ICCJ. Decizia nr. 1456/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1456/2013

Dosar nr. 5941/62/2010

Şedinţa publică din 26 aprilie 2013

Asupra recursurilor penale de faţă:

Prin sentinţa penală nr. 35/S din 13 februarie 2012, Tribunalul Braşov a hotărât:

În baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor B.C.C. şi U.G. prin actul de inculpare şi de sesizare a instanţei de judecată, după cum urmează;

- pentru inculpatul B.C.C., din cinci infracţiuni de luare de mită prevăzute, de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în cinci infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- pentru inculpatul U.G., din şase infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în şase infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. A respins celelalte cereri de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţi.

În baza art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru comiterea a cinci infracţiuni de luare de mită, inculpatul B.C.C. a fost condamnat la 5 pedepse principale a câte 3 ani închisoare şi cinci pedepse complementare prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pentru câte o perioadă de 7 ani.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor stabilite mai sus, inculpatul B.C.C. având de executat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pentru o perioadă de 7 ani.

În baza art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa accesorie constând în interzicerea pe durata executării principale a exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 86¹ şi art. 86² C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 8 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei principale, s-a dispus suspendarea executării şi a pedepsei accesorii aplicate.

În baza art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov conform programului de supraveghere stabilit de această instituţie;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.

- să desfăşoare un număr de 300 de ore la Atelierul M.F.C. al Fundaţiei P.S.C.

I s-a stras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., respectiv 83 C. pen.

S-a constatat faptul că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 21 mai 2010 şi până la data de 05 iunie 2010.

În baza art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru comiterea a şase infracţiuni de luare de mită, inculpatul U.G. a fost condamnat la 6 pedepse principale a câte 3 ani închisoare şi şase pedepse complementare prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pentru câte o perioadă de 7 ani.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor stabilite mai sus inculpatului U.G., acesta având de executat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pentru o perioadă de 7 ani.

În baza art. 86¹ şi art. 86² C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 8 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei principale, s-a dispus suspendarea executării şi a pedepsei accesorii aplicate.

În baza art. 86³ C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov conform programului de supraveghere stabilit de această instituţie;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.

- să desfăşoare un număr de 300 de ore la Atelierul M.F.C. al Fundatiei P.S.C.

I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., respectiv 83 C. pen.

S-a constatat faptul că inculpatul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore în data de 21 mai 2010.

În baza art. 350 alin. (1) şi 4 C. proc. pen., a fost revocată măsura obligării de a nu părăsi ţara, prevăzută de art. 145¹ C. proc. pen. dispusă faţă de inculpatul B.C.C. prin încheierea de şedinţă a Tribunalului Braşov din data de 03 iunie 2010 astfel cum a rămas definitivă decizia penală nr. 388 din 06 iunie 2010 a Curţii de Apel Braşov şi dispusă faţă de inculpatul U.G. prin încheierea de şedinţă a Tribunalului Braşov din data de 07 iunie 2010. executorie de îndată conform art. 350 alin. (4) C. proc. pen., dispune comunicarea prezentelor dispoziţii instituţiilor care s-au ocupat de supravegherea inculpaţilor.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, inculpaţii B.C.C. şi U.G. au fost obligaţi să plătească fiecare:

- numitei D.M. câte 1000 RON;

- numitei D.E. câte 1.500 RON

- numitului R.T. câte 1.000 RON

- numitei L.R. câte 2.500 RON

- numitei E.D. câte 1.000 RON

În baza aceloraşi dispoziţii, a obligat pe inculpatul U.G. să plătească numitului D.L.M. suma de 2.000 RON.

În baza art. 19 Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. ultim din C. pen., s-a dispus confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de 500 RON.

A fost menţinută ordonanţa procurorului din data de 31 mai 2010 prin care au fost dispuse măsuri asigurătorii, până la concurenţa sumei de 7.500 RON pentru inculpatul B.C.C., sechestrul fiind aplicat asupra autoturismului marca C. şi până la concurenţa sumei de 9.500 RON în cazul inculpatului U.G., sechestrul fiind aplicat asupra autoturismului marca H.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că:

- la data de 13 mai 2010, inculpaţii B.C.C. şi U.G, în calitate de comisari ai Gărzii Financiare, secţia Judeţeană Braşov, cu ocazia controlului de specialitate realizat la SC R. SRL Braşov, au pretins în mod injust de la administratorul D.M. suma de 8.000 RON, în scopul de a nu fi aplicate sancţiuni mai grave (suspendarea activităţii societăţii pe o perioadă de 3-6 luni şi sesizarea organului de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală), din care au primit suma de 2.000 RON de la martorul D.R.E. în data de 13 mai 2010 şi suma de 1.000 RON de la martorul C.A.L.L. în ziua de 21 mai 2010;

- la data de 31 martie 2010, cu ocazia controlului efectuat la SC D. SRL Braşov, inculpatul U.G., în calitate de comisar al Gărzii Financiare, secţia Judeţeană Braşov, a pretins şi primit de la administratorul D.L.M. suma de 2.000 RON, pentru a nu fi aplicate sancţiuni în urma neregulilor constatate constând în faptul că nu fuseseră emise facturi fiscale pentru întreaga cantitate de legume şi fructe comercializate;

- la data de 1 aprilie 2010, inculpaţii B.C.C. şi U.G., în calitate de comisari ai Gărzii Financiare, secţia Judeţeană Braşov, cu ocazia controlului de specialitate realizat la SC D.C. SRL, au pretins şi primit pe nedrept de la administratorul D.E. suma de 3.000 RON, pentru a nu aplica sancţiuni grave, constând în suspendarea temporară a activităţii societăţii şi amendă în cuantum de 10.000 RON, iar după primirea mitei au renunţat la întocmirea documentelor doveditoare ale activităţii de control desfăşurate;

- la data de 2 aprilie 2010, inculpaţii B.C.C. şi U.G., în calitate de comisari ai Gărzii Financiare, secţia Judeţeană Braşov, cu ocazia controlului de specialitate realizat la SC R.C. SRL, au primit cu titlu de mită de la administratorul R.T., suma de 2.000 RON pentru a nu fi aplicată o amendă în cuantum de 10.000 RON, iar la final au renunţat să întocmească documente justificative ale activităţii de control desfăşurate;

- la data de 26 aprilie 2010, inculpaţii B.C.C. şi U.G., în calitate de comisari ai Gărzii Financiare, secţia Judeţeană Braşov, cu ocazia controlului de specialitate realizat la SC R.L. SRL, au pretins pe nedrept de la administratorul L.R. suma de 8.000 RON, pentru a nu fi aplicată măsura suspendării temporare a activităţii societăţii, din care şi-au însuşit în folos propriu suma de 5.000 RON;

- la data de 11 mai 2010, inculpaţii B.C.C. şi U.G., în calitate de comisari ai Gărzii Financiare, secţia Judeţeană Braşov, cu ocazia controlului de specialitate realizat la SC B.P. SRL, au pretins pe nedrept de la administratorul E.D. suma de 3.000 RON pentru a nu suspenda activitatea societăţii pe o perioadă de 3 luni şi pentru a nu fi aplicată o amendă în valoare de 8.000 RON, din care şi-au însuşit în folos propriu suma de 2.000 RON.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Braşov şi inculpaţii U.G. şi B.C.C.

Parchetul a criticat sentinţa primei instanţe sub aspecte de netemeinicie şi nelegalitate. în ceea ce priveşte criticile de netemeinicie, acestea au vizat atât individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi - solicitându-se majorarea acestora, cât şi modalitatea de executare a acestor pedepse - solicitându-se executarea în regim de detenţie. În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate, acestea au vizat revocarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara, apreciindu-se că Tribunalul Braşov trebuia să menţină această măsură preventivă restrictivă de libertate.

Inculpaţii au criticat sentinţa apelată sub aspecte de netemeinicie, susţinând că aceasta este rezultatul unei interpretări greşite a mijloacelor de probă administrate, interpretare care se abate de la regulile de bază pe care se întemeiază teoria generală a probelor, reguli consacrate în C. proc. pen., în Constituţia României, Convenţia europeană a drepturilor omului, precum şi în doctrină. Criticile inculpaţilor au vizat, de asemenea, o greşită aplicare a unor dispoziţii legale. Dintre acestea, au fost subliniate absenţa unei verificări privind valoarea probantă a declaraţiilor denunţătorilor şi persoanelor apropiate acestora, susţinându-se că se impunea analiza bunei lor credinţe, a interesului în cauză, a legăturilor cu funcţionarul mituit, a împrejurărilor formulării denunţului, a vechimii faptelor reclamate, dacă denunţătorul s-a aflat sau nu sub influenţa unei alte persoane, dacă a fost determinat de organele de urmărire penală să formuleze denunţul, mai ales în situaţia în care ar fi putut să fie cercetat pentru infracţiuni şi, în special, dacă a provocat săvârşirea infracţiunii, în scopul obţinerii de probe.

De asemenea, au fost depuse şi concluzii scrise prin care inculpatul B.C.C. a susţinut în continuare criticile din memoriul menţionat în alineatul precedent, dar a adăugat şi alte critici referitoare la calitatea procesuală a persoanelor care au formulat denunţurile în prezenta cauză, relevanţa probatorie a declaraţiilor date de persoanele care au fost audiate în cauză în calitate de martori şi a conţinutului înregistrării audio-video, încălcarea dreptului inculpaţilor la prezumţia de nevinovăţie.

Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele efectului devolutiv, Curtea de Apel Braşov, a respins apelurile declarate în cauză.

Astfel, în primul rând, Curtea a analizat criticile aduse de cei doi inculpaţi, prin raportare la faptul că aceştia neagă acuzaţiile care li se aduc şi au solicitat ca, în cadrul rejudecării, să se pronunţe faţă de aceştia o soluţie de achitare.

