ICCJ. Decizia nr. 1458/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1458/2013

Dosar nr. 9827/109/2012

Şedinţa publică din 26 aprilie 2013

Asupra recursului penal de faţă ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 6/ MF din 6 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Argeş, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a respins cererea inculpaţilor de schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată, din infracţiunile de trafic de persoane sau trafic de minori, în infracţiuni de proxenetism prevăzute de art. 329 C. pen., ca neîntemeiată.

În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul E.G. la pedeapsa închisorii de 8 ani, iar în baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001, a mai fost condamnat inculpatul E.G. la pedeapsa închisorii de 7 ani.

 În baza art. 71 alin. (1),2 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, cu executare în condiţiile art. 57 C. pen. şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la data de 07 noiembrie 2008 până în prezent.

În baza art. 357 alin. (2) pct. b) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpat.

În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, a fost condamnat inculpatul E.V., la pedeapsa închisorii de 5 ani, cu executare în condiţiile art. 57 C. pen.

Conform art. 71 alin. (1), (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), e) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnată inculpata E.E.L., la pedeapsa închisorii de 6 ani, cu executare în condiţiile art. 57 C. pen.

Conform art. 71 alin. (1), (2) C. pen., s-au interzis inculpatei, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen., pe o durată de 4 ani.

În baza art. 357 alin. (2) pct. b) C. proc. pen., s-a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpată.

S-a respins cererea formulată de procuror de luare a măsurii confiscării speciale a unor sume de bani din patrimoniul inculpaţilor.

În baza art. 14 şi 346 alin. (1) C. proc. pen., rap. la art. 998 şi 1003 C. civ. au fost obligaţi inculpaţii E.G., E.V. şi E.E.L., în solidar, la plata echivalentului în lei, la data executării, al sumei de 900 euro, către partea civilă P.R.M., reprezentând daune morale.

În baza art. 14 şi 346 alin. (1) C. proc. pen., rap. la art. 998 şi 1003 C. civ., au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii E.G. şi E.E.L. la plata următoarelor sume:

- 800 lei daune morale către partea civilă D.M.;

- 50.000 lei daune morale către parte civilă D.A.G.;

- 8.000 lei şi echivalentul în lei (la data executării) al sumei de 1.000 euro, daune morale către partea civilă D. (fostă G.) C.

A fost obligat, conform art. 14 şi 346 alin. (1) C. proc. pen., rap. la art. 998 C. civ., inculpatul E.G. la plata către partea civilă D.V.M. a echivalentului în lei al sumei de 3500 euro, daune materiale, iar către partea civilă D.I. a echivalentului în lei al sumei de 500 euro.

S-au respins capetele de cerere privind acordarea daunelor materiale formulate de părţile civile D.M. şi D. (fostă G.) C., ca nefondate.

S-a luat act că partea vătămată R.S. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, după cum urmează:

- inculpatul E.G. la plata sumei de 2.355 lei;

- inculpatul E.V. la plata sumei de 1.250 lei;

- inculpata E.E.L. la plata sumei de 2.155 lei, din care (pentru toţi inculpaţii) 600 lei onorariu avocat oficiu pentru inculpaţi, şi 2400 lei onorariu avocat oficiu pentru părţile vătămate.

S-a admis cererea de reexaminare formulată de avocatul M.C. şi s-a dispus în baza art. 199 alin. (3) C. proc. pen., scutirea sa de la plata amenzii judiciare aplicată prin încheierea din data de 30 iunie 2009.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, la data de 22 decembrie 2008, pe rolul Tribunalului Argeş a fost înregistrat sub nr. 4696/109/2008 rechizitoriul nr. 35D19/2007 din data de 25 noiembrie 2008, prin care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Argeş a dispus, între altele, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului E.G., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 12 alin. (2) lit. a din Legea nr. 678/2001 şi art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului E.V., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

În fapt, s-a reţinut că inculpatul E.G. a racolat, a cazat şi exploatat prin muncă şi sexual pe părţile vătămate majore D.M., D.I., R.S., P.R.M., D.M. şi G. (D.) C., în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în scopul obţinerii de foloase materiale, în activitatea infracţională fiind ajutat de inculpaţii E.V. şi E.L.

S-a mai reţinut, că acelaşi inculpat a racolat, a transportat, a cazat şi a exploatat sexual pe partea vătămată minoră D.G., cu ajutorul inculpatei E.L., în scopul obţinerii de foloase materiale.

 În ceea ce-l priveşte pe inculpatul E.V., s-a reţinut că acesta a racolat, a transportat, a cazat şi a exploatat pe partea vătămată majoră P.R.M., în scopul obţinerii de foloase materiale, ajutat fiind şi de inculpaţii E.G. şi E.L.

Organele de urmărire penale au reţinut vinovăţia inculpaţilor în urma administrării următoarelor mijloace de probă: rezoluţie I.U.P., sesizare oficiu B.C.C.O., declaraţiile olografe ale părţilor vătămate P.R.M., D.A.G., D.M., D.V.M., D.I., solicitare relaţii Punctul Naţional Focal, rezoluţie încetare interceptare, încheiere Dosar nr. 2913/109/2007, privind autorizarea interceptării, adresă Tribunalul Argeş, declaraţia părţii vătămate R.S., declaraţia părţii vătămate D.V.M., declaraţie martor F.I.C., declaraţia părţii vătămate D.I., declaraţia părţii vătămate D.M., declaraţia tradusă în limba română A.G.D. dată în faţă Guvernului din Catalunia, procură făcută de D.M., declaraţie în limba spaniolă D.A.G., declaraţia părţii vătămate D.C.M., planşă foto, declaraţie în limba spaniolă D.M.G., declaraţie tradusă în limba română dată în faţa autorităţilor judiciare din Catalunia de către D.C., declaraţia părţii vătămate P.R.M., relaţii furnizate de S.P.C. Piteşti, privind cererea în original pentru eliberarea unui paşaport - P.R., evidenţă M.I.R.A. - I.G.P.F. privind intrările şi ieşirile din ţară - P.R., C.L., E.G. şi E.V., declaraţii martori T.R.M., D.C.F., procură D.M. în limba franceză şi spaniolă, procese verbale de verificări I.G.P.F. intrări-ieşiri pentru D.V.M., D.I., G.C., D.A.G. şi D.M., verificare bunuri mobile şi imobile acumulate de familia E., caziere judiciare, declaraţie martor M.M., relaţii bănci, încheierea nr. 29/ CC din 10 aprilie 2008 a Tribunalului Argeş, prin care s-a dispus arestarea în lipsă a inculpatului E.G., încheierea 08 noiembrie 2008, prin care a fost pus în executare mandatul de arestare preventivă, verificări privind supravegherea informativă a învinuiţilor, proces verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii E.G., proces verbal în care se constată că E.G. refuză să-şi scrie olograf declaraţia, declaraţie învinuit E.G., ordonanţă punere în mişcare a acţiunii penale E.G., declaraţie inculpat E.G., declaraţie martor C.L., proces verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii E.V., proces verbal prin care se constată că E.V. refuză să-şi scrise olograf declaraţia, declaraţie învinuit E.V., adresă Tribunalul Argeş de solicitare a arestării preventive, încheiere şi mandat de arestare preventivă pentru 20 zile, proces verbal din care rezultă că E.L. se află în Spania, prezentare material urmărire penală E.G., ordonanţă respingere probe inculpat E.G., prezentare materiale urmărire penală Enache Vil, ordonanţă respingere probe E.V.

