ICCJ. Decizia nr. 1237/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1237/2013
Dosar nr. 1642/93/2012
Şedinţa publică din 10 aprilie 2013
Deliberând asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 34 din data de 07 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Ilfov, în dosarul nr. 1642/93/2012, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice privind pe inculpatul D.N. din infracţiunea de omor în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 Iit. b) C. pen., în infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 174 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.N. la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului D.N. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) Iit. a) teza a ll-a şi Iit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului D.N., ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) Iit. a) teza a ll-a şi Iit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; respectiv dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiu! autorităţii de stat).
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului D.N.
În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive, de Ia 27 martie 2012 la zi.
În temeiul art. 7 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea, de la inculpat, a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
În baza art. 112 lit. a) C. pen., raportat la art. 113 C. pen., s-a luat faţă de inculpatul D.N. măsura de siguranţă, a obligării la tratament medical de specialitate până la însănătoşire.
În baza art. 112 lit. f) C. pen., raportat Ia art. 118 lit. b) C. pen., s-au confiscat de la inculpatul D.N. următoarele bunuri ce au fost ridicate în faza de urmărire penală: topor cu coadă din lemn, fragment coadă mătură cu lungimea de 65 cm cu urme de rupere, fragment coadă de mătură cu urme de rupere, cu lungimea de 37 cm.
S-a luat act că nu există constituire de parte civilă în cauză.
În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus avansarea şi plata, din fondul special al Ministerului Justiţiei către Baroul Ilfov, a sumei de 200 de lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu al inculpatului.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul D.N. la plata sumei de 3000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, pe la sfârşitul lunii octombrie-noiembrie 2011, inculpatul D.N. a luat în gazdă, în locuinţa sa din sat Tânganu, corn. Cernica, jud. Ilfov, pe victima Z.M.
La data de 22 decembrie 2011, martora C.M. (concubina inculpatului D.N.) şi acesta din urmă s-au deplasat în Bucureşti, cu intenţia de a vizita nişte rude, iar în aceeaşi zi, martora i-a reproşat concubinului său faptul că a consumat alcool.
După ce au revenit la domiciliul lor din satul Tânganu, jud. Ilfov şi au constatat că victima Z.M. se afla în viaţă, stând în pat, inculpatul s-a hotărât să se întoarcă în sat pentru a mai bea ceva, în acest context, concubina sa plecând la domiciliul mamei sale, iar victima rămânând singură în casa inculpatului. Ajunsă la domiciliul mamei în aceeaşi zi, martora Coşcodaru M. a luat o sumă de bani şi, la ora 19,30, a plecat la un unchi din Pitească, jud. Ilfov, unde a stat până a doua zi pe 23 decembrie 2011.
În seara de 22 decembrie 2011, inculpatul D.N. s-a dus în satul Tânganu, unde a consumat băuturi alcoolice prin diverse locuri, după care, în timpul nopţii, inculpatul a revenit în locuinţa sa, găsindu-l pe Z.M. Pe fondul consumului de alcool, inculpatul D.N. a lovit victima cu uşa şi i-a aplicat, cu ajutorul toporului/dar şi cu mătura, mai multe lovituri în diferite zone ale corpului, cauzându-i leziuni ce au condus !a decesul victimei, care a căzut chiar în holul casei, în dreptul uşii de ieşire din imobil.
Inculpatul a plecat ulterior în sat, trecând pe la un magazin pentru a-şi mai achiziţiona băutură, după care a revenit în locuinţa sa, găsind victima în aceeaşi poziţie în care o lăsase. Ulterior, la data de 23 decembrie 2011, în jurul orelor 13,00-14,00, D.N. s-a deplasat la domiciliul martorului M.I., de unde a apelat serviciul 112.
Raportul de autopsie a concluzionat că moartea lui Z.M. a fost violentă şi s-a datorat dilacerării şi hemoragiei meningo-cerebrale, consecutive unui traumatism cranio-cerebral cu fracturi de boltă şi bază craniană, survenit în cadrul unui traumatism cu plăgi contuze, hematoame întinse, fracturi costale şi fracturi de membre. S-a mai arătat că leziunile de violenţă constatate Ia autopsie s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi sunt în legătură de cauzalitate directă necondiţionată cu decesul, iar sângele recoltat de la cadavru aparţine grupei A şi nu conţine alcool.
Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa de fond a avut în vedere mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală şi în faza de cercetare judecătorească.
Astfel, martora C.M. a relatat că victima Z.M. a locuit cu ei, din milă, o lună şi jumătate, iar când lua pensia sau cumpăra pe datorie, victima aducea mâncare pe care o împărţeau cu toţii. Martora a mai susţinut, în esenţă, că la data de 22 decembrie 2011, a avut discuţii cu inculpatul datorate consumului de alcool, iar când au ajuns acasă, victima stătea în pat, inculpatul D.N. plecând să mai bea ceva.
Fiind audiată în faza de urmărire penală, martora C.N. a confirmat faptul că, Ia data de 22 decembrie 2011, în jurul orelor 17,00-18,00, fiica sa C.M. a venit la domiciliul său, i-a spus că s-a certat cu D.N. pentru că acesta băuse, iar apoi a plecat în satul Pitească. Totodată, a precizat că, la aceeaşi dată, inculpatul a venit la locuinţa acesteia, în jurul orelor 04,00-05,00, fiind sub influenţa alcoolului, i-a solicitat suma de 20 Iei, iar după ce martora i-a înmânat suma de bani solicitată, a plecat. Instanţa de fond a înlăturat declaraţiile parţial contradictorii ale martorelor C.M. şi C.N. în faza cercetării judecătoreşti, deoarece declaraţiile celor două martore de la urmărirea penală se situează în timp într-un moment foarte apropiat de producerea faptei.
Împrejurarea că inculpatul D.N. s-a deplasat, în data de 22 decembrie 2011, în sat, pentru a consuma băuturi alcoolice, a rezultat şi din declaraţia martorei M.A., care a relatat că, la data 22 decembrie 2011, în jurul orelor 18,30-19,00, D.N. zis „M.” a sosit Ia magazinul situat în sat Tânganu, str. Mihai Viteazu, i-a solicitat un pachet de ţigări şi o sticlă de coniac, acesta neavând niciun ban asupra sa, I-a refuzat, iar atunci M. a scos un cârd bancar, i I-a oferit, dar I-a refuzat, după care inculpatul a plecat şi s-a întors după aproximativ 10 minute, i-a oferit ca şi gaj telefonul mobil şi în aceste condiţii, i-a dat inculpatului un pachet de ţigări şi băutura. Martora a precizat că pe data de 22 decembrie 2011, inculpatul consumase băuturi alcoolice, însă nu părea foarte beat.
În faza de urmărire penală, martorul S.T. a susţinut că, în aceeaşi noapte, în jurul orelor 04,00, D.N. zis „M.” a venit la magazinul său, inculpatul vrând băutură - coniac, i-a dat o sticlă ca să scape de el, i-a plătit sticla, iar ca să-l îndepărteze i-a zis că e poliţia în preajmă, iar acesta a plecat aruncând ceva într-un şanţ, ce putea fi un cuţit.
Ulterior, cu ocazia audierii sale în faza de cercetare judecătorească, martorul S.T. a relatat în mare parte o altă situaţie de fapt, instanţa apreciind nesinceră această declaraţie şi înlăturând-o.
Totodată, în faza de urmărire penală, martora S.F. a declarat că, a auzit de la tatăl său că, în dimineaţa de 23 decembrie 2011, în jurul orelor 04,00, D.N. zis „M.” a venit la magazinul situat în sat Tânganu pentru a cere băutură, iar la acea oră magazinul era închis, însă tatăl său era treaz, aprovizionând cu marfă. Aceeaşi martoră a mai arătat că D.N. l-a interpelat pe tatăl său pentru a-i da de băut, acesta era singur şi avea un cuţit asupra sa. Martora a mai susţinut că tatăl său i-a spus lui D.N. că în apropiere se află poliţia, astfel că acesta l-a lăsat în pace, a aruncat cuţitul într-un şanţ.
Şi depoziţia martorei S.F. din faza cercetării judecătoreşti a fost apreciată nesinceră şi înlăturată.
Atât cu ocazia audierii sale în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, martorul M.I.l. a confirmat că, la data de 23 decembrie 2011, inculpatul D.N. a venit la locuinţa sa şi i-a solicitat telefonul mobil pentru a suna Ia poliţie.
Martorul S.D. a relatat, în esenţă, că inculpatul a fost internat în Spitalul „Alexandru Obregia”, fiind cercetat pentru infracţiunea de omor, martorul susţinând că ar fi aflat de la o persoană că inculpatul a ameninţat că mai .omoară pe cineva.
Relevante sub aspectul existenţei faptei şi a vinovăţiei inculpatului sunt şi planşele fotografice cuprinzând aspectele fixate şi urmele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată la data de 23 decembrie 2011, precum şi planşele fotografice cuprinzând aspectele fixate şi urmele ridicate cu ocazia continuării cercetării la faţa locului efectuată la data de 24 decembrie 2011, fişa de eveniment, procesele-verbale din data de 23 decembrie 2011.
În esenţă, cadavrul a fost descoperit căzut în hol pe partea stângă, cu braţul drept flexat la nivelul capului şi cu cel stâng sub cap, lângă uşa ce facilitează accesul în camera de locuit, cu spatele la aceasta şi cu picioarele îndreptate spre intrarea holului dinspre exterior. De la locul comiterii faptei au fost ridicate mijloace materiale de probă, rezultând că unele dintre acestea prezentau pete de culoare brun roşcat.
Din concluziile preliminare nr. A3/7/386/2011 din 27 decembrie 2011 întocmite de către medicul primar legist, a rezultat că moartea victimei Z.M. a fost violentă, ea s-a datorat dilacerării şi hemoragiei meningo-cerebrale, consecutive unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază craniană, survenit în cadrul unui politraumatism cu plăgi contuze, hematoame extinse, fracturi costale şi fracturi de membre. S-a mai menţionat că leziunile de violenţă constatate la autopsie s-au putut produce prin loviri cu corp dur şi sunt în legătură de cauzalitate directă necondiţionată cu decesul, iar moartea poate data de 4-5 zile. Raportul de autopsie medico-legală nr. A3/J/386/2011 a concluzionat că moartea lui Z.M. a fost violentă şi a avut cauzele anterior menţionate, iar sângele recoltat de la cadavru aparţine grupei A şi nu conţine alcool, moartea datând de 4-5 zile.
Prin raportul de expertiză medico-legală, examen ADN, nr. A15/3277/2012 întocmit de către I.N.M.L. Mina Minovici s-a evidenţiat „prezenţa sângelui de natură umană la nivelul depozitelor subungveale recoltate autopsie de la victima Z.M., iar analiza genetică a depozitelor subungveale a pus în evidenţă un profil genetic unic aparţinând unei persoane de sex masculin.
Raportându-se la dispoziţiile art. 69 C. proc. pen., instanţa a apreciat că declaraţiile iniţiale ale inculpatului D.N. nu se coroborează cu împrejurările de fapt ce au rezultat din mijloacele de probă prezentate, fiind înlăturate ca nesincere. în schimb, s-a reţinut ca parţial sinceră declaraţia inculpatului D.N. de la termenul de judecată din data de 28 septembrie 2012, prin care a recunoscut că, la data de 22 decembrie 2011, a consumat băuturi alcoolice, că în noaptea de 22 decembrie 2011, a lovit victima cu mătura, cu uşa, că a doua zi când a revenit acasă l-a găsit mort pe Z.M., acesta fiind în aceeaşi poziţie în care îl lăsase, că s-a deplasat la M.I., pentru a suna Ia 112.
Faţă de cele reţinute mai sus, în temeiul art. 345 C. proc. pen., instanţa a constatat că fapta există, constituie infracţiune, a fost săvârşită de către inculpat şi a dispus condamnarea acestuia.
Tribunalul a apreciat, însă, că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 37 lit. b) C. pen., deoarece, raportat la condamnarea la 5 ani închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 144 din 03 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia l-a penală, a cărei durată a expirat în data de 09 noiembrie 2004, s-a împlinit termenul de reabilitare de 6, ani şi 6 luni la data de 09 mai 2011. Or, în prezenta cauză, fapta de omor având ca victimă pe Z.M. a fost săvârşită de către inculpatul D.N. la data de 22 decembrie 2011, instanţa apreciind, prin urmare, că nu se poate reţine starea de recidivă postexecutorie.
În raport de situaţia de fapt reţinută de instanţă, în drept, fapta inculpatului D.N., care în noaptea de 22 decembrie 2011, în timp ce se afla la locuinţa sa din comuna Cernica, sat Tânganu, jud. Ilfov, pe fondul consumului de alcool, i-a aplicat numitului Z.M. mai multe lovituri pe suprafaţa corpului cu obiecte contondente, cauzându-i leziuni ce au condus în final la decesul victimei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
Faţă de menţiunile raportului de autopsie medico-Iegală, ce au relevat numărul mare de lovituri aplicate victimei şi faţă de poziţia procesuală a inculpatului de la termenul de judecată din data de 28 septembrie 2012, din care a rezultat în esenţă că, după lovirea victimei, a părăsit locuinţa, iar în momentul în care a revenit la locul faptei a găsit-o pe victimă în aceeaşi poziţie, instanţa a apreciat că inculpatul D.N. a acţionat cu intenţie indirectă, prevăzând rezultatul faptei sale şi, chiar dacă nu l-a dorit, a acceptat producerea lui, astfel că fapta sa constituie infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
La individualizarea pedepsei, instanţa a ţinut seama de dispoziţiile art. 72 C. pen., privind criteriile generale de individualizare, respectiv natura şi limitele de pedeapsă stabilite pentru infracţiunea comisă de inculpat, de gradul de pericol social al faptei, de împrejurările, concrete în care a fost comisă, urmarea produsă, circumstanţele personale ale inculpatului.
Astfel, instanţa a reţinut că inculpatul D.N. a comis o infracţiune contra vieţii persoanei; gradul ridicat de pericol social concret al faptei săvârşite, care a rezultat din modalitatea de comitere a faptei, numărul mare de lovituri aplicate victimei, persoană în vârstă de 61 de ani, ce locuia împreună cu inculpatul; urmarea produsă (moartea victimei), caracterul ireparabil al prejudiciului; atitudinea procesuală a inculpatului pe parcursul procesului penal; faptul că, deşi relativ tânăr (în vârstă de 37 ani), inculpatul nu se află la prima abatere de la legea penala, având condamnări pentru diverse infracţiuni (delict silvic, violare de domiciliu, tentativă de omor), dar şi două sancţiuni administrative aplicate pentru fapte contra patrimoniului (furt calificat), aspect ce denotă perseverenţă infracţională. Totodată, a reţinut că inculpatul nu are un grad de instrucţie, nici ocupaţie, prezintă tulburări mentale şi de comportament datorită folosirii alcoolului, sindrom de dependenţă, retard mental uşor, astfel cum reiese din menţiunile biletului de ieşire din spital emis de Spitalul „Alexandru Obregia" Bucureşti.
Având în vedere circumstanţele reale de săvârşire şi gradul ridicat de pericol social concret, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, instanţa a apreciat că nu se justifică a se reţine circumstanţe atenuante judiciare în favoarea inculpatului.
Referitor la aplicarea pedepsei complementare, instanţa, a avut în vedere că, potrivit art. 65 alin. (2) C. pen., aplicarea acesteia este obligatorie când legea prevede această pedeapsă, iar faţă de dispoziţiile art. 65 alin. (1) C. pen., respectiv natura infracţiunii comise (omor) şi împrejurările de comitere, circumstanţele personale ale inculpatului, instanţa a apreciat că se impune a se aplica inculpatului D.N. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii.
Prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/J/PSH/108/2012 întocmit de către D.S.P. Ilfov, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, S.M.L. s-a concluzionat că numitul D.N. prezintă diagnosticul „Tulburare polimorfă de personalitate (de tip impulsiv şi antisocial). Întârziere mintală uşoară (Ql=58), a avut păstrată capacitatea psihică de apreciere critică asupra conţinutului şi consecinţelor faptelor sale din data de 22 decembrie 2011, având discernământul păstrat faţă de fapta pentru care este cercetat, iar Comisia a recomandat aplicarea măsurilor prevăzute de art. 113 C. pen. (obligarea la tratament medical psihiatric). Potrivit biletului de ieşire din spital din data de 09 ianuarie 2012 emis de Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia" Bucureşti, numitul D.N. prezenta diagnostic principal „tulburări mixte de personalitate şi altele” şi diagnostice secundare „tulburări mentale şi de comportament datorate folosirii alcoolului, sindromul de dependenţă; retard mental uşor cu declararea unei deficienţe minime de comportament sau a nici uneia”.
Având în vedere aceste menţiuni, dar şi natura infracţiunii săvârşite, instanţa a apreciat că inculpatul prezintă pericol pentru societate şi sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 113 C. pen., astfel că, în baza art. 112 lit. a) C. pen., raportat la art. 113 C. pen., a luat faţă de acesta măsura de siguranţă a obligării la tratament medical de specialitate până la însănătoşire.
II. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, inculpatul D.N., care a criticat soluţia instanţei pentru motive de netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel susţinute oral, inculpatul a invocat, în esenţă, necesitatea reevaluării cuantumului pedepsei prin prisma tuturor împrejurărilor în care a fost comisă infracţiunea. Apelantul a susţinut incidenţa stării de provocare prevăzută de art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., precum şi faptul că nu a agresat victima cu un cuţit, împrejurare confirmată de raportul de necropsie, din care rezultă că urmele de pe corpul victimei au fost produse doar cu un corp contondent.
Totodată, apelantul a susţinut că nu a avut intenţia de a suprima viaţa victimei, Ia momentul săvârşirii faptei el aflându-se într-un grad avansat de ebrietate, ce i-ar fi putut afecta discernământul, caz în care devin incidente dispoziţiile legale privind iresponsabilitatea.
Pe de altă parte, faţă de circumstanţele personale ale inculpatului, care are trei copii minori şi lucra ca ziler, dar şi faţă de atitudinea sa procesuală sinceră, concretizată în recunoaşterea faptei şi invocarea, în apel, a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., a solicitat reducerea cuantumului pedepsei.
Prin decizia penală nr. 8/ A din 14 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul D.N. împotriva sentinţei penale nr. 34 din 07 noiembrie 2012 a Tribunalului Ilfov, a menţinut starea de arest preventiv şi a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, s-a avansat din fondul Ministerul Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, a constatat următoarele:
Instanţa de fond a analizat judicios ansamblul probator administrat în cauză şi a reţinut în mod corect circumstanţele reale în care a fost comisă fapta de omor dedusă judecăţii.
