ICCJ. Decizia nr. 106/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 106/2013
Dosar nr. 16114/3/2012
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 562 din data de 21 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă - ca inadmisibilă - cererea de revizuire formulată condamnatul B.B.N. (fiul lui C.E., născut la data de 02 mai 1969 în Bucureşti, încarcerat în arest D.G.P.M.B.), cu obligarea revizuientului la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin adresa nr. 810/111-6/2012 din 04 mai 2012, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti a trimis Tribunalului Bucureşti, spre competentă soluţionare, cererea de revizuire formulată de condamnatul B.B.N. împotriva sentinţei penale nr. 51 din 26 ianuarie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia II penală, şi referatul întocmit de procuror, conform art. 399 alin. (5) C. proc. pen.
în motivarea cererii de revizuire, condamnatul a arătat că nu a fost audiat în faza de urmărire penală, nu a fost asistat de avocat, nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, iar în instanţă nu a fost prezent decât la un singur termen de judecată.
Prin referatul întocmit de procuror, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., s-a solicitat respingerea cererii de revizuire - ca inadmisibilă în principiu - întrucât motivele de revizuire invocate de petent nu se încadrează în cele prev. de art. 394 alin. l C. proc. pen., iar prelungirea probaţiunii pe calea revizuirii, de asemenea nu se poate solicita.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 51 din 26 ianuarie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 25889/3/2011, s-a dispus condamnarea inculpatului B.B.N. la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 al.2 C. pen. rap. la art. 37 lit. a) C. pen.; în baza art. 61 C. pen. a fost revocat beneficiul liberării condiţionate a pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 376/2004 a Tribunalului Bucureşti, urmând ca restul neexecutat de 1290 de zile să se contopească cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 12 ani închisoare; s-a făcut aplicarea prev. art. 71, 64 C. pen.; în baza art. 65 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale; s-a luat act că inculpatul s-a sustras urmăririi penale şi judecăţii.
Sentinţa a rămas definitivă, prin neapelare, la data de 13 februarie 2012.
Tribunalul, constatând că petentul nu a indicat niciun temei juridic, a concluzionat că motivele invocate nu s-au regăsit între cauzele de revizuire menţionate în mod expres şi limitativ în lege.
Astfel, s-a arătat că petentul nu a fost audiat în faza de urmărire penală şi nu i s-a prezentat materialul de urmărire pentru că s-a dispus trimiterea lui în judecată în lipsă, reţinându-se că s-ar fi sustras urmăririi penale, în condiţiile în care s-au emis citaţii pentru adresele de domiciliu şi reşedinţă, s-au emis mandate de aducere, s-au efectuat verificări la A.N.P., D.G.P.M.B., Consiliul Local de la locul naşterii inculpatului, Direcţia de Evidenţă Informatizată a Persoanei.
De asemenea, în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul a fost citat la nouă termene de judecată, astfel cum s-a menţionat în încheierea de şedinţă din data de 19 ianuarie 2012, s-a prezentat la un singur termen de judecată în 22 decembrie 2011, fiind adus cu mandat de aducere, când a solicitat amânarea cauzei pentru angajarea unui apărător, după care nu s-a mai prezentat.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, care vizează cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege, şi întrucât instanţa învestită cu soluţionarea acestei cereri, nu a constatat ca în cauză să fie incident - raportat la motivele invocate de către petent - vreunul din cazurile reglementate în art. 394 alin. l C. proc. pen., astfel că, în baza art. 403 C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul B.B.N.
Prin decizia penală nr. 234 din 12 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins ca nefondat apelul revizuientului B.B.N. împotriva sentinţei penale nr. 562 din 21 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
S-a reţinut că hotărârile judecătoreşti pot fi supuse revizuirii atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, când un martor expert sau interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală, a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti nu se pot concilia.
Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, conform art. 403 C. proc. pen., s-a constatat că potrivit textului de lege se cer a fi verificate două aspecte:
I. dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege;
II. dacă din admiterea în principiu probele strânse în urma cercetării rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.
Astfel:
I. Cu privire la condiţiile prevăzute de lege:
a) Hotărârea supusă revizuirii, hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă. Cerinţa legii a avut în vedere ca o condiţie prealabilă, existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive.
În cauză a fost formulată cererea de revizuire cu privire la sentinţa penală nr. 51 din 26 ianuarie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 25889/3/2011, care a rămas definitivă, prin neapelare, la data de 13 februarie 2012, astfel încât condiţia prevăzută de art. 393 C. proc. pen. a fost îndeplinită.
b) Calitatea procesuală activă, poate cere revizuirea oricare dintre părţile din proces, în limitele calităţii sale procesuale. In cauză cererea a fost formulată de B.B.N., inculpat împotriva căreia s-a pronunţat sentinţa penală nr. 51 din 26 ianuarie 2012, de condamnare, astfel încât cerinţa prevăzută de art. 396 C. proc. pen. a fost îndeplinită.
c) Cererea de revizuire. Cererea de revizuire a fost introdusă la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a înaintat Tribunalului referatul nr. 810/TII-6/2012. Nu a fost indicat niciun caz de revizuire.
Faţă de cele arătate anterior, s-a constatat îndeplinirea în cauză a condiţiei prevăzute de art. 397, 398, 399 C. proc. pen.
d) Cazul de revizuire invocat. în cauză, petentul nu a invocat existenţa vreunui caz de revizuire prev. de art. 394 C. proc. pen., arătând că nu a fost audiat şi nu i s-a adus la cunoştinţă fapta de care este acuzat.
În plus, având în vedere scopul evident spre care se tinde prin promovarea cererii de revizuire, astfel cum a fost afirmat chiar de revizuient, Curtea a constatat că această cerere este inadmisibilă şi din perspectiva dispoziţiilor art. 394 alin. (2) C. proc. pen., deoarece motivul relevat nu poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, în sensul de a conduce la o soluţie diametral opusă celei pronunţate prin hotărârea respectivă (achitarea inculpatului).
Faţă de toate aceste considerente şi întrucât, nici din oficiu, nu s-au constatat motive de desfiinţare a sentinţei atacate, Curtea, în temeiul art. 379 pct. l lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul B.B.N.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs revizuientul B.B.N., susţinând că este admisibilă cererea de revizuire formulată, fiind întrunite condiţiile legale de admisibilitate şi se impune trimiterea cauzei instanţei de fond pentru a proceda la rejudecarea cauzei.
Examinând motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că recursul revizuientului B.B.N. este nefondat.
In conformitate cu dispoziţiile art. 393 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută în următoarele cazuri:
a) când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Revizuirea este reglementată de legiuitor ca mijloc procesual de remediere a erorilor judiciare ce ar putea fi cuprinse într-o hotărâre penală rămasă definitivă. Eroarea judiciară implică existenţa unei netemeinice judecăţi de fapt, revizuirea având caracterul unei căi de atac de fapt, întrucât generează o reexaminare în fapt a cauzei penale. Fiind o cale de atac extraordinară şi care pune în discuţie autoritatea unor hotărâri penale definitive, folosirea cererii de revizuire este limitată de legiuitor la anumite cazuri în care presupunerea că s-a comis o eroare judiciară prezintă serioase aparenţe de temeinicie.
Se constată că motivele invocate de recurent - nu a fost ascultat în faza de urmărire penală, nu i s-a prezentat materialul de urmărire penală, dispunându-se trimiterea sa în judecată în lipsă - nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de revizuire limitativ şi expres prevăzute de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen. şi corect, cererea sa de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.
Constatând că decizia atacată este legală şi temeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul revizuentului B.B.N., iar în temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.B.N. împotriva deciziei penale nr. 234 din 12 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1083/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 248/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... → |
|---|
