ICCJ. Decizia nr. 1560/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1560/2013
Dosar nr. 1247/59/2012
Şedinţa publică din 08 mai 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 309/PI din 06 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia Penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. s-a respins plângerea formulată de petentul O.C. împotriva rezoluţiei din 15 decembrie 2011 dată în dosar nr. 275/P/2011 şi a rezoluţiei din 31 ianuarie 2012 dată în dosar nr. 55/11/2/2012 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pe care Ie-a menţinut.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Pe rolul Curţii de Apel Timişoara, sub numărul 1247/59/2012 a fost înregistrată plângerea formulată de petentul O.C. împotriva rezoluţiei din 15 decembrie 2011 emisă în dosar nr. 275/P/2011 şi a rezoluţiei din 31 ianuarie 2012 emisă în dosar nr. 55/11/2/2012 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În cauză au fost ataşate dosarele nr. 275/P/2011 şi 55/11/2/2012 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Prin rezoluţia din 15 decembrie 2011 dată în dosar nr. 275/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii C.C.M., J.F.N., A.C., V.C., P. C. şi R.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, 250 alin. (1) şi (3) şi art. 266 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În motivarea rezoluţiei s-a arătat că petentul a formulat plângere împotriva intimaţilor în sensul că la data de 19 aprilie 2011 a fost imobilizat în Parcul Copiilor din municipiul Lugoj, apoi a fost condus abuziv la sediul Poliţiei mun. Lugoj de către inspectorul de poliţie J.F.N. şi agentul A.C., iar în biroul comandantului poliţiei C.C.M., petentul ar fi fost lovit cu pumnul în stomac, în faţă şi peste cap, suferind leziuni vindecabile în 2-3 zile îngrijiri medicale. Procurorul a arătat că din declaraţiile şi înscrisurile de la dosar a rezultat că în data de 19 aprilie 2011 a fost organizată pe raza mun. Lugoj o acţiune pe linia prevenirii comiterii de infracţiuni de furt din buzunare, poşete şi societăţi comerciale, fiind depistat petentul O.C., căruia lucrătorii de poliţie i-au solicitat să prezinte actele de identitate, însă acesta a devenit recalcitrant, violent, adresând cuvinte insultătoare lucrătorilor de poliţie, care au solicitat sprijinul unui alt echipaj de poliţie întrucât petentul a opus rezistenţă, după care a fost condus la sediul poliţiei. S-a menţionat că organele de poliţie au condus petentul la sediul unităţii de poliţie în vederea ascultării acestuia şi efectuării de acte premergătoare în dosarele nr. 129/P/2011 şi 749/P/2011 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, în care acesta a avut calitatea de persoană suspectă relativ la comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 193 şi art. 2721 C. pen., însă petentul a avut o atitudine recalcitrantă, insultând lucrătorii de poliţie şi a refuzat să dea declaraţie, iar pentru injuriile sale a fost sancţionat contravenţional.
Procurorul a mai dezvoltat ideea că nu se poate constata nici o leziune vizibilă la nivelul zonei abdominale a petentului, care să confirme o eventuală lovitură cu pumnul în stomac, singura leziune la nivelul feţei fiind un traumatism la buza superioară, care s-ar fi putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure. S-a mai arătat că din actele premergătoare administrate în cauză nu se confirmă faptul că în data de 19 aprilie 2011 petentul O.C. s-ar fi aflat în biroul comandantului Poliţiei mun. Lugoj sau că ar fi discutat cu acesta, neconturându-se vreo agresiune fizică exercitată de acesta din urmă asupra petentului. Procurorul de caz a invocat şi analizat disp. art. 31 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, precum şi art. 9 din Codul de etică şi deontologie al poliţistului, care reglementează situaţiile de utilizare a forţei în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi a concluzionat că în speţa de faţă toate condiţiile impuse de lege au fost îndeplinite, fiind necesară conducerea petentului la sediul poliţiei pentru ascultarea acestuia în dosarele penale, precum şi pentru sancţionarea sa contravenţională, imobilizarea sa având loc în limitele legale, încetând în momentul conducerii petentului la sediul poliţiei, astfel că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 250 alin. (1) şi (3) C. pen. şi art. 266 alin. (2) C. pen. reţinută în sarcina lucrătorilor de poliţie C.C.M. - comisar şef, J.F.N. - inspector şi A.C. - agent şef principal.
