ICCJ. Decizia nr. 1250/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAJIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1250/2013
Dosar nr. 572/39/2012
Şedinţa publică din 10 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin sentinţa penală nr. 128 din 20 octombrie 2012, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul D.C. împotriva rezoluţiilor nr. 289/P/2010 din data de 21 martie 2012 şi nr. 179/11/2/2012 din data de 08 mai 2012 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi a obligat petentul D.C. să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Suceava a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la această instanţă sub nr. 572/39/2012 din 06 iulie 2012, petentul D.C. a contestat rezoluţiile nr. 289/P/2010 din data de 21 martie 2012 şi nr. 179/11/2/2012 din data de 08 mai 2012 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, fiind nemulţumit de soluţiile dispuse în cauză.
S-a dispus ataşarea dosarului nr. 289/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Analizând actele dosarului, Curtea constată că prin rezoluţia nr. 289/P/2010 din data de 21 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, s-a dispus, în temeiul disp. art. 228 alin. 6 C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii:
- L.I.G., B.M., A.C., D.C.D., H.L., L.A., T.R.I., T.K., M.M. şi I.M. - judecători la Judecătoria Suceava;
- C.G.I., G.M.L., P.C.D., A.A., B.I.D., F.L., C.G., B.C., D.I.C., M.C., D.D., T.M., B.D., M.A.F., M.M.C., V.O.D., C.G., I.G., A.I.M., C.L. şi S.A. - judecători la Tribunalul Suceava;
- M.C.G., J.P.L., G.P.S. şi B.A.G. - procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava;
- S.O., S.C. - procurori şi G.M. - prim procuror, toţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava;
- C.L., M.C.E., J.I., G.C. şi R.M.G. - grefieri la Judecătoria Suceava; Ş.M.D., M.D., Ş.L.G., I.T., R.M., P.I. şi Ş.L. - grefieri la Tribunalul Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă comiterea vreunei fapte penale.
Pentru a se dispune astfel, s-au reţinut următoarele:
La data de 02 iulie 2010, persoana vătămată D.I.C. a formulat o plângere penală, prin care solicita efectuarea de cercetări faţă de membrii completului de judecată al Judecătoriei Suceava, respectiv L.I.G. - judecător şi C.L. - grefier, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 2481 C. pen., motivând că, în cursul cercetării judecătoreşti efectuate în Dosarul penal nr. 5203/314/2010, la termenul de judecată din data de 30 iunie 2010, nu au reluat dezbaterile, aşa cum el a solicitat şi, prin aceasta, i-au îngrădit dreptul şi accesul la justiţie.
În cursul efectuării actelor premergătoare s-a procedat la verificarea înscrisurilor aflate la dosarul menţionat, în prezenţa persoanei vătămate, ocazie cu care aceasta a precizat că, la data de 22 septembrie 2010, a depus un plic cu mai multe documente, iar două dintre acestea nu sunt consemnate în Sentinţa civilă nr. 43 din 22 septembrie 2010 a Judecătoriei Suceava, nefiind avute în vedere de judecătorul L.I.G. la pronunţarea hotărârii. în aceste împrejurări s-a constatat că, în plicul depus de D.I.C. se mai afla un exemplar original al adresei Arhivelor Naţionale - Direcţia Judeţeană Botoşani din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 8257 din 27 august 2010 şi două copii ale Planului cotei de pământ lăsată doamnei L.G.B.
Aspectele constatate au fost menţionate într-un proces - verbal şi comunicate Tribunalului Suceava, învestit cu soluţionarea recursului.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, la data de 27 mai 2010, a fost înregistrată sub nr. 5203/314/2010, plângerea formulată de D.I.C. conform art. 2781 C. proc. pen. împotriva Rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 200/P/2010 din 26 martie 2010, adoptată în dosarul penal cu acelaşi număr al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava şi a Rezoluţiei prim procurorului aceleiaşi unităţi de parchet nr. 361/II/2/2010 din 30 aprilie 2010.
Cauza a fost repartizată spre soluţionare judecătorului L.I.G. care, la termenul de judecată din data de 30 iunie 2010, constatând că Dosarul penal nr. 200/P/2010 a fost depus la instanţă, a declarat terminată cercetarea judecătorească şi a acordat cuvântul la dezbateri. După încheierea acestora, judecătorul a constatat că s-a prezentat petentul D.I.C., care a solicitat un termen, pentru a-şi pregăti apărarea. în această împrejurare, a fost amânată pronunţarea cauzei la data de 07 iulie 2010.
Având nevoie de timp pentru deliberare, făptuitoarea a amânat din nou pronunţarea, pentru data de 09 iulie 2010, situaţie în care D.I.C. a formulat o cerere de recuzare, care a fost respinsă prin încheierea din 12 iulie 2010. Cauza a fost repusă pe rol la data de 14 iulie 2010 şi s-a fixat termen de judecată la 22 septembrie 2010.
Prin Sentinţa penală nr. 403 din 22 septembrie 2010 a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de către petent, totodată fiind respinse, ca inadmisibile, şi cererile de recuzare şi suspendare.
În cuprinsul hotărârii judecătoreşti s-a menţionat faptul că D.I.C. a prezentat instanţei de judecată originalul plicului expediat lui de Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale, pe care l-a desfăcut, rezultând mai multe înscrisuri.
Cu ocazia verificărilor efectuate în prezenta cauză la data de 08 noiembrie 2010, s-a constatat că înscrisurile identificate în plicul ataşat Dosarului nr. 5203/314/2010 nu au fost consemnate în sentinţa penală menţionată, însă au fost avute în vedere de instanţa de judecată, care a respins, la data de 25 februarie 2011, recursul declarat de D.I.C., ca nefondat.
În cursul actelor premergătoare efectuate, D.I.C. a depus mai multe plângeri şi memorii, prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de mai mulţi judecători, procurori şi grefieri, motivând că aceştia şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi i-ar fi cauzat o vătămare a intereselor legale, motiv pentru care au fost efectuate verificări şi asupra acestor aspecte.
Astfel, la data de 22 februarie 2011, persoana vătămată a solicitat extinderea cercetărilor efectuate faţă de L.I.G. pentru faptele precizate în plângerea iniţială şi faţă de C.G.I., G.M.L. şi P.C.D. (judecători la Tribunalul Suceava), Ş.M.D. (grefier) şi M.C.G. (procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava), care au participat la şedinţa de judecată din data de 28 ianuarie 2011 în Dosarul Tribunalului Suceava nr. 5203/314/2010.
Din verificările efectuate a rezultat că, la data menţionată, D.I.C. a formulat cerere de recuzare a judecătorului G.M.L. şi a procurorului J.P.L., care au participat la soluţionarea altor cauze, în care a el fost parte, însă cererea a fost respinsă prin încheierea nr. 20 din 15 februarie 2011.
Printr-un alt memoriu, persoana vătămată a solicitat efectuarea de cercetări faţă de judecătorul B.M., care a pronunţat Sentinţa penală nr. 188 din 28 aprilie 2010 în Dosarul Judecătoriei Suceava nr. 75/314/2010, precum şi faţă de A.A., B.I.D. şi F.L. (judecători la Tribunalul Suceava), M.D. (grefier) şi M.C.G. (procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava), care au participat la şedinţa de judecată din 22 octombrie 2010, când s-a pronunţat Decizia penală nr. 188, prin care i-a fost respins recursul, ca nefondat.
Această cauză a fost înregistrată la Judecătoria Suceava în baza plângerii formulate de D.I.C. şi D.N. conform art. 2781 C. proc. pen. împotriva Rezoluţiei prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 1263/11/1/2009 din 18 decembrie 2009, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată împotriva referatului din data de 03 aprilie 2009, întocmit de Poliţia Oraşului Salcea, cu propunere de neîncepere a urmăririi penale în Dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava nr. 766/P/2009.
Împotriva referatului menţionat persoana vătămată a mai formulat o plângere, care a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Sentinţa penală nr. 128 din 15 martie 2010, pronunţată de judecătorul A.C. în Dosarul nr. 10584/314/2009. împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au declarat recursuri D.I.C. şi D.N., însă acestea au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia penală nr. 552 din 05 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava, pronunţată de judecătorii C.G., F.L. şi B.C. La dezbateri a participat procurorul J.P.L. şi grefierul M.D.
În acest Dosar penal (nr. 766/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava) D.I.C. a formulat plângere împotriva primarului oraşului Salcea, judeţul Suceava, numitul L.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen., motivând că, în mod nelegal, comisia de fond funciar i-a atribut suprafaţa de 30 ari teren arabil în extravilan şi nu suprafaţa de 50 ari, conform dispoziţiilor legale.
Din actele efectuate rezultă că, la data de 20 iulie 2009, persoana vătămată a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, înaintarea Dosarului nr. 766/P/2009 la Tribunalul Suceava, acesta fiind necesar pentru soluţionarea recursului declarat împotriva Sentinţei penale nr. 263 din 27 mai 2009.
Întrucât prin Rezoluţia prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava nr. 997/11/1/2009 din 14 august 2009, această cerere a fost respinsă ca inadmisibilă, D.I.C. a formulat o plângere conform art. 2781 C. proc. pen., înregistrată la Judecătoria Suceava sub nr. 7477/314/2009. Cauza a fost repartizată judecătorului D.C.D. care, prin Sentinţa penală nr. 505 din 25 noiembrie 2009, a respins plângerea, ca inadmisibilă. Dezbaterile în fond au avut loc la data de 11 noiembrie 2009, cu participarea procurorului S.O. şi a grefierului de şedinţă M.C.E.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat recurs petentul, însă acesta a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 61 din 05 februarie 2012 a Tribunalului Suceava, pronunţată de judecătorii D.I.C., B.C. şi C.G., cu participarea procurorului B.A.G., de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi a grefierului de şedinţă Ş.L.G.
În legătură cu modul în care organele de cercetare penală au administrat probe în Dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava nr. 766/P/2009, D.I.C. a formulat o altă plângere la Judecătoria Suceava, înregistrată sub nr. 2882/314/2009. Prin Sentinţa penală nr. 263 din 27 mai 2009, pronunţată de judecătorul H.L., plângerea a fost trimisă spre soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, conform art. 278 C. proc. pen. rap. la art. 2781 alin. (13) C. proc. pen.
