţiile la bugetul general consolidat al statului şi nici nu a depus raportarea contabilă obligatorie. De asemenea, nu a prezentat nici o dovadă bazată pe acte şi documente justificative că SC P.O. SRL Ploieşti ar fi achiziţionat, de la un antrepozit fiscal autorizat, motorina euro III pentru a fi comercializată prin staţiile de distribuţie ale SC P. SRL Slobozia şi SC P.O. SRL Sibiu, In plus s-a reţinut că nu există nici o informaţie referitoare la achiziţionarea produselor vândute către SC P. SRL. Slobozia şi SC P.O. SRL Sibiu şi nu s-a făcut dovada existentei în stoc, la data controlului, a produselor care au fost livrate, rezultând că între aprovizionări şi vânzări nu se pot face compensări de produse.
Prejudiciul total cauzat de către inculpat prin neînregistrarea în perioada iulie-august 2005 a operaţiunilor de achiziţie şi livrare produse petroliere este in sumă totală de 478.064,94 lei.
2. La data de 06 octombrie 2004 partea vătămată SC F.P. SRL Bucureşti a sesizat organele de cercetare penală că a fost înşelată de inculpatul D.C. ca reprezentant legal al SC P. SRL PLOIEŞTI, căreia i-a livrat marfă, iar pentru plata acesteia, inculpatul a emis fila CEC BA 300 01380406 din 28 august 2004, cu toate că nu avea semnătură autorizată în bancă şi nici nu avea disponibil în cont, fila CEC fiind prezentată trasului la 09 septembrie 2004.
În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că, la data de 08 iulie 2004, inculpatul D.C. a preluat părţile sociale ale SC P. SRL de la făptuitorul P.M.C., fată de care s-a dispus încetarea urmăririi penale, ocazie cu care cel din urmă i-a predat documentele de evidentă contabilă şi ştampila societăţii. Cu toate acestea, inculpatul D.C. nu a întocmit formalităţile necesare pentru a-şi autoriza semnătura în banca unde societatea preluată avea deschis cont bancar şi a emis fila CEC către partea vătămată SC F.P. SRL Bucureşti, în scopul „achitării” mărfii achiziţionate, ştiind că acea filă CEC nu va fi decontată, instrumentul de plată nefiind valid din punct de vedere al semnăturii trăgătorului.
Conform adresei nr. 19617 din 17 noiembrie 2004 a B.C.R. Prahova rezultă că singura semnătură autorizată pentru contul de virament al SC P. SRL este cea a fostului asociat, făptuitorul P.M.C.
De asemenea, a rezultat din actele dosarului că marfa achiziţionată a fost transportată la un depozit din Complexul F. din Bucureşti.
Prin fapta comisă, inculpatul D.C. a prejudiciat-o pe partea vătămată SC F.P. SRL Bucureşti cu suma de 2.799,98 lei, prejudiciul nefiind recuperat.
3. În urma unor controale fiscale încrucişate efectuate de organele abilitate ale statului a rezultat că SC P. SRL Ploieşti s-a aprovizionat de la SC T. SRL, în perioada 28 mai 2004 - 07 iulie 2004, cu cantitatea de 402.900 kg. produse petroliere, în baza a 14 facturi fiscale, reţinându-se, ca şi în cazul SC P.O. SRL, administrată de acelaşi inculpat, existenta a două circuite referitoare unul la intrările de produse petroliere (fără a fi identificate documente justificative) şi unul de decontare a acestor produse.
Această faptă a făcut obiectul dos. penal 16/D/P/2004 al P.Î.Î.C.J. - D.I.I.C.O.T., fiind declinat prin rechizitoriul din 06 iunie 2007 la PJ Ploieşti, unde a fost înregistrat sub nr. 5519/P/2007 şi conexat la cauza de fată.
Potrivit Raportului de inspecţie fiscală a rezultat că societatea a achiziţionat produse petroliere neaccizabile, respectiv uleiuri de diferite tipuri, în valoare de 688.231 lei. Organele fiscale nu au identificat nici un fel de documente justificative: facturi fiscale sau avize de expediţie pentru livrarea produselor petroliere achiziţionate. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 66 din O.G. nr. 92/2003 şi art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 57172003 s-a procedat la calcularea prin estimare a veniturilor obţinute, sub forma adausului comercial aferent intrărilor de uleiuri minerale. În urma acestui calcul estimativ a rezultat un impozit pe profit suplimentar în cuantum de 3.318 lei şi TVA aferent de 2.522 lei.
