ICCJ. Decizia nr. 1149/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1149/2013

Dosar nr. 8751/62/2012

Şedinţa publică din 2 aprilie 2013

Asupra recursului penal de faţă:

Prin sentinţa penală nr. 276/ S din 30 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul penal nr. 8751/62/2012 s-au dispus următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din infracţiunea de omor calificat prevăzut de art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de omor simplu prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

În baza art. 174 alin. (1) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului G.T.I. la pedeapsa de 14 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de omor.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului a fost dedusă perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 6 august 2012 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului G.T.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului său genetic în sistemul naţional de date genetice judiciare, prelevarea urmând a se realiza la eliberarea din penitenciar.

S-a constatat că persoana vătămată M.A.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 189 şi 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.600 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 600 lei reprezenta onorariul avocatului oficiu pentru fond şi urmărire penală.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În perioada premergătoare incidentului, respectiv 21 iulie 2012 - 28 iulie 2012, între inculpatul G.T.I. şi victima M.G. a avut loc un conflict deoarece acesta din urmă refuzase să-i dea inculpatului carul patronului N.I.C. pentru a-şi rezolva o problemă personală.

În ziua de Sâmbătă, 28 iulie 2012, M.G. a fost dus de către C.S.A. la locuinţa sa din Mercheaşa şi întrucât acuza dureri la picioare, a rămas acasă o săptămână.

Cu o zi înainte de incident, fiul patronului, martorul C.S.A. s-a deplasat la locuinţa victimei, stabilind ca a doua zi să o lase la locul de muncă.

Sâmbătă, în data de 4 august 2012, martorul C.S.A. a „transportat victima la stână, cu această ocazie constatând că se afla în stare de ebrietate”.

La stână, M.G. a participat la mulsul oilor însă, din cauza stării de ebrietate, a căzut de pe scăunelul de muls, motiv pentru care a fost înlocuit de către inculpatul G.T.I. La stână, alături de inculpat, victimă şi martorul C.S.A. se mai aflau numiţii C.I., N.V. şi G.C. (fratele inculpatului); cu excepţia martorului C.S., toate persoanele prezente la stână la mulsul oilor au continuat să consume băuturi alcoolice, împrejurare în care victima şi-a manifestat dorinţa de a nu mai rămâne la stână.

În jurul orelor. 14.30, după mulsul oilor, martorul C.S.A. a luat laptele şi a plecat, iar M.G. a rămas la stână împreună cu ceilalţi ciobani, fiecare mergând la coliba sa pentru a se odihni. După ce s-a trezit, victima şi-a strâns lucrurile şi a plecat către locuinţa sa din satul Mercheaşa; inculpatul G.T., care a observat plecarea victimei, l-a anunţat pe N.V., iar acesta din urmă l-a sunat pe C.S.A. pentru a-l informa.

În jurul orelor 15.00, martorul N.V. şi inculpatul au plecat cu oile la apă, fiecare urmând un alt drum, în direcţii opuse; astfel, martorul N.V. a coborât la apă cu cârdul său, în V., iar inculpatul G.T.I. a plecat în zona cu stejari denumită de localnici „C. Aici inculpatul s-a întâlnit cu victima căreia i-a reproşat că a plecat de la stână fără acordul patronului; inculpatul a susţinut că ambii s-au jignit reciproc, iar victima l-ar fi apucat de haine cu intenţia de a-l lovi. Datorită situaţiei create, dată fiind şi starea de ebrietate în care ambii se găseau, inculpatul şi victima s-au agresat fizic, împrejurare în care tricoul roşu cu care era îmbrăcat inculpatul s-a rupt în zona mânecii drepte. În aceste împrejurări şi fiind deranjat de atitudinea victimei, inculpatul G.T.I. s-a enervat şi l-a lovit pe M.G. cu pumnul în zona capului, a tâmplei, victima căzând lângă un copac.

Inculpatul G.T.I. a continuat să lovească victima în mod repetat şi violent cu pumnii şi picioarele în zona toraco - abdominală, dar şi în zona capului. În urma loviturilor primite victima a suferit mai multe leziuni care au condus la decesul acesteia.