În a doua parte a motivării s-a analizat o altă plângere formulată de petent, înregistrată la 16 iunie 2011, prin care se arată că petentul ar fi fost încătuşat şi condus la Poliţia mun. Lugoj la data de 11 iunie 2011, unde i s-a întocmit un proces-verbal, iar comisarul şef de poliţie C.C.M. l-a lovit cu piciorul în membrul inferior, I- a împins şi i-a rupt haina.
S-a mai arătat că lucrătorii de poliţie care au participat la conducerea petentului la sediul poliţiei nu au fost cei nominalizaţi de titularul plângerii penale, ci alţi poliţişti, respectiv V.C., R.C. şi P.C.
Procurorul a arătat că din declaraţiile şi înscrisurile de la dosar rezultă că la data de 11 iunie 2011 Poliţia mun. Lugoj a primit sesizări cu privire la faptul că numitul O.C. lipea pe băncile din centrul oraşului afişe cu conţinut defăimător la adresa poliţiei, iar comandantul Poliţiei Lugoj a dispus lucrătorilor de poliţie să procedeze la identificarea acestuia şi, conducerea la sediul poliţiei în vederea luării măsurilor legale, acesta fiind depistat în incinta unei discoteci din mun. Lugoj, iar la solicitarea lucrătorilor de poliţie de a-i urma la sediul poliţiei, petentul a devenit recalcitrant şi violent, cauzându-şi singur diverse leziuni pe corp cu intenţia de a folosi apoi acte medicale împotriva poliţiştilor, intenţie exprimată verbal de acesta, iar pentru acest motiv s-a recurs la imobilizarea şi încătuşarea petentului.
În momentul încătuşării, petentul s-a lovit intenţionat cu faţa de covorul din club, iar pe durata deplasării la sediul poliţiei acesta a încercat în repetate rânduri să se automutileze prin lovire de diverse planuri dure din autovehiculul poliţiei, iar ulterior petentul a fost sancţionat contravenţional.
În concluzie, procurorul a arătat că nu se conturează nici o acţiune de lovire fizică exercitată de comisarul şef C.C. M. asupra petentului, iar leziunile fizice constatate prin certificatul medico-legal din 14 iunie 2011 emis de I.M.L. Timişoara s-au putut produce şi prin lovire de corpuri dure, posibil în contextul unei autoagresiuni exercitată de către petent sau în urma unei lovituri accidentale a acestuia, inerente acţiunii de imobilizare şi încătuşare a contravenientului de către organele de poliţie.
Pentru toate aceste elemente, s-a conchis de către procurorul de caz că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 250 alin. (1) şi (3) C. pen. şi art. 266 alin. (2) C. pen., reţinute în sarcina intimaţilor C.C.M., V.C., R.C. şi P.C.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petentul, care a fost respinsă prin rezoluţia din 31 ianuarie 2012 dată în dosarul nr. 55/11/2/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Împotriva acestor rezoluţii a formulat plângere petentul, plângere care apare ca tardivă în primul rând, dar şi nefondată raportat la întregul material probator existent în cauză.
