ICCJ. Decizia nr. 1292/2013. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1292/2013
Dosar nr. 4596/87/2012
Şedinţa publică din 12 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 1 din data de 08 ianuarie 2012 Tribunalul Teleorman, secţia penală, în baza art. 5221 C. proc. pen. a admis cererea petentului condamnat de rejudecare a cauzei penale ce a format obiectul Dosarului nr. 2871/87/2009 al Tribunalului Teleorman şi în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 87/2010, definitivă.
În baza art. 406 C. proc. pen. s-a dispus anularea Sentinţei penale nr. 87 din 27 iulie 2010 a Tribunalului Teleorman, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul N.E., zis "F."(nume anterior Ş.E.).
Rejudecând latura penală a cauzei:
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Teleorman nr. 87/D/P/2005 din 5 august 2009 în cazul inculpatului N.E., din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 58 din Legea nr. 161/2003, art. 75 lit. c), art. 37 lit. a) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) - 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul N.E., zis "F." (nume anterior Ş.E.), la pedeapsa închisorii de 1 an şi 10 luni.
În baza art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) - 76 C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani şi 2 (două) luni.
În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului N.E., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare.
În baza art. 61 C. pen. a revocat beneficiul liberării condiţionate a pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 585 din 24 august 2000 a Judecătoriei Motru, definitivă prin Decizia penală nr. 7/A din 10 ianuarie 2001 a Tribunalului Dolj şi a dispus contopirea restului de pedeapsă rămas neexecutat de 619 zile cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă rezultantă de 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare.
În baza art. 88 C. pen. a dedus în pedeapsa aplicată durata executată, de la 15 mai 2012 la zi, urmare a punerii în executare a mandatului european de arestare cu nr. 11 din 16 martie 2010 emis de Judecătoria Zimnicea şi menţine, conf. art. 350 C. proc. pen., starea de arest a inculpatului.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 66 C. pen.
A luat act că latura civilă a fost soluţionată prin Sentinţa penală nr. 87 din 27 iulie 2010, definitivă şi nu a format obiectul rejudecării.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 4000 RON.
Onorariu avocat oficiu în sumă de 200 RON a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt că:
Cu adresa nr. 45/III-6/2012 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis Tribunalului Teleorman cererea formulată de condamnatul N.E., întemeiată pe dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen., precum şi dosarul Tribunalului Teleorman cu nr. 2873/87/2009, spre competentă soluţionare. S-a menţionat în adresă că, în raport cu susţinerile condamnatului, obiectul cererii vizează rejudecarea cauzei de către o persoană judecată şi condamnată în lipsă, astfel încât, calificarea juridică dată de condamnat în cerere, respectiv de revizuire, nu a fost reţinută, în condiţiile în care acesta nu a invocat vreunul din cazurile prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen.
Prin cererea formulată de condamnatul N.E. la data de 25 iulie 2012 s-a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 87 din 27 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Teleorman, definitivă, şi rejudecarea cauzei, motivată în esenţă de faptul că a fost judecat şi condamnat la pedeapsa închisorii de 5 ani pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, în lipsă, dat fiind că în cursul procesului penal finalizat cu condamnarea sa a plecat din ţară cu destinaţia Spania şi de unde s-a procedat la reţinerea sa în vederea predării către România şi executării pedepsei închisorii la care a fost condamnat. A mai arătat condamnatul în cerere, că recunoaşte faptele pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat prin sentinţa penală a cărei revizuire o solicită, nu are probe de produs în apărare, motiv pentru care solicită aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi reducerea pedepsei corespunzător acestei dispoziţii legale.
S-a ataşat la dosar Adresa nr. 45/III-6/2012 a D.I.I.C.O.T. Teleorman, mandatul european de arestare nr. 3 din 27 august 2010, referat executări penale întocmit de Tribunalul Teleorman privind situaţia juridică a condamnatului, Adresa nr. 202184 din 23 octombrie 2012 a IPJ Teleorman, Serviciul de Investigaţii Criminale.
Prin încheierea pronunţată la termenul de judecată din 27 noiembrie 2012 tribunalul a admis în principiu cererea de rejudecare după extrădare, în temeiul dispoziţiilor 5221 C. proc. pen., potrivit cărora: "În cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului."
S-a avut în vedere astfel că, atât în cursul urmăririi penale cât şi la judecată în primă instanţă precum şi în căile de atac, apel şi recurs, petentul condamnat, citat la domiciliu, nu a fost prezent şi nu a dat vreo declaraţie cu privire la faptele pentru care a fost urmărit penal şi judecat. Se reţine totodată că, prin Sentinţa penală nr. 87 din 27 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Teleorman s-a dispus condamnarea inculpatului N.E. zis F., (nume anterior - Ş.E.), după cum urmează:
În baza art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 37 şi art. 74 - 76 C. pen. a condamnat pe inculpatului N.E. la pedeapsa închisorii de 5 ani;
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen. art. 58 din Legea nr. 161/2003, art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 - 76 C. pen. a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare;
În baza art. 33 - 34 lit. b) C. pen. a dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen. s-a revocat beneficiul liberării condiţionate a pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 585 din 24 august 2000 a Judecătoriei Motru, definitivă, şi s-a dispus contopirea restului de pedeapsă rămas neefectuat, de 619 zile, cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sus-menţionata sentinţă, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare;
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis faţă de inculpat drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) litera, teza II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen. s-a admis acţiunile civile formulate de părţile civile G.C.C., J.A.H., E.M., T.T., N.T., T.V., Compania E.I., reprezentată de T.R.
În baza art. 998 şi urm. C. civ. s-a obligat în solidar inculpatul N.E. cu alte persoane inculpate în aceeaşi cauză, şi anume I.A., S.A., S.A.U., O.B.F., acesta din urmă în solidar şi cu părţile responsabile civilmente O.D. şi O.A., la plata în RON, reprezentând echivalentul a 4500 dolari către partea civilă G.C.C., a 1500 dolari către partea civilă J.A.H., a 4180 dolari către partea civilă E.M., a 1014 dolari către T.T., a 5500 dolari către N.T., a 2500 dolari către T.V., a 547, 8 dolari către partea civilă Compania E.I.
În baza art. 118 lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul N.E. a sumei de 2347,04 euro.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat să plătească suma de 3500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariu avocat oficiu, pentru asistenţa juridică din oficiu a inculpatului N.E., în sumă de 200 RON, urma a fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie.
