ICCJ. Decizia nr. 708/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 708/2013
Dosar nr. 5206/2/2011
Şedinţa publică din 27 februarie 2013
Prin Sentinţa penală nr. 382 din 13 martie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 41070/3/2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus:
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor descrise la punctele 1.2, 2.1, 2.2 şi 5 din rechizitoriu, din infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în concurs real cu două infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în concurs real cu două infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul S.F., fiul lui C. şi E., născut la data de 11 septembrie 1954 în Constanţa, domiciliat în Bucureşti, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (capitolul I, punctul 1.1 din rechizitoriu).
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului S.F. drepturile de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpatul S.F. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată (capitolul I, punctele 1.2, 2.1, 2.2 şi 5 din rechizitoriu).
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul S.F. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (capitolul I pct. 1.3 din rechizitoriu).
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului S.F. drepturile de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen. cu referire la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a interzis inculpatului S.F. drepturile de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 18 alin. (1) din aceeaşi lege şi la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) a condamnat pe inculpatul S.F. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual săvârşită în realizarea scopului urmărit prin comiterea infracţiunii de trafic de influenţă (capitolul I, punctul 1.4 din rechizitoriu).
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului S.F. drepturile de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul S.F. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (capitolul 1 punctul 4 din rechizitoriu).
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului S.F. drepturile de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. l-a achitat pe inculpatul S.F. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (capitolul I punctul 3 din rechizitoriu).
În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, inculpatul S.F. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului S.F. drepturile de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen. raportat la art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen., a interzis inculpatului S.F. drepturile de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei rezultante.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul M.I., zis „B.” domiciliat în Brăila, judeţul Brăila şi fără forme legale în Brăila, b-dul D. nr. 70, bloc 25, sc. 1, ap.1, judeţul Brăila pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 (capitolul I, punctul 3 din rechizitoriu).
În baza art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului S.F., reţinerea şi arestarea preventivă de la 2 noiembrie 2006 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului S.F.
În baza art. 346 C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată de martorii denunţători G.C. şi G.F.D. în contradictoriu cu inculpatul S.F.
În baza art. 348 C. proc. pen. a dispus desfiinţarea parţială a legitimaţiei de membru al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului nr. O.p. X, emisă pe numele denunţătorului G.F.D., falsificată de inculpat, prin antedatarea acesteia. A constatat că legitimaţia nr. O.p. X atestă dobândirea calităţii de membru al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului de către denunţătorul G.F.D. începând cu data de 23 octombrie 2006.
În baza art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 a dispus restituirea către martorul denunţător G.I. a sumei de 24.000 Dolari S.U.A după cum urmează: suma de 1750 Dolari S.U.A., depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea - pe numele inculpatului S.F., la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, indisponibilizată prin ordonanţa din 20 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie- şi suma de 22.250 Dolari S.U.A. în echivalent euro (la cursul B.N.R valabil pentru ziua 13 martie 2007) respectiv, 16.893 Euro, după cum urmează: 16.893 Euro, sumă depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea - pe numele inculpatului S.F. la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, indisponibilizată prin ordonanţa din 20 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie- şi 963 Euro, sumă depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea - pe numele inculpatului S.F. la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, indisponibilizată prin ordonanţa din 22 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
În baza art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 şi art. 255 alin. (3) şi (5) C. pen., a dispus restituirea către martorul denunţător G.F.D. a sumei de 24.800 RON, sumă depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea - pe numele inculpatului S.F., la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, indisponibilizată prin ordonanţa din 20 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
A constatat că suma de 2.200 RON a fost restituită la data de 26 octombrie 2006 martorului denunţător G.F.D.
În baza art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000, a dispus restituirea către martorul denunţător G.C. a sumei de 5000 Euro, sumă depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea - pe numele inculpatului S.F., la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, indisponibilizată prin ordonanţa din 20 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
În baza art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000, a dispus restituirea către martorul denunţător S.B.O.I. a sumei de 17.500 RON, sumă depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea - pe numele inculpatului S.F. la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, indisponibilizată prin ordonanţa din 20 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
A dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 20 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Naţională Anticorupţie - asupra sumei de 22.700 RON, depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea - pe numele inculpatului S.F., la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi a sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 22 noiembrie 2006, emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - asupra sumei de 9037 Euro, depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea - pe numele inculpatului S.F., la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi restituirea acestora către inculpat.
A constatat că prin încheierea din 15 februarie 2007 s-a dispus, în baza art. 1605 alin. (4) lit. f) C. proc. pen., ridicarea (radierea) inscripţiei ipotecare stabilită cu titlu de cauţiune la dispoziţia Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, asupra întregului imobil situat în Breaza de Jos, str. S. nr. 31 A, jud. Prahova, aparţinând lui S.F. şi S.M., întabulat în cartea funciară nr. 1672 a Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Câmpina, măsură dispusă prin încheierea nr. 809 din 24 ianuarie 2007 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Câmpina, în baza dispoziţiilor încheierii pronunţată la data de 18 ianuarie 2007 în Dosarul penal nr. 41070/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
A constatat că suma de 10.000 Euro utilizată la realizarea flagrantului din data de 1 noiembrie 2006 a fost pusă la dispoziţia martorului denunţător G.F.D. de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 15.300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - emis în Dosarul de urmărire penală nr. 83/P/2006, la data de 27 noiembrie 2006, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunile de trafic de influenţă şi înşelăciune, descrise în capitolul I, punctele 3, 4 şi 5 din rechizitoriu şi trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului S.F., pentru săvârşirea a trei infracţiuni de trafic de influenţă, prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (descrise în capitolul I punctele 1,1; 3 ; 4 din rechizitoriu); a unei infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (descrisă în capitolul I punctele. 1.2, 2.1, 2.2 din rechizitoriu); a unei infracţiuni de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (descrisă în capitolul I pct. 1.3 din rechizitoriu); a unei infracţiuni de fals intelectual săvârşită în realizarea scopului urmărit prin comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea 78/2000 raportat la art. 18 alin. (1) din aceeaşi lege şi la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) (descrisă în capitolul 1, punctul 1.4 din rechizitoriu) şi a două infracţiuni de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (descrise în capitolul I punctul 5 din rechizitoriu).
Prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului M.I., zis „B.” pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare a traficului de influenţă, prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 (descrisă în capitolul I, punctul 3 din rechizitoriu).
În fapt, în actul de sesizare a instanţei s-au reţinut următoarele:
În privinţa inculpatului S.F.:
Punctul 1.1 lit. a) din rechizitoriu: În cursul anului 2005, inculpatul S.F., în calitate de preşedinte al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului (în continuare O.A.D.O.), a pretins de la denunţătorul G.I. suma de 20.000 Euro şi a primit, în trei tranşe, echivalentul acestei sume reprezentând 24.000 Dolari S.U.A. Primele două tranşe în cuantum de câte 10.000 Dolari S.U.A. au fost remise inculpatului prin intermediul martorului B.S.V., iar ultima tranşă în cuantum de 4000 Dolari S.U.A. a fost remisă prin intermediul martorei G.Z. Inculpatul a lăsat să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, care au compus completul desemnat să judece recursul formulat de martorii denunţători G.I. şi G.V., recurs ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1597/2005 al acestei instanţe, afirmând că poate obţine reducerea pedepselor de 19 ani închisoare aplicate acestora prin Sentinţa penală nr. 1123/F din 13 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 3880/2003;
Punctele 1.2, 2.1, 2.2 din rechizitoriu: În perioada aprilie-octombrie 2006, inculpatul S.F. a lăsat să se creadă că are influenţă asupra magistratului Ş.H.V., procuror şef în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, şi-l va determina să tergiverseze cursul anchetei în Dosarul nr. 21/P/2005 şi să adopte în cauză o soluţie favorabilă denunţătorilor G.C. şi G.F.D., cercetaţi în acest dosar pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Pentru traficarea influenţei, inculpatul a pretins de la denunţătorul G.F.D., atât în mod direct, cât şi prin intermediul denunţătorului G.C., o sumă de bani care, iniţial, nu a fost particularizată.
Ulterior, inculpatul a pretins câte 5.000 Euro atât de la denunţătorul G.C., cât şi de la denunţătorul G.F.D., cu justificarea că dobândirea de către aceştia a calităţii de membru al O.A.D.O. îi era necesară pentru a exercita mai facil actele de traficare a influenţei.
La 26 octombrie 2006, inculpatul S.F. a pretins de la denunţătorul G.F.D. suma de 25.000 Euro (stabilind ca o primă tranşă de 10.000 Euro să-i fie remisă în ziua de 1 noiembrie 2006, iar diferenţa de 15.000 Euro la o dată ulterioară). Ca urmare a acestor pretinderi, inculpatul a primit eşalonat suma totală de 7.000 Euro în două tranşe, în cuantum de 5000 de Euro, respectiv de 2000 de Euro de la denunţătorul G.C. (în perioada aprilie-iunie 2006), precum şi suma de 2.000 RON de la denunţătorul G.F.D. (în ziua de 26 octombrie 2006) (pct. 1.2 literele A, B şi C din rechizitoriu).
S-a mai reţinut că la data de 26 octombrie 2006, inculpatul S.F. a pretins denunţătorului G.F.D. să suporte cheltuielile de cazare pentru două camere în Poiana Braşov, pe durata sărbătorilor de Anul Nou, tot în vederea continuării traficării influenţei pretinse anterior (pct 2.1 din rechizitoriu).
De asemenea, s-a reţinut că la data de 1 noiembrie 2006, inculpatul a primit suma de 10.000 de Euro de la denunţătorul G.F.D. în vederea continuării traficării influenţei pretinse (pct. 2.2 din rechizitoriu).
Punctul 1.3 din rechizitoriu: În cursul lunii octombrie 2006, inculpatul S.F., în calitate de preşedinte al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului (persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, care a fost recunoscută prin Hotărârea nr. 1183 din 28 noiembrie 2000 a Guvernului României, ca fiind de utilitate publică), a pretins de la denunţătorul G.F.D. suma de 2.500 Euro în scopul de a face un act contrar privitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv pentru antedatarea unei legitimaţii pe numele denunţătorului care să ateste calitatea acestuia de membru al O.A.D.O. La data de 23 octombrie 2006, inculpatul a primit de la denunţător echivalentul în lei al sumei pretinse.
Punctul 1.4 din rechizitoriu: În cursul lunii octombrie 2006, inculpatul S.F., în calitate de preşedinte al O.A.D.O., cu prilejul eliberării unei legitimaţii de membru al acestei organizaţii pe numele denunţătorului G.F.D., a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului privitoare la data emiterii respectivului înscris, acesta fiind antedatat.
Punctul 3 din rechizitoriu: În perioada iunie-octombrie 2006, inculpatul S.F. a pretins şi primit, în mod eşalonat, foloase în sumă totală de 8.000 de Euro (respectiv, suma de 7.500 Euro în numerar, iar diferenţa constând în produse alimentare) de la inculpatul M.I., lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Ministerului Justiţiei şi din cadrul Biroului Naţional Interpol, pentru derularea formalităţilor necesare procedurii de transfer în România a condamnatului M.V.L., fiul inculpatului M.I., în vederea continuării executării de către acesta a pedepsei de 18 ani închisoare ce i-a fost aplicată de autorităţile judiciare spaniole.
Punctul 4 din rechizitoriu: În primăvara anului 2006, inculpatul S.F. a pretins de la denunţătorul S.B.O.I. suma de 10.000 Euro, din care a primit, prin intermediul denunţătorului C.T.F., suma de 5.000 Euro, în echivalent în lei, respectiv 17.500 RON, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor magistraţi din cadrul Curţii de Apel Ploieşti şi din cadrul parchetului de pe lângă această instanţă şi-i va determina să adopte o soluţie favorabilă denunţătorului S.B.O.I. în Dosarul nr. 921/2006 în care acesta a fost trimis în judecată.
Punctul 5 din rechizitoriu: În primăvara anului 2006 şi în cursul lunii octombrie 2006, inculpatul S.F. le-a indus în eroare pe părţile civile G.C. şi G.F.D., de la care a pretins şi primit câte 5.000 Euro, susţinând, contrar realităţii, că aceste sume reprezintă taxe percepute de către O.A.D.O. pentru eliberarea legitimaţiilor care să ateste calitatea de membru al acestei organizaţii a părţilor civile şi că cei 10.000 Euro vor fi remişi ulterior, către Organizaţia Naţiunilor Unite (O.N.U.).
În privinţa inculpatului M.I.:
Punctul 3 din rechizitoriu: În perioada iunie-octombrie 2006, inculpatul M.I. a dat suma totală de 8.000 Euro (respectiv, suma de 7.500 Euro în numerar, iar diferenţa constând în produse alimentare) inculpatului S.F. care a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Ministerului Justiţiei şi din cadrul Biroului Naţional Interpol, pentru derularea formalităţilor necesare procedurii de transfer în România a condamnatului M.V.L., fiul inculpatului M.I., în vederea continuării executării pedepsei de 18 ani închisoare aplicată de autorităţile judiciare spaniole.
În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorilor G.I. (f. 41-45 dup. Vol. 1), B.S.V. (f. 46-57 dup. vol. 1), G.Z. (f. 66-74 dup. Vol. 1), L.O.C. (f. 76-84 dup. Vol. 1), G.V. (f. 86-91 dup. vol. 1), procesul-verbal de redare a dialogurilor ambientale şi ale convorbirilor telefonice purtate de martorii B.S.V. şi G.Z. cu inculpatul S.F., declaraţiile martorilor G.C. (f. 47-49, 54-56 dup. vol. 2), G.F.D. (f. 6-14, 20-26 dup. vol. 2), C.R.C. (f. 355-356 dup. vol. 2), M.A.I. (f. 343-346 dup. vol. 2), Ş.H.V. (f. 340- 342 dup. vol. 2), Z.A. (f. 359 - 361, 362 - 363 dup. vol. 2), S.M. (f. 365 - 366, 367 - 368 dup. vol. 2), D.I. (f. 369 - 371 dup. vol. 2), procesul verbal de redare a dialogurilor ambientale şi a convorbirilor telefonice dintre inculpatul S.F. şi martorii G.C. şi G.F.D., procesul-verbal din 1 noiembrie 2006 şi planşa fotografică privind marcarea criminalistică a sumei de 10.000 Euro (f. 82 - 84, 85 - 93 dup vol. 2), procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante din 1 noiembrie 2006 (f. 82-116 dup. vol. 2), procesul-verbal din 23 octombrie 2006 şi planşa fotografică privind consemnarea seriilor bancnotelor care au compus suma de 25.000 RON, prezentată de G.F.D. (f. 30 - 34, 35 - 44 dup. vol. 2), raport de constatare tehnico-ştiinţifică contabilă întocmit de specialişti din cadrul DNA (f. 277 - 322 dup vol. 2), procesele-verbale din 26 octombrie 2006 şi 2 noiembrie 2006, privind ridicarea legitimaţiei emise de O.A.D.O. pe numele martorului G.F.D. şi a unei invitaţii adresate martorului de către aceeaşi organizaţie (f. 15 -18, 27 - 29, dup vol. 2), declaraţiile martorilor S.B.O.I. (f.1 - 3, 5, 13 - 15, 16 - 18 dup. vol. 4) G.C. (f. 6, 19 - 20; 21-22 dup,vol.-4) şi C.T.F. (f. 7, 23 - 26, 27, 30 vol. 4), declaraţiile martorilor S.A., (f. 86, 92 - 93, 94 - 97 dup. vol. 4), A.D.G. (f. 98-99, 100 - 101 dup. vol. 4), T.M. (f.102- 104, 105-108 dup. vol. 4) şi M.V.L. (f. 110 dup. vol. 4), procese verbale de redarea convorbirilor telefonice purtate de inculpatul S.F. cu martorul S.A. şi cu învinuitul M.I., declaraţiile învinuitului M.I. (f. 185, 192, 243 - 244, 245 - 247 dup. vol. 4), declaraţiile inculpatului S.F. (f.203 -206, 207 - 213, 214, 218 -223, 226 - 229, 230 - 232 dup.vol. 4);
În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpaţii S.F. (vol. 1 f.95-101) şi M.I. (vol. 1 f.94), martorii G.I. (vol. 1 f. 125-127), B.S.V. (vol. 1 f. 253-254), G.Z. (vol. 1 f. 251-252), L.O.C. (vol. 1 f.130-132), G.V. (vol. 1 f. 128-129), G.C. (vol. 1 f. 138-141), G.F.D. (vol. 1 f. 133-137), Ş.H.V. (vol. 1 f. 240-242), S.B.O.I. (vol. 1 f. 249-250), C.T.F. (vol. 2 f. 5), S.A. (vol. 2 f.1-2), A.D.G. (vol. 1 f.243), M.V.L. (vol. 1 f.244-245), Z.A. (vol. 1 f.255), S.M. (vol. 1, f.260), D.I. (vol. 1 f.256-258), G.V.V. (vol. 1 f.246-248), C.I. (vol. 1 f.259), au fost solicitate relaţii de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor prin care să se precizeze data şi motivul pentru care numitul M.V.L. a fost transferat din Penitenciarul Brăila în Penitenciarul Rahova, precum şi perioada de timp în care acesta a fost deţinut în cadrul Penitenciarului Rahova, a fost încuviinţată proba cu înscrisuri în circumstanţiere pentru ambii inculpaţi.
Tribunalul, având în vedere concluziile formulate de părţi şi de reprezentantul Ministerului Public la termenul de judecată din data de 18 ianuarie 2007, a apreciat ca fiind inutilă audierea martorilor: M.A.I., C.R.D., D.F., C.L., V.H.S., V.E., A.L., I.C.G., S.G.O., M.M., T.M.
La termenul de judecată din data de 15 februarie 2007, Tribunalul a respins ca inutile mijloacele de probă solicitate de inculpat a fi administrate, respectiv: efectuarea unei expertize psihologice şi efectuarea unei expertize tehnice contabile.
În ce priveşte situaţia de fapt şi încadrarea juridică a infracţiunilor deduse judecăţii, tribunalul, în urma analizării probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti a reţinut următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 1123 din 13 septembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 3880/2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus condamnarea inculpaţilor G.I. şi G.V., la pedepsele rezultante de câte 19 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi la art. 12 alin. (1) din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., hotărâre menţinută prin Decizia penală nr. 83 din 7 februarie 2005 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, urmare respingerii apelurilor declarate de inculpaţi.
Împotriva ambelor hotărâri au formulat recurs inculpaţii G.I. şi G.V., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. de Dosar 1597/2005.
Înainte de judecarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inculpaţii G.I. şi G.V. au hotărât, împreună cu fratele lor, martorul L.O.C., să îl contacteze pe inculpatul S.F. pentru a obţine ajutorul acestuia în soluţionarea favorabilă a căii de atac declarate.
Din declaraţiile date de martorii G.I., G.V. şi L.O.C. atât în faza de urmărire penală (f. 41-45, f. 76-84, f. 86-91 dup. vol. 1), cât şi în faţa Tribunalului (f. 125 -130 dosar instanţă) rezultă că aceştia se aflau într-o relaţie de amiciţie cu inculpatul S.F. de peste 5 ani de zile şi cunoşteau că este o persoană influentă întrucât îi ajutase şi în alte afaceri judiciare care se soluţionaseră în favoarea lor.
Martorul L.O.C. a luat legătura cu inculpatul S.F., cu prilejul vizitei pe care acesta din urmă a efectuat-o la Penitenciarul Poarta Albă, prilej cu care inculpatul a pretins că poate interveni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a obţine reducerea pedepselor aplicate inculpaţilor G.I. şi G.V. Martorul L.O.C. a transmis această informaţie fraţilor săi, care se aflau încarceraţi în Penitenciarul Rahova, hotărând împreună să profite de influenţa pe care inculpatul S.F. pretindea că o are la judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, legătura urmând să fie ţinută cu acesta prin intermediul mamei lor, martora G.Z. şi prin intermediul martorului B.S.V.
În acest context, inculpatul S.F. a pretins suma de 20.000 Euro de la denunţătorul G.I. şi de la fraţii acestuia, prin intermediul martorului B.S.V., pentru a fi dată judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care intrau în completul desemnat să judece Dosarul nr. 1597/2005, lăsând să se creadă că are influenţă asupra acestora şi-i va determina să admită recursurile şi să dispună reducerea pedepsei aplicată lui G.I. de la 19 ani la 10 ani închisoare, iar pentru G.V., reducerea pedepsei de la 19 ani la 6 ani închisoare.
Potrivit declaraţiilor martorilor G.I., G.V. şi L.O.C. care se coroborează cu declaraţiile martorilor B.S.V. (f. 46-57 dup. vol. 1, dosar instanţă vol. 1 f. 253-254) şi G.Z. (f. 66-74 dup. vol. 1, dosar instanţă vol. 1 f. 251-252), inculpatul S.F. a primit, în vederea traficării influenţei personale pe,lângă judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, suma de 24.000 Dolari SUA, reprezentând echivalentul celor 20.000 Euro pretinşi, banii fiindu-i daţi de martorul B.S.V. în două tranşe de câte 10.000 Dolari SUA înainte de judecarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar diferenţa de 4000 de Dolari SUA după judecarea recursului, dar tot ca urmare a pretinderii iniţiale, prin intermediul martorei G.Z.
Declaraţiile martorilor sus-menţionaţi se coroborează şi cu notele de redare a convorbirilor telefonice şi a dialogurilor ambientale purtate de inculpat cu martorii B.S.V. şi G.Z..