După ce a abandonat victima în stare de inconştienţă, inculpatul şi-a continuat activităţile curente, a mers eu oile la păscut, iar la ora 19.00, s-a întâlnit cu fratele său, G.C. şi cu ceilalţi doi ciobani de la stână cărora le-a spus că l-a bătut pe M.G. care a vrut să-i dea o palmă şi pentru că „a avut ciudă pe el de atunci, cu calul”.

În jurul orelor 21.00, inculpatul a coborât în sat cu căruţa fratelui său, G.N., împreună cu sora acestora, G. În drumul spre casă, inculpatul şi sora sa au trecut prin locul în care victima era căzută, s-au apropiat de M.G. şi nu şi-au dat seama la acel moment dacă acesta era sau nu decedat, dar inculpatul s-a gândit că este posibil să fi murit sau să fie în comă, însă nu a făcut nimic în acest sens.

Ajuns acasă, inculpatul G.T.l. s-a spălat, şi-a schimbat tricoul rupt şi a plecat la martorul O.C. pentru a face rost de bani, apoi în jurul orelor 24.00, a revenit la stână unde i-a întâlnit pe martorii N.V., C.l. şi G.C. şi de comun acord cu aceştia au mers în locul unde G.T.l. ştia că-l abandonase pe M.G., pentru a verifica dacă mai trăieşte. După ce martorul C.l. a constatat că victima decedase, l-a sunat pe şeful stânei, N.I.C. şi împreună au hotărât să anunţe fapta organelor de poliţie abia dimineaţa.

Inculpatul G.T.l. s-a speriat de ceea ce se întâmplase şi pentru că nu dorea să fie încarcerat, a fugit în pădure; acesta a stat ascuns pe raza comunei Racoş, judeţul Braşov, din noaptea de 04 august 2012 până în data de 06 august 2012, în jurul orei 17.00, când a fost prins de organele de poliţie.

S-a mai reţinut că inculpatul a recunoscut fapta încă din faza urmăririi penale, însă a menţionat că incidentul a fost generat de victimă care l-ar fi lovit cu palmele peste faţă sau că ar fi încercat să-l doboare.

Având însă în vedere declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, C.S., N.V., G.C., din care a rezultat că victima se afla într-o evidentă stare de ebrietate încă de la momentul sosirii la stână (a căzut de pe scaun în timp ce mulgea oile şi a continuat să consume băuturi alcoolice) şi dat fiind faptul că inculpatul a fost cel care la momentul întâlnirii cu victima i-a reproşat acesteia că plecase de la locul de muncă, prima instanţă a constatat că cel care a început conflictul a fost inculpatul, iar nu victima.

De asemenea, s-a constatat că victima a fost agresată extrem de violent, în timp ce inculpatul nu a prezentat urme de lovituri vizibile la momentul arestării preventive.

Astfel, potrivit, concluziilor raportului de expertiză medico - legală nr. 2190/ E din 07 august 2012 al S.J.M.L. Braşov, inculpatul G.T.l. nu a prezentat semne de violenţă pe cap, corp şi membre; în aceleaşi timp, potrivit raportului de autopsie medico-legală nr. 288/ AUT din 06 august 2012 al S.J.M.L. Braşov, pe cadavrul victimei nu s-au constatat leziuni de autoapărare. Ca urmare, s-a apreciat că acest din urmă act relevă faptul că victima nu a opus rezistenţă în momentul agresiunii sale, fiind lovită de inculpat cel mai probabil şi după ce a căzut. lângă copac. Astfel s-a constatat că dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., nu pot fi reţinute în cauză.

Inculpatul, prin apărările pe care şi le-a făcut în cursul urmăririi penale, a încercat în fapt să minimizeze fapta comisă şi să inducă ideea că victima este cea care a declanşat conflictul, aspect care nu a fost reţinut de către instanţă.

La primul termen de judecată inculpatul a învederat că doreşte aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.; faţă de precizările făcute în instanţă în sensul că şi alte persoane ar fi agresat victima după sine, instanţa a constatat că în fapt inculpatul a recunoscut fapta şi a dorit să beneficieze de o reducere de pedeapsă.

Astfel, inculpatul a susţinut că „lumea vorbeşte în sat” că şi alte persoane ar fi agresat victima, indicând pe martorul C.J. printre posibilii agresori.

