ICCJ. Decizia nr. 1171/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1171/2013
Dosar nr. 1741/104/2011*
Şedinţa publică din 3 aprilie 2013
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 124 din 19 septembrie 2011 a Tribunalului Olt a fost condamnat inculpatul T.S. la:
- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 alin. (1) a), b) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen.;
- 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2803 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 74 a), b) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
În baza art. 81 - 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe timp de 3 ani, termen de încercare şi s-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen. şi, în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea acesteia pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
S-a constatat achitat prejudiciul cu suma de 10.885 RON reprezentând impozit pe profit.
În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitivă a prezentei, s-a dispus comunicarea unei copii a dispozitivului acestei hotărâri către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare în registrul comerţului.
Conform dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare statului, din care 100 RON reprezentând onorariu avocat oficiu conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2939 din 06 aprilie 2011.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nr. 6048/P/2009, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului T.S. pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire cu ştiinţă a actelor unei societăţi radiate în scopul producerii de consecinţe juridice şi evaziune fiscală, fapte prev. de dispoziţiile art. 2803 din Legea nr. 31/1990 şi art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în fapt în aceea că la data de 5 ianuarie 2010, SC Y.K.P.C. SRL Bucureşti, prin reprezentantul său D.I., a formulat plângere la organele de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, prin care a sesizat faptul că administratorul SC S. SRL Scorniceşti, respectiv inculpatul T.S., a achiziţionat marfă, fără a achita un debit în sumă de 11.137,95 RON, în perioada ianuarie - iulie 2009, deşi firma fusese radiată din evidenţa Oficiului Registrului Comerţului.
Aşa cum rezultă din Sentinţa nr. 578 din 19 noiembrie 2007 pronunţată de Secţia comercială şi contencios administrativ a Tribunalului Olt în Dosarul nr. 3130/104/2007, la aceeaşi dată (19 noiembrie 2007), a fost admisă cererea formulată de creditorul SC B.L.I. SA Bucureşti împotriva debitorului SC S. SRL Scorniceşti şi deschisă procedura generală a insolvenţei, fiind numit administrator judiciar provizoriu SC P.S. Slatina, debitorului atrăgându-i-se atenţia cu privire la ridicarea dreptului de administrare în situaţia în care nu îşi declară intenţia de reorganizare în termenul prevăzut de lege. Prin Sentinţa nr. 106 din 18 februarie 2008 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. 3130/104/2007, s-a dispus începerea procedurii falimentului debitorului SC S. SRL Scorniceşti, dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului, confirmând în calitate de lichidator judiciar pe administratorul judiciar R.G. Prin Sentinţa nr. 1600 din 15 decembrie 2008 pronunţată în acelaşi dosar, s-a dispus conform art. 131 din Legea nr. 85/2006 închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC S. SRL şi radierea debitoarei din registrul comerţului, fiind descărcat lichidatorul judiciar de orice responsabilităţi. Astfel cum rezultă din înscrisul existent la dosar, la data de 9 ianuarie 2009 s-au operat în evidenţa Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt, dispoziţiile Sentinţei nr. 1600 din 15 decembrie 2008.
Instanţa de fond a reţinut că, în calitate de administrator al SC S. SRL Scorniceşti (aspect confirmat prin înscrisurile existente la dosar), în perioada ianuarie - iulie 2009, deşi îi fusese ridicat dreptul de administrare al societăţii începând cu 18 februarie 2008, data intrării în faliment), inculpatul s-a deplasat în municipiul Bucureşti la sediul SC Y.K.P.C. SRL Bucureşti, de unde, potrivit facturilor fiscale emise în intervalul 29 februarie 2008 - 26 iulie 2009, a achiziţionat pet-uri în valoare totală de 82.377,42 RON, achitând o parte a acestora, respectiv 80.162,50 RON, rămânând o diferenţă în sumă de 11.137,95 RON.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafică din 4 mai 2010 a rezultat că semnăturile de pe cele 43 de facturi fiscale au fost executate de inculpatul T.S. (numele acestuia regăsindu-se de altfel respectivele facturi), el fiind cel care a ridicat personal marfa achiziţionată deplasându-se la sediul furnizorului, împrejurare ce a reieşit de altfel şi din depoziţia martorului C.G., angajat al SC Y.K.P.C. SRL Bucureşti, care a confirmat că inculpatul T.S., în calitate de administrator al SC S. SRL Scorniceşti, a ridicat marfa de la sediul vânzătorului şi a semnat facturile emise cu această ocazie.
Astfel, instanţa de fond a constatat că, în drept, faptele săvârşite de inculpat în condiţiile expuse anterior, întrunesc în drept elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 2803 din Legea nr. 31/1990 şi respectiv art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005, pentru care a fost condamnat la câte o pedeapsă cu închisoare pentru fiecare din infracţiunile comise, având în vedere la individualizarea acestora criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv: dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de legile speciale, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, precum şi persoana inculpatului.
În ceea ce priveşte acţiunea civilă promovată în procesul penal de partea civilă DGFP Olt, pentru ANAF Bucureşti, instanţa de fond a constatat achitat prejudiciul în sumă de 10.885 RON reprezentând impozit pe profit datorat bugetului de stat, conform înscrisului existent la dosar şi, totodată, deşi prin cererea de constituire de parte civilă s-a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 10.885 RON şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii "ce se calculează potrivit legislaţiei fiscale în vigoare de la momentul producerii prejudiciului până la data când suma va fi integral achitată", pe parcursul cercetării judecătoreşti, s-a reţinut că partea civilă nu a depus diligenţă pentru precizarea cuantumului acestor obligaţii accesorii, deşi o condiţie pentru admiterea acţiunii civile întemeiată pe răspunderea delictuală o constituie tocmai caracterul cert şi sigur al acestuia; în consecinţă, instanţa de fond, necunoscând întinderea prejudiciului accesoriu pretins de partea civilă, nu a putut dispune obligarea inculpatului la plata acestuia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, cât şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - D.G.F.P Olt, precum şi inculpatul T.S.
Ministerul Public a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la toate faptele pentru care a fost trimis în judecată; instanţa de fond nu a aplicat inculpatului dispoziţiile art. 4 şi 6 din O.G. nr. 75/2001; instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii de instituire a sechestrului pe bunurile aparţinând inculpatului. Astfel, s-a arătat că, în ceea ce priveşte primul motiv de apel, s-a susţinut că prima instanţă trebuia să dispună condamnarea inculpatului pentru două infracţiuni de evaziune fiscală; de asemenea, referitor la cel de-al doilea motiv de apel, s-a arătat că trebuiau aplicate dispoziţiile imperative prev. de art. 4 şi 6 din O.G. nr. 75/2001, deoarece, potrivit acestor dispoziţii legale, după rămânerea definitivă a hotărârii, copia dispozitivului se înaintează D.G.F.P. În final, referitor la motivul de apel privind omisiunea instanţei de fond de a dispune instituirea sechestrului pe bunurile inculpatului, s-a susţinut că, prin cererea din 11 mai 2011, D.G.F.P. Olt s-a constituit parte civilă cu suma de 10.885 RON, solicitând instituirea sechestrului asupra bunurilor inculpatului, însă, în timpul cercetării judecătoreşti, inculpatul a achitat integral acestei părţi suma solicitată, situaţie în care se impunea respingerea ca fiind rămasă fără obiect a cererii de instituire a sechestrului pe bunurile inculpatului.
În dezbaterile ce au avut loc la instanţa de recurs la 4 mai 2012, procurorul de şedinţă a arătat că nu mai susţine motivele invocate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, deoarece prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru o singură infracţiune de evaziune fiscală, deoarece părţii civile i s-a comunicat dispozitivul hotărârii, fiind respectate astfel dispoziţiile Codului de procedură penală şi, întrucât inculpatul a achitat integral suma de bani datorată, măsura sechestrului asigurător nu se impunea a fi luată.
Suplimentar, reprezentantul parchetului a criticat sentinţa pentru netemeinicie, apreciind că pedeapsa rezultantă aplicată este mult prea blândă, greşit fiind reţinute în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante judiciare, chiar dacă modalitatea de executare aleasă, suspendarea condiţionată a pedepsei, este corectă.
Inculpatul T.S. a susţinut motivele de apel depuse la dosar, susţinând în esenţă că declaraţiile martorilor audiaţi în cauză au confirmat faptul că nu intenţiona să producă vreun prejudiciu vreunei societăţi comerciale şi nici bugetului consolidat al statului, marfa fiind achiziţionată pe numele societăţii comerciale S. S.R.L. Scorniceşti din obişnuinţă, deoarece fusese administratorul acestei societăţi şi avusese relaţii comerciale cu SC Y.K.P.C. SRL Bucureşti în ultimii 8 ani, aşa încât acest fapt reprezintă o simplă eroare neintenţionată, ce a fost de altfel imediat îndreptată de către el, iar prejudiciul creat a fost integral acoperit.
Faţă de probele administrate, inculpatul a solicitat admiterea apelului şi reindividualizarea pedepsei, în sensul redozării cuantumului acesteia prin coborârea cuantumului până sub pragul admis de legiuitor, avându-se în vedere, în totalitate, criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 şi art. 52 C. pen., menţionând că instanţa de fond nu a ţinut seama de pericolul social scăzut al faptei, valoarea relativ scăzută a prejudiciului raportată la cifra de afaceri obişnuită a societăţii administrată de inculpat, precum şi împrejurarea că acest prejudiciu a fost recuperat integral prin stăruinţa sa; de asemenea, s-a susţinut că instanţa de fond nu a acordat relevanţă corespunzătoare comportamentului său procesual sincer şi nu a ţinut seama de înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosar, situaţie în care se impunea reţinerea şi aplicarea şi a dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen. S-a solicitat astfel admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii şi, în rejudecare, redozarea pedepsei aplicate până la un cuantum care să fie orientat mult sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator.
Partea civilă A.N.A.F prin D.G.F.P. Olt a criticat hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul soluţionării laturii civile, susţinând în esenţă că instanţa de fond a ignorat actele deduse judecăţii şi probele administrate, rezolvarea laturii civile a procesului făcându-se cu încălcarea principiilor generale consacrate de dispoziţiile art. 3 şi 4 C. proc. pen. privind obligaţia instanţei de a avea rol activ în elucidarea tuturor împrejurărilor esenţiale cauzei. Astfel, constatând achitată suma de 10.885 RON reprezentând impozit pe profit, prima instanţă nu a soluţionat integral latura civilă, deoarece nu s-au acordat aferent acestei sume şi majorările de întârziere şi penalităţile, potrivit art. 120 C. proc. fisc. republicat, până la achitarea efectivă a prejudiciului; de asemenea, în cauză se impunea aplicarea dispoziţiilor art. 112 din Legea nr. 241/2005 privind luarea măsurilor asigurătorii, respectiv instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului. S-a solicitat astfel admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi admiterea în totalitate a acţiunii civile, aşa cum aceasta a fost formulată şi conform celor mai sus invocate.
În cursul soluţionării apelului inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere.
Deşi reprezentantul parchetului a precizat în dezbaterile apelului că nu mai susţine motivele de apel expuse în scris, instanţa le-a analizat şi pe acestea, în baza art. 371 alin. (2) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 152 din 4 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova s-a respins apelul declarat de partea civilă A.N.A.F prin D.G.F.P. Olt împotriva Sentinţei penale nr. 124 de la 19 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia penală, în Dosarul cu nr. 1741/104/2011, ca nefondat.
S-au admis apelurile inculpatului T.S. şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, împotriva Sentinţei penale nr. 124 de la 19 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia penală, în Dosarul cu nr. 1741/104/2011.
S-a desfiinţat în parte sentinţa penală.
S-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
S-au repus în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului.
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005 în infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 şi respectiv art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 şi respectiv art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 10 luni închisoare aplicată inculpatului în baza art. 2803 din Legea nr. 31/1990 cu art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 10 luni.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
Prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului pentru două infracţiuni, aceea prevăzută de art. 2803 din Legea nr. 31/1990 şi infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005, deşi în art. 9 din Legea nr. 241/2005 la lit. a) - g) ale primului alineat sunt prevăzute 7 infracţiuni distincte de evaziune fiscală, pentru cele mai multe existând modalităţi alternative de săvârşire. Chiar dacă această confuzie se datorează felului în care a fost întocmit actul de sesizare, instanţa ar fi trebuit să pună în discuţia părţilor încadrarea juridică şi să se pronunţe cu privire la două infracţiuni distincte de evaziune fiscală.
Din acest punct de vedere apelul declarat de către parchet este întemeiat, astfel că, având în vedere efectul devolutiv al apelului, Curtea a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005 în infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 şi respectiv art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
S-a constatat că pentru a dispune condamnarea inculpatului, prima instanţă a reţinut ca stare de fapt că în perioada ianuarie - iulie 2009, inculpatul, folosind actele unei societăţi radiate, SC S. SRL a aprovizionat pet-uri de la SC Y.K.P.C. SRL Bucureşti, ascunzând sursa impozabilă şi omiţând a evidenţia în totalitate aceste operaţiuni comerciale precum şi veniturile realizate în actele contabile.
Rechizitoriul nu menţionează care este sursa impozabilă ascunsă de către inculpat, însă din procesul-verbal încheiat de către Garda Financiară Olt la 20 mai 2010, aflat în dosarul de urmărire penală reiese că în perioada 29 februarie 2008 - 26 iulie 2009, inculpatul, folosind actele SC S. SRL, a aprovizionat cu un nr. de 46 facturi fiscale, o cantitate de pet-uri în sumă de 78.958,11 RON, de la SC Y.K.P.C. SRL Bucureşti. Întrucât SC S. a avut, înainte de desfiinţare, ca obiect de activitate producţia de pepsină lichidă (cheag), s-a concluzionat că şi după radierea acestei societăţi, inculpatul a continuat, ca persoană fizică, să producă şi comercializeze pepsină lichidă, fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Codul comercial sau Codul fiscal. În consecinţă, în baza acestei suspiciuni că inculpatul ar fi produs şi comercializat ca persoană fizică pepsină lichidă, s-a estimat, în baza art. 14 din Legea nr. 241/2205 un venit de 146.987 RON în baza căruia s-a calculat, potrivit art. 79 din Legea nr. 51/2003, un impozit pe venit de 10.885 RON, sumă cu care A.N.A.F. prin D.G.F.P. Olt s-a constituit parte civilă.
Pentru a reţine însă că inculpatul a ascuns sursa impozabilă trebuie să existe cel puţin dovada unei operaţiuni comerciale efectuate de acesta, astfel încât să se prezume mai departe că a dat aceeaşi destinaţie mărfurilor achiziţionate de la SC Y.K.P.C. SRL Bucureşti. Din dosarul de urmărire penală nu reiese decât împrejurarea că inculpatul a achiziţionat o cantitate de pet-uri folosind actele unei societăţi radiate, însă nu există nici o dovadă a activităţii desfăşurate ulterior, chiar în procesul-verbal întocmit de către Garda Financiară Olt arătându-se că există suspiciunea că inculpatul ar fi produs şi comercializat pepsină lichidă sau că ar fi revândut marfa achiziţionată. De asemenea, deoarece inculpatul nu s-a înregistrat ca persoană fizică ce desfăşoară o activitate comercială, nu se poate reţine că acesta a omis să evidenţieze în actele contabile operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate, activitatea acestuia, în ipoteza în care s-ar fi dovedit că a comercializat pepsină lichidă, neputând să se circumscrie decât infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005. Întrucât din probele aflate la dosar nu s-a dovedit existenţa infracţiunilor de evaziune fiscală sub aspectul laturii obiective, Curtea a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 şi respectiv art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Apelul părţii civile este nefondat, aceasta a criticat soluţia primei instanţe de respingere a cererii privind instituirea sechestrului asigurător pe bunurile inculpatului. Aşa cum s-a precizat mai sus, nu există dovada că inculpatul ar fi produs prejudiciul calculat în urma estimării unui venit de 146.987 RON cât timp nu s-a dovedit că inculpatul ar fi desfăşurat activitatea de producere şi comercializare de pepsină lichidă iar infracţiunea prevăzută de art. 2803 din Legea nr. 31/1990 este o infracţiune de pericol.
Este nefondată critica inculpatului în privinţa modului de individualizare a pedepsei, cât timp prima instanţă a reţinut circumstanţe atenuante personale, coborând sub minimul special pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art. 2803 din Legea nr. 31/1990, însă, urmare a soluţiei de achitare pronunţată pentru infracţiunile de evaziune fiscală, s-a admis şi apelul declarat de către acesta.
Împotriva Deciziei penale nr. 152 din 4 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. Olt şi inculpatul T.S.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova critică decizia recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
1. Greşita achitare a inculpatului pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată de către procuror că prima instanţă a făcut o analiză amplă şi completă a materialului probator existent la dosarul cauzei, a analizat şi apărările formulate de către inculpat, chiar dacă acesta a recunoscut integral comiterea tuturor infracţiunilor reţinute în sarcina sa prin actul de inculpare (a se vedea declaraţia aflată la dosarul instanţei de fond), şi în final a motivat şi a reţinut în sarcina inculpatului şi săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În schimb, decizia instanţei de apel, ca instanţă de control judiciar nu analizează nici una dintre probele dosarului, nu înlătură motivat probele avute în vedere la condamnarea inculpatului cu ocazia judecării cauzei în fond şi nu invocă probe care să justifice soluţia de achitare.
2. Decizia instanţei de apel este nelegală şi pentru faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra unei cereri esenţiale de natură să influenţeze soluţia procesului.
Cu ocazia dezbaterii apelului, procurorul a invocat oral un motiv suplimentar prin care a solicitat înlăturarea prevederilor art. 74, 76 C. pen. şi majorarea pedepselor aplicate inculpatului, iar instanţa de apel deşi a luat act de această solicitare, în considerentele deciziei nu a analizat cererea şi nu a expus argumentele care nu justifică înlăturarea circumstanţelor atenuante judiciare şi majorarea pedepselor aplicate.
3. Decizia instanţei de apel este nelegală şi prin aceea că dispozitivul conţine dispoziţii contradictorii, iar acesta nu se înţelege.
Cu toate că instanţa de apel a dispus achitarea inculpatului T.S. pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 a menţinut integral toate celelalte dispoziţii ale sentinţei, respectiv cele referitoare la prejudiciu şi la dispoziţia de comunicare a hotărârii de condamnare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
Partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Olt a criticat hotărârea recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie, criticile vizând atât latura penală, cât şi latura civilă.
Sub aspectul laturii penale, partea civilă solicită condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005 întrucât din probele administrate rezultă că inculpatul a comis această infracţiune, respectiv a achiziţionat marfa în numele unei societăţi radiate, a ascuns sursa impozabilă, nu a evidenţiat în actele contabile operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, prejudiciind astfel bugetul consolidat al statului.
Pe cale de consecinţă, se impunea şi obligarea inculpatului la plata obligaţiilor fiscale accesorii aferente sumei de 10885 RON calculate de la data producerii prejudiciului şi până la achitarea integrală a acestuia, precum şi instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului.
Inculpatul a criticat hotărârile recurate pentru netemeinicie sub aspectul condamnării sale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2803 din Legea nr. 31/1990 întrucât achiziţionarea mărfii de la SC Y.K. s-a făcut pentru o altă societate, în mod greşit facturile fiind emise pe societatea sa.
În drept recursurile s-au întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 9, 10, 172 şi 18 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat, hotărârea recurată fiind supusă casării în temeiul art. 3859 pct. 9 şi 10 C. proc. pen.
Din analiza deciziei penale recurate rezultă că instanţa de apel a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005 în infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 şi respectiv art. 9 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege, dispunând totodată achitarea inculpatului pentru cele două infracţiuni în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Prin aceeaşi decizie s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani şi 10 luni pentru pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 2803 din Legea nr. 31/1990, ce a fost suspendată condiţionat, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Astfel, instanţa de prim control judiciar a menţinut dispoziţia privind achitarea integrală a prejudiciului în sumă de 10885 RON reprezentând impozit pe profit, dar şi dispoziţia de comunicare a dispozitivului hotărârii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, conform art. 13 din Legea nr. 241/2005, cu toate că a dispus achitarea inculpatului pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală pentru că lipseşte latura obiectivă, iar infracţiunea prevăzută de art. 2803 din Legea nr. 31/1990 este o infracţiune de pericol.
Potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare pentru vreuna dintre infracţiunile prevăzute în prezenta lege, instanţa va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive.
Menţinerea acestor dispoziţii legale vine în contradicţie cu soluţia de achitare pentru infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, comunicarea unei copii a hotărârii judecătoreşti definitive către Oficiul Registrului Comerţului făcându-se numai în ipoteza condamnării inculpatului pentru vreuna dintre infracţiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005.
În această ipoteză, Înalta Curte apreciază că dispozitivul deciziei recurate nu se înţelege, conţine dispoziţii contradictorii astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., ce impun casarea cu trimitere a hotărârii.
Înalta Curte mai constată că hotărârea recurată este supusă casării şi în temeiul art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. întrucât instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra unuia dintre motivele invocate în apelul procurorului.
Astfel, cu ocazia dezbaterii apelului, reprezentantul Ministerului Public a criticat netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului, apreciind că nu se impunea reţinerea unor circumstanţe atenuante judiciare, iar pedeapsa trebuia să fie mai aspră, chiar şi în condiţiile aplicării dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Este real că prin decizia recurată s-a dispus achitarea inculpatului pentru cele două infracţiuni prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 şi, respectiv, art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 însă s-a menţinut condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2803 din Legea nr. 31/1990.
Din examinarea considerentelor deciziei recurate nu rezultă că instanţa de apel a analizat şi această critică a parchetului referitoare la netemeinicia pedepsei aplicate, analiză ce se impunea în raport cu pedeapsa aplicată pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 2803 din Legea nr. 31/1990.
Omisiunea de a analiza unul dintre motivele de apel ale parchetului atrage casarea hotărârii recurate în temeiul art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Având în vedere că pentru considerentele expuse se impune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, Înalta Curte urmează să admită şi recursurile declarate de inculpat şi de partea civilă, cu ocazia rejudecării urmând a fi avute în vedere şi criticile formulate de către cei doi recurenţi, dar şi critica formulată de procuror referitoare la netemeinicia soluţiei de achitare, în raport cu aspectele contradictorii ale dispozitivului, astfel cum au fost arătate anterior.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate în cauză, va casa decizia penală atacată şi va trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. Olt şi de inculpatul T.S. împotriva Deciziei penale nr. 152 din 4 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează decizia penală atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Craiova.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 3 aprilie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 1170/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 1174/2013. Penal → |
|---|
