ICCJ. Decizia nr. 1411/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Ş! JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1411/2013
Dosar nr. 199/1/2013
Şedinţa publică din 23 aprilie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de contestaţie în anulare adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 10 ianuarie 2013, contestatorul N.M.L. a solicitat, în esenţă, desfiinţarea deciziei penale 4197 din 18 decembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 105/57/2012, cu motivarea că soluţia pronunţată este nelegală, deoarece au fost încălcate disp. art. 38514 alin. (11) C. proc. pen., instanţa fiind obligată să procedeze la ascultarea sa, arătând că la termenul de judecată i-a fost pus în vedere faptul că are dreptul de a da o declaraţie, numai dacă are aspecte noi de relatat faţă de declaraţiile date anterior la instanţa de fond. A mai arătat că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil şi a invocat cazul de contestaţie în anulare prev de art. 386 lit. e) C. proc. pen.
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei se constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 93 din 6 iulie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia în Dosarul nr. 105/57/2012 s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achitarea inculpatului N.M.L. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prev. de art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 C. pen.
În baza art. 11 alin. (2) lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul S.M. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000.
A fost ridicată poprirea asiguratorie instituită asupra salariului şi altor drepturi băneşti cuvenite inculpatului N.L.M. dispusă prin ordonanţa din 04 ianuarie 2012 şi s-a dispus restituirea sumelor încasate în temeiul ei.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A. Serviciul Teritorial Alba lulia, iar prin decizia penală nr. 4197 din 18 decembrie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A. Serviciul Teritorial Alba lulia împotriva sentinţei penale nr. 93 din 6 iulie 2012 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală, privind pe inculpaţii N.M.L. şi S.M.
A casat sentinţa atacată şi, în rejudecare în baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul N.M.L. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b) şi c) C. pen.
În baza art. 861 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 862 şi art. 82 alin. (3) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte trimestrial la judecătorul delegat cu supravegherea de la Tribunalul Sibiu; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 61 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul S.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă. în baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.
În baza art. 861 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 862 şi art. 82 alin. (3) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen., a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte trimestrial la judecătorul delegat cu supravegherea de la Tribunalul Tulcea;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul N.M.L. a sumei de 4.721 RON.
A menţinut măsura asiguratorie a popririi instituită prin ordonanţa nr. 142/P din 3 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A. Serviciul Teritorial Alba asupra salariului şi a celorlalte drepturi băneşti cuvenite inculpatului N.M.L. până la concurenţa sumei de 4.721 RON.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a obligat fiecare inculpat la plata sumei de câte 5.200 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat în fond.
Împotriva acestei decizii contestatorul N.M.L. a formulat contestaţie în anulare, invocând dispoziţiile art. 386 lit. e) din C. proc. pen., arătând că soluţia pronunţată este nelegală, deoarece au fost încălcate disp. art. 38514 alin. (11) C. proc. pen., instanţa fiind obligată să procedeze la ascultarea sa.
În conformitate cu dispoziţiile art. 391 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la termenul de judecată din 23 aprilie 2013, a examinat admisibilitatea cererii de contestaţie, fără citarea părţilor.
Analizând contestaţia în anulare, faţă de motivul invocat de către contestatorul N.M.L. şi faţă de dispoziţiile art. 386 din C. proc. pen., care prevăd expres şi limitativ cazurile în care se poate face contestaţie în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.
Potrivit disp. art. 386 lit. e) C. proc. pen., împotriva unei hotărâri penale definitive se poate face contestaţie în anulare când, la judecarea recursului, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori potrivit art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Potrivit art. 38514 alin. (11) C. proc. pen., cu ocazia judecării recursului, instanţa este obligată să procedeze la audierea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II C. proc. pen., atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţele de fond şi apel, precum şi atunci când aceste instanţe nu au pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.
Interpretarea dată acestei norme procedurale este în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, stabilită în aplicarea art. 6 parag. 1 şi 3 lit. c) şi d) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât calea de atac a recursului permite, în acest caz, instanţei de recurs să analizeze chestiunea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului.
În speţă, contestatorul N.M.L., în prezenţa apărătorului său ales, a fost audiat la instanţa de fond, Curtea de Apel Alba lulia, dosar Curtea de Apel Alba lulia şi a precizat că a dat declaraţii în faza de urmărire penală, unde a expus complet varianta sa, precizând că dacă, urmare administrării probatoriului, va considera necesar să facă anumite precizări, va da declaraţii în faţa instanţei.
În faţa instanţei de recurs, contestatorul a fost, de asemenea, asistat de apărător ales, şi întrebat fiind, faţă de disp. art. 38514 alin. (11) C. proc. pen., dacă doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de recurs, a arătat că înţelege să se prevaleze de dreptul la tăcere, astfel cum rezultă din încheierea din data de 3 decembrie 2012, dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, prin încheierea din 25 martie 2013 de îndreptare a erorii materiale strecurată în încheierea din 3 decembrie 2012, s-a modificat conţinutul alin. (5) în sensul următor: „La interpelarea preşedintelui completului de judecată în sensul dacă doreşte să facă o altă declaraţie, cu precizarea că nu este obligatoriu, ci numai dacă are de relatat aspecte noi, inculpatul N.M.L. a menţionat că, vizavi de solicitarea de achitare pronunţată de instanţa de fond şi de motivele de recurs, nu au apărut elemente noi care să fie lămurite printr-o eventuală declaraţie, precizând că nu doreşte să mai dea o nouă declaraţie".
Rezultă că, instanţa de recurs, în acord cu dispoziţiile art. 38514 alin. (11) C. proc. pen., l-a întrebat pe contestatorul N.M.L. dacă doreşte să dea o altă declaraţie, însă acesta a precizat că nu doreşte să mai dea o nouă declaraţie, arătând că nu au apărut eiemente noi care să fie lămurite printr-o eventuală declaraţie, având aceiaşi poziţie procesuală ca şi la instanţa de fond.
Potrivit dispoziţiilor art. 70 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul are dreptul de a nu face nici o declaraţie, context în care instanţa de recurs nu poate obliga inculpatul să dea o declaraţie şi, de asemenea, nici nu o poate cenzura, astfel încât dacă contestatorul dorea, putea să dea declaraţie în faţa instanţei de recurs indiferent de aspectele pe care dorea să le menţioneze, însă acesta şi-a manifestat dorinţa în sensul de a nu face nici o declaraţie.
Aşa fiind, cum contestatorul N.M.L. s-a prevalat de dreptul la tăcere, exprimându-şi în mod clar şi explicit poziţia sa procesuală cu privire la această împrejurare în faţa instanţei de recurs, neexistând situaţia prevăzută de art. 386 lit. e) C. proc. pen., Înalta Curte constată că în cauză a fost pronunţată o hotărâre legală şi temeinică, iar drept urmare, va respinge ca inadmisibilă, contestaţia în anulare, formulată de contestatorul N.M.L. împotriva deciziei penale nr. 4197 din 18 decembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 105/57/2012.
În baza art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul N.M.L. împotriva deciziei penale nr. 4197 din 18 decembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 105/57/2012.
Obligă contestatorul ia plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 23 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1430/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 1354/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
