ICCJ. Decizia nr. 1174/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1174/2013
Dosar nr. 11665/105/2011
Şedinţa publică din 3 aprilie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 38 din 9 februarie 2012 a Tribunalului Prahova, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 42 alin. (1) din Legea nr. 4/2008 raportat la art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul E.D.P., pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii publice, faptă comisă la data de 30 octombrie 2011, la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru comiterea unei infracţiuni de lovire sau alte violenţe, comisă la 30 octombrie 2011, la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cu aplicarea pedepsei accesorii, constând în art. 71 raportat la art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
S-a scăzut din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului începând cu 30 octombrie 2010, la zi şi s-a dispus, în baza art. 861 alin. (1) C. pen., suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului, sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în baza art. 862 C. pen.
S-au stabilit, în baza art. 863 C. pen., măsurile de supraveghere la care inculpatul este obligat să se supună pe perioada termenului de încercare.
S-a făcut, în cauză, aplicaţiunea art. 359 alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
S-a dispus şi suspendarea pedepsei accesorii, în baza art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 350 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă cu numărul 217/U/2011 emis de Judecătoria Ploieşti în baza încheierii din 31 octombrie 2011.
În temeiul art. 42 alin. (3) din Legea nr. 4/2008 s-a interzis inculpatului accesul la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadă de 4 (patru) ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii.
S-au admis acţiunile civile formulate de părţile civile G.G.D. şi Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila Bucureşti şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 50 000 lei către partea civilă G.G.D. şi la plata sumei de 238,50 lei către partea civilă Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila Bucureşti.
Inculpatul a fost obligat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut pe baza probelor de la urmărirea penală şi a rechizitoriului că aflat pe Stadionul I.O. din Ploieşti, ca suporter al echipei de fotbal P. Ploieşti, a pătruns în timpul desfăşurării meciului pe gazon şi a lovit cu pumnul pe unul dintre jucătorii echipei S. Bucureşti, G.G.D., în zona feţei, pe care l-a şi scuipat, din această cauză acesta nemaiputând juca şi fiind transportat pentru acordarea primelor îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean Ploieşti şi apoi, la Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” Bucureşti, Secţia O.R.L., până la data de 31 octombrie 2011, cu diagnosticul „traumatism facial prin agresiune-lovire cu corp dur, contuzie forte regiunea zigomatică dreaptă; fractură os zigomatic drept cu înfundare fragmentară”.
Lovirea jucătorului G.G.D. i-a produs acestuia leziuni traumatice pentru care au fost necesare 16-18 zile de îngrijiri medicale.
În aceste condiţii, partea vătămată a introdus plângere penală şi s-a constituit parte civilă.
De asemenea, a solicitat despăgubiri civile spitalul în care a fost internată partea vătămată.
Fiind audiat în legătură cu faptele, inculpatul E.D.P. le-a recunoscut în totalitate, mărturisind că, în seara zilei precedente, participând la o petrecere organizată de un prieten D.I. din Ploieşti, a deţinut fără drept, în vederea consumului o pastilă de ecstasy, lucru confirmat de testul de urină, efectuat.
În plus, s-a mai reţinut că inculpatul este consumator de droguri, fumând ţigări de marijuana şi aceasta nu pentru prima dată.
În sfârşit, analizele de laborator efectuate au stabilit că înainte de a ajunge la stadion inculpatul a avut o îmbibaţie alcoolică de 0,55 gr. %o, în urma consumării a 3 sticle de bere.
Expertiza psihiatrică efectuată inculpatului a arătat că acesta a avut discernământ.
În drept, instanţa a stabilit că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice, prevăzute şi pedepsite de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 4/2008 raportat la art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen., lovire sau alte violenţe, prevăzute şi pedepsite de art. 180 alin. (2) C. pen. şi de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prevăzute şi pedepsite de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în condiţiile concursului real de infracţiuni.
La stabilirea pedepselor instanţa a avut în vedere limitele speciale de pedeapsă, reduse ca efect al aplicării art. 3201 alin. (1) – (7) C. proc. pen., însă nu a motivat cuantumurile pedepselor stabilite şi a celei aplicate şi nici modalitatea de executare a pedepsei rezultante.
Tribunalul a motivat soluţionarea laturii civile a cauzei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti, inculpatul E.D.P. şi partea civilă G.G.D.
În apelul său, parchetul a criticat hotărârea instanţei de fond în privinţa cuantumurilor reduse ale pedepselor stabilite şi a celei aplicate, precum şi în raport cu alegerea greşită a modalităţii de individualizare judiciară a executării acesteia, prin suspendarea executării sub supraveghere, în conformitate cu art. 861 C. pen.
Inculpatul, în apelul său, motivat numai oral, în faţa instanţei, a susţinut, de asemenea, netemeinicia pedepselor stabilite şi a celei aplicate dar, pentru că ar fi prea grele, datorită omisiunii instanţei, de a constata în favoarea sa, de circumstanţe atenuante.
Partea vătămată a susţinut prin apelul exercitat că pedeapsa ce i s-a aplicat inculpatului, se impune a fi executată în detenţie. Ulterior, prin mai multe declaraţii notariale, ultima din 19 noiembrie 2012, dar şi oral, în instanţă a declarat expres şi explicit că îşi retrage plângerea penală formulată împotriva inculpatului şi că renunţă total şi necondiţionat la despăgubirile civile stabilite prin sentinţa atacată.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 201 din 28 noiembrie 2012, în baza art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de partea vătămată G.G.D. împotriva sentinţei penale nr. 38 din 9 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Prahova.
A desfiinţat, în parte, în latură penală şi civilă sentinţa şi, în consecinţă:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului E.D.P., în pedepsele componente, de:
- 3 ani închisoare pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 4/2008 raportat la art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., privind fapta din 30 octombrie 2011;
- 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicaţiunea art. 3201 C. proc. pen., privind fapta din 29 octombrie 2011;
- 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., privind fapta din 30 octombrie 2011, pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului E.D.P., pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, ca urmare a retragerii plângerii părţii vătămate G.G.D.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a recontopit pedepsele de 3 ani închisoare şi 2 ani şi 6 luni închisoare, stabilind pedeapsa rezultantă cea mai grea, de 3 ani închisoare.
A luat act de renunţarea apelantului, parte vătămată G.G.D. la plata despăgubirilor civile în sumă de 50.000 lei stabilite prin sentinţă şi a înlăturat obligaţia inculpatului de la plata acesteia.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
A respins, ca nefondate, apelurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti şi inculpatul E.D.P. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Inculpatul a fost obligat la 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu parţial de avocat se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei Baroului Prahova.
Instanţa de control judiciar a constatat că deşi sentinţa atacată de Parchet şi inculpat îndreptăţeşte pe apelanţi la critica cuantumurilor pedepselor ca şi a modalităţii de executare, în raport cu ceea ce rezultă din dosar, cu materialul probatoriu al acestuia atât pedeapsa aplicată, cât şi modalitatea de executare a pedepsei rezultante, de 3 ani închisoare, răspund atât cerinţelor impuse de art. 52 C. pen. şi îndeplinirii funcţiilor coercitive, de reeducare şi prevenţie cât şi celei de exemplaritate, asigurând în acelaşi timp exigenţă proporţionalităţii între răspunderea penală şi persoana infractorului.
Pe de o parte, este de necontestat gravitatea faptelor de a pătrunde pe terenul de sport în timpul partidei de fotbal la care au asistat circa 14.000 de spectatori şi care a fost televizată prin preluare, în direct, de către un post de televiziune, prilej cu care, inculpatul a agresat un jucător, lovindu-l în faţă şi provocând prin acţiunea sa, scăpată de sub control şi extrem de violentă, atât leziuni traumatice, vindecabile în 16-18 zile de îngrijiri medicale, cât şi întreruperea meciului şi tulburarea însemnată a ordinii publice.