A. În ceea ce priveşte criticile referitoare la calitatea procesuală a persoanelor care au formulat denunţurile în prezenta cauză, acestea au fost respinse ca nefondate.

Astfel, în apărare, s-a susţinut că toate persoanele care au fost audiate ca martori denunţători au formulat pretenţii civile şi au cerut restituirea sumelor pe care pretind că le-ar fi dat inculpaţilor, precizare pe care au făcut-o încă de la momentul formulării denunţurilor şi au confirmat-o şi în faţa instanţei de judecată. Potrivit art. 24 alin. (2) C. proc. pen., persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal se numeşte parte civilă, iar aceste dispoziţii trebuie coroborate cu prevederile art. 82 C. proc. pen., conform cărora persoana vătămată poate fi ascultată ca martor numai dacă nu este constituită parte civilă sau nu participă în proces ca parte vătămată.

Inculpaţii au susţinut că, atâta timp cât persoanele care au formulat denunţurile au formulat pretenţii civile, respectiv obligarea inculpaţilor la restituirea sumelor pe care pretind că le-au dat acestora, ele au calitatea de parte civilă şi nu pot fi audiate în cauză în calitate de martori, cu privire la aceste persoane funcţionând o prezumţie de parţialitate generată de interesul patrimonial pe care îl au şi de starea procesual-conflictuală inerentă care există între ei şi inculpaţi. în aceste condiţii, audierea părţilor civile - care au şi calitatea de denunţători - în calitate de martori este contrară legii, devenind aplicabile prevederile art. 64 alin. (2) C. proc. pen., potrivit căruia mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.

Curtea nu a îmbrăţişat acest punct de vedere, luând în considerare următoarele aspecte:

1. infracţiune de pericol, luarea de mită nu are obiect material, acţiunea făptuitorului nefiind îndreptată şi exercitată împotriva unui bun, a unei existenţe materiale, corporale;

2. nu trebuie confundat obiectul mitei cu cel al infracţiunii de luare de mită;

3. sumele de bani sau bunurile pretinse, primite, acceptate ori a căror oferire nu a fost respinsă, nu constituie obiectul material al infracţiunii de luare de mită, ci folosul, profitul obţinut de funcţionar sau alt salariat prin săvârşirea acesteia. Acest aspect rezultă şi din modalitatea de legiferare, art. 19 din Legea nr. 78/2000 având următorul conţinut: „În cazul săvârşirii infracţiunilor la care se referă prezentul capitol, banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani".

4. apelând la metoda interpretării sistematice pentru a determina sensul normei cuprinse în art. 19 din Legea nr. 78/2000, Curtea nu poate să facă o disociere a activităţilor actorilor implicaţi în conflictul de drept dedus judecăţii: mituit şi mituitor. De altfel, chiar art. 7 din Legea nr. 78/2000, incriminează, prin folosirea normei de trimitere - art. 16 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 24/2000, luarea de mită alin. (1) şi darea de mită alin. (2);

5. în aceste condiţii, Curtea a trebuit să analizeze şi reglementarea care priveşte denunţarea faptei de mituire de către mituitor, înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea infracţiune. în această din urmă situaţie, pe lângă faptul că mituitorul nu se pedepseşte art. 255 alin. (3) C. pen., legiuitorul a menţionat în alin. (5) C. pen. că „Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile arătate în alin. (2) şi (3)";

6. or, aceste din urmă condiţii se regăsesc întru totul în conflictul de drept analizat, astfel că sumele de bani trebuiau a fi restituite mituitorului-martor denunţător. Acesta este sensul normei juridice cuprinse în art. 19 din Legea nr. 78/2000, în condiţiile în care măsura de siguranţă a confiscării nu poate fi dispusă dacă mituitorul solicită restituirea banilor, valorilor sau a altor bunuri. Prin solicitarea de restituire a sumelor de bani ce au fost date cu titlu de mită, mituitorul - martor denunţător nu formulează pretenţii civile în cauză (în condiţiile în care, astfel cum s-a arătat supra, suntem în prezenţa unei infracţiuni de pericol, lipsind latura civilă).

Chiar şi în situaţia în care interpretarea inculpaţilor ar fi una corectă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că o probă ilegal obţinută, nu antrenează, în mod automat, încălcarea art. 6 sub aspectul unui proces echitabil în componenta respectării modului de administrare a probelor, câtă vreme o astfel de probă se coroborează cu alte probe obţinute în mod legal.

Or, elementele probatorii desprinse din declaraţiile mituitorilor - fie că au calitatea de martor (calitatea reţinută de prima instanţă şi cea de apel) sau de părţi civile (calitatea invocată de inculpaţi în apărare), se coroborează cu cele desprinse din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, declaraţiile celorlalţi martori, procesul-verbal de percheziţie efectuat în data de 21 mai 2010, procesul-verbal din data de 13 mai 2012 ce a fost predat de inculpaţi martorei C.A.L.L.

B. În ceea ce priveşte critica referitoare la înmânarea procesului-verbal de contravenţie întocmit în data de 13 mai 2010, inculpaţii au susţinut că denunţătoarea D.M. nu ar fi putut şti în data de 18 mai 2010 - când a formulat denunţul, care sunt faptele reţinute în acesta, decât în condiţiile în care procesul-verbal i-a fost înmânat în data de 13 mai 2010.

Curtea a respins aceste critici ca nefondate. Astfel, din conţinutul procesului-verbal de redare a discuţiei ce s-a purtat în data de 21 mai 2010 la sediul Gărzii Financiare, secţia Judeţeană Braşov, rezultă că:

- iniţial, martora a discutat cu inculpatul B.C.C. de suma de 1.000 de RON ce reprezenta folosul, profitul obţinut de inculpaţi ca urmare a pretinderii din data de 13 mai 2010, Curtea redând parte din această discuţie ce prezintă relevanţă în soluţionarea cauzei în scopul aflării adevărului:

C.A.L.: „Bună ziua. Ce faceţi? Acum nu ştiam pe cine să întreb şi cum să (...) întreb (...) de dumneavoastră (...)"

B.C.C.: „Cum e ? Aţi adus ?"

C.A.L.: „Numai puţin (...)"

B.C.C.: „Cât?"

C.A.L.: „ (...) o mie (...) zece (...) o (...) zece milioane, o mie de RON(...)"

În contextul în care inculpatul se afla în timpul programului, la sediul locului său de muncă - Garda Financiară, dacă acesta nu ar fi fost vinovat de comiterea acestei fapte, firesc era să o întrebe pe această martoră cum o cheamă şi care este motivul pentru care îl caută la locul de muncă. Or, Curtea reţine că reacţia inculpatului a fost una care să releve faptul că o cunoştea pe martoră, în condiţiile în care, în cadrul discuţiei, inculpatul a început prin a-i adresa întrebarea „Cum e?", imediat, neaşteptând vreun răspuns, urmând o a doua întrebare: „Aţi adus?", iar la răspunsul martorei de a aştepta „Numai puţin (...)", urmează o a treia întrebare din partea aceluiaşi inculpat referitoare la cuantumul sumei obiect al mitei: „Cât?";

- după ce martora i-a adus la cunoştinţă inculpatului că a adus suma de 1.000 RON, iar martorul D.R. nu a venit la sediul Gărzii Financiare „că i-a fost ruşine", inculpatul B.C.C. îi răspunde că „Păi da" n-a zis mă că vorbeşte cu italienii ăia?". Din acest răspuns, Curtea reţine două aspecte: un prim aspect din care rezultă tonul folosit de inculpat la adresa martorei, „mă", ton neprincipial într-o discuţie purtată între un funcţionar public aflat în exerciţiul funcţiei şi o persoană fizică, dar care, în contextul faptic al cauzei, denotă comportamentul inculpaţilor în sensul inducerii unui ascendent psihologic faţă de martori, iar al doilea aspect este cel care pune în evidenţă convorbirea telefonică din data de 20 mai 2010, când martorul D.R. i-a adus la cunoştinţă inculpatului B.C.C. că va face rost de banii necesari mitei, inculpatul sugerând ca suma de bani să fie obţinută de martora D.M. de la „ăla din Italia"

- după acest moment, între inculpatul B.C:C şi martora C.A.L. are loc următoarea discuţie:

B.C.C.: „Dă-mi ăia zece milioane (...) Dă-i încoace!"

C.A.L.: „Păi vi-i dau acum, da" (...) ăăă (...) staţi un pic (...) Da" să-mi ziceţi un pic cu procesu" verbal (...)"

B.C.C.: „Vi-l dau (...) acuma (...)"

C.A.L.: „Mi-l daţi acuma?"

B.C.C.: „Acum, n-am trecut încă suma, vorbesc cu G. şi trecem suma acum (...) Dă-mi ăia zece repede!"

- din conversaţia redată mai sus, rezultă fără putinţă de tăgadă că procesul-verbal nu fusese înmânat martorei D.M. în data de 13 mai 2010, aşa cum au susţinut inculpaţii prin motivele de apel şi concluziile scrise, chiar dacă martora semnase şi ştampilase pe exemplarele acestuia.

Mai mult, martora C.A.L. nici nu a adus în discuţia inculpatului B.C.C. înmânarea procesului-verbal ce se afla încă la cei doi inculpaţi, ci doar a folosit următoarea propoziţie: „Da" să-mi ziceţi un pic cu procesu" verbal (...)";

celelalte argumente aduse de inculpaţi, în sensul că martora D.M. se putea prezenta la sediul Gărzii Financiare, secţia judeţeană Braşov, pentru a solicita oficial acestei instituţii înmânarea procesului-verbal, nu prezintă relevanţă sub aspectul soluţionării cauzei, câtă vreme infracţiunea de luare de mită, în modalitatea pretinderii, se consumă în momentul în care funcţionarul a pretins banii sau alte foloase care nu i se cuvin. De altfel, în doctrină s-a arătat că infracţiunea de luare de mită este o infracţiune instantanee;

- de asemenea, nu prezintă relevanţă faptul că procesul-verbal din data de 13 mai 2012 a fost înregistrat la registratura Gărzii Financiare Braşov din 13 mai 2010, adică în aceeaşi dată, câtă vreme s-a demonstrat că exemplarul roşu, ce trebuia predat reprezentantului societăţii contraveniente, respectiv SC R. SRL Braşov prin administrator D.M., se afla la data de 21 mai 2010 încă la dispoziţia inculpaţilor;

- cei doi inculpaţi au susţinut în declaraţiile lor faptul că martora C.A.L. s-ar fi prezentat la sediul Gărzii Financiare, iar în cadrul discuţiei, ea ar fi avut asupra ei şi ar fi scos (exhibat) exemplarul roşu al procesului-verbal, moment în care inculpatul B.C.C. i l-ar fi „luat din mână pentru a-i explica anumite chestiuni". Curtea a înlăturat ca nesinceră partea din declaraţiile inculpaţilor referitoare la acest aspect, câtă vreme, astfel cum s-a demonstrat supra, martora C.A.L. nu a avut asupra ei procesul-verbal în momentul în care s-a întâlnit cu inculpatul B.C.C., procesul-verbal fiindu-i înmânat de către unul din cei doi inculpaţi (nu prezintă relevanţă care din ei doi) în momentul în care, după ce inculpatul B.C.C a primit banii, a mers în biroul coinculpatului U.G., iar la întoarcere martorei i-a fost înmânat exemplarul roşu al procesului-verbal;

- în susţinerea acestei argumentaţii, Curtea are în vedere şi următoarele afirmaţii ale inculpaţilor, altele decât cele citate mai sus:

U.G.: „(...) stai că e procesu" aicia (...)"

U.G.: „ (...) noi îţi dăm procesu" verbal (...) îl plăteşti pe ăsta (...)"

U.G.: „ (...) şi-l clasăm,da? Ţi-am dat o amendă, nu ţi-am suspendat, nu nimic (...)"

B.C.C.: „ Deci ai o săptămână să plăteşti! Că data am trecut-o de-atunci, da? Şi am (...) neinteligibil (...) două mii, da?".

U.G.: „ Procesu" verbal, complet (...)"

C.A.L.: „De ce nu (...) nu mi l-aţi dat atuncia să-l (...)"

B.C.C.: „ Nu era trecută suma!".

din această din urmă afirmaţie a inculpatului B.C.C rezultă, încă o dată, că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nu avea cum să fi fost predat cu ocazia controlului din data de 13 mai 2010 martorei D.M., pentru a se afla în data de 21 mai 2010 în posesia martorei C.A.L., anterior întâlnirii pe care aceasta a avut-o iniţial cu inculpatul B.C.C când i-a remis mita de 1.000 de RON, iar ulterior, în aceleaşi împrejurări, împreună cu cei doi inculpaţi; tot din această din urmă afirmaţie a inculpatului, se ridică mari semne de întrebare cu privire la activităţile desfăşurate în cadrul unei instituţii a statului, în condiţiile în care prin adresa din 24 ianuarie 2012 a Gărzii Financiare, secţia Judeţeană Braşov, s-a adus la cunoştinţa instanţei faptul că „Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din 13 mai 2010 a fost înregistrat la registratura Gărzii Financiare Braşov din 13 mai 2010". Deşi excede acestei judecăţi, Curtea nu poate să nu îşi pună fireasca întrebare în ce condiţii a fost înregistrat acest proces-verbal, dacă sancţiunea contravenţională aplicată nu fusese consemnată în cuprinsul acestuia nici măcar la o săptămână de la întocmirea procesului-verbal: „De ce nu (...) nu mi l-aţi dat atuncia să-l (...)", „Nu era trecută suma!" (conversaţia din data de 21 mai 2010 ce a avut loc la sediul Gărzii Financiare între martora C.A.L. şi inculpaţi).

C. În ceea ce priveşte critica referitoare la înregistrarea în mediu ambiental şi presupusa primire a sumei de 1.000 RON, inculpaţii au susţinut că nu reiese din procesul-verbal de redare a discuţiei ambientale din 21 mai 2010, condiţionarea predării procesului-verbal de remiterea acestei sume de bani.

Curtea a respins aceste critici şi argumentele aduse în susţinere de către inculpaţi, având în vedere atât considerentele avute în vedere de prima instanţă, cât şi următoarele ce se desprind din afirmaţiile inculpaţilor în cadrul discuţiei ambientale interceptate:

B.C.C.: „Dă-mi ăia zece milioane (...) Dă-i încoace!"

C.A.L.: „Păi vi-i dau acum, da" (...) ăăă (...) staţi un pic(...) Da" să-mi ziceţi un pic cu procesu" verbal (...)"

B.C.C.: „Vi-l dau (...) acuma (...)"

B.C.C.: „Dă-mi ăia zece repede!"

C.A.L.: „ Păi da" să-mi treceţi suma, să-mi ziceţi! Că ştiţi cum sunt?"

B.C.C.: „ Acuma!".

U.G.: „ Păi pentru că (...) Pentru că trebuia să vă fac dosaru" penal, d-aia!"

C.A.L.: „Păi da, nu ne-am înţeles că nu-mi faceţi dosar penal?"

U.G.: „Da, da" aşa am bătut palma?"

C.A.L.: „Păi!"

B.C.C.: „ Ne-am înţeles altfel (...)"

U.G.: „Măi, aşa am bătut palma?"

B.C.C.: „La început trebuia să vă dăm amenda aia, da?" C.A.L.: (...) (neinteligibil) (...)

B.C.C.: „După care am făcut-o aşa şi am lăsat-o aşa, aseară am trecut suma pe ea (...) Nu trecusem suma aici (...) Hai (...)" C.A.L.: „Păi da mie mi-a rămas aia în (...) întipărită în cap (...) zic (...) cum (...) cum mi-aţi zis dumneavoastră că opt mii!

U.G.: „Da, mă, da" (...) (neinteligibil) (...)"

C.A.L.: „Şi la mine se derula totu" (...) se derula totu" aşa (...)" U.G.: „(...) (neinteligibil) (...) Era în ideea de suspendare(...)" De asemenea, inculpaţii, prin motivele de apel , dosar Curte, au susţinut că, de niciunde, nu rezultă pretinderea sau primirea vreunei sume de bani, în afara solicitării plăţii amenzii de 2.000 RON aplicate prin procesul-verbal din data de 13 mai 2012.

Curtea reţine că inculpaţii au primit de la martorul D.R. suma de 2.000 RON în data de 13 mai 2012, iar de la martora C.A.L. suma de 1.000 RON, având în vedere, pe lângă declaraţiile martorilor D.M., D.R. şi C.A.L., procesul-verbal de redare a discuţiei înregistrate din data de 21 mai 2010 din care Curtea a redat partea care prezintă relevanţă sub acest aspect:

B.C.C.: „Dă-mi ăia zece milioane (...) Dă-i încoace!"

C.A.L.: „Păi vi-i dau acum, da" (...) ăăă (...)staţi un pic (...) Da" să-mi ziceţi un pic cu procesu" verbal (...)"

B.C.C.: „Vi-l dau (...) acuma (...)"

B.C.C.: „Dă-mi ăia zece repede!"

C.A.L.: „ Păi da" să-mi treceţi suma, să-mi ziceţi! Că ştiţi cum sunt?"

B.C.C.: „ Acuma!"

C.A.L.: „ Sunt ca în coadă de peşte! Sunt terminată! Sunt (...)

Da" haideţi să mergem în altă parte atunci (...)"

B.C.C.: „Nu fă tărăboi (...)"

C.A.L.: „Haideţi să mergem în altă parte (...) (şoptit) (...)"

B.C.C.: „Unde dracu"? E plin birou"! Dă-mi ăia zece încoace!"

C.A.L.: „Nici nu mai (...) staţi să-i mai opresc şi eu pe ăştialalţii (...) Am zis că au fost alea douăzeci de milioane (...)" B.C.C.: „(...) (neinteligibil) (...) Lasă (...)

C.A.L.: „ (...) zic cu zece sunt treizeci (...) Şi cât trebuie să vă mai dau?"

B.C.C.: „Văd eu, vorbesc cu G. acu" (...) Dă-i p-ăştia încoace (...)"

B.C.C.: „(...) două mii de RON (...) da (...)"

C.A.L.: „Pe proces?"

B.C.C.: „Aveţi de plătit două mii de RON (...)"

C.A.L.: „Aşa (...)"

B.C.C.: „ Săptămâna viitoare, până la sfârşitul ei să plătiţi (...) La Trezorerie sau la noi (...)"