Din coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în ambele faze ale procesului, rezultă neîndoielnic că, în noaptea de 22 decembrie 2011, în jurul orelor 05.00 - 06.00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al frustrărilor acumulate ca urmare a lipsei banilor necesari pentru achiziţionarea altor cantităţi de alcool, inculpatul D.N. a avut un conflict spontan cu victima Z.M., în vârstă de 62 de ani, persoană găzduită de către inculpat în locuinţa sa.
Pe parcursul conflictului, inculpatul a aplicat victimei lovituri repetate cu o mătură şi un topor în zona capului, a membrelor superioare şi inferioare şi, în general, pe întreaga suprafaţă a corpului, cauzându-i fracturi deschise şi plagă craniană, plăgi confuze şi hematoame întinse, fracturi costale şi fracturi de membre ce au condus la decesul victimei chiar la locul comiterii faptei.
După săvârşirea omorului, inculpatul D.N. a încercat să ascundă urmele infracţiunii, prin arderea unor obiecte ce purtau urme de sânge ori prin ascunderea obiectelor contondente folosite la agresarea victimei, încercare parţial eşuată datorită stării avansate de ebrietate în care se afla.
La data de 23 decembrie 2011, în jurul orelor 13.00-14.00, inculpatul D.N. s-a deplasat la domiciliul martorului M.I., căruia i-a solicitat să apeleze serviciul unic de urgenţă 112, apel în urma căruia organele de poliţie sosite Ia faţa locului au găsit cadavrul victimei căzut în faţa uşii de acces în camera de locuit.
Raportul de autopsie medico-legală a concluzionat că moartea lui Z.M. a fost violentă şi s-a datorat dilacerării şi hemoragiei meningo-cerebrale, consecutive unui traumatism cranio-cerebral cu fracturi de boltă şi bază craniană, survenit în cadrul unui traumatism cu plăgi contuze, hematoame întinse, fracturi costale şi fracturi de membre. Leziunile de violenţă constatate la autopsie s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi sunt în legătură de cauzalitate directă necondiţionată cu decesul.
Săvârşirea în modalitatea reţinută a infracţiunii de omor dedusă judecăţii rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, din coroborarea probelor testimoniale şi a împrejurărilor evidenţiate de cercetarea la faţa locului.
Deşi probe indirecte, toate elementele reliefate de către martorii C.M., C.N., M.S.C., M.A., S.F. şi S.T., precum şi de expertizele medico-legale, permit stabilirea cu exactitate a identităţii autorului agresiunii, a motivaţiei ce a stat la baza conflictului şi a modalităţii în care s-au derulat actele de agresiune.
Toţi martorii anterior menţionaţi au confirmat împrejurarea că inculpatul D.N. este o persoană ce consumă frecvent băuturi alcoolice, împrejurare ce a generat, şi la data de 22 decembrie 2011, dispute verbale repetate între, inculpat şi concubina sa C.M. Aceasta din urmă a precizat că inculpatul consumase la acea dată cantităţi mari de alcool şi dorea să obţină alte sume de bani pentru a achiziţiona cantităţi suplimentare de băutură.
Martorele M.S.C. şi M.A. au precizat că incuipatul-apelant a încercat în acea zi, în mod repetat, să cumpere coniac oferind în schimb, drept garanţie, cârdul bancar ce aparţinea victimei Z.M. şi pe care îi luase din posesia acestuia, cel mai probabil, fără consimţământul său.
Refuzul martorelor de a accepta o astfel de garanţie, alături de starea de agitaţie şi tulburare în care se afla inculpatul ca urmare a ingerării altor cantităţi de alcool, au amplificat frustrarea acestuia din urmă, apelantul reproşându-i victimei, probabil, insuficienţa contribuţiei sale financiare ori inutilitatea cârdului.
Cert este că, în jurul orelor 05.00, inculpatul-apelant a revenit în locuinţa sa aflat într-o stare avansată de ebrietate şi a pătruns în camera de locuit unde se afla victima, între cei doi izbucnind un conflict violent.
Debutul incidentului în interiorul locuinţei rezultă din faptul găsirii, în acea încăpere, a unei sticle de coniac Cava Doro, achiziţionată în seara precedentă de Ia martora M.A. Acest element obiectiv, coroborat cu identificarea unor urme de sânge pe obiecte de îmbrăcăminte existente în încăpere, inclusiv pe salteaua patului unde în mod obişnuit stătea victima, conduc la concluzia că agresiunea a început şi s-a desfăşurat, în mare parte, în acest loc, după achiziţionarea de către inculpat a unei sticle de coniac.