Prin încheierea de şedinţă din data de 07 aprilie 2009, instanţa a dispus, în baza dispoziţiilor art. 34 lit. a) C. proc. pen., conexarea Dosarului penal nr. 908/109/2009, la Dosarul penal nr. 4696/209/2008.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că, în perioada septembrie 2005 - martie 2007, inculpatul E.G., cu sprijinul soţiei sale, inculpata E.L. (în cazul părţilor vătămate de sex feminin) şi al tatălui său, inculpatul E.V. (în cazul părţii vătămate P.R.M.) au recrutat, prin promisiuni mincinoase pe părţile vătămate P.R.M., D.A.G., D.M., D. (G.) C.M., D.I. şi D.V.M., profitând de situaţia materială precară a acestora, iar prin promisiuni mincinoase, respectiv găsirea unui loc de muncă bine plătit în Spania, le-a exploatat, folosind, în cazul persoanelor de sex feminin, ameninţări şi acte de violenţă, totul în scopul obţinerii unor câştiguri ilicite.

Mai întâi, în toamna anului 2005, inculpaţii E.G. şi E.V. i-au propus, în mod mincinos, părţii vătămate P.R.M., să-i însoţească pe aceştia în Spania, unde urma să lucreze într-un restaurant la curăţenie sau spălat de vase sau să muncească în agricultură la plantat puieţi. Partea vătămată, conform propriilor declaraţii (f. 4-5 dosar urmărire penală) a acceptat propunerea, mai ales că era într-o situaţie materială precară, fără loc de muncă şi cu un copil minor în întreţinere.

Pe data de 15 septembrie 2005, partea vătămată P.R.M. a ieşit din ţară, însoţită fiind de inculpatul E.V., după cum atestă şi baza de date a I.G.F.P. - intrări - ieşiri cetăţeni români, iar odată ajunsă în Spania, partea vătămată a fost cazată într-o locuinţă din Madrid împreună cu cei trei inculpaţi.

Aici i s-a adus la cunoştinţă de către inculpata E.L. că trebuie să se prostitueze. Partea vătămată a susţinut că a refuzat o asemenea ofertă, iar ulterior că a desfăşurat activităţi de prostituţie, dar după ce voinţa i-a fost înfrântă prin intermediul unei băuturi în care inculpata E.L. pusese droguri, ceea ce i-a produs o stare euforică.

După acest moment şi după ce partea vătămată i-a ameninţat pe soţii E. că o să anunţe poliţia, aceasta a fost supravegheată în permanenţă de inculpaţi, care o determinau să se prostitueze. Partea vătămată trebuia, conform propriilor declaraţii, să câştige 600-700 euro pe noapte, iar în cazul în care câştiga mai puţin era lovită de cei doi soţi E. Mai mult, aceştia au încercat să o vândă unui spaniol cu suma de 1.000 euro, dar partea vătămată, a fugit de la acesta şi a revenit la inculpaţi.

Partea vătămată P.R.M. a mai declarat că şi inculpatul E.V. i-a propus să aibă relaţii sexuale cu el, dar că l-a refuzat.

După o perioadă de 4-5 luni, partea vătămată s-a întors în ţară, fără nici un ban, iar aici i-a spus şefului de post din comuna Hârtieşti, T.R., ceea ce i s-a întâmplat.

În luna decembrie 2006, inculpatul E.G. a reuşit să îi aducă în Spania pe fraţii D.V.M. şi D.I., cărora le propusese să muncească în sectorul construcţii.

Ajunse în Spania, cele două părţi vătămate au fost cazate în aceeaşi casă cu inculpatul şi soţia sa, iar a doua zi au fost duşi la construcţia unei vile, ca salahori. După o săptămână de muncă, inculpatul le-a comunicat celor doi că sunt plătiţi cu 20 euro pe zi, după ce anterior, acelaşi inculpat, le spusese că în Spania vor câştiga 50 euro pe zi. cei doi susţinând că au fost nevoiţi să accepte să muncească în aceste condiţii, deoarece inculpatul i-a ameninţat că îi dă afară din casă.

A mai arătat partea vătămată D.V.M. că, după două luni şi jumătate, timp în care a învăţat să vorbească limba spaniolă, l-a întrebat pe patronul spaniol cu ce sumă îl plăteşte pe zi, la care acesta din urmă i-a răspuns că sunt plătiţi cu 60 euro pe zi. Chiar în cea săptămână partea vătămată a fost plătită pentru 4 zile de muncă cu suma de 240 euro, sumă pe care inculpatul E.G., la revenirea din ţară, i-a cerut-o părţii vătămate în contul unor datorii.

Partea vătămată D.V.M. a mai adus-o în Spania şi pe concubina lui, partea vătămată R.S., după ce aflase tot de la inculpatul E.G. că soţia acestuia din urmă lucrează la o fabrică de cartoane. R.S. a fost însă dusă într-un club unde, i s-a spus de către inculpata E.L. că „trebuie să consumi cupe şi să mergi pe cameră cu clienţii pentru a întreţine raporturi sexuale”. A arătat partea vătămată că a acceptat doar „să consume cupe împreună cu clienţii” însă după aceea a renunţat.

După o perioadă de timp, deoarece inculpatul nu a mai plătit chiria, acesta împreună cu soţia sa, tatăl său şi părţile vătămate cărora le oferise cazare au fost daţi afară. Aceştia au plecat în regiunea Girona unde au dormit în stradă sau în autoturismul familiei E., după care părţile vătămate D.V.M. şi R.S. au fost abandonaţi în gara din Madrid, de unde s-au întors în România, cu ajutorul sumei de 200 euro trimisă de mama părţii vătămate pentru transport.

Cealaltă parte vătămată, D.I. se întorsese în ţară după cum a declarat, pe data de 12 februarie 2007, împreună cu inculpatul E.G.

În cauză au mai fost audiaţi martorii C.L.I. care a confirmat că suma cu care de fapt erau plătiţi salahorii era de 60 euro pe zi, exact cât spusese şi patronul spaniol părţii vătămate D.V.M., şi F.I.C., care a arătat, la fel ca şi cele două părţi vătămate, că inculpatul E.G. le-a făcut promisiuni celor doi fraţi Dumitrescu că le oferă 40-45 euro pe zi la muncă în Spania, că inculpatul a trimis pe numele martorului suma de 150 euro pentru ca cei doi să achite taxele de transport, că inculpatul a vorbit cu transportatorul „Listă” din Mioveni să-i ducă pe cei doi fraţi în Spania, transportator identificat ulterior ca fiind numitul M.M.L. care a confirmat acest aspect. De asemenea, martorul F.I.C. a mai arătat că ştie despre mama fraţilor D. că s-a împrumutat şi i-a trimis bani lui D.M. pentru ca acesta să-şi achite transportul şi să se întoarcă în ţară. Acelaşi martor a mai arătat că cei doi fraţi D., nepoţii lui, i-au spus că E.G. nu le-a dat nici un ban pentru munca prestată în Spania, aspect pe care cele două părţi vătămate l-au relatat şi în declaraţiile lor.