Pe de altă parte, la fel de netăgăduit este şi pericolul pe care deţinerea de droguri de mare risc în vederea consumului propriu îl reprezintă în prezent, mai ales, pentru adolescenţi şi tineri.
Curtea consideră, astfel, că în raport cu materialul probatoriu din dosar nu se impune reţinerea în favoarea inculpatului de circumstanţe atenuante personale.
În aceşti termeni, circumstanţiind faptele, instanţa de fond s-a orientat corect către un cuantum mediu al acestora, neignorând nici persoana inculpatului care a manifestat o conduită bună atât înainte cât şi după comiterea faptelor, pe care le-a recunoscut, nu are antecedente penale, este student la Facultatea de Hidrotehnică şi s-a încadrat în muncă.
În raport de toate aceste elemente, instanţa a decis că nu se justifică nici reţinerea de circumstanţe atenuante, nici agravarea pedepsei rezultante, respingând ca nefondate apelurile Parchetului şi al inculpatului.
În ce priveşte apelul părţii vătămate, s-a arătat că faţă de declaraţia prin care şi-a retras plângerea prealabilă şi a renunţat la despăgubirile stabilite prin sentinţă se impune admiterea apelului, desfiinţarea parţială a sentinţei, înlăturarea, după descontopire, a pedepsei de 6 luni închisoare, stabilite pentru lovire sau alte violenţe, încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului, pentru această din urmă infracţiune, recontopirea celor două pedepse rămase în concurs, înlăturarea obligaţiei inculpatului de plată a despăgubirilor civile în sumă de 50.000 lei stabilite prin sentinţă şi menţinerea restului prevederilor sentinţei apelate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Ploieşti şi inculpatul.
Atât parchetul, cât şi inculpatul au invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., reiterând, în esenţă, motivaţiile din apel, în sensul că parchetul a susţinut că pedepsele stabilite şi pedeapsa rezultantă sunt în cuantum mult redus, în raport cu gravitatea faptelor comise, precum şi greşita modalitate de individualizare a executării acesteia, în timp ce inculpatul a pretins că pedeapsa rezultantă este mult prea grea în raport cu faptele şi că aceasta se datorează faptului că nu i s-au recunoscut circumstanţe atenuante judiciare, la care avea dreptul.
Examinând cele două recursuri formulate în speţă, în raport de actele şi probele aflate în dosarul cauzei, Înalta Curte constată că ambele sunt nefondate.
Curtea de Apel Ploieşti în decizia nr. 201 din 28 noiembrie 2012 a Secţiei Penale şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a făcut o amplă şi laborioasă analiză a tuturor criticilor aduse sentinţei.
Inculpatul a susţinut că, în mod greşit, instanţele de judecată nu au reţinut ca circumstanţe atenuante în favoarea acestuia lipsa antecedentelor penale şi împrejurarea că urmează cursurile de învăţământ superior şi are o comportare şi o conduită bună în societate.
Or, este adevărat că unul din principiile de bază ale dreptului penal este cel al individualizării pedepsei, potrivit căruia, stabilirea în lege a naturii şi limitelor pentru o anumită infracţiune, precum şi aplicarea pedepsei concret determinate pentru infracţiunea săvârşită, trebuie să corespundă gravităţii acesteia, pericolului social concret, determinat de împrejurările în care fapta a fost comisă precum şi de situaţia personală a infractorului, de periculozitatea acestuia, în aşa fel încât acesta să-şi poate îndeplini funcţiile şi realiza scopul.
Prin urmare, temeinicia şi legalitatea hotărârilor judecătoreşti de condamnare este dată de existenţa proporţiei juste dintre riposta socială determinată în procesul de stabilire şi aplicare a pedepsei şi culpabilitatea şi periculozitatea relevate de probatoriul administrat în cauză.
Cu referire la critica formulată de inculpat, este adevărat că unul dintre criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., priveşte împrejurările care atenuează răspunderea penală.