Astfel, din dialogul purtat la data de 13 iunie 2006 de martorul B.S.V. cu inculpatul S.F. la sediul O.A.D.O. (notă de redare a dialogului ambiental f. 303-307 dup vol. 1), precum şi din dialogul din data de 26 iunie 2006 (notă de redare a dialogului ambiental f. 325-327, 329-330 dup vol. 1) rezultă fără echivoc că inculpatul a pretins şi primit suma de 24.000 Dolari SUA în cursul anului 2005 pentru a-şi trafica influenţa personală pe lângă judecătorii ce compuneau completul de judecată care urma să judece recursul fraţilor G.I. şi G.V.
Din dialogul purtat la data de 18 iulie 2006 de martora G.Z. cu inculpatul S.F. la sediul O.A.D.O. (notă de redare a dialogului ambiental f. 338 dup. vol. 1), precum şi din dialogul din data de 31 iulie 2006 (notă de redare a dialogului ambiental, f.349-352, dup. vol. 1), rezultă că inculpatul a primit suma de 20.000 de Dolari SUA de la martorul B.S.V. şi suma de 4.000 de Dolari SUA de la martora G.Z., în vederea traficării influenţei personale, arătând că i-a mai ajutat pe fraţii G. şi cu alte ocazii.
Inculpatul S.F. a recunoscut în declaraţiile date în faţa procurorului şi instanţei că a primit suma de 24.000 de Dolari SUA, însă susţinerile sale în sensul că suma respectivă reprezintă contravaloarea serviciilor juridice prestate de Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului au fost înlăturate de tribunal cu motivarea că nu se coroborează cu nici un mijloc de probă administrat în cauză, toţi martorii audiaţii arătând fără echivoc că sumele de bani au fost pretinse în scopul traficării influenţei pe care inculpatul a pretins că o are asupra judecătorilor ce compuneau completul care urma să judece recursurile declarate de inculpaţii G.I. şi G.V.
Susţinerile inculpatului cu ocazia discuţiilor purtate cu martorii B.S.V. şi G.Z. în sensul că şi-a traficat efectiv influenţă reală pe lângă judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi că le-a remis acestora suma de bani pe care a primit-o de martorii denunţători au fost înlăturate de instanţa de fond cu motivarea că nu se coroborează cu alte mijloace de probă administrate în cauză.
Tribunalul a reţinut că inculpatul a pretins că are influenţă asupra judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicitând pentru traficarea influenţei suma de 20.000 Euro şi că a primit echivalentul acesteia în Dolari (24.000 de Dolari SUA), lăsând să se creadă că poate interveni în favoarea martorilor denunţători G.I. şi G.V., în vederea reducerii pedepselor aplicate acestora.
Instanţa de fond a constatat că din ansamblul materialului probator administrat în cauză rezultă că inculpatul S.F. şi-a traficat influenţa personală pretinzând că poate interveni pe lângă judecătorii ce compuneau completul care urma să judece recursul declarat de G.I. şi G.V., demersurile sale ce formează obiectul infracţiunii de trafic de influenţă nevizând activitatea de consiliere desfăşurată de O.A.D.O. sau activitatea inculpatului ca reprezentant al O.A.D.O. Sumele de bani pretinse şi primite vizau activitatea de traficare a influenţei personale.
S-a reţinut că nu prezintă importanţă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă faptul că suma de 4000 de Dolari SUA a fost dată inculpatului după judecarea recursului, întrucât ea face parte din suma de 20.000 de euro pretinsă iniţial de acesta în vederea traficării influenţei la judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Prin urmare, Tribunalul a reţinut că primirea sumei de 4000 Dolari SUA este parte a unităţii infracţionale naturale ce s-a înscris în cauzalitatea urmării socialmente periculoase produsă.
În concluzie, în drept, s-a reţinut că fapta inculpatului S.F. de a pretinde de la denunţătorul G.I. suma de 20.000 Euro şi de a primi, în trei tranşe, prin intermediul martorilor B.S.V. şi G.Z., echivalentul acestei sume şi anume, 24.000 Dolari SUA, lăsând să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, care au compus completul desemnat să judece recursul formulat de martorii denunţători G.I. şi G.V. şi-i va determina să reducă pedepselor aplicate acestora prin Sentinţa penală nr. 1123/F din 13 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 3880/2003, întruneşte atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea 78/2000 (cap.I, pct. 1.1 din rechizitoriu).
II. În luna aprilie 2006, în timpul desfăşurării anchetei penale efectuate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov - împotriva martorilor denunţători G.C. şi G.F.D. în Dosarul nr. 21/P/2005, aceştia s-au întâlnit cu inculpatul S.F., care a afirmat că poate interveni la organele de urmărire penală, mai precis la procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov, martorul Ş.H.V. şi că prin influenţa pe care o are asupra acestuia, îl va determina să adopte o soluţie în favoarea lor.
După câteva zile de la această întâlnire, G.C. i-a transmis lui G.F.D. că trebuie să îi dea inculpatului S.F. o sumă de bani (neparticularizată), pretinsă de acesta pentru a interveni în favoarea martorului la procurorul Ş.H.V., aspect ce rezultă din declaraţiile martorilor G.F.D. (f.22 dup. vol. 2) şi G.C. (f. 48 dup. vol. 2).
Inculpatul S.F. a spus şi martorului G.C. că poate interveni la procurorul Ş.H.V. în scopul uşurării situaţiei juridice a martorului.
Ambii martori au declarat că inculpatul le-a spus că este o persoană influentă, şi că în baza acestei influenţe personale poate interveni la procurorul Ş.H.V. din cadrul DNA Braşov, ce instrumenta dosarul în care erau cercetaţi.
Martorul G.F.D. a declarat în faţa instanţei, că activitatea de traficare a influenţei pe care trebuia să o desfăşoare inculpatul era o activitate strict personală, iar nu a organizaţiei pe care o conducea (O.A.D.O).
În acelaşi sens, cu prilejul discuţiei avută de inculpatul S.F. cu cei doi martori la data de 23 octombrie 2006, inculpatul a învederat încă o dată, că este o persoană influentă arătând că: „eu dacă am nevoie s-ajung în Braşov ştii pe cine sun? Pe şeful S.R.I.-ului, pe inspectorul şef, pe prefect şi stau toţi drepţi şi m-aşteaptă la intrare cu antemergător… Nu trebuie să vorbesc eu cu tine. Stau ăia drepţi după mine şi mă roagă: (procesul-verbal de redare a conţinutului discuţiei purtate în mediul ambiental, la data de 23 octombrie 2006, între denunţători şi S.F. - dup.vol. 3, f.118), eu pot să vă ajut aşa…şi poziţia mea e asta. Că am şi eu puterea mea sau influenţa mea sau pătrunderea mea şi aşa mai departe, şi pe care pot să o fac sau nu…Nu întâmplător ăştia vroiau să mă pună şeful SRI-ului” (dup.vol. 3, f. 115-116, 118).
Tribunalul a reţinut că influenţa pe care inculpatul a lăsat să se creadă că o are asupra procurorului Ş.H.V. din cadrul DNA Braşov a fost credibilă pentru martorii denunţători, iar nu irealizabilă sau absurdă, imposibil de a exista şi de a avea efect.
Astfel, inculpatul S.F. i-a pretins martorului G.C. pentru traficarea influenţei promise, suma de 5000 de Euro arătând că îi va emite o legitimaţie de membru al O.A.D.O., pentru a avea acoperire pentru intervenţiile pe care urma să le facă la procurorul anchetator (f. 47 verso dup. vol. 2 şi dosar instanţă f. 139).
Martorul G.C. a arătat în mod expres în faţa instanţei că suma de 5000 de Euro a dat-o inculpatului, nu pentru a deveni membru al O.A.D.O., ci pentru traficarea influenţei de către inculpat la DNA Braşov, pe martor neinteresându-l legitimaţia O.A.D.O., ci rezolvarea problemei juridice de la parchet (dosar instanţă vol. 1 f. 139). Primirea sumei de bani de către inculpat rezultă atât din declaraţia martorului G.C. (f.47 verso, 56, 60 dup. vol. 2 şi dosar instanţă f. 139), cât şi din procesul-verbal de redare a conţinutului discuţiei purtate în mediu ambiental, la data de 23 octombrie 2006, între denunţător şi inculpatul S.F. - (dup.vol. 3, f.106), din procesul-verbal de redare a conţinutului discuţiei purtate în mediul ambiental, la data de 24 octombrie 2006, între G.C. şi S.F.-(dup.vol. 3, f. 133-137) şi din procesul-verbal de redare a conţinutului discuţiei purtate în mediu ambiental, la data de 26 octombrie 2006, între G.F.D. şi S.F. (dup.vol. 3, f.197-198).
În cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu martorul G.C. la data de 20 octombrie 2006, inculpatul S.F. a pretins, prin intermediul acestuia, de la G.F.D., în vederea traficării influenţei la DNA Braşov, suma de 5000 de Euro, susţinând că îi va emite şi acestuia o legitimaţie de membru al O.A.D.O., aspecte ce rezultă din declaraţiile martorilor G.F.D. (dosar instanţă vol. 1 f.134-135) şi G.C. (dosar instanţă vol. 1 f.139) şi care se coroborează cu procesul-verbal de redare a conţinutului discuţiei dintre inculpat şi martorul denunţător (dup.vol. 3, f.38-40). Totodată, inculpatul a mai pretins şi suma de 1500 de Euro pentru antedatarea legitimaţiei de membru al O.A.D.O.
În considerarea acestei pretinderi, cu prilejul întâlnirii din data de 23 octombrie 2006, întâlnire ce a avut loc la restaurantul „D.", G.F.D. i-a dat inculpatului S.F., în prezenţa martorului G.C., suma de 25.000 RON. Din această sumă, inculpatul a predat martorului G.C. 2.200 RON, păstrând restul de 22.800 RON pentru sine (echivalent a 6500 Euro: 5000 Euro pentru traficarea influenţei şi 1500 Euro pentru antedatarea legitimaţiei) - astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor G.C. ( f. 50-51, 54-55, 56, 63-64 dup. vol. 2 şi dosar instanţă f. 140) şi G.F.D. ( f. 10-11, 23-25 dup. vol. 2 şi dosar instanţă f.134-136) şi din procesul-verbal de redare a conţinutului discuţiei purtate în mediul ambiental la data de 23 octombrie 2006, între denunţători şi inculpatul S.F. - dup.vol. 3, f. 109-110). Suma de 2.200 RON a fost predată de către G.C. organelor de urmărire penală (conform procesului-verbal f. 70-71, din dup. vol. 2) şi ulterior, restituită denunţătorului G.F.D. (procesul-verbal f. 45, dup vol. 2).
La data de 25 octombrie 2006, inculpatul S.F. l-a contactat telefonic pe martorul denunţător G.F.D. pentru a-i comunica faptul că în ziua următoare va veni în Braşov pentru a întreprinde acte de traficare a influenţei sale asupra procurorului şef Ş.H.V. cerându-i martorului: „să-mi pregăteşti şi mie, să-mi dai de-o ciocolată, ca să ..." astfel cum rezultă din procesul-verbal de redare a conţinutului discuţiei telefonice (f. 258, dup. vol. 3).
În ziua de 26 octombrie 2006, inculpatul S.F. l-a contactat pe martorul denunţător G.F.D., căruia i-a spus că se află la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov pentru a vorbi „...ce trebuie aici" şi, totodată, i-a solicitat „Pregăteşte şi tu ce trebuie!", aspecte ce rezultă din procesul-verbal de redare a conţinutului discuţiei telefonice (f. 258 -259, dup. vol. 3). În aceeaşi zi, ulterior întâlnirii cu procurorul şef Ş.H.V., inculpatul S.F. s-a întâlnit cu martorul denunţător G.F.D., la pensiunea „P.” din Braşov care aparţinea denunţătorului, convorbirea dintre aceştia fiind înregistrată audio şi video.
În discuţia purtată cu denunţătorul, inculpatul S.F. i-a comunicat că deşi situaţia sa în Dosarul nr. 21/P/2005 este dificilă, întrucât procurorul şef Ş.H.V. intenţiona să emită rechizitoriul şi să dispună în cauză măsuri asigurătorii, ca urmare a actelor de traficare a influenţei sale, „..am întors lucrurile, l-am întors, l-am aia! Păi, am făcut interviu, l-am făcut zob, zdrenţe! „Deocamdată s-au calmat lucrurile. Le aşezăm... O întindem şi vedem poate nici nu se ajunge în instanţă…Să dea o amendă penală, să propună să nu mai...” astfel cum rezultă din procesul-verbal de redare a conţinutului discuţiei ( f.197-198, 204 dup. vol. 3).
Tribunalul a reţinut că inculpatul a spus martorului G.F.D. că prin traficarea influenţei sale a reuşit să-i îmbunătăţească situaţia juridică în dosarul de urmărire penală în care era cercetat şi l-a asigurat că va continua să-şi trafice influenţa. Pentru a-l convinge pe denunţător de influenţa sa, inculpatul i-a spus că o să devină şeful procurorului Ş.H.V., întrucât va ocupa un post în Consiliul Superior al Magistraturii ( f.205 dup. vol. 3).
În cadrul aceloraşi discuţii, inculpatul S.F. a pretins de la denunţătorul G.F.D. o sumă de bani (pe care nu a particularizat-o) pentru intervenţia făcută în acea zi la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi a primit de la acesta 2.000 RON. Totodată, inculpatul a pretins suma de 25.000 Euro, pentru a o remite procurorului şef Ş.H.V., în vederea adoptării unei soluţii favorabile martorului denunţător în Dosarul nr. 21/P/2005.
Martorului G.F.D., inculpatul i-a pretins să-i dea, mai întâi, suma de 10.000 Euro, la data de 1 noiembrie 2006, iar diferenţa de 15.000 Euro, la o dată ulterioară, aspecte ce rezultă din declaraţia martorului care se coroborează cu procesul-verbal de redare a conţinutului discuţiei dintre cei doi existentă la fila 218 dup. vol. 3: „Pregăteşte să ... Acum la început, vreo zece mii”; „şi pe urmă ... să-i mai dăm încă ..."; „După vreo zece, cincisprezece şi o scoatem!”.
Tot în cadrul aceleiaşi discuţii şi tot în considerarea activităţii sale de traficare a influenţei, inculpatul a cerut denunţătorului G.F.D. să suporte cheltuielile de cazare pentru două camere în Poiana Braşov, pe durata sărbătorilor de Anul Nou, astfel cum rezultă din procesul-verbal de redare a conţinutului discuţiei, existent la filele 207-208 dup., vol. 3.
Aceeaşi manifestare infracţională a avut-o inculpatul şi cu prilejul discuţiei avută cu denunţătorul G.F.D. la data de 1 noiembrie 2006, astfel cum rezultă din procesul-verbal de redare a conţinutului acesteia (f. 246-250 dup. vol. 3).
În declaraţia dată în faţa instanţei (vol. 1 f.136), martorul G.F.D. a arătat că : „inculpatul mi-a solicitat să rezolv, iar nu să rezerv 2 camere în Poiana Braşov pentru sărbătorile de iarnă, eu înţelegând că trebuie să achit cele două camere, iar plata acestora am perceput-o ca fiind tot în continuarea traficării influenţei”.
Martorul Ş.H.V. a arătat în declaraţia dată în faţa instanţei (dos. instanţă vol. 1 f.240-242) că avea cunoştinţă, din interceptările convorbirilor telefonice efectuate în dosarul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov în care se efectuau acte de urmărire penală împotriva martorilor denunţători G.C. şi G.F.D., că acesta din urmă a trimis bani la Bucureşti pentru inculpatul S.F.
În privinţa întâlnirii pe care a avut-o cu inculpatul S.F. la sediul DNA Braşov, martorul Ş.H.V. a afirmat că „avea suspiciuni că în spatele discuţiilor avute cu inculpatul era altceva întrucât pe parcursul lor s-a făcut referire la cu totul alte aspecte decât activitatea O.A.D.O”.
Prin „altceva” martorul a declarat că înţelege că îi era traficată funcţia, aspect pe care l-a constatat din comportamentul numiţilor G.C. şi G.F.D., care după întâlnirea de la sediul DNA, pe care a avut-o cu inculpatul S.F., îşi permiteau să i se adreseze direct pe nume, deşi înainte avuseseră un comportament normal, specific unor persoane care erau cercetate penal.
În ziua de 1 noiembrie 2006, denunţătorul G.F.D. s-a deplasat la sediul O.A.D.O., având asupra sa suma de 10.000 Euro, bani ce au fost marcaţi criminalistic, pretinşi de inculpat la data de 26 octombrie 2006, pe care i-a dat acestuia. Pentru a-i confirma martorului influenţa pe care o are pe lângă procurorul Ş.H.V., inculpatul l-a contactat pe acesta pe linia telefonică guvernamentală şi au discutat în legătură cu invitaţia la simpozionul organizat de O.A.D.O. şi despre protocolul care urma după acesta „pentru cei apropiaţi”, şi la care era invitat şi procurorul.
Primirea sumei de 10.000 de Euro de către inculpat de la martorul denunţător G.F.D. rezultă din procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante (f. 94-98 dup. vol. 2). Inculpatul S.F. a recunoscut primirea banilor, pretinzând însă că reprezentau donaţii pentru O.A.D.O.
Contrar celor susţinute de inculpat, tribunalul a reţinut, din ansamblul materialului probator administrat în cauză, că inculpatul S.F. şi-a traficat influenţa personală pretinzând că poate interveni pe lângă procurorul Ş.H.V. pentru a obţine o soluţie favorabilă martorilor denunţători G.F.D. şi G.C. care erau anchetaţi în Dosarul nr. 21/P/2005 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, demersurile sale ce formează obiectul infracţiunii de trafic de influenţă, nevizând activitatea de consiliere desfăşurată de O.A.D.O. sau activitatea inculpatului ca reprezentant al O.A.D.O. Sumele de bani pretinse şi primite vizau, în realitate, activitatea de traficare a influenţei personale.
Prin urmare, instanţa de fond a apreciat ca nepertinente, neconcludente şi inutile următoarele mijloace de probă: rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică contabilă întocmite de specialişti din cadrul DNA privind activitatea O.A.D.O. şi declaraţia martorei S.M., contabila O.A.D.O.
Tribunalul a reţinut că în cadrul unor discuţii avute cu martorii denunţători G.C. şi G.F.D., inculpatul S.F. a afirmat că sumele de 5000 de Euro primite de la aceştia pentru eliberarea legitimaţiilor care să ateste calitatea lor de membru al O.A.D.O., urmau să fie virate către Organizaţia Naţiunilor Unite, situaţie de fapt încadrată juridic de procuror în infracţiunea de înşelăciune.
Din analiza proceselor-verbale de redare a dialogurilor purtate în mediu ambiental sau a convorbirilor telefonice, precum şi a declaraţiilor denunţătorilor G.C. şi G.F.D., instanţa de fond a reţinut că toate sumele de bani care au fost date de aceştia au vizat activitatea de traficare a influenţei pretinsă de inculpatul S.F., neexistând din partea inculpatului o activitate de inducere în eroare în scopul creării unui prejudiciu în patrimoniul denunţătorilor.
Martorul G.F.D. a declarat în faţa instanţei că a dat inculpatului suma de bani cerută de acesta pentru traficarea influenţei pe care pretindea că o are pe lângă organele de urmărire penală, că nu avea nici un interes să devină membru O.A.D.O., că nu a fost interesat sub nicio formă de situaţia O.A.D.O. sau O.N.U. şi că nu a fost indus în eroare cu privire la destinaţia sumei de bani pe care a dat-o pentru eliberarea legitimaţiei.(f. 135-136).
În privinţa martorului G.C., Tribunalul a reţinut că acesta a dat inculpatului S.F. următoarele sume de bani:
- 5000 de Euro în vederea traficării influenţei, inculpatul precizând martorului că îi va emite o legitimaţie de membru al O.A.D.O. pentru a avea acoperire pentru intervenţiile pe care urma să le facă pe lângă procurorii anchetatori,
- 5000 de Euro pentru eliberarea unui permis de conducere internaţional,
- 2500 de Euro pentru achiziţionarea unui microbuz,
- 7.000 lei (70 milioane lei vechi) pentru salariaţii O.A.D.O.
Martorul G.C. a arătat în faţa instanţei, că suma de 2500 de Euro a fost dată inculpatului pentru achiziţionarea unui microbuz, iar suma de 7000 lei a fost dată pentru plata salariaţilor O.A.D.O. Întrucât aceste sume nu au legătură cu suma de 10.000 de Euro, instanţa de fond nu le-a reţinut ca fiind date de către martor inculpatului în vederea traficării influenţei promise acestuia.
În privinţa legalităţii emiterii de către inculpatul S.F. a unor permise de conducere internaţionale, precum şi referitor la pretinderea de către acesta a unor sume de bani pentru eliberarea permisului de conducere internaţional procurorul a dispus disjungerea cauzei şi formarea unui nou dosar penal (capitolul I, punctul 7 din rechizitoriu).
Raportat la obiectul sesizării instanţei, tribunalul a reţinut că martorul G.C. a dat inculpatului S.F., pentru traficarea influenţei, numai suma de 5.000 Euro, fiindu-i remisă de către acesta şi o legitimaţie de membru O.A.D.O.