Sentinţa tribunalului a rămas definitivă prin respingerea apelului, respectiv a recursului declarat de inculpaţii I.A. şi S.A., prin Decizia penală nr. 207/A din 14 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, respectiv Decizia penală nr. 97 din 14 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Faţă de inculpatul N.E. s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii cu nr. 105/2010 din 11 august 2010.
Constatându-se că inculpatul s-a sustras de la executarea unei pedepse anterioare aplicată de Judecătoria Zimnicea, acesta a fost pus în urmărire la nivel naţional şi internaţional. De asemenea, în vederea executării Sentinţei nr. 87/2010 faţă de inculpat s-a emis de tribunal, Ordinul de interzicere a părăsirii ţării cu nr. 2873/87/2010 din 11 august 2010.
Totodată, faţă de inculpat, în vederea executării mandatului de executare a pedepsei închisorii cu nr. 105/2010 din 11 august 2010, s-a emis de Tribunalul Teleorman mandatul european de arestare nr. 3 din 27 august 2010.
Din probatoriu a rezultat că inculpatul a fost arestat în Spania la data de 15 mai 2012 în vederea predării, în baza mandatului european de arestare nr. 3/2010 şi predat autorităţilor române la data de 11 iulie 2012.
Prin urmare, constatând îndeplinite cerinţele impuse de art. 5221 C. proc. pen., respectiv inculpatul N.E. (nume anterior, Ş.E. ) a fost urmărit penal, judecat şi condamnat în lipsă, iar faţă de acesta a fost emis mandatul european de arestare, executat de autorităţile spaniole la data de 15 mai 2012, când inculpatul a fost arestat în vederea predării, tribunalul a admis în principiu cererea de rejudecare formulată de condamnatul N.E. şi a procedat la rejudecarea cauzei, în raport de dispoziţiile art. 404 - 408 C. proc. pen., ce sunt aplicabile în mod corespunzător.
La admiterea în principiu a cererii de rejudecare în caz de extrădare au fost avute în vedere şi dispoziţiile înscrise la art. 6 parag. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţie prin care se recunoaşte celui acuzat "dreptul de a se apăra el însuşi" şi "dreptul de a interoga martorii", aşa încât cum în cazul de faţă s-a constatat că inculpatul a lipsit atât în cursul urmăririi penale cât şi în procedura de judecată, în primă instanţă dar şi în căile de atac (apel şi recurs) şi nu a dat vreo declaraţie cu privire la acuzaţiile aduse, în calitate de învinuit ori inculpat, are dreptul de a beneficia de dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen.
Cererea formulată de procuror în dezbateri, în sensul respingerii cereri de rejudecare, cu motivarea că inculpatul s-a sustras judecăţii nu poate fi primită întrucât, pe de o parte dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen. nu condiţionează admiterea unei astfel de cereri de faptul că inculpatul s-a sustras sau nu de la judecată, singurele condiţii impuse fiind acelea ca inculpatul să nu fi fost prezent în cursul procedurii judiciare finalizate cu pronunţarea unei hotărâri de condamnare, respectiv la urmărirea penală şi la judecată, cerinţe îndeplinite în speţă, iar pe de altă parte aşa cum s-a dovedit de probatoriu, inculpatul a plecat în cursul urmăririi penale în afara teritoriului României, fiind arestat de autorităţile spaniole la data de 15 mai 2012 în vederea predării către autorităţile române, în temeiul mandatului european de arestare. Este adevărat, conform procesului-verbal datat 27 octombrie 2005 şi încheiat de organul de poliţie judiciară, IPJ Teleorman, inculpatul N.E. (făptuitor la aceea dată) era suspectat de comiterea unor infracţiuni informatice, acesta recunoscând că a mers la diferite sucursale ale B.R. din mun. Bucureşti pentru a ridica sume de bani provenit din infracţiuni informatice.
La termenul de judecată din 27 noiembrie 2012 reprezentantul Parchetului a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, din art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 26 C. pen. raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, având în vedere modalitatea de comitere a faptei şi care se încadrează astfel în prevederile legii speciale, art. 49 din Legea nr. 161/2003. Cu privire la această chestiune de drept, pusă în discuţie de instanţă, inculpatul, prin apărător a arătat că achiesează la cererea formulată de parchet şi este de acord cu schimbarea încadrării juridice în sensul solicitat de procuror.
La acelaşi termen, inculpatul, prezent personal a solicitat judecarea sa în raport de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., sens în care a declarat că recunoaşte săvârşirea faptelor pentru care este cercetat în cauza de faţă şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaşte şi le însuşeşte.
Analizând actele dosarului, instanţa a reţinut că prin cererea de rejudecare după extrădare, astfel cum a fost susţinută în faţa instanţei, inculpatul a urmărit să beneficieze de reducerea cuantumului pedepsei aplicate, ca o consecinţă a incidenţei art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. Prin urmare, în baza declaraţiei de recunoaştere, instanţa reţine că situaţia de fapt expusă în actul de sesizare a instanţei, confirmată de altfel şi cu ocazia primei judecăţi, corespunde realităţii, în sensul că, în cursul anului 2005, inculpatul N.E. s-a constituit împreună cu alte persoane, coinculpate în Dosar nr. 2873/87/2009 al Tribunalului Teleorman, în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 87/2010, şi anume I.A. (liderul grupului), O.B.F. (minor, care se ocupa în principal cu postarea de licitaţii fictive), S.A., N.G.I., O.I.L., având ca scop crearea unor filiere prin intermediul cărora să organizeze sistematic licitaţii frauduloase pe site-uri specializate privind vânzarea unor bunuri inexistente, înşelarea unor cetăţeni străini şi obţinerea în mod facil de foloase materiale (bani). În cadrul grupului, inculpaţii aveau sarcini bine stabilite pentru îndeplinirea cărora primeau anumite procente din beneficiile ilicite realizate ca urmare a înşelării cetăţenilor străini, părţi vătămate şi civile în cauză.
Astfel, din analiza coroborată a probelor administrate în cauză, şi anume plângerile părţilor vătămate, declaraţii martori, procese-verbale de percheziţie asupra sistemelor informatice, anchete sociale, raport de evaluare în cazul unui participant la infracţiuni, minor, Adresa nr. 34 2009 din 20 februarie 2009 a United States Secret Service însoţită de un CD ce conţine fişiere cu lista transferurilor de bani W.U. efectuate de persoanele suspecte, tabel întocmit de organele de poliţie cu sume de bani suspecte primite de inculpat şi alte persoane participante la infracţiuni, prin sistemul de transmitere a banilor W.U., buletinele de transmitere rapidă a banilor W.U. şi M.G. şi xerocopii acte de identitate privind beneficiarii sumelor comunicate de părţi, declaraţii inculpaţi a rezultat următoarele:
Inculpatul N.E. (nume anterior Ş.E.) a fost membru al grupului infracţional condus de inculpatul I.A. şi rudă cu acesta şi avea ca atribuţii ridicarea de la bănci a sumelor de bani expediate de persoanele vătămate înşelate.