Însă, în raport de modul de redactare al art. 74 C. pen., rezultă că existenţa uneia sau unora dintre cauzele enumerate exemplificativ în textul menţionat, sau altele asemănătoare, nu justifică prin ele însele considerarea lor ca circumstanţe atenuante.
Prin urmare, în raport de textele menţionate constatarea şi recunoaşterea ca circumstanţe atenuante a împrejurărilor invocate şi aplicarea acestora este lăsată la aprecierea instanţei de judecată.
Această apreciere impune o raţională interpretare a dispoziţiilor art. 74 C. pen., în sensul unei aplicări judicioase a circumstanţelor atenuante, exclusiv în acele situaţii în care coroborarea împrejurărilor menţionate impune constatarea unui pericol social concret mai redus decât cel generic avut în vedere de legiuitor, ilustrat de limitele de pedeapsă stabilite în norma incriminatoare.
Or, împrejurările invocate de către inculpat sunt irelevante în cauză, insuficiente pentru a caracteriza un comportament pozitiv şi un pericol social concret sub limita celui generic determinat de normele incriminatoare, care să justifice aplicarea mecanismului stabilit de art. 76 C. pen.
Astfel, pericolul social concret, peste cel determinat generic prin norma incriminatoare, cu referire la limita minimă a pedepsei stabilite în individualizarea legală, este dat de împrejurarea săvârşirii faptei şi anume pătrunderea pe terenul de sport în timpul unei partide de fotbal la care au asistat 10.000 de spectatori, lovind partea vătămată şi cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat 10-18 zile îngrijiri medicale cât şi întreruperea meciului şi tulburarea liniştii şi ordinii publice şi deţinerea de droguri asupra sa în vederea consumului.
Prin urmare, lipsa antecedentelor penale, cât şi frecventarea unor cursuri de învăţământ superior nu pot fi reţinută ca circumstanţe atenuante, atâta timp cât pentru aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., nu este suficient ca acestea să reflecte doar conformarea inculpatului ordinii de drept normative ci să caracterizeze un comportament social pozitiv special, evidenţiat printr-o activitate socială meritorie sau în calităţi morale deosebite, în raport de care săvârşirea infracţiunilor să poată fi apreciată ca un accident, ceea ce în cauză nu s-a probat.
În consecinţă, în mod judicios instanţa de fond nu a reţinut împrejurările menţionate ca circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, critica formulată de acesta constatându-se a fi neîntemeiată, hotărârile pronunţate în cauză nefiind supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Având în vedere împrejurările în care au fost săvârşite faptele şi pericolul social al faptelor comise, nu se justifică reducerea pedepsei sub minimul normei incriminatoare, pedepsele aplicate în cauză fiind aşadar de natură a asigura realizarea scopului şi funcţiilor pedepsei, stabilite prin art. 52 C. pen., iar modalitatea de executare a pedepsei prevăzută de art. 861 C. pen., este de asemenea corect stabilită întrucât prin obligaţiile impuse inculpatului pe durata termenului de încercare care a fost stabilit pe o perioadă de 5 ani, acesta va fi controlat şi supus reeducării.
Înalta Curte apreciază că rolul prioritar al pedepsei este acţiunea de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni nu acela al represiunii deoarece numai acţiunea de prevenire poate avea efecte benefice în ceea ce priveşte adoptarea conduitelor destinatarilor legii penale, în dezvoltarea conştiinţei juridice şi morale a membrilor societăţii.
Necesitatea aplicării unei pedepse şi evaluarea cuantumului acesteia trebuie să se înfăptuiască sub semnul fermităţii care în acest domeniu nu înseamnă aplicarea unor pedepse severe ori executarea acestora în regim privativ de liberate, ci a unui tratament penal corespunzător adecvat pericolului social al faptei şi persoanei făptuitorului apt să realizeze cu maximă eficienţă finalitatea educativ preventivă.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a suportării onorariilor pentru apărarea din oficiu;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti şi de inculpatul E.D.P. împotriva deciziei penale nr. 201 din 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1171/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1176/2013. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