Atât partea vătămată D.V.M., cât şi R.S. au arătat că la începutul anului 2007, au venit în Spania şi au fost cazaţi în aceeaşi casă cu inculpaţii şi părţile vătămate D.A.G., D.M. şi G. (D.) C.

În declaraţiile sale, partea vătămată minoră D.G. a arătat că în luna februarie 2007, inculpatul E.G. i-a propus acesteia să meargă în Spania să îngrijească nişte bătrâni. Acelaşi lucru le-a propus şi mamei acesteia, D.M., pe care inculpatul o cooptase deoarece avea nevoie de procură din partea ei pentru ca partea vătămată minoră să părăsească ţara.

Cele două părţi vătămate au plecat în Spania împreună cu o altă parte vătămată D. (G.) C.M., pe care inculpatul E.G. o convinsese să vină în Spania pentru „debarasat vase într-un restaurant”.

Toate cele trei părţi vătămate au arătat că inculpatul E.G. le-a condus la mijlocul de transport cu care el angajase plecarea lor în Spania, iar acolo, în localitatea Torrejon de la Calzada au fost aşteptate de inculpaţii E.L. şi E.V., care le-au cazat pe toate trei într-o cameră. Au mai arătat cele trei părţi vătămate că în aceeaşi casă mai erau cazate părţile vătămate D.M. şi R.S.

În aceeaşi seară, părţile vătămate D.A.G. şi D.C.M., au fost duse într-un club de inculpata E.L., unde au fost determinate să se prostitueze. Şi cealaltă parte vătămată, D.M., a confirmat acest aspect în declaraţiile sale arătând, totodată, că toate cele trei părţi vătămate au refuzat apoi să dea curs solicitărilor inculpatei. A fost nevoie de intervenţia inculpatului E.G. care, din acest motiv, a fost nevoit să se întoarcă în Spania, unde le-a ameninţat pe părţile vătămate că dacă nu se prostituează vor ajunge cu toţii în stradă.

După această intervenţie, partea vătămată D.M. a fost dusă într-un club, iar D.C. şi D.G. într-un alt club, unde au fost obligate să practice prostituţia.

Au mai arătat părţile vătămate că banii pe care îi câştigase îi lua inculpata E.L., dar şi faptul că voinţa le era înfrântă cu ajutorul drogurilor pe care inculpata E.L. le administra acestora.

Instanţa de fond a reţinut, că toate cele trei părţi vătămate au continuat să se prostitueze în beneficiul inculpaţilor E.G. şi E.L. timp de trei luni, după care, profitând de faptul că au fost nevoiţi cu toţii să părăsească casa în care locuiau cu chirie şi să se mute în regiunea Girona, au scăpat de sub supravegherea inculpaţilor şi s-au dus la poliţie unde au dat primele declaraţii în care au relatat cele expuse mai sus.

Având în vedere probatoriul administrat, astfel cum a fost analizat, instanţa de fond a considerat că acesta dovedeşte atât existenţa faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, cât şi vinovăţia inculpaţilor în comiterea acestora, inculpaţii, în declaraţiile lor, nerecunoscându-şi vinovăţia faţă de faptele imputate.

Astfel, inculpatul E.G., deşi a recunoscut că i-a ajutat pe fraţii D. să ajungă în Spania, a negat apoi că le-ar fi luat acestora banii proveniţi din muncă, arătând că de fapt, D.M. era plătit de patronul spaniol cu 20 euro pe zi, iar D.I. nu a fost angajat nici o perioadă de timp, având anumite disfuncţii fizice.

Aceste aspecte au fost contrazise însă de cele două părţi vătămate, ale căror declaraţii se coroborează, dar şi de cele menţionate în declaraţiile martorului C.L.I. care a arătat, chiar în faţa instanţei, că erau plătiţi cu suma de 60 de euro pe zi.

De asemenea, în declaraţia sa, partea vătămată D.M. a arătat că i-a găsit în Spania pe fraţii D. care i-au spus că muncesc ca salahori pentru inculpatul E.G. şi că „aici murim de foame şi de sete”, ceea ce confirmă faptul că cea mai mare parte a câştigului realizat de aceşti fraţi intra în mâinile inculpaţilor.

Inculpatul nu a recunoscut nici faptul că le-a determinat pe celelalte părţi vătămate de sex feminin la activităţi de prostituţie în folosul său şi al familiei sale, însă din declaraţiile coroborate ale părţilor vătămate a reieşit cu totul altceva, aşa cum s-a analizat mai sus.

Inculpatul E.V. nu a recunoscut nici el vinovăţia faţă de fapta imputată, susţinând că a avut, într-adevăr, o relaţie de concubinaj cu partea vătămată P.R.M., pe care a ajutat-o să ajungă în Spania, dar pe care nu a îndemnat-o să practice prostituţia.

Instanţa de fond a apreciat că, declaraţiile sale sunt contrazise de partea vătămată P.R.M. care a arătat, că odată ajunsă în Spania, a fost nevoită să practice prostituţia datorită intervenţiilor agresive ale inculpaţilor E.G. şi E.L., şi că E.V. era conştient de ceea ce făceau fiul şi nora sa, ba chiar într-o zi a şi bătut-o, reproşându-i că nu aduce destui bani.

Inculpata E.L., de asemenea, nu a recunoscut vinovăţia faţă de faptele imputate, însă, a apreciat prima instanţă, şi în acest caz, valoarea de adevăr a celor consemnate este minimă, deoarece aspectele relatate sunt contrazise de celelalte probe administrate, aşa cum au fost analizate mai sus.

Instanţa de fond a apreciat că, în drept, faptele inculpatului E.G. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Pentru infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2002, elementul material al laturii obiective este compus din mai multe acte materiale, întinse pe perioada septembrie 2005 - martie 2007, ce au constat în racolarea, transportarea, cazarea şi exploatarea prin muncă a părţilor vătămate D.M. şi D.I. şi exploatarea sexuală a părţilor vătămate R.S., P.R.M., D.M. şi D. (G.) C.

Părţile vătămate D.M. şi D.I. au fost exploatare prin muncă atâta vreme cât le-au fost încălcate normele legale privind condiţiile de muncă, de salarizare, în condiţiile în care, odată ajunse în străinătate, aceste două părţi vătămate nu s-au mai putut întreţine decât prin munca prestată în condiţiile impuse de inculpaţi.

Instanţa de fond a apreciat, că şi celelalte acte materiale, respectiv racolarea, transportul şi cazarea au fost săvârşite de inculpaţi tot în scopul exploatării părţilor vătămate, în accepţiunea pe care legea o dă acestor termeni în cuprinsul dispoziţiilor art. 2 pct. 2 lit. a) şi c) din Legea nr. 678/2001.

Aceleaşi acte materiale au fost comise de inculpaţi pentru exploatarea sexuală a părţilor vătămate R.S., P.R.M., D.M. şi G.C., în desfăşurarea cărora a beneficiat de aportul inculpatului E.V. (pentru P.R.M.) şi al inculpatei E.L.

Instanţa de fond a constatat, că deşi partea vătămată R.S. a declarat în cursul audierii sale în faţa instanţei că nu doreşte să participe în proces ca parte vătămată, această declaraţie nu poate fi luată în considerare, având în vedere principiul oficialităţii ce însoţeşte derularea procesului penal având drept obiect infracţiuni de trafic de persoane. Pe cale de consecinţă, la stabilirea amplorii activităţii infracţionale au fost avute în vedere şi actele materiale săvârşite asupra acestei părţi vătămate.

Aceleaşi concluzii, în ceea ce priveşte elementul material, au fost considerate de prima instanţă ca fiind valabile şi în privinţa infracţiunilor prev. de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001, ce a avut-o ca victimă pe partea vătămată minoră D.G.

Urmarea imediată a constat în restrângerea până la anihilare a libertăţii de mişcare şi de acţiune a părţilor vătămate care, în perioada desfăşurării activităţii infracţionale s-au aflat sub controlul total al inculpatului sau familiei acestuia, iar între elementul material şi urmarea imediată există o legătură de cauzalitate directă.

Faptele au fost comise de inculpat cu intenţie directă, concluzie ce s-a desprins din modul în care a prevăzut şi a urmărit rezultatele acţiunilor sale.

Fapta inculpatului E.V. care a racolat, transportat, cazat şi exploatat pe partea vătămată P.R.M., în scopul obţinerii de foloase materiale, ajutat fiind de ceilalţi doi inculpaţi, s-a constatat de instanţa de fond că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. Şi acest inculpat a acţionat cu intenţie directă în derularea activităţii sale infracţionale.

Tribunalul a apreciat, că faptele inculpatei E.L. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Sunt valabile, în opinia instanţei de fond, în acest caz, consideraţiile avute în vedere la descrierea în drept a infracţiunilor comise de inculpatul E.G., cu amendamentul că activitatea infracţională desfăşurată de acest inculpat le-a vizat doar pe părţile vătămate P.R.M., D.M., D. (G.) C. şi D.G. În cazul acestei ultime părţi vătămate, materialul probator administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul nu a cunoscut împrejurarea că D.G. era minoră, astfel că încadrarea faptei comise s-a făcut doar prin raportare la dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 678/2001.

Instanţa, în baza art. 334 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpaţi, întrucât mai multe date ale speţei au confirmat faptul că activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi îmbracă formele avute în vedere la încadrarea juridică a faptei.

Astfel consimţământul părţilor vătămate a fost captat prin promisiuni mincinoase făcute acestora, iar mai apoi supunerea părţilor vătămate la efectuarea de activităţi de prostituţie s-a realizat prin constrângerea acestora fie prin violenţă, fie prin abuzul de autoritate, ceea ce se constituie în elemente de diferenţiere între cele două infracţiuni supuse discuţiei. Un alt element de diferenţiere a constat în faptul că libertatea de mişcare şi de acţiune a fost, în primul rând, valoarea socială afectată de acţiunile inculpaţilor, în condiţiile în care părţile vătămate s-au aflat sub controlul inculpaţilor.

La individualizarea judiciară a pedepselor la care au fost condamnaţi inculpaţii, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv: limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, gradul de pericol social concret reliefat de modul şi mijloacele folosite, ce au constat în folosirea de violenţe, amăgirea părţilor vătămate, împrejurările în care au fost comise, ce a implicat şi elemente de extraneitate, dar şi extinderea actelor materiale pe o durată relativ mare de timp, urmările produse ce au constat, aşa cum am arătat, în restrângerea până la anihilare a libertăţii de mişcare şi de acţiune a părţilor vătămate, dar şi în vătămările corporale produse unora din părţile vătămate; persoana inculpaţilor care nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, dar care, pe parcursul procesului penal nu şi-au recunoscut vinovăţia în raport de faptele comise. Instanţa a mai avut în vedere şi gradul de implicare a fiecăruia din cei trei inculpaţi la comiterea infracţiunilor, numărul actelor materiale săvârşite de fiecare din aceştia şi numărul de părţi vătămate afectate de activitatea infracţională a fiecăruia din aceştia.

Faţă de cele de mai sus, în baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), instanţa de fond a dispus condamnarea inculpaţilor, conform dispozitivului enunţat mai sus.

Totodată, instanţa a respins cererea formulată de procuror de luare a măsurii confiscării speciale a unor sume de bani din patrimoniul inculpaţilor întrucât, pe parcursul desfăşurării procesului, nu s-a putut face dovada cuantumului exact al sumelor pe care inculpaţii şi le-au însuşit de pe urma exploatării părţilor vătămate de sex feminin şi nici partea ce i-a revenit fiecăruia dintre ei.

Sub aspectul laturii civile, instanţa a constatat că faptele comise de inculpaţi au fost de natură să producă un prejudiciu moral părţilor vătămate ce a constat în traumele psihice cauzate acestora, cu consecinţe nefaste asupra dezvoltării ulterioare a acestora, mai ales că cele mai multe din persoanele de sex feminin aveau o vârstă tânără, iar una din ele era minoră.

Pe cale de consecinţă, având în vedere şi principiul disponibilităţii, dar şi gradul de implicare a inculpaţilor, în baza art. 14 şi 346 alin. (1) C. proc. pen., rap. la art. 998 şi 1003 C. civ., instanţa a obligat pe inculpaţii E.G., E.V. şi E.E.L., în solidar, la plata echivalentului în lei, la data executării, al sumei de 900 euro către partea civilă P.R.M., reprezentând daune morale.

În baza art. 14 şi 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 998 şi 1003 C. civ., au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii E.G. şi E.E.L. la plata următoarelor sume:

- 800 lei daune morale către partea civilă D.M.

- 50.000 lei daune morale către parte civilă D.A.G.

- 8.000 lei şi echivalentul în lei ( la data executării) al sumei de 1.000 euro, daune morale către partea civilă D. (fostă G.) C.

Instanţa a admis şi capătul de cerere formulat de părţile vătămate D.V.M. şi D.I., şi a obligat, prin urmare, conform art. 14 şi 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., pe inculpatul E.G. la plata către partea civilă D.V.M. a echivalentului în lei al sumei de 3500 euro, daune materiale, iar către partea civilă D.I. a echivalentului în lei al sumei de 500 euro, reprezentând sumele de bani câştigate de aceştia în urma muncii prestate, dar însuşite în fapt de inculpatul E.G.

Instanţa a respins capetele de cerere privind acordarea daunelor materiale formulate de părţile civile D.M. şi D. (fostă G.) C., ca nefondate întrucât, pe de-o parte, nu s-a făcut dovada cuantumului exact al acestora, iar pe de altă parte, acordarea daunelor materiale nu se justifică, întrucât reprezintă un beneficiu imoral, în contradicţie cu normele de convieţuire socială, luând act că partea vătămată R.S. nu s-a constituit parte civilă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul teritorial Argeş şi inculpaţii în cauză E.G., E.L. şi E.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, astfel:

Parchetul, în motivele scrise, a criticat sentinţa în ceea ce priveşte omisiunea de a proceda la luarea măsurii confiscării speciale a sumelor de bani rezultate din comiterea infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, cât şi sub aspectul menţinerii nelegale în cursul cercetării judecătoreşti a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, în privinţa inculpatei E.L., măsură luată iniţial de către procuror în faza urmăririi penale.

Prin apelurile declarate de inculpaţi s-a cerut achitarea în temeiul disp. art. 10 lit. c) C. proc. pen., aceştia considerându-se nevinovaţi cu privire la faptele pentru care au fost trimişi în judecată.

Prin decizia penală nr. 109/ A/MF din 11 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul declarat de M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism - Biroul Teritorial Argeş, împotriva sentinţei penale numărul 6/ MF din data de 6 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Argeş - complet specializat de minori penal, în Dosarul nr. 4696/109/2008.

S-a desfiinţat în parte sentinţa atacată.

S-a înlăturat dispoziţia privind menţinerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpata E.L.E.

S-a dispus măsura confiscării speciale a sumelor de bani dobândite de inculpaţi prin săvârşirea infracţiunilor, respectiv:

- de la inculpaţii soţi E.G. şi E.L.E., echivalentul în lei a sumei de 64.782 euro.

- de la inculpatul E.V., echivalentul în lei a sumei de 28.166 euro.

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei.

S-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii E.G.; E.L.E., şi E.V.

S-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului E.G. şi s-a dedus în continuare detenţia preventivă.

A obligat pe apelanta - inculpată E.L.E. la 700 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe apelanţii - inculpaţi E.G. şi E.V. la câte 900 lei cheltuieli judiciare cu acelaşi titlu, din care câte 300 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:

Curtea a apreciat că apelul parchetului este fondat, sub aspectele invocate, respectiv necesitatea luării măsurii confiscării speciale, dar şi pentru greşita dispoziţie luată de instanţa fondului privind menţinerea măsurii obligării de a nu părăsi ţara faţă de inculpata în cauză E.L.

Sub aspectul măsurii confiscării speciale, Curtea a constatat că sumele de bani obţinute de inculpaţi în urma săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane au fost pe deplin dovedite cu probele efectuate atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, şi că acestea sunt valori materiale deţinute în contra dispoziţiilor legale, astfel încât în temeiul dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, rap. la art. 118 lit. e) C. pen., trebuie procedat la confiscarea lor.

Această situaţie se impune cu necesitate şi pentru a fi evitată o îmbogăţire fără justă cauză a inculpaţilor incriminaţi în această cauză.

Având în vedere dispoziţiile art. 350 C. proc. pen., Curtea a notat că instanţa are obligaţia, prin hotărâre, a se pronunţa şi asupra luării, menţinerii sau revocării măsurii arestării preventive a inculpaţilor, dar şi asupra luării sau revocării măsurii obligării acestora de a nu părăsi localitatea sau ţara.

Cum textul de lege invocat nu prevede obligativitatea menţinerii pe parcursul judecăţii decât a măsurii arestării preventive a inculpaţilor şi, constatându-se că această măsură a obligării de a nu părăsi ţara a fost luată de procuror în timpul urmăririi penale, Curtea a înlăturat dispoziţia instanţei de judecată de menţinere a acestei măsuri preventive luată faţă de inculpata E.L., ca nelegală.

În raport de apelurile declarate de inculpaţi, Curtea examinând hotărârea atacată, în raport cu criticile aduse, precum şi din oficiu, în baza probatoriului administrat, a reţinut că acesta a fost corect şi complet evaluat, iar încadrarea juridică dată faptelor este cea legală şi corespunzătoare activităţii întreprinsă de fiecare inculpat în parte pentru întreaga activitate infracţională.

Astfel, s-a constatat că nu există niciun dubiu asupra vinovăţiei penale a inculpaţilor cu privire la comiterea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, atâta vreme cât prin încălcarea dispoziţiilor legale, pe timpul aflării în România, inculpaţii E.G. şi E.L. şi, în privinţa exploatării părţii vătămate P.R.M., şi inculpatul E.V., au recrutat în intervalul de timp incriminat (toamna anului 2005 - 2007) pe părţile vătămate din această cauză, pe care le-au trimis şi, respectiv, primit în Spania în scopul exploatării lor, prin obligarea, pe de o parte, la practicarea prostituţiei şi, pe de altă parte, prin obligarea la prestare de munci şi servicii cu încălcarea normelor legale de muncă, salarizare, sănătate şi securitate şi prin inducerea în eroare asupra tuturor acestor condiţii.

Pentru realizarea acestui scop infracţional, inculpaţii s-au folosit de mijloace diverse de înşelare, recurgând la ameninţări şi violenţe fizice şi privând părţile vătămate de posibilitatea de a se folosi de actele lor de stare civilă, precum şi de paşaportul deţinut dar şi de valorile băneşti, pentru ca astfel să obţină foloase materiale nelegale şi să profite de pe urma exploatării părţilor vătămate implicate în această cauză.

Împrejurarea că inculpaţii nu au recunoscut faptele comise nu are nici o relevanţă juridică, atâta vreme cât toate celelalte mijloace de probă confirmă pe deplin vinovăţia lor.

În esenţă, în cauză s-a dovedit cu prisosinţă faptul exploatării sexuale a părţilor vătămate D.M., D.A.G., P.R.M., D.C.M., R.S., cât şi a părţilor vătămate D.V.M. şi D.I., pe aceştia din urmă inculpaţii, printr-o modalitate mincinoasă, determinându-i să-i însoţească în Spania pentru a fi angajaţi în locuri de muncă pretins a fi oneste.

Odată ajunse în ţara de destinaţie, părţile vătămate au fost cazate în aceeaşi locuinţă cu inculpaţii şi, prin reţinerea paşapoartelor şi lipsirea de orice mijloace de comunicare sau de subzistenţă, au fost obligate la prostituţie ori la prestarea de munci şi servicii cu încălcarea normelor legale de muncă (aici este vorba despre fraţii D.I. şi D.M.).

Mai mult, inculpata E.L. a recurs şi la alte tertipuri pentru a determina-o pe partea vătămată P.R.M. să practice prostituţia, forţând-o să consume băuturi diverse în care, în prealabil, introducea droguri, pentru ca aceasta să nu mai aibă raţiunea actelor sale.

Când părţile vătămate refuzau să plece la clubul unde erau forţate să practice prostituţia, erau scoase afară din locuinţă şi lăsate fără nici un ajutor, bătute şi ameninţate, totodată, în final victimele fiind silite să ceară iertare inculpaţilor pentru a fi reprimite în locuinţă.

De reţinut este şi faptul, confirmat, de altfel, de probele dosarului, că, pe perioada incriminată cât victimele - femei s-au prostituat în favoarea inculpaţilor, niciuna dintre ele nu a primit vreo sumă de bani de la aceştia.

Iată că, în aceste condiţii de trai inumane, puse în situaţia de a nu dispune de bani pentru întreţinere, fiind ameninţate că vor rămâne în stradă şi lovite, totodată, dar şi aservite pentru datorii (erau forţate să-şi plătească cheltuielile de întreţinere şi transport în Spania, din prostituţie), părţile vătămate nu aveau altă posibilitate decât să urmeze conduita ilegală şi imorală impusă de inculpaţi.

De remarcat este şi faptul că, inculpaţii au procedat la exploatarea prin muncă a părţilor vătămate D.M. şi Irinel, prin încălcarea normelor de asigurare a condiţiilor de muncă, salarizare, sănătate şi securitate, după cum o prevăd dispoziţiile art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 79/2005.

Fapta de trafic de persoane a fost comisă de către inculpaţi şi faţă de concubina părţii vătămate D.M., R.S., deşi aceasta din urmă nu a recunoscut că a practicat prostituţia, afirmând că era obligată să meargă la bar numai pentru servirea unor „cupe”.

Curtea a apreciat că, în raport de probele dosarului, rezultă cu evidenţă faptul că şi R.S. s-a prostituat împreună cu celelalte părţi vătămate implicate în cauză, conform declaraţiilor acestora din urmă.

Despre acest fapt avea cunoştinţă chiar şi partea vătămată D.I. însă, probabil, partea vătămată R.S. nu a mai recunoscut că a fost determinată să se prostitueze, având remuşcări faţă de concubinul ei.

Din declaraţia părţii vătămate D.I. rezultă că, la propunerea inculpatului E.G. a fost de acord să plece în Spania, să muncească pe şantier, în schimbul unei sume de bani de 50 euro/ zi, fiind însoţit spre această destinaţie de către fratele său D.M. care avea acelaşi interes de a găsi un loc de muncă onest, bine plătit.

Aceştia au fost cazaţi în aceeaşi casă în care locuia familia E., au fost duşi de inculpatul E.G. la locul de muncă ales de către acesta din urmă, iar inculpatul era acela care încasa, la fiecare sfârşit de săptămână banii pentru şi în numele lor.

După prima săptămână de muncă, inculpatul le-a precizat condiţiile în care urma să se facă plata muncii lor, în sensul că sunt plătiţi cu 20 euro/ zi (faţă de 50 euro cât le fuseseră promişi) şi, în plus, i-a avertizat că nu le va da nici un ban, întrucât ei sunt datori cu transportul, chiria şi alimentele pe care le consumau.

Ulterior, probele dosarului au confirmat faptul că, în realitate, suma de bani pentru care prestau muncă cele două părţi vătămate - fraţii D.- era aceea de 60 euro/ zi.

Această situaţie rezultă din declaraţiile părţilor vătămate care au luat legătura cu angajatorul spaniol, dar şi din declaraţia dată în faza de urmărire penală de către inculpatul E.V.

Probele dosarului, pe care şi-a întemeiat soluţia instanţa fondului, au fost legal administrate şi nu prezintă contradicţii aşa cum se susţine în apărare, iar inculpaţii în cauză, în afară de faptul că au invocat propria nerecunoaştere, nu au făcut nicio referire la probe din care să rezulte o altă situaţie de fapt.

În condiţiile arătate, solicitarea lor expresă, în sensul achitării, în temeiul evocat, respectiv dispoziţiile art. 10 lit. c) C. proc. pen., nu are fundament faţă de probele dosarului.

În consecinţă, Curtea a apreciat că tribunalul a evaluat corespunzător materialul probator administrat în cauză, stabilind în baza acestuia împrejurările reale ale comiterii faptelor, încadrarea juridică corectă a acestora, precum şi vinovăţia penală a inculpaţilor.

Instanţa de fond a făcut, de asemenea, o apreciere corectă a gradului de pericol social concret al faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi a persoanei celor acuzaţi, stabilind pedepse judicios individualizate, în raport de criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Curtea a constatat că din probele dosarului rezultă că, inculpaţii, soţi, E. s-au ocupat cu recrutarea şi angajarea părţilor vătămate D., pentru a lucra la angajatori spanioli, fără încheierea unor contracte de muncă, iar activitatea de inducere în eroare a acestor părţi vătămate în scopul exploatării acestora era relevată şi de faptul că, în Spania, inculpatul E.G. urma să facă angajări în locuri de muncă dificile pentru care nu existau oferte de la muncitorii care doreau să se angajeze cu contracte de muncă încheiate cu respectarea legii.

La formarea acestei convingeri, instanţa a avut în vedere şi plata muncii care, în realitate, era destul de bună, ridicându-se la nivelul sumei de 60 de euro/ zi, sume de bani de care profitau în mod exclusiv inculpaţii.

Persoanele vătămate au luat cunoştinţă de condiţiile grele de muncă oferite în Spania numai în momentul în care inculpatul E.G. i-a trimis la angajator.

În opinia Curţii, acestea sunt considerentele pertinente, bazate pe probele dosarului, care au format primei instanţe convingerea că recrutarea şi trimiterea în Spania a părţilor vătămate Dumitrescu s-a făcut prin înşelăciune, în scopul exploatării lor. (art. 2 din Legea nr. 678/2001).

Faţă de părţile vătămate femei (printre care se numără şi o victimă minoră – P.M.R.), Curtea a constatat că, din modul în care au acţionat inculpaţii, se conturează infracţiunea de trafic de persoane care s-a realizat în modalităţile normative indicate de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constând în recrutarea, transportarea, cazarea şi primirea persoanelor vătămate în Spania, toate aceste activităţi fiind executate în scopul exploatării sexuale a acestor persoane.

Pentru cele reţinute, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., apelul declarat de procuror a fost admis, în sensul că a înlăturat dispoziţia privind menţinerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpata E.L.E. şi, totodată, a dispus măsura confiscării speciale a sumelor de bani dobândite de inculpaţi prin săvârşirea infracţiunilor, respectiv:

- de la inculpaţii soţi E.G. şi E.L.E. echivalentul în lei a sumei de 64.782 euro;

- de la inculpatul E.V. echivalentul în lei a sumei de 28.166 euro, sume de bani a căror dovadă s-a făcut cu probele dosarului, în special declaraţiile date de părţile vătămate.

De asemenea, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii E.G., E.L.E. şi E.V., această soluţie adoptată având la bază considerentele mai sus expuse.

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a reţinut că în ceea ce priveşte pe inculpatul arestat E.G. nu se regăseşte nici un motiv dintre cele ce ar impune înlocuirea sau revocarea măsurii arestării sale preventive, prin sentinţa penală nr. 6/ MF din 6 octombrie 2009 a Tribunalului Argeş, el fiind condamnat la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) şi de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001.

Curtea a arătat în continuare, că sunt realizate cumulativ condiţiile legale a măsurii arestării preventive a acestui inculpat, întrucât faptele ce i-au fost reţinute în sarcină sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani şi persoana inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, aceasta, rezultând din perioada infracţională în care a acţionat (septembrie 2005 - martie 2007), cât şi din pluralitatea de acte materiale comise.

Având în vedere şi faptul că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 7 noiembrie 2008, şi ţinând seama de complexitatea dosarului şi de numărul mare de persoane vătămate, Curtea a apreciat că în cauză nu s-a depăşit termenul rezonabil de judecare.

Faţă de toate acestea, în temeiul art. 381 rap. la art. 350 C. proc. pen., Curtea a menţinut în continuare măsura arestării preventive a inculpatului E.G. şi a dedus în continuare detenţia preventivă a acestuia.

Finalmente, în temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii, în raport de culpa lor procesuală, la cheltuieli judiciare către stat, apelanţii-inculpaţii E.G. şi V. fiind supuşi obligaţiei de a plăti şi onorariul apărătorului din oficiu în cuantumul prevăzut de lege.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata E.L. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17² şi 14 C. proc. pen.

În susţinerea primului caz de casare în temeiul art. 385⁹ alin. (2) lit. b) raportat la art. 11 alin. (2) lit. a) cu referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a solicitat achitarea inculpatei şi s-au formulat critici atât cu privire la decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, cât şi la sentinţa penală pronunţată de instanţa de fond întrucât nu există sesizarea din oficiu a procurorului sau o rezoluţie a acestuia pentru fapta pentru care inculpata este cercetată, din acest punct de vedere apreciindu-se că nu există un act de sesizare legal aspect în raport de care se impune restituirea cauzei la parchet.

Cu privire la declaraţia părţii vătămate P.R.M., din data de 21 mai 2007, s-a arătat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 75, 77 şi 70 alin. (3) C. proc. pen. cu privire la modul de ascultare şi că în mod eronat au fost încunoştinţate organele judiciare că partea vătămată ar fi fost sechestrată şi lipsită de libertate de către cei trei inculpaţi, iar începerea urmăririi penale în urma sesizării din oficiu s-a făcut abia după 1 an şi 1 lună.

Totodată s-a susţinut că în mod greşit în faza de urmărire penală nu s-a dispus efectuarea unei comisii rogatorii întrucât această probă ar fi clarificat situaţia de fapt şi ar fi rezultat nevinovăţia inculpatei pentru fapta reţinută în sarcina sa, cu atât mai mult cu cât plângerile formulate de părţile vătămate nu o vizează pe inculpată.

În susţinerea pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen., s-a solicitat reindividualizarea pedepsei prin cuantum şi modalitate de executare în raport de circumstanţele reale şi personale ale inculpatei care susţin incidenţa acestui caz de casare.

Înalta Curte analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate apreciază că acesta este fondat doar prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 pentru considerentele ce vor fi expuse:

Astfel analizând incidenţa primului caz de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. în susţinerea căruia s-a solicitat în temeiul art. 385⁹ alin. (2) lit. b) raportat la art. 11 alin. (2) lit. a) cu referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea inculpatei E.L., întrucât în cauză s-a făcut o greşită aplicare a legii, Înalta Curte apreciază criticile neîntemeiate în raport de următoarea argumentare:

Critica formulată în cauză şi vizând nelegalitatea sesizării instanţei pe motiv că nu există un act de sesizare legal este nefondată, analiza modurilor şi condiţiilor în care se sesizează instanţa infirmă susţinerea inculpatei E.L., prin apărător.

Cu privire la sesizarea organelor judiciare, întreaga literatură de specialitate opinează că este primul act de procedură, în lipsa căruia procesul penal nu se poate desfăşura conform legii. Cu referire directă la sesizare ca şi punct de declanşare a procesului penal aceasta reprezintă încunoştinţarea organului penal competent potrivit legii despre săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Sesizarea nu are doar rolul de a informa organele judiciare, ci reprezintă, în acelaşi timp, şi justificarea legală a tuturor activităţilor procesuale şi procedurale care cad în competenţa organului judiciar. Aşadar, sesizarea reprezintă o cerinţă de strictă legalitate a procesului penal.

Actul de sesizare a organului judiciar trebuie întocmit cu respectarea formelor prevăzute de lege, în caz contrar, el nefiind valabil. Neîndeplinirea acestei condiţii antrenează lipsa de valabilitate a tuturor actelor procedurale şi procesuale.

Actul de sesizare poate fi întocmit de orice persoană sau numai de anumite persoane prevăzute de lege. El se poate adresa organelor de urmărire penală, situaţie în care are ca efect declanşarea procedurilor preliminare sau, în mod excepţional, direct instanţelor de judecată, situaţie în care declanşează procedurile de judecata ale procesului penal.

În concluzie, putem vorbi despre sesizarea organelor de urmărire penală şi de sesizarea instanţelor de judecată iar cu referire directă la sesizarea organelor de urmărire penală trebuie făcută distincţie între:

Modurile generale de sesizare ale organelor de urmărire penala

Modurile speciale de sesizare ale organelor de urmărire penala

Această clasificare este cea mai cuprinzătoare pentru că ţine seama de particularităţile modurilor de sesizare şi de consecinţele pe care acestea le produc asupra mersului procesului penal şi dacă modurile generale de sesizare pot fi înlocuite unele cu altele, neavând o altă semnificaţie decât aceea a încunoştinţării organelor de urmărire penală cu privire la săvârşirea unor fapte penale sau a legitimării procesuale a participanţilor, modurile speciale de sesizare nu pot fi înlocuite unele cu altele, având semnificaţia unor acte procesuale şi procedurale ce condiţionează însăşi începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale şi exerciţiul acţiunii penale în cazurile prevăzute de lege.

De altfel dispoziţiile art. 221 C. proc. pen. reglementează expres modurile de sesizare iar conţinutul acestui articol prevede clar că:

(1) Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunţ, ori se sesizează din oficiu când află pe orice altă cale că s-a săvârşit o infracţiune. În cazul în care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, încheie un proces-verbal în acest sens.

(2) Când, potrivit legii, punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă ori la sesizarea sau cu autorizarea organului prevăzut de lege, urmărirea penală nu poate începe în lipsa acestora.

Raportat la aceste considerente teoretice prin prisma criticilor formulate de recurenta inculpată, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, instanţa a fost sesizată legal atât sub aspectul declanşării procesului penal din care rezultă neechivoc că urmărirea penală s-a desfăşurat ca urmare a sesizării din oficiu, la dosarul cauzei regăsindu-se procesul verbal de sesizare din oficiu, cât şi sub aspectul investirii instanţei care s-a făcut în mod legal prin rechizitoriu ce a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorul şef şi astfel că nu există nici una din condiţiile prevăzute de art. 332 C. proc. pen. de restituire a cauzei la procuror.

Nici critica referitoare la modul de audiere al părţii vătămate P.R.M., precum şi faptul că începerea urmăririi penale în ceea ce priveşte această parte vătămată în urma sesizării din oficiu s-a făcut abia după 1 an şi 1 lună nu este fondată.

Începerea urmării penale oarecum cu întârziere cu referire strictă la această parte vătămată se datorează tocmai atitudinii inculpatei care a fost plecată din ţară şi tocmai pentru a i se respecta dreptul la apărare s-a întârziat desfăşurarea într-un termen scurt a cercetărilor în raport de această acuzare, înfrângerea soluţionării cu celeritate a cauzei a fost determinată tocmai de atitudinea inculpatei şi pentru ca aceasta să poată să-şi demonstreze nevinovăţia.

Critica referitoare la modul de audiere al părţii vătămate P.R.M., precum şi cea referitoare la lipsa unei comisii rogatorii care dacă ar fi fost dispusă ar fi dus la achitarea inculpatei E.L. este de asemenea nefondată, toate probele cauzei relevă că actele materiale comise de aceasta se circumscriu infracţiunii de trafic de persoane solicitarea de achitare fiind nefondată.

Analizând incidenţa acestui caz de casare Înalta Curte apreciază că, probele administrate în cauză relevă neechivoc vinovăţia inculpaţilor şi sub aspectul acestei acuzări; ce rezultă din coroborarea declaraţiilor lor cu ale martorilor din lucrări iar implicarea lor în activitatea infracţională ce a avut drept rezultat condamnarea lor este de asemenea pe deplin dovedită.

Se constată că nu există niciun dubiu asupra vinovăţiei penale a inculpatei cu privire la comiterea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, atâta vreme cât prin încălcarea dispoziţiilor legale, pe timpul aflării în România, inculpaţii E.G. şi E.L. şi, în privinţa exploatării părţii vătămate P.R.M., şi inculpatul E.V., au recrutat în intervalul de timp incriminat (toamna anului 2005 - 2007) pe părţile vătămate din această cauză, pe care le-au trimis şi, respectiv, primit în Spania în scopul exploatării lor, prin obligarea, pe de o parte, la practicarea prostituţiei şi, pe de altă parte, prin obligarea la prestare de munci şi servicii cu încălcarea normelor legale de muncă, salarizare, sănătate şi securitate şi prin inducerea în eroare asupra tuturor acestor condiţii.

Înalta Curte apreciază că în cauză s-a dovedit neechivoc faptul exploatării sexuale a părţilor vătămate D.M., D.A.G., P.R.M., D.C.M., R.S., cât şi a părţilor vătămate D.V.M. şi D.I., pe aceştia din urmă inculpata împreună cu soţul său printr-o modalitate mincinoasă, determinându-i să-i însoţească în Spania pentru a fi angajaţi în locuri de muncă pretins a fi oneste precum şi faptul că inculpata E.L. a recurs şi la alte tertipuri pentru a determina-o pe partea vătămată P.R.M. să practice prostituţia, forţând-o să consume băuturi diverse în care, în prealabil, introducea droguri, pentru ca aceasta să nu mai aibă raţiunea actelor sale.

Înalta Curte apreciază că analiza şi decelarea fiecărei depoziţii de martori precum şi a celorlalte probe din cauză nu reliefează nici un element apt să ducă la concluzia că se impune achitarea acesteia,pentru că nici una dintre criticile sau apărările formulate de inculpată nu a fost în măsură să demonteze acuzaţiile cu privire la actele materiale reţinute în sarcina acesteia şi care au atras condamnarea; ba dimpotrivă ele au confirmat pe deplin activitatea sa materială.

Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză nu poate fi vorba despre o greşită aplicare a legii, sens în care urmează a nu face în cauză aplicarea acestor dispoziţii.

Înalta Curte analizând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., apreciază că este fondat însă doar sub aspectul cuantumului pedepsei aplicată inculpatei E.I. pentru considerentele ce vor fi expuse:

Individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât şi prin punctul de vedere al nevoii de reeducare a făptuitorului. În această manieră se realizează şi scopul pedepsei, cel de prevenţie generală şi specială.

Cu atât mai mult în cazul infracţiunilor al căror obiect juridic special este diferit trebuie avute în vedere în egală măsură persoana infractorului şi respectiv, reintegrarea şi reeducarea sa socială, cât şi dimensiunea fenomenului infracţional şi aşteptările societăţii faţă de mecanismul justiţiei penale pentru a realiza o proporţionalitate reală între cele două aspecte,pentru că nu idea aplicării unor pedepse exemplare cu efect intimidant este cea care dă valoare procesului în sine,ci aplicarea unor pedepse juste,echitabile atât pentru inculpat cât şi pentru societate.

Analiza criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) este obligatorie şi trebuie făcută cumulativ, având în vedere faptul că primele două criterii - dispoziţiile părţii generale ale Codului penal şi limitele de pedeapsă fixate în partea specială a acestuia - vizează legalitatea operaţiunilor de individualizare judiciară - astfel încât trebuie insistat deopotrivă şi asupra celorlalte criterii şi anume gravitatea faptei săvârşite, persoana făptuitorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Gradul de pericol social al faptei săvârşite nu trebuie analizat în detrimentul celorlalte criterii de individualizare,iar simpla constatare a gradului de pericol social generic crescut al infracţiunilor în general nu trebuie să reprezinte o motivare a mecanismului de individualizare judiciară a pedepsei ce urmează să fie aplicată, ci impune obligaţia analizării gradului de pericol social concret alături de analiza celorlalte criterii de individualizare.

Pentru a se putea aprecia în mod concret gravitatea faptei şi pentru a se realiza o justă individualizare a pedepsei este necesar a se raporta fapta dedusă judecăţii la sistemul general de valori acceptat de societate şi care ar trebui să se reflecte în hotărârea pronunţată. De asemenea este important a se analiza conţinutul concret al faptei acţiunea sau inacţiunea concretă, mijloacele folosite,urmarea imediată şi în egală măsură caracterul şi importanţa obiectului infracţiunii, caracterul şi importanţa urmărilor acesteia prejudiciul efectiv produs care trebuie să se reflecte în conţinutul hotărârii judecătoreşti evaluarea gravităţii faptei nu se poate realiza în absenţa unei analize serioase a vinovăţiei infractorului, a atitudinii psihice a acestuia faţă de fapta comisă şi urmările produse.

Raportat la toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că s-a acordat o valoare excesivă funcţiei de coerciţie în detrimentul funcţiei de reeducare, faptul că aceasta nu a recunoscut săvârşirea faptei nu poate constitui singurul criteriu la individualizarea pedepsei ci aşa cum s-a precizat trebuie evaluată întregul complex de circumstanţe reale şi personale care pledează şi susţin prin raportare la întreg contextul infracţional aplicarea unei pedepse orientată către minimul special.

Cât priveşte solicitarea de schimbarea modalităţii de executare aceasta nu poate fi luată în considerare pe de o parte având în vedere considerentele expuse iar pe de altă parte raportat la forma agravată a infracţiunii de trafic de persoane pentru care inculpata a fost trimisă în judecată şi condamnată şi raportat şi la dispoziţiile art. 74 C.pen., care nu se regăsesc în atitudinea inculpatei astfel că Înalta Curte apreciază că nu se impune aplicarea acestora.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpata E.E.L. împotriva deciziei penale nr. 109/ A-MF din 11 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va casa în parte decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 6/ MF din 6 octombrie 2009 a Tribunalului Argeş şi rejudecând în fond:

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatei E.E.L. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. va interzice inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi e) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpata E.E.L. împotriva deciziei penale nr. 109/ A-MF din 11 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează în parte decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 6/ MF din 6 octombrie 2009 a Tribunalului Argeş şi rejudecând în fond:

Reduce pedeapsa aplicată inculpatei E.E.L. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. interzice inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi e) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 aprilie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1584/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1456/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1354/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1411/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 1430/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 1456/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1584/2013. Penal