În licitaţiile fictive postate pe internet de O.B.F., minor la acea vreme, inculpatul N.E. apare menţionat ca proprietar al bunurilor licitate, motiv pentru care şi sumele de bani avansate de cetăţeni străini pentru plata bunurilor licitate erau expediate e numele inculpatului N.E.
În cursul procesului penal, în faza incipientă a urmăririi penale, inculpatul N.E. (având calitatea de făptuitor la acea vreme) a dat o singură declaraţie în faţa organelor de cercetare penală, pentru care s-a întocmit procesul-verbal din 28 octombrie 2005 şi în care s-a arătat că inculpatul a ridicat de 4 ori, de la sucursalele B.R. de pe raza mun. Bucureşti (identificate în procesul-verbal din 27 octombrie 2005), diferite sume de bani, care proveneau de la cetăţeni străini (americani) înşelaţi prin internet cu ajutorul unui computer pe care numiţii O.B. şi S.A. îl deţineau într-unul din apartamentele închiriate în Bucureşti de către I.A., liderul grupului. Buletinele de transfer de bani erau completate de inculpatul N.E., deoarece sumele de bani trimise de cetăţeni americani înşelaţi erau expediate pe numele său iar datele transferurilor (numele persoanei care trimitea banii, ţara/oraşul de unde se expediau banii, numărul de control al transferurilor de bani) erau comunicate inculpatului N.E. de către numitul S.A., care-l şi însoţea de fiecare dată la bancă.
În realizarea sarcinilor pe care acest inculpat le-a avut în structura grupului infracţional, s-a deplasat în Turcia, la Istanbul, de unde a ridicat de la o bancă, în două rânduri, suma totală de 11.200 dolari, ce fusese expediată pe numele său de cetăţeni americani înşelaţi. Această sumă de bani a fost folosită de inculpatul N.E. în interesul său personal, fără a mai fi împărţită cu ceilalţi membrii ai grupului, conform înţelegerii, motiv pentru care a fost exclus de către aceştia din grup. Din probatoriu a rezultat că, pe perioada şederii în Turcia, inculpatul N.E. a fost însoţit de concubina sa la aceea vreme, M.P.
De asemenea, potrivit probatorului, în luna iunie 2005, în scopul înşelării cetăţenilor străini, inculpatul O.B.F. a postat pe site-ul de licitaţii specializat eee un autoturism marca F.M., an de fabricaţie 19999, pe care în fapt nu-l avea, scopul postării fiind acela de a se obţine sume de bani în mod ilicit. Pentru auto respectiv a licitat partea vătămată G.C.C., domiciliat în Texas, SUA, care în urma unei corespondenţe electronice avută cu "vânzătorul" O.B. a acceptat să cumpere autoturismul cu suma de 4.200 dolari. Pentru a înşela această parte civilă, O. a folosit metoda "escrow", şi anume intermedierea tranzacţiei prin site-ul qqqqq, site falsificat de către inculpatul O.B. şi care garanta în mod fals că vânzătorul bunului avea o sumă de bani mai mare depozitată, de 10000 dolari, din care se putea despăgubi în cazul în care, după efectuarea plăţii, vânzătorul nu ar mai fi expediat bunul licitat.
Părţii vătămate G.C.C., i s-a cerut de către O.B. să expedieze suma de bani, de 4500 dolari, către inculpatul N.E., prin M.G., în Marea Britanie (Londra, str. T), fapt pe care partea vătămată l-a şi făcut, fără ca să primească bunul pe care l-a licitat. Pentru a discuta cu această parte vătămată numitul O.B. a folosit adresa de e-mail wwwwww, adresă pe care a sustras-o de la utilizatorul legitim şi căreia i-a modificat parola pentru ca acesta din urmă să nu aibă acces la propria sa adresă de e-mail. Persoana vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 100.000 dolari, din care s-a reţinut că a fost dovedit doar prejudiciul de 4500 dolari.
În cursul lunii ianuarie 2005, O.B. (persoană din grup care se ocupa cu postarea de licitaţii, falsificare de parole, conturi, crearea şi utilizarea fără drept de conturi, adrese de poştă electronică, comunicarea cu persoanele înşelate, având abilităţi în operarea pe calculator şi comunicarea în limba engleză) a postat pe site-ul yyyyyy o ofertă fictivă de vânzare a unei motociclete marca S., ca vânzător indicând pe N.E., cu domiciliul în Alexandria, str. T., România, inculpat în cauza de faţă.
Pentru intermedierea vânzării şi a da credibilitatea părţii vătămate J.A.H., cetăţean american din Sua, Iredell, a fost folosită o pagină falsă a unui site de tip escrow, şi anume bbbbbbbb, postată de numitul O.B. Acesta a folosit pentru a discuta on-line cu partea vătămată adresa de e-mail ccccccc, adresă de asemenea sustrasă de la un utilizator legitim, căreia i se modificase parola. Partea vătămată a expediat la data de 06 octombrie 2005, prin sistemul M.G. suma de 1500 dolari în România, pe numele inculpatului N.E., reprezentând avansul pentru motocicleta licitată, bun care, evident nu a fost trimis, pentru simplul motiv că nu exista în posesia şi proprietatea vânzătorului iar scopul postării a fost de a obţine bani ilicit. Suma de bani în cauză a fost ridicată de inculpatul N.E. de la o bancă din Bucureşti, fiind împărţită cu membrii grupului infracţional.
În luna iulie 2005, numitul O.B. a postat o altă licitaţie pe site-ul specializat mmm, în acest caz fiind vorba de un auto de teren marca "J.W.", an de fabricaţie 2000 şi indicând ca proprietar pe acelaşi inculpat, N.E. Pentru bunul respectiv a licitat partea vătămată E.M., cetăţean american din 832 Glendora, USA, fiind contactat on-line până la data de 30 iunie 2005 de către numitul O.B., prin intermediul site-ului qqqqq., site falsificat de către sus-numitul în vederea garantării în fals a posibilităţii de plată a vânzătorului. La solicitarea acestuia din urmă partea vătămată a trimis suma de 4180 dolari către inculpatul N.E., prin M.G., în Turcia, pentru plata bunului licitat, bun pe care nu l-a primit ulterior, conform înţelegerii. Suma a fost ridicată de inculpatul N.E. din Turcia. Partea vătămată a formulat plângere la autorităţile americane la data de 07 august 2005, aceasta fiind trimisă autorităţilor române, şi s-a constituit parte civilă cu suma de bani expediată, de 4180 dolari.
În luna iunie 2005, numitul O.B. a postat pe site-ul de licitaţii sss, o licitaţie fictivă cu privire la un autoturism, bunul fiind licitat de partea vătămată D.D.W., cetăţean american din East Grace Republic, Greene, vânzătorul fiind declarat ca având numele de N.E., din România, Alexandria, str. D. Pentru a discuta detaliile licitaţiei, O.B. a folosit adresa de e-mail rrr, sustrasă de asemenea de la un utilizator legitim. Pentru a câştiga încrederea părţii vătămate s-a folosit un site falsificat de tip escrow, şi anume ppp. Întrucât partea vătămată a văzut bunul licitat şi pe site-ul E.B., de adevăratul proprietar, nu a mai trimis avansul respectiv, dându-şi seama că se urmăreşte înşelarea sa şi a formulat plângere la autorităţile americane la data de 16 iunie 2005, fără a se constitui parte civilă în cauză.
În luna iunie 2005, numitul O.B. a postat din nou o licitaţie fictivă pe site-ul yyyyyy, obiectul licitaţiei fiind un autoturism, vânzătorul fiind indicat ca fiind N.E., România, Alexandria. Interesat de cumpărarea acestuia s-a arătat partea vătămată L.H., cetăţean american din Monroe, USA. Pentru a spori încrederea a folosit site-ul falsificat de tip escrow, şi anume ppp. Întrucât partea vătămată a văzut bunul licitat şi pe site-ul E.B., de adevăratul proprietar, nu a mai trimis avansul respectiv, dându-şi seama că se urmăreşte înşelarea sa şi a formulat plângere la autorităţile americane la data de 14 iunie 2005, fără a se constitui parte civilă în cauză.
În anul 2006, membrii grupului infracţional, astfel cum au fost enumeraţi anterior, mai puţin inculpatul N.E., şi-au continuat activitatea infracţională desfăşurată în cursul lui 2005, astfel:
În ianuarie 2006 numitul O.B. a postat o altă licitaţie fictivă sub numele de M.S. din Anglia, pe site-ul specializat de licitaţii eee, cu privire la un autoturism marca J.W., an de fabricaţie 2004, pe care în fapt nu-l avea. Interesat de cumpărarea acestuia s-a arătat partea vătămată N.T., cetăţean american din Texas, SUA. Pentru a spori încrederea cumpărătorului a folosit site-ul falsificat de tip escrow, şi anume qqqqq., site falsificat de către sus-numitul în vederea garantării în fals a posibilităţii de plată a vânzătorului. În discuţiile purtate de partea vătămată cu numitul O.B., acesta din urmă a susţinut în mod fals că bunul licitat se află depozitat la o companie de livrare din Texas. Fiind de bună-credinţă, partea vătămată a plătit pentru bunul licitat suma de 5500 dolari, sumă expediată la sfârşitul lunii ianuarie 2006 pe numele de M.S. în Londra, Anglia, de unde au fost ridicaţi de către o persoană rămasă neidentificată. Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 5500 dolari la data de 06 februarie 2006.
O altă licitaţie fictivă probată a fost postată în luna ianuarie 2006 de către O.B. şi pe site-ul hhh, cu privire la un autoturism marca T.S., an de fabricaţie 1998, ca proprietar fiind indicat A.B. din Grange Farm, Marea Britanie şi a indicat pentru cei care vroiau să liciteze adresa de e-mail jjjjj. Interesat de cumpărarea acestuia s-a arătat partea vătămată T.V., cetăţean american din California, SUA, care l-a contactat pe aşa-zisul proprietar la adresa de e-mail indicată, stabilindu-se ca preţul bunului să fie de 4.500 dolari. Pentru a spori încrederea sus-numitul a folosit site-ul falsificat de tip escrow, şi anume qqqqq., site falsificat de către sus-numitul în vederea garantării în fals a posibilităţii de plată a vânzătorului. În fapt, reprezentantul qqqqq cu care partea vătămată a discutat despre plată şi livrarea bunului era tot inculpatul O.B., care a falsificat pagina site-ului respectiv, afirmând în fals că vânzătorul are o garanţie de 10000 dolari şi că tranzacţie nu prezintă nici un risc. Între O. şi partea vătămată s-au purtat mai multe discuţii on-line, primul menţionând în mod mincinos că bunul se află deja în Texas şi l-a expediat părţii vătămate.
Prin manoperele frauduloase folosite şi desfăşurate pe internet, partea vătămată a fost indusă în eroare, fapt ce a determinat-o să expedieze pe adresa indicată de O.B. suma de 2500 dolari, prin intermediul M.G., reprezentând un avans pentru bunul licitat. La data de 06 februarie 2006 partea vătămată a formulat plângere penală împotriva persoanei care a păgubit-o, solicitând plata de despăgubiri civile în sumă de 2500 dolari.
S-a menţionat şi faptul că, la data de 11 iunie 2005, în urma postării de către O.B. a unei licitaţii fictive pe internet cu privire la vânzarea unui autoturism, inculpatul N.E., împreună cu ceilalţi coinculpaţi O.B. şi S.A. s-au deplasat din mun. Alexandria în mun. Bucureşti, cu un taxi condus de martorul N.G.I. În timpul deplasării, şoferul taxi a oprit la cererea inculpaţilor în faţa unei sucursale a B.R., unde inculpatul N.E. a completat un formular W.U., datele transferului de bani fiindu-i indicate de S.A. Potrivit datelor transferului de bani, persoana vătămată B.L.D., cetăţean american neidentificat, a fost înşelat cu suma de 5365 dolari, sumă ce a fost ridicată de la bancă de către inculpatul N.E. şi împărţită între membrii grupului.
În raport de situaţia de fapt expusă, văzând şi declaraţia inculpatului N.E. de recunoaştere a vinovăţiei în comiterea faptelor astfel cum acestea au fost expuse în rechizitoriul parchetului, tribunalul a constatat că, faptele comise de inculpat, astfel cum au fost prezentate mai sus întrunesc în drept elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. a) C. pen.
Fapta aceluiaşi inculpat de a ridica în mod repetat sume de bani transferate din străinătate de părţile vătămate şi civile, cetăţeni americani, cunoscând că acestea proveneau din organizarea de licitaţii frauduloase lansate prin intermediul reţelei internet de către inculpatul minor O.B.F., cauzând astfel părţilor vătămate prejudicii patrimoniale întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. c), art. 37 lit. a) C. pen., aşa încât cererea formulată de procuror cu privire la schimbarea încadrării juridice a fost admisă, dispunându-se în consecinţă. S-a avut în vedere în acest sens faptul că valoarea socială lezată a constituit-o relaţiile sociale referitoare la securitatea sistemelor informatice ce aparţin sferei de interes public şi privat dar şi patrimoniul persoanei prejudiciate, induse în eroare prin prezentarea în sistem informatic a unor date nereale.
Cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor, tribunalul, având în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, caracterul repetat al acestora, împrejurările concrete în care s-au produs, faptul că la comiterea faptelor au participat în calitate de autor un minor, de circumstanţele personale ale inculpatului, care este recidivist în raport de pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată de Judecătoria Motru prin Sentinţa penală nr. 585 din 24 august 2000, pentru care a început executarea la data de 6 aprilie 2000 şi liberat condiţionat la data de 11 decembrie 2003, prin Sentinţa penală nr. 6036, cu un rest de pedeapsă neexecutat de 619 zile, a avut o poziţie de recunoaştere a vinovăţiei, luând în considerare şi limitele speciale de pedeapsă precum şi dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. privind reducerea cu 1/3 a pedepsei în cazul recunoaşterii vinovăţiei, tribunalul a dispus condamnarea inculpatului la pedepse cu închisoarea, astfel:
În baza art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. a) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 2 luni.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., art. 58 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. a) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an şi 10 luni.
Constatând concursul real de infracţiuni a contopit pedepsele aplicate, potrivit art. 33 -34 lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 2 luni închisoare.
În baza art. 61 C. pen. a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate a pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată de Judecătoria Motru prin Sentinţa penală nr. 585 din 24 august 2000, pentru care a început executarea la data de 6 aprilie 2000 şi liberat condiţionat la data de 11 decembrie 2003, prin Sentinţa penală nr. 6036, cu un rest de pedeapsă neexecutat de 619 zile şi a contopit acest rest de pedeapsă neexecutat cu pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin hotărâre, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare.
S-a apreciat de instanţă că această pedeapsă a fost pe măsura tulburării pe care inculpatul, prin faptele sale, a produs-o în mediul social şi poate asigura scopul pedepsei prevăzut în art. 52 C. pen.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza II-a, lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.
Pentru interzicerea drepturilor civile, instanţa a avut în vedere natura faptei săvârşite, gradul de pericol social al acesteia, circumstanţele personale ale inculpatului, precum şi pedeapsa principală aplicată, acestea conducând la concluzia unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) şi c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunilor.
Luând în considerare şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 30 martie 2004 privind Cauza Hirst contra Marii Britanii) precum şi Decizia Nr. LXXIV/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a apreciat că interzicerea exerciţiului acestor drepturi este necesară pentru asigurarea unui scop legitim, respectiv desfăşurarea instrucţiei penale, măsură care este necesară într-o societate democratică. De asemenea, luând în considerare natura şi durata pedepsei principale aplicate, instanţa a apreciat că interzicerea acestor drepturi este proporţională cu situaţia care a determinat-o.
Totodată, pe lângă pedeapsa principală, s-a aplicat faţă de inculpat în temeiul art. 65 C. pen. şi pedeapsa complementară, obligatorie în cazul de faţă, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza II-a, lit. b) C. pen., în condiţiile art. 66 C. pen., pe o durată de 2 ani.
Întrucât faţă de inculpat s-a emis mandatul european de arestare nr. 3 din 27 august 2010 în vederea executării mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 105/2010 emis de Tribunalul Teleorman, pus în executare de către autorităţile spaniole la data de 15 mai 2012, când s-a procedat la prinderea inculpatului în vederea predării către autorităţile române, în raport de dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, potrivit căruia durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri formulate de autorităţile române în temeiul legii este luată în calcul în cadrul procedurii penale române şi se compută din durata pedepsei aplicate de instanţele române, văzând şi prevederile art. 88 C. pen. a computat din pedeapsa aplicată prin hotărâre perioada de timp de la arestare până la predarea efectivă şi în continuare la zi, respectiv de la data de 15 mai 2012 la zi. Menţine în continuare stare de arest a inculpatului, în raport de dispoziţiile art. 350 C. proc. pen.
S-a emis un nou mandat de executare a pedepsei închisorii în temeiul dispoziţiilor prezentei sentinţe, urmând ca cel anterior, cu nr. 105 din 11 august 2010 emis de Tribunalul Teleorman pe numele inculpatului să-şi înceteze efectele, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Cu referire la latura civilă, s-a constatat, că modul de soluţionare a acţiunii civile dispusă prin Sentinţa penală nr. 87 din 27 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Teleorman, definitivă nu a fost contestat de către inculpat în procedura prevăzută de art. 5221 C. proc. pen. şi nici cu ocazia rejudecării cauzei, potrivit art. 404 şi urm. C. proc. pen., aşa încât aceste dispoziţii prin care a fost soluţionată latura civilă a procesului penal privind pe inculpat au intrat în puterea lucrului judecat şi nu formează obiectul analizei în cauza de faţă.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 40000 RON, în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., la baza obligaţiei stând culpa procesuală a acestuia.
Onorariu avocat oficiu în sumă de 200 RON a fost avansat din fondurile M.J.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman şi inculpatul N.E.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a criticat sentinţa pentru nelegalitate atât în ce priveşte soluţionarea laturii penale cât şi în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile.
În motivele de apel, Parchetul a arătat că:
"1). În mod eronat, instanţa a admis cererea formulată de petent, având ca obiect rejudecarea în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 5221 C. proc. pen.
Astfel, procedura rejudecării în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare, reglementată în art. 5221 C. proc. pen., are ca scop asigurarea dreptului la apărare al persoanei judecate şi condamnate în lipsă. În consecinţă, cererea de rejudecare formulată de către persoana judecată şi condamnată în lipsă, care a avut cunoştinţă de existenţa procedurilor penale împotriva sa, a avut posibilitatea de a-şi exercita dreptul la apărare şi a fost reprezentată de un apărător în tot cursul procesului penal, însă nu s-a prezentat în faţa instanţelor judecătoreşti, este inadmisibilă (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 624 din 29 februarie 2012).
În cauză, s-a reţinut că, petentul condamnat N.E. a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen., rejudecarea Dosarului nr. 2873/87/2009, al Tribunalului Teleorman, cu motivarea că în dosarul menţionat, în care s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, atât urmărirea penală, cât şi judecarea cauzei au avut loc în lipsa lui, fără ca acesta să indice motivele ori împrejurările care l-au împiedicat să se prezinte în faţa autorităţilor judiciare cu ocazia citării sale, în vederea efectuării unor acte de urmărire penală.
În interpretarea dispoziţiilor art. 5221 C. proc. pen., dreptul persoanei extrădate ori predate în baza unui mandat european de arestare, de a beneficia de rejudecarea unei cauze poate fi restricţionat nu numai în situaţia în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunţarea hotărârilor, ci şi când rezultă că a avut cunoştinţă, în alt mod, despre desfăşurarea judecăţii. Aceeaşi interpretare rezultă şi din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie potrivit căreia, în ipoteza în care o persoană a avut cunoştinţă despre desfăşurarea judecăţii şi cu toate acestea nu s-a prezentat în faţa instanţelor, este vorba despre o conduită procesuală culpabilă a persoanei extrădate care nu poate fi invocată în susţinerea unei cereri de rejudecare, conduită neprotejată de prevederile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Totodată, caracterul conform cu cerinţele impuse de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale al unei judecăţi desfăşurate în lipsa inculpatului, în condiţiile în care acesta a renunţat la dreptul de a se prezenta la judecată, a fost deja constatat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauze precum Mihaies împotriva Franţei (decizia din 25 mai 1998), Poitrimol împotriva Franţei (hotărârea din 23 noiembrie 1993), Colozza împotriva Italiei (hotărârea din 12 februarie 1985).
Posibilitatea soluţionării cauzei în lipsa inculpatului este recunoscută şi prin Rezoluţia nr. 75 (11) a Consiliului Europei privind criteriile ce trebuie respectate în cazul în care o persoană este judecată în lipsă. Astfel, în criteriul nr. 9 se statuează că persoana condamnată în lipsă ar trebui să aibă dreptul de a fi judecată din nou dacă dovedeşte faptul că absenţa sa de la judecata iniţială este datorată unor cauze independente de voinţa sa şi că nu a avut posibilitatea de a înştiinţa instanţa.
S-a menţionat că, nici reglementările internaţionale şi nici cele interne nu impun de plano admiterea unei cereri de rejudecare în cazul unei persoane condamnate în lipsă, impunându-se verificarea faptului dacă aceasta s-a sustras sau nu de la judecată. A interpreta altfel dispoziţiile legale, ar însemna a recompensa sustragerea de la soluţionarea cauzei şi a da posibilitatea condamnatului să se prevaleze de propria sa culpă, legitimând astfel un abuz de drept procesual.
În urma analizării actelor dosarului, se regăseşte situaţia descrisă mai sus, aceea a sustragerii petentului condamnat de la judecata Dosarului nr. 2873/87/2009, al Tribunalului Teleorman, având drept consecinţă inadmisibilitatea cererii de rejudecare a cauzei după predare în baza mandatului european.
Astfel, s-a constatat faţă de petentul condamnat N.E. s-a dispus începerea urmăririi penale în Dosarul nr. 87/D/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Teleorman, prin rezoluţiile din datele de 27 februarie 2006 şi 24 aprilie 2007, fiindu-i adusă la cunoştinţă învinuirea iniţială la data de 21 iulie 2006.
Inculpatul a fost audiat, prin consemnarea olografă a declaraţiei, la datele de 07 octombrie 2005 şi 21 iulie 2006 şi pe formular tipizat, la data de 22 iulie 2006.
Ca atare, actele aflate în dosarul de urmărire penală a demonstrat faptul că petentul avea cunoştinţă de urmărirea penală desfăşurată împotriva sa, din conţinutul declaraţiilor date de petent, rezultând poziţia sa de recunoaştere a faptelor, pe care le-a detaliat în raport cu cronologia desfăşurării acestora, dar şi cu implicarea celorlalţi participanţi.
Totodată, în vederea prezentării materialului de urmărire penală, activitate a cărei efectuare nu a fost posibilă, petentul a fost citat în mod repetat la domiciliu, la sediul Consiliul Local al Municipiului Alexandria, fiind emise mandate de aducere, din verificările efectuate rezultând că acesta a părăsit teritoriul României la data de 24 martie 2009, cu destinaţia Spania. Mai mult, din procesul-verbal întocmit de lucrătorii SCCO Teleorman la data de 22 iunie 2009, a rezultat că, în urma apelării telefonice a petentului, aflat pe teritoriul Spaniei, acesta a declarat că are cunoştinţă despre citarea sa repetată, în vederea prezentării materialului de urmărire penală şi că nu se poate prezenta la sediul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Teleorman, neputând preciza data revenirii în România.
Ulterior, petentul nu s-a prezentat nici la termenele de judecată stabilite în cursul cercetării judecătoreşti, deşi acesta a fost citat, atât la domiciliu, cât şi la Consiliul Local al Municipiului Alexandria, fiind emise, de asemenea, mandate de aducere.
În consecinţă, petentul a avut cunoştinţă de procesul desfăşurat împotriva sa, iar dreptul său la apărare nu a fost restricţionat în cauză, beneficiind de asistenţa juridică a unui apărător din oficiu, acesta fiind cel care a ales să nu îl exercite direct.
Simpla împrejurare că autorităţile cunoşteau că petentul se afla în Spania, nu implică şi posibilitatea de a proceda la citarea sa, în lipsa cunoaşterii adresei de domiciliu, pe care petentul a refuzat să o indice în mod permanent.
Prin urmare, în cauză s-a constatat că acesta avea cunoştinţă de existenţa procedurilor penale care îl priveau, a avut posibilitatea să-şi exercite dreptul la apărare, a fost reprezentat de un apărător în tot cursul procesului, însă a înţeles să nu participe la judecată. Lipsa petentului de la judecată îi este imputabilă acestuia, iar pe de altă parte, textul art. 5221 C. proc. pen. conţine norme dispozitive, iar nu imperative pentru instanţa care a judecat cauza în primă instanţă şi care este competentă să judece cererea de rejudecare.
În consecinţă, s-a constatat că, deşi petentul a fost condamnat în lipsă la toate instanţele (fond, apel, recurs), nu a fost judecat fără să aibă cunoştinţă de procedurile derulate împotriva sa, declaraţiile date în faza iniţială din cursul procesului penal, dovedind contrariul celor susţinute în cererea de rejudecare, astfel că respingerea cererii de către instanţa de fond, era pe deplin justificată.
2). În situaţia în care s-ar aprecia că cererea de rejudecare a cauzei a fost admisă, cu respectarea dispoziţiilor legale, soluţia instanţei pe fond, este nelegală, cu referire la încadrarea juridică a uneia dintre faptele reţinute în sarcina inculpatului.
Astfel, la termenul de judecată din data de 27 noiembrie 2012, procurorul de şedinţă a solicitat schimbarea încadrării juridice dată uneia dintre fapte, prin rechizitoriu, respectiv din art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 26 C. pen., rap. la art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., solicitarea fiind pusă în discuţia părţilor de către instanţă.
La data de 08 ianuarie 2013, când cauza s-a rejudecat, instanţa, admiţând cererea procurorului, a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpat, din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., dispunând condamnarea inculpatului N.E., în baza acestui text de lege, deşi forma de participaţie a sa la infracţiuni era aceea de complice, iar nu de autor.
În consecinţă, s-a constatat că, instanţa a omis să facă aplicarea dispoziţiilor art. 26 C. pen., cu privire la infracţiunea prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., deşi aceasta se impunea, în raport de contribuţia inculpatului, care a înlesnit consumarea faptelor repetate de înşelăciune prin intermediul tranzacţiilor pe site-uri de internet, prin activităţile sale de retragere din unităţi bancare, a sumelor de bani expediate de cetăţenii străini înşelaţi.
De altfel, în cuprinsul hotărârii, descriind fapta săvârşită de inculpat, constând în faptul ridicării, în mod repetat, de sume de bani transferate de mai mulţi cetăţeni americani, instanţa a apreciat că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., sens în care a reţinut că cererea, vizând schimbarea încadrării juridice, este întemeiată, însă în dispozitivul sentinţei, a dispus condamnarea inculpatului, în baza art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., fără să reţină aplicarea prev. art. 26 C. pen., existând contradictorialitate între considerentele şi dispozitivul hotărârii penale.
S-a mai arătat că sentinţa instanţei de fond a fost nelegală şi în ce priveşte modul de soluţionare a laturii civile a cauzei.
Prin sentinţa apelată, instanţa a luat act că latura civilă a cauzei a fost soluţionată prin Sentinţa penală nr. 87 din 27 iulie 2010, a Tribunalului Teleorman, reţinând că această sentinţă a fost definitivă şi că nu a format obiectul rejudecării.
Pentru o justă soluţionare a cauzei, instanţa a dispus asupra menţinerii dispoziţiilor sentinţei penale anterioare, referitoare la latura civilă a cauzei, iar nu să fi constatat că aceasta nu a format obiectul rejudecării.
Odată ce latura civilă a unei cauze este indisolubil legată de latura sa penală, reformarea unei hotărâri penale, pe calea rejudecării cauzei, a implicat analizarea şi soluţionarea, sub toate aspectele, a cauzei respective.
În consecinţă, argumentarea instanţei în sensul că latura civilă nu a format obiectul rejudecării, a fost eronată, aceasta având obligaţia de a se pronunţa asupra tuturor elementelor cauzei, inclusiv asupra laturii civile, fie prin menţinerea modului anterior de soluţionare, fie prin modificarea acestuia, cu atât mai mult cu cât, în baza art. 406 C. proc. pen., a dispus anularea în tot a Sentinţei penale nr. 87/2010, în ceea ce priveşte pe inculpatul N.E.
Inculpatul N.E., personal şi-a manifestat voinţa expresă neechivocă de a-şi retrage apelul, fiind îndeplinite condiţiile art. 369 C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 57 din 8 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman împotriva Sentinţei penale nr. 1 din data de 8 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Teleorman.
A desfiinţat sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:
În temeiul art. 5221 C. proc. pen. a respins, ca inadmisibilă, cererea de rejudecare formulată de petentul condamnat N.E. cu privire la Dosarul nr. 2873/87/2009 al Tribunalului Teleorman.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe petentul condamnat N.E. la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 RON, s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat, în apel, au rămas în sarcina statului.
În temeiul art. 369 C. proc. pen. a luat act de retragerea apelului declarat de petentul condamnat N.E. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a constatat că petentul condamnat nu se află în situaţia reglementată de art. 5221 C. proc. pen. şi, deci, nu poate beneficia de rejudecarea cauzei, astfel cum a solicitat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs condamnatul N.E., solicitând admiterea acestuia, întrucât nu a avut cunoştinţă de proces.
Recursul nu este fondat.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., cât şi prin prisma disp. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., reţine Înalta Curte că recursul declarat de condamnat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:
Prin Sentinţa penală nr. 87 din 27 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Teleorman, inculpatul N.E. a fost condamnat, în absenţă, la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare în baza art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 37 şi art. 74 - 76 C. pen. şi în baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen. art. 58 din Legea nr. 161/2003, art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 - 76 C. pen., fiind revocat beneficiul liberării condiţionate a pedepsei anterioare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 585 din 24 august 2000 a Judecătoriei Motru şi dispusă contopirea restului de pedeapsă rămas neefectuat, de 619 zile, cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare.
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen., iar în baza art. 65 C. pen., a fost aplicată acestuia pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
Totodată, au fost admise acţiunile civile formulate de părţile civile G.C.C., J.A.H., E.M., T.T., N.T., T.V., Compania E.I., reprezentată de T.R., dispunându-se obligarea în solidar a inculpatului N.E. cu alte persoane inculpate în aceeaşi cauză şi cu părţile responsabile civilmente O.D. şi O.A., la plata în RON, reprezentând echivalentul a 4500 dolari către partea civilă G.C.C., a 1500 dolari către partea civilă J.A.H., a 4180 dolari către partea civilă E.M., a 1014 dolari către T.T., a 5500 dolari către N.T., a 2500 dolari către T.V., a 547, 8 dolari către partea civilă Compania E.I., iar în baza art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul N.E. a sumei de 2347,04 euro.
Sentinţa tribunalului a rămas definitivă prin neapelare, în ce priveşte pe acest inculpat.
Faţă de inculpatul N.E. s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii cu nr. 105/2010 din 11 august 2010.
Constatându-se că inculpatul se sustrage de la executarea unei pedepse anterioare aplicată de Judecătoria Zimnicea, acesta a fost pus în urmărire la nivel naţional şi internaţional. De asemenea, în vederea executării Sentinţei nr. 87/2010, faţă de inculpat s-a emis de tribunal, Ordinul de interzicere a părăsirii ţării cu nr. 2873/87/2010 din 11 august 2010.
Totodată, faţă de inculpat, în vederea executării mandatului de executare a pedepsei închisorii cu nr. 105/2010 din 11 august 2010, s-a emis de Tribunalul Teleorman mandatul european de arestare nr. 3 din 27 august 2010.
Din probatoriu a rezultat că inculpatul a fost arestat în Spania, la data de 15 mai 2012 în vederea predării, în baza mandatului european de arestare nr. 3/2010 şi predat autorităţilor române, la data de 11 iulie 2012.
Faţă de petentul condamnat N.E. s-a dispus începerea urmăririi penale în Dosarul nr. 87/D/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Teleorman, prin rezoluţiile din datele de 27 februarie 2006 şi 24 aprilie 2007, fiindu-i adusă la cunoştinţă învinuirea iniţială la data de 21 iulie 2006.
Inculpatul a fost audiat, prin consemnarea olografă a declaraţiei, la datele de 07 octombrie 2005 şi 21 iulie 2006 şi pe formular tipizat, la data de 22 iulie 2006.
Ca atare, actele aflate în dosarul de urmărire penală demonstrează faptul că petentul avea cunoştinţă de urmărirea penală desfăşurată împotriva sa, din conţinutul declaraţiilor date de petent, rezultând poziţia sa de recunoaştere a faptelor, pe care le-a detaliat în raport cu cronologia desfăşurării acestora, dar şi cu implicarea celorlalţi participanţi.
Totodată, în vederea prezentării materialului de urmărire penală, activitate a cărei efectuare nu a fost posibilă, petentul a fost citat în mod repetat la domiciliu, la sediul Consiliului Local al Municipiului Alexandria, fiind emise mandate de aducere, din verificările efectuate rezultând că acesta a părăsit teritoriul României la data de 24 martie 2009, cu destinaţia Spania. Mai mult, din procesul-verbal întocmit de lucrătorii SCCO Teleorman la data de 22 iunie 2009, a rezultat că, în urma apelării telefonice a petentului, aflat pe teritoriul Spaniei, acesta a declarat că are cunoştinţă despre citarea sa repetată, în vederea prezentării materialului de urmărire penală şi că nu se poate prezenta la sediul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Teleorman, neputând preciza data revenirii în România.
Din declaraţia dată de M.A., concubina petentului, rezultă că la domiciliul unde locuieşte efectiv a primit o citaţie pentru ca petentul să se prezinte la D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Teleorman în ziua de 17 martie 2009 în vederea prezentării materialului de urmărire penală.
A mai arătat că s-a prezentat, personal, la unitatea de parchet şi a adus la cunoştinţă că petentul este dus la muncă în Bucureşti şi solicită audierea la data de 23 martie 2009, aspect pe care l-a adus şi la cunoştinţa petentului, telefonic.
Totodată, a mai arătat că, în ziua de 23 martie 2009, petentul a venit la domiciliu iar a doua zi a plecat în Spania, fără să menţioneze vreo adresă, precizând că o să se întoarcă în ţară la data de 26 iulie 2009.
În cursul cercetării judecătoreşti petentul a fost citat conform dispoziţiilor procedurale la adresa cunoscută şi prin afişare, fiind emise în mod repetat, ordonanţe de aducere.
Astfel, deşi petentul a lipsit în cursul procesului penal, atât în faza de urmărire penală cât şi la toate termenele de judecată la instanţa de fond, precum şi la pronunţarea hotărârii de condamnare, Curtea constată că acesta nu se află în situaţia reglementată de art. 5221 C. proc. pen. şi nu poate beneficia de rejudecarea cauzei, aşa cum a solicitat.
Potrivit art. 5221 C. proc. pen., "în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului".
Procedura rejudecării în cazul predării în baza unui mandat european de arestare - cum este cazul în speţă - reglementată prin art. 5221 C. proc. pen., a fost introdusă pentru a garanta exercitarea dreptului la apărare al inculpaţilor care au lipsit pe întreaga durată a procesului de judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pronunţată în cauză.
Dreptul inculpatului de a fi prezent la judecată este recunoscut atât de legislaţia internă, cât şi de Pactul Internaţional relativ la drepturile civile şi politice şi în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, care în art. 6 parag. 3 prevede că cel acuzat are dreptul de a se apăra el însuşi şi dreptul de a interoga martorii.
De la regula prezenţei inculpatului la judecată - statuată prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului există şi excepţii, atunci când asigurarea acestei condiţii ar conduce la amânarea nejustificată a procedurii, mai ales dacă inculpatul are o culpă în absenţa sa (cauza Poitrimol c. Franţei, cauza Colozza c. Italiei).
Dreptul persoanei extrădate sau judecate în baza unui mandat european de arestare de a beneficia de rejudecarea cauzei poate fi restricţionat, nu numai în situaţia în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunţarea hotărârilor, ci şi atunci când a avut cunoştinţă în vreun mod, despre desfăşurarea judecăţii.
Aşa cum s-a arătat, petentul condamnat în cauză a avut cunoştinţă de existenţa procesului penal pornit împotriva sa, de acuzaţiile ce i se aduc, a avut posibilitatea să se prezinte în propria persoană şi să-şi facă apărările în tot cursul procesului penal şi a fost reprezentat de apărător, însă a înţeles să nu participe la judecată. Lipa petentului condamnat de la judecată îi este imputabilă întrucât după începerea urmăririi penale şi aducerea la cunoştinţă a învinuirii precum şi după ce a consimţit să dea declaraţii ca învinuit, la datele de 07 octombrie 2005 şi 21 iulie 2006, în mod olograf şi pe formular tipizat, la data de 22 iulie 2006 a părăsit teritoriul României exact la momentul în care urma să-i fie prezentat materialul de urmărire penală.
Conform procesului-verbal întocmit de S.C.C.O. Teleorman la data de 22 iunie 2009 a rezultat că, în urma apelării telefonice a petentului aflat pe teritoriul Spaniei, acesta declarat că are cunoştinţă de citarea sa repetată în vederea prezentării materialului de urmărire penală şi că nu se poate prezenta la sediul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial, neputând preciza data revenirii în România.
În cursul judecăţii, petentul a fost citat la domiciliul cunoscut şi prin afişare la Consiliul Local al Municipiului Alexandria, în lipsa încunoştinţării instanţei despre o eventuală schimbare de domiciliu.
Prin urmare, petentul condamnat a ales să nu se prezinte în faţa instanţei de judecată, aspect faţă de care cererea de rejudecare a cauzei a fost admisă în mod nelegal.
În consecinţă, nefiind identificate alte cazuri de casare care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de condamnat.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul N.E. împotriva Deciziei penale nr. 57 din 08 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 aprilie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 1287/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1334/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