S-a constatat că rezoluţia din 15 decembrie 2011 dată în dosar nr. 275/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a fost comunicată petentului la adresa cunoscută, prin afişare, la data de 27 decembrie 2011, iar rezoluţia din 31 ianuarie 2012 din dosarul nr. 55/11/2/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a fost comunicată petentului la data de 08 februarie 2012, prin afişare, iar petentul a depus plângerea formulată la parchet abia la data de 17 octombrie 2012, cu depăşirea termenului de 20 zile de la comunicare, prevăzut de legea procesual penală, respectiv art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. Petentul acţionând într-o asemenea manieră, respectiv prin formularea plângerii împotriva rezoluţiilor adoptate în cauză cu o întârziere de mai multe luni de zile, a însemnat că a ignorat dispoziţiile legale în materie cu privire la termenul de formulare a unei plângeri reglementată de art. 2781 C. proc. pen. îndreptată împotriva rezoluţiilor procurorului, însă acţionând în acest fel, termenele fiind de decădere, plângerea a fost apreciată ca fiind tardiv formulată, nefiind arătat nici un motiv pentru care nu s-a formulat plângerea de către petent în termenul legal.
Plângerea formulată, s-a reţinut că, apare şi ca neîntemeiată în acelaşi timp, procurorul de caz conturând în mod judicios starea de fapt existentă, pe baza întregului material probator existent în cauză, analizând detaliat cele două situaţii aduse în atenţia organelor de cercetare penală, respectiv conducerea la sediul Poliţiei mun. Lugoj a petentului O.C., respectiv în data de 19 aprilie 2011 şi 11 iunie 2011, ocazii când, în opinia petentului, acesta ar fi fost agresat de către organele de poliţie, depunând în dovedirea acestor susţineri certificate medico-legale care atestă existenţa unor leziuni.
Din coroborarea declaraţiilor date în cauză cu natura leziunilor descrise în certificatele medico-legale s-a conchis în mod corect că acestea s-au putut produce în cadrul acţiunii de imobilizare şi conducere a petentului la sediul poliţiei în condiţii legale, imobilizarea fiind necesară întrucât petentul a încercat să fugă de organele de poliţie la data de 19 aprilie 2011, astfel că nu s-a dovedit că organele de poliţie ar fi produs în mod intenţionat aceste leziuni, iar pe de altă parte nu s-a confirmat prin nici o probă că, comandantul Poliţiei mun. Lugoj s-ar fi întâlnit şi ar fi discutat cu petentul, iar în consecinţă acesta nu putea să exercite acţiuni de violenţă asupra petentului.
În ceea ce priveşte fapta din 11 iunie 2011 s-a reţinut că leziunile fizice constatate prin certificatul medico-legal emis de IML Timişoara s-au putut produce în contextul unei autoagresiuni exercitată de către petent sau a unor loviri accidentale cu ocazia acţiunii de imobilizare şi încătuşare a petentului de către organele de poliţie, care a avut loc în condiţii de legalitate, neexistând în fapt vreo acţiune de violentare intenţionată a petentului de către organele de poliţie reclamate.
Mai mult decât atât, din verificările efectuate s-a stabilit că agentul şef V.C., agentul şef adjunct R.C. şi agentul P.C. nu au făcut parte din echipa care a participat la conducerea petentului la sediul poliţiei, astfel că aceştia nu pot fi acuzaţi de nici un fel de faptă cu privire la petentul O.C. , reclamarea acestora neavând nici o susţinere probatorie.
Concluzionând, s-a reţinut că nu există indicii sau probe care să conducă la ideea săvârşirii unei fapte de natură penală în ceea ce priveşte organele de poliţie reclamate de către petentul O.C., din probele dosarului rezultând că aceştia şi-au îndeplinit în mod legal sarcinile de serviciu, fiind incidente prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul.
Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor, între acestea regăsindu-se şi suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunţate în procedura prevăzută în art. 2781 C. proc. pen.
În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.
Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziţii tranzitorii, care se regăsesc în dispoziţiile art. XXIV.
În privinţa căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăseşte în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabileşte, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunţării hotărârii ce se doreşte a fi atacată.
Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât şi spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare şi accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.
În consecinţă, constatând că în speţă sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 06 decembrie 2012, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că această hotărâre este definitivă, menţiune existentă de altfel atât în minuta, cât şi dispozitivul sentinţei atacate.
În această situaţie, întrucât petiţionarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiţionarul O.C. împotriva sentinţei penale nr. 309/PI din 06 decembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara - Secţia Penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1617/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1559/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
