ICCJ. Decizia nr. 1176/2013. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1176/2013
Dosar nr. 2304/101/2012
Şedinţa publică din 3 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 130 din 27 iunie 2012, Tribunalul Mehedinţi, în temeiul art. 5221 C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (1) C. proc. pen. a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de rejudecare după predarea în baza unui mandat european de arestare, formulată de petentul-condamnat I.S.M., deţinut în Penitenciarul de maximă siguranţă Craiova.
A fost obligat petentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 300 RON, reprezentând 50% din onorariul avocatului din oficiu.
S-a dispus plata onorariului traducătorului P.S. pentru actele traduse.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, la data de 6 martie 2012, petentul condamnat I.S.M. a solicitat rejudecarea cauzei cu nr. 2346/101/2008 a Tribunalului Mehedinţi, conform dispoziţiilor art. 461 lit. c) şi d) C. proc. pen.
În motivarea cererii a arătat că dosarul anterior menţionat a fost judecat în lipsă, deoarece în acea perioadă era arestat în Italia, astfel că nu a avut posibilitatea să se prezinte la termenele stabilite de instanţă din motive obiective, încât n-a putut să-şi facă formuleze apărarea.
Instanţa, din oficiu a dispus ataşarea Dosarului de fond nr. 2346/101/2008 al Tribunalului Mehedinţi.
La termenul de judecată din data de 16 mai 2012, apărătorul petentului a depus la dosar o precizare a cererii de contestaţie la executare, în sensul că este vorba de o cerere de rejudecare formulată conform dispoziţiilor art. 5221 C. proc. pen. şi că în dovedirea acestei cereri a depus copii de pe înscrisuri în limba română şi italiană.
Faţă de precizarea petentului, instanţa a solicitat relaţii de la Biroul Naţional Interpol şi I.G.P.R. pentru a se comunica date cu privire la eventualele perioade în care petentul a fost arestat în Italia, relaţii comunicate cu adresele din 7 iunie 2012 şi din 8 iunie 2012 emise de Biroul SIRENE şi I.G.P.R., Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative.
Examinând cererea, aşa cum a fost precizată pentru termenul din 16 mai 2012, în raport de actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că aceasta este inadmisibilă în principiu, pentru considerentele ce se vor arăta.
Potrivit art. 5221 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului, dispoziţiile art. 404-art. 408 C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător.
Dispoziţiile art. 404 şi art. 405 C. proc. pen. au în vedere existenţa unei faze prealabile rejudecării cauzei referitoare la persoana condamnată, respectiv faza în care instanţa verifică admisibilitatea în principiu a cererii de rejudecare.
În această fază, a admiterii în principiu a cererii condamnatului, în procedura rejudecării cauzei după extrădare, instanţa este obligată să efectueze verificări prealabile referitoare la caracterul definitiv al hotărârii de condamnare pronunţate în cauză, la faptul dacă persoana condamnată a fost extrădată sau predată în baza unui mandat european de arestare, la modul în care a avut loc judecata iniţială, în lipsa condamnatului sau, dimpotrivă, în prezenţa acestuia, precum şi la existenţa sau inexistenţa vreunei culpe a condamnatului, privind lipsa sa de la judecata iniţială.
Raţiunea textului art. 5221 C. proc. pen. fiind aceea a respectării dreptului la un proces echitabil, rejudecarea cauzei este admisibilă ori de câte ori condamnatul cere acest lucru şi se constată că nu a avut cunoştinţă despre derularea procedurilor judiciare împotriva sa ori, chiar dacă a ştiut, a fost în imposibilitatea de a formula apărări în cursul judecării cauzei.
Dacă se constată că persoana condamnată a cunoscut derularea procedurilor judiciare împotriva sa şi nu a fost în imposibilitatea de a formula apărări în cursul judecării cauzei, cererea sa de rejudecare nu poate fi admisibilă, autoritatea de lucru judecat producându-şi pe deplin efectele.
În cauza pendinte, s-a constatat că prin sentinţa penală nr. 176 din 5 iulie 2010 Tribunalul Mehedinţi a dispus:
În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul I.S.M. la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a interzis, inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului I.S.M. , ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de doi ani.
S-a luat act de faptul că partea vătămată G.D.E. şi Spitalul Judeţean Dr.Tr.Severin nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat, inclusiv la onorariul pentru apărător din oficiu.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi inculpatul.
Prin decizia penală nr. 70 din 21 martie 2011, Curtea de Apel Craiova a dispus:
Admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, împotriva sentinţei penale nr. 176 din 5 iulie 2010, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în Dosarul nr. 2346/101/2008.
A desfiinţat sentinţa sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei principale, înlăturându-se dispoziţiile prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (2) C. pen., reţinute faţă de inculpat.
S-a majorat la 7 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa principală aplicată inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul I.S.M.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul.
Prin decizia penală nr. 3842 din 31 octombrie 2011 secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.S.M., sentinţa penală de condamnare rămânând definitivă în forma modificată prin decizia instanţei de apel.
După emiterea formelor de executare a pedepsei aplicate, constatându-se că mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Mehedinţi nu poate fi pus în executare, a fost emis mandatul european de arestare din 2011.
Mandatul european de arestare, a fost pus în executare în Elveţia, la data de 16 noiembrie 2011, ulterior fiind predat autorităţilor din România, unde, condamnatul persoană transferabilă a fost încarcerat la data de 28 noiembrie 2011 în arestul D.G.P.M.B.
S-a constatat astfel, că deşi există o hotărâre definitivă de condamnare, că persoana condamnată a fost predată în baza unui mandat european de arestare şi că această persoană nu a fost prezentă la judecata în primă instanţă şi în recurs, unde a fost reprezentată de un avocat desemnat din oficiu, însă nu sunt realizate condiţiile legale pentru a se putea dispune admiterea în principiu şi declanşarea rejudecării pe fond a cauzei, în temeiul art. 5221 C. proc. pen.
Cererea condamnatului s-a constatat că este inadmisibilă în principiu, deoarece acesta a avut cunoştinţă de procedurile judiciare efectuate împotriva sa, că a declarat două căi de atac, fiind audiat în faţa instanţei de apel, în prezenţa apărătorului ales, toate aceste împrejurări atestând că situaţia condamnatului excede dispoziţiilor art. 5221 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe condamnatul a declarat o cale de atac intitulată iniţial „recurs”, solicitând admiterea în principiu a cererii de rejudecare a cauzei, motivat de faptul că a fost judecat în lipsă, în timp ce era arestat în Italia.
A fost audiat în respectiva cerere, respingându-i-se toate cererile de probatorii. În aceste condiţii, a fost lipsit de dreptul la apărare, nemaiputând să se prezinte la instanţă, fiind arestat în altă cauză.
Prin încheierea din 10 octombrie 2012, instanţa a calificat calea de atac ca fiind „apel”, bazându-se pe prevederile art. 5221 alin. (2) C. proc. pen.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate şi examinând cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 307 din 17 octombrie 2012 a respins apelul declarat de condamnatul I.S.M., împotriva sentinţei penale nr. 130 din 27 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în Dosarul nr. 2304/101/2012, ca nefondat.
Apelantul a fost obligat la plata sumei de 50 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În principal, s-a reţinut că apelantul condamnat I.S.M. nu îndeplineşte condiţiile art. 5221 C. proc. pen., deoarece a fost prezent în faţa instanţei de apel, la termenul din 6 decembrie 2010, fiind audiat în prezenţa unui apărător ales.
Mai mult, inculpatul I.S.M. a fost asistat de un apărător ales şi ulterior, acesta declarând recurs în numele inculpatului, iar în faţa instanţei de recurs, la termenul din 5 septembrie 2011, inculpatul a solicitat amânarea cauzei, pentru a-şi angaja apărător.
În acest context, s-a apreciat că, în mod corect, instanţa de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 5221 C. proc. pen., încât instanţa de control judiciar a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, în termen legale, a declarat recurs condamnatul, susţinând că cererea sa întemeiată pe dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen. ar fi trebuit să fie admisă de prima instanţă şi nu respinsă, ca inadmisibilă, cu consecinţa nesancţionării încălcării dreptului său la apărare, în momentul majorării pedepsei principale a închisorii, la cuantumul de 7 ani şi 6 luni.
Recursul inculpatului este nefondat.
Aşa cum corect, motivează instanţa de apel, recurentul condamnatul avea acces la prevederile art. 5221 alin. (1) C. proc. pen., numai în condiţiile în care ar fi dovedit, în condiţiile legii, că ar fi fost judecat în lipsă.
Or, din probatoriile administrate, rezultă, dimpotrivă, situaţia în care, corect cererea a fost considerată inadmisibilă.
În această situaţie, decizia pronunţată în apel este temeinică şi legală, ceea ce va face ca Înalta Curte să privească recursul declarat de condamnatul I.S.M. împotriva deciziei penale nr. 307 din 17 octombrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, ca nefondat, şi a-l respinge ca atare, menţinând, astfel, decizia recurată.
Văzând şi reglementarea suportării cheltuielilor judiciare către stat şi a plăţilor pentru apărarea din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul I.S.M. împotriva deciziei penale nr. 307 din 17 octombrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1174/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1181/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
