ICCJ. Decizia nr. 1164/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1164/2013
Dosar nr. 2038/116/2012
Şedinţa publică din 3 aprilie 2013
Deliberând asupra recursului penal de faţă constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 141 din 27 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, a fost respinsă cererea de achitare formulată de inculpatul M.F., prin apărător.
În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) indice 1 şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.F., la 14 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.
În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 Republicată cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a stabilit că inculpatul M.F. va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 14 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen. s-a dispus contopirea restului de pedeapsă de 264 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare pronunţată împotriva inculpatului prin Sentinţa penală nr. 60 din 24 februarie 2011 a Judecătoriei Olteniţa (rezultată prin revocarea pedepsei de 1 an închisoare pronunţată prin Sentinţa penală nr. 143/2008) cu pedeapsa pronunţată prin prezenta inculpatul M.F. având de executat 14 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului M.F., pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei pronunţate împotriva inculpatului prin prezenta hotărâre prevenţia acestuia, respectiv perioada de la 02 mai 2012, orele 18,00 la zi.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială în folosul statului de la inculpatul M.F. a unui cuţit sau c/val acestuia în sumă de 10 lei.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei reprezintă onorariu apărător oficiu faza de urmărire penală, avocat N.L. şi 200 lei onorariu apărător oficiu faza de judecată, avocat M.R.L.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă, evaluând actele şi lucrările dosarului, respectiv plângerea numitei M.V., mama părţii vătămate M.G.F. şi soţia inculpatului M.F., declaraţiile părţii vătămate date atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei, declaraţiile martorilor, procesul-verbal de cercetare la faţa locului întocmit de lucrătorii de poliţie din cadrul IPJ Călăraşi în prezenţa specialistului criminalist imediat după sesizarea telefonică prin serviciul 112, respectiv în dimineaţa zilei de 02 mai 2012, orele 05,25, planşa foto, Raportul de Constatare medico-legală şi Raportul de expertiză ADN, a reţinut desfăşurarea următoarelor fapte:
În seara zilei de 01 mai 2012, în jurul orelor 21,00, oră stabilită pe baza declaraţiilor părţii vătămate, ale inculpatului şi ale martorei M.V., minora M.G.F. a fost luată, mai mult cu forţa, de inculpat, din domiciliu sub pretextul că sărbătoreşte ziua de 1 Mai şi dusă la un bar din com. M. pentru a-i oferi o îngheţată. Înainte de plecare inculpatul a luat din casă un cuţit, conform declaraţiilor aceloraşi persoane.
Ajunşi la bar inculpatul şi partea vătămată au mâncat câte o îngheţată după care, la iniţiativa inculpatului, aceştia au plecat la un alt bar din comună. Deplasarea au făcut-o cu o maşină de ocazie. La acest din urmă bar părţile s-au aşezat la mese diferite, inculpatul avându-l comesean şi pe martorul B.A. În jurul orelor 3,40 inculpatul împreună cu partea vătămată au plecat pe jos spre domiciliu, deşi în timpul şederii la bar îl rugase pe martorul B. să-i ducă acasă cu scuterul, martorul fiind de acord.
Pe drumul spre casă cei doi, inculpatul şi partea vătămată, s-au oprit la biserica din sat, la propunerea inculpatului, pentru a se ruga şi unde aceştia au întârziat în jur de jumătate de oră. Conform declaraţiei părţii vătămate în tot acest timp inculpatul a avut o comportare ciudată şi ameninţătoare fiind enervat de partea-vătămată care îl ruga să meargă acasă întrucât este târziu şi îi este somn şi frig.
Inculpatul i-a propus apoi părţii vătămate să-l însoţească la cimitir la mormântul tatălui său, propunere cu care partea vătămată nu a fost de acord, dar nu s-a putut opune întrucât acesta, în continuare, o ameninţa. Ajunşi în cimitir la mormântul tatălui său inculpatul i-a cerat părţii vătămate să se dezbrace spunându-i că vrea să o violeze şi apoi s-o omoare.
Inculpatul a scos din buzunar cuţitul pe care îl avea asupra sa şi pe care, cu scopul de a o înfricoşa pe partea vătămată, l-a înfipt în crucea de lemn. De teamă partea vătămată s-a dezbrăcat total de la brâu în jos şi deşi aceasta tremura şi plângea a întreţinut cu fiica sa un raport sexual oral împotriva voinţei minorei. Profitând de faptul că inculpatul se afla în genunchi, iar partea vătămată în picioare, aceasta a reuşit să fugă acasă, dezbrăcată, unde a alertat familia, mama şi doi fraţi mai mari, povestindu-le cele întâmplate.
La scurt timp a revenit în domiciliu şi inculpatul supărat pe partea vătămată şi a început să facă ameninţări cu moartea la adresa acesteia, fără a explica motivul supărării.
Între timp la domiciliu inculpatului au sosit organele de poliţie care s-au deplasat imediat cu partea vătămată la cimitir unde a fost găsit telefonul mobil al martorei M.V., pe care partea vătămată îl luase la plecare din domiciliu. Locul fiind buruienos, afară fiind semiîntuneric raportat la ora la care s-au întâmplat faptele 04,15, şi la data calendaristică, 1 Mai, când este ştiut că se luminează mai târziu.
Instanţa a reţinut că declaraţia martorei L.A., cealaltă fiică a inculpatului potrivit căreia şi aceasta a fost victima unei tentative de viol din partea inculpatului pe vremea când avea aceeaşi vârstă cu a părţii vătămate, tentativă consumată în manieră asemănătoare, constituie o probă verosimilă privind vinovăţia inculpatului predispus la comiterea de astfel de fapte.
S-a mai reţinut şi depoziţia martorului B.A. care declară, că în noaptea de 1 - 2 mai 2012, orele 3,15, în timp ce se deplasa spre casă de la barul în care fuseseră prezenţi şi inculpatul cu partea vătămată până la orele 03,00, împreună cu numitul T.F. i-a depăşit pe cei doi în dreptul bisericii din com. M., declaraţie care coincide cu cele declarate de partea vătămată.
În considerarea soluţiei instanţa a reţinut şi declaraţiile martorilor M.D. şi M.N., fiii inculpatului care declară că în dimineaţa zilei de 2 mai 2012, sora lor, partea vătămată, în jurul orelor 05,30 s-a întors acasă dezbrăcată povestind că inculpatul a violat-o în cimitir cu forţa, că aceasta plângea şi era foarte speriată.
Instanţa a precizat că nu poate reţine că toate declaraţiile martorilor sunt date cu scopul de a-i face rău inculpatului şi de a-l îndepărta din domiciliu întrucât au fost date imediat după sosirea organelor de poliţie astfel că, fizic, nu a fost timp ca aceştia să se pună de acord, mai ales că martorul M.N. nici nu locuia împreună cu ceilalţi, ci la un unchi, deplasarea fiind făcută cu scuterul.
Pentru toate acestea instanţa a respins cererea de achitare formulată de inculpat în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., în sensul că fapta nu a fost comisă de inculpat.
Conform cererii formulate, în opinia inculpatului, fapta a fost săvârşită, dar de altă persoane fără însă a indica un alt bărbat cu care partea vătămată a plecat acasă de la bar sau cu care a r fi purtat vreo discuţie pe timpul şederii în bar.
În cauză a fost efectuată şi o expertiză medico-legală care concluzionează că la nivelul tampoanelor cu secreţie vaginală recoltată de la partea vătămată nu s-a evidenţiat prezenţa spermei de natură umană, dar având în vedere că raportul sexual a fost oral, instanţa a considerat că nici nu avea cum să se ajungă la alte concluzii.
Prin urmare instanţa a apreciat că vinovăţia inculpatului este conturată suficient, încadrarea juridică dată de parchet este corectă, dispunând condamnarea inculpatului.
La individualizarea pedepselor instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. privind criteriile generale de individualizare apreciind că faptele inculpatului prezintă un deosebit pericol social, prin aceea că partea vătămată este minoră cu o vârstă fragedă, 14 ani şi este fiica inculpatului, de faptul că inculpatul a folosit mijloace violente, purta un cuţit şi o ameninţa permanent pe partea vătămată, fapta a fost comisă noaptea într-un loc care prin el însuşi creează frică şi spaimă. Apoi s-a avut în vedere persoana inculpatului, cunoscut cu un bogat palmares infracţional aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar, care arată că inculpatul a căpătat abilitate în a-şi construi apărarea.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul M.F., care a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., motivând că nu a comis infracţiunea de viol.
Prin Decizia penală nr. 392 din 13 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat M.F. împotriva Sentinţei penale nr. 141 din 27 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Călăraşi.
A fost computată prevenţia inculpatului de la 02 mai 2012 la zi şi s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă de control judiciar a constatat că, analizând apelul inculpatului în raport de motivele invocate cât şi din oficiu, acesta nu este întemeiat şi l-a respins în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
S-a considerat că situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţa de fond, argumentată atât în drept cât şi în fapt, astfel că instanţa de apel şi-a însuşit în totalitate cele reţinute la judecata fondului.
Curtea a reţinut că susţinerile inculpatului cum că nu el a comis fapta sunt infirmate de probele administrate în cauză, în primul rând de declaraţia părţii vătămate, dar şi declaraţiile celorlalţi martori, toţi făcând parte din familia inculpatului şi care nu ar fi avut niciun interes să-şi acuze tatăl în mod nejustificat.
S-a constatat că declaraţia părţii vătămate M.V. este logică, expune lucrurile în mod raţional şi se coroborează şi cu declaraţiile celorlalţi martori care l-au văzut pe inculpat atât la barurile din comună, cât şi la biserica din sat. În faza judecării la prima instanţă, a fost audiat inculpatul, a fost audiată partea vătămată, iar martorul M.D., fiul inculpatului, a menţionat că nu doreşte să dea declaraţii în faţa instanţei, dar le menţine pe cele date în faza de urmărire penală.
Prima instanţă de control judiciar a reţinut că instanţa de fond nu a putut să audieze toţi martorii, având în vedere legăturile de rudenie dintre aceştia şi inculpat şi faptul că nu au dorit să mai dea declaraţii în faţa instanţei, arătând că îşi menţin declaraţiile date în faza de urmărire penală.
Având în vedere atitudinea martorilor, vârsta acestora, legăturile de familie dintre ei şi inculpat, ţinând cont că au fost audiaţi în faza de urmărire penală, iar în instanţa de fond nu au dorit să mai dea declaraţii, s-a apreciat de către instanţa de apel că nu mai este necesară reaudierea acestora şi în această fază procesuală.
Instanţa de apel a constatat că inculpatul şi-a menţinut atitudinea şi în faţa instanţei de apel, nu a recunoscut faptele, instanţa precizând că la primul termen de judecată, în apel, respectiv 15 noiembrie 2012, a arătat, personal, că apelul său vizează reindividualizarea pedepsei. S-a reţinut că nu se poate susţine că inculpatul nu ar fi realizat ce consecinţe are poziţia sa procesuală, având în vedere că este cunoscut cu alte condamnări, fiind recidivist.
Apoi, a arătat instanţa de apel, este greu de crezut că partea vătămată şi-ar fi acuzat pe nedrept tatăl, în condiţiile în care aceste acuzaţii au consecinţe şi asupra sa, fiind vorba de onoarea sa care, într-un anumit sens a fost grav afectată.
Totodată, s-a constatat că inculpatul nu a adus niciun argument plauzibil care să lase cât de cât o urmă de îndoială că ar fi nevinovat.
S-a observat că o probă care vine să confirme declaraţia părţii vătămate este faptul că telefonul victimei a fost găsit în cimitir, fiind de asemenea greu de crezut că altcineva a comis fapta, ducând-o pe minoră în cimitir, chiar în zona mormântului tatălui inculpatului.
Referitor la individualizarea pedepsei, s-a constatat că s-a făcut o justă aplicare a prevederilor art. 72 C. pen., s-a ţinut seama de gravitatea deosebită a faptei comisă de către inculpat, de vârsta victimei, de condiţiile în care a fost comisă şi de circumstanţele personale ale inculpatului care este recidivist şi de limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracţiunile de care inculpatul este acuzat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul M.F. care a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. cu motivarea că din probe nu rezultă cu certitudine că el a săvârşit infracţiunea de viol.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu în conformitate cu art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată următoarele:
Potrivit art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare sau achitare.
Stabilirea situaţiei de fapt este, în principiu, atributul exclusiv al instanţelor competente, în faţa cărora cauza devoluează în fapt şi în drept, respectiv instanţa de fond şi de apel, în cazul ambelor situaţii fiind admisibilă administrarea oricăror probe pentru corecta şi completa stabilire a faptelor.
În mod excepţional, examinarea situaţiei de fapt poate reveni instanţei de recurs numai în cazul în care aceasta este afectată de o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Eroarea gravă trebuie să rezulte din compararea faptelor reţinute prin hotărâre cu probele administrate, cazul de casare menţionat neputând fi asimilat cu o greşită apreciere a probelor.
Analizând calea de atac promovată din perspectiva comiterii unei erori grave de fapt asupra identităţii autorului infracţiunii de viol a cărei victimă a fost partea vătămată M.G.F., instanţa de recurs constată că recursul este neîntemeiat, fiind legală şi temeinică condamnarea recurentului inculpat M.F.
Partea vătămată a arătat că, în noaptea de 1/2 mai 2012, tatăl său, inculpatul M.F., fiind înarmat cu un cuţit cu care a ameninţat-o cu moartea, a întreţinut cu ea un act sexual oral, în cimitirul satului D., în apropierea mormântului tatălui acestuia, M.N. A mai declarat partea vătămată că, anterior actului sexual, inculpatul a înfipt cuţitul într-o bucată de lemn ce provenea din cruce şi că, la momentul în care a fugit de la locul faptei, a pierdut telefonul mobil al mamei ei pe care îl luase la plecarea de acasă.
Procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi fotografiile judiciare relevă că la o distanţă de un metru de crucea defunctului M.N. existau urme de tasare a pământului şi a vegetaţiei, loc pe care partea vătămată l-a indicat ca fiind cel unde tatăl său a întreţinut cu ea raport sexual, iar pe fragmentul de cruce din lemn a fost identificată o urmă de adâncime liniară, de 8 mm, despre care partea vătămată a arătat că a fost făcută de tatăl său, cu un cuţit, cu care a şi ameninţat-o.
Potrivit procesului-verbal din 2 mai 2012, întocmit de organele de urmărire penală şi semnat de partea vătămată şi mama acesteia, martora M.V., la locul faptei a fost identificat telefonul mobil al acesteia din urmă, partea vătămată menţionând că l-a pierdut când a fugit de frica tatălui ei.
În sensul acestor elemente de fapt sunt şi declaraţiile martorei M.V. care a menţionat că partea vătămată şi inculpatul au plecat împreună în ziua de 1 mai 2012, că partea vătămată s-a întors singură în dimineaţa de 2 mai 2012 având pe ea doar un maieu aducându-i la cunoştinţă că inculpatul a întreţinut cu ea raport sexual oral, şi că, ulterior, când inculpatul a ajuns acasă, fiind înarmat cu un cuţit, a încercat să intre în camera unde se afla partea vătămată, spunând că o omoară.
Aceeaşi situaţie de fapt reiese din depoziţiile martorului M.D. care a precizat că a aflat despre fapta inculpatului de la martora M.V. şi partea vătămată chiar în dimineaţa de 2 mai 2012, fiind trezit din somn, motiv pentru care a sunat la numărul de urgenţă 112, inculpatul sosind acasă înaintea organelor de poliţie, având asupra sa un cuţit şi căutând-o pe partea vătămată care se închisese într-una din camerele locuinţei.
Din declaraţia martorului M.N. rezultă că inculpatul o lua pe sora lui, partea vătămată, cu forţa şi o ducea în sat, în baruri, iar mama lor nu putea interveni întrucât îi era frică de inculpat.
Martorul B.A. a declarat că, în noaptea de 1/2 mai 2012, i-a văzut pe inculpat şi partea vătămată în interiorul unui bar din com. M., că inculpatul i-a cerut să-i ducă cu scuterul acasă, în satul D., lucru ce nu s-a mai întâmplat, observând că părţile au plecat împreună în jurul orei 3,00.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale şi în instanţă, recurentul inculpat a confirmat constant că, în seara de referinţă, a fost înarmat, dar nu cu un cuţit, ci cu un briceag.
Având în vedere cele expuse, Înalta Curte constată că instanţele de fond au reţinut, în mod corect, că recurentul inculpat M.F. este persoana care, în noaptea de 1/2 mai 2012, a întreţinut relaţii sexuale orale cu partea vătămată M.G.F., fiica sa, în vârstă de 14 ani, sub ameninţarea unui cuţit, în acest sens fiind probele administrate, nefiind incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Analizând pricina şi din perspectiva cazurilor de casare care se iau în considerare întotdeauna din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că există motive pentru casarea hotărârii criticate.
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Individualizarea pedepsei nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate. De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Ţinând cont de aceste criterii, se consideră că pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată recurentului inculpat M.F., pentru infracţiunea de viol, nu reflectă, în mod conjugat, criteriile generale de individualizare a pedepsei.
Într-adevăr, partea vătămată este fiica inculpatului, care la data faptei nu împlinise 15 ani, dar în raport de modalitatea comiterii faptei şi împrejurarea că inculpatul a fost condamnat definitiv anterior pentru alt gen de infracţiuni, după cum reiese din fişa de cazier judiciar, instanţa de recurs consideră că o pedeapsă în cuantum de 10 ani închisoare, executată în detenţie, este aptă să atingă scopul preventiv-educativ şi sancţionator prev. de art. 52 C. pen.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva Deciziei penale nr. 392/A din 13 decembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Va casa în totalitate decizia recurată şi în parte Sentinţa penală nr. 141 din 27 septembrie 2012 a Tribunalului Călăraşi şi, rejudecând:
Va înlătura aplicarea art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen. şi se vor repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului.
Se va reduce de la 14 ani închisoare la 10 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) indice 1 şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
Va fi menţinută pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 Rep., cu aplicare art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. inculpatul M.F. va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen. se va dispune contopirea restului de pedeapsă de 264 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare pronunţată împotriva inculpatului prin Sentinţa penală nr. 60 din 24 februarie 2011 a Judecătoriei Olteniţa (rezultată prin revocarea pedepsei de 1 an închisoare pronunţată prin Sentinţa penală nr. 143/2008) cu pedeapsa pronunţată prin prezenta, inculpatul M.F. având de executat pedeapsa de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. se vor interzice inculpatului M.F., pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Se va deduce din durata pedepsei aplicate perioada executată de la 02 mai 2012 la 03 aprilie 2013.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva Deciziei penale nr. 392/A din 13 decembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează în totalitate decizia recurată şi în parte Sentinţa penală nr. 141 din 27 septembrie 2012 a Tribunalului Călăraşi şi, rejudecând:
Înlătură aplicarea art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen. şi repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului.
Reduce de la 14 ani închisoare la 10 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) indice 1 şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
Menţine pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 Rep., cu aplicare art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., inculpatul M.F. va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen. dispune contopirea restului de pedeapsă de 264 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare pronunţată împotriva inculpatului prin Sentinţa penală nr. 60 din 24 februarie 2011 a Judecătoriei Olteniţa (rezultată prin revocarea pedepsei de 1 an închisoare pronunţată prin Sentinţa penală nr. 143/2008) cu pedeapsa pronunţată prin prezenta, inculpatul M.F. având de executat pedeapsa de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului M.F., pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Deduce din durata pedepsei aplicate perioada executată de la 02 mai 2012 la 03 aprilie 2013.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 3 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1161/2013. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 1166/2013. Penal → |
|---|