În cauză, în faza de urmărire penală, A.N.A.F., prin D.G.F.P. Prahova, s-a constituit parte civilă cu suma de 684 365,08 lei iar partea vătămată SC F.P. SRL cu suma de 2 799, 97 de lei.
La termenul de judecată din data de 7 august 2012, după consultarea cu apărătorul său inculpatul a arătat că solicită ca judecarea cauzei sa se facă după procedura prevăzuta de dispoziţiile art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., respectiv pe baza recunoaşterii vinovăţiei sale totale şi necondiţionate.
Analizând probele strânse în faza de urmărire penală, instanţa de fond a constatat că situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare şi recunoscută de inculpat este dovedită prin sesizarea Gărzii Financiare Prahova, sesizarea Gărzii Financiare Ialomiţa, proces verbal de constatare nr. 09 iunie 2006 al Gărzii Financiare Ialomiţa şi anexe, facturi fiscale emise de SC P.O. SRL Ploieşti către SC P. SRL Slobozia, procesul-verbal de inspecţie fiscală nr. 20/2007 întocmit de D.G.F.P. Prahova, declaraţiile martorilor M.l., M.N., G.l., T.I., U.C.E., acte înfiinţare si modificare act constitutiv SC P.O. SRL Ploieşti, adresa nr. 460 din 27 ianuarie 2006 a D.G.F.P. Sibiu, facturi fiscale emise de SC P.O. Ploieşti către SC P.O. Sibiu, ordine de plată emise de SC P.O. SRL Sibiu, beneficiar SC P.O. SRL Ploieşti, adresa nr. 204269 din 30 septembrie 2006 emisa de D.G.F.P. Prahova Serviciul gestiune registru contribuabili şi declaraţii fiscale, adresa nr. 1485 din 04 martie 2011 emisa de D.G.F.P. Prahova, adresa nr. 3144 din 16 martie 2011 emisa de D.J.A.O.V. Prahova, plângerea si declaraţiile părţii vătămate, sesizarea B.C.R., adresa nr. 19617 din 17 noiembrie 2004 emisa de B.C.R. şi anexele, declaraţiile martorilor V.A., M.S. şi P.S., factura fiscală nr. 6034152/2004, fila CEC BA 300 01380406, adresa D.G.F.P. Prahova nr. 3049/2006, procesul verbal de control nr. 6063/2006 plus anexe, întocmit de D.G.F.P. Prahova, documente de evidenţă contabilă privind relaţiile comerciale SC P. SRL, SC P, SRL, rapoarte inspecţie fiscală nr. 2941/2008 şi nr. 662/2008 şi actul adiţional autentificat sub nr. 7209/2004, documente al căror conţinut a fost însuşit de inculpat.
Instanţa de fond a constatat că în drept fapta inculpatului D.C. care în calitate de administrator al SC P.O. SRL în perioada iunie - august 2005 în scopul sustragerii de Ia îndeplinirea obligaţiilor fiscale, nu a înregistrat veniturile obţinute din operaţiunile de achiziţie şi livrare produse petroliere, cauzând un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă totală de 478.064,94 RON reprezentând accize, TVA şi impozit pe profit, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, săvârşite în formă continuată, conform art. 41 alin. (2) C. pen.
De asemenea, fapta inculpatului D.C. care în calitate de administrator al SC P. SRL Ploieşti, la data de 28 august 2004 a indus în eroare pe partea vătămată, SC F.P. SRL Bucureşti, cu prilejul executării contractului, prin emiterea filei CEC BA 300 01380406, pentru suma de 2.799,98 lei, instrument de plata nevalid întrucât nu avea autorizată semnătura în bancă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.
Din fişa de cazier judiciar a inculpatului prima instanţă a reţinut că acesta a suferit mai multe condamnări atât înainte cât şi după săvârşirea faptelor pentru care a fost cercetat în cauza de faţă, ultima dintre acestea, care reprezintă şi primul termen al recidivei postexecutorii este pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1822/1998 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 732 din 60 octombrie 1998 a Tribunalului Prahova. Această pedeapsă, contopită ulterior cu pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 1711/1994 a Judecătoriei Ploieşti, a fost executată începând din data de 23 noiembrie 2009.
Faţă de această situaţie, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., reţinând în sarcina inculpatului agravanta recidivei postexecutorii.
La individualizarea pedepselor pe care Ie-a aplicat inculpatului pentru infracţiunile comise în condiţiile concursului real de fapte penale, instanţa de fond a ţinut cont de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispoziţiile generale ale codului penal, limitele de pedeapsa fixate în partea specială şi în textul incriminator din legile speciale, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, apreciat de instanţă ca fiind ridicat având in vedere numărul actelor materiale şi modul de acţiune, forma continuată a infracţiunii de evaziune fiscală, starea de recidivă în care acesta se găseşte dar şi prejudiciile create şi rămase nerecuperate precum şi limitele de pedeapsă reduse ca efect al aplicării procedurii simplificate de judecată conform art. 3201 C. proc. pen.
De asemenea, în baza art. 65 alin. (2) C. pen., instanţa i-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege), pe o perioada de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, care este obligatorie în cazul acestei infracţiuni.
Cu privire la modul de executare a pedepsei, tribunalul a apreciat că scopurile preventiv, educativ şi sancţionator al pedepselor ce au fost aplicate inculpatului se va putea atinge prin privare de libertate având în vedere activitatea infracţională, modalitatea de operare, prejudicial nerecuperat cât şi faptul că inculpatul nu se află la prima încălcare a legii, este recidivist iar în prezent se află arestat în altă a cauză.
A fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, ca pedeapsă accesorie în condiţiile art. 71 C. pen.
Soluţionând acţiunile civile alăturate celei penale, instanţa de fond, în baza dispoziţiilor art. 14 – art. 15 raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 998 – art. 999, art. 1000 alin. (3) şi art. 1003 C. civ., a obligat inculpatul sa plătească către A.N.A.F. suma de 684.365,08 lei despăgubiri civile reprezentând obligaţii către bugetul general consolidat al statului la care se vor adăuga obligaţiile fiscale accesorii potrivit codului de procedură fiscală, calculate de la data rămânerii definitive a prezentei şi până Ia plata efectivă a debitului datorat şi către partea civilă SC F.P. SRL cu sediul în Bucureşti, Calea Rahovei suma de 2.799,97 lei cu titlu de despăgubiri civile.
În baza dispoziţiilor art. 191 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. pen., inculpatul D.C. a fost obligat la 1300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei onorariul apărătorului ce i-a fost desemnat din oficiu a fost avansată din fondurile Ministerului de Justiţie.
II. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul D.C., pe care nu l-a motivat în scris, criticând sentinţa primei instanţe pentru netemeinicie prin greşita individualizare a pedepsei, în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., cu argumentul că pedeapsa de 5 ani închisoare este mult prea mare în raport de circumstanţele reale ale cauzei, solicitând reindividualizarea acesteia în sensul reducerii ei ţinând seama de circumstanţele sale personale.
Prin decizia penală nr. 195 din 23 noiembrie 2013, Curtea de Apel Ploieşti a respins apelul inculpatului D.C. ca nefondat şi a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a constatat următoarele:
Instanţa de fond a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor-de probă strânse în cursul urmăririi penale, din care rezultă atât existenţa faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cât şi săvârşirea acestora cu vinovăţie, în forma cerută de lege.
Judecata a avut loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ca urmare a declaraţiei dată de inculpat de recunoaştere în totalitate a faptei reţinute în actul de sesizare a instanţei, declaraţie dată conform dispoziţiilor art. 3201 alin. (2) C. proc. pen., şi în urma căreia inculpatul a beneficiat de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, conform alin. (7) al aceluiaşi articol, pentru infracţiunea de evaziune fiscală acestea fiind cuprinse între 1 şi 4 luni închisoare şi 5 ani şi 4 luni închisoare iar pentru infracţiunea de înşelăciune, limitele pedepsei reduse cu câte o treime sunt de la 2 ani închisoare la 10 ani închisoare.
Apelantul-inculpat a criticat sub aspectul netemeiniciei soluţia dată în latura penală referitor la greşita individualizare a pedepselor aplicate de instanţa fondului.
Curtea de apel a apreciat că hotărârea este supusă desfiinţării atunci când se constată că, faţă de situaţia de fapt reţinută, s-au aplicat pedepse principale greşit individualizate faţă de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., în sensul că s-au aplicat pedepse prea grele sau prea uşoare în raport de aceste criterii sau, în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedepse alternative, că pedeapsa alternativă aleasă nu se justifică în raport cu aceleaşi criterii.
Curtea de apel a constatat că pe baza mijloacelor de dovadă strânse, în mod corect s-a reţinut răspunderea penală a inculpatului D.C. pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată şi înşelăciune iar pedepsele de 4 ani închisoare pentru prima faptă şi respectiv 5 ani închisoare pentru cea de a doua se înscriu între limitele legale reduse ca efect al beneficiului aplicării procedurii simplificate de judecată.
Referitor la critica inculpatului ce vizează netemeinicia pedepselor, curtea de apel a constatat că atât pedepsele componente aplicate pentru fiecare infracţiune în parte cât şi cea rezultantă se circumscriu coordonatelor individualizării legale şi răspund tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. şi a apreciat că modul de individualizare adoptat de instanţa, fondului şi motivat atât sub aspectul evaluării periculozităţii inculpatului (ce are trecut infracţional) cât şi al celui al activităţii infracţionale, desfăşurate într-o perioadă relativ îndelungată de timp, în mod repetat precum şi întinderea prejudiciilor cauzate care sunt nerecuperate evidenţiază perseverenţa excesivă a inculpatului de a intra în conflict cu legea.
În opinia curţii de apel modalitatea în care inculpatul a realizat activitatea infracţională, valoarea totală a pagubelor, precum şi datele care caracterizează persoana inculpatului, cunoscut cu multiple antecedente penale justifică cuantumul pedepselor aplicate şi alegerea modalităţii de executare prin privare de libertate la care s-a orientat în mod corect tribunalul şi în condiţiile în care inculpatul D.C. este arestat în altă cauză.
Ca atare, a considerat ca fiind nefondată critica formulată de inculpat privind aplicarea unor pedepse mai mici faţă de starea de fapt reţinută şi de perseverenţa infracţională dovedită a acestuia, înţeleasă ca stăruinţa şi insistenţa în atitudinea de a intra în conflict cu legea penală şi care constituie un element important în procesul de individualizare a pedepsei; ea diferenţiază o persoană ce nu a săvârşit infracţiuni în decursul existenţei sale, de cea care a comis astfel de fapte şi care atrag agravarea răspunderii sale penale în condiţii de recidivă postexecutorie şi de rezistenţă sporită pe care a opus-o la procesul de reeducare.
III. Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul, invocând cazul de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. „considerând că pedeapsa aplicată este mult prea mare, solicitând instanţei admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi a sentinţei instanţei de fond şi rejudecând în fond să i se aplice o pedeapsă mai mică pentru infracţiunea de înşelăciune.
Înalta Curte, analizând hotărârea din perspectiva cazului de casare invocat apreciază ca fiind fondat recursul declarat de inculpatul D.C. pentru următoarele considerente:
Analiza coroborată a ansamblului probator administrat de-a lungul procesului penal, în mod corect a condus la reţinerea faptului că acesta este apt să răstoarne prezumţia de nevinovăţie şi să facă dovada deplină a angajării răspunderii penale a inculpatului, stabilind fără dubiu, existenţa faptelor şi forma de vinovăţie cu care acesta a acţionat.
Înalta Curte apreciază fondată critica inculpatului cu privire la stabilirea cuantumului pedepsei aplicate pentru infracţiunea de înşelăciune, întrucât la procesul de individualizare a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere doar în parte criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume limitele de pedeapsă fixate în partea specială, astfel cum au fost reduse ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., respectiv închisoare de la 2 ani la 10 ani gradul de pericol social al faptei săvârşite, dedus din prejudiciul cauzat părţilor civile, însă nu a avut în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, constând în atitudinea sinceră şi cooperantă prin recunoaşterea săvârşirii faptelor reţinute în sarcina sa, a colaborării cu organele de urmărire penală, precum şi a stării de sănătate a acestuia. În raport de aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune este mult prea mare, astfel încât cererea inculpatului de reducere a pedepsei este justificată.
Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 195 din 23 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va casa în totalitate decizia penală şi, în parte, sentinţa penală nr. 294 din 14 august 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova şi, în fond, rejudecând va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare în pedepsele componente de 4 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin (1) lit. b) C. pen., 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. şi 3201 alin. (7) C. proc. pen., pe care le repune în individualitatea lor. Va reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului D.C. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 21.5 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., va contopi cele două pedepse principale aplicate de câte 4 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare. Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 195 din 23 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în totalitate decizia penală şi, în parte, sentinţa penală nr. 294 din 14 august 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova şi, în fond, rejudecând:
Descontopeşte pedeapsa-rezultantă de „5 an închisoare în pedepsele” componente de:
- 4 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. şi 3201 alin. (7) C. proc. pen., pe care le repune în individualitatea lor.
Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului D.C. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. şi 3201 alin. (7) C. proc. pen., de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte cele două pedepse principale aplicate de câte 4 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentului recurs rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 martie 2013
| ← ICCJ. Decizia nr. 99/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1149/2013. Penal → |
|---|