Fiind nemulţumit de soluţia adoptată, D.I.C. a declarat recurs, care a fost respins, ca nefondat, prin Decizia Tribunalului Suceava nr. 114 din 05 martie 2010, pronunţată de judecătorii A.A., B.I.D. şi B.C., la dezbateri participând procurorul G.P.S. şi grefierul Ş.L.G..
După rămânerea definitivă a sentinţei penale pronunţate în dosarul Judecătoriei Suceava nr. 7477/314/2009, persoana vătămată a formulat o contestaţie în anulare, care a fost înregistrată la Tribunalul Suceava sub nr. 1022/86/2010.
Prin Decizia penală nr. 1 din 07 ianuarie 2011, pronunţată de către judecătorii B.I.D., A.A. şi G.M.L., contestaţiile au fost respinse, ca inadmisibile.
Prin memoriul depus la dosar la data de 22 februarie 2011, persoana vătămată a solicitat extinderea cercetărilor faţă de judecătorii care au pronunţat hotărârile în Dosarul Judecătoriei Suceava nr. 5014/314/2006, fără însă a face vreo motivare.
Din verificările efectuate a rezultat că această cauză a fost înregistrată la data de 13 decembrie 2006, în baza acţiunii civile având ca obiect plângere la Legea nr. 18/1991, formulată de D.I.C. şi D.N. După administrarea probatoriului, prin Sentinţa civilă nr. 999 din 13 martie 2007, pronunţată de judecătorul L.A., cererea formulată a fost respinsă, ca nefondată.
Recursul declarat de către reclamanţi a fost respins prin Decizia Tribunalului Suceava nr. 1504 din 22 iunie 2007, pronunţată de judecătorii M.C., D.D. şi T.M., la şedinţa de judecată participând grefierul Ş.L.
Ulterior depunerii plângerii iniţiale, D.I.C. a cerut extinderea cercetărilor şi faţă de judecătorul T.R.I., motivând că acesta şi-ar fi îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu cu ocazia soluţionării Dosarului civil nr. 5097/314/2009 al Judecătoriei Suceava şi ar fi refuzat, în mod nejustificat, să-i aprobe xeroxarea înscrisurilor depuse la acesta.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că, la data de 26 iunie 2009, a fost înregistrată sub nr. 5097/314/2009, acţiunea civilă având ca obiect fond funciar formulată de L.Ş. împotriva pârâtelor Comisia Locală Salcea de Fond Funciar şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.
Prin Sentinţa civilă nr. 553 din 04 februarie 2010, cererea a fost admisă, a fost desfiinţată în parte Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 393 din 30 aprilie 2009 şi s-a dispus validarea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 0,50 ha teren agricol, situată în localitatea Salcea, Tarlaua „C. ”, judeţul Suceava. în motivarea hotărârii s-a reţinut că reclamantul are calitatea de succesor al proprietarului iniţial al terenului, numita L.M.
Ulterior, în cursul anului 2010, D.I.C. a solicitat să i se aprobe eliberarea de copii după toate înscrisurile aflate la Dosarul nr. 5097/314/2009, situaţie în care, prin adresa nr. 390/S din 22 decembrie 2010, făptuitorul i-a comunicat că cererea sa a fost respinsă, întrucât nu are calitatea de parte în cauză.
La aceeaşi dată, prin adresa nr. 389/ S, i s-a comunicat petentului că, din verificările efectuate de Consiliul Superior al Magistraturii în lucrarea nr. 1417/IJ/1098/SIJ/2010, nu s-a constatat că din dosar lipsesc acte.
Fiind nemulţumit de răspunsurile primite, D.I.C. a formulat o cerere modificatoare a cererii introductive de instanţă, înregistrată la Tribunalul Suceava sub nr. 12290/86/2010, prin care a solicitat obligarea Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava de a-i răspunde la mai multe adrese.
Cauza a fost repartizată spre soluţionare judecătorului T.K., aceasta respingând cererea prin Sentinţa nr. 3798 din 09 iunie 2011. La şedinţa de judecată a participat grefierul J.I.
Hotărârea judecătorească pronunţată a fost atacată de reclamant cu recurs, însă acesta a fost respins prin Decizia Curţii de Apel Suceava nr. 3865 din 10 octombrie 2011.
În cursul verificărilor efectuate în prezenta cauză, D.I.C. a solicitat extinderea cercetărilor faţă de A.C. şi L.I.G. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, motivând că acestea, în mod ilegal, i-au aplicat amenzi în sumă de câte 1.000 lei, în Dosarul nr. 7213/314/2010.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, la data de 29 iulie 2010, a fost înregistrată contestaţia la executare formulată de D.I.C. împotriva somaţiilor emise la data de 22 iulie 2010, în Dosarele nr. 4422/314/2010 şi nr. 4424/314/2010.
Cauza a fost repartizată spre soluţionare judecătorului L.I.G., care la termenul din data de 24 noiembrie 2010, a dispus aplicarea a două amenzi în cuantum de 1.000 lei contestatorului, cu motivarea că acesta a avut o atitudine ireverenţioasă.
În aceste condiţii, Dimitriu l. Constantin a formulat o cerere de recuzare, care a fost respinsă prin încheierea din 26 noiembrie 2010, pronunţată de judecătorul A.C.. La dezbaterile ce au avut loc la acest termen de judecată a participat procurorul S.C. şi grefierul G.C.
La data de 29 noiembrie 2010, persoana vătămată a formulat o nouă cerere de recuzare, care a fost respinsă de către acelaşi judecător. Totodată, petentul a fost sancţionat cu amendă judiciară în sumă de 1.000 lei pentru atitudine ireverenţioasă.
Prin Sentinţa civilă nr. 595 din 02 decembrie 2010, pronunţată de L.I.G. a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia Ia executare formulată de către D.I.C. În considerente s-a reţinut că motivele invocate nu se circumscriu cazurilor prevăzute de art. 461 C. proc. pen., neexistând nici o dovadă că împotriva sentinţelor penale pronunţate în Dosarele nr. 4422/314/2010 şi nr. 4424/314/2010 s-ar fi înregistrat vreo cale de atac.
Împotriva soluţiei pronunţate contestatorul a declarat recurs, acesta fiind respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 184 din 22 aprilie 2011 a Tribunalului Suceava.
Din verificările efectuate a rezultat că, în Dosarele nr. 4422/314/2010 şi nr. 4424/314/2010 au fost contestate somaţiile emise pentru cheltuielile judiciare la plata cărora D.I.C. a fost obligat în dosarele nr. 8507/314/2009 şi nr. 2882/314/2009.
Primul dintre aceste dosare a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Suceava în baza plângerii formulate de persoana vătămată conform art. 2781 C. proc. pen. împotriva Ordonanţei Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava nr. 1151/11/1/2009 din 28 septembrie 2009, prin care i s-a respins cererea de recuzare a lucrătorului de poliţie care efectua cercetările în Dosarul penal nr. 2704/P/2009.
Prin Sentinţa penală nr. 538 din 18 decembrie 2009, pronunţată de judecătorul A.C., plângerea petentului a fost respinsă, ca inadmisibilă, soluţia rămânând definitivă ca urmare a respingerii recursului declarat, prin Decizia penală nr. 116 din 05 martie 2010 a Tribunalului Suceava, pronunţată de judecătorii A.A., B.I.D. şi B.C., Ia dezbateri participând procurorul G.P.S.
Împotriva amenzilor aplicate, la datele de 24 noiembrie 2010 şi 22 iunie 2011, în Dosarul Judecătoriei Suceava nr. 7213/314/2010, D.I.C. a formulat cereri de reexaminare, care au fost înregistrate sub nr. 11045/314/2010.
Cauza a fost repartizată spre soluţionare judecătorului L.I.G. care, prin Sentinţa civilă nr. 706 din 16 noiembrie 2011, a respins cererile, ca neîntemeiate. în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv, la data de 09 noiembrie 2011, petentul a fost evacuat din sala de judecată, avându-se în vedere atitudinea sa necorespunzătoare.
În cursul efectuării actelor premergătoare, persoana vătămată a solicitat extinderea cercetărilor şi faţă de judecătorul M.M. şi procurorul S.O., motivând că, la termenul de judecată din 14 noiembrie 2011, cu ocazia dezbaterilor care au avut loc în dosarul Judecătoriei Suceava nr. 544/314/2011, a fost amendat şi evacuat din sala de şedinţă în mod abuziv.
În această cauză, prin Sentinţa penală nr. 686 din 14 noiembrie 2011, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată împotriva Rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava nr. 22/P/2010 din 05 noiembrie 2010, dispunându-se totodată amendarea petentului cu suma de 1.000 lei, pentru nerespectarea solemnităţii şedinţei de judecată.
În cursul actelor premergătoare efectuate în prezenta cauză, persoana vătămată a solicitat extinderea cercetărilor şi faţă de judecătorii care i-au aplicat sancţiunea amenzii în cauzele în care au efectuat cercetare judecătorească, şi anume:
Prin încheierea din 11 martie 2010, pronunţată de judecătorul B.M., grefier de şedinţă R.M.G., în Dosarul Judecătoriei Suceava nr. 10584/314/2010, a fost respinsă cererea de recuzare formulată de către D.I.C. împotriva judecătorului A.C., aplicându-i-se, totodată petentului sancţiunea amenzii în cuantum de 200 lei, pentru abuz de drept procesual, cu motivarea că a formulat în mod repetat cereri de recuzare fără respectarea dispoziţiilor legale, reiterând cereri evident inadmisibile, pentru a tergiversa cursul judecăţii;
În Dosarul Tribunalului Suceava nr. 1541/86/2009, prin încheierile din 20 ianuarie 2010 şi 19 februarie 2010 au fost respinse, ca nefondate, cererile de recuzare formulate de D.I.C. împotriva judecătorului B.D. Soluţiile au fost pronunţate de către judecătorul M.A.F. (grefier de şedinţă I.T.), care i-a aplicat petentului câte o amendă în cuantum de 500 lei, întrucât a apreciat că cererile au un vădit caracter şicanator, care nu face altceva decât să tergiverseze judecarea cauzei;
Acelaşi judecător i-a aplicat persoanei vătămate o amendă în cuantum de 500 lei, prin încheierea pronunţată în Dosarul nr. 6727/86/2009, la termenele de judecată din 21 ianuarie 2010 şi 19 februarie 2010, în considerente fiind reţinută aceeaşi motivare;
Prin încheierea de şedinţă din data de 26 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul Tribunalului Suceava nr. 6801/86/2009 de către judecătorii M.M.C., V.O.D. şi C.G. (grefier R.M.), a fost respinsă cererea de recuzare formulată de D.I.C., petentul fiind amendat cu amendă judiciară în cuantum de 700 lei, întrucât după respingerea unei prime cereri, fără a indica motive noi, a repetat solicitarea de recuzare;
În Dosarul Tribunalului Suceava nr. 4349/86/2009, persoana vătămată a formulat o cerere de recuzare a completului de judecată compus din magistraţii M.M.C., V.O.D. şi I.G., iar prin încheierea nr. 50 din 04 februarie 2010, pronunţată de către judecătorii A.I.M., C.L. şi S.A. (grefier de şedinţă P.I.), solicitarea sa a fost respinsă, dispunându-se totodată şi aplicarea amenzii în sumă de 500 lei, pentru formularea unei cereri de recuzare cu rea - credinţă.
Prin Sentinţa penală nr. 4652 din 25 octombrie 2010, pronunţată de către judecătorul T.R.I., în dosarul Judecătoriei Suceava nr. 1480/314/2010, a fost respinsă plângerea formulată de către D.I.
Constantin împotriva procesului - verbal de contravenţie din 25 ianuarie 2010, dispunându-se, totodată, amendarea petentului cu sumele de 700 lei şi 500 lei, pentru introducerea cu rea - credinţă a unor cereri vădit netemeinice şi respectiv, pentru împiedicarea exercitării atribuţiilor ce revin judecătorilor.
Printr-un memoriu depus la dosar, persoana vătămată a reclamat şi că I.M. - judecător la Judecătoria Suceava, B.D. - judecător la Tribunalul Suceava şi G.M. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, ar fi refuzat eliberarea de copii după înscrisurile depuse la diferite cauze. Având în vedere aceste aspecte, în sarcina făptuitorilor nu poate fi reţinută săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., întrucât nu rezultă că s-ar fi cauzat, cu intenţie, o vătămare a intereselor legale ale persoanei vătămate, cu atât mai mult cu cât aceasta are posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată pe calea unei acţiuni în contencios administrativ.
În aceleaşi condiţii, nu poate fi reţinută săvârşirea vreunei infracţiuni nici în sarcina magistraţilor care au aplicat persoanei vătămate sancţiuni cu amenda, întrucât conform art. 129 C. proc. civ., părţile au obligaţia să îndeplinească actele procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător. De asemenea, trebuie avut în vedere că, potrivit art. 122 C. proc. civ., preşedintele completului exercită poliţia şedinţei de judecată, putând lua măsuri pentru păstrarea ordinii şi bunei - cuviinţe, iar conform art. 298 C. proc. pen., acesta veghează asupra menţinerii ordinii şi solemnităţii şedinţei. în aceste condiţii, părţile sau persoanele care nu păstrează disciplina şedinţei, pot fi îndepărtate din sală şi li se poate aplica sancţiunea amenzii.
Împotriva încheierii prin care i s-a aplicat amenda, cel obligat are posibilitatea, conform art. 1085 C. proc. civ., să formuleze cerere de revizuire, solicitând să se revină asupra amenzii sau să se dispună reducerea acesteia.
Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă că făptuitorii şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi, prin aceasta ar fi cauzat, cu intenţie, o vătămare a intereselor legale ale persoanei vătămate.
S-a avut în vedere faptul că infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi, prin aceasta, cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar ca funcţionarul public să-şi exercite în mod abuziv atribuţiile de serviciu, fie printr-o inacţiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o acţiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
În cazul de faţă nu există minime indicii care să conducă la concluzia că magistraţii ori grefierii reclamaţi ar fi comis un abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sau o altă infracţiune.
Fiind în exercitarea atribuţiilor profesionale, având calificarea necesară şi competenţa legală, magistraţii reclamaţi au examinat cauzele deduse judecăţii, au analizat şi s-au pronunţat motivat asupra cererilor formulate şi excepţiilor invocate, hotărând apoi.
Sub acest aspect, este de reţinut faptul că fapta judecătorilor de a pronunţa hotărâri în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau a procurorilor de a instrumenta un dosar penal nu constituie o faptă prevăzută de legea penală, iar partea nemulţumită de măsurile luate poate să le conteste, folosindu-se de căile de atac ordinare şi extraordinare prevăzute de lege (în acest sens Î.C.C.J., Decizia penală nr. 1026/2009, Dosar nr. 1070/46/2008.)
Totodată, aşa cum se motivează şi în Decizia penală nr. 1390 din 14 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptarea sau pronunţarea unei soluţii în detrimentul uneia dintre părţi nu echivalează cu o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, prin care ar fi lezate interesele legale ale persoanei şi nici nu se circumscrie conţinutului constitutiv al vreunei alte fapte prevăzute de legea penală.
În altă ordine de idei, magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecăţii şi înfăptuieşte justiţia în numele legii, fiind independent faţă de părţi, iar soluţiile pe care le adoptă ori hotărârile pe care le pronunţă pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege, motivare reţinută în Sentinţa penală nr. 1037/2009 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Dosar nr. 3235/2009.
Pe linia aceloraşi considerente, atât încuviinţarea şi administrarea probelor din dosar, cât şi analiza acestora reprezintă chestiuni de judecată asupra cărora numai instanţa de judecată se poate pronunţa, nici o persoană neputând interveni şi face aprecieri cu privire la cele dispuse de instanţă. Criticile cu privire la administrarea probatoriului, cât şi cu privire la soluţia pronunţată, pot fi formulate numai în căile de atac, urmând a fi analizate de instanţele de control judiciar.
A proceda în sens contrar ar însemna a interveni în activitatea de judecată, ceea ce nu este permis, întrucât s-ar încălca principiul independenţei justiţiei, recunoscut prin textul art. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, în situaţia pronunţării unor hotărâri greşite, acestea se pot corecta în căile de atac ordinare sau extraordinare exercitate de partea interesată, de către instanţa de control judiciar, situaţie reglementată de legiuitor prin stabilirea, ca unică modalitate de remediere, a exercitării căii de atac pusă la îndemâna părţilor.
În ceea ce priveşte măsurile dispuse pe parcursul procesului, orice apreciere asupra legalităţii şi temeiniciei măsurilor dispuse de completul de judecată este contrară independenţei judecătorului în soluţionarea cauzei.
De asemenea, trebuie avut în vedere şi faptul că afirmaţiile făcute de o parte din proces cu privire la legalitatea măsurilor dispuse de judecător sunt rezultatul aprecierii subiective a acesteia şi, în mod frecvent, partea ale cărei cereri au fost soluţionate - într-un mod apreciat de aceasta ca fiind nefavorabil - uzează de drepturile procesuale într-un alt mod decât cel în care au fost ele edictate şi adresează petiţii instituţiilor statului, exprimându-şi astfel nemulţumirile faţă de hotărârile judecătoreşti şi în alte modalităţi decât prin promovarea căilor de atac prevăzute de lege, ca o manifestare a libertăţii de exprimare consacrată de prevederile art. 30 din Constituţia României, a exercitării dreptului procesual şi a dreptului la petiţie (a se vedea şi Î.C.C.J. - Decizia penală nr. 1021/2010 Dosar nr. 807/42/2009).
Împotriva rezoluţiei nr. 289/P/2010 din data de 21 martie 2012, petentul D.C. a formulat plângere, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 179/11/2/2012 din data de 08 mai 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Petentul D.C. a depus la dosar o cerere de recuzare a judecătorului Bratu Ileana, investită cu soluţionarea prezentei cauze (C 10 PEN), o cerere de strămutare şi de suspendare a judecăţii prezentei cauze, precum şi o cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare.
La termenul de judecată din data de 19 octombrie 2012, în temeiul art. 51 alin. (3) C. proc. pen., instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de recuzare a judecătorului investit cu soluţionarea prezentei cauze, întrucât cererea nu a fost motivată, nefiind indicate temeiurile de fapt cunoscute la data formulării cererii.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 51 alin. (2), (3) C. proc. pen.,
„(2) Recuzarea se formulează oral sau în scris, cu arătarea pentru fiecare persoană în parte a cazului de incompatibilitate invocat şi a tuturor temeiurilor de fapt cunoscute la momentul recuzării. Cererea de recuzare poate privi numai pe acei judecători care compun completul de judecată.
(3) Nerespectarea condiţiilor prevăzute în alin. (2) sau recuzarea aceleiaşi persoane pentru acelaşi caz de incompatibilitate şi pentru temeiuri de fapt cunoscute Ia data formulării unei cereri anterioare de recuzare care a fost respinsă atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare, care se constată de completul în faţa căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat.” Petentul nu a arătat care este cazul de incompatibilitate în care se află judecătorul investit cu soluţionarea prezentei cauze şi nici care sunt temeiurile de fapt cunoscute la momentul recuzării.
De asemenea, instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de strămutare a cauzei şi de suspendare a judecării prezentului dosar, având în vedere dispoziţiile art. 56 alin. (1) C. proc. pen., prin care se prevede că „Cererea de strămutare se adresează Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi trebuie motivată.”
Instanţa a respins ca inadmisibilă şi cererea privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare, având în vedere dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 267 paragraf 1 Iit. (a) şi (b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor şi (b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii.
Prin urmare, obiectul cererii de pronunţare a unei hotărâri preliminare se referă exclusiv la interpretarea dreptului Uniunii Europene sau la aprecierea validităţii acestuia, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene putând fi sesizată doar în scopul clarificării unor dispoziţii ale actelor normative ale Uniunii Europene, indiferent de categoria izvoarelor din care acestea fac parte, nefiind, deci, competentă să răspundă unor chestiuni prejudiciale care exced sferei de aplicare a dreptului comunitar.
În consecinţă, cererea formulată de petentul D.C. privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare este inadmisibilă, întrucât aceasta nu vizează interpretarea unui act al instituţiilor, organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii Europene.
La data de 23 octombrie 2012, ulterior închiderii dezbaterilor cauzei în fond ce a avut loc la termenul de judecată din data de 19 octombrie 2012, când s-a dispus amânarea pronunţării la data de 26 octombrie 2012 pentru a se da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, petentul D.C. a mai depus la dosar un memoriu, prin care a arătat, printre altele, că judecătorul Bratu Ileana (C 10), investit cu soluţionarea prezentei cauze, este recuzat, cererea fiind repartizată spre soluţionare de către preşedinta Secţiei penale şi pentru cauze cu minori a Curţii de Apel Suceava, judecătorului investit cu soluţionarea prezentei cauze - C 10.
Cererea de recuzare a judecătorului B.I. (C 10), formulată de petentul D.C. a fost respinsă, ca inadmisibilă, întrucât aceasta nu a fost motivată, nefiind indicate temeiurile de fapt cunoscute la data formulării cererii.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 51 alin. (2), (3) C. proc. pen., „(2) Recuzarea se formulează oral sau în scris, cu arătarea pentru fiecare persoană în parte a cazului de incompatibilitate invocat şi a tuturor temeiurilor de fapt cunoscute la momentul recuzării. Cererea de recuzare poate privi numai pe acei judecători care compun completul de judecată.
(3) Nerespectarea condiţiilor prevăzute în alin. 2 sau recuzarea aceleiaşi persoane pentru acelaşi caz de incompatibilitate şi pentru temeiuri de fapt cunoscute la data formulării unei cereri anterioare de recuzare care a fost respinsă atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare, care se constată de completul în faţa căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat."
Petentul nu a arătat care este cazul de incompatibilitate în care se află judecătorul investit cu soluţionarea prezentei cauze şi nici care sunt temeiurile de fapt cunoscute la momentul recuzării.
În ceea ce priveşte rezoluţiile nr. 289/P/2010 din data de 21 martie 2012 şi nr. 179/11/2/2012 din data de 08 mai 2012 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, contestate de către petentul D.C., procedând la verificarea acestora conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, Curtea a constatat că plângerea formulată de petentul D.C. este nefondată.
Astfel, Curtea a reţinut că petentul este nemulţumit de modul în care au fost soluţionate diferite cauze penale şi civile aflate pe rolul Judecătoriei Suceava şi a Tribunalului Suceava.
Curtea a constatat că în conformitate cu dispoziţiile art. 246 C. pen. - Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor - .„Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.”
Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. se săvârşeşte doar cu prilejul efectuării unui act de serviciu la care funcţionarul public era îndreptăţit să procedeze, elementul material constând într-o acţiune ori o inacţiune, în sensul că autorul nu îndeplineşte actul de serviciu atunci când trebuia să facă acest lucru ori, dimpotrivă, îl realizează, dar într-un mod necorespunzător.
Urmarea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor îl reprezintă cauzarea unei vătămări aduse intereselor unei persoane, iar raportul de cauzalitate presupune nu doar dovedirea caracterului incorect al exercitării atribuţiilor de serviciu de către autor, dar şi relevarea faptului că rezultatul acestei conduite necorespunzătoare a fost, nemijlocit, o vătămare a drepturilor unei persoane.
Sub aspectul laturii subiective, Curtea de Apel Suceava a constatat că infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. constă în fapta funcţionarului public care, efectuându-şi atribuţiile de serviciu în mod incorect, provoacă o vătămare intereselor legale ale unei persoane fizice, forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte această infracţiune fiind doar intenţia, care poate fi directă sau indirectă.
Este evident, deci, că forma de vinovăţie a culpei este exclusă în cazul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât termenul „cu ştiinţă", folosit de către legiuitor implică faptul cunoaşterii de către funcţionarul public a caracterului necorespunzător al exercitării atribuţiilor lui de serviciu şi urmărirea sau acceptarea ca, prin aceasta, să se ajungă la vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Din verificarea ansamblului actelor premergătoare existente la dosar, Curtea de Apel Suceava a constatat că în cauză nu există niciun indiciu cu privire la săvârşirea de către intimaţi a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât nu s-a dovedit că aceştia, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, nu au îndeplinit un act ori l-au îndeplinit în mod defectuos şi prin aceasta au cauzat vreo vătămare intereselor legale ale petentului.
Curtea de Apel Suceava a constatat că în prezenta cauză nu este investită cu exercitarea controlului judiciar referitor la legalitatea şi temeinicia soluţiilor pronunţate de către intimaţii judecători în cauzele despre care petentul a făcut vorbire prin plângerea penală formulată, ci doar cu constatarea existenţei sau nu a indiciilor cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., pentru care intimaţii au fost cercetaţi şi s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Deşi petentul a reclamat modul abuziv în care intimaţii judecători au soluţionat cauzele cu care au fost investiţi, Curtea de Apel Suceava a constatat că din cercetările efectuate în cauză, nu rezultă că aceştia şi-ar fi exercitat în mod necorespunzător atribuţiile ce decurg din exercitarea funcţiei pe care o îndeplinesc, în sensul că ar fi soluţionat cu rea-credinţă cauzele care le-au fost repartizate, legalitatea şi temeinicia soluţiilor pronunţate putând fi supuse controlului judiciar doar prin exercitarea căilor legale de atac.
Este de observat că pronunţarea unei soluţii care o nemulţumeşte pe vreuna dintre părţi nu echivalează cu neîndeplinirea cu ştiinţă, sau cu îndeplinirea în mod defectuos, de către judecătorul investit cu soluţionarea cauzei, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, a unui act, prin care cauzează o vătămare intereselor legale ale vreuneia dintre persoanele care a avut calitatea de parte în cauza respectivă, întrucât pronunţarea soluţiilor de către judecători în cauzele cu care aceştia au fost investiţi reprezintă rezultatul administrării şi interpretării probelor în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, legalitatea şi temeinicia soluţiilor pronunţate putând fi supuse controlului judiciar, aşa după cum s-a arătat, doar prin exercitarea căilor legale de atac.
În acest sens s-a decis şi prin decizia penală nr. 1390 din 14 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în considerentele căreia s-a reţinut, printre altele: „.ca regulă generală, orice litigiu presupune existenţa unor interese contrarii promovate în faţa justiţiei. Magistratul chemat să rezolve diferendul astfel ivit (procuror sau, după caz, judecător) va examina justeţea aspectelor sesizate, prin prisma elementelor probatorii strânse în cauză, iar pe baza acestora îşi va forma o convingere fermă asupra temeiniciei acuzaţiilor şi va da o soluţie care, în mod invariabil, este nefavorabilă pentru cel puţin una dintre părţile aflate în litigiu. Emiterea sau pronunţarea unei soluţii, în detrimentul uneia dintre părţi, nu echivalează însă cu o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, prin care ar fi lezate interesele legale ale persoanei sau cu o favorizare a infractorului, aşa cum a susţinut recurentul petiţionar, şi nici nu se circumscrie conţinutului constitutiv al vreunei alte fapte prevăzute de legea penală."
Curtea de Apel Suceava a reţinut şi faptul că în conformitate cu disp. art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, exercitarea dreptului oricărei persoane de a sesiza încălcarea obligaţiilor profesionale ale judecătorilor, în raport cu justiţiabilii, exclude punerea în discuţie a soluţiilor pronunţate de judecători, care sunt supuse căilor legale de atac.
De asemenea, nu s-a putut reţine săvârşirea vreunei infracţiuni nici în sarcina intimaţilor care iau aplicat petentului sancţiunea amenzii judiciare.
Aceasta, întrucât pe parcursul soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată, părţile au obligaţia să îndeplinească actele procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, preşedintele completului de judecată fiind cel care exercită poliţia şedinţei de judecată, putând lua măsuri pentru păstrarea ordinii şi solemnităţii şedinţei. în aceste condiţii, părţile sau persoanele care nu păstrează disciplina şedinţei pot fi îndepărtate din sală şi li se poate aplica sancţiunea amenzii judiciare în conformitate cu dispoziţiile legale, existând posibilitatea ca persoana amendată să formuleze cerere de scutire de amendă ori de reducere a acesteia.
Din analiza actelor premergătoare efectuate în cauză, rezultă că atât intimaţii judecători, cât şi intimaţii procurori au efectuat acte procedurale şi au luat măsuri procesuale în rezolvarea acesteia, în virtutea drepturilor cu care au fost investiţi în funcţiile pe care le îndeplinesc, cu respectarea principiilor inamovibilităţii şi al independenţei, în cazul judecătorilor şi, respectiv, al imparţialităţii şi al legalităţii, în cazul procurorilor, prin interpretarea probelor şi aplicarea legii, neexistând indicii din care să rezulte comiterea vreunei infracţiuni, deci nici a celei de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., pentru care s-au efectuat cercetări.
De asemenea, în ceea ce priveşte activitatea grefierilor de şedinţă, nu rezultă indicii de săvârşire a vreunei fapte penale pe parcursul cercetărilor judecătoreşti care au avut loc în cauzele penale şi civile în care petentul a avut calitatea de parte, aceştia îndeplinindu-şi în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, sub autoritatea preşedintelui completului de judecată.
Având în vedere cele reţinute, constatând că faptele reclamate nu există în materialitatea lor, neexistând indicii din care să rezulte săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., Curtea de Apel Suceava a apreciat că în mod corect prin rezoluţia nr. 289/P/2010 din data de 21 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus, în temeiul în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen.
Prin urmare, şi rezoluţia 179/11/2/2012 din data de 08 mai 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul D.C. împotriva rezoluţiei nr. 289/P/2010 din data de 21 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, este legală şi temeinică.
II. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs petentul D.C. considerând că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică.
În motivarea recursului acesta a arătat că în mod greşit instanţa de fond a respins plângerea formulată împotriva Rezoluţiei nr. 289/P/2010 din data de 21 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, întrucât intimaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu în formă calificată.
Înalta Curte, analizând excepţia inadmisibilităţii invocate de reprezentantul Ministerului Public o apreciază întemeiată şi constată că recursul declarat de către petentul D.C. este inadmisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, sentinţa judecătorului prin care s-a respins plângerea, cu consecinţa menţinerii rezoluţiei sau ordonanţei de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.
În consecinţă, constatând că în speţă, sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 26 octombrie 2012, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reţine că această hotărâre este definitivă, menţiune existentă de altfel atât în minuta, cât şi în dispozitivul sentinţei atacate.
Printre modificările aduse Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor se regăseşte şi suprimarea unor căi de atac, respectiv şi a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia plângerii împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.
Întrucât petentul D.C. a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul cu care a fost investită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligând totodată petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul D.C. împotriva sentinţei penale nr. 128 din 26 octombrie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1248/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1287/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