Or, în condiţiile în care:

- inculpatul B.C.C. îi cere martorei să nu facă gălăgie -„nu fă tărăboi",

- inculpatul B.C.C. nu vrea să meargă în birou, pentru că „ e plin birou" " - deşi, astfel cum susţin ambii inculpaţi, era vorba de încasarea unei amenzi, ceea ce nu are conotaţii penale, Curtea neputând reţine de ce era nevoie ca cei doi să se ascundă „de ochii lumii", mai precis de colegii inculpatului, fiind exclus caracterul abscons al unei astfel de operaţiuni juridice - plata, chiar parţială, dacă nu ar fi fost ceva ilegal,

- inculpatul B.C.C. nu reacţionează în niciun fel în momentul în care martora aduce în discuţie sumele cumulate de 2.000 RON şi 1.000 RON - „Am zis că au fost alea douăzeci de milioane" şi „ ...zic cu zece sunt treizeci",

- după momentul în care martora C.A.L.face vorbire de suma cumulată de 30 milioane ROL (3.000 RON - nota Curţii), urmează un alt moment în discuţia celor doi în care aceasta îl întreabă „Şi cât trebuie să vă mai dau?". Or, pe lângă faptul că inculpatul B.C.C. nu reacţionează faţă de sume de 3.000 RON, răspunsul acestuia la cel de-al doilea moment menţionat în fraza anterioară este următorul: „Văd eu, vorbesc cu G. acu" (...) Dă-i p-ăştia încoace (...)". Or, în aceste condiţii, dacă ar fi fost vorba doar de plata amenzii, ar fi trebuit ca inculpatul B.C.C să-i răspundă acesteia într-un mod clar şi precis că mai sunt de achitat încă 1.000 de RON, iar nu să menţioneze că trebuie să vorbească mai întâi cu inculpatul U.G.. Curtea are în vedere şi afirmaţia ulterioară acestui moment, când acelaşi inculpat B.C.C, după ce a fost în birou şi s-a întors împreună cu coinculpatul U.G., a menţionat că procesul-verbal nu a fost înmânat martorei D.M. în data de 13 mai 2010 deoarece „Nu era trecută suma!";

- era vorba de încasarea unei amenzi, inculpatul B.C.C. „încasând" suma de 1.000 RON de la martora C.A.L. în acea zi de 21 mai 2010, nu se justifică diferenţa de 2.000 de RON ce trebuia plătită „Săptămâna viitoare, până la sfârşitul ei să plătiţi", deoarece 1.000 RON + 2.000 RON = 3.000 RON, sumă mai mare decât cea menţionată de inculpaţi că ar fi reprezentat amenda aplicată prin procesul-verbal,

- lipseşte chitanţa care ar fi trebuit să ateste cel puţin plata sumei de 1.000 RON cu titlu de plată parţială a amenzii de 2.000 RON stabilită prin procesul-verbal, toate acestea conduc la înlăturarea argumentelor oferite de inculpaţi în apărare.

D. în ceea ce priveşte criticile referitoare la faptul că prima instanţă nu a analizat dacă denunţătorii au fost determinaţi de către organele de urmărire penală să formuleze denunţurile şi dacă aceştia (denunţătorii) au provocat săvârşirea infracţiunii, în scopul obţinerii de probe .

Din aceste critici menţionate de inculpaţi, Curtea reţine că aceştia au invocat o atitudine de provocare concertată din partea organelor de urmărire penală cu martora-denunţătoare D.M. pentru fapta privind SC R. SRL Braşov, respectiv cu ceilalţi martori pentru celelalte fapte de natură penală de care inculpaţii sunt acuzaţi. în aceste condiţii, a fost invocată incidenţa dispoziţiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen., câtă vreme inculpaţii au susţinut că, în cauza de faţă, denunţătorii ar fi fost determinaţi de organele de urmărire penală, provocând săvârşirea infracţiunilor în scopul obţinerii de probe.

Curtea reţine că aceste critici sunt nefondate pentru următoarele considerente:

- pentru a stabili dacă investigarea activităţii infracţionale s-a desfăşurat sau nu într-un mod pasiv, într-o cauză recentă pronunţată împotriva României - Bulfinsky vs. România din 1 iunie 2010, Curtea europeană a menţionat care sunt aspectele ce trebuie avute în vedere de instanţele naţionale cu ocazia invocării, de către apărare, a provocării de către agenţii sub acoperire;

În cauza de faţă, organele de urmărire penală nu au folosit agenţi sub acoperire, dar activitatea desfăşurată de martora C.A.L. ar putea fi inclusă în sfera de cuprindere a activităţilor desfăşurate de astfel de investigatori, Curtea raportându-se la activităţile întreprinse de către organele de urmărire penală ce au fost evidenţiate (1) în referatul din 21 mai 2010 prin care s-a solicitat suma de 8.000 RON din depozitul prevăzut în bugetul DNA destinat organizării şi constatării infracţiunilor flagrante de corupţie şi (2) procesului-verbal din data de 21 mai 2010 prin care au fost de capcanate un număr de 10 bancnote a 100 RON fiecare, aceste bancnote fiind înmânate martorei C.A.L., având în vedere întâlnirea pe care aceasta a avut-o cu inculpaţii la sediul Gărzii Financiare, secţia Judeţeană Braşov în aceeaşi zi;

În îndeplinirea de către instanţe a obligaţiei de a investiga apărarea inculpaţilor privind existenţa unei provocări, trebuie să se aibă în vedere o serie de considerente, în sensul dacă au existat sau nu indicii ca, anterior, coinculpaţii să fi fost anterior implicaţi în fapte de acelaşi gen, în cauza de faţă fapte de corupţie, respectiv dacă au existat sau nu indicii privind un eventual comportament infracţional, nelegal şi de aceeaşi natură al acestora;

În continuare, trebuie ca instanţele să răspundă la solicitările apărării cu privire la aceste aspecte, audiind agenţii sub acoperire pentru ca apărarea să aibă, astfel, posibilitatea de a-i interoga pe aceştia;

- aceeaşi Curte europeană, în cauza Bannikova vs. Rusia, a reţinut că, pentru a face diferenţa între provocare şi conduită permisă, trebuie urmărite două criterii. Primul dintre cele două criterii este acela prin care se verifică dacă fapta ar fi fost comisă fără intervenţia autorităţilor, iar aici şi conduita autorităţilor. Cel de al doilea criteriu este cel care constă în verificarea modalităţii în care instanţele naţionale tratează plângerea inculpatului cu privire la existenţa provocării.

În lumina acestor repere, se observă că Tribunalul Braşov a analizat în mod judicios aceste aspecte, oferind o amplă motivare aspectelor invocate de apărare cu privire la provocarea la care ar fi fost supuşi inculpaţii.

Curtea reţine că, anterior activităţii desfăşurate de martora C.A.L., au existat indicii privind un eventual comportament infracţional, nelegal din partea celor doi inculpaţi.

Astfel, fără a relua convorbirile telefonice interceptate ce au fost redate în procesele-verbale, Curtea reţine că inculpaţii au fost cei care au iniţiat apelarea martorului D.R. în data de 20 mai 2010, la ora 15:51:09, când inculpatul U.G. îi cere socoteală martorului relativ la faptul că nu ar vrea să răspundă la telefon:

"Deci răspundeţi totuşi(...)";

"(...) la tele (...) nu răspundeţi la toate telefoanele?! De la Gardă suntem (...)"

- "Deci nu răspundeţi la toate telefoanele,nu? Deci nu vreţi să mai (...) Deci haideţi înc (...) repede acum, pentru că noi vom (...) v-am sigilat magazinu" (...) Pentru că am (...) am vorbit ceva şi a ieşit altceva, da? Deci nu mai, n-aveţi casă nici acum, deci în momentu" ăsta puteţi să (...) deci am stabilit ceva, v-am lăsat,nu ne mai putem juca!"

Or, această convorbire telefonică trebuie analizată şi prin prisma declaraţiei martorului D.R. din data de 21 mai 2010, acesta menţionând că, în data de 20 mai 2010 (deci cu o zi înaintea declaraţiei date la D.N.A.) a fost contactat telefonic de inculpatul U.G. „am fost apelat de pe telefonul mamei de către domnul comisar U.G.", în condiţiile în care inculpaţii se aflau la punctul de lucru al SC R. SRL

Sinceritatea martorului D.R. asupra celor menţionate în alineatul precedent este reţinută de Curte şi prin prisma faptului că, în cadrul convorbirii telefonice interceptate ce a fost redată prin procesul-verbal martorul începe conversaţia crezând că a fost apelat de mama sa: „Da, mami (...)", după care inculpatul U.G. l-a întrebat dacă este „Domnu" D.R.?", iar apoi îi cere socoteală.

Tot din declaraţia martorului D.R. rezultă că, în data de 20 mai 2010, după convorbirea telefonică avută cu inculpatul U.G., a ajuns la punctul de lucru al SC R. SRL, observând că „uşa de la magazin era închisă, am intrat şi i-am văzut pe domnii comisari U.G. şi B.C.C şi pe mama( ...) Fără a apuca să spun ceva, domnul Comisar U.G. a început să strige la mine « Ce, bă, te pui cu noi, îţi baţi joc de noi, îţi închidem magazinul (...)". în continuare, martorul a declarat că „(...) domnul B.C.C (...) a intervenit în discuţie, spunând pe un ton împăciuitor « Hai vezi cum faci, de unde faci rost de bani să rezolvăm situaţia (...) Domnul B.C.C a spus că eu sau mama să mergem să ducem banii".

Or, aceste din urmă aspecte de fapt din declaraţia martorului D.R. se coroborează cu cele din procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice din data de 20 mai 2010, ora 16:53:33, convorbire ce a avut loc între acest martor şi inculpatul B.C.C.

În referire la această din urmă convorbire telefonică, Curtea reţine următoarele:

- la ora 15:51:09 are loc convorbirea telefonică dintre martor şi inculpatul U.G. asupra căreia Curtea a făcut analiza de mai sus, după această convorbire, martorul s-a deplasat la magazin, unde cei doi inculpaţi i-au impus „faci rost de bani să rezolvăm situaţia", banii urmând a fi duşi de martor sau mama acestuia, la o oră după prima convorbire telefonică şi după discuţia din magazin, mai precis la ora 16:53:33, între martorul D.R. şi inculpatul B.C.C are loc o convorbire telefonică din care Curtea a redat partea care interesează sub aspectul evidenţierii indiciilor privind un eventual comportament infracţional, nelegal din partea celor doi inculpaţi:

D.R.: „Ăăă (...) am vorbit cu cineva şi mă ajută cu-o mie de RON (...)"

