ICCJ. Decizia nr. 1184/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1184/2013

Dosar nr. 3895/1/2012

Şedinţa publică din 04 aprilie 2013

Prin sentinţa penală nr. 268 din 16 iulie 2009, Tribunalul Argeş, a respins cererea formulată de inculpatul C.I.N., privind restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş în vederea refacerii urmăririi penale.

A respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) – (3) şi (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 59/1934.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei ce a fost reţinută în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) – (3) şi (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), ( 3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) - c) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.I.N., la pedeapsa de 4 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate, sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pe un termen de încercare de 6 ani stabilit conform art. 862 C. pen.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte lunar la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate, mijloacele lui de existentă.

În baza art. 359 C. proc. pen., a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86⁴ C. pen. şi art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A admis acţiunea civilă formulată de partea civilă SC M.M. SRL şi a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R. SRL Braşov la plata sumei de 498.859,48 lei despăgubiri civile.

În baza art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1700 lei cheltuieli judiciare către.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, în anul 2004, SC M.M. SRL Câmpulung, achiziţionând fabrica de matriţe a fostei SC A. SA, a continuat activitatea de profit principală, constând în executarea de scule de ambutisare pentru industria automobilelor, de regulă pentru beneficiarii externi (Italia), activitatea de comerţ exterior desfăşurându-se practic prin intermediul unui exportator, SC S.I. Braşov, care identifica beneficiarul, aviza calitatea mărfii, făcea expediţia şi achita preţul producătorului.

În perioada 2004-2005, relaţiile comerciale dintre SC M.M. SRL Câmpulung şi SC S.I. Braşov s-au desfăşurat în baza contactului de prestări servicii nr. 32/2004 şi practicii vechi existente, însă exportatorul a rămas dator producătorului importante sume de bani din livrări anterioare, motivul invocat fiind acela că beneficiarul italian nu ar fi achitat integral mărfurile livrate.

La datele de 27 şi 28 ianuarie 2005, între producător SC M.M. SRL Câmpulung şi SC S.I. Braşov s-au încheiat anexele 9 şi 10 la contractul nr. 32/2004, pentru confecţionarea de stanţe şi matriţe, utilizator fiind două firme italiene, urmând ca produsele să fie confecţionate până la finele anului 2005, însă solicitând predarea acestora la SC S.I. Braşov, sub pretextul reverificării tehnice, inculpatul a fost refuzat de reprezentanţii SC M.M. SRL Câmpulung pentru neachitarea datoriilor mai vechi.

_Deoarece inculpatul, în calitatea sa de asociat unic al SC S.I. Braşov, era interesat în confecţionarea stanţelor şi matriţelor de către SC M.M. SRL, pentru a le exporta, şi pentru a determina această din urmă societate să le execute, a realizat un plan de inducere în eroare a acestei societăţi, în sensul ca datoriile mai vechi ale SC S.I. Braşov să fie preluate de SC R.S. SRL Braşov, sub pretextul că prima societate (SC S.I. Braşov) „are probleme cu Finanţele Publice”. Fiind indusă în eroare, SC M.M. SRL a acceptat propunerea inculpatului, astfel că la data de 17 ianuarie 2006, între aceasta şi SC R.S. SRL Braşov s-a încheiat un proces verbal de compensare, în care se consemna că cea de-a doua societate va achita producătorului suma de 500.000 lei (Ron), reprezentând datoria pe care o avea SC S.I. Braşov; inculpatul a emis pentru suma de 500.000 lei, fila CEC B.E.30301024545, cu termen scadent la data de 25 ianuarie 2006, care purta ştampila SC R.S. SRL, filă ce a fost înaintată către SC M.M. SRL

Pe baza filei CEC primită şi având încredinţarea că-şi va primi suma de 500.000 lei, SC M.M. SRL a efectuat produsele pentru SC S.I. SRL Braşov, dar, în momentul în care a introdus fila CEC, s-a constatat că SC R.S. SRL nu avea provizie bancară.

În perioada următoare încheierii protocolului din 17 ianuarie 2006, inculpatul a cerut reprezentanţilor SC M. SRL să nu introducă fila CEC în bancă sub pretextul că va achita imediat suma cu ordin de plată; a reuşit un timp să menţină în această stare pe partea vătămată, dar, în final la 25 octombrie 2006, când s-a introdus în bancă fila CEC s-a constat că nu exista previziunea necesară, nici la data scrierii CEC-ului şi nici la termenul scadent.

În raport de această stare de fapt, prima instanţă a reţinut în sarcina inculpatului infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), şi (5) C. pen., schimbând încadrarea juridică făcută în rechizitor [(art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.)].

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, instanţa a apreciat că în favoarea inculpatului pot fi reţinute circumstanţe atenuante, astfel că a făcut aplicaţia dispoziţiilor art. 74 lit. a) – c) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special al textului de lege incriminator.

De asemenea, în raport de elementele de circumstanţiere aflate în dosarul cauzei, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executare, astfel că în baza art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a acesteia, şi instituirea obligaţiilor prevăzute de art. 86³ alin. (l) C. pen.

