ICCJ. Decizia nr. 158/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 158/2013

Dosar nr. 7041/1/2012

Şedinţa publică din 6 februarie 2013

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 6 noiembrie 2012, petentul P.V.D., a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4625/110/2011* al Tribunalului Bacău, arătând că presa reprezintă în mod indiscutabil pentru judecătorii Tribunalului Bacău şi cei ai Curţii de Apel Bacău, un factor de presiune. Articolele de presă au fost invocate de către procuror, ca mijloace de probă, prin rechizitoriul întocmit, iar presa participă la fiecare termen de judecată, instanţa aprobând filmarea inculpaţilor. Motivările încheierilor sunt „copy paste", fără nici o amprentă personală a judecătorilor, inculpaţii simţind că sunt defavorizaţi, pentru că nu au şansa să-şi susţină nevinovăţia în faţa unor judecători, care ştiu de la momentul în care intră în sala de şedinţă, ce soluţie vor da. S-a mai arătat în cererea de strămutare că dosarul a ajuns la un complet nespecializat, ca urmare a abţinerilor formulate de toţi judecătorii secţiei penale, indicând în acest sens, încheierea din data de 15 mai 2012, când un judecător de la secţia contencios administrativ, s-a pronunţat asupra stării de arest a inculpaţilor.

Referindu-se la faptul că Tribunalul Bacău, nu poate oferi condiţii pentru judecarea obiectivă a cauzei, a invocat şi faptul că asupra d-nei judecător R.D.D., singurul judecător care s-a pronunţat în favoarea inculpaţilor, s-au făcut presiuni pentru a formula cerere de abţinere în cauză.

A mai indicat ca împrejurări noi, starea conflictuală din municipiul Piatra Neamţ, precum şi duşmăniile existente între el şi partea vătămată, precum şi duşmănia martorului M.M. îndreptată împotriva inculpaţilor şi în mod special împotriva sa.

Totodată, face trimitere la actele procesuale întocmite de către procuror, respectiv la rezoluţia de scoatere de sub urmărire penală, a numitei O.V., fără a se administra niciun act procedural suplimentar.

În temeiul art. 57 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a solicitat informaţii de la Curtea de Apel Bacău.

Din informaţiile primite de la conducerea Curţii de Apel Bacău rezultă că, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, în rechizitoriul întocmit de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, printre mijloacele de probă indicate se regăseşte şi „articol de presă", iar în opisul volumului III, la filele 126-129, sunt indicate două copii articole de presă, semnate de C.M., însă nu se indică numele publicaţiei şi nici date când au apărut aceste două articole şi care se intitulează "Agresorii lui M. nu sunt interlopi de „primă linie", respectiv „Tocat cu bâtele, M. acuză: Serviciile de informaţii sunt încă în slujba lui Mu.".

Cu privire la încheierile de şedinţă la care petentul face referire, instanţele de judecată, au preluat „articolul de presă", atunci când au indicat probele avute în vedere de către parchet la trimiterea în judecată a inculpaţilor.

Potrivit Regulamentului de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, Secţiunea a IlI-a -Activitatea în timpul şedinţei de judecată - art. 104 aliniat (7) „Fotografierea, filmarea sau înregistrarea în sala de şedinţă, se fac numai cu aprobarea preşedintelui completului", aspect care în mod obligatoriu trebuie consemnat în încheierea de şedinţă. De aceea, s-a considerat că în lipsa unor consemnări, presa nu a fost prezentă în sala de judecată.

Prin Decizia penală nr. 336 din 23 martie 2012, Curtea de Apel Bacău, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva Sentinţei penale nr. 28/D/2012 a Tribunalului Bacău şi a trimis cauza pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă.

Potrivit dispoziţiilor din R.O.I.I.J., la primirea dosarului de către Tribunalul Bacău, acesta a fost repartizat completului iniţial. D-na judecător R.D.D., care a pronunţat sentinţa ce a fost casată de către Curtea de Apel Bacău, a formulat cerere de abţinere, invocând ca temei legal art. 47 C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 4 aprilie 2012, în baza art. 50 raportat la art. 47 alin. (2) C. proc. pen., s-a admis cererea formulată, în considerente, întrucât s-a constatat că toţi judecătorii secţiei penale sunt incompatibili şi a fost desemnat un judecător de pe lista de permanenţă a Tribunalului Bacău, secţia contencios, respectiv d-na judecător S.L., desemnarea acestuia făcându-se potrivit Regulamentului de ordine interioară, care permite acest lucru.

S-a concluzionat că celelalte aspecte invocate de către petent vizează fondul cauzei şi că la Tribunalul Bacău, sunt asigurate toate condiţiile pentru buna desfăşurare a procesului penal, cu respectarea tuturor drepturilor procesuale ale părţilor.

Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv, între judecătorii sau procurorii, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.

Verificând actele dosarului şi susţinerile petentului, Înalta Curte constată că, în cauză, nu există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei întrucât, aspectul relevat de petent prin cererea de strămutare, nu se circumscrie nici unuia dintre cazurile limitativ şi expres prevăzute de textul legal, mai sus amintit, pentru strămutarea judecării unei cauze de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 60 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată cererea de strămutare formulată de petent.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul P.V.D. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4625/110/2011* al Tribunalului Bacău.

Obligă petentul la plata sumei de 525 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru petent şi, respectiv sumele de câte 50 RON pentru fiecare dintre intimaţii C.C.C., Z.S.V.R., M.C., R.C.B., P.C.L. şi S.(fost A.)V., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 februarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 158/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond