ICCJ. Decizia nr. 154/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 154/2013
Dosar nr. 7307/1/2012
Şedinţa publică din 6 februarie 2013
Prin cererea înregistrată la 15 noiembrie 2012 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 7307/1/2012, petentul I.A. a formulat plângere penală împotriva judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor asistenţi care au constituit completele de judecată ce au soluţionat Dosarele nr. 3089/1/2008, 95/1/2010, 8196/1/2010, 5562/1/2011 şi 1754/1/2012 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi împotriva magistratului asistent şef M.R., pentru abuz în serviciu prevăzut de art. 246-248 C. pen., trafic de influenţă, fapte de corupţie, fals, grup infracţional organizat şi „furtul salariilor”.
Având în vedere dispoziţiile art. 221 alin. (1) C. proc. pen. potrivit cărora sesizarea cu privire la comiterea vreunei infracţiuni se adresează organelor de urmărire penală, Înalta Curte constată că plângerea penală a fost greşit îndreptată direct la instanţă.
Potrivit art. 222 alin. (7) C. proc. pen., plângerea greşit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată se trimite organului competent.
Având în vedere calitatea de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unora dintre persoanele împotriva cărora s-a formulat plângere penală, precum şi normele de competenţă după calitatea persoanei prevăzute de art. 29 C. proc. pen., plângerea va fi trimisă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie competent conform art. 209 alin. (3) şi 4 C. proc. pen.
În consecinţă, conform art. 222 alin. (7) C. proc. pen., plângerea va fi trimisă organului competent potrivit art. 209 alin. (4) C. proc. pen., respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
În baza art. 222 alin. 7 C. proc. pen. trimite plângerea formulată de petiţionarul I.A. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 6 februarie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 130/2013. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 708/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
---|