Cu referire la latura civilă a cauzei, s-a reţinut că inculpatul a cauzat părţii vătămate SC M.M. SRL Câmpulung un prejudiciu de 498.859,48 lei, constând în contravaloarea produselor livrate şi neachitate, la plata căruia a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R.S. SRL Braşov, în temeiul dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ.

În termen legal, sentinţa a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi inculpatul C.I.N. şi partea responsabilă civilmente SC R.S. SRL Braşov.

Prin decizia penală nr. 67 din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Piteşti, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş împotriva sentinţei penale nr. 268 din 16 iulie 2009, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală, în dosarul nr. 1952/109/2008.

A desfiinţat în parte sentinţa în sensul că:

A înlăturat schimbarea încadrării juridice şi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., în art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.I., la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

A anulat fila CEC seria BE nr. 30301024545 din 25 octombrie 2006.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A respins, ca nefondate, apelurile penale formulate de inculpatul C.I.N. şi partea responsabilă civilmente SC R.S. SRL Braşov, împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs recurentul-inculpat şi partea responsabilă civilmente.

Prin decizia penală nr. 1685 din 29 aprilie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare a apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, de inculpatul C.I.N. şi de partea responsabilă civilmente SC R. S. SRL instanţei de apel, Curtea de Apel Piteşti, cu motivarea că, în raport de înscrisul nou, intitulat „raport de expertiză contabilă extrajudiciară”, se impune suplimentarea probatoriului administrat, prin efectuarea unei expertize contabile judiciare.

În rejudecarea căilor de atac, prin decizia penală nr. 4 l/A din data de 25 aprilie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în opinie majoritară, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, inculpatul C.I.N. şi partea responsabilă civilmente SC R. S. SRL Braşov, împotriva sentinţei penale nr. 268 din 16 iulie 2009, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 1952/109/2008, s-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşită de inculpat din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.I.N. la 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. de 2 ani.

S-a anulat fila CEC seria BE.303 nr. 01024545 din 25 octombrie 2006.

S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SC M.M. SRL Câmpulung Muscel şi a fost obligat inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R.S. SRL Braşov la plata echivalentului în lei la data plăţii a sumei de 70.400 euro.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Pentru a pronunţa această decizie, examinând hotărârea apelată în raport de criticile formulate, precum şi din oficiu sub toate aspectele, în limitele şi în conformitate cu dispoziţiile art. 371 şi respectiv 372 C. proc. pen., Curtea, în majoritare, a constatat următoarele:

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat în esenţă, că inculpatul C.I.N. a determinat-o pe partea vătămată SC M.M. SRL Câmpulung să confecţioneze piese şi matriţe, pe care el urma să le livreze unor beneficiari externi, însă, în această relaţie de afaceri el a indus-o în eroare, emiţând în numele SC R.S. SRL Braşov, al cărui administrator unic era, fila cec incriminată cu seria BE nr. 30301024545 pentru suma de 500.000 lei, deşi la acel moment avea o provizie bancară infimă de 1,97 lei, iar la data introducerii la plată a filei, respectiv 25 octombrie 2006, acesta nu avea nici un fel de provizie bancară.

Apărarea inculpatului a vizat raptul că, la completarea filei cec, a fost de bună credinţă şi nu a încercat să inducă în eroare pe partea vătămată, întrucât aceasta a fost lăsată ca mijloc de garanţie că plata se va efectua în viitor, ea nereprezentând un instrument de plată, cum greşit a apreciat instanţa de fond. A solicitat a se reţine lipsa intenţiei de a înşela având în vedere că fila cec a fost emisă practic „în alb” pentru a !garanta plata mărfii livrate, în cazul în care acest fapt nu s-a realizat prin numerar.

Instanţa a înlăturat aceste apărări, arătând că reaua credinţă a acestuia este un element circumstanţial care se desprinde din toate probele dosarului, inculpatul cunoscând că în momentul emiterii filei cec nu a existat provizia necesară pentru plata datoriei către partea vătămată, urmărind astfel producerea unei pagube în patrimoniul acesteia (prin livrarea mărfii către societatea inculpatului fără să fie asigurată la acea dată plata contravalorii ei). Din extrasul de cont bancar al SC R.S. SRL, rezultă că la data emiterii filei cec, 17 ianuarie 2006, societatea administrată de inculpat avea o provizie bancară de numai 1,97 lei, situaţie cunoscută de inculpat, iar la data introducerii la plată a filei cec, nu exista nici o provizie bancară.

Mai mult, chiar poziţia inculpatului care a precizat că urma să intre în cont anumite sume de bani, relevă împrejurarea că la momentul emiterii cecului nu exista provizia necesară în contul său.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei, Curtea a notat următoarele: Emiterea unui cec este o operaţiune complexă alcătuită din două faze: completarea (redactarea) cecului pe formular şi predarea cecului către beneficiar.

Cecul se consideră emis numai dacă ambele faze au fost efectuate. Drept urmare, cel care semnează şi ştampilează fila cec fără să o folosească în sensul de predare către un beneficiar, nu a emis un cec valabil în sensul legii.

per a contrario, dacă fila cec a fost semnată şi ştampilată, fiind ulterior predată celui interesat se consideră că el a fost valabil emis devenind instrument de plată cu toate consecinţele ce decurg de aici.

Pe de altă parte, în literatura de specialitate s-a reţinut că, potrivit Legii nr. 59/1934, pentru ca acoperirea contului (disponibilul suficient) să fie legală şi cecul să fie legal emis, sunt necesare îndeplinirea următoarelor condiţii: 1. disponibilul să fie constituit anterior emiterii cecului; 2. acesta să reprezinte o valoare mai mare sau cel puţin egală cu cea a cecului; 3 .suma de bani din cont să fie disponibilă în sensul că: să fie lichidă, certă şi exigibilă în raportul dintre banca debitoare şi clientul creditor; debitorul să aibă dreptul de a dispune de proviziunea necesară, adică să nu existe nici un impediment juridic sau faptic pentru efectuarea plăţii cecului din această proviziune, deci să existe pentru a se transmite proprietatea asupra provizionului în momentul dării în plată; 4. acoperirea contului să fie irevocabilă.

Ca atare, în raport de doctrina expusa anterior, Curtea a constatat că nu este fondată critica inculpatului în sensul că fila cec emisă nu constituie instrument de plată valabil.

În acest sens, s-a observat că termenul de scadenţă stabilit de părţile litigante la data de 25 octombrie 2006, prin Protocolul din 17 ianuarie 2006 reprezintă data emiterii cecului, deoarece la acel moment el a fost considerat a fi predat (la vedere) şi, totodată era plătibil, fiind un instrument de plată, în opinia instanţei, şi nu de creditare.

Fiind considerat valabil emis la momentul în care acesta a fost predat către partea vătămată, el putea fi introdus în orice moment în bancă, ca instrument de plată valid. În speţă, acesta a fost introdus mult mai târziu faţă de termenul de scadenţă stabilit (17 ianuarie 2006), respectiv la data de 25 ianuarie 2006, când s-a constatat lipsa de disponibil în cont.

Ca atare, s-a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciunii atât sub aspectul laturii obiective cât şi subiective, iar elementul material al acesteia se concretizează în „inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă. Alin. (2) al art. 215 C. pen., este aplicabil în speţă şi din punct de vedere al corelaţiei dintre alin. (4) şi această dispoziţie cu privire la pedeapsa ce va fi aplicată.

Reţinându-se că la comiterea acestei infracţiuni s-a folosit ca mijloc fraudulos fila cec incriminată, s-a apreciat ca fiind aplicabile dispoziţiile alin. (4) ale art. 215 C. pen., în acord cu Decizia pronunţată într-un recurs în interesul legii nr. IX din 2005, considerându-se că prima instanţă trebuia să încadreze fapta şi în alin. (2) al art. 215 C. pen.

Sub aspectul modalităţii de individualizare a pedepsei, aceasta s-a realizat prin coroborarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale şi atitudinea pe care acesta a avut-o pe parcursul procesului penal (în faza procesuală a apelului, după rejudecare, acesta a recunoscut comiterea infracţiunii reclamate). În schimb, se va dispune majorarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., de la un an la 2 ani.

Totodată, faţă de gravitatea faptei săvârşite, Curtea a apreciat că în cauză nu pot fi reţinute drept circumstanţe atenuante buna comportare a inculpatului anterior săvârşirii infracţiunii şi atitudinea sinceră, acest fapt atestând deja împrejurări care au fost avute în vedere de instanţă prin orientarea pedepsei aplicate inculpatului spre minimul special, aşa cum a fost stabilit după reţinerea beneficiului dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. Pentru aceste argumente vor fi înlăturate circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., aşa cum au fost reţinute în sentinţa atacată.

Curtea a mai notat, că, potrivit procesului verbal nr. 3059 din 29 septembrie 2005, datoria pe care o avea SC S.I. faţă de SC M.M. SRL Câmpulung Muscel era de 128.200 euro şi avea ca termen de plată la data de 17 ianuarie 2006. Această sumă de 128.200 euro era echivalentă sumei de 500.000 lei pentru care inculpatul a emis în alb fila cec incriminată conform Protocolului de compensare nr. 4814 din 17 ianuarie 2006.

La data de 06 februarie 2006 între părţile litigante (inculpatul C.I.N. şi reprezentantul părţii civile B.G.) s-a semnat Agrementul nr. 4482 din care rezultă că SC M. a încasat de la SC S.I. suma de 150.000 euro, motiv pentru care SC M.M. SRL Câmpulung Muscel trebuia să livreze mărfurile convenite, datoria reducându-se în acest fel la 70.400 de euro. Diferenţa de plată urma a fi acoperită în baza convenţiei cu fila cec emisă de inculpat prin SC R.S. SRL Braşov în valoare de 500.000 de lei.

Concluzia ce a rezultat din raportul de expertiză efectuat în faza procesuală a apelului de către expertul D.I. în sensul că la data de 06 februarie 2006 datoria SC S.I. era mult mai mare de 249.159,68 euro (1.099.950,15), nu a fost reţinută de către instanţă, întrucât prin Agrementul exhibat de părţi s-a recunoscut că debitul în realitate era de 70.400 euro.

Având în vedere aceste probe, sub aspectul laturii civile a cauzei, în raport de principiul disponibilităţii procesuale, dar şi de voinţa părţilor contractante materializată în convenţia intitulată „Agrement" din data de 06 februarie 2006, curtea va aplica regula pacta sund servanda (contractul este legea părţilor), în sensul că a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SC M.M. SRL Câmpulung Muscel şi a obligat inculpatul C.I.N. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R.S. SRL Braşov la plata echivalentului în lei la data plăţii a sumei de 70.400 euro, diferenţă ce a rămas de achitat potrivit convenţiei.

Constatându-se că fără emiterea filei cec ce nu avea acoperire bancară şi care constituie un mijloc fraudulos în sensul legii, partea vătămată SC M.M. SRL Câmpulung Muscel nu ar fi continuat relaţiile comerciale cu SC S.I. SRL, Curtea a dispus, în baza dispoziţiilor art. 348 C. proc. pen., anularea filei cec seria BE nr. 30301024545 din 25 octombrie 2006.

Privitor la apelul formulat de SC R.S. SRL Braşov în care s-a contestat calitatea sa parte civilă responsabilă, s-a constatat că susţinerea este nefondată, în raport de dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C. civ. În acest sens instanţa de apel a reţinut că este necontestată împrejurarea că inculpatul este administrator unic al SC R.S. SRL Braşov, calitate în care a emis, deşi nu exista proviziunea bancară fila CEC seria BE 30301024545, pentru suma de 500.000 lei. Într-adevăr, nu există, în sine, acel raport de prepuşenie (comitent-prepus) la care face trimitere art. 1003 alin. (3) C. civ., care reglementează răspunderea delictuală pentru fapta altei persoane, dar între SC R.S. SRL Braşov şi inculpatul existau relaţii specifice în baza cărora societatea avea posibilitatea ca prin organele de conducere să direcţioneze activitatea inculpatului, care îndeplinea funcţia de administrator al acesteia. Este motivul pentru care societatea trebuie să răspundă de toate actele pe care le-a întocmit în numele ei inculpatul şi prin care au fost prejudiciaţi terţii. Câtă vreme însă, pe latura civilă a cauzei a fost redus debitul la care au fost obligaţi în solidar partea responsabilă civilmente cu inculpatul, s-a admis şi apelul declarat de partea responsabilă civilmente în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

În opinie separată s-a susţinut că în cauză se impunea admiterea cererii formulate de inculpatul C.I.N. potrivit art. 320¹ alin. (l) şi (7) C. proc. pen., precum şi admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, de inculpatul C.I.N. şi de partea responsabilă civilmente SC R.S. SRL Braşov, desfiinţarea sentinţei penale atacate în ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice a faptelor şi soluţionarea laturii civile a cauzei şi înlăturarea schimbării încadrării juridice a faptelor.

În argumentarea opiniei separate s-a arătat că este necesară prezentarea situaţiei de fapt care se desprinde din analiza întregului material probator administrat în cauză.

Astfel, în baza contractului de prestări servicii nr. 32/2004 partea civilă SC M.M. SRL a prestat servicii pentru beneficiara SC S.I. SRL al cărei administrator unic era inculpatul C.I.N. în vederea realizării de matriţe auto.

Partea civilă SC M.M. SRL Câmpulung achiziţionase în prealabil Fabrica de Matriţe a fostei SC A. SA, astfel încât a continuat activitatea de profil, respectiv executarea de scule de ambutisare pentru industria automobilelor, activitate care se desfăşura practic prin intermediul SC S.I. SRL Braşov, care identifica beneficiarul, aviza calitatea mărfii, făcea expediţia şi achita preţul producătorului.

În baza convenţiei de prestări servicii anterior menţionată, în perioada 2004 - 2005 s-au desfăşurat relaţiile comerciale dintre aceste două societăţi.

Aceste raporturi comerciale s-au degradat pe parcurs, având în vedere că inculpatul a fost refuzat de reprezentanţii părţii civile. SC M.M. SRL pentru neachitarea unor datorii mai vechi.

Din adresa nr. II/4/4414 din 22 mai 2007 emisă de B.N.R. – D.S.F., rezultă că SC S.I. SRL s-a aflat în interdicţie bancară de a emite cecuri în perioada 27 aprilie 2005 - 27 aprilie 2006.

Astfel, pe fondul acestei interdicţii bancare şi a faptul că nu s-au onorat plăţile către SC M.M. SRL, la data de 17 ianuarie 2006 reprezentantul acestei societăţii, împreună cu reprezentanţii SC S.I. SRL şi SC R. S. SRL au încheiat un protocol de compensare în vederea lichidării parţiale a datoriilor dintre aceste firme, astfel încât s-a convenit ca SC R.S. SRL să achite cu fila cec seria BE 01024545 emisă de B.R.D. – G.S.G. Braşov suma de 500.000 RON scadentă la data de 25 ianuarie 2006. Această sumă reprezenta datoria SC S.I. SRL către SC M.M. SRL

Fila cec a fost completată integral cu toate datele şi ştampilată de către SC R.S. SRL, mai puţin termenul de scadenţă, care era prevăzut în protocol la data de 25 ianuarie 2006.

Din declaraţia martorului B.G., reprezentant al părţii civile SC M.M. SRL, care a semnat în calitate de administrator unic protocolul de compensare, a rezultat că, atunci când a primit fila cec, a constatat că lipsea data introducerii în bancă pe care nu a trecut-o, deoarece i s-a promis că se va plăti datoria fără a se mai apela la fila cec în termen de 30 de zile.

De altfel, şi din plângerea pe care SC M.M. SRL a depus-o la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, rezultă că fila cec a fost înmânată reprezentatului acestei societăţi cu titlu de garanţie şi nu ca mijloc de plată.

Şi relaţiile contractuale ulterioare vin să întărească această idee. Astfel, la data de 06 februarie 2006, între cele trei societăţi SC M.M. SRL, SC S.I. SRL, SC R.S. SRL s-a încheiat o nouă convenţie A. prin care SC M.M. SRL în calitate de creditor a încasat de la SC S.I. suma de 150.000 euro, iar în urma acestei plăţi urmau să se livreze produsele contractate.

În finalul acestei convenţii s-a precizat debitul restant ce urma să fie acoperit, respectiv 70.400 euro, ce reprezenta o sumă mult mai mică decât cea înscrisă pe fila cec ce anterior fusese emisă.

Această sumă este preluată şi în adresa nr. 5118 din 31 martie 2006, trimisă de SC M.M. SRL către SC S.I. SRL Braşov.

Astfel, după data încheierii protocolului de compensare, 17 ianuarie 2006 când s-au consemnat datele filei cec, între partenerii comerciali au existat mai multe negocieri, aspect ce a rezultat chiar din declaraţiile reprezentantului SC M.M. SRL – B.G.

Şi din declaraţia martorei S.K. a rezultat că fila cec a fost completată cu titlu de garanţie. În toate negocierile ce s-au purtat ulterior între cele trei societăţi, inculpatul C.N. le-a solicitat partenerilor comerciali să nu introducă cecul în bancă, pentru că va plăti ulterior debitul.

Deşi, în considerarea celor arătate, s-a făcut o plată parţială, astfel cum rezultă din convenţia încheiată la data de 6 februarie 2006, la data de 25 octombrie 2006 (la mai mult de 9 luni de la completare) a fost introdusă în bancă fila cec, iar din declaraţia martorului B.G., rezultă că acesta nu a luat legătura cu inculpatul atunci când a făcut această operaţiune.

Infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 C. pen., intră în categoria infracţiunilor contra patrimoniului şi constă în fapta persoanei care, în scopul obţinerii unui folos material injust pentru sine sau pentru altul, induce în eroare pe o altă persoană prin amăgiri, cauzându-i în acest fel o pagubă materială.

Faţă de situaţia de fapt astfel a fost anterior reţinută, în opinie separată s-a apreciat că încadrarea juridică corectă a faptelor inculpatului este aceea din rechizitoriu, respectiv, cea prevăzută de art. 215 alin. (l), (2), (3) şi (5) C. pen.

În cauza de faţă, inculpatul C.I.N. a exercitat o acţiune de inducere în eroare asupra reprezentanţilor părţii civile SC M.M. SRL pentru a-i determina pe aceştia să-şi onoreze obligaţiile contractuale izvorâte din convenţia nr. nr. 32/2004 în scopul obţinerii unui folos material.

S-a considerat că inducerea în eroare rezultă din aceea că inculpatul s-a angajat să achite datoriile restante pe care le avea faţă de SC M.M. SRL ştiind că numai în acest mod va determina partea civilă să presteze serviciile detaliate în contractul încheiat între părţi.

În cazul înşelăciunii în convenţii, este necesar ca inducerea în eroare să fie hotărâtoare pentru luarea deciziei de a încheia sau de a executa contractul iar în speţă, tocmai pentru îndeplinirea obligaţiilor contractuale, inculpatul C.I.N., reprezentant al SC S.I. SRL, l-a indus în eroare pe partenerul comercial, partea civilă SC M.M. SRL

Intenţia de a induce în eroare partea civilă cu prilejul executării convenţiei comerciale în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste şi care a avut ca urmare pricinuirea unei pagube partenerului comercial, rezultă din materialitatea faptelor.

Pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune este necesar a se demonstra că acţiunea comisă a avut drept scop obţinerea unui folos material şi injust, ori pricinuirea unei pagube. Fiind o infracţiune de rezultat, caracterizată prin provocarea unor pagube materiale, limitele pedepsei pentru infracţiunea de înşelăciune, sunt condiţionate de cuantumul pagubei produse, motiv pentru care în cauză s-a efectuat o expertiză financiar-contabilă.

Expertul tehnic judiciar a avut în vedere şi convenţia „agreement” încheiată la data de 06 februarie 2006, astfel încât a reţinut că în contul bancar al SC M.M. SRL s-a virat la data de 08 februarie 2006 de către SC S.I. SRL suma de 150.000 euro. De altfel, din această convenţie a rezultat că SC S.I. SRL trebuie să achite un rest de plată de 70.400 de euro.

Ca atare, s-a considerat că există indicii concrete în sensul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, astfel încât din modalitatea concretă de săvârşirea faptei, inculpatul a încercat prin acordarea de garanţii sub forma emiterii unor instrumente de plată sau prin efectuarea sporadică a unei plăţi parţiale să menţină pe parcursul executării convenţiei de prestări servicii, convingerea cu privire la solvabilitatea şi capacitatea sa de a efectua plăţi, astfel încât fapta sa se află sub incidenţa dispoziţiilor art. 215 alin. (l), (2), (3) şi (5) C. pen.

S-a apreciat însă că dispoziţiile art. 215 alin. (4) C. pen., nu sunt incidente în cauză, având în vedere poziţia părţii vătămate în raport de negocierile contractuale şi plăţile parţiale făcute după data încheierii protocolului din 17 ianuarie 2006.

Faţă de aceste considerente, în opinie separată s-a considerat întemeiată critica parchetului privind schimbarea încadrării juridice dispusă de prima instanţă.

Totodată, s-a apreciat că sunt întemeiate şi criticile formulate de inculpatul C.I.N. şi de partea responsabilă civilmente SC R.S. SRL Braşov. În ceea ce-l priveşte pe inculpat, s-a considerat că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 74 şi 76 C. pen.

În ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile, s-a concluzionat, în raport de convenţiile încheiate de părţi şi de concluziile raportului de expertiză că se impune ca inculpatul să fie obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata echivalentului în lei la data plăţii a sumei de 70.400 Euro.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul C.I.N. Deşi motivele de recurs nu au fost depuse la dosar în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., toate criticile formulate de către recurent se circumscriu unor cazuri de casare care pot fi luate în discuţie din oficiu, conform art. 3 85⁹ alin. (3) C. proc. pen.

Astfel, s-a invocat nerespectarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor deciziei prin care s-a dispus rejudecarea cauzei, critică circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune sub aspectul laturii subiective, întrucât nu ar fi ascuns reprezentantului SC M. SRL faptul că nu are disponibil în cont, dar nici sub aspectul laturii obiective, din probatoriul administrat în cauză rezultând că această societate comercială nu a înregistrat nicio pagubă [(art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen.)], greşita încadrare juridică dată faptei, susţinându-se că aceasta ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 84 alin. (l) pct. 2 teza I din Legea nr. 59/1934: urmând să se constate şi că a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale şi să se dispună încetarea procesului penal conform dispoziţiilor art. l 1 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) teza a Il-a C. proc. pen. S-a mai invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., solicitându-se aplicarea dispoziţiilor art. l8¹ C. pen., sau, în subsidiar, reducerea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., critică încadrată în dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Analizând decizia rec urată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare în care se încadrează acestea, Înalta Curte reţine următoarele:

Un prim motiv de recurs prin care se tinde la o soluţie de trimitere a cauzei spre rejudecare şi care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17²C .proc. pen., se referă la faptul că instanţa de apel nu s-ar fi conformat deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriului prin efectuarea unei expertize contabile, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 385¹⁸ alin. (1) C. proc. pen.

În raport de poziţia procesuală a inculpatului din faţa Curţii de Apel Piteşti, când a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată, solicitând ca judecarea cauzei se să facă în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 320 C. proc. pen., deci numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale,cerere ce .a. fost admisă de către instanţă, Înalta Curte constată că acesta nu mai poate formula nici un fel de critici legate de necesitatea completării materialului probator. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că probele vizează strict latura civilă a cauzei (deşi, în fapt, inculpatul solicită achitarea pe considerentul inexistenţei unui prejudiciu) şi ar putea fi avute în vedere, faţă de împrejurarea că incidenţa dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., a intervenit în faza procesuală a apelului (ca lege penală mai favorabilă), susţinerile recurentului sunt nefondate.

În acest sens, se reţine că, prin încheierea de şedinţă din data de 5 iulie 2011, Curtea de apel a dispus efectuarea unei expertize contabile, raportul de expertiză aflându-se la dosar, însoţit şi de opinia expertului parte, încuviinţându-se şi efectuarea unei supliment la raportul de expertiză.

Ca atare, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate, în cauză nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte critica circumscrisă dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen., prin care se pun concluzii de achitare conform art. 10 lit. d) C. proc. pen., susţinându-se, că la momentul la care a fost emisă fila CEC partea civilă cunoştea împrejurarea că SC R.S. SRL nu avea disponibil în cont, Înalta Curte constată că, ceea ce solicită în realitate recurentul este schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (l) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, motiv de recurs ce se încadrează în prevederile art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., prin prisma căruia urmează să fie analizată hotărârea.

Având în vedere faptul că în cauză s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 320¹C. proc. pen., verificarea concordanţei între situaţia de fapt şi încadrarea juridică se impune a fi făcută în raport de faptele stabilite prin actul de sesizare a instanţei, pe care inculpatul le-a recunoscut.

În acest sens, se constată că, prin rechizitoriu s-au reţinut următoarele:

„În anii 2004, SC M.M. SRL Câmpulung, achiziţionând fabrica de matriţe a fostei SC A. SA, a continuat activitatea de profit principală, constând în executarea de scule de ambutisare pentru industria automobilelor, de regulă pentru beneficiarii externi (Italia), activitatea de comerţ exterior desfăşurându-se practic prin intermediul unid exportator, SC S.I. Braşov, care identifica beneficiarul, aviza calitatea mărfii, făcea expediţia şi achita preţul producătorului.

Inculpatul a conceput un plan de inducere în eroare a părţii vătămate şi, sub motivul că în acel moment „are probleme la Finanţele publice”, împreună cu reprezentanţii S. C. M.M. SRL au convenit şi întocmit un proces verbal de compensare din 17 ianuarie 2006 din care rezultă că SC R.S. SRL Braşov, unde era administrator unic, va achita către SC M.M. SRL suma de 500.000 lei, pentru SC S.I. Braşov cu fila CEC B.E.30301024545, cu termen scadent la data de 25 ianuarie 2006.

La aceeaşi întâlnire a fost înmânată şi fila CEC, completată integral cu toate datele şi ştampilată de către SC R.S. SRL, filă ce a fost înaintată către SC M.M. SRL, mai puţin termenul de scadenţă, prevăzut însă în protocol.

S-a urmărit astfel şi s-a realizat introducerea, în relaţiile comerciale dintre cei doi parteneri a unei societăţi comerciale SC R.S. SRL care nu era parte în contractul comercial, şi, evident efectuarea prestaţiei de către partea vătămată care, de îndată a făcut livrările solicitate, ceea ce constituia şi scopul urmărit.

Ulterior, s-a dovedit că SC S.I. SRL Braşov se afla în interdicţie de a emite file CEC în perioada 27 aprilie 2005 - 27 aprilie 2006 întrucât societatea era dată în judecată în Italia pentru că încasase în avans preţul, unor livrări ce nu se efectuaseră, iar SC R.S. SRL avea la data de 17 ianuarie 2006 un credit de 1,97 lei.

Aceste date nu au fost cunoscute de către partea vătămată, pentru că nu ar mai fi făcut prestaţia şi nu ar mai fi încercat prejudiciul în sumă de 500.000 lei, sumă neîncasată nici în prezent.

În perioada următoare încheierii protocolului, inculpatul le-a cerut reprezentanţilor părţii vătămate să nu introducă fila CEC în bancă, sub pretextul că va achita imediat cu ordin de plată, a reuşit un timp săi-i menţină în această eroare, pentru ca, în final, la 25 octombrie 2006, când s-a introdus Cec-ul în bancă, să se costate că nu exista provizia necesară nici la data scrierii cec-ului şi nici la termenul scadent”.

Aşadar, în esenţă, acuzaţia adusă inculpatului constă în aceea că, pentru a continua relaţiile comerciale dintre SC S.I. SRL, al cărei reprezentat era şi SC M.M. SRL, societate ce refuza continuarea livrării de marfă datorită neachitării datoriilor scadente, la data de 17 ianuarie 2006 s-a încheiat un protocol de compensare, prin care, o altă societate a inculpatului, respectiv SC R.S. SRL achita cu fila nr. CEC B.E.30301024545, datoria SC S.I. SRL în cuantum de 500.000 lei.

Atât prin rechizitoriu, cât şi ulterior, prin hotărârile de condamnare, fapta a fost încadrată în dispoziţiile art. 215 C. pen., considerându-se că, pe parcursul executării contractului, partea vătămată, prin emiterea filei CEC care nu avea provizia necesară, a fost indusă în eroare şi astfel a înregistrat prejudiciul de 500.000 lei (sumă menţionată în actul de sesizare, instanţele diminuând cuantumul la contravaloarea în lei a sume de 70.400 euro).

Înalta Curte reţine că, pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, este necesar ca partea vătămată, urmare a inducerii sale în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase (în cazul de faptă emiterea filei CEC ce nu avea provizia necesară), să fi luat o dispoziţie patrimonială păgubitoare pentru aceasta, pe care nu ar fi înregistrat-o în lipsa acţiunii amăgitoare.

În speţă, se constată lipsa unei legături de cauzalitate între prejudiciul reclamat de către partea vătămată (neachitarea facturilor anterioare scadente) şi acţiunea la care a fost determinată, aceea de continuare a livrărilor de marfă.

În acest sens, se observă că inculpatul nu este acuzat de faptul că ar fi determinat partea vătămată să continue executarea contractului prin efectuarea de noi livrări de bunuri a căror contravaloare nu a mai achitat-o, ci că nu şi-ar fi achitat obligaţiile scadente anterioare. Cu alte cuvinte, acest prejudiciu reclamat de SC M.M. SRL şi reţinut prin actul de sesizare ca fiind rezultatul inducerii în eroare, exista şi în condiţiile în care fila CEC nu era emisă iar contractul între SC S.I. SRL şi partea vătămată nu ar fi continuat.

În aceste circumstanţe de fapt stabilite de rechizitoriu, Înalta Curte constată că, în drept, acţiunea inculpatului, care, în calitate de reprezentant al SC R.S. SRL a emis fila CEC B.E.30301024545, pentru suma de 500.000 lei reprezentând contravaloarea unor datorii anterioare ale SC S.I. SRL către SC M.M. SRL, fără a avea provizia necesară, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, nu ale celei de înşelăciune, având în vedere lipsa existenţei unei legături de cauzalitate între emiterea filei CEC şi prejudiciu.

Mai mult, trecând peste aspectele legate de conţinutul concret al acuzaţiei adusă inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia, din analiza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, Înalta Curte constată că se confirmă şi apărările formulate de către inculpat, în sensul că fila CEC nu a reprezentat în realitate un mijloc de plată ci o garanţiei a plăţii ulterioare (chiar prin plângerea penală formulată, partea vătămată arată ca „C.I.N. a garantat plata facturilor cu CEC”), dar şi că, reprezentanţii societăţii cunoşteau că nu există disponibilul necesar acoperirii sumei la momentul la care aceasta a fost emisă.

Astfel, Înalta Curte reţine că, la data de 17 ianuarie 2006 între SC M.M. SRL, SC S.I. SRL şi SC R.S. SRL s-a încheiat protocolul de compensare reţinut în rechizitoriu, prin care, în vederea lichidării datoriilor existente SC R.S. SRL achită cu fila CEC B.E. 30301024545, în suma de 500.000 lei datoria lui SC S.I. SRL către SC M.M. SRL

Referitor la momentul emiterii filei CEC, martora F.C., director economic la SC M.M. SRL, arată că s-a convenit ca data din fila CEC „să fie completată în momentul în care vom fi anunţaţi că există bani în cont”.

Evoluţia ulterioară a relaţiilor dintre cele două societăţi confirmă aceste susţineri, în acest sens reţinându-se că, la data de 06 februarie 2006, SC M.M. SRL încasează din datorie suma de 150.000 euro, rămânând o „diferenţă de acoperit cu fila CEC emisă de SC R.S. SRL, de 70.400 de euro” astfel cum rezultă din „agrement”-ul încheiat de părţi, iar la 31 martie 2006, SC M.M. SRL se adresează SC Italia şi SC S.I. SRL solicitându-le să urgenteze achitarea plăţii în cuantum de 70.400 euro, care rezultă din documentul semnat la data de 06 februarie 2006.

Ca atare, faţă de modul în care ulterior a acţionat partea vătămată SC M.M. SRL prin reprezentantul său, prin neîncasarea imediată a sumei de bani menţionată în fila CEC, prin efectuarea de adrese către societate pentru urgentarea efectuării plăţilor restante, deşi era în posesia unei file CEC, dar şi prin aceea că a acceptat ca data din fila CEC să fie completată după ce inculpatul îi recunoştea cu privire la faptul că „există bani în cont”, rezultă că acesta cunoştea că, la momentul emiterii CEC-ului nu exista disponibilul necesar acoperirii acestuia.

Chiar dacă în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., nu este posibilă schimbarea situaţiei de fapt stabilită prin actul de sesizare (rechizitoriul statuând că reprezentanţii SC M.M. SRL nu cunoşteau despre inexistenţa disponibilului), Înalta Curte a făcut scurte referiri la materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, întrucât şi acesta susţine încadrarea juridică în infracţiunea de emitere a unui cec fără a avea la tras disponibilul suficient, prevăzut de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, astfel cum s-a statuat prin decizia în interesul legii nr. IX din 24 octombrie 2005.

În raport de considerentele anterioare, Înalta Curte reţine incidenţa cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., încadrarea juridică dată faptei prezentată în actul de sesizare nefiind corectă. Pe cale de consecinţa, se va admite recursul inculpatului, se vor casa hotărârile recurate şi, rejudecând, în temeiul art. 334 C. proc. pen., se va dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (l), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (l) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

Având în vedere limitele de pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (l) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, respectiv închisoarea de la 6 luni la un an şi amenda, faţă de data la care fapta a fost comisă, 17 ianuarie 2006, Înalta Curte constată că termenul de prescripţie specială a răspunderii penală prevăzut de dispoziţiile art. 124 raportat la art. 122 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., de 4 ani şi 6 luni, s-a împlinit la data de 16 iulie 2011, astfel că, în baza dispoziţiilor art. l 1 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) teza a Il-a C. proc. pen., va dispune încetarea procesului penal, inculpatul nesolicitând aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. proc. pen.

Faţă de această din urmă împrejurare, Înalta Curte constată că nu mai poate verifica criticile circumscrise cazului de casare prevăzut de art. art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., prin care se solicită aplicarea dispoziţiilor art. 18¹ C. pen.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă promovată de către partea civilă SC M.M. SRL, Înalta Curte o va respinge, în cauză găsindu-şi directa aplicare Decizia în interesul legii nr. 43 din 13 octombrie 2008, prin care s-a statuat că instanţa penală învestită cu judecarea infracţiunilor prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările ulteriore, nu va soluţiona acţiunea civilă alăturată „acţiunii penale, urmând a o respinge, partea civilă fiind în posesia unui titlu” executoriu, nemaifiind necesară o hotărâre judecătorească pentru a-şi putea acoperi prejudiciul.

Faţă de soluţia de admitere a recursului, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului iar onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul C.I.N. împotriva deciziei penale nr. 41/ A din 25 aprilie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 1952/109/2008.

Casează decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 268 din 16 iulie 2009 a Tribunalului Argeş, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1952/109/2008 şi, rejudecând:

În temeiul art. 334 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (l), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (l) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

În baza dispoziţiilor art. ll pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) teza a Il-a C. proc. pen., încetează procesul penal cu privire la inculpatul C.I.N. pentru infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (l) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

Respinge acţiunea civilă alăturată procesului penal de intimata parte civilă SC M.M. SRL Câmpulung Muscel.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 aprilie 2013.

#Inselaciune. Jurisprudenta

← ICCJ. Decizia nr. 1149/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1228/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1184/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1184/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs