ICCJ. Decizia nr. 1424/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1424/2013
Dosar nr. 4146/40/2012
Şedinţa publică din 24 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 234 din data de 13 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Botoşani în Dosar nr. 4146/40/2012, a fost condamnat inculpatul P.P. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (2) teza IV C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71 şi 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani. S-a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) teza II şi b) C. pen. S-a menţinut starea de arest a inculpatului. S-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive de la 12 aprilie 2012 la zi. S-a dispus confiscarea specială de la inculpat a unei furci - corp delict indisponibilizat la Camera de Corpuri delicte a instanţei.
S-a admis în parte acţiunea civilă a cauzei.
A fost obligat inculpatul să plătească minorei C.A., reprezentată de mama sa C.M., suma de 200 RON lunar cu titlu de contribuţie la întreţinere, începând cu 7 aprilie 2012 şi până la majoratul minorei, plus suma de 10.000 RON daune morale. A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile C.M. suma de 10.000 RON daune materiale, plus 10.000 RON daune morale. A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile C.T. suma de 2.000 RON daune materiale, plus 5.000 RON daune morale.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.200 RON cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, reţinându-se în sarcina acestuia că în noaptea de 7/8 aprilie 2012, pe fondul unor conflicte anterioare, victima C.V. l-a agresat pe inculpat cu o furcă, împrejurare în care acesta din urmă a prins bunul sus-menţionat, a fugit după victimă, ajungând-o după aproximativ 100 de metri şi i-a aplicat lovituri multiple peste corp, după care a abandonat-o, a doua zi fiind găsită decedată pe drumul comunal din localitatea G., judeţul Botoşani.
Instanţa a fost învestită cu soluţionarea cauzei şi a dispus citarea inculpatului cât şi a părţilor vătămate C.T., mama victimei; C.M., soţia supravieţuitoare a victimei şi C.A., copilul minor al victimei cu soţia supravieţuitoare, care s-au prezentat în instanţă şi au arătat că se constituie părţi civile în cauză, după cum urmează: C.T. a pretins suma de 105.000 RON, din care 5.000 RON daune materiale şi 100.000 RON daune morale, cu motivarea că, datorită acţiunilor inculpatului a suferit acest prejudiciu cu consecinţe deosebit de grave asupra sănătăţii sale şi stării sale psihice, suferinţa fiind cauzată de pierderea singurului său copil, în fapt singurul său sprijin la bătrâneţe.
C.M., ca soţie supravieţuitoare a victimei, a solicitat să fie despăgubită cu suma de 65.000 RON, din care 15.000 RON daune materiale constând în cheltuielile efectuate pentru înmormântarea soţului său, cât şi acelor ulterioare potrivit tradiţiei, cât şi 50.000 RON daune morale.
Pentru minora rezultată din căsătoria părţilor s-a solicitat ca inculpatul să-i plătească o contribuţie la întreţinere de 200 RON lunar până la majorat şi 50.000 RON daune morale.
Inculpatul a fost prezent în instanţă şi a arătat că recunoaşte şi regretă săvârşirea infracţiunii, aşa cum este arătată în rechizitoriu, solicitând să fie judecat potrivit procedurii de judecată în cazul recunoaşterii vinovăţiei, prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., cerere care a fost pusă în discuţie şi admisă prin încheierea din 16 octombrie 2012 de la dosar.
În legătură cu latura civilă a cauzei, inculpatul a arătat că este de acord să plătească pentru minoră contribuţia la întreţinere de 200 RON solicitată; pentru C.M., 10.000 RON daune materiale şi 10.000 RON daune morale; pentru C.T. 2.000 RON daune materiale şi 5.000 RON daune morale.
Părţile vătămate constituite părţi civile în cauză au arătat că nu au de formulat probe în cauză.
Pe fond, faţă de probele de la dosar, cât şi faţă de recunoaşterile inculpatului şi de voinţa acestuia, instanţa a reţinut vinovăţia acestuia pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi a procedat la condamnarea lui potrivit legii.
La individualizarea judecătorească a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanţa a avut în vedere, pe lângă criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. şi cele referitoare la persoana inculpatului, cu o conduită procesuală corectă, inculpat care a solicitat să fie judecat potrivit procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen.
Drept urmare, s-a apreciat că pentru condamnarea şi reeducarea inculpatului, se impune aplicarea unei pedepse principale cu închisoare, cât şi a unor pedepse complementare cuprinse în art. 71 şi 64 lit. a) teza II, b) C. pen., având în vedere că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii de omor calificat, cu reţinerea în favoarea sa a stării de provocare prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât în aceleaşi împrejurări, a fost lovit la rândul său, cu aceeaşi furcă, în piept, de către victimă, cauzându-i-se leziuni corporale în conformitate cu actele medicale de la dosar.
Aceleaşi prevederi legale au fost aplicate şi la pedepsele accesorii, cu menţinerea stării de arest a inculpatului, conform art. 350 C. proc. pen. şi cu deducerea arestării preventive la zi, conform art. 88 C. pen.
S-a dispus confiscarea specială a obiectului cu care s-a săvârşit infracţiunea, respectiv o furcă indisponibilizată la Camera de corpuri delicte a instanţei.
În legătură cu latura civilă a cauzei, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 14 C. proc. pen. raportat la prevederile din noul C. civ., aşa încât, faţă de acordul inculpatului, cât şi faţă de faptul că părţile civile nu şi-au formulat alte probe în cauză, s-a apreciat că latura civilă trebuie admisă doar în limitele cu care inculpatul a fost de acord, atât cu privire la contribuţia la întreţinere, cât şi cu privire la daunele materiale şi morale, faţă de acest acord, reţinerea stării de provocare neinfluenţând latura civilă a cauzei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat inculpatul, pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza în conformitate cu disp. art. 371, 378 C. proc. pen., curtea a constatat că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea în drept a faptei reţinute în sarcina inculpatului, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.
Astfel, în noaptea de 7/8 aprilie 2012, pe fondul unor conflicte anterioare, victima C.V. l-a agresat pe inculpat cu o furcă. Acesta din urmă a prins bunul sus-menţionat, a fugit după victimă, ajungând-o după aproximativ 100 de metri şi i-a aplicat lovituri multiple peste corp, după care a abandonat-o. A doua zi, victima a fost găsită decedată pe drumul comunal din localitatea G., judeţul Botoşani. Inculpatul a fost prezent în instanţă şi a arătat că recunoaşte şi regretă săvârşirea faptei, aşa cum este arătată în rechizitoriu, solicitând să fie judecat potrivit procedurii de judecată în cazul recunoaşterii vinovăţiei, prevăzute de art. 3201 C. proc. pen.
Cu ocazia susţinerii apelului, inculpatul a susţinut că a acţionat violent în legitimă apărare, solicitând achitarea sa în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 44 alin. (2) C. pen.
În raport de situaţia de fapt reţinută şi necontestată de inculpat, susţinerile apelantului, că s-a aflat în legitima apărare, s-au apreciat ca fiind nefondate. Împrejurarea că iniţial victima a avut o furcă în mână, cu ajutorul căreia l-a agresat pe inculpat şi de care a fost ulterior, deposedată de acesta din urmă, nu constituie un atac de natură a legitima lovirea ei. Ca urmare, în lipsa unui atac material, direct, imediat din partea victimei, actele de violenţă prin care inculpatul i-a cauzat victimei leziuni ce au condus în final la decesul acesteia, nu pot fi considerate ca săvârşite în legitimă apărare, sau în condiţiile depăşirii unei apărări proporţionale, în mod just reţinându-se disp. art. 73 lit. b) C. pen.
Ca atare, curtea a apreciat că fapta imputată, precum şi comiterea ei cu intenţie indirectă de către inculpat, corespunzător elementelor constitutive ale infracţiunii de omor, este dovedită în cauză, soluţia de condamnare a inculpatului în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. fiind justificată.
Referitor la individualizarea pedepsei, curtea a reţinut că în raport de natura infracţiunii, de locul comiterii, de modalitatea concretă în care a acţionat inculpatul şi de urmarea produsă, infracţiunea de care se face vinovat apelantul prezintă un grad sporit de pericol social, impunându-se aplicarea unei pedepse cu închisoarea, cu executarea în regim privativ de libertate.
Pe de altă parte, ţinând cont de contextul în care s-a desfăşurat conflictul, pe fondul unor neînţelegeri anterioare, dar în special de faptul că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, curtea a apreciat de asemenea că în favoarea acestuia a fost corect reţinută circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecinţele indicate de legiuitor în art. 76 alin. (2) C. pen.
Pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului, prin reţinere de circumstanţe atenuante judiciare, este în concordanţă cu dispoziţiile art. 72 şi următoarele C. pen., iar reducerea acesteia nu se justifică.
Referitor la latura civilă a cauzei, având în vedere principiul disponibilităţii care acţionează în materie civilă, despăgubirile acordate de prima instanţă nu au fost analizate.
Aşa fiind, curtea, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelul declarat de inculpat, ca nefondat. În temeiul art. 381 alin. (1) rap. la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. s-a dedus în continuare din pedeapsa de executat durata arestării preventive de la 13 noiembrie 2012 la zi.
Constatând că temeiurile care au stat la baza luării şi ulterior menţinerii măsurii arestării preventive subzistă, în temeiul art. 383 alin. (11) rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului P.P.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul P.P. care a criticat decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, achitarea inculpatului în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen., prin reţinerea dispoziţiilor art. 44 alin. (2) C. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei în cea prev. de art. 174 C. pen., prin înlăturarea dispoziţiilor art. 175 lit. i) C. pen., incidentul având loc în curtea casei sale şi nu în loc public, şi reducerea pedepsei sub minimul special prin reţinerea mai largă a circumstanţelor atenuante şi a schimbării încadrării juridice.
Examinând recursul declarat prin prisma cazurilor de casare invocate dar şi din oficiu, Înalta Curte, reţine că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.
Astfel, la termenul de judecată din data de 16 octombrie 2012 de la instanţa de fond, inculpatul P.P., având cuvântul, a arătat că doreşte să beneficieze de aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., şi în conformitate cu dispoziţiile art. 3201 alin. (3) C. proc. pen., s-a procedat la ascultarea inculpatului, declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei după citire şi semnare, inculpatul solicitând ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le cunoaşte şi le însuşeşte. Înalta Curte reţine că inculpatul a fost asistat de apărător.
Având în vedere această declaraţie şi dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 202/2010 pentru accelerarea soluţionării cauzelor, text potrivit căruia, "Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.
La termenul de judecată, instanţa a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, a procedat la audierea acestuia şi apoi a acordat cuvântul procurorului şi celorlalte părţi.
Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.
Dacă pentru soluţionarea acţiunii civile se impune administrarea de probe în faţa instanţei, se va dispune disjungerea acesteia.
În caz de soluţionare a cauzei prin aplicarea alin. (1), dispoziţiile art. 334 şi 340 - 344 se aplică în mod corespunzător.
Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispoziţiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă.
În caz de respingere a cererii, instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun".
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că Tribunalul Botoşani a constatat că este competent şi legal sesizat să judece cauza de faţă, inculpatul nu a fost acuzat de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea penală prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, inculpatul a declarat personal înainte de citirea actului de sesizare că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
De asemenea, instanţa a mai reţinut că probele administrate în cursul urmăririi penale sunt legal administrate.
Din probe a rezultat că starea de fapt corespunde cu cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de inculpat.
Pe de altă parte, în situaţia în care instanţa de recurs ar trece peste aceste aspecte, există riscul ca în soluţionarea cauzei în procedura obişnuită, inculpatului să-i fie încălcat principiul non reformatio in pejus, ceea ce nu este permis.
Aşadar, rezultă că, instanţa de fond la soluţionarea cauzei a respectat exigenţele impuse de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., acordul de voinţă al inculpatului a fost liber exprimat în prezenţa apărătorului şi în raport de aceste precizări, Înalta Curte reţine că la acest moment procesual, respectiv în recurs, inculpatul nu mai poate retracta declaraţia de vinovăţie care are caracter irevocabil.
Ca atare, Înalta Curte, apreciază că fapta imputată, situaţia de fapt a fost corect reţinută, încadrarea juridică dată faptei este corectă, aceasta a fost comisă cu intenţie indirectă de către inculpat, corespunzător elementelor constitutive ale infracţiunii de omor, a fost dovedită în cauză, soluţia de condamnare a inculpatului în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. fiind justificată, neputându-se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 44 alin. (2) C. pen.
Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei, în urma aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. privind reducerea limitelor de pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită cu 1/3, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite de inculpat, modalitatea concretă de săvârşire a faptelor.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, faţă de inculpatul P.P., Înalta Curte apreciază că au fost analizate riguros criteriile enumerate de art. 72 C. pen., care prevede că la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Înalta Curte adaugă analizei instanţei de apel pe aspectul individualizării judiciare, faptul că din perspectiva gradului de pericol social al faptei şi al făptuitorului acestea trebuie apreciate ca fiind deosebit de ridicate, având în vedere modul de operare, descris anterior, pericolul pentru ordinea publică, în prezenta cauză rezultă din natura infracţiunii, de locul comiterii, de modalitatea concretă în care a acţionat inculpatul şi urmările produse, respectiv decesul victimei.
Aceste criterii conduc la concluzia că pedeapsa principală, ca şi pedeapsa accesorie, sunt corespunzătoare şi pot asigura atingerea scopurilor preventive şi educative ale sancţiunii. Circumstanţele personale referitoare la situaţia familială, respectiv că inculpatul nu are antecedente penale şi anterior incidentului a avut un comportament ireproşabil, nu sunt apte pentru a conduce la necesitatea reducerii cuantumului pedepsei ori la reţinerea şi a altor circumstanţe atenuante, de altfel în ultimul cuvânt acordat de către instanţa de recurs inculpatul a solicitat menţinerea pedepsei de 8 ani închisoare aplicată.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.P. împotriva Deciziei penale nr. 4 din 16 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P.P., durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 aprilie 2012 la 24 aprilie 2013.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.P. împotriva Deciziei penale nr. 4 din 16 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P.P., durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 aprilie 2012 la 24 aprilie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1423/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1429/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