B.C.C.: „Păi cum să te ajute? N-am discutat?"

D.R.: „Da, da" (...) atâta poa" să-mi dea acum (...) Fac rost şi de ceilalţi (...) Mă agit, fac pe dracu în patru (...)"

B.C.C.: „Păi n-a zis că vine acela din Italia şi vii mâine?"

D.R.: „Păi da, da" d-aia v-am zis acuma, că ăştia (...) îi (...) îi (...) îi fac rost, ăştia îi am (...) înţelegeţi?"

B.C.C.: „Păi bun, şi (...) (neintelegibil) (...) când faci rost de restu"?"

D.R.: „Da" nu cred c-o să fac rost de atât (...) eu încerc (...)" B.C.C.: „Cum să nu faci rost? (...)" analiza acestei convorbiri telefonice relevă aspecte din care rezultă că inculpatul B.C.C era nemulţumit de suma de 1.000 RON, îl întreabă "când faci rost de restu"", aşadar fiind vorba de mai mulţi bani, după care, aflând că martorul nu ar putea face rost de întreaga suma, îi reproşează martorului "Cum să nu faci rost?".

În aceste condiţii, Curtea reţine că organele de urmărire penală aveau suficiente indicii privind un eventual comportament infracţional, nelegal din partea celor doi inculpaţi pentru a o folosi pe martora C.A.L. la realizarea flagrantului din 21 mai 2010.

În ceea ce priveşte comportamentul inculpaţilor, în sensul dacă fapta ar fi fost comisă fără intervenţia autorităţilor, Curtea reţine că cei doi inculpaţi au fost cei care i-au contactat personal, prin deplasări la sediul magazinului sau telefonic - pe martorii D.M. şi D.R., pretinzând sume de bani cu titlu de mită, iar nu invers.

Sub cel de-al doilea criteriu care constă în verificarea modalităţii în care instanţele naţionale tratează plângerea inculpatului cu privire la existenţa provocării, Curtea reţine că martora C.A.L. a acţionat în limitele unei conduite esenţialmente pasive, Curtea redând prima parte din discuţia ambientală interceptată la sediul Gărzii Financiare Braşov dintre inculpatul B.C.C şi această martoră.

Astfel, se observă cum inculpatul nici nu o întreabă pe martoră care este scopul prezenţei acesteia la sediul Gărzii Financiare, ci o întreabă direct dacă a adus mita, iar în momentul în care inculpatul a aflat cuantumul acesteia, o întreabă de ce nu s-a făcut rost de întreaga sumă de la "italienii ăia":

C.A.L.: „Bună ziua. Ce faceţi? Acum nu ştiam pe cine să întreb şi cum să (...) întreb (...) de dumneavoastră (...)" B.C.C.: „Cum e ? Aţi adus ?" C.A.L.: „Numai puţin (...)" B.C.C.: „Cât?"

C.A.L.: „(...) o mie (...) zece (...) o (...) zece milioane ROL, o mie de RON (...)"

B.C.C.: „Păi da" n-a zis mă că vorbeşte cu italienii aia?

În aceste condiţii, desfăşurarea ulterioară a evenimentelor este lipsită de echivoc, fiind evident faptul că, prin cuvintele, afirmaţiile şi gesturile inculpaţilor, activitatea desfăşurată de aceştia nu a fost urmarea unor ameninţări, constrângeri sau determinări din partea martorei C.A.L. care s-ar fi circumscris unei activităţi de provocare.

Trebuie avut în vedere că, prin folosirea expresiilor de genul "Băi, să reţineţi, când bateţi palma cu mine (...)" "Da, da" aşa am bătut palma?", "Ne-am înţeles altfel", "Măi, aşa am bătut palma?", , inculpaţii au lăsat de înţeles o posibilă înţelegere din partea autorităţii statului - reprezentată de inculpaţi, faţă de posibila încălcare a legislaţiei în vigoare de către SC R. SRL Braşov. în mod normal, un funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii, pentru a pretinde un comportament pe măsura funcţiei sale, nu foloseşte în discuţiile pe care le poartă cu cei pe care îi verifică, astfel de expresii.

În continuare, folosirea expresiilor "Văd eu, vorbesc cu G. acu" (...) Dă-i p-ăştia încoace (...)" în contextul în care martora C.A.L. l-a întrebat pe inculpatul B.C.C cât bani cu titlu de mită trebuie să-i mai dea inculpatului, "Aicia aţi scăpat (...) foarte ieftin (...)", "La început trebuia să vă dăm amenda aia, da?", "După care am făcut-o aşa, şi am lăsat-o aşa, aseară am trecut suma pe ea (...) Nu trecusem suma aici (...) Hai (...)", "Era în ideea de suspendare", denotă faptul că inculpaţii, comisari aflaţi în exerciţiul funcţiunii în cadrul Gărzii Financiare, secţia Judeţeană Braşov, nu urmărea decât să insufle martorei C.A.L ideea că sancţiunea contravenţională poate fi negociată ca urmare a unei astfel de disponibilităţi din partea inculpaţilor.

În condiţiile în care autorităţile judiciare dispuneau de temeiuri în baza cărora să bănuiască faptul că cei doi inculpaţi erau implicaţi în activităţi care să denote un eventual comportament nelegal şi cu conotaţii penale privind fapte de corupţie, folosirea martorei C.A.L în cadrul procedurii desfăşurate împotriva inculpaţilor nu i-a privat pe cei doi de un proces echitabil, dispoziţiile art. 6 parag. 1 din Convenţie nefiind încălcate. Inculpaţii au avut intenţia de a săvârşi fapte de corupţie, intenţie care a existat anterior şi separat de activitatea desfăşurată de martora C.A.L., astfel că nu se poate susţine că inculpaţii nu aveau deja o predispoziţie de a comite fapte de această natură.

Nu martora C.A.L.sau ceilalţi martori au insistat şi au condus, sub formă de forţare a situaţiei faptice, la luarea unei decizii infracţionale din partea inculpaţilor, astfel că, în baza argumentelor de fapt şi de drept de mai sus, Curtea a respins ca nefondate şi aceste critici aduse de inculpaţi.

E. În ceea ce priveşte criticile referitoare la faptul că prima instanţă a reţinut o greşită stare de fapt grefată atât pe neverificarea bunei-credinţe a martorilor audiaţi în cauză, cât şi pe neanalizarea împrejurărilor formulării denunţurilor faţă de vechimea faptelor reclamate şi contradicţiile existente între declaraţiile martorilor şi contrazicerea faţă de elementele de probă desprinse din celelalte mijloace de probă administrate.

Criticile aduse de inculpaţi sub acest aspect sunt nefondate, prin prisma următoarelor argumente:

Tribunalul Braşov a analizat aceste critici în cuprinsul sentinţei penale apelate;

În mod corect prima instanţă a reţinut că mărturia, ca proces sau act de cunoaştere a realităţii, depinde de capacitatea fiecărei persoane de a recepta faptele, de a le prelucra în funcţie de subiectivismul şi selectivitatea sa psihică, de a le memora în funcţie de percepţia fiecăruia relativ la ce este şi ce nu este important, cât şi de aptitudinea fiecărei persoane în a reda faptele pe care le-a perceput;

- altfel spus, este o probabilitate foarte mare ca, atât acelaşi fapt principal, cât şi existenţa sau inexistenţa unor fapte sau împrejurări (fapte probatorii) de a căror constatare depinde existenţa sau inexistenţa faptului principal, să fie percepută şi redată în mod diferit, uneori chiar şi de aceeaşi persoană, la intervale de timp, în doctrină se arată că formarea unei declaraţii de martor parcurge, iniţial, faza recepţionării informaţiei, apoi păstrarea în memorie şi, în final, reproducerea ei sau recunoaşterea unor persoane şi obiecte;

- tot doctrina este cea care a menţionat factorii ce pot influenţa asupra recepţiei exacte şi complete a faptelor şi împrejurărilor acestora: percepţia auditivă, percepţia vizuală, percepţia tactilă;

- inculpaţii au susţinut în apărare faptul că martorii au calitatea fie de soţi, fie de copii ai denunţătorilor, iar de aici faptul că ar fi fost interesaţi în prezenta cauză. Astfel, s-a susţinut că martorii, fiind direct implicaţi în activitatea comercială ce a fost supusă controlului, au fost interesaţi de situaţia financiară a firmelor, respectiv obţinerea unor sume de bani despre care se susţine că ar fi fost predate inculpaţilor;

Curtea reţine că, într-adevăr, asupra sincerităţii unui martor, este necesar să se verifice interesul pe care acesta îl poate avea în soluţionarea cauzei într-un anumit fel, cum ar fi avantajele ce ar rezulta din achitarea sau condamnarea inculpatului.

- cu toate acestea, dacă ar fi îmbrăţişat punctul de vedere al inculpaţilor, s-ar ajunge la situaţia în care, în cazul infracţiunilor de luare de mită, declaraţiile mituitorului-martor denunţător să fie înlăturate ca nesincere, pe considerentul că este interesat să-i fie restituită suma de bani obiect al mitei, deşi există un text de lege care dispune în acest sens - art. 255 alin. (5) şi art. 19 din Legea nr. 78/2000;

- în aceste condiţii, este firesc ca mituitorii-martori denunţători, denunţând faptele mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune, să solicite restituirea sumelor obiect al mitei;

- mai mult, în prezenta cauză s-a dovedit faptul că obiectul de activitate a societăţilor comerciale supuse controlului inculpaţilor, îl constituie comerţul cu amănuntul al fructelor şi legumelor proaspete, această activitate fiind desfăşurată în cadrul familiilor martorilor şi constituind singura sursă de venit - "este singura ocupaţie care asigură subzistenţa familiei". Având în vedere aceste aspecte, este firesc ca membrii familiilor implicate în această activitate să ia la cunoştinţă despre relaţiile sociale în care este implicată societatea comercială, inclusiv cele care implică un control din partea Gărzii Financiare, prin comisarii ei; declaraţiile martorilor-denunţători nu au fost obţinute în mod ilegal (art. 64 alin. (2) C. proc. pen.) cum au susţinut inculpaţii - prin raportare la o presupusă calitate a lor de părţi civile, pentru motivele expuse supra, astfel că argumentele pe care se întemeiază criticile inculpaţilor sub acest aspect sunt lipsite de fundament,

- nu poate fi trecut cu vederea modul în care inculpaţii au acţionat în comiterea faptelor care li se impută, acesta fiind descris de toţi martorii în acelaşi fel: odată ajunşi în punctul de lucru al societăţii comerciale, inculpaţii, În cadrul verificărilor de legalitate, foloseau un ton inadecvat funcţiei pe care o exercită, motivat de unele nereguli în desfăşurarea activităţii societăţilor comerciale şi care ar fi generat consecinţe de ordin contravenţional sau penal; ulterior, aceştia formulau pretenţii faţă de administratorii societăţilor comerciale controlate, pretinzând, în mod expres sau prin gesturi ori aluzii, diferite sume de bani, cu titlu de contraechivalent al conduitei pe care se angajau a o avea faţă de controlul efectuat de aceştia şi sancţiunile pe care le puteau aplica, aducându-le la cunoştinţă că, dacă nu se vor conforma solicitărilor, vor dispune suspendarea temporară a activităţii comerciale pe o perioadă de 3-6 luni; în cadrul pretenţiilor formulate, inculpaţii au mers până acolo încât au solicitat martorilor să efectueze împrumuturi pentru a putea da curs pretenţiilor lor; după ce martorii reuşeau să facă rost de o anumită sumă de bani sau puneau la dispoziţia inculpaţilor sumele de bani obţinute din vânzările din ziua controlului, urma un moment în care cei doi inculpaţi solicitau martorilor a părăsi încăperea destinată activităţii societăţii comerciale, iar după un interval pornind de la câteva minute şi ajungând până la 20 de minute, rămâneau singuri; în momentul în care martorii se întorceau, inculpaţii le comunicau acstora că s-a încheiat controlul efectuat, iar după plecarea inculpaţilor, martorii constatau lipsa întregii sume de bani (SC R. SRL, SC B.P. SRL) sau a unei părţi din sumă (SC D.C. SRL, SC R.L. SRL), inculpaţii obişnuind să lase, nu în toate cazurile, o chitanţă ce atesta plata parţială a amenzii contravenţionale aplicate, plată parţială într-un cuantum mai mic decât suma de bani pe care aceştia o primeau cu titlu de mită ;

- din modalitatea în care cei doi inculpaţi au înţeles să acţioneze -creând unui ascendent psihologic în raport cu martorii membri ai familiilor implicate în activităţile societăţilor comerciale controlate printr-un „comportament de intimidare" (declaraţie martor D.C.), la care se adaugă şi faptul că activitatea comercială reprezenta singura sursă de subzistenţă a familiilor martorilor, Curtea reţine că, în rândul martorilor, s-a statornicit ideea că inculpaţilor nu li se poate întâmpla nimic faţă de modalitatea de a pretinde mita. Or, în condiţiile în care, după data de 21 mai 2010, când cei doi inculpaţi au fost reţinuţi, presa scrisă şi audio-vizuală a relatat subiectul reţinerii celor doi inculpaţi, acest moment a constituit pentru ceilalţi martori-denunţători punctul de plecare, declicul formulării denunţurilor, aspect menţionat în denunţurile penale,

- de altfel, în privinţa acestei temeri, chiar după declanşarea prezentului proces penal, în urma unor scrisori anonime formulate în numele unor persoane care nu existau în baza de date, alte autorităţi ale statului, inclusiv cele ale A.N.A.F. prin Garda Financiară, au efectuat nenumărate acte de control la societăţile comerciale ale căror administratori au formulat denunţurile din prezenta cauză, generând închiderea, pe perioada controalelor, a activităţilor de comercializare a produselor. Or, în condiţiile în care din această activitate se realizau cele necesare subzistenţei, rezultă cu uşurinţă de ce anterior relatărilor din presa scrisă şi audio-vizuală, nu au fost formulate denunţurile de către martorii-denuţători;

- toţi martorii au menţionat în cuprinsul declaraţiilor lor aceeaşi modalitate de comitere a faptelor de către cei doi inculpaţi, în condiţiile în care aceştia nu se cunoşteau între ei.

În ceea ce priveşte reţinerea unei greşite stări de fapt de către prima instanţă, deşi sunt contradicţii majore între elementele probatorii relevate de martori faţă de cele ce se desprind din celelalte mijloace de probă administrate, Curtea, analizând procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate, reţine că prin acestea din urmă sunt evidenţiate aspecte de fapt care se coroborează cu cele menţionate de către martori în declaraţiile lor, contrar celor menţionate de inculpaţi.

Astfel, din conţinutul procesului-verbal, rezultă că, în data de 20 mai 2010, ora 16:53:33, martorul D.R. l-a contactat telefonic pe inculpatul B.C.C., Curtea redând parte din convorbirea telefonică purtată între cei doi şi care prezintă relevanţă în cauză sub aspectul cerut de art. 3 C. proc. pen.

B.C.C.: „ (...) Da, D.R., dar (...) eu sunt colegu" lui (...) Ia zi!"

D.R.: „ Ăăă (...) am vorbit cu cineva şi mă ajută cu-o mie de RON (...)"

B.C.C.: „Păi cum să te ajute? N-am discutat?"

D.R.: „Cum?"

B.C.C.: „Păi n-am discutat ce-ţi trebuie?"

D.R.: „ Da, da" (...) atâta poa" să-mi dea acum (...) Fac rost şi deceilalţi (...) Mă agit, fac pe dracu în patru (...)"

B.C.C.: „Păi n-a zis că vine acela din Italia şi vii mâine?" D.R.: „Păi da, da" d-aia v-am zis acum, că ăştia (...) îi (...) îi (...) îi fac rost, ăştia îi am (...) înţelegeţi?"

B.C.C.: „ Păi bun, şi (...) când faci rost de restu"?"

D.R.: „ Da, da" de aia mă gândesc că (...) dacă ajunge el, să (...) poate n-o să am întreaga sumă, d-aia vă zic, ştiţi?"

B.C.C.: „Ce (...) ce să-mi zici, mă? Vii mâine (...) vine maică-ta, dă-i suma, că mâine faci întreaga sumă (...) Să vină maică-ta cu ei mâine, da?"

D.R.: „Da" nu cred c-o să fac rost de atât (...) eu încerc (...)"

B.C.C.: „ Cum să nu faci rost?..."

Curtea reţine că SC R. SRL Braşov este administrată de martorul-denunţător D.M. iar martorii D.R. (fiul acesteia) şi C.A.L. (prietena lui D.R.), nu au nicio calitate de a reprezenta această societate comercială, martorul D.R. ajutând la „aprovizionarea magazinului cu legume şi fructe", iar martora C.A.L.ocupându-se „de comercializarea produselor din magazin".

Potrivit dispoziţiilor care disciplinează în materia societăţilor comerciale, administratorul este cel îndreptăţit să reprezinte societatea în raporturile juridice ale societăţii - art. 7 şi 8 din Legea nr. 31/1990. De altfel, în dosarul de urmărire penală, Garda Financiară, secţia Judeţeană Braşov, a depus două note unilaterale întocmite de către cei doi inculpaţi cu ocazia efectuării mai multor controale la diferite societăţi comerciale, aceste note unilaterale având forma unor tipizate ce au fost completate de cei doi inculpaţi.

În cuprinsul acestor tipizate, al doilea alineat are următoarea formulare: „Firma controlată a fost reprezentată de(...), în calitate de(...)", în cele două note unilaterale menţionându-se faptul că societăţile comerciale au fost reprezentate de administratorilor.

Mai mult, aceeaşi Gardă Financiară, secţia Judeţeană Braşov, a depus mai multe procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, din conţinutul tipizatului rezultând faptul că „pentru contravenient persoană juridică, se trece denumirea şi sediul social, codul unic de înregistrare (C.U.I.) şi datele complete de identificare ale persoanei care o reprezintă".

În condiţiile menţionate în alineatele precedente, în situaţia controlului efectuat de cei doi inculpaţi în data de 13 mai 2010, toate aspectele care ţineau de controlul tematic şi toate consecinţele juridice urmare a acestui control, trebuiau aduse la cunoştinţa administratorului - martorul-denunţător D.M., inclusiv problema plăţii unei sume de bani în privinţa căreia inculpaţii au susţinut că ar fi fost o amendă aplicată prin procesul-verbal din data de 13 mai 2012 asupra căruia Curtea va face referiri infra.

Acţiunea de pretindere a mitei de către cei doi inculpaţi rezultă şi din modalitatea în care aceştia au purtat convorbirile telefonice cu martorul D.R., fiul administratorului SC R. SRL Braşov.

Astfel, în cadrul convorbirii telefonice din data de 20 mai 2012, ora 15:51:09 convorbire ce a fost iniţiată de inculpatul U.G., acesta din urmă a utilizat mai multe formule imperative în limbajul său ce se circumscriu funcţiei conative a unei comunicări.

În acest sens, inculpatul U.G. a urmărit prelucrarea într-o anumită măsură a conlocutorului său - martorul D.R., angajându-l pe acesta din urmă în a recepta mesajul pe care dorea să i-l adreseze - remiterea sumei de bani (mita) pentru a nu i se aplica societăţii contraveniente o sancţiune mai gravă (suspendarea activităţii), prin folosirea de către inculpatul U.G. a următoarelor construcţii imperative:

"Deci răspundeţi totuşi(...)"

"(...)la tele(...)nu răspundeţi la toate telefoanele?! De la Gardă suntem(...)"

"Deci nu răspundeţi la toate telefoanele, nu? Deci nu vreţi să mai(...)Deci haideţi înc(...)repede acum, pentru că noi vom (...)v-am sigilat magazinu"(...)Pentru că am (...) am vorbit ceva şi a ieşit altceva, da?"

" (...)am impresia că nu ştiţi cu cine vorbiţi, da? Deci vă rog frumos, deci(...)"

"Nu merge domnule,nu merge, nu înţelegi! Am stabilit ceva! Nici n-ai mai venit la noi! Deci (...)Tu crezi că ne abureşti cum vrei?! înseamnă că nu ştii cu cin" te pui în Braşovu" ăsta!(...)"

"(...)ai spus că ne cauţi! Ai spus că ne cauţi, da?!" (d.u.p.).

Aşadar, limbajul inculpatului U.G. a fost unul imperativ, pentru a-i transmite martorului D.R. care pot fi măsurile de constrângere - v-am sigilat magazinu" (suspendarea activităţii - nota Curţii), în contextul în care inculpatul, comisar al Gărzii Financiare, putea lua şi o astfel de măsură dacă martorul nu se conforma solicitării inculpatului - înseamnă că nu ştii cu cin" te pui în Braşovu" ăsta!.

Mai mult, Curtea, în a reţine că cei doi inculpaţi au pretins cu titlu de mită sume de bani de la martora D.M. - direct sau prin intermediul celor doi martori, a avut în vedere şi faptul că inculpatul B.C.C., după ce a aflat de la martorul D.R. că a „făcut rost" doar de 1.000 de RON, l-a întrebat pe acesta „când faci rost de restu"?", iar această convorbire telefonică interceptată a avut loc în următorul context:

- controlul efectuat de cei doi inculpaţi a avut loc în data de 13 mai 2010,

- convorbirea telefonică din al cărei conţinut Curtea a citat mai sus, a avut loc în data de 20 mai 2010, ora 16:53:33 (d.u.p.), la mai bine de o săptămână de la controlul din 13 mai 2010, la data purtării acestei convorbiri telefonice, exemplarul roşu al procesului-verbal din data de 13 mai 2012 (d.u.p.) nu fusese predat martorei D.M., ci se afla încă în posesia celor doi inculpaţi. Acest aspect rezultă din coroborarea declaraţiilor martorei C.A.L.şi ale celor doi inculpaţi cu procesul-verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental între aceeaşi martoră şi cei doi inculpaţi, la sediul Gărzii Financiare, secţia Judeţeană Braşov. Astfel, inculpatul U.G., în cadrul discuţiei purtate cu martora C.A.L., îi comunică acesteia „(...)stai că e procesu" aicia(...)" (d.u.p.), respectiv „(...)noi îţi dăm procesu" verbal(...)şi-l clasăm,da?" (d.u.p.). Tot în cadrul aceleiaşi conversaţii, după ce martora C.A.L. l-a întrebat pe inculpatul U.G., referindu-se la procesul-verbal, „De ce nu (...) nu mi l-aţi dat atuncia să-l(...)", inculpatul i-a răspuns că „Nu era trecută suma!" (d.u.p.).

F. în ceea ce priveşte criticile aduse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Servicul Teritorial Braşov.

În ceea ce priveşte criticile de netemeinicie, acestea au vizat atât individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi - solicitându-se majorarea acestora, cât şi modalitatea de executare a acestor pedepse - solicitându-se executarea în regim de detenţie.

Curtea reţine că Tribunalul Braşov a realizat o justă individualizare atât a pedepselor aplicate, cât şi a modalităţii de executare a acestora.

Curtea reţine că, prin pedepsele aplicate şi modalitatea de executare a acestora, va fi asigurată atât prevenţia specială, cât şi cea generală, scopul pedepselor din prezenta cauză fiind de a preîntâmpina săvârşirea de către alte persoane a unor noi infracţiuni de acelaşi gen cu cele care au format obiectul prezentei judecăţi. În acest sens, exemplul inculpaţilor sancţionaţi prin aplicarea unei pedepse rezultante de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere pe un termen de încercare maxim de 8 ani în condiţiile unei pedepse rezultante, reprezintă un puternic semnal de alarmă pentru cei care vor dori să adopte un comportament ca al inculpaţilor din prezenta cauză.

În lumina celor de mai sus, Curtea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Braşov şi inculpaţii U.G. şi B.C.C. împotriva sentinţei penale nr. 35/S din 13 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Braşov.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Braşov şi inculpaţii U.G. şi B.C.C.

Parchetul a criticat sub aspecte de netemeinicie. în ceea ce priveşte criticile de netemeinicie, acestea au vizat atât individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi - solicitându-se majorarea acestora, cât şi modalitatea de executare a acestor pedepse - solicitându-se executarea în regim de detenţie.

Inculpaţii au criticat sub aspecte de netemeinicie şi nelegalitate. Au arătat că instanţa de apel a răspuns doar parţial criticilor aduse sentinţei, nu au fost analizate toate faptele reţinute în sarcina lor. Au susţinut că hotărârea de condamnare este rezultatul unei interpretări greşite a mijloacelor de probă administrate, interpretare care se abate de la regulile de bază pe care se întemeiază teoria generală a probelor, reguli consacrate în C. proc. pen., în Constituţia României, Convenţia europeană a drepturilor omului, precum şi în doctrină.

Criticile inculpaţilor au vizat, de asemenea, o greşită aplicare a unor dispoziţii legale. Dintre acestea, au fost subliniate absenţa unei verificări privind valoarea probantă a declaraţiilor denunţătorilor şi, în special, dacă au provocat săvârşirea infracţiunii, în scopul obţinerii de probe. Din toate probele administrate, declaraţii de martori, caracterizări de la locul de muncă, salariile de merit primite, denotă comportamentul ireproşabil al inculpaţilor.

Au fost reluate inclusiv criticile referitoare la calitatea procesuală a persoanelor care au formulat denunţurile în prezenta cauză, relevanţa probatorie a declaraţiilor date de persoanele care au fost audiate în cauză în calitate de martori şi a conţinutului înregistrării audio-video, încălcarea dreptului inculpaţilor la prezumţia de nevinovăţie.

Redarea convorbirilor a fost prezentată trunchiat, cu omiterea celor ce ar fi fost în favoarea inculpaţilor iar interpretarea lor s-a făcut cu lipsă de imparţialitate.

De asemenea, a fost încălcat principiul „in dubio pro reo", instanţele acordând o valoare mult prea mare procesului verbal de constatare a flagrantului. A fost încălcat principiul aflării adevărului în cauză, au fost analizate şi interpretate numai probele în acuzarea inculpaţilor nefiind luate în considerare probele administrate în apărarea lor.

Au fost depuse inclusiv concluzii scrise dezvoltate în acest sens. Examinând decizia prin prisma criticilor formulate, cazurile de casare 14, 9, 10, 17² şi 18 de la art. 395⁹ C. proc. pen., cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept ce pot fi abordate din oficiu, instanţa de recurs reţine următoarele:

Analizând criticile aduse de cei doi inculpaţi, prin raportare la faptul că aceştia neagă acuzaţiile care li se aduc şi au solicitat ca, în cadrul rejudecării, să se pronunţe faţă de aceştia o soluţie de achitare, sunt de reiterat în esenţă cele învederate la nivelul instanţei de apel, temeiurile concrete de achitare grefându-se pe aceleaşi coordonate.

În prealabil este de specificat că nu pot fi acceptate neajunsurile invocate în ceea ce priveşte forma de abordare a speţei de către instanţa de apel, o eventuale nemotivare în fapt a deciziei. Curtea de Apel, deşi a preluat într-o notă globală învinuirile aduse, fără a reitera detaliile comiterii fiecărei fapte, precum a procedat instanţa de fond, a păşit la tratarea chestiunilor legate de criticile concrete aduse, cu explicitarea unor împrejurări desprinse din probe apreciate elocvente, totul fiind circumscris astfel unui cadru de deplină legalitate în tratarea unei speţe penale în căi de atac.

În consecinţă, cele 6 fapte, per total, sunt de preluat în integralitatea lor.

Elementele probatorii desprinse din declaraţiile mituitorilor - fie că au calitatea de martor (calitatea reţinută de prima instanţă şi cea de apel) sau de părţi civile (aşa-zis persoane interesate în cauză în funcţie de susţinerile inculpaţilor), se coroborează pe deplin cu cele desprinse din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, declaraţiile celorlalţi martori, procesul-verbal de percheziţie efectuat în data de 21 mai 2010, procesul-verbal din data de 13 mai 2012 ce a fost predat de inculpaţi martorei C.A.L.L.

Insistând pe anumite elemente contestate în detaliu de recurenţi, examinate şi la nivelul apelului, este de specificat că o anumită tevatură s-a creeat de către inculpaţi pe marginea subiectului - înmânarea procesului-verbal de contravenţie întocmit în data de 13 mai 2010, inclusiv în recurs solicitându-se aspecte probatorii de întreprins în acest sens.

În ceea ce priveşte critica referitoare la înmânarea procesului-verbal de contravenţie întocmit în data de 13 mai 2010, inculpaţii au susţinut că denunţătoarea D.M. nu ar fi putut şti în data de 18 mai 2010 - când a formulat denunţul, care sunt faptele reţinute în acesta, decât în condiţiile în care procesul-verbal i-a fost înmânat în data de 13 mai 2010.

Din conţinutul procesului-verbal de redare a discuţiei ce s-a purtat în data de 21 mai 2010 la sediul Gărzii Financiare, secţia judeţeană Braşov (d.u.p.), rezultă însă că:

- iniţial, martora a discutat cu inculpatul B.C.C de suma de 1.000 de RON ce reprezenta folosul, profitul obţinut de inculpaţi ca urmare a pretinderii din data de 13 mai 2010.

Rezultă fără putinţă de tăgadă că procesul-verbal nu fusese înmânat martorei D.M. în data de 13 mai 2010, aşa cum au susţinut inculpaţii prin motivele de recurs scrise, chiar dacă martora semnase şi ştampilase pe exemplarele acestuia (d.u.p.). Mai mult, martora C.A.L. nici nu a adus în discuţia inculpatului B.C.C înmânarea procesului-verbal ce se afla încă la cei doi inculpaţi, ci doar a folosit următoarea propoziţie: „Da" să-mi ziceţi un pic cu procesu" verbal(...)";

De altfel, instanţa de apel a făcut cuvenitele detalieri pe aceste chestiuni. Ca un alt aspect, de substanţă, în ceea ce priveşte critica referitoare la înregistrarea în mediu ambiental şi presupusa primire a sumei de 1.000 RON, inculpaţii au susţinut că nu reiese din procesul-verbal de redare a discuţiei ambientale din 21 mai 2010, condiţionarea predării procesului-verbal de remiterea acestei sume de bani. De asemenea, inculpaţii au susţinut că, de niciunde nu rezultă pretinderea sau primirea vreunei sume de bani, în afara solicitării plăţii amenzii de 2.000 RON aplicate prin procesul-verbal din data de 13 mai 2012.

Inculpaţii însă au primit de la martorul D.R. suma de 2.000 RON în data de 13 mai 2012, iar de la martora C.A.L. suma de 1.000 RON, având în vedere, pe lângă declaraţiile martorilor D.M., D.R. şi C.A.L., procesul-verbal de redare a discuţiei înregistrate din data de 21 mai 2010 din care Curtea de Apel a redat partea care prezintă relevanţă. De asemenea, cu concizie au fost defalcate şi celelalte coroborări şi prezentate concluzii.

Se reţine că inculpaţii au invocat şi o atitudine de provocare concertată din partea organelor de urmărire penală cu martora-denunţătoare D.M. pentru fapta privind SC R. SRL Braşov, respectiv cu ceilalţi martori pentru celelalte fapte de natură penală de care inculpaţii sunt acuzaţi. În aceste condiţii, a fost invocată incidenţa dispoziţiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen., câtă vreme inculpaţii au susţinut că, în cauza de faţă, denunţătorii ar fi fost determinaţi de organele de urmărire penală, provocând săvârşirea infracţiunilor în scopul obţinerii de probe.

Curtea de Apel a reţinut însă că aceste critici sunt nefondate, cu ancorarea susţinerilor în formule de abordare juridică propuse recent în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului dar şi în elementele concrete ale cauzei.

Rezumativ, organele de urmărire penală aveau suficiente indicii privind un eventual comportament infracţional, nelegal din partea celor doi inculpaţi pentru a o folosi pe martora C.A.L. la realizarea flagrantului din 21 mai 2010.

În ceea ce priveşte comportamentul inculpaţilor, în sensul dacă fapta ar fi fost comisă fără intervenţia autorităţilor, cei doi inculpaţi au fost cei care i-au contactat - personal, prin deplasări la sediul magazinului sau telefonic - pe martorii D.M. şi D.R., pretinzând sume de bani cu titlu de mită, iar nu invers.

Martora C.A.L. a acţionat în limitele unei conduite esenţialmente pasive.

Aşadar, în condiţiile în care autorităţile judiciare dispuneau de temeiuri în baza cărora să bănuiască faptul că cei doi inculpaţi erau implicaţi în activităţi care să denote un eventual comportament nelegal şi cu conotaţii penale privind fapte de corupţie, folosirea martorei C.A.L. în cadrul procedurii desfăşurate împotriva inculpaţilor nu i-a privat pe cei doi de un proces echitabil, dispoziţiile art. 6 parag. 1 din Convenţie nefiind încălcate.

Inculpaţii au avut intenţia de a săvârşi fapte de corupţie, intenţie care a existat anterior şi separat de activitatea desfăşurată de martora C., astfel că nu se poate susţine că inculpaţii nu aveau deja o predispoziţie de a comite fapte de această natură.

Nici în ceea ce priveşte criticile referitoare la faptul că s-a reţinut o greşită stare de fapt grefată atât pe neverificarea bunei-credinţe a martorilor audiaţi în cauză, cât şi pe neanalizarea împrejurărilor formulării denunţurilor faţă de vechimea faptelor reclamate şi contradicţiile existente între declaraţiile martorilor şi contrazicerea faţă de elementele de probă desprinse din celelalte mijloace de probă administrate, bazate pe cazul de casare 18, nu sunt fondate. Inculpaţii au susţinut în apărare faptul că martorii au calitatea fie de soţi, fie de copii ai denunţătorilor, iar de aici faptul că ar fi fost interesaţi în prezenta cauză. Astfel, s-a susţinut că martorii, fiind direct implicaţi în activitatea comercială ce a fost supusă controlului, au fost interesaţi de situaţia financiară a firmelor, respectiv obţinerea unor sume de bani despre care se susţine că ar fi fost predate inculpaţilor.

Declaraţiile martorilor-denunţători nu au fost obţinute în mod ilegal (art. 64 alin. (2) C. proc. pen.) cum au susţinut inculpaţii, astfel că argumentele pe care se întemeiază criticile inculpaţilor sub acest aspect sunt lipsite de fundament. Nu poate fi trecut cu vederea modul în care inculpaţii au acţionat în comiterea faptelor care li se impută, acesta fiind descris de toţi martorii în acelaşi fel. Toţi martorii au menţionat în cuprinsul declaraţiilor lor aceeaşi modalitate de comitere a faptelor de către cei doi inculpaţi, în condiţiile în care aceştia nu se cunoşteau între ei.

În ceea ce priveşte reţinerea unei greşite stări de fapt, analizând procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate, instanţa de recurs reţine că prin acestea din urmă sunt evidenţiate aspecte de fapt care se coroborează cu cele menţionate de către martori în declaraţiile lor, contrar celor menţionate de inculpaţi.

În situaţia controlului efectuat de cei doi inculpaţi în data de 13 mai 2010, toate aspectele care ţineau de controlul tematic şi toate consecinţele juridice urmare a acestui control, trebuiau aduse la cunoştinţa administratorului - martorul-denunţător D.M., inclusiv problema plăţii unei sume de bani în privinţa căreia inculpaţii au susţinut că ar fi fost o amendă aplicată prin procesul-verbal din data de 13 mai 2012. În contextul aspectelor de fapt desprinse din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, se observă că, deşi martorul D.R. nu avea calitatea de a reprezenta SC R. SRL, inculpatul B.C.C îi solicita acestuia sume de bani, dar nu cu titlu de a încasa o posibilă amendă - cum au susţinut inculpaţii, ci cu titlu de mită, astfel cum rezultă şi din declaraţiile coroborate ale martorilor audiaţi în cauză cu privire la această acuzaţie. Acţiunea de pretindere a mitei de către cei doi inculpaţi rezultă şi din modalitatea în care aceştia au purtat convorbirile telefonice cu martorul D.R., fiul administratorului SC R. SRL Braşov.

Nici în ceea ce priveşte criticile aduse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Braşov nu se constată neajunsuri.

Tribunalul Braşov a realizat o justă individualizare atât a pedepselor aplicate, cât şi a modalităţii de executare a acestora. Astfel, este de necontestat faptul că infracţiunea de luare de mită este o infracţiune gravă, de natură a afecta încrederea cetăţenilor în buna desfăşurare a activităţilor de serviciu ce presupune îndeplinirea cu probitate de către funcţionarii publici a îndatoririlor care le revin. De asemenea, este adevărat faptul că gradul de pericol social concret al faptelor comise este unul din criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) ce trebuie avute în vedere de instanţa de judecată la individualizarea pedepsei. Dar, tot atât de adevărat este faptul că şi persoana infractorului este prevăzută de textul de lege sus-menţionat printre criteriile de individualizare a sancţiunii şi de care prima instanţă nu a putut face abstracţie.

Prin pedepsele aplicate şi modalitatea de executare a acestora, va fi asigurată atât prevenţia specială, cât şi cea generală, scopul pedepselor din prezenta cauză fiind de a preîntâmpina săvârşirea de către alte persoane a unor noi infracţiuni de acelaşi gen cu cele care au format obiectul prezentei judecăţi. în acest sens, exemplul inculpaţilor sancţionaţi prin aplicarea unei pedepse rezultante de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere pe un termen de încercare maxim de 8 ani în condiţiile unei pedepse rezultante, reprezintă un semnal de alarmă pentru cei care vor dori să adopte un comportament ca al inculpaţilor din prezenta cauză.

În funcţie de cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Braşov şi inculpaţii U.G. şi B.C.C.

Văzând şi dispoziţiile 192 alin. (2), (3) şi (4) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov şi inculpaţii B.C.C. şi U.G.G. împotriva deciziei penale nr. 75/A din 27 iunie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 RON, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 aprilie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1458/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1430/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... →

ICCJ. Decizia nr. 1456/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1456/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs