ICCJ. Decizia nr. 130/2013. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Fond

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 130/2013

Dosar nr. 4632/1/2012

Şedinţa publică din 1 februarie 2013

Prin Decizia nr. 1765 din 25 mai 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a dispus admiterea recursurilor declarate de inculpaţii A.H.M., B.N.D. şi I.I.M. împotriva Deciziei penale nr. 108/A din 7 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

A casat în totalitate decizia penală atacată şi în parte Sentinţa penală nr. 966/F din 17 decembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi rejudecând în fond, cu privire la inculpatul B.N.D. a descontopit pedeapsa rezultantă de 22 ani închisoare aplicată acestuia în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor.

A înlăturat sporul de 2 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. şi în consecinţă:

A redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 de la 17 ani închisoare la 13 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 39 alin. (2), art. 35 alin. (2) C. pen. a contopit pedeapsa aplicată în speţă cu restul de pedeapsă rămas neexecutat din Sentinţa penală nr. 168 din 6 februarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă la data de 22 decembrie 2006 prin nerecurarea Deciziei penale nr. 822 din 6 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, de 15 ani şi 20 zile închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani în pedeapsa cea mai grea, de 15 ani şi 20 zile închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.

A redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 de la 20 ani închisoare la 16 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 39 alin. (2), art. 35 alin. (2) C. pen. a contopit pedeapsa aplicată în speţă cu restul de pedeapsă rămas neexecutat din Sentinţa penală nr. 168 din 6 februarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă la data de 22 decembrie 2006 prin nerecurarea Deciziei penale nr. 822 din 6 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, de 15 ani şi 20 zile închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, în pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.

A redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de la 7 ani închisoare la 6 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (2), art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul de pedeapsă rămas neexecutat din Sentinţa penală nr. 168 din 6 februarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă la data de 22 decembrie 2006 prin nerecurarea Deciziei penale nr. 822 din 6 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, de 15 ani şi 20 zile închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani în pedeapsa cea mai grea de 15 ani şi 20 zile închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen., art. 35 alin. (2) C. pen. a contopit pedepsele rezultante aplicate mai sus cu pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 273 din 20 februarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin neapelare la 13 martie 2007 de 17 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani în pedeapsa cea mai grea de 17 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus prevenţia de la 30 aprilie 2010 la 25 mai 2012.

Pentru a pronunţa această hotărâre Înalta Curte a reţinut următoarele cu privire la inculpatul B.N.D.

Prin Sentinţa penală nr. 966/F din 17 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul B.N.D. - fiul lui I. şi M., născut la 6 decembrie 1976 în oraşul Fierbinţi-Târg, judeţul Ialomiţa - la pedeapsa de 17 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 39 alin. (2), art. 35 alin. (2) C. pen. a fost contopită pedeapsa aplicată în speţă cu restul de pedeapsă rămas neexecutat din Sentinţa penală nr. 168 din 6 februarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă la data de 22 decembrie 2006 prin nerecurarea Deciziei penale nr. 822 din 6 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, de 15 ani şi 20 zile închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani în pedeapsa cea mai grea, de 17 ani închisoare, şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 20 ani închisoare.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (2), art. 35 alin. (1) C. pen. a fost contopită pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul de pedeapsă rămas neexecutat din Sentinţa penală nr. 168 din 6 februarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă la data de 22 decembrie 2006 prin nerecurarea Deciziei penale nr. 822 din 6 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, de 15 ani şi 20 zile închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani în pedeapsa cea mai grea, de 15 ani şi 20 zile închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen., art. 35 alin. (2) C. pen., au fost contopite pedepsele rezultante aplicate mai sus cu pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 273 din 20 februarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin neapelare la 13 martie 2007 de 17 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani în pedeapsa cea mai grea, de 20 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 2 ani, în final urmând a executa 22 de ani închisoare, şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

S-a dispus anularea mandatelor de executare nr. 340 din 13 martie 2007 emis în baza Sentinţei penale nr. 273 din 20 februarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi nr. 206 din 11 ianuarie 2007, emis în baza Sentinţei penale nr. 168 din 6 februarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi emiterea unui nou mandat conform celor de mai sus.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă prevenţia de la 20 aprilie 2010 la zi.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut - în fapt - următoarea situaţie:

În luna aprilie 2010, inculpatul A.H.M., cetăţean turc ce se afla în România în executarea unei pedepse de 15 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc, a constituit împreună cu inculpaţii B.N.D. (aflat în aceeaşi situaţie juridică - 15 ani închisoare) şi I.O.L., condamnat la 17 ani închisoare pentru aceeaşi infracţiune şi care în prezent se sustrage de la executarea pedepsei fiind urmărit internaţional, o grupare infracţională ce avea ca scop aducerea în România a unor cantităţi mari de heroină din Turcia.

Ca urmare a faptului că organele de poliţie au realizat faptul că în speţă se pune problema traficării unor cantităţi mari de heroină cu aspect transfrontalier, în gruparea infracţională a fost introdus un investigator sub acoperire, numitul P.A.

În dorinţa de a vinde investigatorului sub acoperire o cantitate de 1 kg şi 500 g de heroină ce se afla în Turcia, inculpatul A.H.M. a cerut inculpatului B.N.D., încarcerat la momentul solicitării în Penitenciarul Giurgiu, să-i caute o persoană care să transporte drogurile din Turcia în România. Acesta din urmă, neavând posibilităţi prea largi de căutare, fiind în penitenciar, a apelat la un alt traficant internaţional de droguri, condamnat în lipsă, numitul I.O.L., ce se afla pe teritoriul Spaniei.

Inculpatul I.O.L. l-a racolat pe inculpatul I.I.M., om de încredere al acestuia şi care se afla în Italia. Din declaraţiile inculpatului I.I., Tribunalul a reţinut că încrederea pe care o avea inculpatul I.O.L. în cărăuş era bazată pe faptul că I.I. mai făcuse activităţi de cărăuşie de droguri, efectuând anterior alte două transporturi de droguri pentru inculpatul I.O.L., pe ruta Turcia - Spania, cantitatea traficată fiind de 7 Kg.

Inculpatul I.O.L. a virat inculpatului I.I. suma de 250 Euro prin sistemul W.U., pentru ca acesta să-şi achiziţioneze un bilet de avion pe ruta Milano - Istanbul.

Inculpatul A.H.M., capul grupării infracţionale, monitoriza din penitenciar stadiul operaţiunii, inculpatul B.N.D. dându-i toate informaţiile necesare, astfel cum a rezultat din interceptările telefonice efectuate în cauză.

În data de 25 aprilie 2010, inculpatul I.I. a ajuns în aeroportul din Istanbul, în această locaţie urmând a fi preluat de o persoană care să-i remită şi drogurile. Astfel cum a rezultat din interceptările telefonice efectuate, inculpatul A.H.M. a depus stăruinţe serioase pentru a identifica o persoană de încredere care să-l transporte pe cărăuş la deţinătorul drogurilor. O astfel de persoană a fost identificată abia a doua zi în persoana numitului R.G., prieten al inculpatului A.H.M.. Acesta l-a preluat pe cărăuş de la aeroport şi i-a remis un troler ce avea poziţionat într-un compartiment special cantitatea de 1,442 Kg heroină.

După ce inculpatul I.I. a primit drogurile, inculpatul A.H.M. a contactat telefonic investigatorul sub acoperire cerându-i acestuia să vireze suma de 300 Euro cărăuşului pentru ca acesta să aibă bani de întoarcere.

Inculpatul I.I. a cumpărat biletul de tren către Bucureşti, ajungând în Gara de Nord în data de 29 aprilie 2010 la ora 18:30.

Ajuns în Gara de Nord, inculpatul I.I. a purtat mai multe convorbiri telefonice cu inculpatul I.O.L., de pe o cartelă romtelecom, cerând date despre persoana căreia urma să-i predea trolerul.

I.O.L. a luat legătura telefonic cu B.N., iar acesta cu inculpatul A.H.M. După o nemulţumire generală legată de faptul că I.I. şi-a permis să consume creditul de pe cartela telefonului mobil sunând-o pe soţia sa şi nici nu avea încărcătorul de telefon la el, s-a convenit ca inculpatul I.I. să fie preluat de o persoană de încredere din faţa restaurantului M. din incinta Gării de Nord.

Interceptând în timpi reali convorbirile telefonice şi fiind deja în dispozitiv, organele de poliţie au realizat ca I.I. are drogurile asupra sa şi l-au imobilizat pe inculpatul I.I., fiind găsite asupra sa drogurile disimulate într-unul din pereţii trolerului.

Inculpaţii au trimis om de legătură să-l preia pe cărăuş, dar acesta nu se mai afla în faţa restaurantului M. cum se stabilise, ci în oarecum apropiere, în incinta arestului Transporturi Feroviare.

Aceştia au încercat şi formule oarecum rizibile de a-l identifica pe inculpat, solicitând mamei unui om de legătură să se ducă la biroul de informaţii al Gării de Nord şi să se anunţe prin staţie că inculpatul I.I. este căutat de familie. Acesta nu a putut să mai dea curs solicitării familiei, regimul de ieşire din arestul Transporturi Feroviare fiind unul strict.

Inculpaţii au recunoscut faptele săvârşite, o altă poziţie procesuală fiind de altfel imposibilă, având în vedere claritatea interceptărilor convorbirilor telefonice din cauză şi declaraţiile investigatorului sub acoperire.

Astfel fiind, prima instanţă a concluzionat că, în drept:

Faptele inculpatului B.N.D. zis „G.” - care împreună cu inculpaţii A.H.M. şi I.O.L. zis „L.” sau „J.” a constituit un grup infracţional în vederea săvârşirii de infracţiuni privind regimul drogurilor, astfel încât în perioada 20 aprilie 2010 - 29 aprilie 2010 a făcut demersuri şi l-a ajutat pe inculpatul I.I.M. să intre în Turcia (Istanbul) în posesia cantităţii de 1,442 kg. heroină, activităţi infracţionale desfăşurate în incinta Penitenciarului Giurgiu - întrunesc elementele constitutive ale infracţiunile de constituire a unui grup infracţional în vederea săvârşirii de infracţiuni privind regimul drogurilor, complicitate la infracţiunea de trafic de droguri de mare risc şi complicitate la infracţiunea de introducere pe teritoriul României de droguri de mare osc, fără drept, fapte săvârşite în incinta unui penitenciar şi prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr143/2000, art. 8 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. şi în referire la art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000.

Tribunalul a apreciat că încadrarea juridică dată în rechizitoriu este cea corectă, pornind de la declaraţiile autorului nemijlocit, I.I.M. Acesta a arătat că a mai făcut anterior alte două transporturi de 7 kg heroină în favoarea inculpatului I.O.L., pe ruta Turcia - Spania. De aici, Tribunalul a apreciat că inculpatului I.I. nu i-a fost inoculată ideea săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri din prezenta speţă de către inculpaţi, ci o avea anterior, ceilalţi 3 inculpaţi din prezenta cauză doar sprijinind rezoluţia anterior luată şi indicându-i o altă misiune infracţională, de acelaşi fel, precum precedentele.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate în prezenta cauză, Tribunalul a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Astfel, a ţinut seama de periculozitatea deosebită a făptuitorilor care au săvârşit faptele după ce fuseseră condamnaţi la pedepse grele pentru acelaşi tip de infracţiuni. Instanţa de fond a apreciat că, în speţă, se impune aplicarea unor pedepse orientate spre maximul special, dând o relevanţă deosebită funcţiei de eliminare temporară din societate şi funcţiei de exemplaritate.

Este adevărat că inculpaţii au recunoscut faptele, numai că o astfel de poziţie este una formală faţă de evidenţele probatorii de la dosar. Nu în ultimul rând, Tribunalul a apreciat că inculpaţii aflaţi în executarea unor pedepse de 15-17 ani închisoare, au apreciat - total nefondat după cum s-a arătat - că pedepsele ce li se vor aplica vor fi absorbite în pedeapsa mare pe care o aveau deja de executat.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel în termenul legal (la data de 30 decembrie 2010, 27 decembrie 2010 şi 28 decembrie 2010) inculpaţii A.H.M., B.N.D. şi I.I.M.

Cu ocazia dezbaterilor, inculpaţii au invocat exclusiv greşita individualizare a pedepselor la care au fost condamnaţi în primă instanţă, în ceea ce priveşte durata acestora, solicitând, în principal, reducerea acelor pedepse.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate şi cu înscrisurile noi ce au fost prezentate în calea de atac, precum şi din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 108/A din 7 aprilie 2011 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A.H.M., B.N.D. şi I.I.M. împotriva Sentinţei penale nr. 966/2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală. A dedus prevenţia de la 30 aprilie 2010, la zi menţinând arestarea preventivă a inculpaţilor.

Astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că ansamblul probator administrat în cauză dispune de forţa probantă necesară răsturnării prezumţiei de nevinovăţie, probele certe de vinovăţie, legitimând tragerea la răspundere penală a inculpaţilor, pentru comiterea faptelor deduse judecăţii, astfel că soluţia de condamnare a inculpaţilor, adoptată de către instanţa de fond, este temeinică şi legală.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea a arătat că în activitatea de adaptare a pedepsei la nevoile de apărare socială, în raport cu gravitatea concretă a faptelor săvârşite de inculpaţi (apelanţi în speţă) - judecătorul fondului s-a raportat la criteriile consacrate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama de limitele de pedeapsă prevăzute în Legea nr. 143/2000 şi Legea nr. 39/2003 pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată şi stabilită vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor, gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, persoana fiecărui inculpat, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite prin normele incriminate şi de împrejurările care agravează răspunderea penală.

În acest context, răspunzând necesităţii de a analiza atât împrejurările de comitere a faptelor, cât şi cele concrete ce caracterizează persoana fiecărui inculpat, prima instanţă, a încercat să asigure un echilibru între scopul punitiv şi cel privind reeducarea şi reinserţia socială a inculpaţilor pentru a se ajunge la rezultatul pozitiv al prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, cum prevede art. 52 C. pen.

Curtea, ca şi instanţa de fond, a apreciat că scopul pedepsei şi funcţiile acesteia pot fi realizate cu maximă eficienţă numai prin executarea efectivă a pedepsei în regim de detenţie, reţinând persistenţa în activitatea infracţională a tuturor inculpaţilor.

Pentru toate aceste argumente, având în vedere că, din oficiu, nu se constată motive de desfiinţare a sentinţei atacate, care este legală şi temeinică, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A.H.M., B.N.D. şi I.I.M.

Împotriva deciziei penale sus arătate au declarat recurs inculpaţii A.H.M., B.N.D. ŞI I.I.M. criticând hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Examinând hotărârea prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că recursurile declarate sunt fondate pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Înalta Curte a considerat că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor şi a constatat, stabilind la rândul său, în baza propriei evaluări asupra mijloacelor de probă, că situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţe.

În cauză, prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază fiecare inculpat a fost răsturnată în cursul activităţii de probaţiune, niciuna din probele administrate în cauză nefiind certă în sensul stabilirii nevinovăţiei acestora.

S-a reţinut că în mod corect, instanţa de control judiciar, prin coroborarea judicioasă a probelor administrate în cauză, a reţinut în sarcina inculpaţilor A.H.M., B.N.D. săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 8 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 C. pen. şi în referire la art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, a inculpatului I.O.L. săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 8 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. şi a inculpatului I.I.M. săvârşirea infracţiunii prevăzute prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3 şi 2 din Legea nr. 143/2000 ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Instanţa a reţinut că, prin declaraţiile date în faţa instanţei de recurs, în şedinţa de judecată din data de 25 mai 2012 inculpaţii, pe rând, au solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi să se realizeze aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

Având în vedere poziţia procesuală a inculpaţilor exprimată de o manieră neechivocă, s-a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., coroborate cu art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, cererea de aplicare a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. formulată cu ocazia judecării recursurilor declarate de inculpaţi sunt admisibile.

S-a reţinut sub acest aspect că potrivit art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, în cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. (introduse prin Legea nr. 202/2010) se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă, imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011.

S-a avut în vedere, totodată, că prin Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, Curtea Constituţională a hotărât că dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. sunt neconstituţionale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, deci în cazul în care nu s-ar permite aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul vechii legi şi care continuă să fie judecată sub noua lege, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Aşa fiind, s-a constatat că în cauza dedusă judecăţii sunt îndeplinite condiţiile art. 320¹ alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, instanţa de recurs luând act de poziţia procesuală a inculpaţilor exprimată în declaraţiile date la termenul de judecată din 25 mai 2012 şi a procedat potrivit dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

Aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. implică o reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite de o persoană. Atitudinea sinceră şi cooperantă a inculpaţilor precum şi elementele de circumstanţiere personală justifică aplicarea unei pedepse penale în cuantum mai redus decât cele aplicate de prima instanţă şi menţinute de instanţa de apel.

Având în vedere probele administrate şi starea de fapt reţinută în rechizitoriu coroborată cu împrejurarea că inculpaţii au solicitat să fie judecaţi pe baza acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi, faţă de criteriile reglementate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) instanţa apreciază că, faţă de natura şi gravitatea faptelor comise, a circumstanţelor reale de săvârşire a acestora şi a celor personale ale inculpaţilor, pedepsele aplicate inculpaţilor;

- pentru inculpatul B.N.D. pedeapsa cea mai grea, de 17 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., fiind aptă să conducă la realizarea scopurilor sancţiunii, astfel după cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 52 C. pen., contribuind la reeducarea inculpatului B.N.D., la formarea unei atitudini pozitive a acestuia faţă de ordinea de drept, regulile de convieţuire socială şi principiile morale.

Împotriva Deciziei nr. 1765 din 25 mai 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a formulat contestaţie la executare contestatorul B.N.D.

Apărătorul contestatorului a arătat că temeiul contestaţiei la executare este art. 461 lit. c) C. proc. pen., că restul de pedeapsă rămas neexecutat din Sentinţa penală nr. 168/2006 a Tribunalului Bucureşti este un rest ce trebuie dedus din pedeapsa de 10 ani închisoare şi nu din pedeapsa de 15 ani şi 20 zile închisoare aşa cum în mod eronat s-a avut în vedere la pronunţarea Deciziei penale nr. 1675 din 25 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi pe cale de consecinţă a solicitat admiterea contestaţiei la executare şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.

Contestaţia la executare este mijlocul procesual, cu caracter jurisdicţional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, dacă s-a ivit un incident prevăzut de lege până la acel moment, în cursul executării pedepsei, dacă incidentul s-a ivit în cursul executării şi chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea acesteia. În conformitate cu dispoziţiile art. 461 alin. (1) C. proc. pen. se prevăd patru cazuri de contestaţie la executare:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.

În cazurile prevăzute la lit. a), b) şi d) contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută în alin. (1) sau (6) al art. 460, iar în cazul prevăzut la lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută.

Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului constată întemeiată contestaţia la executare de faţă în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 461 lit. c) C. proc. pen. potrivit cărora contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută.

Aşa fiind, Înalta Curte va admite contestaţia la executare formulată de contestatorul B.N.D.

Va anula Decizia penală nr. 1765 din 25 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, numai în ceea ce îl priveşte pe contestatorul B.N.

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare aplicată inculpatului B.N.D. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor:

- 13 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.;

- 16 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.;

- 6 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Urmează să se constate că prin Sentinţa penală nr. 168 din 6 februarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1667 din 22 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în procedura prevăzută de art. 522¹ C. proc. pen. s-a dispus condamnarea la 10 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 39 alin. (2), art. 35 alin. (2) C. pen., va contopi fiecare pedeapsă aplicată în speţă de 13 ani închisoare, 16 ani închisoare şi 6 ani închisoare cu pedeapsa din Sentinţa penală nr. 168 din 6 februarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1667 din 22 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în procedura prevăzută de art. 522¹ C. proc. pen. de 10 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani în pedepsele de: 13 ani închisoare, 16 ani închisoare şi 10 ani şi 8 luni închisoare.

Va constata că prin Sentinţa penală nr. 273 din 20 februarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1667 din 22 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în procedura prevăzută de art. 522¹ C. proc. pen. s-a dispus condamnarea contestatorului B.N.D. la pedeapsa de 11 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen., art. 35 alin. 2 C. pen., va contopi pedepsele rezultante aplicate mai sus cu pedeapsa de 11 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 273 din 20 februarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1667 din 22 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în procedura prevăzută de art. 522¹ C. proc. pen. dispunând rezultantele de 13 ani închisoare, 16 ani închisoare şi 11 ani şi 4 luni închisoare, în final contestatorul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen., Înalta Curte apreciind că această pedeapsă este în măsură să atingă scopul educativ şi preventiv al sancţiunii prevăzută de art. 52 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) va deduce prevenţia de la 30 aprilie 2010 la 1 februarie 2013.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei contestate.

Va dispune anularea formelor de executare şi emiterea de noi forme în baza prezentei sentinţe pentru pedeapsa de 17 ani închisoare.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite contestaţia la executare formulată de contestatorul B.N.D. (fiul lui I. şi M., născut la data de 6 decembrie 1976 în Oraş Fierbinţi Târg, judeţul Ialomiţa) împotriva Deciziei penale nr. 1765 din 25 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 30113/3/2010.

Anulează Decizia penală nr. 1765 din 25 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, numai în ceea ce îl priveşte pe contestatorul B.N.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare aplicată inculpatului B.N.D. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor:

- 6 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. .

Constată că prin Sentinţa penală nr. 168 din 6 februarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1667 din 22 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în procedura prevăzută de art. 522¹ C. proc. pen. s-a dispus condamnarea la 10 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 39 alin. (2), art. 35 alin. (2) C. pen., contopeşte fiecare pedeapsă aplicată în speţă de 13 ani închisoare, 16 ani închisoare şi 6 ani închisoare cu pedeapsa din Sentinţa penală nr. 168 din 6 februarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1667 din 22 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în procedura prevăzută de art. 522¹ C. proc. pen. de 10 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani în pedepsele de : 13 ani închisoare, 16 ani închisoare şi 10 ani şi 8 luni închisoare.

Constată că prin Sentinţa penală nr. 273 din 20 februarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1667 din 22 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în procedura prevăzută de art. 522¹ C. proc. pen. s-a dispus condamnarea contestatorului B.N.D. la pedeapsa de 11 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen., art. 35 alin. (2) C. pen., contopeşte pedepsele rezultante aplicate mai sus cu pedeapsa de 11 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 273 din 20 februarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1667 din 22 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în procedura prevăzută de art. 522¹ C. proc. pen. dispunând rezultantele de 13 ani închisoare, 16 ani închisoare şi 11 ani şi 4 luni închisoare, în final contestatorul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce prevenţia de la 30 aprilie 2010 la 1 februarie 2013.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei contestate.

Dispune anularea formelor de executare şi emiterea de noi forme în baza prezentei sentinţe pentru pedeapsa de 17 ani închisoare.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 1 februarie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 114/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi...		ICCJ. Decizia nr. 154/2013. Penal. Plângere împotriva... →

ICCJ. Decizia nr. 130/2013. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Fond

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 130/2013. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Fond