ICCJ. Decizia nr. 1216/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1216/2013
Dosar nr. 2195/1/2013
Şedinţa publică din 08 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea penală nr. 33/A din 28 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 24796/109/2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de apelantul-inculpat C.V.A. în prezent deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că este justificată temerea că lăsarea în libertate a inculpatului cel puţin în această fază a procesului penal ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică prin tulburarea acesteia şi insecuritatea ce s-ar resimţi dată de credinţa că persoane suspectate de săvârşirea unor astfel de infracţiuni nu primesc riposta cuvenită din partea organelor judiciare.
În termen legal, inculpatul C.V.A. a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate şi, rejudecând, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată, arătând că de peste 6 luni de zile, de când se află în arest preventiv, a încercat să convingă instanţa de situaţia particulară în care se află.
În această ordine de idei, deşi a recunoscut că din punct de vedere juridic, fapta săvârşită este una gravă, a învederat instanţei faptul că este minor, în vârsta de 17 ani, aflat la primul conflict cu legea penală, iar, în concret, fapta sa nu prezintă intensitatea şi nici consecinţele prezentate de Parchet.
În argumentarea admiterii cererii formulate, a arătat că în prezenta cauză nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica să săvârşească alte infracţiuni şi nici că ar încerca zădărnicirea aflării adevărului prin modalităţile enumerate de dispoziţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
A mai susţinut că toate aspectele învederate au fost apreciate de instanţă în contradicţie cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care enumeră 4 motive în raport de care se poate menţine sau prelungi starea de arest, respectiv: pericolul ca inculpatul să săvârşească alte infracţiuni, să fugă sau să tulbure ordinea publică, sau odată pus în libertate să încerce administrarea justiţiei, raportat la fapte şi indicii temeinice şi nu la aprecieri abstracte.
În această succesiune logico-juridică a susţinut că timp de 6 luni s-a menţinut un singur temei pentru menţinerea sa în stare de arest, şi anume pericolul concret pentru ordinea publică, or în prezent, arestul preventiv s-a transformat într-o executare anticipată a pedepsei.
În raport de argumentele expuse a arătat că scopul măsurii preventive poate fi atins şi prin liberarea sa sub control judiciar, iar prin instituirea obligaţiilor prevăzute de lege în sarcina sa se pot asigura garanţiile bunei desfăşurări a procesului penal şi a înfăptuirii justiţiei.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Totodată, potrivit art. 1602 şi urm. C. proc. pen., atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii instanţa poate dispune liberarea provizorie sub control judiciar, dacă consideră că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 28 martie 2013 a constatat că în conformitate cu art. 5 din Convenţie şi art. 23 din Constituţie, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune şi menţine atunci când există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau că există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unor noi infracţiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, precum şi desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin Sentinţa penală nr. 3/MF din 11 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, inculpatul C.V.A. a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare cu executare în condiţii de penitenciar pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., menţinându-se măsura arestării preventive.
În fapt, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a săvârşit în perioada iunie - noiembrie 2012, infracţiunea de trafic de persoane minore, în sensul că prin ameninţare şi violenţă a exploatat sexual pe minora D.I.A.
Aşa fiind, se constată că deşi hotărârea de condamnare a inculpatului pronunţată pe fond de Tribunalul Argeş nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, neputându-se susţine depăşirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispoziţiilor legale anterior citate.
Se constată totodată că, la acest moment procesual, nu au intervenit elemente noi care să justifice punerea în libertate a inculpatului prin admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulate, cu atât mai mult cu cât inculpatul a fost găsit vinovat în primă instanţă, fiind condamnat pentru faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, astfel că pericolul concret pentru ordinea publică avut în vedere la arestarea preventivă a inculpatului, nu s-a diminuat într-o asemenea măsură încât să impună înlocuirea măsurii arestării preventive cu liberarea provizorie sub control judiciar. Pericolul pentru ordinea publică fiind încă actual, se impune menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
În raport de argumentele prezentate, nu se poate susţine că prin luarea unei măsuri alternative detenţiei provizorii, buna desfăşurare a procesului penal, în stadiul actual al procesului, prin lăsarea în libertate a inculpatului, nu ar crea o rezonanţă negativă în rândul opiniei publice, o stare de neîncredere în actul de justiţie, prezentând pericol concret pentru ordinea publică, în raport de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de recrudescenţa acestui gen de fapte, de circumstanţele reale în care a fost produsă, de starea de pericol şi urmările sociale produse prin însăşi natura faptei.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că în mod corect s-a dispus de către Curtea de Apel Piteşti respingerea ca nefondată a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
Ca atare, încheierea pronunţată la 12 martie 2013 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul C.V.A. nefiind fondat, în baza art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V.A. împotriva Încheierii nr. 33/A din 28 martie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 24796/109/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 08 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1127/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1352/2013. Penal → |
|---|