În plus, poziţia în care a fost identificat cadavrul victimei, respectiv în afara încăperii, lângă uşa de acces pe care o bloca parţial, coroborată cu fracturile membrelor inferioare identificate în cursul autopsiei relevă încercarea victimei dea părăsi locul conflictului, încercare eşuată însă ca urmare a lovirii sale în zona picioarelor şi a căderii la pământ.
Pe de altă parte, martorii S.T. şi, indirect, fiica sa S.F., au confirmat împrejurarea că, după comiterea faptei, inculpatul a încercat să cumpere alte cantităţi de alcool, fiind observat de către cel dintâi purtând un obiect asemănător unui cuţit, pe care I-a aruncat într-un şanţ la auzul posibilităţii prezenţei poliţiei în zonă.
Totodată, intervalul mare de timp scurs între momentul comiterii faptei şi cel al sesizării organelor de poliţie (aproximativ 7-8 ore) a făcut posibile acţiunile de ascundere a urmelor infracţiunii, astfel cum au fost puse în lumină cu ocazia cercetării la faţa locului.
Toate aceste mijloace de probă au fost just evaluate de către instanţa de fond, care, la pronunţarea hotărârii sale, a reţinut întemeiat doar acele depoziţii ale martorelor ori ale inculpatului ce se coroborează între ele.
Este neîndoielnic că apelantul D.N. este persoana ce a avut atât motivaţia, cât şi ocazia să ucidă victima Z.M. Starea de agitaţie cauzată de consumul repetat de alcool în acea zi, dorinţa inculpatului de a obţine alte cantităţi de alcool (cu ajutorul sumelor primite de Ia C.N. ori prin valorificarea drept garanţie a cârdului bancar al victimei sau a telefonului mobil), dar şi frustrarea cauzată de dificultatea satisfacerii acestei dorinţe (ca urmare a refuzului ori ezitărilor martorilor de a-i remite băutura dorită) sunt elemente ce au amplificat agresivitatea apelantului şi au determinat conflictul spontan cu victima.
Multitudinea loviturilor aplicate, zonele diverse ale corpului vizate, dar şi intensitatea diferită a acestor lovituri (dintre care unele au cauzat fracturi profunde, altele doar echimoze ori hematoame) evidenţiază faptul că inculpatul D.N. a acţionat sub imperiul unei stări de furie de moment, explicabilă prin prisma circumstanţelor reţinută în speţă.
În plus, inexistenţa oricăror elemente din care să rezulte posibila implicare a altei persoane în incident (lipsind orice indicii ale pătrunderii în încăpere a unei persoane străine ori ale răvăşirii), precum şi identificarea cârdului asupra inculpatului înainte, dar şi după uciderea victimei, reliefează faptul că apelantul D.N. a fost cel care a avut un mobil pentru o dispută cu victima şi, finalmente, pentru agresarea acesteia.
În acest context probator, Curtea de Apel, secţia a Il-a penală, similar instanţei de fond, a dat eficienţă probatorie doar ultimelor declaraţii ale inculpatului, prin care acesta a recunoscut nuanţat comiterea faptei, susţinând că motivul conflictului a fost o dispută spontană cu victima, pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Aceste susţineri sunt confirmate în totalitate de celelalte mijloace de probă, astfel încât, conform art. 69 C. proc. pen., se justifică luarea lor în considerare pentru lămurirea împrejurărilor incidentului.
Sub aspectul încadrării juridice, curtea de apel a reţinut că fapta inculpatului D.N. care, la data de 23 decembrie 2011, în jurul orelor 05.00, în propria locuinţă, a aplicat victimei Z.M. lovituri repetate cu o mătură şi un topor în zona capului şi pe întreaga suprafaţă a corpului, cauzându-i leziuni grave ce au condus la decesul său, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.
Lovirea victimei în circumstanţele conflictuale reţinute, prin aplicarea repetată a unor lovituri de mare intensitate, cu obiecte contondente şi în zone vitale, relevă faptul că inculpatul a prevăzut rezultatul potenţial letal al acţiunii sale şi chiar dacă nu a urmărit producerea acestui rezultat, a acceptat posibilitatea morţii victimei, atitudinea sa subiectivă fiind specifică intenţiei indirecte.
Curtea de apel a constatat că, în speţă, s-ar fi impus examinarea măsurii în care erau incidente şi prevederile art. 176 lit. c) C. pen., referitoare Ia săvârşirea faptei de către o persoană ce a mai săvârşit anterior un omor. Aceasta deoarece, anterior comiterii infracţiunii deduse judecăţii, inculpatul D.N. a suferit o condamnare definitivă pentru săvârşirea unei tentative de omor în forma de participaţie a instigării, condamnare aplicată prin sentinţa penală nr. 571/1999 a Tribunalului Bucureşti, Curtea de apel nu a putut valorifica această chestiune în actuala procedură deoarece singurul apel declarat în cauză este cel al inculpatului, iar o eventuală schimbare a încadrării juridice ar antrena o certă agravare a situaţiei sale, contrar exigenţelor art. 372 C. proc. pen.
Pe de altă parte, notează caracterul nefondat al susţinerilor apelantului în sensul incidenţei unor cauze de înlăturare a caracterului penal al faptei ori de atenuare a răspunderii penale, astfel cum au fost formulate în cursul dezbaterilor, prin apărător.
Este cert că infracţiunea a fost comisă pe fondul consumului accentuat de băuturi alcoolice, însă o atare împrejurare nu atrage incidenţa prevederilor art. 49 alin. (1) C. pen. şi nici a celor referitoare la iresponsabilitate. Starea de beţie a fost, în speţă, una produsă voluntar, fiind exclusă prin urmare incidenţa cauzei prevăzute de art. 49 alin. (1) C. pen., care presupune, prin ipoteză, aflarea autorului într-o astfel de stare din motive complet independente de voinţa sa.
Pe de altă parte, consumul de băuturi alcoolice nu a afectat, în cazul concret, capacitatea psihică a inculpatului de a aprecia critic conţinutul ori consecinţele acţiunilor sale. Expertiza psihiatrică efectuată a concluzionat neechivoc în sensul existentei intacte a discernământului la comiterea faptei, în pofida unei tulburări de personalitate de tip impulsiv şi antisocial şi a unei întârzieri mintale uşoare ce au determinat, alături de sindromul de dependentă la etanol, şi recomandarea aplicării unor măsuri de siguranţă cu caracter medical.
În ceea ce priveşte incidenţa circumstanţei legale atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., curtea de apel a constatat inexistenta unor minime indicii care să susţină varianta vehiculată de către inculpat, în sensul declanşării conflictului pe fondul loviturilor aplicate mai întâi de către victimă, pretins aflată şi ea în stare de ebrietate. Autopsia efectuată a infirmat susţinerile inculpatului, constatându-se inexistenta alcoolului în organismul victimei.
În plus, cu ocazia depistării inculpatului D.N. de către organele de politie, la data de 23 decembrie 2011, a rezultat că el nu prezenta urme de violentă pe corp, aspect fixat în fotografiile judiciare efectuate şi de natură a reliefa caracterul pro causa al susţinerilor sale.
Sub „aspectul individualizării pedepsei aplicate, curtea de apel a apreciat că instanţa de fond a evaluat temeinic toate particularităţile cauzei şi gravitatea extremă a faptei comise, aplicând o pedeapsă moderată, de natură a permite realizarea funcţiilor sancţiunii.
Împrejurările concrete în care inculpatul D.N. a suprimat viaţa victimei, violenţa extremă manifestată în atitudine, concretizată în multitudinea loviturilor aplicate şi leziunile extrem de grave produse victimei, gradul maxim de pericol social ce caracterizează faptele de omor, în general şi cele comise de către persoane cu antecedente similare, în special, sunt împrejurări ce justifică aplicarea unei pedepse într-un cuantum superior minimului special.
Atitudinea subiectivă a inculpatului-apelant la momentul uciderii victimei imprimă, de asemenea, faptei sale o periculozitate ridicată. Maniera în care inculpatul a încercat să speculeze cârdul bancar al victimei, urmărind doar achiziţionarea unor cantităţi de alcool, precum şi modul în care, pentru atingerea acestei unice finalităţi, a abordat violent victima, declanşând, practic, agresiunea soldată cu decesul său, relevă predispoziţia vădită a inculpatului spre adoptarea unui comportament antisocial.
În acelaşi sens, curtea de apel a avut în vedere şi antecedenţa penală a inculpatului D.N., cu precădere condamnarea suferită anterior pentru o infracţiune similară. Deşi exigenţele art. 372 C. proc. pen., nu au permis valorificarea acestui element în apel, el trebuie avut în vedere la aprecierea globală a periculozităţii inculpatului, justificând, prin urmare, aplicarea unei pedepse situate cel puţin la nivelul mediului limitelor speciale.
Circumstanţele personale ale inculpatului, împrejurarea că are copii minori ori presta ocazional activităţi licite, dar şi conduita sa procesuală au fost avute în vedere de către instanţa de fond. Date fiind toate particularităţile cauzei, curtea de apel nu a apreciat necesar să dea o eficienţă suplimentară acestor elemente, întrucât situaţia familială nu are nicio relevanţă asupra potenţialului de agresivitate al inculpatului. În plus, atitudinea sa procesuală a fost în ansamblu oscilantă şi nu a contribuit determinant la lămurirea cauzei, în condiţiile în care apelantul a recunoscut comiterea faptei doar după administrarea probatoriului cert în acuzare şi sesizarea instanţei.
În această notă a conduitei oscilante se înscrie şi declaraţia dată iniţial la termenul din data de 31 august 2012, când D.N. nu a recunoscut comiterea faptei, precizând expres că nu solicită aplicarea procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. Opţiunea în sens contrar manifestată cu ocazia judecării apelului nu poate avea nicio consecinţă în planul tratamentului sancţionator, deoarece ea a intervenit după momentul limită al începerii cercetării judecătoreşti prevăzut de art. 3201 alin. (1) C. proc. pen.
De asemenea, curtea de apel a constatat întemeiată opţiunea instanţei de fond de a aplica măsura de siguranţă cu caracter medical prevăzută de art. 113 C. pen. Consumul frecvent de băuturi alcoolice şi agresivitatea manifestată de către inculpat pe acest fond generează o stare de pericol pentru societate, pentru a cărei înlăturare se impune obligarea apelantului Ia tratament medical, până la însănătoşire.
lll. Împotriva acestei decizii penale a formulat recurs inculpatul, invocând cazul de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., considerând că pedeapsa aplicată este mult prea mare, solicitând instanţei admiterea recursului, casarea deciziei recurate, aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi reducerea pedepsei în raport de limitele de pedeapsă astfel reduse.
Înalta Curte, analizând hotărârea din perspectiva cazului de casare invocat, apreciază ca fiind nefondat recursul declarat inculpatul V.R. pentru următoarele considerente:
Analiza coroborată a ansamblului probator administrat de-a lungul procesului penal, în mod corect a condus la reţinerea faptului că acesta este apt să răstoarne prezumţia de nevinovăţie şi să facă dovada deplină a angajării răspunderii penale a inculpatului, stabilind fără dubiu, existenţa faptei şi forma de vinovăţie cu care acesta a acţionat.
Înalta Curte apreciază nefondată critica inculpatului privind neaplicarea de către curtea de apel a dispoziţiilor art. 3201. C. proc. pen., în raport de declaraţia dată de către acesta în faţa instanţei de fond, în data de 31 august 2012, prin care a precizat în mod expres că nu înţelege să beneficieze de procedura simplificată şi de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de acest text de lege. Potrivit alin. (1) al art. 3201 C. proc. pen., inculpatul poate beneficia de prevederile acestui articol şi implicit de reducerea limitelor de pedeapsă doar în situaţia în care acesta declară în mod expres, mai înainte de începerea cercetării judecătoreşti, că recunoaşte faptele aşa cum au fost reţinute prin actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Drept urmare, având în vedere că dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., nu prevăd posibilitatea revenirii inculpatului asupra manifestării de voinţă în sensul judecării cauzei conform procedurii obişnuite, precum şi împrejurarea că acesta, întrebat fiind de judecătorul fondului, a arătat în mod expres, până la începerea cercetării judecătoreşti, că nu înţelege să uzeze de respectivele prevederi legale, Înalta Curte apreciază că recurentul nu mai poate reveni asupra opţiunii sale iniţiale şi nu mai poate beneficia de această cauză de reducere a pedepsei.
Înalta Curte apreciază nefondată şi critica inculpatului privind stabilirea cuantumului pedepsei, întrucât la procesul de individualizare a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, dedus din modalitatea de săvârşire, prin aplicarea repetată de lovituri asupra victimei la nivelul capului şi pe tot corpul cu un topor şi o mătură, precum şi persoana infractorului. Conform dispoziţiilor art. 52 C. pen., pedeapsa, ca măsură de constrângere, are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală şi judiciară atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportarea făptuitorului.
Totodată Înalta Curte nu a identificat circumstanţe personale care să fie apte pentru a justifica necesitatea reducerii cuantumului pedepsei, astfel că, instanţa apreciază că nu este justificată cererea inculpatului de reducere a pedepsei, pe de-o parte, date fiind împrejurările comiterii faptei, astfel cum au fost reţinute în prezenta decizie, cuantumul pedepsei de 15 ani închisoare fiind necesar creării premiselor conştientizării de către inculpat a faptei sale şi asumării consecinţelor acesteia, iar pe de altă parte, instanţa de recurs nu a identificat circumstanţe favorabile inculpatului, alte decât cele reţinute de instanţele anterioare, care să poată fi valorificate de în procesul de individualizare judiciară a pedepsei.
Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.N. împotriva deciziei penale nr. 8/ A din 14 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, va deduce din cuantumul pedepsei aplicate acestuia durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 martie 2012 la 10 aprilie 2013 şi în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga Ia plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.N. împotriva deciziei penale nr. 8/ A din 14 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 martie 2012 la 10 aprilie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1228/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1240/2013. Penal → |
|---|