Din declaraţia martorului denunţător G.C., dată în faţa instanţei rezultă că acesta a dat inculpatului suma de 5000 de Euro, nu pentru a deveni membru al O.A.D.O., ci în schimbul influenţei pe care inculpatul pretindea că o are pe lângă procurorii din cadrul DNA Braşov, că nu îl interesa legitimaţia O.A.D.O. şi nici situaţia ONU sau a O.A.D.O., ci să îi fie rezolvată problema pe care o avea la DNA.
În raport de situaţia de fapt reţinută mai sus, Tribunalul a înlăturat ca nepertinentă şi neconcludentă declaraţia martorului C.S. care a arătat în cursul urmăririi penale că a predat inculpatului S.F. o sumă de 10.000 de Euro din partea martorului G.F.D. (aspect ce rezultă şi din declaraţia martorului G.C. dup. vol. 2 f. 56), cu motivarea că vizează o situaţie de fapt cu care Tribunalul nu a fost sesizat prin rechizitoriu.
Prin urmare, Tribunalul a reţinut că sumele de 5000 de Euro au fost date de martorii denunţători G.C. şi G.F.D. inculpatului S.F. pentru traficarea influenţei pe care a pretins că o are pe lângă procurorul Ş.H.V. pentru a obţine o soluţie favorabilă martorilor denunţători care erau anchetaţi în Dosarul nr. 21/P/2005, neexistând în cauză o activitate din partea inculpatului de inducere în eroare a martorilor denunţători în scopul obţinerii pentru sine a sumelor respective de bani, menţiunea sporadică a inculpatului că banii vor fi daţi la ONU, neavând relevanţă juridică. Atât martorii cât şi inculpatul au avut reprezentarea reală a scopului pentru care au fost daţi banii şi anume, traficul de influenţă.
Pentru aceste motive, Tribunalul a concluzionat că activitatea infracţională a inculpatului S.F. de a pretinde de la martorii denunţători G.C. şi G.F.D. sumele de 5000 de Euro pentru traficarea influenţei pe lângă procurorul Ş.H.V., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă şi nu ale infracţiunii de înşelăciune.
Întrucât activitatea infracţională susmenţionată a fost desfăşurată de inculpat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, Tribunalul a reţinut că primirea de către inculpatul S.F. a sumelor de 5000 de Euro de la martorii denunţători G.C. şi G.F.D., în vederea traficării influenţei personale, urmată de emiterea pe numele acestora a unor legitimaţii care să ateste calitatea lor de membru O.A.D.O. pentru ca inculpatul să aibă acoperire pentru intervenţiile pe care urma să le facă pe lângă procurorul Ş.H.V., constituie acte materiale ale infracţiunii de trafic de influenţă comisă în formă continuată.
În consecinţă, în baza art. 334 C. proc. pen., Tribunalul a schimbat încadrarea juridică a faptelor descrise la punctele 1.2, 2.1, 2.2 şi 5 din rechizitoriu, din infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în concurs real cu două infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunea de trafic de influenţă comisă în formă continuată prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Tribunalul a constatat, totodată, că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor descrise la punctele 1.2, 2.1, 2.2 şi 5 din rechizitoriu, în sensul reţinerii unei singure infracţiuni continuate de înşelăciune întrucât, din ansamblul materialului probator administrat în cauză rezultă că întreaga activitate infracţională a inculpatului a fost desfăşurată în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi a constat în pretinderea şi primirea de sume de bani de la martorii denunţători spunându-le acestora că îşi va exercita influenţa pe lângă procurorul Ş.H.V. pentru a obţine o soluţie favorabilă în Dosarul nr. 21/P/2005 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov în care erau cercetaţi.
În consecinţă, Tribunalul a respins cererea inculpatului S.F. de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în concurs real cu două infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului S.F., care în perioada aprilie-noiembrie 2006, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a pretins în repetate rânduri, de la martorul G.F.D., sume de bani şi suportarea cheltuielilor de cazare pentru două camere în Poiana Braşov pe perioada sărbătorilor de Anul Nou şi a primit efectiv sumele de 22.800 RON, 2000 RON şi 10.000 de Euro, respectiv a pretins şi primit de la martorul G.C. suma de 5000 de Euro afirmând că poate interveni pe lângă procurorul Ş.H.V. pentru a obţine o soluţie favorabilă martorilor denunţători susmenţionaţi care erau cercetaţi în Dosarul nr. 21/P/2005 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, întruneşte, atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (cap.I, pct. 1.2, 2.1, 2.2 şi 5 din rechizitoriu).
III. La data de 20 octombrie 2006, inculpatul S.F. a pretins suma de 5000 de Euro de la martorul G.F.D., prin intermediul martorului G.C., în vederea traficării influenţei pe lângă procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, susţinând că îi va emite acestuia o legitimaţie de membru O.A.D.O. pentru a avea acoperire pentru intervenţiile pe care urma să le facă la procurorul Ş.H.V., precum şi suma de 1500 de Euro pentru antedatarea legitimaţiei de membru O.A.D.O., tot în considerarea activităţii de traficare a influenţei, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor G.F.D. (dosar instanţă vol. 1 f.134-135) şi G.C. (dosar instanţă vol. 1, f.139), care se coroborează cu procesul-verbal de redare a conţinutului discuţiei înregistrată în medul ambiental (dup.vol. 3, f.38-40).
Inculpatul S.F. a predat martorului G.C. înscrisurile tipizate, redactate în limba engleză, care trebuiau completate de către G.F.D. pentru emiterea legitimaţiei de membru O.A.D.O.
În ziua de 23 octombrie 2006, denunţătorul G.F.D. a completat înscrisurile tipizate şi le-a transmis prin fax inculpatului S.F. la sediul O.A.D.O. (f.147-148, dup.vol. 2).
După primirea, la data de 23 octombrie 2006, a sumei de 25.000 RON de la martorul G.F.D., inculpatul a dispus emiterea legitimaţiei de membru O.A.D.O. nr. O.p. X, vizată pe ambele semestre ale anului 2006 şi a remis-o denunţătorului în ziua de 26 octombrie 2006.
Atât inculpatul S.F., cât şi martora D.I. au susţinut că vizarea legitimaţiei şi pe semestrul anterior celui în care a fost emisă, era o problemă a softului calculatorului în care erau scanate ştampila O.A.D.O. şi semnătura inculpatului, fiind de notorietate acest aspect în cadrul organizaţiei (dosar instanţă vol.I, f.99-256).
Având în vedere situaţia de fapt mai sus expusă, tribunalul a constatat că inculpatul S.F. a pretins şi primit de la martorul G.F.D. suma de 1500 de Euro pentru antedatarea legitimaţiei de membru O.A.D.O. şi, cunoscând modalitatea în care softul calculatorului reda vizele pe legitimaţii, a dispus emiterea unei legitimaţii pentru G.F.D. din care rezultă că acesta a avut calitatea de membru al organizaţiei pe întreg anul 2006, deşi cererea de a deveni membru fusese aprobată de inculpat la data de 23 octombrie 2006 (dup vol. 2 f.131). Falsificarea legitimaţiei a fost dispusă de inculpat în considerarea traficării influenţei pe care acesta susţinea că o va efectua la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov.
Tribunalul a reţinut că inculpatul are calitate de funcţionar public în sensul art. 147 C. pen. pentru următoarele motive:
Prin H.G. nr. 1183 din 21 noiembrie 2000 publicată în M. Of. nr. 627 din 4 decembrie 2000 a fost recunoscută Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului -O.A.D.O.-, persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial, cu sediul în Municipiul Bucureşti, str. Maior Băcilă nr. 4, bloc 18, parter, sector 2, ca fiind de utilitate publică.
Potrivit art. 38 şi 39 din O.G nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, recunoaşterea unei asociaţii sau fundaţii de utilitate publică se face prin Hotărâre a Guvernului dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: activitatea acesteia se desfăşoară în interes general sau al unor colectivităţi, după caz; funcţionează de cel puţin 3 ani; prezintă un raport de activitate din care să rezulte desfăşurarea unei activităţi anterioare semnificative, prin derularea unor programe ori proiecte specifice scopului său, însoţit de situaţiile financiare anuale şi de bugetele de venituri şi cheltuieli pe ultimii 3 ani anteriori datei depunerii cererii privind recunoaşterea statutului de utilitate publică; valoarea activului patrimonial pe fiecare din cei 3 ani anteriori, în parte este cel puţin egală cu valoarea patrimoniului iniţial.
Potrivit art. 381 din O.G. nr. 26 din 30 ianuarie 2000 „prin utilitate publică se înţelege orice activitate care se desfăşoară în domenii de interes public general sau al unor colectivităţi”.
Având în vedere actele normative susmenţionate, Tribunalul a reţinut că Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului este o persoană juridică de interes public care, din punct de vedere al dreptului penal, reprezintă o unitate dintre cele prevăzute de art. 145 C. pen.
Raportat la activitatea desfăşurată de inculpat în cadrul Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului, s-a reţinut că acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 147 C. pen. pentru a fi funcţionar public şi deci, este subiect activ al infracţiunilor de luare de mită şi fals intelectual.
Inculpatul S.F. avea atribuţii de acordare a calităţii de membru al O.A.D.O., precum şi de a dispune întocmirea şi eliberarea legitimaţiilor cu acest titlu.
Legitimaţiile emise de Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, provenind de la o unitate dintre cele prevăzute de art. 145 C. pen., sunt înscrisuri oficiale în sensul art. 150 alin. (2) C. pen.
În drept, s-a reţinut că primirea de către inculpatul S.F. a sumei de 1.500 Euro (în echivalent în lei) în scopul de a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv pentru antedatarea legitimaţiei nr. O.p. X, emisă pe numele G.F.D., care să ateste calitatea acestuia de membru al O.A.D.O. pe întreg anul 2006, întruneşte atât sub aspect obiectiv cât şi sub aspect subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (cap.I, pct. 1.3 şi 1.4 din rechizitoriu).
Falsificarea de către inculpatul S.F. a legitimaţiei de membru al O.A.D.O. nr. O.p. X (înscris oficial) prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv calitatea de membru al O.A.D.O. a martorului G.F.D. pe întreg anul 2006, în considerarea traficării influenţei pe care inculpatul arăta că o va efectua la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov -, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual săvârşită în realizarea scopului urmărit prin comiterea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 18 alin. (1) din aceeaşi lege şi la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) (cap.I, pct. 1.3 şi 1.4 din rechizitoriu).
IV. Prin Sentinţa penală nr. 135 din 27 aprilie 2005 pronunţată de Judecătoria Sinaia în Dosarul nr. 141/2005, menţinută prin Decizia nr. 904 din 16 decembrie 2005 pronunţată de Tribunalului Prahova în Dosarul nr. 3889/2005, inculpatul S.B.O.I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. şi art. 282 alin. (2) C. pen.
După pronunţarea hotărârii de către instanţa de apel, dar înainte de judecarea de Curtea de Apel Ploieşti, la data de 22 mai 2006, a recursului formulat de S.B.O.I. împotriva celor două hotărâri judecătoreşti, acesta a luat legătura cu inculpatul S.F. pentru a discuta despre situaţia sa juridică din cauza sus-menţionată.
La cererea inculpatului, martorul denunţător S.B.O.I. a formulat un memoriu şi a achitat o taxă în cuantum de 1.000 RON (eliberându-i-se chitanţa cu nr. CH 9931016 din 1 martie 2006) la casieria Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Inculpatul S.F. i-a mai pretins martorului denunţător suma de 10.000 Euro despre care a afirmat că trebuie să o dea şefului procurorului care participă la judecarea recursului, precum şi preşedintelui Curţii de Apel Ploieşti pentru a-i obţine o soluţie favorabilă în cauza în care era condamnat, aspecte ce rezultă din declaraţia martorului S.B.O.I. (dup. vol 4 f. 13-14, dos. inst. vol. 1 f. 249-250).
Inculpatul S.F. a lăsat să se înţeleagă că urma să îşi trafice influenţa pe lângă şeful procurorului care participa la judecarea recursului, precum şi pe lângă preşedintele Curţii de Apel Ploieşti şi chiar că le va remite acestora o parte din banii ceruţi de la S.B.O.I.
Martorul G.C. în declaraţia dată la instanţă (dup. vol. 4 f.19-22, dosar instanţă vol. 1 f.138) a arătat că a aflat de la martorul C.T.F. că inculpatul i-a cerut suma de 10000 Euro martorului S.B.O.I. pentru a obţine o soluţie favorabilă acestuia în dosarul penal pe care îl avea pe rolul instanţelor din Ploieşti.
În urma pretinderii sumei de 10.000 de Euro, inculpatul a primit suma de 17.500 RON (echivalentul a 5000 de Euro) de la S.B.O.I., prin intermediul martorului C.T.F., în perioada dinaintea sărbătorilor de Paşti (10-23 aprilie 2006).
Martorul C.T.F., la solicitarea lui S.B.O.I., s-a deplasat împreună cu G.C. la sediul O.A.D.O. pentru a remite suma de 17.500 RON inculpatului S.F. (declaraţia martorului G.C. - dup. vol. 4 f.19-22 dosar instanţă vol.I f.138, declaraţia martorului C.T.F. dup vol. 4, f.23-25; 27-28, dosar instanţă vol. 2 f. 5).
Ulterior, inculpatul i-a solicitat martorului S.B.O.I. suma de 5000 de Euro, reprezentând diferenţa dintre suma pretinsă şi suma de bani primită efectiv.
Din procesul verbal de redare a convorbirii telefonice purtată de inculpatul S.F. cu denunţătorul S.B.O.I. la data de 24 iunie 2006 (dup. vol. 4, f. 163 - 164), rezultă că referitor la discuţia privind plata diferenţei de 5000 de Euro, martorul îi spune inculpatului: „În câteva zile, mă achit datoria! Deci nu mai trebuie să suni pe nimeni, te rog eu! Eu sunt dator cu ăia cinci şi plus ce am să-ţi dau ţie! Deci eu îmi plătesc datoria! În câteva zile îmi plătesc datoria faţă de tine!", iar inculpatul îi spune martorului că şi-a traficat influenţa pentru rezolvarea favorabilă pentru S.B.O.I. a dosarului în care acesta fusese anterior condamnat la pedeapsa de trei ani închisoare: „Eu când ţi-am zis un lucru, aşa a fost şi nu ştiu dacă te mai salva cineva din ce poziţie erai! Da?”.
Inculpatul S.F., cu ocazia unei discuţii ambientale pe care a purtat-o cu martorul G.C. la data de 24 octombrie 2006 (dup.vol. 3, f. 140) a menţionat că S.B.O.I. încă nu îi plătise datoria, în condiţiile în care, potrivit propriilor susţineri, a remis banii pe care i-a primit, persoanei care a rezolvat favorabil situaţia juridică a acestuia în dosarul aflat pe rolul unei instanţe din Ploieşti. (că tu crezi că eu am...ă.. rămas dator faţă de ala! Eram vreun prost, nu? Da, de acela mai avem nevoie nu? La Ploieşti)”.
Din procesul verbal de redare a convorbirii telefonice purtată de inculpatul S.F. cu martorul G.C. la data de 25 octombrie 2006 (dup.vol. 4, f.131 -134) rezultă că inculpatul şi-a arătat nemulţumirea că S.B.O.I. nu i-a plătit suma de 5000 de Euro reprezentând diferenţa dintre suma pretinsă şi suma de bani primită: „Auzi? Da-ia, dacă tot tu ai discuţii cu S., pe zona aia, spuneţi-i, „Păi, hă, vere, nu-l mai sunaţi, mă! Nu mai sunaţi nici mă-sa, nici ăla pe omu", că omu" nu vrea să vă mai facă nimic! Daţi-i datoria, care o aveţi să i-o daţi şi pe urmă vorbeşte!”.
Declaraţiile inculpatului S.F. în care a arătat că a primit echivalentul în lei al sumei de 5000 de Euro de la S.B.O.I. prin intermediul denunţătorului C.T.F. pentru demersurile efectuate de O.A.D.O. şi nu ca preţ al influenţei pretinse au fost înlăturate de instanţa de fond cu motivarea că nu se coroborează cu nicio probă administrată în cauză.
Cu toate că în discuţiile purtate cu martorii G.C. şi S.B.O.I. inculpatul a spus că şi-a traficat efectiv influenţa reală şi că a remis suma de bani primită de la martorul denunţător, judecătorilor şi procurorilor, instanţa de fond a reţinut că declaraţia sa nu se coroborează cu alte mijloace de probă administrate în cauză.
Tribunalul a reţinut că, în realitate, inculpatul a pretins că are influenţă asupra unor magistraţi din cadrul Curţii de Apel Ploieşti şi din cadrul parchetului de pe lângă această instanţă, pentru a-i determina să adopte o soluţie favorabilă denunţătorului S.B.O.I. în Dosarul nr. 921/2006 al Curţii de Apel Ploieşti, pretinzând în acest sens suma de 10.000 Euro şi primind efectiv suma de 17.500 RON.
A constatat instanţa de fond, din ansamblul materialului probator administrat în cauză, că demersurile inculpatului ce formează obiectul infracţiunii de trafic de influenţă vizează traficarea influenţei personale şi nu activitatea de consiliere desfăşurată de O.A.D.O. sau de inculpat în calitate de reprezentant al O.A.D.O. Sumele de bani pretinse şi primite de inculpat vizau activitatea de traficare a influenţei personale pretinse, fiind primite pentru a fi date, potrivit susţinerilor sale, şefului procurorului care participa la judecarea recursului şi preşedintelui Curţii de Apel Ploieşti.
În drept s-a reţinut că fapta inculpatului S.F. de a pretinde de la denunţătorul S.B.O.I. suma de 10.000 Euro şi de a primi în cursul lunii aprilie 2006 (10-23 aprilie 2006), prin intermediul denunţătorului C.T.F., suma de 17.500 RON (echivalent a 5.000 Euro), lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor magistraţi din cadrul Curţii de Apel Ploieşti şi din cadrul parchetului de pe lângă această instanţă, pentru a-i determina să adopte o soluţie favorabilă denunţătorului S.B.O.I. în Dosarul nr. 921/2006 al Curţii de Apel Ploieşti, întruneşte atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (cap.I, pct. 4 din rechizitoriu).
V. Prin Sentinţa penală nr. 39 din 19 aprilie 2005 pronunţată în Dosarul nr. 1266/2005, rămasă definitivă prin nerecurare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a recunoscut efectele Sentinţei penale nr. 218/2003 a Curţii Provinciale Madrid, S 15 Pol şi a dispus transferarea condamnatului M.V.L. în vederea continuării executării pedepsei de 18 ani închisoare ce i-a fost aplicată de autorităţile judiciare spaniole, într-un penitenciar din România, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 69 din 25 mai 2005.
Întrucât din luna aprilie 2005, M.V.L. nu fusese transferat într-un penitenciar din România, inculpatul M.I. l-a rugat pe martorul S.A., vărul inculpatului S.F. să îi faciliteze contactul cu acesta pentru a încerca să rezolve situaţia juridică a fiului său.
Din declaraţia martorului S.A. (dup. vol. 4 f. 86, 92-97, dosar instanţă vol. 2 f. 1-2) rezultă că l-a însoţit pe inculpatul M.I. în cursul lunii iunie 2006 la sediul Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului din Bucureşti unde acesta din urmă i-a adus la cunoştinţă inculpatului S.F. demersurile pe care le-a efectuat pe lângă autorităţi pentru transferarea fiului său, M.V.L., în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România.
Inculpatul S.F., în prezenţa martorului S.A., a spus inculpatului M.I. că s-a mai întâlnit cu astfel de situaţii, că a mai adus din străinătate şi alte persoane arestate şi că îl va ajuta şi pe el, solicitându-i să întocmească un memoriu în care să expună dificultăţile întâmpinate cu privire la transferul fiului său.
Inculpatul M.I. a achitat O.A.D.O. contravaloarea demersurilor juridice pe care organizaţia urma să le efectueze.
În acest sens, O.A.D.O. a emis o adresă (nr. 772 din 28 iulie 2006) către Ministerul Administraţiei şi Internelor - Biroul Naţional Interpol - cu privire la demersurile efectuate de inculpatul M.I. în vederea transferării efective a condamnatului M.V.L. în România. Urmare a acestei adrese, Ministerul Administraţiei şi Internelor - Biroul Naţional Interpol - a comunicat O.A.D.O. la data de 8 august 2006 (dup. vol. 4 f.117) că Interpol Madrid a amânat transferul condamnatului M.V.L., întrucât acestuia i se aduceau şi alte învinuiri de către autorităţile spaniole şi că imediat ce aceste autorităţi vor informa despre posibilitatea efectuării transferului, Biroul Naţional Interpol va dispune, în regim de urgenţă, măsurile necesare aducerii în ţară a sus-numitului condamnat.
Potrivit art. 149 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 302/2004, după emiterea de către Curtea de apel a mandatului de executare a pedepsei închisorii, Ministerul Justiţiei îl transmite autorităţii centrale competente din statul de condamnare (Spania în speţa de faţă), în vederea transferării persoanei condamnate. Predarea condamnatului va avea loc, de regulă, pe teritoriul statului de condamnare, iar preluarea acestuia de către statul român se face prin grija Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu înştiinţarea Ministerului Justiţiei.
Având în vedere dispoziţiile legale mai sus menţionate, tribunalul a constatat că faţă de stadiul procedurii de transfer al condamnatului M.V.L., competenţa funcţionarilor trebuie apreciată numai prin raportare la cei din Ministerul Administraţiei şi Internelor - Biroul Interpol -, întrucât în faza preluării condamnatului de către autorităţile române, competenţa exclusivă aparţine acestora, funcţionarii din cadrul Ministerului de Justiţie trebuind doar să fie informaţi.
Din nicio declaraţie a martorilor audiaţi în cauză nu rezultă că inculpatul S.F. ar fi pretins de la inculpatul M.I. în perioada iunie 2006 - 25 septembrie 2006 (data transferării în România a condamnatului M.V.L.) vreo sumă de bani pentru traficarea influenţei pe lângă funcţionarii din cadrul Biroului Naţional Interpol, competenţi în efectuarea demersurilor pentru preluarea de către autorităţile române a persoanelor condamnate de autorităţile judiciare străine în vederea continuării executării pedepselor în România sau că ar fi pretins că are o influenţă credibilă asupra reprezentanţilor acestor autorităţi.
Nici din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul S.F. cu inculpatul M.I. la datele de: 23 iunie 2006, 29 iunie 2006, 30 iunie 2006, 4 iulie 2006, 17 iulie 2007, 19 iulie 2006, 8 august 2006, 21 august 2006 (dup. vol. 4, f.160-177) nu rezultă că inculpatul S.F. ar fi pretins sau primit vreo sumă de bani de la inculpatul M.I. în scopul traficării influenţei pe lângă funcţionarii din cadrul Biroului Naţional Interpol.
Din procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate la datele de 26 septembrie 2006 şi 27 septembrie 2006 (dup. vol. 4, f.179-181) rezultă că inculpatul S.F. i-a transmis inculpatului M.I. să îi aducă, în măsura posibilităţilor, diverse produse alimentare, acesta din urmă fiind de acord, fără a rezulta că scopul acestei solicitări are legătură cu vreun demers efectuat de inculpatul S.F. sau de O.A.D.O. în ceea ce îl priveşte pe M.V.L.. De asemenea, în convorbirea telefonică purtată de cei doi inculpaţi la data de 29 septembrie 2006 se face referire la aducerea unei „diferenţe" pe data de 26 ale lunii. Nici din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul S.F. cu martorul S.A. la datele de 28 iunie 2006, 3 august 2006, 21 august 2006, 23 septembrie 2006 (dup. vol. 4. f. 165-166, 173-174, 176, 178-179) nu rezultă că inculpatul S.F. ar fi pretins sau primit vreo sumă de bani de la inculpatul M.I. în scopul traficării influenţei pe lângă funcţionarii din cadrul Biroului Naţional Interpol.
La data de 25 septembrie 2006, condamnatul M.V.L. a fost transferat din Spania şi încarcerat în Arestul Direcţiei Cercetări Penale.
În declaraţia dată în faza de urmărire penală (dup. vol. 4 f. 227) în prezenţa avocatului ales, inculpatul S.F. a recunoscut primirea, în mai multe tranşe, a sumei de 7500 de Euro de la inculpatul M.I. în considerarea demersurilor efectuate de O.A.D.O.
Din declaraţiile date de inculpatul M.I. atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti (f.185, 192, 243-244, 245 - 247 dup. vol. 4 şi f. 94 vol. 1 dos instanţă), rezultă că acesta a plătit inculpatului sau O.A.D.O. doar sumele de bani percepute pentru redactarea memoriului de către O.A.D.O.
Inculpatul S.F. a arătat în faza cercetării judecătoreşti că a fost în eroare cu privire la primirea sumelor de bani la care a făcut referire în declaraţiile date în faza de urmărire penală.(f. 100 vol. 1 dos instanţă).
Primirea unor sume de bani neindividualizate în privinţa monedei, rezultă din discuţia din data de 26 octombrie 2006 dintre inculpaţii M.I. şi S.F. (dup. vol. 4, f.137-140). Din procesul verbal de redare a convorbirii telefonice din data susmenţionată nu rezultă însă scopul pentru care au fost date, respectiv primite sumele de bani şi nici data remiterii lor.
Prin urmare, Tribunalul a constatat că în cauză nu se poate reţine pretinderea şi primirea, înaintea datei de 25 septembrie 2006, de către inculpatul S.F., de la inculpatul M.I. a vreunei sume de bani în scopul traficării influenţei pe lângă funcţionarii din cadrul Biroului Naţional Interpol, competenţi în efectuarea demersurilor pentru preluarea persoanelor condamnate de autorităţile străine în vederea continuării executării pedepselor în România. De asemenea, nu se poate reţine că inculpatul S.F. ar fi pretins, înaintea datei de 25 septembrie 2006, faţă de inculpatul M.I., că are o influenţă credibilă asupra funcţionarilor competenţi în efectuarea procedurilor de transfer din Spania în România a condamnatului M.V.L.
În concluzie, tribunalul a reţinut că nu sunt satisfăcute cerinţele esenţiale ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă respectiv: 1. inculpatul să fi lăsat să se creadă că are o influenţă reală sau pretinsă (credibilă) asupra funcţionarilor competenţi şi 2: pretinderea şi primirea de bani sau alte valori să fi avut loc mai înainte ca funcţionarul competent să fi îndeplinit actul ce intră în atribuţiile sale de serviciu. De asemenea, sub aspectul laturii subiective a infracţiunii s-a constatat că lipseşte scopul ce califică intenţia cu care trebuie să acţioneze traficantul de influenţă.
Referitor la menţiunile din discuţia telefonică purtată la data de 29 iunie 2006 de inculpatul S.F. cu inculpatul M.I. (dup. vol. 4, fil. 166 - 167, „ca să achităm acolo ce trebuie, să aia..să-l aducem”, instanţa de fond a apreciat că nu pot fi interpretate ca având semnificaţia pretinderii unor sume de bani în vederea traficării influenţei.
Doar în convorbirea telefonică din data de 3 august 2006, purtată de inculpatul S.F. cu martorul S.A. (dup. vol. 4, f.173 - 174), inculpatul a afirmat faţă de acesta că a făcut valuri la Ministerul de Externe, la Ministerul Justiţiei şi la Interpol şi că a vorbit peste tot pentru a-l aduce pe M.V.L. în România. De asemenea, tot faţă de martorul S.A., inculpatul a afirmat la data de 28 iunie 2006 (dup. vol. 4, f.165 verso): „şi repetă şi tu ce mi-ai promis şi aduşi tu treaba aia, ca să ne rezolvăm şi noi de cadouri acolo unde avem să le dăm""" şi la data de 23 septembrie 2006 „dacă nu eram eu, nu-l aducea niciodată, pe .M.V.L. din Spania”.
S-a apreciat că aspectele susmenţionate au fost învederate de inculpatul S.F. martorului S.A. şi nicidecum inculpatului M.I., astfel că nu se poate reţine că inculpatul S.F., în calitate de traficant de influenţă, ar fi pretins faţă de inculpatul M.I., în calitate de cumpărător de influenţă, că are o influenţă credibilă asupra funcţionarilor competenţi în efectuarea procedurilor de transfer din Spania în România a condamnatului M.V.L..
Martorul S.A. a declarat în faza de urmărire penală că inculpatul S.F. i-ar fi spus într-o discuţie telefonică faptul că inculpatul M.I. îi este dator cu suma de 2000 de Euro fără a şti ce reprezenta acea sumă (dup. vol. 4, f. 96).
În privinţa sumelor de bani despre care inculpatul S.F. a afirmat în faza de urmărire penală că le-ar fi primit de la inculpatul M.I. (aspect confirmat şi de procesele verbale de redarea a convorbirilor telefonice), tribunalul a reţinut că nu rezultă că ar fi fost primite în perioada iunie - 25 septembrie 2006, nici datele la care ar fi fost primite, nici cuantumul acestora şi nici scopul pentru care ar fi fost primite.
De asemenea, Tribunalul a constatat că nu se poate reţine faptul că inculpatul M.I. a dat suma de 7500 de Euro inculpatului S.F. în scopul traficării influenţei pe care pretindea că o are asupra funcţionarilor competenţi să îşi exercite atribuţiile de serviciu în materia preluării condamnaţilor români în privinţa cărora s-a dispus de către instanţă transferul în vederea continuării executării pedepsei în România.
Tribunalul a mai constatat că din nicio probă administrată în cauză nu rezultă nici faptul că inculpatul S.F. ar fi pretins sau primit de la inculpatul M.I. produse alimentare în scopul traficării influenţei pe lângă funcţionarii competenţi în materia preluării condamnaţilor români în privinţa cărora instanţele au dispus transferul în vederea continuării executării pedepselor în România sau că inculpatul M.I. ar fi dat produse alimentare inculpatului S.F. în acelaşi scop.
Prin urmare, în privinţa inculpatului S.F. s-a concluzionat că nu se poate reţine în sarcina sa comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, neexistând în cauză o pretindere, ca element material al laturii obiective a acestei infracţiuni şi nici cerinţele esenţiale ale primirii de bani sau alte valori şi anume: inculpatul să fi lăsat să se creadă că are o influenţă reală sau pretinsă (credibilă) asupra funcţionarilor competenţi sau că ar fi primit bani sau alte valori, mai înainte ca funcţionarul competent să fi îndeplinit actul ce intră în sfera atribuţiilor sale de serviciu.
Sub aspectul laturii subiective a infracţiunii susmenţionate s-a constatat că nu se poate reţine că inculpatul a primit bani sau alte foloase în scopul traficării influenţei pe lângă funcţionarii din cadrul Biroului Naţional Interpol, competenţi în efectuarea demersurilor pentru preluarea persoanelor condamnate de către autorităţile străine în vederea continuării executării pedepselor în România, pentru a-i determina să facă un act ce intra în atribuţiile lor de serviciu.
În privinţa inculpatului M.I., tribunalul a reţinut că nici în sarcina acestuia nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 întrucât lipsesc cerinţele esenţiale ale elementului material al laturii obiective a acestei infracţiuni şi anume: inculpatul să fi acţionat, având în vedere o influenţă reală sau pretinsă (credibilă) pe lângă funcţionarii din cadrul Biroului Naţional Interpol, pe care inculpatul S.F. ar fi trebuit să lase să se creadă că o are asupra acestora pentru întreprinderea demersurilor în vederea preluării persoanelor condamnate de autorităţile străine pentru a continua executarea pedepselor în România, iar predarea banilor să se fi realizat mai înainte ca funcţionarul competent să fi îndeplinit actul ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
De asemenea, sub aspectul laturii subiective a infracţiunii de cumpărare de influenţă, s-a constatat că nu se poate reţine că inculpatul M.I. a dat o sumă de bani inculpatului S.F. în scopul traficării de către acesta a influenţei promise, pe lângă funcţionarii din cadrul Biroului Naţional Interpol, competenţi în efectuarea demersurilor în privinţa preluării persoanelor condamnate de autorităţile străine pentru a continua executarea pedepselor în România, pentru a-i determina să facă un act ce intra în atribuţiile lor de serviciu.
În consecinţă, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., tribunalul a dispus achitarea inculpatului S.F. în privinţa acuzaţiei de a fi săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a inculpatului M.I., în privinţa acuzaţiei de a fi săvârşit infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 (cap.I, pct. 3 din rechizitoriu).
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului S.F., Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume, gradul de pericol social concret extrem de ridicat al infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită comise de inculpat, care a pretins că are influenţă, fie asupra magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, care au compus completul desemnat să judece recursul formulat de martorii denunţători din prezenta cauză, G.I. şi G.V. şi-i va determina să reducă pedepsele aplicate acestora, fie asupra procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, Ş.H.V. pentru a obţine o soluţie favorabilă martorilor denunţători G.F.D. şi G.C. care erau anchetaţi în Dosarul nr. 21/P/2005 al acestei unităţi de parchet, fie asupra unor magistraţi din cadrul Curţii de Apel Ploieşti şi din cadrul parchetului de pe lângă această instanţă, pentru a-i determina să adopte o soluţie favorabilă denunţătorului S.B.O.I. în Dosarul nr. 921/2006 al Curţii de Apel Ploieşti.
S-a reţinut că activităţile infracţionale desfăşurate de inculpatul S.F. aduc atingere principiilor statului de drept, pe baza cărora este consacrată supremaţia legii, toţi cetăţenii fiind egali în faţa acesteia, precum şi credibilităţii sistemului judiciar întrucât, realizarea unui sistem judiciar independent, imparţial, credibil şi eficient reprezintă o condiţie necesară pentru supremaţia legii şi a principiilor statului de drept.
Tribunalul a avut în vedere, pe lângă faptul că infracţiunile de corupţie, prin amploarea, intensitatea şi formele lor de manifestare perturbă grav desfăşurarea relaţiilor sociale la nivel instituţional şi interpersonal, determinând scăderea prestigiului autorităţilor şi instituţiilor publice române, creşterea indicelui de percepţie a corupţiei în domeniul justiţiei, şi existenţa a două cauze ce agravează răspunderea penală a inculpatului S.F. şi anume, concursul de infracţiuni şi forma continuată a infracţiunii de trafic de influenţă.
În consecinţă, instanţa de fond a apreciat, faţă de natura infracţiunilor săvârşite, de modalitatea concretă de comitere a acestora şi de cuantumul pedepselor aplicate, că scopul preventiv şi educativ al acestora poate fi atins numai prin executarea lor de către inculpat în regim de detenţie.
Referitor la pedepsele accesorii, având în vedere dispoziţiile art. 71 C. pen., jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Sabău şi Pârcălab contra României, cauza Cumpănă şi Mazăre contra României, cauza Hirst contra Marii Britanii), precum şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg (cauza Skanavi set Chryssanthakopoulos 193/94), tribunalul a apreciat, faţă de natura şi gravitatea infracţiunilor de trafic de influenţă, luare de mită şi fals intelectual comise de inculpatul S.F., de împrejurările concrete ale cauzei, de scopurile urmărite prin comiterea acestor fapte penale, de urmările socialmente periculoase produse prin săvârşirea lor, de persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, este doctor în drept şi profesor universitar, că se impune interzicerea numai a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., respectiv, interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
În ce priveşte pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., tribunalul a reţinut că o atare pedeapsă nu se impune a fi aplicată inculpatului S.F., faţă de împrejurarea că infracţiunile de trafic de influenţă au fost comise de acesta prin traficarea influenţei personale. Demersurile inculpatului, ce formează obiectul infracţiunii de trafic de influenţă, nu vizează activitatea de consiliere desfăşurată în calitate de reprezentant al O.A.D.O. sau ca preşedinte al acestei organizaţii.
Referitor la pedepsele complementare, reţinând dispoziţiile art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen. cu referire la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, tribunalul a apreciat, faţă de natura infracţiunii de luare de mită săvârşită de inculpat, pentru care legea prevede obligativitatea aplicării pedepsei complementare pe lângă pedeapsa închisorii de cel puţin 2 ani, faţă de împrejurările şi modalitatea comiterii faptei şi de persoana inculpatului, că se impune interzicerea ca pedeapsă complementară a exerciţiului drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei.
În ce priveşte latura civilă a cauzei, Tribunalul a reţinut că sumele de 5000 de Euro au fost date inculpatului S.F. de către martorii denunţători G.F.D. şi G.C. în scopul traficării de către acesta a influenţei personale pe lângă procurorul Ş.H.V. pentru a obţine o soluţie favorabilă martorilor denunţători care erau anchetaţi în Dosarul nr. 21/P/2005, neexistând în cauză o activitate de inducere în eroare a acestora de către inculpat în scopul obţinerii pentru sine a sumelor respective de bani, menţiunea sporadică a inculpatului că banii vor fi daţi la O.N.U., neavând relevanţă juridică. Atât martorii, cât şi inculpatul au avut reprezentarea reală a scopului pentru care au fost daţi banii şi anume, traficul de influenţă.
Prin urmare, reţinând că activitatea infracţională a inculpatului de a pretinde sumele de 5000 de Euro pentru traficarea influenţei pe lângă procurorul Ş.H.V., nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, ci pe cele ale infracţiunii de trafic de influenţă, tribunalul, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor descrise la punctele 1.2, 2.1, 2.2 şi 5 din rechizitoriu, din infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen în concurs real cu două infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen, în infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Tribunalul, reţinând în sarcina inculpatului S.F. infracţiunea de trafic de influenţă şi pentru faptele descrise la punctul 5 din rechizitoriu, a concluzionat că despăgubirile solicitate de G.F.D. şi G.C., în calitate de părţi civile (raportat la încadrarea juridică eronată reţinută de către procuror), trebuie interpretate ca cereri de restituire a sumelor de bani date inculpatului S.F. de către aceştia ca obiect al infracţiunii de trafic de influenţă. Pentru aceste pretenţii materiale G.F.D. şi G.C. au calitatea de martori denunţători, iar nu de părţi civile, infracţiunea de trafic de influenţă fiind o infracţiune de pericol, ce nu este susceptibilă de a produce un prejudiciu patrimonial pentru a deschide calea exercitării unei acţiuni civile în cauză, prin constituire de parte civilă.
Prin urmare, în baza art. 346 C. proc. pen., Tribunalul a respins ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată de martorii denunţători G.C. şi G.F.D. în contradictoriu cu inculpatul S.F.
În privinţa infracţiunii de fals intelectual săvârşit în realizarea scopului urmărit prin comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, tribunalul a reţinut că inculpatul S.F. a falsificat legitimaţia de membru al O.A.D.O. nr. O.p. X (înscris oficial) prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv calitatea de membru al O.A.D.O. a martorului G.F.D. pe întreg anul 2006 în considerarea traficării influenţei pe care inculpatul arăta că o va efectua la D.N.A. Braşov.
Prin urmare, în baza art. 348 C. proc. pen. a dispus desfiinţarea parţială a legitimaţiei de membru al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului nr. O.p. X, emisă pe numele denunţătorului G.F.D., falsificată de inculpat prin antedatarea acesteia. A constatat că legitimaţia nr. O.p. X atestă dobândirea calităţii de membru al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului a denunţătorului G.F.D. începând cu data de 23 octombrie 2006.
Referitor la infracţiunile de trafic de influenţă şi luare de mită, s-a reţinut că denunţătorii G.I., G.C., G.F.D. şi S.B.O.I. au sesizat faptele mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat în alt mod, iar prin rechizitoriu procurorul a dispus:
- neînceperea urmăririi penale faţă de G.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 61 din Legea nr. 78/2000, reţinând incidenţa cauzei de nepedepsire prevăzută de alin. (2) al art. 61 din Legea nr. 78/2000 (fapta prezentată în capitolul I, punctul 1.1, lit. A);
- neînceperea urmăririi penale faţă de G.C. şi G.F.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000, reţinând incidenţa cauzei de nepedepsire prevăzută de alin. (2) al art. 61 din Legea nr. 78/2000 (fapta prezentată în capitolul 1, punctele 1 şi 2);
- neînceperea urmăririi penale faţă de S.B.O.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 61 din Legea nr. 78/2000 şi faţă de C.T.F. şi G.C., pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C.p.rap.la art. 61 din Legea nr. 78/2000, reţinând incidenţa cauzei de nepedepsire prevăzută de alin. (2) art. 61 din Legea nr. 78/2000 (fapta prezentată în capitolul 1, punctul 4);
Având în vedere soluţiile date de procuror, tribunalul a dispus:
- în baza art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000, restituirea către martorul denunţător G.I. a sumei de 24.000 Dolari SUA după cum urmează: suma de 1750 Dolari SUA, depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea - pe numele inculpatului S.F., la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, indisponibilizată prin ordonanţa din 20 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, şi suma de 22.250 Dolari SUA în echivalentul euro (la cursul B.N.R.din ziua de 13 martie 2007 euro=3,373 lei, Dolari SUA= 2,561 lei), respectiv a sumei de16.893 Euro, după cum urmează: 15930 Euro, depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea, pe numele inculpatului S.F., la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, indisponibilizată prin ordonanţa din 20 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie- şi 963 Euro sumă depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea - pe numele inculpatului S.F. la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, indisponibilizată prin ordonanţa din 22 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie;
- în baza art. 61 alin. (2) şi 4 din Legea nr. 78/2000 şi art. 255 alin. (3) şi 5 C. pen., restituirea către martorul denunţător G.F.D. a sumei de 24.800 RON, sumă depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea, pe numele inculpatului S.F., la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, indisponibilizată prin ordonanţa din 20 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie;
- în baza art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000, restituirea către martorul denunţător G.C. a sumei de 5000 Euro, sumă depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea, pe numele inculpatului S.F., la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, indisponibilizată prin ordonanţa din 20 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie;
- în baza art. 61 alin. (2) şi 4 din Legii nr. 78/2000, restituirea către martorul denunţător S.B.O.I. a sumei de 17.500 RON sumă depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea, pe numele inculpatului S.F., la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, indisponibilizată prin ordonanţa din 20 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
Referitor la suma de 2.200 RON s-a constatat că a fost restituită la data de 26 octombrie 2006 martorului denunţător G.F.D.
În ce priveşte suma de 10.000 Euro utilizată la realizarea flagrantului din data de 1 noiembrie 2006 s-a constatat că a fost pusă la dispoziţia martorului denunţător G.F.D. de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie.
De asemenea, s-a constatat că organele de urmărire penală au indisponibilizat pe lângă aceste sume şi sumele de 22.700 RON, respectiv 9037 Euro.
Totodată, Tribunalul a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 20 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie - asupra sumei de 22.700 RON depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea - pe numele inculpatului S.F., la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi a sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa din 22 noiembrie 2006 emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, asupra sumei de 9037 Euro, depusă la B.C.R. - Sucursala Unirea, pe numele inculpatului S.F., la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi restituirea acestora către inculpat.
Tribunalul a mai constatat că prin încheierea din 15 februarie 2007 s-a dispus, în baza art. 1605 alin. (4) lit. f) C. proc. pen., ridicarea (radierea) inscripţiei ipotecare stabilită cu titlu de cauţiune la dispoziţia Tribunalului Bucureşti, Secţia a II-a Penală, asupra întregului imobil situat în Breaza de Jos, str. S. nr. 31 A jud. Prahova, aparţinând lui S.F. şi S.M., întabulat în cartea funciară nr. 1672 a Oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară Prahova, Biroul de cadastru şi publicitate imobiliară Câmpina, măsură dispusă prin încheierea nr. 809 din 24 ianuarie 2007 a Oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară Prahova, Biroul de cadastru şi publicitate imobiliară Câmpina, în baza dispoziţiilor încheierii pronunţată la data de 18 ianuarie 2007 în Dosarul penal nr. 41070/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, ca urmare a respingerii ca neîntemeiată a cererii de liberare provizorie pe cauţiune.
Împotriva sentinţei au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpatul S.F. şi părţile civile G.F.D. şi G.C.
Parchetul a invocat următoarele motive de apel:
- greşita achitare a inculpatului S.F. pentru infracţiunea de trafic de influenţă reţinută la cap.I pct. 3 din rechizitoriu. În opinia parchetului, din probele administrate în cauză rezultă în mod indubitabil că inculpatul S.F. a pretins de la inculpatul M.I. suma de 8000 Euro, din care a primit 7500 Euro înainte de a se realiza transferul într-un penitenciar din România a deţinutului M.V.L., fiul celui din urmă;
- greşita achitare a inculpatului M.I. pentru infracţiunea descrisă la Cap.I pct. 3 din rechizitoriu, între fapta de trafic de influenţă comisă de inculpatul S.F. şi fapta de cumpărare de influenţă săvârşită de inculpatul M.I., existând o strânsă legătură;
- netemeinicia sentinţei sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului S.F., la pct. 5 din rechizitoriu;
- netemeinicia sentinţei sub aspectul nereţinerii ca act material al infracţiunii de trafic de influenţă şi a celui referitor la primirea sumei de 2500 Euro de către inculpatul S.F. de la martorul G.C.;
- greşita stabilire a cuantumului sumelor de bani care au fost date inculpatului S.F. de către martorul G.C.. În opinia parchetului, instanţa de fond ar fi trebuit să reţină primirea de către inculpat şi a sumei de 5000 Euro care rezultă din procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice din data de 24 octombrie 2006 în care se face referire expresă la această sumă de bani;
- netemeinicia sentinţei sub aspectul neaplicării pedepselor complementare, în sensul că acestea trebuiau aplicate inculpatului S.F. şi pentru infracţiunea de trafic de influenţă.
În apelul său, inculpatul S.F. a solicitat să se constate nulitatea absolută a urmăririi penale care atrage achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Inculpatul a susţinut că dreptul la apărare i-a fost încălcat în faza de urmărire penală în momentul organizării flagrantului, al întocmirii procesului-verbal şi al audierii, acte de urmărire penală care sunt nule absolut, iar efectele acestei nulităţi se extind asupra întregului proces penal.
Părţile civile nu au depus la dosar motivele de apel şi, deşi legal citate, nu s-au prezentat în faţa instanţei pentru susţinerea apelurilor.
Prin Decizia penală nr. 261 din 28 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins ca nefondate apelurile declarate de parchet, inculpatul S.F. şi părţile civile G.F.D. şi G.C.
Împotriva Deciziei penale nr. 261 din 28 octombrie 2008 au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, şi inculpatul S.F.
Parchetul şi-a întemeiat criticile pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14, 17 şi 18 C. proc. pen., susţinând următoarele motive de recurs:
- greşita achitare a inculpatului S.F. pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (cap.I, pct. 3 din rechizitoriu);
- greşita achitare a inculpatului M.I. pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 (cap.I, pct. 3 din rechizitoriu);
- greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor, prin nereţinerea în sarcina inculpatului S.F. şi a infracţiunilor expuse la pct. 5 din rechizitoriu;
- nereţinerea, ca element material al infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (cap.I, pct. 1.2, 2.1, 2.2 din rechizitoriu) a primirii de către inculpatul S.F. a sumei de 2500 Euro;
- nereţinerea, ca element material al infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (cap.I, pct. 1.2, 2.1, 2.2 din rechizitoriu) a primirii de către inculpatul S.F. de la martorul G.C., a sumei de 5000 Euro, în scopul traficării influenţei la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov;
- neaplicarea pedepselor complementare pentru infracţiunile de trafic de influenţă reţinute în sarcina inculpatului S.F. (cap.I, pct. 1.1, 1.2, 2.1, 2.2, cap.I, pct. 4 din rechizitoriu).
S-a solicitat de către parchet, admiterea recursului, casarea sentinţei şi deciziei şi, pe fond, condamnarea inculpatului S.F. pentru toate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, aplicarea pedepsei complementare pentru infracţiunea de trafic de influenţă şi condamnarea inculpatului M.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000.
Inculpatul S.F. a criticat decizia prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 1, 2, 9, 10 şi 18 C. proc. pen.
Într-un prim motiv de recurs, inculpatul a susţinut că urmărirea penală a fost efectuată cu încălcarea flagrantă a dreptului la apărare, fiind lovită de nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. În susţinerea acestei critici, inculpatul a arătat că dispoziţiile art. 172 alin. (1) C. proc. pen. au fost declarate neconstituţionale astfel că, încălcarea dreptului la apărare al inculpatului arestat preventiv impune casarea sentinţei şi deciziei şi trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale;
- hotărârea instanţei de apel este nemotivată, numeroasele critici aduse sentinţei, amplu argumentate, au fost tratate în mod superficial de către curtea de apel, solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel;
- instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale pe care el le-a formulat, apte să garanteze dreptul său la apărare şi care erau de natură să influenţeze soluţia în dosar (calitatea de ofiţeri sub acoperire a denunţătorilor, expertizarea înregistrărilor efectuate în mediu ambiental şi a interceptărilor convorbirilor telefonice, legalitatea autorizării interceptărilor sub aspectul competenţei persoanei emitente a autorizaţiei şi a momentului efectuării lor). Sub acest aspect, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel;
- instanţa competentă să judece cauza în fond este, potrivit normelor de competenţă după calitatea persoanei, curtea de apel şi nu tribunalul, deoarece inculpatul are calitatea de avocat în cadrul structurii de avocaţi Baroul Bucureşti - A.B. - a cărei existenţă şi funcţionare a fost acceptată de instanţele naţionale. Sub acest aspect, a solicitat trimiterea cauzei pentru judecata pe fond la Curtea de Apel Bucureşti;
- greşita sa condamnare întrucât infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată le lipseşte un element constitutiv şi anume, situaţia premisă, constând în aceea că intervenţia trebuie să se facă pe lângă un funcţionar public; or, magistraţii au un statut special şi nu pot fi asimilaţi funcţiei publice, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.;
- în mod greşit instanţele au reţinut că este preşedinte al O.A.D.O., în realitate este membru fondator şi preşedinte de onoare al acestei organizaţii, calitate în care este îndreptăţit să primească bunuri, bani ori alte valori având în vedere faptul că a sponsorizat mulţi ani organizaţia, fiind creditorul acesteia, astfel cum rezultă din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauza disjunsă.
Potrivit Regulamentului Organizaţiei, sumele de bani primite se păstrează iniţial în casierie, urmând ca după obţinerea acordului de voinţă al celor interesaţi (sponsori, donatori) să se procedeze la înregistrarea acestora în contabilitate.
Întrucât Organizaţia nu are scop lucrativ, nefuncţionând în vederea obţinerii de profit impozabil, nu există nici o justificare de eludare a înregistrării sumelor de bani intrate în casierie;
- nu mai există temeiuri pentru menţinerea faţă de el a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, impunându-se revocarea acesteia.
Prin Decizia penală nr. 3357 din 28 septembrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 41070/3/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, şi de inculpatul S.F., a casat Decizia penală nr. 261 din 28 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, menţinând actele procedurale îndeplinite până la data de 20 octombrie 2008.
În considerentele deciziei, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Critica formulată de inculpatul S.F., referitoare la nerespectarea de către instanţă a dispoziţiilor privind competenţa după calitatea persoanei, nu este fondată.
Recurentul inculpat a invocat deţinerea calităţii de avocat, calitate în raport de care, instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă era curtea de apel şi nu tribunalul. În dovedirea acestei calităţi, inculpatul a prezentat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a depus la dosar xerocopia legitimaţiei cu seria 021453x2, eliberată pe numele său de Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bucureşti - şi având inscripţionată pe verso menţiunea „data înscrierii în Barou/data definitivării în profesie: 6/09/2007”. Totodată, inculpatul a învederat instanţei de recurs faptul că baroul al cărui membru este în calitate de avocat este cunoscut şi sub denumirea de Baroul „B.P.”.
Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sunt reglementate prin Legea nr. 51/1995 şi Statutul profesiei de avocat, adoptate la data de 25 septembrie 2004.
Potrivit art. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 51/1995, profesia de avocat se exercită în condiţiile acestei legi, numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România (U.N.B.R.).
Constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise.
Articolul 48 alin. (1) şi (2) din legea susmenţionată prevede că baroul este constituit din toţi avocaţii dintr-un judeţ sau din municipiul Bucureşti, că are personalitate juridică, patrimoniu şi buget propriu.
În articolul 57 alin. (1), (2), (4) şi (5) din Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 255/2004 se arată că: Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R. - este formată din toate barourile din România şi are sediul în Bucureşti; U.N.B.R. este persoană juridică de interes public, are patrimoniu şi buget proprii; Baroul de avocaţi se constituie şi funcţionează numai în cadrul U.N.B.R., potrivit prezentei legi şi statutului profesiei; U.N.B.R. este succesoarea de drept a Uniunii Avocaţilor din România.
Articolul 68 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 81/2010 prevede că baroul asigură asistenţa judiciară în toate cazurile în care apărarea este obligatorie potrivit legii, precum şi la cererea instanţelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau a organelor administraţiei publice locale în cazurile în care acestea apreciază că persoanele se găsesc în imposibilitate vădită de a plăti onorariul.
În cazuri de excepţie, dacă drepturile persoanei lipsite de mijloace materiale ar fi prejudiciate prin întârziere, decanul baroului poate aproba acordarea de asistenţă gratuită.
Baroul organizează servicii de asistenţă judiciară la sediile tuturor instanţelor de judecată din judeţ, care asigură asistenţă juridică şi la organele de urmărire penală locale.
La data de 5 august 2002, printr-o hotărâre a Judecătoriei Deva s-a acordat statut juridic asociaţiei de caritate „B.P.” (preşedinte şi reprezentant B.P.) care, printre obiectivele sale statuare prevăzuse, pe lângă ajutorarea orfanilor, a copiilor în dificultate şi ajutorarea spitalelor judeţene, constituirea unei unităţi economice, a unui studio de înregistrări, de ziare, canale de radio şi de televiziune, barouri, saune, saloane de cosmetică şi de masaj.
Prima decizie a asociaţiei, luată la 10 septembrie 2002 a fost constituirea „Baroului constituţional român”.
La data de 4 octombrie 2002, Baroul Judeţean Hunedoara, membru al Uniunii Naţionale a Avocaţilor a cerut Judecătoriei Deva dizolvarea Asociaţiei „B.P.” şi radierea sa din registrul asociaţiilor pe motivul obiectului activităţii sale şi anume, crearea de barouri. S-a susţinut că Legea nr. 51/1995 prevede exercitarea profesiei de avocat într-un cadru naţional unic şi sub controlul Uniunii, în timp ce asociaţia, prin scopul propus, contravine ordinii publice instaurate de această lege şi permite exercitarea profesiei de avocat ca o activitate ilicită.
Prin Sentinţa pronunţată la data de 3 februarie 2003, rămasă definitivă prin Decizia din 25 noiembrie 2003 a Tribunalului Hunedoara s-a admis acţiunea Baroului Judeţean, s-a dispus dizolvarea asociaţiei pe motiv că obiectul său statutar era ilicit şi contrar ordinii publice instituite de Legea nr. 51/1995 şi s-a deschis împotriva ei o procedură de lichidare judiciară. Totodată, cererea de radiere a asociaţiei din Registru a fost respinsă pe motiv că radierea nu putea să aibă loc decât după închiderea procedurii de lichidare judiciară.
La data de 2 iunie 2003, reclamantul B.P. s-a adresat Curţii Europene pentru Drepturile Omului, invocând, printre altele, încălcarea dreptului de liberă asociere prin obligarea asociaţiei de a fi membră a Uniunii Avocaţilor din România.
Prin Decizia din 12 octombrie 2004, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a doua) a declarat cererea ca fiind inadmisibilă.
În considerentele deciziei, Curtea observă că Judecătoria Deva şi-a fondat judecata din 3 februarie 2003 pe importanţa rolului ce revine avocatului în organizarea sistemului judiciar şi prin necesitatea de a prezerva calitatea asistenţei judiciare.
Curtea a notat că printre activităţile statutare ale asociaţiei „B.P.” figura „crearea de barouri”, ceea ce contravine dispoziţiilor Legii nr. 51/1995 care interzice crearea de barouri şi exercitarea profesiei de avocat în afara Uniunii Avocaţilor din România.
Instanţa de contencios european a luat în considerare mai ales faptul că membrii asociaţiei s-au dedat la acte concrete, precum crearea unui barou şi că şi-au arogat prerogative care erau de competenţa exclusivă a Uniunii Avocaţilor din România.
De asemenea, Curtea a considerat că dizolvarea asociaţiei „B.P.” pare proporţională cu scopul vizat şi că motivele invocate de jurisdicţiile interne se dovedesc pertinente şi suficiente.
În consecinţă, instanţa de contencios european a conchis că ingerinţa în exercitarea dreptului membrilor asociaţiei la libertatea de asociere era prevăzută de lege, îndreptată în scopuri legitime şi necesară într-o societate democratică, pentru a le atinge.
În sensul celor mai sus arătate şi anume, că nu este posibilă îndeplinirea profesiei de avocat în afara cadrului instituţionalizat de lege, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 27 din 16 aprilie 2007, dată cu ocazia soluţionării unui recurs în interesul legii.
Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, admiţând recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi care avea la bază cazuistica generată de activitatea desfăşurată de membrii Baroului Constituţional au stabilit că asistenţa juridică acordată în procesul penal unui învinuit sau inculpat de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu lipsa de apărare a acestuia.
S-a arătat că, în condiţiile în care art. 6 C. proc. pen. garantează dreptul la apărare învinuitului şi inculpatului în tot cursul procesului penal, sub sancţiunea nulităţii absolute prevăzută de art. 197 alin. (2) şi 3 C. proc. pen. atunci când asistarea acestora este obligatorie, numai asistenţa juridică acordată de avocaţii care fac parte din barourile Uniunii Naţionale a Barourilor din România îndeplineşte condiţiile imperative ale legii speciale şi asigură realizarea dreptului.
În raport de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte a constatat că invocarea de către recurentul inculpat S.F. a calităţii sale de avocat, membru al Baroului B.P. (indiferent de titulatura asimilată ulterior) se situează în afara condiţiilor legale şi, în consecinţă, nu poate constitui temei de stabilire a competenţei instanţei după calitatea persoanei.
Pe de altă parte, Înalta Curte a constatat că recurentul inculpat S.F. a fost trimis în judecată la data de 27 noiembrie 2006, prima instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţându-se în cauză la 13 martie 2007.
Or, dispoziţiile legale potrivit cărora infracţiunile săvârşite de avocaţi sunt date în primă instanţă în competenţa curţii de apel au fost introduse prin articolul unic al Legii nr. 79/2007 de modificare a articolului 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., publicată în M. Of. din 2 aprilie 2007, adică ulterior învestirii Tribunalului şi pronunţării acestuia ca instanţa de fond, dispoziţiile legale privind competenţa după calitatea persoanei fiind pe deplin respectate.
Infracţiunile de corupţie pentru care inculpatul S.F. a fost trimis în judecată, se reţine că au fost comise în perioada 2005 - octombrie 2006.
Recurentul inculpat a susţinut că a dobândit calitatea de avocat la 6 septembrie 2007, dată la care cauza se afla în judecata în apel.
Potrivit art. 40 alin. (2) C. proc. pen., dobândirea calităţii după săvârşirea infracţiunii nu determină schimbarea competenţei, cu excepţia infracţiunilor săvârşite de persoanele prevăzute în art. 29 pct. 1, dispoziţie finală care nu se aplică inculpatului.
Concluzionând în privinţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că în cauză, competenţa instanţei de judecată a fost respectată pe tot parcursul procesului penal, neimpunându-se admiterea recursului şi casarea hotărârilor sub acest aspect.
Instanţa de recurs a constatat însă ca fiind întemeiat motivul de recurs prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., reţinând că instanţa de apel s-a limitat la aprecieri generale de genul că tribunalul a reţinut în mod corect activitatea infracţională şi încadrarea juridică a faptelor, neîndeplinindu-şi astfel, obligaţia instituită prin dispoziţiile art. 256 şi 383 C. proc. pen. potrivit cărora, hotărârea instanţei trebuie să arate temeiurile de fapt şi de drept ale soluţiei ce s-a pronunţat.
În esenţă, în considerentele deciziei, instanţa de recurs a reţinut că instanţa de prim control judiciar nu a examinat probele care conduc la stabilirea tuturor actelor materiale ce compun latura obiectivă a infracţiunilor pentru care inculpatul S.F. a fost condamnat, că nu a motivat în drept constatarea legalităţii urmăririi penale, mărginindu-se la aserţiuni generale, formale, care nu răspund criticilor formulate de apelant, că nu a examinat susţinerile apărătorului inculpatului în sensul că i s-a interzis de către organul de urmărire penală dreptul de a participa la activităţile procedurale, inclusiv la audierea martorilor şi coinculpaţilor, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 172 alin. (1) C. proc. pen., împrejurare faţă de care se impunea restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale şi nici apărărilor inculpatului cu privire la credibilitatea unor martori şi la valoarea probatorie a declaraţiilor date de aceştia prin prisma calităţii lor de ofiţeri SIE, calitate pe care ar fi avut-o.
Concluzionând în sensul că decizia curţii de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, Înalta Curte, urmare admiterii recursurilor declarate de parchet şi de inculpat, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, învestită cu judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie -, de inculpatul S.F. şi de părţile civile G.C. şi G.F.D., după casarea cu trimitere spre rejudecare, prin Decizia penală nr. 359 din 15 decembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 5206/2/2011 (2099/2011) a respins ca nefondate toate apelurile declarate în cauză şi a menţinut Sentinţa penală nr. 382 din 13 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 41070/3/2006.
În considerentele deciziei, instanţa de prim control judiciar a reţinut, în privinţa criticilor formulate de inculpatul S.F., că tribunalul a administrat toate probele necesare aflării adevărului, a stabilit corect situaţia de fapt, concluzionând în mod judicios că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Înscrisurile şi actele existente la dosarul cauzei, respectiv, declaraţiile martorilor audiaţi la cererea inculpatului S.F. şi anume: B.S.V., Ş.H.V., S.B.O.I., G.Z., D.I., P.F., nu confirmă susţinerile acestuia, a cărui vinovăţie s-a reţinut a fi pe deplin dovedită.
În ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea a reţinut că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 şi 52 C. pen., aplicându-i sus-numitului inculpat o sancţiune penală al cărei cuantum şi modalitate de executare sunt de natură să realizeze scopul preventiv şi educativ al pedepsei, ţinând seama atât de circumstanţele reale ale faptelor, cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului.
Referitor la criticile invocate de parchet, Curtea a reţinut că sunt nefondate.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că faptele săvârşite de inculpatul S.F. au avut la bază aceeaşi rezoluţie infracţională, respectiv primirea sumei de 5000 Euro de la denunţătorii G.F.D. şi G.C., în vederea traficării influenţei personale, urmată de emiterea pe numele acestora a unor legitimaţii care să ateste calitatea lor de membru al O.A.D.O. pentru acoperirea intervenţiilor pe care inculpatul urma să le facă pe lângă procurorul Ş.H.V. şi reprezintă acte materiale ale infracţiunii de trafic de influenţă comisă în forma continuată.
În ce priveşte schimbarea încadrării juridice a faptei s-a reţinut că a fost dispusă în mod corect de către instanţa de fond, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă comisă în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Referitor la infracţiunile de trafic de influenţă (pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S.F.), respectiv, de cumpărare de influenţă (pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M.I.), instanţa de prim control judiciar a reţinut că în mod corect tribunalul a pronunţat achitarea celor doi inculpaţi.
Martorii audiaţi în cauză în faţa instanţei de fond, dar şi în faţa instanţei de apel au arătat că în perioada iunie 2006 - septembrie 2006, inculpatul S.F. nu a pretins şi nici nu a primit vreo sumă de bani pentru a interveni pe lângă funcţionarii din cadrul Biroului Naţional Interpol şi nici nu a susţinut că are vreo influenţă asupra acestora.
Inculpatul M.I. a plătit O.A.D.O. numai sumele de bani percepute de inculpatul S.F. pentru redactarea memoriilor.
În privinţa motivelor de apel ale parchetului conţinute la pct. 4 şi 5, instanţa de apel a reţinut că nu sunt susţinute de probele administrate în cauză, suma de 2500 Euro dată inculpatului S.F. de către denunţătorul G.C. ca reprezentând preţul traficului de influenţă pe lângă procurorul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Braşov, nu este dovedită, martorul revenind asupra declaraţiilor sale.
Referitor la suma de 1500 Euro primită de inculpatul S.F. de la martorul G.F.D. prin intermediul denunţătorului G.C. s-a reţinut că nu este aceeaşi cu suma de 5000 Euro cu privire la care parchetul susţine că a primit-o inculpatul, ci reprezenta contravaloarea unei taxe pentru eliberarea legitimaţiei O.A.D.O.
S-a mai reţinut de către instanţa de apel că, prin cererea înregistrată la data de 15 septembrie 2011, inculpatul S.F. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 172 alin. (1) C. proc. pen. şi a Legii nr. 78/2000 în integralitatea ei; excepţia de necompetenţă materială şi funcţională a judecătorului fondului şi a procurorilor de caz şi a solicitat sesizarea Curţii Europene de Justiţie de la Luxembourg, în vederea lămuririi aspectelor aplicabile în cauză.
Analizând cererile formulate, instanţa de apel a reţinut că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Neconstituţionalitatea art. 172 alin. (1) C. proc. pen., se referă la un text de lege în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei care se află în faza de judecată a apelului.
Prima cerinţă impusă de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi anume, excepţia să privească neconstituţionalitatea unui text de lege sau a unei ordonanţe şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia este îndeplinită. Dreptul la apărare se exercită în tot timpul procesului penal, astfel că acesta nu poate fi exercitat şi apreciat în diferite faze procesuale.
Neîndeplinirea acestei condiţii atrage sancţiunea nulităţii absolute prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. şi reprezintă o garanţie a asigurării dreptului la un proces echitabil.
Cu toate acestea, Curtea a reţinut că lipsa avocatului inculpatului la efectuarea unui act de urmărire penală nu reprezintă o încălcare a dreptului la apărare şi nu se regăseşte nici în norma constituţională din art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţia României.
Mai mult, persoana împotriva căreia se exercită o procedură penală are obligaţia de a manifesta diligenţă în realizarea şi respectarea drepturilor sale şi este obligată să ia toate măsurile pe care legea i le permite pentru ca apărarea să fie efectivă şi completă.
În dosar există dovezi din care rezultă că avocatul inculpatului a fost încunoştinţat despre datele la care s-au efectuat actele de urmărire penală, însă nu s-a prezentat.
Referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 78/2000, în integralitatea ei, sub aspectul nerespectării procedurii de adoptare a ei şi a lipsei calităţii membrilor Parlamentului care au participat la adoptarea acesteia, precum şi a art. 6 din Legea nr. 78/2000, a art. 254 şi art. 257 C. pen., instanţa de apel a reţinut că din motivarea celor două excepţii nu rezultă - în mod indubitabil - că inculpatul este nemulţumit de faptul că normele de incriminare nu corespund acţiunii legii penale şi convenţiilor internaţionale privind combaterea corupţiei.
Neconstituţionalitatea textelor de lege invocate de inculpat ar rezulta din contrarietatea existentă între textele legale criticate, cuprinse în legislaţia penală naţională şi convenţiile internaţionale privind combaterea corupţiei la care România este parte.
Articolul 124 din Constituţia României intitulat înfăptuirea justiţiei nu este incident în cauză, deoarece priveşte autoritatea judecătorească.
Aceeaşi este situaţia şi în privinţa articolului 20 din Constituţia României care consacră corelaţia dintre dreptul internaţional şi dreptul intern în domeniul drepturilor constituţionale.
Referitor la cererea inculpatului de sesizare a Curţii Europene de Justiţie, analizând conţinutul acesteia, actele şi lucrările dosarului, stadiul procesual actual, procedura de urmat în faţa acestei instanţe europene, precum şi cazurile în care această instanţă poate fi sesizată şi investită, instanţa de apel a reţinut că nu se încadrează în cazurile în care poate fi sesizată Curtea Europeană de Justiţie.
Împotriva deciziei au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, şi inculpatul S.F.
Parchetul, invocând cazurile de casare prevăzute în art. 3859 pct. 14, 172 şi 18 C. proc. pen. a criticat decizia pentru următoarele motive de nelegalitate şi netemeinicie:
- greşita achitare a inculpatului S.F. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, descrisă în cap.I pct. 3 din rechizitoriu. În opinia parchetului, din mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv declaraţiile date de inculpatul S.F. în ziua de 17 noiembrie 2006, în prezenţa apărătorilor aleşi, care se coroborează cu menţiunile din procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de acesta cu inculpatul M.I. la datele de 29 iunie 2006, 17 iulie 2006, 29 septembrie 2006 şi 26 octombrie 2006 rezultă, fără dubiu, că inculpatul S.F. i-a pretins inculpatului M.I. suma de 8000 de Euro pentru a interveni pe lângă funcţionarii din cadrul Biroului Naţional Interpol pentru aducerea în ţară în vederea continuării executării pedepsei aplicate de autorităţile judiciare spaniole, a deţinutului M.V.L., fiul celui din urmă;
- greşita achitare a inculpatului M.I. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută în art. 61 din Legea nr. 78/2000, descrisă în cap.I pct. 3 din rechizitoriu. În opinia parchetului, din înregistrările convorbirilor telefonice din datele de 3 august 2006, 23 septembrie 2006, 29 octombrie 2006, 30 octombrie 2006 şi 28 iunie 2006, rezultă că inculpatul M.I. i-a remis inculpatului S.F. sume de bani şi produse alimentare în scopul traficării de către cel din urmă a influenţei pretinse, atât pe lângă funcţionarii din cadrul Biroului Naţional Interpol, cât şi pe lângă funcţionarii din cadrul altor instituţii competente a urgenta transferarea deţinutului M.V.L. în România, în vederea continuării executării pedepsei la care fusese condamnat în străinătate;
- greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpatului S.F., reţinute la punctul 5 din rechizitoriu, din infracţiunea de înşelăciune, în infracţiunea de trafic de influenţă comisă în formă continuată prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), (fapte reţinute la pct. 1.2, 2.1. şi 2.2. din rechizitoriu);
În opinia parchetului, precizarea făcută de inculpatul S.F. martorilor G.F.I. şi G.C. (martorului G.F.I., atât direct, cât şi prin intermediul martorului G.F.) că aceştia datorează suma de 5000 Euro, ca taxă pentru O.A.D.O. în scopul emiterii legitimaţiilor care să ateste calitatea lor de membru al organizaţiei, este cea care realizează inducerea în eroare a celor doi martori cu privire la destinaţia sumelor de bani remise inculpatului;
- greşita nereţinere ca act material al infracţiunii de trafic de influenţă comisă în formă continuată, a primirii sumei de 2.500 Euro de către inculpatul S.F. de la martorul G.C. pentru achiziţionarea unui microbuz, faptă descrisă la cap.I, pct. 1.2, 2.1 şi 2.2 din rechizitoriu. În opinia parchetului, fapta este dovedită cu declaraţia martorului G.C. dată în faza de urmărire penală în care arată că suma de 2.500 Euro, alături de alte sume de bani au fost date atât de el, cât şi de martorul G.F.D. inculpatului S.F., tot în considerarea intervenţiilor făcute de acesta pentru soluţionarea favorabilă a dosarului nr. 21/P/2005 în care cei doi erau cercetaţi, dosar aflat pe rolul Direcţiei Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov;
- instanţa de apel trebuia să reţină că, pe lângă sumele de bani primire de inculpatul S.F. de la martorul G.F. de: 5000 Euro, pentru eliberarea unei legitimaţii de membru O.A.D.O., 5000 Euro pentru eliberarea unui permis de conducere internaţional; 2500 euro pentru achiziţionarea unui microbuz şi 7000 RON pentru salariaţii O.A.D.O. a mai primit suma de 5000 Euro pentru traficarea influenţei la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov;
- în mod greşit instanţa de fond şi cea de apel nu au aplicat inculpatului S.F. pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi şi pentru infracţiunile de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000 (cap.I pct. 1.1 din rechizitoriu); art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 C. pen. (cap.I pct. 1.2 2.1., 2.2. din rechizitoriu); art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (cap.l pct. 4 din rechizitoriu).
În consecinţă, s-a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat în scris şi susţinut oral şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.
Inculpatul S.F., prin apărătorul ales, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 2, 9 şi 10 C. proc. pen. a susţinut că decizia instanţei de apel este nelegală pentru următoarele motive:
- urmărirea penală este lovită de nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., deoarece procurorul i-a încălcat dreptul la apărare prin interzicerea apărătorului său de a participa la activităţile procedurale desfăşurate în cursul urmăririi penale, inclusiv la audierea martorilor şi a coinculpaţilor;
- decizia este nemotivată, instanţa de apel a tratat superficial criticile amplu argumentate aduse sentinţei, nu a oferit o motivare acoperitoare pentru soluţia de respingere a căii de atac declarate;
- instanţa de fond şi, deopotrivă, instanţa de apel nu s-au pronunţat asupra unor cereri esenţiale formulate de inculpat, apte să garanteze dreptul său la apărare şi care erau de natură să influenţeze soluţia dată în dosar.
În concret, inculpatul a susţinut că încă din faza de judecată la instanţa de fond a arătat că denunţătorii sunt, în realitate, ofiţeri sub acoperire care au fost infiltraţi în anturajul său cu scopul evident de a-l determina să-i accepte în calitate de membri ai organizaţiei pe care o conducea, solicitând să fie examinate aceste aspecte din perspectiva relaţiile denunţătorilor cu organul de urmărire penală, precum şi a împrejurărilor în care aceşti pretinşi martori au ajuns să formuleze denunţuri şi să participe la prinderea sa în flagrant; a cerut să se analizeze rolul şi influenţa organizaţiei pe care o conducea în administrarea justiţiei, să fie expertizate înregistrările efectuate în mediu ambiental, precum şi interceptările convorbirilor telefonice, deoarece fragmentele prezentate instanţei de către parchet sunt desprinse din context; să se verifice modalitatea în care au fost autorizate interceptările convorbirilor telefonice şi să se constate că autorizaţiile au fost date în alte condiţii decât prevede art. 911 C. proc. pen., respectiv, de alţi magistraţi decât preşedintele instanţei competente să soluţioneze fondul cauzei, că majoritatea interceptărilor au fost realizate înainte de începerea urmăririi penale, respectiv în faza actelor premergătoare, că la data de 13 decembrie 2011 a invocat o chestiune incidentală circumscrisă dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi anume, că magistratul fondului nu îndeplinea cerinţele legale de a ocupa funcţia de judecător şi de a fi numit în această funcţie, deoarece nu avea avizul medical la momentul numirii în funcţia de procuror, iar la data numirii în funcţia de judecător nu a mai depus jurământul, fapt ce atrage nulitatea absolută a actelor efectuate, chestiune calificată de instanţa de apel ca motiv de apel, dezbătut ca atare de părţi, asupra căruia însă nu s-a pronunţat prin decizie;
În consecinţă, inculpatul prin apărător a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel (filele 83-98 dosar instanţă recurs).
În completarea motivelor de recurs, inculpatul, prin apărătorul ales a susţinut că la termenul de judecată din data de 29 septembrie 2011 a adresat instanţei de apel o cerere prin care a solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru obţinerea unei hotărâri preliminare asupra determinării câmpului de aplicare a Convenţiei Penale privind Corupţia adoptată la Strasbourg în anul 1999, adoptată de România prin Legea nr. 27/2000, care este în contradicţie cu Legea nr. 78/2000 - art. (1) lit. f) şi art. 13-, cerere pe care în mod greşit instanţa a respins-o ca nefondată prin încheierea din data de 13 decembrie 2011, încheiere împotriva căreia a formulat recurs.
În opinia inculpatului, întrebările pe care instanţa de apel trebuia să le adreseze Curţii de Justiţie a Uniunii Europene erau şi pertinente şi utile soluţionării cauzei, atâta timp cât în prezent, această instanţă este garantul aplicării unitare a dreptului comunitar în ţările membre, iar în România a fost extrapolat câmpul de aplicare a unei Convenţii europene la o categorie de persoane care nu a fost avută în vedere de către state la momentul asumării obligaţiilor prevăzute în Convenţie.
Hotărârea atacată cu apel fiind pronunţată la data de 8 martie 2007, după aderarea României la Uniunea Europeană, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să verifice pe cale preliminară dacă dreptul comunitar în materie a fost încălcat şi să stabilească în mod concret dacă persoanele care exercită demnităţi sau funcţii onorifice la asociaţii, fundaţii sau ONG-uri, pot avea calitatea de subiecţi activi ai infracţiunilor de luare/dare de mită ca urmare a exercitării unui act comercial.
Din examinarea dispozitivului Sentinţei penale nr. 382 din 13 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rezultă că judecătorul fondului a făcut o menţiune explicită asupra calităţii inculpatului de autor al infracţiunii de luare de mită în condiţiile în care l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea.
Concluzionând în sensul că cererea formulată se încadrează în dispoziţiile art. 234 din Tratatul Fundamental al Uniunii Europene, inculpatul a solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată şi sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare (filele 366-368 dosar instanţă recurs).
În memoriul depus la dosar, inculpatul a arătat că în mod greşit a fost condamnat, deoarece nu a fost şi nu este funcţionar public, astfel cum rezultă din documentul elaborat de Autoritatea Funcţionarilor Publici.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de parchet şi de inculpatul S.F. care se circumscriu cazurilor de casare prev. în art. 3859 alin. (1) pct. 2, 9, 10, 14, 172 şi 18 C. proc. pen., cât şi din oficiu, în conformitate cu disp art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate.
În ce priveşte recursul declarat de inculpatul S.F., Înalta Curte reţine următoarele:
Instanţa de fond şi instanţa de prim control judiciar au reţinut corect situaţia de fapt, vinovăţia recurentului inculpat şi încadrarea juridică a infracţiunilor pentru care a fost cercetat şi trimis în judecată.
Vinovăţia recurentului inculpat este dovedită cu mijloacele de probă enumerate şi judicios analizate de instanţa de fond în considerentele sentinţei, analiză însuşită şi de instanţa de prim control judiciar şi care nu va mai fi reluată în considerentele prezentei decizii.
Cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen. este incident când instanţa nu a fost legal sesizată.
Solicitarea recurentului inculpat de a se constata că urmărirea penală este lovită de nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., deoarece i-a fost încălcat dreptul la apărare de către procuror prin împiedicarea apărătorului său de a participa la activităţile procedurale efectuate în cauză nu poate fi primită.
În conformitate cu dispoziţiile art. 172 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. unic din Legea nr. 57/2008 „în cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi depune memorii. Lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală, dacă există dovada că apărătorul a fost încunoştinţat de data şi ora efectuării actului. Încunoştinţarea se face prin notificare telefonică, fax, internet sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces - verbal”.
Anterior modificărilor aduse Codului de procedură penală prin legea sus-menţionată, alin. (1) al art. 172, modificat prin Legea nr. 356/2006 avea următorul conţinut: „În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală care implică audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură apărarea şi poate formula cereri şi depune memorii. Lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală, dacă există dovada că apărătorul a fost încunoştinţat de data şi ora efectuării actului. Încunoştinţarea se face prin notificare telefonică, fax, internet sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces - verbal”.
Prin Decizia nr. 1086 din 20 noiembrie 2007 publicată în M. Of. nr. 866 din 18 decembrie 2007, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (1) teza I C. proc. pen. şi a constatat că prevederea care implică „audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură apărarea” cuprinsă în acest text este neconstituţională, fiind contrară art. 24 din Constituţie, referitor la dreptul la apărare pentru următoarele argumente:
- conform art. 24 din Constituţie, dreptul la apărare este garantat; în tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu. Se observă că prin acest text nu se condiţionează, limitează şi nici nu se restrânge în vreun fel dreptul la apărare al părţilor din proces în tot cursul procesului, că textul constituţional nu distinge între fazele procesului şi nici faţă de natura juridică a acestuia;
- sintagma „care implică audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului”, raportat la art. 24 din Constituţie, reprezintă o condiţionare şi o restrângere a dreptului apărătorului de a asista la efectuarea actelor de urmărire penală privindu-l pe învinuitul sau inculpatul căruia îi asigură apărarea şi, prin aceasta, este o restrângere şi o limitare a însăşi dreptului la apărare;
- dreptul apărătorului este de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală, iar nu dreptul de a participa la efectuarea actelor de urmărire penală; din aceste motive, în mod consecvent, se prevede că apărătorul care asistă la efectuarea actelor de urmărire penală de către procuror sau de către ofiţerul de poliţie judiciară, poate formula cereri şi depune memorii;
- art. 172 alin. (1), în redactarea anterioară modificărilor aduse prin art. I pct. 99 din Legea nr. 356/2006, constituia o restrângere a dreptului la apărare prin modalitatea stabilită pentru apărătorul învinuitului sau inculpatului de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală, iar nu de a participa la efectuarea actelor de urmărire penală; această restrângere este determinată de natura anchetei penale, de exigenţele acesteia şi corespunde prevederilor art. 53 alin. (1) din Constituţie privitoare la „desfăşurarea instrucţiei penale” cazuri în care legea poate restrânge exercitarea dreptului apărătorului; introducerea însă, în cuprinsul art. 172 alin. (1) a sintagmei „care implică audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură apărarea reprezintă o condiţionare şi o limitare a dreptului apărătorului de a asista la efectuarea actelor de urmărire penală şi, prin aceasta, o încălcare a garantării dreptului la apărare a învinuitului sau inculpatului.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată, în acord cu concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, că în cursul urmăririi penale a fost respectat principiul legalităţii în desfăşurarea procedurilor, inclusiv, dreptul la apărare al inculpatului.
Recurentul inculpat S.F. a fost cercetat şi trimis în judecată, prin rechizitoriul întocmit la data de 27 noiembrie 2006 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie- pe lângă comiterea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. şi pentru infracţiunile de trafic de influenţă, luare de mită şi fals intelectual săvârşit în realizarea scopului urmărit prin săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 18 alin. (1) din aceeaşi lege şi la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Art. 21 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în Capitolul IV, care reglementează dispoziţiile procedurale aplicabile în materia infracţiunilor de corupţie dispune că „infracţiunile prevăzute de prezenta lege ca infracţiuni de corupţie sau ca infracţiuni asimilate acestora ori ca infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, dacă sunt flagrante, se urmăresc şi se judecă potrivit dispoziţiilor art. 465 şi art. 467-479 C. proc. pen. Dacă infracţiunile prevăzute la alin. (1) nu sunt flagrante, urmărirea penală şi judecata se efectuează potrivit procedurii de drept comun”.
Potrivit articolului 31 din Legea nr. 78/2000, prevederile prezentei legi se completează, în ceea ce priveşte urmărirea şi judecata, cu dispoziţiile C. proc. pen., iar conform articolului 33 (Capitolul V, dispoziţii finale), orice prevedere contrară prezentei legi se abrogă.
Singurul act material al infracţiunii continuate de trafic de influenţă denunţată de G.F.D. şi G.C., reţinut a fi comis de recurentul inculpat S.F. şi cu privire la care s-a recurs la procedura flagrantă, este cel din data de 1 noiembrie 2006 când inculpatul a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de 10.000 Euro de la denunţătorul G.F.D., obiect al infracţiunii de trafic de influenţă.
Potrivit art. 478 alin. (2) C. proc. pen., „în caz de indivizibilitate (art. 33 lit. c) C. proc. pen., cu referire la infracţiunea continuată) dacă procedura prevăzută în prezentul capitol se aplică numai unora dintre fapte ori unora dintre infractori, iar disjungerea nu este posibilă, urmărirea şi judecata se fac potrivit procedurii obişnuite”.
Rezultă din interpretarea dispoziţiilor legale susmenţionate - având în vedere unitatea legală de infracţiune ce există în cazul infracţiunii continuate şi legătura necesară între actele infracţionale săvârşite cu aceeaşi rezoluţie infracţională - că procedura aplicabilă este cea de drept comun, atât pentru faza urmăririi penale, cât şi pentru faza judecăţii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 465 alin. (1) C. proc. pen., „este flagrantă infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire”, iar art. 467 alin. (1) C. proc. pen., prevede că „organul de urmărire penală sesizat, întocmeşte un proces-verbal în care consemnează cele constatate cu privire la fapta săvârşită. În procesul- verbal se consemnează de asemenea, declaraţiile învinuitului şi ale celorlalte persoane ascultate”.
Potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, „organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute la art. 221 dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute la art. 10”.
Din interpretarea dispoziţiilor legale susmenţionate rezultă, fără echivoc, că rezoluţia de începere a urmăririi penale este un act procesual distinct şi, ulterior întocmirii procesului verbal de constatare a infracţiunii flagrante. Aşadar, până la data emiterii rezoluţiei de începere a urmăririi penale, persoana prinsă în flagrant are calitatea de făptuitor, nu de învinuit.
Prin urmare, în cazul infracţiunilor flagrante, procesul verbal de constatare a infracţiunii, întocmit de organul de urmărire penală potrivit art. 467 C. proc. pen., nu mai reprezintă actul de începere a urmăririi penale care conferă calitatea de învinuit persoanei prinsă în flagrant, ci are doar valoarea unui act de sesizare. Rezoluţia de începere a urmăririi penale se dispune de procurorul competent, sesizat prin procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante.
Prevederile art. 467 C. proc. pen. care au aceeaşi reglementare ca şi înainte de modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 356/2006 când procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante reprezenta şi actul de începere a urmăririi penale, conferind persoanei prinsă în flagrant calitatea de învinuit şi care dispun că în procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante trebuie consemnate declaraţiile învinuitului, trebuie analizate în actualul context al reglementării începerii urmăririi penale care, aşa cum prevede art. 228 alin. (1) C. proc. pen., mai sus enunţat, se dispune prin rezoluţie, act distinct de procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi ulterior acestuia.
În consecinţă, consemnările făcute în procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante îl privesc pe făptuitorul S.F., iar nu pe învinuitul S.F.
Ulterior constatării infracţiunii flagrante, prin rezoluţia din data de 1 noiembrie 2006, ora 23:00, întocmită în conformitate cu dispoziţiile art. 228 alin. (1) C. proc. pen., emisă în Dosarul nr. 83/P/2006 (vol.I, filele 16-20 dosar urmărire penală), procurorul de caz a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul S.F. pentru că: a primit la data de 1 noiembrie 2006 suma de 10.000 Euro, pretinsă în ziua de 26 octombrie 2006, de la denunţătorul G.F.D. reprezentând obiect al infracţiunii de trafic de influenţă, infracţiune constatată în flagrant, conform procesului verbal încheiat la 1 noiembrie 2006; a pretins la data de 20 octombrie 2006 denunţătorului G.F.D. să suporte cheltuielile de cazare pentru două camere în Poiana Braşov pe durata sărbătorilor de Anul Nou. S-a apreciat de către procuror că cele două infracţiuni reprezintă două acte materiale distincte, realizate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale care intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii continuate de trafic de influenţă prev. în art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinută ca învinuire prin rezoluţia de începere a urmăririi penale din data de 31 octombrie 2006 ora 9:00.
După începerea urmăririi penale, când făptuitorul S.F. a dobândit calitatea de învinuit, organul de urmărire penală i-a adus la cunoştinţă învinuirile şi a procedat la ascultarea sa în calitate de învinuit şi ulterior în calitate de inculpat în prezenţa apărătorilor aleşi care au asistat la efectuarea actelor procedurale (efectuarea percheziţiei domiciliare, întocmirea proceselor verbale de desigilare bunuri şi însemnare spre neschimbare a înscrisurilor ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului şi în biroul acestuia din sediul O.A.D.O., aducerea la cunoştinţa inculpatului a luării măsurilor asigurătorii, a luării împotriva sa a măsurii preventive a reţinerii şi arestării preventive, prezentarea materialului de urmărire penală, vol. 2, filele 178, 180, 184, 188, 234, vol. 4, filele199, 203-253 dosar urmărire penală) beneficiind astfel de toate garanţiile procedurale în vederea respectării dreptului la un proces echitabil în faza de urmărire penală. Dreptul la apărare al recurentului inculpat i-a fost garantat de către organul de urmărire penală pe toată durata cercetărilor, imediat ce acesta a dobândit calitatea de învinuit, astfel că susţinerea potrivit căreia urmărirea penală este lovită de nulitatea absolută prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., nu este întemeiată.
Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (9) pct. 9 C. proc. pen. este incident când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege.
Este adevărat că potrivit art. 256 şi art. 383 C. proc. pen., hotărârea instanţei trebuie să arate temeiurile de fapt şi de drept ale soluţiei ce s-a pronunţat şi că instanţelor le revine obligaţia de a-şi motiva hotărârile pentru a permite instanţelor de control a le verifica, o motivare insuficientă fiind de natură a împiedica realizarea controlului judiciar în calea de atac a recursului.
Obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti este instituită şi în art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat însă că articolul 6 din Convenţie nu trebuie interpretat ca impunând instanţelor obligaţia de a da un răspuns detaliat la toate argumentele avansate de părţi. Întinderea obligaţiei instanţelor de a-şi motiva hotărârile, astfel încât să indice de o manieră suficientă motivele pe care acestea se fundamentează poate varia în funcţie de natura deciziei pronunţată şi trebuie analizată în lumina ansamblului circumstanţelor cauzei. Astfel, Curtea a considerat că, respingând o cale de atac, instanţa sesizată poate, în principiu, să îşi însuşească motivele reţinute în decizia atacată (cauza Garcia Ruiz contra Spaniei din 21 ianuarie 1999, cauza Driemund Bouw BV contra Olandei din 2 februarie 1999).
Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a acceptat starea de fapt reţinută de prima instanţă după care şi-a însuşit motivarea acestei instanţe a cărei hotărâre a apreciat-o ca fiind legală şi temeinică. Chiar dacă o motivare mai amplă şi explicită a deciziei ar fi fost de dorit, Înalta Curte constată, faţă de argumentele mai sus expuse, că în cauză nu îşi găseşte aplicabilitate cazul de casare invocat de recurent, în speţă nefiind vorba de o nemotivare a deciziei.
Cazul de casare prev. în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., este incident când „instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului”.
Contrar celor susţinute de recurent, Înalta Curte constată că instanţa de fond s-a pronunţat asupra legalităţii interceptărilor convorbirilor telefonice, a interceptărilor şi înregistrărilor audio - video, a convorbirilor purtate în mediu ambiental de către recurent, asupra pretinsei calităţi de ofiţeri sub acoperire atribuită martorilor denunţători care, în opinia inculpatului, ar fi fost infiltraţi în anturajul său cu scopul de a-l determina să-i accepte în calitate de membri ai organizaţiei pe care o conducea, asupra probelor solicitate în apărare de inculpat, motivând de ce a înlăturat susţinerile acestuia potrivit cărora interceptările convorbirilor telefonice şi în mediu ambiental sunt lovite de nulitate absolută, de ce a reţinut ca persoanele audiate ca martori nu se încadrează în noţiunile de martori anonimi sau agenţi infiltraţi, de ce probele propuse în apărare de inculpat nu sunt utile şi concludente soluţionării cauzei, argumente însuşite de instanţa de apel.
Nesoluţionarea cererilor formulate de inculpat în sensul dorit de el nu echivalează cu nepronunţarea asupra acestora, cerinţă esenţială prevăzută în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. şi care trebuie să fie îndeplinită pentru a se reţine cazul de casare invocat şi a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.
Referitor la susţinerea recurentului inculpat în sensul că interceptările şi înregistrările convorbirilor telefonice, precum şi interceptările şi înregistrările audio - video ale convorbirilor purtate în mediu ambiental sunt lovite de nulitate, întrucât pe de o parte, autorizarea acestora a fost dispusă în faza actelor premergătoare, iar pe de altă parte, completul de judecată care a emis autorizaţiile a fost constituit cu vicepreşedintele Tribunalului Bucureşti şi nu cu preşedintele acestei instanţe, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin încheierea din data de 12 iunie 2006, Tribunalul Bucureşti a autorizat, în conformitate cu disp. art. 911 şi urm. C. proc. pen., interceptarea şi înregistrarea audio şi video, pe o durată de 30 de zile, de la 12 iunie 2006 la 11 iulie 2006 a convorbirilor purtate în mediu ambiental de martorul B.S.V., denunţătorul G.I. sau de alte persoane cu făptuitorul S.F. ori cu alte persoane, în legătură cu fapta care face obiectul cauzei, fiind emisă autorizaţia nr. 354/A.I./2006 din aceeaşi dată ( vol.I filele 270-272 dosar urmărire penală);
Prin încheierea din data de 15 iunie 2006 Tribunalul Bucureşti a autorizat, în conformitate cu disp. art. 911 şi urm. C. proc. pen., interceptarea şi înregistrarea convorbirilor efectuate de la posturile telefonice cu nr. 07xxxxxxxx, nr. 07yyyyyyyy, nr. 02x/xxxxxx, nr. 02y/yyyyyy şi nr. 02z/zzzzzz, utilizate de S.F., precum şi a convorbirilor efectuate de la postul telefonic nr. 07qqqqqqqq utilizate de martorul B.S.V., pe o durată de 30 de zile, de la 15 iunie 2006 până la 14 iulie 2006, fiind emisă autorizaţia nr. 369/A.I./2006 din aceeaşi dată (vol.I filele 273-280 dosar urmărire penală);
Prin încheierea din 10 iulie 2006, Tribunalul Bucureşti a dispus prelungirea pe o durată de 30 de zile, de la 12 iulie 2006 până la 10 august 2006, a autorizaţiei nr. 369/A.I./2006 emisă la data de 15 iunie 2006 (vol.I filele 281-283, 284-287, 288-290 dosar urmărire penală);
Prin încheierea din data de 9 august 2006, Tribunalul Bucureşti a dispus prelungirea pe o durată de 30 de zile, de la 11 august 2006 până la 9 septembrie 2006, a autorizaţiilor nr. 354/A.I./2006 şi nr. 369/A.I./2006 (vol.I filele 284-286, dosar urmărire penală);
Prin încheierea din data de 8 septembrie 2006, Tribunalul Bucureşti a dispus prelungirea pe o durată de 30 de zile de la 10 septembrie 2006 până la 9 octombrie 2006 a autorizaţiilor nr. 354/A.I./2006 şi nr. 369/A.I./;
Prin încheierea din data de 19 octombrie 2006 pronunţată în dosarul nr. 648/A.I./2006, Tribunalul Bucureşti a autorizat, în conformitate cu disp. art. 911 şi urm C. proc. pen., interceptarea şi înregistrarea convorbirilor efectuate de la posturile telefonice nr. 0745.975.175, utilizat de denunţătorul G.C., nr. 07bbbbbbbb, utilizat de denunţătorul G.F.D. şi nr. 07xxxxxxxx, utilizat de S.F., precum şi interceptarea şi înregistrarea audio - video a convorbirilor purtate în mediu ambiental de denunţătorii G.F.D., G.C. sau de alte persoane cu inculpatul S.F. ori cu alte persoane, fiind emisă autorizaţia nr. 648/A.I./2006 din aceeaşi dată.
Potrivit dispoziţiilor art. 911 alin. (1) C. proc. pen., „interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată”.
Din interpretarea dispoziţiilor legale susmenţionate rezultă că înregistrarea convorbirilor telefonice este subordonată unor condiţii strict determinate şi anume: să existe date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni (datele sau indiciile temeinice pot privi, fie pregătirea, fie săvârşirea unei infracţiuni, astfel încât înregistrarea se poate efectua şi înainte de săvârşirea oricărei infracţiuni); să privească o infracţiune din cele pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, să fie utilă pentru aflarea adevărului (utilitatea trebuie apreciată de organul de urmărire penală care face propunerea pentru autorizarea, de către judecător, a interceptărilor convorbirilor telefonice), să existe o autorizaţie din partea judecătorului competent.
Potrivit art. 913 alin. (1) C. proc. pen., convorbirile telefonice sunt redate integral într-un proces verbal ce constituie mijloc de probă.
Rezultă, aşadar, că legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice nu este condiţionată de începerea urmăririi penale. Legea nu prevede, ca o garanţie distinctă, obligativitatea înştiinţării persoanei interceptate despre faptul înregistrării. Această omisiune este firească, având în vedere scopurile pentru care se ia o asemenea măsură şi caracterul secret al acesteia. Ulterior, învinuitul sau inculpatul are dreptul de a lua cunoştinţă despre înregistrări, având totodată posibilitatea de a contesta conţinutul acestora.
Prin urmare, împrejurarea că în cauza de faţă autorizaţiile pentru interceptarea convorbirilor telefonice şi în mediu ambiental au fost date de judecător înainte de începerea urmăririi penale nu poate să constituie un motiv de restituire a cauzei la procuror, nefiind incident niciunul din cazurile limitativ prevăzute în art. 332 alin. (2) C. proc. pen.
De asemenea, compunerea completului de judecată cu vicepreşedintele tribunalului şi nu cu preşedintele instanţei nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 911 alin. (1) C. proc. pen., care trebuie interpretate coroborat cu prevederile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară republicată, cu prevederile Regulamentului de ordine inferioară al instanţelor, precum şi cu decizia Preşedintelui Tribunalului Bucureşti nr. 1 din data de 11 ianuarie 2006, în conformitate cu care, atribuţia de autorizare a interceptărilor şi înregistrărilor audio sau video este exercitată de preşedintele şi de vicepreşedintele tribunalului care se înlocuiesc reciproc în caz de imposibilitate temporară de exercitare a acestei atribuţii.
Prin urmare, completul de judecată care a autorizat interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice, precum şi interceptarea şi înregistrarea audio- video a convorbirilor purtate în mediu ambiental la datele de 12 iunie 2006, 15 iunie 2000 şi 10 iulie 2006 a fost legal constituit cu vicepreşedintele Tribunalului Bucureşti.
Încheierile din datele de 9 august 2006 şi 8 septembrie 2006 prin care s-au prelungit pentru o perioadă de 30 de zile, de la 11 august 2006 până la 9 septembrie 2006, respectiv, de la 10 septembrie 2006 până la 9 octombrie 2006 autorizaţiile nr. 354/A.I./2006 şi nr. 369/A.I./2006 au fost pronunţate de preşedintele Tribunalului Bucureşti.
Încheierea pronunţată la data de 19 octombrie 2006 prin care a fost autorizată interceptarea şi înregistrarea convorbirilor efectuate de la posturile telefonice nr. 07aaaaaaaa, utilizat de denunţătorul G.C., nr. 07bbbbbbbb, utilizat de denunţătorul G.F.D. şi nr. 97xxxxxxxx, utilizat de inculpatul S.F., precum şi interceptarea şi înregistrarea audio-video a convorbirilor purtate în mediu ambiental de către denunţătorii G.F.D., G.C. sau de alte persoane cu inculpatul S.F. a fost dispusă de vicepreşedintele Tribunalului Bucureşti, după modificarea adusă art. 911 C. proc. pen. prin Legea nr. 356/2006 şi prin O.U.G. nr. 60/2006, potrivit cărora, autorizarea convorbirilor sau comunicărilor se dispune de către judecătorul din cadrul instanţei competente material.
Înalta Curte mai constată că interceptările şi înregistrările audio-video au fost efectuate de organele de urmărire penală cu respectarea dispoziţiilor din încheierile de autorizare emise de Tribunalul Bucureşti, plasarea mijloacelor tehnice de interceptare pe corpul martorilor denunţători nefiind de natură a conduce la concluzia incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 916 alin. (2) C. proc. pen., concluzie la care în mod corect a ajuns şi instanţa de fond.
Apărarea recurentului inculpat în sensul că persoanele audiate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti în calitate de martori denunţători se înscriu în categoria persoanelor cărora li se atribuie calitatea de martori anonimi sau agenţi infiltraţi a fost analizată de instanţa de fond care a înlăturat-o în mod judicios şi temeinic argumentat, pentru motivele expuse în considerentele sentinţei şi care au fost însuşite şi de instanţa de prim control judiciar.
În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că martorul anonim este persoana care a fost audiată cu protejarea identităţii sau prin includerea în programe specializate de protecţie şi care a dat declaraţii cu privire la faptele de care este acuzată o persoană (cauza Krasniki contra Republicii Cehe, cauza Visser contra Olandei, cauza Doorsan contra Olandei, cauza Van Mechelen ş.a.contra Olandei, cauza Kostowski contra Olandei). În noţiunea de martori anonimi, instanţa de contencios european include şi agenţii infiltraţi care sunt reprezentanţi ai organelor de urmărire penală care, prin activitatea desfăşurată sub protecţia anonimatului, contribuie la strângerea de mijloace de probe în acuzarea unei persoane.
În cauza dedusă judecăţii, toţi martorii au fost audiaţi de instanţa de judecată în şedinţă publică, sub identitatea lor reală, atât inculpatul, personal, cât şi prin intermediul avocaţilor aleşi, dar şi acuzarea, având posibilitatea de a adresa direct întrebări acestora, de a le observa reacţiile la întrebările directe, putând astfel să controleze fiabilitatea lor.
De asemenea, procurorul a audiat martorii sub identitate reală, organele de urmărire penală nerecurgând în ancheta deschisă împotriva recurentului inculpat la investigatori sub acoperire (lucrători operativi din cadrul poliţiei judiciare desemnaţi potrivit art. 2241 C. proc. pen.).
Agenţii provocatori, în jurisprudenţa instanţei de contencios european (cauza Teixerer de Castro contra Portugaliei, cauza Vanyan contra Rusiei, cauza Kemdobin contra Rusiei) sunt agenţii infiltraţi ai statului sau orice persoană ce acţionează sub coordonarea sau supravegherea unei autorităţi care în activitatea desfăşurată îşi depăşesc limitele atribuţiilor conferite de lege de a acţiona în scopul relevării activităţii infracţionale a unei persoane, provocând-o pe aceasta să comită infracţiuni, în vederea administrării de probe în acuzare. În cauza dedusă judecăţii, nici unul din martorii audiaţi nu au provocat pe recurent să comită infracţiunile de trafic de influenţă, luare de mită sau fals intelectual.
Actele premergătoare începerii urmăririi penale şi actele de urmărire penală au vizat infracţiunile de trafic de influenţă şi de luare de mită comise de recurent atât sub forma pretinderii, cât şi sub forma primirii de bani sau alte foloase.
Întrucât pretinderea, ca modalitate normativă de realizare a elementului material al laturii obiective a infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă,- pentru care recurentul inculpat a fost trimis în judecată- presupune o acţiune (comisiune) a persoanei ce are influenţă reală sau pretinsă, constând în formularea unei pretenţii neechivocă, precisă, exactă cu privire la o sumă de bani sau la un folos în scopul prevăzut de legiuitor (iniţiativa aparţine traficantului de influenţă), Înalta Curte reţine, în acord cu concluzia la care a ajuns instanţa de fond şi care a fost însuşită de instanţa de apel că nu poate fi primită apărarea recurentului inculpat S.F. în sensul că ar fi fost provocat să pretindă o sumă de bani cu atât mai mult cu cât, chiar el a susţinut că banii au fost pretinşi de el pentru activităţile desfăşurate de organizaţia pe care o conducea.
Denunţătorul G.I. şi martorii G.Z., L.O.C., G.V., B.S.V., cu ocazia audierii în cursul lunii martie 2006 au declarat că în anul 2005, recurentul inculpat S.F. le-a pretins suma de 20.000 Euro pentru a-şi trafica influenţa pe lângă judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea reducerii pedepselor aplicate lui G.I. şi G.V. de instanţa de fond şi menţinute de instanţa de apel. Cu ocazia audierii de către instanţa de fond, denunţătorii şi martorii sus-menţionaţi au arătat că au formulat denunţuri şi au dat declaraţii în acuzarea recurentului inculpat din proprie iniţiativă, deoarece acesta a refuzat să le restituie suma de bani pe care i-au dat-o ca obiect al traficului de influenţă, provocarea nefiind posibilă întrucât fapta s-a consumat în anul 2005.
De asemenea, martorii G.C., G.F.D., S.B.O.I. şi C.T.F. au arătat în denunţurile şi în declaraţiile pe care le-au dat în cursul urmăririi penale, că recurentul inculpat S.F. le-a pretins diferite sume de bani sau foloase pentru a-şi trafica influenţa pe lângă magistratul Ş.H.V. -procuror şef în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov -precum şi pe lângă magistraţii din cadrul Curţii de Apel Ploieşti şi din cadrul parchetului de pe lângă această instanţă în vederea obţinerii unor soluţii favorabile în dosarele în care erau cercetaţi sau judecaţi. Nici martorii sus-menţionaţi nu au învederat existenţa unor presiuni, promisiuni sau îndemnuri venite din partea organelor de urmărire penală pentru a-i determina să dea declaraţii în scopul incriminării inculpatului . Şi în acest caz, iniţiativa infracţională a aparţinut recurentului inculpat care a pretins sume de bani precis determinate în vederea traficării influenţei personale sau a falsificării de înscrisuri ( legitimaţii care să ateste calitatea de membrii ai O.A.D.O. a martorilor denunţători ), prin antedatare.
Primirea de către recurent de la martorii denunţători a sumelor de bani menţionate în actul de sesizare a instanţei, fiind consecinţa acţiunii inculpatului de a pretinde de la aceştia respectivele sume de bani, în cauză nu se poate reţine o provocare din partea denunţătorilor care, nu au făcut altceva, decât să se conformeze solicitărilor inculpatului.
Referitor la probele propuse de inculpat în apărare, Înalta Curte constată că instanţa de fond şi cea de apel, s-au pronunţat asupra admiterii sau respingerii acestora prin încheierile motivate din datele de 18 ianuarie 2007, 15 februarie 2007, 6 octombrie 2011 (filele 15, 50 dosar instanţă fond, filele 129-131 dosar instanţă apel).
În ce priveşte susţinerea recurentului inculpat în sensul că actele întocmite de judecătorul care a soluţionat cauza în fond, fost procuror, sunt lovite de nulitate absolută prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., deoarece la data numirii în funcţia de judecător- urmare transferării din funcţia de procuror-, nu a mai depus jurământul, Înalta Curte constată că nu este întemeiată. Judecătorul respectiv are calitatea de magistrat, dobândită în condiţiile legii, iar depunerea jurământului nu este necesară în cazul transferului sau promovării judecătorului sau procurorului în altă funcţie, concluzie ce rezultă din dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, potrivit cărora depunerea jurământului este obligatorie înainte ca judecătorul sau procurorul să înceapă activitatea. Depunerea jurământului nu este necesară în cazul transferului sau al promovării judecătorului sau procurorului în altă funcţie.
Nici susţinerea recurentului inculpat în sensul că în mod greşit a fost condamnat deoarece nu are calitatea de funcţionar, calitate cerută de lege pentru existenţa infracţiunilor de luare de mită, trafic de influenţă şi fals intelectual săvârşit în realizarea scopului urmărit prin comiterea infracţiunii de trafic de influenţă nu poate fi primită.
Pe de o parte, pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, art. 257 C. pen. nu cere ca subiectul activ să aibă calitatea de funcţionar public sau funcţionar. Pe de altă parte, potrivit art. 147 alin. (1) C. proc. pen., „prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi, dintre cele la care se referă art. 145”.
Aliniatul 2 al textului de lege sus-menţionat defineşte funcţionarul ca fiind persoana menţionată în alin. (1), precum şi orice alt salariat care exercită o însărcinare, în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat”.
Articolul 145 C. pen. defineşte termenul public ca fiind „tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public”.
Prin H.G. nr. 1183 din 21 noiembrie 2009 publicată în M. Of. nr. 627 din 4 decembrie 2000 a fost recunoscută Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului -O.A.D.O.- persoană juridică română de drept privat fără scop patrimonial, cu sediul în mun.Bucureşti, str. Maior Băcilă nr. 4, bl.18, sector 2, ca fiind de utilitate publică.
Potrivit art. 38 şi art. 39 din O.G. nr. 26/30 ianuarie 2000 referitoare la asociaţii şi fundaţii, recunoaşterea unei asociaţii sau fundaţii de utilitate publică se face prin Hotărâre a Guvernului dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: activitatea acestora se desfăşoară în interes general sau al unor colectivităţi, după caz: funcţionează de cel puţin 3 ani, prezintă un raport de activitate din care să rezulte desfăşurarea unei activităţi anterioare semnificative, prin derularea unor programe sau proiecte specifice scopului său, însoţit de situaţiile financiare anuale şi de bugetele de venituri şi cheltuieli pe ultimii 3 ani anterior datei depunerii cererii privind recunoaşterea statutului de utilitate publică; valoarea activului patrimonial pe fiecare dintre cei 3 ani anteriori în parte este cel puţin egală cu valoarea patrimoniului iniţial.
Prin noţiunea de „utilitate publică” se înţelege orice activitate care se desfăşoară în domenii de interes public general sau al unor colectivităţi (art. 381 din O.U.G. nr. 26/2000).
Raportând dispoziţiile legale susmenţionate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine, în acord cu concluzia la care a ajuns instanţa de fond, că Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului este persoană juridică de interes public care din punctul de vedere al dreptului penal reprezintă o unitate dintre cele prevăzute de art. 145 C. pen.
Având în vedere activitatea desfăşurată de recurent în cadrul O.A.D.O., este corectă concluzia la care a ajuns instanţa de fond şi anume, că acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 147 C. pen. pentru a fi funcţionar public şi deci subiect activ al infracţiunilor de luare de mită şi fals intelectual săvârşit în realizarea scopului urmărit prin săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Recurentul inculpat avea atribuţii de acordare a calităţii de membru al O.A.D.O. şi de a dispune întocmirea şi eliberarea de legitimaţii care să ateste calitatea unei persoane de membru al organizaţiei, legitimaţii care, provenind de la o unitate din cele prevăzute de art. 145 C. pen. sunt înscrisuri oficiale în sensul art. 150 alin. (2) C. pen.
În ce priveşte cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea obţinerii unei hotărâri preliminare, formulată de recurent în apel, la termenul de judecată din data de 29 septembrie 2012, Înalta Curte constată că în mod corect a fost respinsă de instanţa de prim control judiciar.
Analizând chestiunea prejudicială invocată de recurent, Înalta Curte constată următoarele:
Sistemul trimiterilor preliminare reprezintă un mecanism fundamental al dreptului Uniunii Europene, menit să confere instanţelor naţionale mijloacele de a asigura o interpretare şi o aplicare uniformă a dreptului comunitar în toate statele membre.
Acţiunea în pronunţarea unei hotărâri preliminare este o procedură necontencioasă, de colaborare judiciară, independentă de orice iniţiativă a părţilor.
Procedura trimiterilor preliminare este reglementată cu titlu general prin art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (JOUE 2008, C 115, p.47, denumit în continuare TFUE), reglementări particulare de acţiuni privind pronunţarea unei hotărâri preliminare regăsindu-se şi în alte surse ale dreptului Uniunii Europene, respectiv în Protocolul din 3 iunie 1971 privind Convenţia relativă la recunoaşterea reciprocă a societăţilor comerciale şi a persoanelor juridice din 29 februarie 1968 şi în Convenţia de la Lugano din 16 decembrie 1968 privind competenţa instanţelor judecătoreşti şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială, încheiată între state membre ale Comunităţii Europene şi AELS.
În raport cu reglementarea dată chestiunilor prejudiciale prin normele Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene şi în absenţa unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii instanţei naţionale asupra admisibilităţii cererii de pronunţare a unei hotărâri preliminare, doctrina a stabilit că acţiunea în pronunţarea unei hotărâri preliminare presupune îndeplinirea unor condiţii de admisibilitate privind: calitatea procesuală activă, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene putând fi sesizată cu o chestiune prejudicială numai de către o instanţă a unui stat membru- ; obiectul chestiunii prejudiciale, care se referă exclusiv la interpretarea sau validitatea normei comunitare; momentul formulării unei astfel de cereri, precum şi condiţia de pertinenţă şi concludenţă a chestiunii prejudiciale asupra soluţionării fondului litigiului dedus judecăţii instanţei naţionale.
Dacă în ceea ce priveşte calitatea procesuală activă, curtea de apel îndeplineşte condiţia de jurisdicţie naţională competentă să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, îndeplinită fiind şi condiţia formulării chestiunii prejudiciale în cursul unei judecăţi aflate în derulare la o instanţă naţională, condiţia privind obiectul chestiunii prejudiciale în raport cu competenţa generală de jurisdicţie a instanţei comunitare reglementată prin art. 267 TFUE nu este îndeplinită.
Potrivit art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi art. 19 alin. (3) lit. b) din Tratatul privind Uniunea Europeană (T.U.E.), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe cu titlu preliminar cu privire la interpretarea dreptului Uniunii Europene şi cu privire la validitatea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii, neavând în mod evident, competenţa de a interpreta legile sau reglementările naţionale, dar nici posibilitatea de a decide asupra validităţii unei proceduri a autorităţii interne.
Textul de lege sus-menţionat stabileşte că obiectul cererii de pronunţare a unei hotărâri preliminare se referă, exclusiv, la interpretarea dreptului Uniunii Europene sau la aprecierea validităţii acestuia, Curtea nefiind competentă să răspundă unor chestiuni prejudiciale care exced sferei de aplicare a dreptului comunitar.
Prin urmare, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu poate fi sesizată decât în scopul clarificării unor dispoziţii ale actelor normative ale Uniunii Europene, indiferent de categoria izvoarelor din care acestea fac parte.
În sensul celor de mai sus, este art. 288 din TFUE care prevede posibilitatea formulării unei cereri de pronunţare a unei hotărâri preliminare în interpretare privind tratate ale Comunităţilor Uniunii Europene, actele juridice care fac parte din dreptul derivat al Uniunii Europene, acordurile externe încheiate de Uniunea Europeană şi statutele organismelor create printr-un act al Consiliului, dacă aceste statute prevăd astfel de dispoziţii.
În egală măsură, competenţa Curţii de a pronunţa hotărâri preliminare cu privire la aprecierea validităţii actelor juridice se referă, exclusiv, la norme juridice adoptate prin actele juridice ale Uniunii Europene, Curtea neputând efectua un control de legalitate al normelor dreptului naţional.
Din această perspectivă, raportat la cazul particular dedus judecăţii, se constată că prin cererea formulată, recurentul inculpat S.F. a solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea interpretării Convenţiei penale privind corupţia, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999 cu privire la aspectul dacă persoanele care exercită demnităţi sau funcţii onorifice la asociaţii, fundaţii sau ONG-uri pot avea calitatea de subiect activ al infracţiunilor de luare/dare de mită ca urmare a exercitării unui act comercial şi dacă reglementarea de la art. 1 lit. f) teza finală din Legea nr. 78/2000 „-o funcţie de conducere… într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie” este în concordanţă cu reglementările dreptului comunitar?
Convenţia penală privind corupţia, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999, ratificată de România prin Legea nr. 27/2002 este un act normativ internaţional emis de Consiliul Europei în aplicarea programului de acţiune împotriva corupţiei, adoptat de Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei în luna noiembrie 1996, care nu constituie izvor de drept comunitar întrucât Consiliul Europei nu participă la procesul formal de luare a deciziilor stabilit prin tratatele comunitare, rolul său rezumându-se la exprimarea exclusivă a unui punct de vedere politic. În plus, sarcina punerii în aplicare a politicii comunitare revine instituţiilor comunitare, în special, Consiliului Uniunii Europene.
Consiliul Europei, nefiind o instituţie a Comunităţilor Europene sau a Uniunii Europene, hotărârile sau actele emise de această instituţie nu sunt adoptate potrivit procedurii prevăzute în tratatele comunitare, deoarece nu sunt acte ale unei instituţii comunitare.
Prin urmare, neavând efectele juridice ale unui act normativ comunitar, actele juridice emise de Consiliul Europei -în speţă Convenţia penală privind corupţia adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999 - nu intră în sfera controlului jurisdicţional al Curţii şi ca atare, nu poate face obiectul unei trimiteri prejudiciabile în interpretare sau în examinarea validităţii, în condiţiile art. 267 TFUE.
În consecinţă, întrucât obiectul chestiunii prejudiciale nu constituie o normă comunitară, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a respins cererea inculpatului de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene,- cu precizarea însă, că aceasta trebuia respinsă, nu ca nefondată, ci ca inadmisibilă-, constatare ce face de prisos analiza pertinenţei şi concludenţei chestiunii prejudiciale invocate asupra soluţionării fondului litigiului dedus judecăţii instanţei naţionale.
În plus, se constată că, deşi întrebările formulate vizează interpretarea Convenţiei pe aspectul privind angajarea răspunderii penale a persoanelor care exercită demnităţi şi funcţii onorifice în asociaţii, fundaţii sau ONG-uri pentru săvârşirea infracţiunilor de luare/dare de mită, intenţia reală a recurentului este aceea de a obţine o hotărâre asupra conformităţii legii naţionale cu actul normativ sus-menţionat, verificare ce excede controlului de jurisdicţie efectuat de Curtea de Justiţie.
În ce priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Înalta Curte constată următoarele:
Intimatul inculpat S.F. a fost trimis în judecată, printre alte infracţiuni şi pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev.de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 descrisă în Cap.I pct. 3 din rechizitoriu constând în aceea că în perioada 2 iunie-octombrie 2006 a pretins şi primit, în mod eşalonat sume de bani şi foloase în sumă totală de 8.000 Euro, respectiv suma de 7500 euro în numerar, iar diferenţa constând în produse alimentare, de la inculpatul M.I., lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Ministerului Justiţiei şi din cadrul Biroului Naţional Interpol, pentru derularea formalităţilor necesare procedurii de transfer în România a condamnatului M.V.L., fiul inculpatului M.I., în vederea continuării executării pedepsei de 18 ani închisoare ce i-a fost aplicată de către autorităţile judiciare spaniole.
În acord cu concluzia la care a ajuns instanţa de fond şi care a fost însuşită şi de instanţa de apel, Înalta Curte constată că soluţia de achitare a inculpatului pentru infracţiunea susmenţionată, dispusă de tribunal în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., este legală şi temeinică.
Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, sub aspectul elementului material al laturii obiective se cer a fi îndeplinite două condiţii: pe de o parte, inculpatul să fi lăsat să se creadă că are o influenţă reală sau pretinsă asupra unui funcţionar, iar pe de altă parte, pretinderea şi primirea de bani sau alte valori să fi avut loc mai înainte ca funcţionarul competent să fi îndeplinit actul ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de trafic de influenţă se comite cu intenţie directă, calificată prin scopul urmărit de făptuitor şi anume, acela de a-l determina pe funcţionar să facă ori să nu facă un act care intră în atribuţiile sale de serviciu.
Din analiza probelor administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti şi anume, declaraţiile martorilor, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul S.F. cu inculpatul M.I. şi cu martorul S.A., nu rezultă că inculpatul S.F. ar fi pretins -modalitate normativă alternativă de realizare a elementului material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă- vreo sumă de bani sau alte foloase materiale de la inculpatul M.I. în scopul traficării influenţei sale pe lângă funcţionarii din cadrul Biroului Naţional Interpol pentru a întreprinde demersurile necesare aducerii în ţară a condamnatului M.V.L., fiul inculpatului M.I., în vederea continuării executării pedepsei de 18 ani închisoare ce i-a fost aplicată de către autorităţile judiciare spaniole. Suma de 7500 euro a fost într-adevăr primită de inculpatul S.F. de la inculpatul M.I., dar în considerarea demersurilor efectuate de Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului al cărei preşedinte era inculpatul şi în numele căreia a emis adresa nr. 772/28 iulie 2006 la Ministerul Administraţiei şi Internelor şi la Biroul Naţional Interpol în vederea transferării efective a condamnatului M.V.L. în România.
De asemenea, Înalta Curte constată că din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul S.F. ar fi spus inculpatului M.I. că are o influenţă credibilă asupra funcţionarilor din cadrul Biroului Naţional Interpol şi că va interveni pe lângă aceştia pentru soluţionarea favorabilă a situaţiei fiului celui din urmă.
Intimatul inculpat M.I. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev.de art. 61 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că, în perioada iunie-octombrie 2006, a dat suma totală de 8.000 Euro (7500 Euro în numerar, diferenţa constând în produse alimentare) inculpatului S.F. care a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Ministerului Justiţiei şi din cadrul Biroului Naţional Interpol pentru derularea formalităţilor necesare procedurii de transfer în România a condamnatului M.V.L., în vederea continuării executării pedepsei de 18 ani închisoare, ce i-a fost aplicată de către autorităţile judiciare spaniole.
În conformitate cu prevederile art. 61 din Legea nr. 78/2000, sub aspectul laturii obiective, condiţiile necesare ce se cer a fi îndeplinite pentru realizarea acţiunii cumpărătorului de influenţă sunt:
- să se fi realizat una dintre modalităţile alternative de săvârşire a faptei, respectiv „promisiunea”, „oferirea”, „darea de bani, daruri ori alte foloase”;
- promisiunea, oferirea sau darea să se fi comis anterior sau concomitent cu îndeplinirea sau neîndeplinirea de către funcţionar a actului pentru care a fost traficată influenţa;
- actul pentru realizarea căruia autorul cumpără influenţa se referă la un act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului sau la un act contrar acestor îndatoriri.
Sub aspectul laturii subiective, cumpărarea de influenţă se comite numai cu intenţie directă, calificată de scopul special urmărit de făptuitor.
Raportând consideraţiile teoretice sus-menţionate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine, în acord cu concluzia la care a ajuns instanţa de fond şi care a fost însuşită de instanţa de prim control judiciar, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, nici sub aspectul laturii obiective, nici sub aspectul laturii subiective şi, în consecinţă, că soluţia de achitare a inculpatului M.I. dispusă de tribunal în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi menţinută de instanţa de apel este legală şi temeinică.
Din examinarea probatoriului administrat în cauză nu rezultă că intimatul inculpat M.I. a acţionat având în vedere o influenţă reală sau pretinsă pe care inculpatul S.F. a lăsat să se creadă că o are asupra funcţionarilor competenţi să întreprindă demersurile necesare pentru preluarea condamnatului M.V.L. şi aducerea lui în ţară în vederea continuării executării pedepsei ce i-a fost aplicată de autorităţile judiciare spaniole sau că predarea banilor s-a realizat mai înainte ca funcţionarul competent să fi îndeplinit actul ce intră în sfera atribuţiilor sale de serviciu.
Sub aspectul laturii subiective nu rezultă că inculpatul M.I. a dat inculpatului S.F. suma de 7500 Euro în scopul traficării influenţei acestuia din urmă pe lângă funcţionarii din cadrul Biroului Naţional Interpol pentru a-i determina să facă un act ce intră în atribuţiile lor de serviciu şi anume întreprinderea demersurilor necesare pentru preluarea condamnatului M.V.L. şi aducerea lui în ţară în vederea continuării executării pedepsei ce i-a fost aplicată de autorităţile judiciare spaniole.
Inculpatul S.F. a fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea în concurs real a două infracţiuni de înşelăciune constând în aceea că în luna aprilie 2006, în timpul anchetei efectuate de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie- Serviciul Teritorial Braşov, împotriva numiţilor G.C. şi G.F.D. în dosarul nr. 21/PI/2005 (martori denunţători în cauza de faţă), aceştia s-au întâlnit cu inculpatul S.F. care a afirmat că poate interveni la organele de urmărire penală în favoarea celor doi în vederea obţinerii unei soluţii favorabile acestora prin influenţarea procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, Ş.H.V.
După câteva zile de la această întâlnire, G.C. i-a transmis lui G.F.D. că trebuie să îi dea inculpatului S.F. o sumă de bani (neparticularizată) pentru a interveni în favoarea sa la procurorul Ş.H.V.
Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, analizat pe larg în considerentele sentinţei, nu rezultă o acţiune de inducere în eroare a martorilor G.C. şi G.F.D., din partea inculpatului S.F., ci faptul că suma de 5.000 Euro a fost dată de martori inculpatului pentru a-şi trafica influenţa la procurorul Ş.H.V. în vederea obţinerii unei soluţii favorabile în Dosarul nr. 21/P/2005 în care erau cercetaţi. Atât martorii, cât şi inculpatul au avut reprezentarea reală a scopului pentru care au fost daţi, respectiv primiţi banii şi anume, traficul de influenţă.
Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, în sensul reţinerii în sarcina inculpatului S.F. a infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată.
În ce priveşte actul material constând în primirea de către inculpatul S.F. a sumei de 2500 de Euro de la martorul G.C. în schimbul promisiunii făcute de cel dintâi că va interveni pentru soluţionarea favorabilă a dosarului nr. 21/P/2005 instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov- în care martorul era cercetat, act material care în opinia procurorului trebuia reţinut ca făcând parte din conţinutul infracţiunii de trafic de influenţă săvârşită în formă continuată, Înalta Curte constată că în mod corect nu a fost reţinut în sarcina inculpatului S.F.
Trimiterea în judecată a sus-numitului inculpat pentru fapta mai sus descrisă s-a făcut, exclusiv, pe baza declaraţiei martorului G.C. dată în cursul urmăririi penale şi asupra căreia acesta a revenit în faza de judecată, ocazie cu care a arătat că suma de 2500 de Euro a dat-o inculpatului pentru achiziţionarea unui microbuz.
Raportat la obiectul sesizării instanţei, Înalta Curte constată că martorul G.C. a dat inculpatului S.F. numai suma de 5.000 de euro pentru traficarea influenţei pe lângă procurorul de la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, primind în schimb de la inculpat şi o legitimaţie de membru al O.A.D.O.
Referitor la sumele de bani care au fost date inculpatului S.F. de către martorul G.C., Înalta Curte constată, din probele administrate în cauză, enumerate şi analizate pe larg în considerentele sentinţei, că martorul a dat inculpatului suma de 5000 de Euro în vederea traficării influenţei pe lângă procurorii care instrumentau dosarul în care acesta era cercetat, inculpatul asigurându-l pe martor că îi va emite şi o legitimaţie de membru O.A.D.O. pentru a avea acoperire pentru intervenţiile pe care urma să le facă pe lângă procurorul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov, martorul Ş.H.V. Suma de 2500 Euro, fiind dată inculpatului pentru achiziţionarea unui microbuz, precum şi suma de 7000 RON, fiind dată inculpatului pentru salariaţii O.A.D.O,. nu pot face obiect al infracţiunii de trafic de influenţă. În privinţa pretinderii de către inculpat a sumei de 5.000 Euro pentru eliberarea unui permis de conducere internaţional, procurorul a dispus disjungerea cauzei şi formarea unui nou dosar penal.
Împrejurarea că suma de 5000 Euro cu referire la care se reţine în motivele de recurs ale parchetului că ar fi fost pretinsă de inculpat tot în scopul traficării influenţei, rezultă doar din declaraţia martorului C.S. dată în faţa organului de urmărire penală, declaraţie care în mod judicios şi temeinic argumentat a fost înlăturată de tribunal cu motivarea că vizează o situaţie de fapt cu care instanţa nu a fost sesizată prin rechizitoriu.
În ce priveşte cererea parchetului de a se aplica inculpatului S.F. pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi şi pentru infracţiunea de trafic de influenţă pentru care a fost trimis în judecată, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.
Potrivit art. 257 alin. (1) C. pen., traficul de influenţă se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 10 ani.
Întrucât în textul de lege susmenţionat nu este prevăzută pe lângă pedeapsa principală a închisorii şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, Înalta Curte constată că, chiar dacă pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de trafic de influenţă este mai mare de 2 ani, neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi pe lângă pedeapsa principală nu atrage netemeinicia hotărârii pronunţate.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 65 C. pen. în conformitate cu care, „pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară” rezultă că legiuitorul a lăsat la aprecierea judecătorului oportunitatea aplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi atunci când nu este obligatorie potrivit legii.
Având în vedere natura şi gravitatea infracţiunii de trafic de influenţă, împrejurările cauzei şi persoana inculpatului, Înalta Curte apreciază că nu este necesară aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi şi pentru infracţiunea de trafic de influenţă, fiind suficientă aplicarea unei atare pedepse pentru infracţiunea de luare de mită.
În consecinţă, constatând că hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul S.F. se vor respinge ca nefondate în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul S.F. împotriva Deciziei penale nr. 359 din 15 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat M.I. în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 154/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 638/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