Fiind audiaţi în cauză, martorii N.V., C.S., C. I., G.C., P.C., N.I.C. au învederat că nu au cunoştinţă ca alte persoane să fi agresat victima. În acest sens s-a reţinut că deşi modalitatea în care martorii audiaţi au aflat de comiterea faptei şi au înţeles să anunţe organele judiciare determină suspiciuni cu privire la moralitatea acestora, aceste suspiciuni nu se pot circumscrie unor învinuiri în cauză, împrejurarea că victima a fost lăsată pe câmp de inculpat sau de persoanele care au aflat despre incident relevând faptul că nu doar inculpatul s-a speriat de situaţia creată, ci şi martorii anterior menţionaţi. Raportat însă la materialul probatoriu administrat în cauză, s-a constatat că nu există probe care să dovedească împrejurarea că victima ar fi fost agresată şi de alte persoane în afara inculpatului.

S-a mai reţinut că pe corpul victimei, la autopsiere, s-au constatat multiple semne de violenţă la nivelul capului (la nivelul piramidei nazale, a buzelor, a obrajilor, sprâncenelor, ochilor, urechilor), a coloanei cervicale, a abdomenului superior şi inferior. În urma examinării victimei s-a stabilit că aceasta prezenta plăgi contuze sprâncenos stâng şi conduct auditiv extern stâng, hematom orbitopalpebral stâng, multiple echimoze pe torace şi membre, multiple hematoame epicraniene şi în muşchii temporali, hematom laterocervical stâng, hemoragie meningee temporal bilateral, edem cerebral, fracturi costale bilateral, disjunctie sterno-claviculară dreaptă, hemotorax stâng, contuzie pulmonară stângă, rupturi hepatice; hernoperitoneu, infiltrat sanguin pedicul splenic şi perirenal stâng, concluzionându-se că moartea victimei s-a datorat politraumatismul crânio-toraco-âbdominal cu hemoragie meningee, multiple fracturi costale şi rupturi de organe interne.

În raport de toate aceste elemente s-a concluzionat că inculpatul a agresat victima în mod violent, cu intenţia indirectă de a o ucide, reţinându-se că poziţia subiectivă a inculpatului este confirmată şi de atitudinea acestuia de a lăsa victima căzută, iar ulterior de a se întoarce la locul faptei fără însă a fi interesat de situaţia victimei, aspecte care relevă faptul că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.

Totodată instanţa a constatat că fapta a fost comisă pe o păşune, loc care prin natura şl destinaţia sa nu este accesibil publicului în permanenţă.

În acest sens ş-a reţinut că păşunea este un spaţiu deschis, fără limitări evidente, în care pot pătrunde mai multe persoane (cu sau fără animale), aşa cum este şi locul împădurit, pădurea, creasta muntelui, islazul etc. Or, spaţiul deschis pe care pot pătrunde mai multe persoane nu trebuie confundat cu locul public, loc creat sau destinat în mod natural sau normal publicului, spaţiu delimitat sau delimitabil (cum este strada, spaţiul dintre blocuri etc.), motiv pentru care s-a dispus potrivit art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de omor simplu prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de omor simplu, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, dar şi persoana inculpatului.

S-a constatat astfel că fapta a fost comisă pe fondul unui conflict anterior între victimă şi inculpat şi că reacţia inculpatului a fost exagerată în raport cu situaţia victimei care se afla într-o stare avansată de ebrietate.

S-a mai reţinut că inculpatul a aplicat lovituri multiple unei persoane cunoscute care nu a putut reacţiona atacurilor sale, iar după agresarea acesteia nu a încercat să anunţe autorităţile pentru a i se acorda ajutor medical.

Sub acest ultim aspect s-a evidenţiat aspectul că fapta s-a produs într-o zonă care nu este uşor accesibilă publicului astfel încât exista posibilitatea ca trupul- victimei să nu fie identificat sau chiar să fie mutilat de animalele din zonă.

Totodată, au fost avute în vedere concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov în sensul că evoluţia; comportamentală a inculpatului poate, fi direcţionată pozitiv, dezirabil social, dacă pe parcursul executării pedepsei va participa la programe care să urmărească dobândirea controlului asupra propriului comportament, respectiv conştientizarea consecinţelor consumului de alcool.

S-a mai reţinut că inculpatul, în vârstă de 33 de ani, cunoscut cu antecedente penale, a adoptat o atitudine sinceră în cursul procesului penal, recunoscând şi regretând comiterea faptei.

Deopotrivă, s-a reţinut că inculpatul nu este la primul contact cu legea penală, anterior suferind o condamnare pentru o infracţiune de vătămare corporală, faţă de care s-a împlinit termenul de reabilitare.

Pentru toate aceste considerente, prima instanţă a aplicat inculpatului pedeapsa de 14 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor simplu prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte starea de arest preventiv a inculpatului s-a reţinut că acesta a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, măsură procesuală dispusă conform dispoziţiilor art. 149 C. proc. pen., după punerea în mişcare a acţiunii penale şi audierea inculpatului în prezenţa apărătorului desemnat în cauză de către instanţa competentă să pronunţe fondul pricinii.

S-a mai reţinut că măsura arestării preventive a făcut obiectul verificărilor ulterioare ale instanţei potrivit art. 300 şi 300 C. proc. pen., fiind menţinută conform art. 136 C. proc. pen., 160 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., ca legală şi temeinică.

Totodată, s-a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului este justificată nu numai de împrejurările în care s-a comis fapta, reţinute anterior de instanţă, dar şi în raport cu soluţia pronunţată în cauză, instanţa constatând vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii de omor. Aşa fiind, s-a constatat că temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii măsurii preventive nu şi-au pierdut din intensitate, fiind confirmate de însăşi hotărârea de condamnare.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptei susţinând că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., fapta fiind săvârşită în condiţiile prevăzută de art. 152 lit. a) C. pen.

În acest sens s-a susţinut că locul în care s-a consumat infracţiunea este o păşune din vecinătatea satului Mercheaşa, corn. Homorod, din procesul-verbal de cercetare la fata locului rezultând că acesta nu este delimitat de vreo construcţie care să obtureze accesul celor care ar dori să pătrundă în acel spaţiu.

În calea sa de atac, inculpatul G.T.I. a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinută în sarcina acestuia din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., în infracţiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., arătând că din materialul probator administrat în cauză rezultă că întregul conflict iscat între inculpat şi victimă a luat naştere urmare comportamentului violent al victimei.

Cu ocazia audierii sale in apel, inculpatul a precizat modul în care s-a generat conflictul, arătând că în momentul în care s-a apropiat de victimă aceasta i-a : adresat injurii şi l-a acuzat că îl va suna pe patronul său pentru a-i spune că a plecat de la stână în timpul programului.

A mai arătat că deşi i-a spus că nu are baterie la telefon şi nu îi va spune nimic patronului, victima, care avea în mână o secure, a ridicat-o deasupra capului, iar cu cealaltă mână l-a lovit pe inculpat rupându-i tricoul pe care acesta îl purta. Inculpatul a ripostat, iar victima a căzut; inculpatul a continuat să lovească victima cu picioarele, în care avea cizme de cauciuc. După ce a aplicat loviturile, inculpatul a plecat, moment în care a văzut că victima era conştientă, aceasta chiar ridicându-se în picioare. Ulterior, inculpatul a revenit la stână unde le-a relatat celorlalţi ciobani despre conflictul avut cu victima, arătându-le tricoul rupt.

A mai arătat inculpatul că dacă şi-ar fi dorit să suprime viaţa victimei nu s-ar fi întors să o caute şi nici nu le-ar fi spus celorlalţi ciobani despre incident. Reprezentarea sa a fost aceea că victima doarme în câmp, astfel cum se întâmpla deseori. Când a aflat de la soţia victimei că aceasta nu a ajuns acasă, s-a deplasat în căutarea acesteia, ocazie cu care a constatat că era decedată.

De asemenea, inculpatul a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul omisiunii reţinerii incidenţei în cauză a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. a) şi b) C. pen.

Cu ocazia soluţionării cauzei în apel, au fost ascultaţi în mod nemijlocit inculpatul G.T.I. şi martora G.G.E.

Prin decizia penală nr. 26/ AP din 15 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva sentinţei penale nr. 276/ S din 30 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosar penal nr. 8751/62/2012 care a fost desfiinţată sub aspectul încadrării juridice dată faptei şi individualizării pedepsei principale, iar în rejudecare în limitele menţionate, în baza art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.T.I. la pedeapsa de 17 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, menţinându-se în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Prin aceeaşi hotărâre a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.T.I. împotriva hotărârii primei instanţe.

Totodată, s-a dedus în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive începând din data de 30 octombrie 2012 la zi şi s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului G.T.I.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că de starea de fapt a fost just stabilită de prima instanţă, pe baza probatoriului administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi, nemijlocit, în, cadrul cercetării judecătoreşti, instanţa fondului a apreciat netemeinic că fapta inculpatului G.T.I. care la data de 4 august 2012, pe fondul unui conflict mai vechi, în timp ce se afla pe o păşune, în locul numit „Copăcei din satul Mercheaşa, corn. Homorod, jud. Braşov, cu intenţie, i-a aplicat victimei M.G., mai multe lovituri de mare intensitate cu pumnii şi picioarele în zona capului şi în zona toraco-abdominală, care au provocat decesul acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor simplu, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

În acest sens s-a reţinut că potrivit procesului-verbal de cercetare la faţa locului, locul în care a fost găsit cadavrul victimei se află la o distanţă aproximativă de 1,5 km de stână, spre satul Mercheaşa, corn. Homorod, jud. Braşov şi la aproximativ 200 metri în partea dreaptă de drumul ce duce dinspre stână spre sat, în zona Copăcei.

Fotografiile efectuate cu acelaşi prilej au relevat că zona menţionată nu este împrejmuită, delimitată în vreun fel în scopul restricţionam accesului vreunei persoane în zonă.

S-a mai reţinut că din declaraţiile date de inculpat a rezultat că locul în care a fost găsită victima decedată este cel în care s-a desfăşurat conflictul între cei doi, respectiv o păşune care aparţine satului, situată la aproximativ 1 km. de sat, unde „însă poate veni orice pe acea păşune. Nu este îngrădită în vreun fel.

Totodată, s-a reţinut că aceleaşi caracteristici ale locului comiterii faptei au fost evidenţiate şi de martora G.G.E.

Ca urmare, pornind de la definiţia dată de art. 152 lit. a) C. pen., faptei considerate ca fiind săvârşită în public, atunci când a fost comisă într-un loc care, prin natura sau destinaţia lui, este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană, s-a apreciat că păşunea comunală, fiind situată în proximitatea unei aşezări rurale montane, ai cărei locuitori au între îndeletnicirile obişnuite şi creşterea animalelor, ceea ce implică deplasări frecvente spre locurile în care sunt exercitate aceste activităţi, este loc public, concluzionându-se în acest sens că încadrarea juridică corectă a faptelor este cea dată prin rechizitoriu, respectiv infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 şi 175 lit. i) C. pen.

În fundamentarea acestei concluzii s-a avut în vedere situaţia concretă a judecăţii, care, prin caracteristicile anterior menţionate, diferă de situaţiile avute în vedere de prima instanţă în analiza pe care a efectuat-o pentru a conchide asupra încadrării faptei.

Totodată, s-a constatat că în mod contrar celor susţinute de inculpat, fapta acestuia nu constituie infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cererea acestuia de schimbare a încadrării juridice fiind neîntemeiată.

În argumentare s-a reţinut că forma de vinovăţie cu care autorul acţionează este deosebirea esenţială între cele două infracţiuni. Astfel, dacă omorul se comite cu intenţie (directă sau indirectă), infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte se săvârşeşte cu praeterintenţie, ceea ce înseamnă că făptuitorul îşi dă seama şi vrea să lovească victima sau să îi producă p vătămare corporală, dar se produce moartea acesteia, rezultat pe care fie că l-a prevăzut, dar a crezut că nu se va produce, fie că nu l-a prevăzut, deşi putea şi trebuia să-l prevadă.

S-a argumentat că, în speţă, atât din declaraţiile date de inculpat, cât şi din depoziţiile martorilor cărora acesta le-a relatat conflictul pe care l-a avut cu victima, a rezultat că inculpatul a aplicat mai multe lovituri lui M.G., cu pumnul în zona capului şi a tâmplei, iar după căderea acesteia, a continuat să îl lovească violent cu pumnii şi picioarele, în zona toraco-abdominală şi în zona capului, producându-i leziunile descrise în raportul de autopsie medico-legală; potrivit actului menţionat, leziunile constatate s-au produs prin lovire cu şi de corpuri dure la nivel, cranio-facial, respectiv, lovire repetată cu corpuri dure, la nivel toraco-abdominal; forţa loviturilor a fost de intensitate mare şi toate leziunile au avut caracter vital, motiv pentru care s-a constatat o legătură de cauzalitate directă între leziuni şi deces.

S-a mai reţinut că acţionând în acest mod şi având în vedere vârsta şi starea victimei (consumase anterior băuturi alcoolice, sângele recoltat, de la cadavru conţinând 1,50 %o alcool), inculpatul a prevăzut posibilitatea de a se produce moartea acesteia şi, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o, existând intenţia specifică infracţiunii de omor, în modalitatea intenţiei indirecte.

Ca urmare, s-a apreciat că rezultatul letal nu a fost urmarea unei „intenţii depăşite” (praeterintenţie) specifică infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, ci al prevederii lui de către inculpat şi al acceptării producerii sale.

În acelaşi sens au fost evidenţiate declaraţiile martorilor cărora inculpatul le-a povestit altercaţia avută cu victima în care s-a menţionat anticiparea de către inculpat a posibilităţii producerii morţii victimei. Astfel, C.I. a relatat că inculpatul le-a povestit că „l-a bătut pe M.G., care nu s-a mai ridicat de jos”, G.C. (fratele inculpatului) a arătat că, după ce au aflat că victima nu ajunsese acasă, au hotărât, la sugestia inculpatului „să vedem dacă mai trăieşte sau a murit”.

Totodată, instanţa de apel a apreciat că susţinerea făcută de inculpat cu prilejul audierii sale de la termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2013, conform căreia după ce a lovit victima şi a plecat de la locul faptei, aceasta ar fi rămas în picioare, este neverosimilă, fiind contrazisă chiar de declaraţiile pe care te-a dat în cursul urmăririi penale, menţinute în faţa instanţei de apel. S-a arătat că nici apărarea conform căreia şi alte persoane ar mai fi lovit victima ulterior conflictului avut cu inculpatul nu este veridică, în cauză nerezultând acest aspect.

S-a mai precizat că faptul că inculpatul a căutat ulterior victima (împreună cu sora sa şi, mai târziu, cu ceilalţi ciobani) nu constituie un argument în sensul lipsei intenţiei indirecte; dimpotrivă, tocmai faptul că inculpatul a prevăzut şi a acceptat posibilitatea decesului a justificat conduita sa ulterioară; nu a acţionat însă efectiv pentru a se asigura că M.G. era; în, viaţă, limitându-se ca,: împreună cu sora sa, martora G.G.E., să-l privească de la distanţă; lipsa de reacţie atât a inculpatului, cât şi a tuturor celor care au văzut ulterior victima la locul unde era căzută au evidenţiat faptul că toţi au anticipat şi s-au speriat de rezultatul grav produs.

Aşa fiind, reevaluând materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanţa de apel a apreciat că, în drept, fapta inculpatului G.T.I., constând în aceea că, la data de 04 august 2012, pe păşunea localităţii Mercheaşa, a lovit repetat şi cu intensitate, cu pumnii şi picioarele, în zona capului şi trunchiului pe numitul M.G. producându-i leziuni corporale care au determinat decesul acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 și 175 lit. i) C. pen.

Totodată, s-a reţinut că în cauză nu sunt incidente circumstanţele atenuante prevăzute de art. 73 lit. a) și b) C. pen., susţinerile inculpatului în acest sens fiind apreciate ca întemeiate cu argumentarea că din niciuna dintre probele administrate nu a rezultat că inculpatul ar fi acţionat cu depăşirea limitelor legitimei apărări sau în stare de provocare.

În acelaşi sens s-a reţinut că inculpatul a fost singurul care a susţinut că a fost şi el lovit de victimă, dar, cu toate acestea, după cum a reţinut şi prima instanţă, nu a prezentat pe cap, corp şi membre semne de violenţă, fapt certificat şi prin concluziile raportului de expertiză medico-legală. În plus, chiar fratele inculpatului, martorul G.C. a confirmat că inculpatul nu avea nicio vânătaie vizibilă.

Totodată, s-a reţinut că deşi inculpatul a precizat în depoziţiile sale faptul că victima ar fi ridicat securea, tot el a arătat că a lăsat-o înainte de a se produce vreo lovire, astfel încât nu se putea reţine existenţa vreunui atac material, imediat şi injust îndreptat împotriva sa care să îl fi determinat să reacţioneze în maniera descrisă anterior.

În plus, martorii audiaţi în cauză au aflat de la inculpat că victima l-ar fi lovit sau ar fi vrut să facă acest lucru, însă singurul fapt cert care putea fi reţinut din declaraţiile lor este împrejurarea că inculpatul avea tricoul rupt, aspect confirmat şi prin planşele fotografice de la fila 66 dosar urmărire penală.

Totodată, instanţa de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite nici condiţiile necesare pentru reţinerea stării de provocare, reţinându-se în acest sens faptul că în momentul în care M.G. şi inculpatul s-au întâlnit în zona „C.”, au avut un schimb, de replicii legat de plecarea victimei de la stână, pe fondul consumului de alcool, ambii s-au jignit, context în care este cert doar faptul că inculpatul l-a lovit pe M.G.

A mai apreciat instanţa de apel că deşi inculpatul, a susţinut că a fost provocat de victimă, nu se putea reţine că schimbul reciproc de cuvinte injurioase şi chiar îmbrâncelile care au determinat ruperea tricoului au fost de natură să determine inculpatului o surescitare nervoasă, de natură să îi răpească posibilităţile control asupra acţiunilor sale şi sub imperiul căreia să fi lovit victima în maniera descrisă anterior. Tema discuţiei celor doi nu îl privea direct pe inculpat, conduita anterioară a ciobanului M.G. (plecarea de la stână fără ştirea patronului) nu producea consecinţe asupra inculpatului, iar limbajul trivial folosit era unul obişnuit în categoria din care fac parte cei doi, mai ales pe fondul consumului de alcool.

Toate aceste împrejurări au determinat instanţa de apel să reţină faptul că reacţia inculpatului, a fost mai degrabă vindicativă, determinată de conflictele anterioare pe care acesta le-a avut cu victima.

La individualizarea pedepsei, au fost avute are în vedere dispoziţiile, art. 72 C. pen., respectiv, gradul de pericol social al faptei, evaluat atât sub aspectul împrejurărilor concrete în care a fost comisă, anterior menţionate, cât şi: al rezultatului produs (suprimarea vieţii unei persoane), precum şi datele care caracterizează persoana inculpatului, astfel cum rezultă din referatul întocmit în cauză de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov; s-a constatat astfel că inculpatul are 33 de ani, a fost relativ sincer în cursul procesului, regretând în mod evident fapta comisă; nu este la prima confruntare cu rigorile legii penale, anterior fiind condamnat pentru o altă infracţiune de violenţă (art. 182 C. pen.), pentru care s-a împlinit termenul de reabilitate; în privinţa perspectivelor de reintegrare în societate, consilierul de probaţiune a apreciat că este condiţionat de includerea, pe durata executării pedepsei, în programe care să urmărească dobândirea controlului asupra propriului comportament, conştientizarea consecinţelor negative determinate de consumul de alcool, dezvoltarea şi exersarea abilităţilor de rezolvare a conflictelor.

Ca atare, instanţa de apel a dispus condamnarea inculpatului, în baza art. 174 şi 175 alin. (l) lit. i) C. pen., la pedeapsa de 17 ani închisoare, apreciind că acest cuantum este de natură să răspundă scopului pedepsei astfel cum acesta este reglementat în cuprinsul art. 52 C. pen.

Totodată, apreciindu-se că nu s-au modificat temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive, această măsură a fost menţinută, avându-se în vedere gravitatea faptei, conduita inculpatului şi împrejurarea că în cauză a fost deja pronunţată o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii; totodată, s-a apreciat că faţă de complexitatea cauzei şi probatoriul vast a cărui administrare s-a impus, durata măsurii preventive este rezonabilă, respectând dispoziţiile art. 5 par. 3 din C.E.A.D.O.L.F.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.T.l. criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale apărătorului desemnat din oficiu, prezentate în partea introductivă a prezentei decizii, pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat în cea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte întrucât inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei, altercaţia producându-se pe fondul consumului de alcool, fiind un conflict spontan, atitudinea victimei fată de inculpat fiind violentă.

În drept s-au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 pct. 17 C. proc. pen. şi art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se sub acest ultim aspect reindividualizarea pedepsei, având în vedere atitudinea sinceră şi perspectivele de reintegrare socială a inculpatului.

Analizând recursul prin prisma criticilor invocate şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) raportat la art. 3858 C. proc. pen., se constată că acesta este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce urmează:

După cum rezultă din verificarea actelor dosarului şi a considerentelor deciziei recurate, în baza probelor legal administrate, în condiţii de oralitate, nemijlocire şi contradictorialitate, starea de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost just stabilite.

Se reţine astfel că fapta inculpatului care, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict avut anterior cu victima, la data de 4 august 2012, a aplicat acesteia lovituri multiple şi de mare intensitate în zona capului şi în cea toraco-abdominălă, lovituri care au determinat decesul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen., având în vedere că altercaţia dintre inculpat şi victimă s-a derulat într-un loc public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 152 lit. a) C. pen., păşunea comunală având acest caracter prin raportare la natura, destinaţia sa şi situarea în imediata apropiere a unei aşezări umane ai cărei locuitori au ca îndeletnicire obişnuită creşterea animalelor (ce implică evident, deplasarea în zona de păşune pentru hrănirea acestora).

Sub aspectul laturii subiective a infracţiunii comise de inculpatul G.T.l. se impune a se constata că aceasta îmbracă forma intenţiei şi rezultă ex re; totodată, se constată că, în mod evident, nu poate fi primită teza avansată de apărare în sensul că fapta ar fi fost praeterintenţionată, întrucât inculpatul a aplicat lovituri repetate victimei chiar şi după ce aceasta a căzut, iar ulterior a abandonat-o, elemente care, coroborate cu starea şi vârsta victimei, conduc la concluzia că inculpatul a prevăzut posibilitatea de a se produce moartea victimei pe care chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o. Ca urmare, infracţiunea comisă este omor calificat, iar nu lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, solicitarea de schimbare a încadrării juridice fiind neîntemeiată.

În ceea ce priveşte, însă, critica subsumată cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., se apreciază că atitudinea inculpatului ulterior comiterii infracţiunii, caracterizată prin sinceritate, recunoaşterea şi exprimarea unor sentimente „de regrete faţă de fapta” comisă se circumscrie dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen., circumstanţă atenuantă ce se impune a fi reţinută în favoarea inculpatului; corelativ, în aplicarea dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. proc. pen., pedeapsa aplicată inculpatului va fi redusă sub minimul special, apreciindu-se că o pedeapsă de 13 ani închisoare constituie o sancţiune care prin cuantumul său şi modalitatea de executare reflectă criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. şi este aptă a determina atingerea scopurilor de reeducare şi formare a unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi normele de convieţuire socială, astfel după cum prevede art. 52 C. pen.

Totodată, se constată că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, dar şi ca pedeapsă complementară pe o durată de 8 ani după executarea pedepsei principale, se impune având în vedere natura şi gravitatea faptei comise, dar şi urmarea acesteia din care rezultă necesitatea excluderii inculpatului pentru o perioadă determinată din sfera persoanelor considerate demne de a-şi exercita dreptul de a fi ales în funcţii elective sau de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi admis, va fi casată decizia atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 276/ S din 30 octombrie 2012 a Tribunalului Braşov, secţia penală, iar în rejudecare, reţinând în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., va condamna inculpatul G.T.I. la pedeapsa de 13 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzut de art. 174 şi 175 alin. lit. i) C. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 65 C. pen., se va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., pe un termen de 8 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71. C. pen., va fi interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Potrivit art. 88 C. pen,. se va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării de la 6 august 2012 la zi.

În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, onorariul apărătorului din oficiu urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul G.T.I. împotriva deciziei penale nr. 26/ AP din 15 februarie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează, în totalitate, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 276/ S din 30 octombrie a Tribunalului Braşov, secţia Penală şi, în rejudecare, în baza art. 174 şi 175 alin. (l) lit. i) C. pen., cu aplicare art. 74 lit. c) C. pen., raportat la art. 76 alin. (2) C. pen., condamnă inculpatul G.T.I., la pedeapsa de 13 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor calificat.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului G.T.I. pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., pe un termen de 8 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen., interzice inculpatului G.T.I. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Deduce din pedeapsa, aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 06 august 2012 la 02 aprilie 2013.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivi

Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 aprilie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1060/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune...  ICCJ. Decizia nr. 1184/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1149/2013. Penal